Epaminonda's Blog.....: PRIMUL TROFEU EUROPEAN AL FOTBALULUI CÂȘTIGAT DE ROMÂNIA ÎN ANUL 1962

Performanța României, câștigarea Campionatului European de juniori 1962, a fost obținută ilicit, prin folosirea mai multor jucători cu o vârstă mai înaintată decât cea permisă de regulament. La începutul anului 1962, România încă se numea oficial Republica Populară Română. Ne scuturaserăm cumva (nu de tot) de sub cizma stalinistă, la putere era clasa muncitoare înfrățită cu țărănimea cooperatoare, socialismul începea să fie biruitor la orașe și sate, ”dușmanii poporului” fuseseră în cea mai mare parte adăpostiți în pușcăriile comuniste, se aștepta o amnistie (avea să vină abia în 1964), iar cei mai optimiști (și mai naivi) încă îi mai așteptau pe anglo-americani. Pe străzi circulau Pobede și Volgi negre, muncitorii destoinici înfăptuiau planurile cincinale, elitele fuseseră distruse, în funcții de conducere se lăfăiau activiști de partid cu șapte clase primare și cu facultăți muncitorești la fără frecvență, intelectualii veritabili care scăpaseră de pușcărie sau de deportare li se luaseră casele, trăiau ”la comun”, mai multe familii într-un apartament și-și duceau zilele din vânzarea diverselor obiecte de valoare pe care reușiseră să le ascundă sau din lecții particulare, ilicite, de matematici sau de limbi străine. Fotbalul românesc nu trecea prin cea mai bună perioadă, era destul de departe de nivelul interbelic.

Marele CCA ajunsese cam spre scăpătat, jucătorii foarte buni ai precedentului deceniu, Voinescu, Apolzan, Alecsandrescu, Cacoveanu, Tătaru I sau Constantin aveau 30 de ani și peste, iar echipa națională, după ce ratase calificarea la Campionatul European din 1960, fusese socotită de liderii comuniști necompetitivă și în consecință fusese pedepsită cu neînscrierea în preliminariile pentru CM din Chile, 1962! În acest tablou sumbru, atribuirea organizării Turneului Final al CE de juniori din 1962 era receptată ca un succes, ca un prilej de a scoate fotbalul românesc din izolarea în care tot autoritățile comuniste îl băgaseră. Așadar, între 20 și 29 aprilie 1962, 19 echipe naționale de juniori s-au luptat pe pământ românesc pentru titlul continental al juniorilor, în cinci orașe: București, Ploiești, Cluj, Constanța și Brașov, ultimul abia scăpat (în 1960) de hidoasa și vremelnica denumire de Orașul Stalin.

Cum erau doar 19 reprezentative, grupa de la Brașov a fost completată cu formația de tineret a Steagului Roșu, aceasta evoluând, în afara competiției, alături de reprezentativele Italiei, Austriei și Poloniei. În rest, în celelalte grupe, cam toată floarea cea vestită a continentului: RFG, Olanda, Anglia, Franța, Portugalia, Spania, Belgia plus reprezentantele blocului estic, URSS, RDG, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia. România a fost repartizată în grupa de la București, alături de Belgia, Portugalia și RFG. Remiză, 2-2, în jocul inaugural cu Belgia (goluri Sorin Avram și Florea Voinea), încă o remiză, de data aceasta albă, cu Portugalia, și victorie, 3-1 (goluri Fl. Voinea, Pall și Nicky Dumitriu II), cu RFG. Grupa era câștigată, urma semifinala cu Turcia. Câștigată și aceasta, entuziasmant, cu 4-0, goluri Ioan Haidu, Fl. Voinea, Gergely și Constantin Matei. Urma marea finală. Pe 29 aprilie 1962, peste 80.000 de spectatori umpluseră la refuz tribunele stadionului 23 August, pentru marea finală România-Iugoslavia. Deși Televiziunea Română își începuse emisia de la finalul anului 1956, 31 decembrie, încă nu exista capacitatea tehnică de a transmite în direct un meci de fotbal, astfel încât acesta a fost difuzat doar la radio. Oaspeții au deschis scorul în minutul 7 prin Radoslavevic, dar golgheterul nostru, Florea Voinea (deja titular la Steaua, denumire preluată chiar în 1962 de CCA) a egalat în minutul 10. A urmat un veritabil recital al românilor, meciul încheindu-se cu 4-1, pe lista marcatorilor mai înscriindu-se Gergely, Haidu și Nicky Dumitriu. Căpitanul echipei noastre, viitorul impresar Mircea Petescu, a primit trofeul din mâinile președintelui UEFA, elvețianul dr. Gustan Max Wiederkehr.

Antrenorii noștri, Gheorghe Ola și Nicolae ”Coco” Dumitrescu (ultimul, cel care peste ani avea să ajungă la UTA, să devină dublu campion național și să elimine câștigătoarea CCE, Feyenoord) au folosit formula: (în sistem 3-2-5) Suciu – Pall, Petescu (cpt.), Răcelescu – Jamaischi, Dumitru Popescu – C. Matei, N. Dumitriu II, Fl. Voinea, Gergely, Haidu. Teoretic, această competiție, atribuită României încă din 1960, ar fi trebuit să se dispute în toamna lui 1961, însă autoritățile noastre, abile, au reușit să-i facă pe cei de la UEFA să accepte amânarea până în primăvara lui 1962. Motivul era acela că atunci, în primăvara lui 1962, România trăia un moment istoric. Se încheia Colectivizarea agriculturii, începută din 1949, operațiune care în viziunea autorităților era o măreață înfăptuire, în schimb ce în viziunea celor care li se luaseră pământurile pe care le dețineau din moși-strămoși, operațiune efectuată de multe ori prin forța armelor și chiar cu prețul vieții posesorilor de drept, însemna, firește, o nenorocire.

La doar câteva zile de la finala cu Iugoslavia, la actualul Romexpo, inaugurat chiar cu acel prilej, 11.000 de țărani (exact câți se pretinde că fuseseră împușcați la răscoala din 1907, de la care se împlineau atunci 55 de ani) aplaudau la comanda ”agitatorilor” nu doar încheierea colectivizării, ci și marea performanță a fotbaliștilor juniori. ...care nu erau, toți, tocmai juniori. Încă din meciurile din grupă, ”capitaliștii” belgieni, portughezi și vest-germani, observaseră că fotbaliștii români nu prea arătau a tineri de 18, cel mult 19 ani. Deși erau bărbieriți perfect în răspăr, chiar înainte de meci, pe chipurile lor se vedea că, de fapt, au altă vârstă decât cea prevăzută de regulament. Acesta impunea ca fotbaliștii participanți să fie născuți după 1 august 1942, adică să aibă în momentul turneului cel mult 19 ani și 8-9 luni (să nu uităm că se amânase competiția cu o jumătate de an). Din echipa noastră doar portarul Vasile Suciu (19 ani și 6 luni), atacantul Nicky Dumitriu (19 ani și 4 luni) și mijlocașul Constantin Jamaischi (17 ani) îndeplineau criteriul. Hai să-l adăugăm, cu maximă indulgență, și pe căpitanul Mircea Petescu, născut pe 15 mai 1942, deci încă nu împlinise 20 de ani. Toți ceilalți însă erau mai în vârstă, cu un-an-doi-trei, mergându-se până la cei 22 de ani împliniți deja de fundașul timișorean Răcelescu. Sigur că actele erau în regulă, buletinele și pașapoartele fotbaliștilor noștri atestau date de naștere care să le permită participarea la competiție, însă impresia vizuală era greu de tăgăduit. Echipele occidentale au vrut să depună contestații, însă au renunțat, UEFA luând de bune actele de naștere ”confecționate” de autoritățile române, într-o perioadă în care deficitul informațional făcea extrem de greu de contrazis astfel de lucruri. Încurajați de performanța internațională obținută de (aproape) tinerii juniori români, oficialii Federației i-au grupat pe aceștia într-un club nou-înființat, Viitorul București, înscris direct în prima divizie. Componenții erau campionii europeni 1962, plus alți câțiva tineri de perspectivă din țară, precum Adamache (Brașov), Neșu, tatăl lui Mihăiță (Oradea), Pojoni (Arad), Micky Nagy (Tg. Mureș). Echipa Viitorul București a avut o evoluție bună pe prima scenă, locul 5 la jumătatea campionatului, dar la începutul anului 1963 a fost desființată la fel de inexplicabil cum și apăruse.

Majoritatea fotbaliștilor din provincie au fost ”îndrumați” spre cluburile bucureștene, mai ales spre Dinamo și Steaua, acesta fiind probabil și scopul efemerei existențe a Viitorului București.
(Articolul aparține lui Alin Buzărin fiind preluat integral din net.)

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN COCOFLIC

PENTRU MINȚI JUCĂUȘE

- ANDA TOMA -

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE DIN JUDEȚUL

BISTRIȚA - NĂSĂUD

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

200 de ani de Școala românească

Prundu-Bârgăului - 1986

În 1763 pe Valea Someşului Mare, se înfiinţează Regimentul al – II-lea grăniceresc cu sediul la Năsăud. Pentru înarmarea grănicerilor cu cunoştiţelor necesare, la Năsăud, între 1770-1777 ia naştere o şcoală latino - germană sub denumirea de şcoala normală şi tot aici, la 22 noiembrie 1884 îşi deschide porţile Institutul de creştere militară. Dacă, la început, aceste şcoli erau destinate tinerilor de pe Valea Someşului şi Sălăuţei, dupa 5 ianuarie 1784, când vor depune jurământul de credinţă grănicerii de pe Valea Bârgăului, vor fi primiţi şi copiii bârgăuanilor în şcolile năsăudene. La Prundul Bârgăului copii primeau primele cunoștințe de la preoţi sau dieci pe lângă fiecare biserică. Pe dealul Strâmba, dintre Bistriţa Bîrgăului şi Tiha Bîrgăului era o biserica de lemn la Hucii Urâtului (pădurea preotului Urâtu) şi, din când în când, preotul aduna câţiva copii şi le dădea primele noţiuni de scris, citit şi socotit. Astăzi, prin strădania preotului Ioan Fontu şi a locuitorilor din Tiha pe acel loc s-a înălţat o troiţă. In condiţiile în care era nevoie de un număr mare de ştiutori de carte, Curtea de la Viena iniţiază înfiinţarea de şcoli în localităţile locuite de familiile grănicerilor. Prima şcoală ia naştere pe Valea Bârgăului în toamna anului 1786 la Prundu Bârgăului sub denumirea de şcoala trivială. În această şcoală se învăţa citirea, scrierea şi calcularea. În celelalte localităţi de pe Valea Bârgăului, la insistenţele Curţii de la Viena se vor crea şcoli în anii 1828-1829, sub denumirea de şcoli poporale. Demersurile imperiului au fost bine primite de locuitorii satelor, care credeau că prin ştiinţă de carte vor scăpa mai repede de sărăcie. Înfiinţarea de şcoli pe Valea Bârgăului, şi mai ales a celei din Prundu Bârgăului, va avea urmări însemnate în evoluţia vieţii în această zonă. Mulţi tineri vor pleca de pe băncile şcolilor bârgăuane spre şcolile năsăudene. Cei mai mulţi vor urma şcoala normală şi Institutul de creştere militară. Cei mai harnici şi mai inteligenţi vor trece la şcoli înalte din Transilvania sau de la Budapesta şi Viena. Apare treptat o pleiada de subofiţeri şi ofiţeri bârgăuani în cadrul regimentului năsăudean. Alţi bârgauani vor deveni învăţători, preoţi, jurişti. Mulţi dintre ei, după terminarea studiilor, vor reveni pe plaiurile natale şi vor contribui din plin la ridicarea intelectuală şi morală a satelor de aici. La înfiinţarea şcolii triviale din Prundu Bârgăului autorităţile vor stabili ca limba de predare să fie limba română. În funcţie de condiţiile prin care trece Transilvania, în predare vor fi introduse şi alte limbi sau limba română va fi înlocuită pentru scurte perioade. În anul 1837, având în vedere că la regimentul năsăudean erau mulţi ofiţeri veniţi din Austria şi că multiplele ordine imperiale veneau în limba germană, grănicerii trebuiau să aibă noţiuni de limba germană înca din şcoala trivială şi, ca atare, se introduce în predare, pe lânga limba româna si limba germană. După instaurarea dualismului austro-ungar, autorităţile maghiare vor introduce în predare, începând cu anul 1871, şi limba maghiară, la clasele a III-a şi a IV-a. În anii următori vom constata ca, treptat, limba germană va fi înlocuită cu limba maghiară. Începând cu luna noiembrie 1918 şcoala din Prundu Bîrgăului îşi va desfăşura activitatea numai în limba română. Din toamna anului 1940, dupa alipirea Ardealului de nord la Ungaria, se introduce limba maghiară in predare începând cu clasa I. Se va reveni la utilizarea limbii române în şcoală la începutul anului şcolar 1944-1945. În anul 1872 școala devine „Şcoala normală cu 4 clase”, iar în 1885 “Şcoală poporală elementară fundaţională cu caracter comunal”. La 22 aprilie 1909 şcoala fundaţională din Prundu Bîrgăului se transformă în “Şcoala de Stat Maghiară”, iar cadrele didactice existente la acea dată sunt obligate să se pensioneze. După primul război mondial, la 10 noiembrie 1918, şcoala îşi reia activitatea ca „Şcoala de Stat de 7 ani” cu limba de predare română. La 10 octombrie 1946 in cadrul şcolii îşi începe activitatea “Gimnaziul Unic” cu 64 elevi in clasa I şi cu 7 cadre didactice. Va funcţiona astfel pâna la reforma din 1948. Această reformă şcolară va numi şcoala prundeană “Şcoală elementară de 7 ani cu ciclurile I şi II complete”. În 1957 pe lânga scoala elementară din Prund iau fiinţă cursuri liceale serale, iar de la 1 septembrie 1961 scoala elementară se transformă în „Şcoala medie mixtă”. Şcoala medie va şcolariza elevi in primul rând din localităţile văii, iar la 15 iunie 1965 dă prima promoţie de absolvenţi de liceu. Începând cu anul 1966 scolile cu clasele I-VII se transformă în şcoli cu clasele I-VIII. O altă schimbare are loc la 15 septembrie 1969 când apare Şcoala cu clasele I-X. În 1974 Liceul Teoretic din Prundu Bîrgăului devine liceu industrial, patronat de I.U.T.Bistriţa. Pe lângă liceu, la 15 septembrie 1987 îşi începe activitatea Şcoala profesională. În 1992 liceul ia numele fostului său profesor Radu Petrescu, iar în 1999 liceul şi şcoala profesională vor deveni “Grupul şcolar Radu Petrescu”.

Prundu Bârgăului, în limba maghiară – Felsőborgó, în limba germană – Oberborgo, este o comună din județul Bistrița-Năsud care include și satul Susenii Bârgăului. Vestigiile arheologice atestă că Valea Bârgăului a fost locuită de la sfârșitul epocii neolitice sau începutul epocii bronzului și epocile imediat următoare. După cucerirea Daciei de către romani și colonizarea ei, stăpânirea romană s-a întins până la hotarul de vest al Văii Bârgăului. După retragerea stăpânirii romane acest ținut a fost călcat de diferite popoare migratoare de origine slavă (din secolul al VII-lea) și tătară de la care au rămas denumiri pătrunse în toponomia locală (ex. Bistrița, Tiha, Miroslava) sau cuvinte precum grapă, plug, budaca, știubei, toate de origine slavă. În secolul al XIII-lea și la începutul secolului al XIV -lea, după ce a patruns și a organizat Transilvania ca voievodat vasal, regalitatea maghiară caută să alipească și văile sub montane. Cu prilejul acestor încercari este întocmit un act care constituie cel mai vechi document în care este atestat Bârgăul. Astfel, prima atestare documentară a Bârgăului cu numele de BORGO datează din 1317, când o comisie de funcționari ai comitetelor Dăbâca și Sonlocul Inferior fac o împărțire de proprietăți în Munții Bârgăului între familiile nobiliare înrudite Bethlen și Apaffy. După cucerirea Transilvaniei de către statul feudal maghiar populația Văii Bârgăului a fost după câte se pare transformată în iobagi iar teritoriul dăruit unor familii de mari feudali. Ei nu aveau drept să se mute de pe o moșie pe alta, decât cu învoirea stăpânului și erau chiar vânduți în calitate de oameni neliberi cu 40 până la 80 de florini. La 1386 Carol Robert, rege al Ungariei, printr-un act, întărește domiciliul Bârgăului pentru Gheorghe Bethlen, Petru Bethlen si Ladislau Apaffy. În anul 1506 Valea Bârgăului a fost cumpărată de la contele Nicolae Bethlen cu 600 florini de aur, de către sașii bistrițeni. Din anul 1529 intră în stăpânirea Moldovei odată cu cetatea Bistriței (împreună cu Ciceul și Rodna), primită de Petru Rareș pentru ajutorul oferit voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya, iar în anul 1552 Valea Bârgăului reintră în stăpânirea nobililor Bethlen. Între anii 1552-1783 teritoriu Văii Bârgăului este în proprietatea familiilor nobiliare Bethlen, din comitatul Dobâca, perioadă în care timp de 11 luni în anul 1600 a făcut parte din teritoriile controlate de Mihai Viteazu. Statutul acestei văi se schimbă odată cu conscripția militară din anul 1783 când, din dispoziția împăratului Iosif al II-lea, domeniul Borgo este răscumparat din proprietatea familiei Bethlen și încorporat districtul grăniceresc Năsăud. Regimentul II de graniță fusese înființat de către Maria Tereza în anul 1762 dar comunele din Valea Bârgăului au fost militarizate doar în 1783, împăratul losif al II-lea luând decizia militarizării satelor de pe Valea Bârgăului cu ocazia vizitei pe care a făcut-o în districtul Rodnei la 1783. Militarizarea ținutului era impusă de considerente de ordin militar. Curtea imperială de la Viena dorea să faciliteze comunicațiile și să ușureze accesul spre Bucovina al trupelor imperiale prin trecătoarea Bârgăului precum și să reducă contrabanda. Prin înrolarea localnicilor în regimentele grănicerești, efectivele unităților de linie și grănicerești au crescut. Regimentul era format din 12 companii și era descentralizat, având Comandamentul general la Năsăud. Companiile erau repartizate pe văi, câte 3-4 comune la o companie. Borgo Prund făcea parte din compania III-a alături de Borgo Bistrița, Borgo Tiha și Borgo Mureșeni. În timpul graniței militare, s-au luat diferite măsuri care urmăreau ridicarea standardului de viață a locuitorilor din comunele militarizate, pentru a facilita îndeplinirea serviciului militar. S-au reparat drumurile, podurile, construindu-se și multe drumuri noi. De la anul 1783 până în 1788, s-a construit șoseaua națională peste Măgura, legând Valea Bârgăului cu Bucovina, înspre Vatra Dornei, asigurându-se astfel și legătura dintre Ardeal și Moldova. S-au luat măsuri pentru raționalizarea agriculturii, creșterea vitelor și s-a introdus cultura cartofilor. S-au sistematizat satele dărâmându-se casele resfirate pe coline și așezându-le în vale sau la marginea râurilor, formându-se astfel, comune noi cu aspect de ordine. S-au constituit case comunale, introducându-se ordine în veniturile comunelor. În anul 1774 se dau ordine în privința administrării pădurilor înființându-se posturi de pădurari, iar în anul 1781 urmează noi instrucțiuni referitoare la paza și administrarea pădurilor. În timpul revoluției de la 1848, Valea Bârgăului a fost teatrul unor operațiuni militare de mare anvergură ale regimentului II de graniță năsăudean împotriva revoluționarilor maghiari conduși de generalul Bem și cele imperiale (habsburgice), ambele tabere stabilindu-și la Prund cartierul de operațiuni. În 1851 regimentele grănicerești au fost desființate iar grănicerii devin țărani cu obligația de a plăti "dare regească" pentru case și pământ. Terenurile deținute de foștii grăniceri au revin statului. Comunele au început să se administreze liber, în conformitate cu interesele proprii, implicându-se în numeroase acțiuni cu scopul emancipării naționale. Localitatea Prundu Bârgăului a servit mereu ca centru de plasă, pretorul avându-și reședinta aici, ca și judele cercual care reprezenta puterea judecătorească. Cu ocazia războiului de independență a României din 1877-1878, bărgăuanii și-au arătat afecțiunea față de frații lor de peste Carpați prin intermediul "Subcomitetului damelor romane" din Prundu Bârgăului și acțiunea doctorului Mureșan, tot din Prundu Bârgăului, care aduna subscripții de la locuitorii satelor de pe întreaga vale. În anul 1876, districtul românesc al Năsăudului este desființat, teritoriul său fiind înglobat districtului Bistriței, cu care formează județul Bistrița Năsăud. Primul război mondial a adus și pentru bârgăuani o serie de neajunsuri. În afara faptului că s-au făcut rechiziții de animale, și că fiecare familie a fost obligată să suporte impozite, bărbații incorporabili au fost obligați să participe la război, în unități care au luptat pe fronturile din Galiția și Italia. 334 de militari de pe Valea Bârgului înrolați în armata austro-ungară și-au pierdut viața pe fronturile din Italia, Serbia, Ungaria sau în lagărele rusești. Locuitorii au ridicat în anul 1935 Monumentul Unirii, menit să amintească jertfa celor care prin tributul lor de sânge au făcut să triumfe Marea Unire. Monumentul care avea înscrisă dedicația "cinste vouă celor ce ne-ați dat unirea" a fost distrus de hortiști în toamna anului 1940. Pe Valea Bârgăului războiul a generat numeroase frământari ce vor culmina în 1918 cu constituirea Consiliului Român Local și a Gărzii Naționale. Consiliul Local și-a trimis reprezentanții la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În toamna anului 1944, în contextul retragerii trupelor ungare din fața trupelor române și sovetice, a avut loc o acțiune de agresiune împotriva populației românești civile. În seara zilei de 10 octombrie 1944, sub presiunea armatelor aliate care înaintau spre Valea Bârgăului, trupele hortiste au fost nevoite să se retragă. În aceeași seară, după ora 22:30, ca răzbunare pentru retragerea silită și ca pedeapsă pentru atitudinea ostilă pe care au simțit-o pe perioada ocupației, trupele ungare au executat un grup de 7 români, șase bărbați și o femeie. Acestor martiri li s-a ridicat la locul execuției o troiță, iar în anul 1992 un monument în centrul comunei. Comuna Prundu Bârgăului ocupă partea centrală a Văii Bârgăului, vale ce separă Munții Bârgăului din nordul ei de Munții Călimani din sud, într-o largă depresiune formată din confluența râului Tiha cu râul Bistrița Ardeleană. Prin poziția sa geografică, comuna Prundu Bârgăului se încadrează în sectorul cu clima continentală moderată, supus deseori aerului polar maritim cu o activitate frontală frecventă. La recensământul dina nul 2011 comuna număra 5633 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 95,75% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei bistrițene Prundu Bârgăului astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,7% și restul – nedeclarată sau altă religie. După 1989, pe fondul situației economice dificile, a crescut progresiv numărul locuitorilor care au plecat la muncă în străinătate, fie ca muncitori sezonieri, fie cu contract de muncă permanent. Numărul emigranților a crescut în special după întegrarea în 2007 a României în Uniunea Europeană și mai ales după liberalizarea pieței de muncă UE pentru cetățenii români. Așa se explică faptul că aproape din fiecare gospodărie există membri de familie plecați la muncă în Spania, Italia, Irlanda, Germania, Austria, Ungaria, etc. În 2018, în comuna Prundu Bârgăului existau peste 140 de societăti având ca principale obiecte de activitate domeniile: producerea de elemente de răcire, prelucrarea lemnului, prelucrarea laptelui, reparații și întrețineri, turism și servicii. În anul 1768 a fost înființată la Prundul Bârgăului o moară de hârtie, prima din Transilvania. Materia primă folosită la producerea hârtiei o constituia cârpele sortate și măcinate până formau o pastă. Alte denumiri ale fabricii au fost: Fabrica de Hârtie „Bernarth Andrei" (1950), Fabrica de hârtie „Bistrița” (1968), S.C. HICART S.A. (1991) ce a dat faliment în anul 2004. În 2007, pe locul fostei fabrici de hârtie a fost construită o fabrică pentru sisteme de răcire a companiei bistrițene RAAL S.A. aceasta devenind cel mai mare agent economic privat din comună. Ocupația de bază a locuitorilor din Prundu Bârgăului a constituit-o agricultura, zootehnia, în special creșterea oilor, exploatarea și prelucrarea lemnului, țesutul , cusutul, cojocăritul, pomicultura. Magazinelor mici, caracteristice anilor '90, li s-au adăugat după 2010 câteva supermarket-uri.În comună își desfășoară activitatea un centru spa și de agrement mai multe restaurante, farmacii, servicii de reparații și transporturi auto, cablu și internet, precum și o serie de agenții bancare. Drumul Național DN 17 traversează Valea Bîrgăului, făcând legătura Ardealului cu Bucovina prin pasul Tihuța. La Prundul Bârgăului a fost înființată una dintre primele farmacii din Transilvania: Farmacia "La îngerul păzitor" ("Zum Engelschutz"), fondată în 1874 de către renumitul pomolog Albert Wachsmann. Prima școală s-a înființat în anul 1786, numită mai întâi Școala Trivială (pentru că se predau trei materii: citit, scris și socotit), iar mai târziu a devenit Școală Fundațională, pe baza statutelor ce reglementau folosirea fondului școlar central și de stipendii. Școala Trivială era o școală primară cu caracter superior în care s-a predat în limba română până în anul 1836 când s-a introdus învățământul în limba germană iar apoi, în 1871 s-a introdus obligativitatea învățământului în limba maghiară. Așadar la Prundu Bârgăului se învăța în trei limbi: româna ca limbă maternă, germana ca limbă folosită în armată și maghiara ca limbă oficială de stat. Incepând cu anul școlar 1948-1949 se generalizează învățământul obligatoriu de 7 clase, iar din 1961 ia ființă Liceul de cultură generală, care a trecut prin fazele cunoscute ale timpurilor: liceu teoretic, școală medie mixtă, liceu industrial, iar apoi s-a unite cu Școala profesională de arte și meserii, devenind Grupul Școlar Prundu Bârgăului, primind numele Radu Petrescu, al scriitorului care a predat aici limba română între anii 1952-1954. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice de pe raza comunei:

Biserica ortodoxă "Sfântul Nicolae" din satul Prundu Bârgăului, construcție 1837, renovată în 1879, zugrăvită în exterior în 1973. Biserica are o arhitectură de sorginte catolică, ea fiind construită după un model al unei biserici din Viena
Monumentul din centru, ridicat în cinstea locuitorilor văii Bârgăului căzuți în cele două războaie mondiale
Troița de pe Strada Martirilor, închinat celor 7 persoane ucise în septembrie 1944, de către trupele maghiare în retragere;

Dincolo de degradări, modificări sau demolări întâmplate de-a lungul deceniilor clădiri vechi în centrul localităţii Prundu Bârgăului se păstrează încă: clădirea actualei primării, fostă « Casa Maiorului », în care era sediul regimentului grăniceresc din Valea Bârgăului şi clădirea şcolii generale, fostă « Hotel şi restaurant grăniceresc » (monument istoric). Sunt construcţii realizate înainte de 1800, având o arhitectură şi o importanţă istorică deosebite, nu doar pentru centrul capitalei bârgăuane, cât şi pentru întregul ţinut nord-est transilvan.

Set medalii câștigător - Semi maratonul eroilor invictus

Piesa de mai sus este o medalie realizată de către compania privată orădeană Alex Stankovitz conferită participanților și / sau câștigătorilor la competiția sportivă Semimaratonul Eroilor Invictus. Semimaratonul Eroilor Invictus este un concurs de alergare organizat de Asociația Voluntarilor Invictus România, în parteneriat cu Primăria municipiului Bistrița și Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din aceiași localitate. Invictus România ” este un grup informal de oameni care prin propriul exemplu și exemplul camarazilor răniți reușesc să facă diferența, să schimbe, să motiveze și să inspire. Acest grup și-a propus să contribuie la cultivarea ambiției și a curajului de a depăși orice obstacol în momentele de cumpănă. Grupul aduce împreună oameni care împărtășesc valorile ilustrate de eroii noștri: perseveranța, curajul, altruismul și spiritul de sacrificiu. Scopul organizării evenimentului este de a sărbători prin sport Ziua Eroilor, 25 Mai, sărbătoare națională ce comemorează bărbații și femeile care au murit în timp ce serveau în forțele armate și, totodată, de a promova activitățile sportive de masă și beneficiului acestora asupra sănătății fizice și psihice. Reușita proiectului Invictus România se datorează în primul rând voluntarilor Invictus din toate colțurile țării, care au promovat spiritul de neînvins al luptătorilor noștri răniți, purtând tricoul #Invictus, ori de câte ori au avut ocazia, la evenimente culturale și sportive. Acest gest simbolic a contribuit la creşterea gradului de informare, în rândul publicului român, cu privire la problematica militarilor răniţi, la sensibilizarea societății civile asupra recunoştinţei care se cuvine acestora şi la nevoia de integrare a lor, pe cât posibil, în toate sferele vieţii sociale. Povestea Invictus România începe în anul 2014, atunci când un grup de voluntari militari și civili, inspirați de organizarea la Londra a primelor jocuri Invictus sub patronajul prințului Harry de Wales, al Marii Britanii, au început un proiect de educaţie care, dincolo de ideea de promovare a valorilor militare şi naţionale, şi-a propus să sensibilizeze societatea civilă asupra recunoştinţei care se cuvine camarazilor noştri răniţi în acţiuni militare și să ducă și militarii răniți români la Invictus Games. Voluntarii Invictus au ales sportul ca principal mijloc de exprimare şi s-au dedicat unei cauze la care, în timp, au subscris tot mai multe persoane, atât din mediul militar, cât şi din cel civil: motivarea și sprijinirea militarilor răniţi pentru a participa la Jocurile Invictus. Începând cu toamna anului 2014, aceștia au organizat, în spiritul Jocurilor Invictus, o serie de evenimente sportive și de fund-raising în care au angrenat și veterani din teatrele de operații, inclusiv răniți și invalizi.

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” este o unitate de prestigiu din Armata României, continuatoare a tradiţiilor de luptă ale Regimentelor 81 Infanterie „Dej” şi 223 Mecanizat „Bobîlna”. Începând cu 1 martie 1997, marea unitate a fost nominalizată ca parte componentă a Forţei de Reacţie Rapidă a Armatei României. În prezent, brigada are în subordine 7 batalioane şi 6 subunităţi de brigadă, dispuse în judeţele Bistriţa Năsăud, Cluj, Arad și Maramureș. De la înfiinţare şi până în prezent, unitatea a beneficiat de experienţa participării la o serie de misiuni în afara teritoriului naţional, fiind desfăşurată în teatre de operaţii dispuse pe trei continente (Africa, Europa şi Asia). Pe parcursul misiunilor internaţionale trei militari (Cpt. Țifrea Cătălin, Slt. Filip Cristian Petru și Slt. Sfecheș Marius Florin) şi-au pierdut viaţa, plătind tributul de sânge pentru onoarea şi gloria Armatei României.

Conform Dex Semi maratonul este o probă atletică de alergări pe o distanță de 21,0975 km, adică jumătate din distanța specifică maratonului. În cadrul acțiunii bistrițene se organizează și concursuri de alergare pentru vârste mici, după cum urmează:

4 – 8 ani = 550 metri
9 – 11 ani = 750 metri
12 – 14 ani = 950 metri

Pentru adulți se organizează următoarele probe:

cros adulți – 5 kilometri
semi maraton ștafetă – 4 x 5 kilometri
semi maraton individual – 21 kilometri

Acest evenimentul a fost organizat în baza parteneriatului semnat de către Asociația Voluntarilor Invictus, Primăria municipiului Bistrița și Brigada 81 mecanizată “General Grigore Bălan” și a avut ca scop principal promovarea Zilei Eroilor, 25 Mai, sărbătoare națională ce comemorează bărbații și femeile care au murit în timp ce serveau în forțele armate și, totodată, promovarea activităților sportive de masă și a beneficiului acestora asupra sănătății fizice și psihice. Evenimentul a avut loc în Orașul Bistrița, în data de 27 Mai 2023 și a constat în parcurgerea traseului: Piața Centrală (lângă Biserica Evanghelică), str. Gheorghe Șincai – str. Alexandru Odobescu – str. Parcului – str. Ion Minulescu – str.C.R.Vivu – str. Avram Iancu – str. 1 Decembrie – B-dul Republicii – str. Gării – str. Gheorghe Șincai – Piața Centrală.

Gloria - Bistrița

A.C.F. Gloria 1922 Bistrița (Asociația Club Fotbal), pe scurt Gloria Bistrița, este un club de fotbal din Bistriţa, România, care joacă în Liga I. În palmaresul echipei se află o cupă a României câștigată în anul 1994 și încă o finală a Cupei României jucată în anul 1996. Alte denumiri ale clubului au fost Progresul Bistriţa şi Ceramica Bistriţa. Sus am postat o poză cu stadionul echipei.

Clubul a fost înfiinţat la data de 6 iulie 1922. Sus am postat două logo-uri ale ACF Gloria 1922 Bistrița. Stadionul propriu al echipei se numește Jean Pădureanu și numără 7800 locuri pe scaune. Culorile tradiționale ale echipamentului dejoc al echipei sunt: alb albastru – acasă și albastru în deplasare.

Olimpiada națională de limbă franceză

Premiul I -Bistrița 18-23 aprilie 2019

Limba franceză este studiată și promovată în România în principal prin intermediul Institutului Francez din București (Bulevardul Dacia, nr.1), care oferă cursuri de limbă, certificări și dispune de o mediatecă, servind ca un centru cultural important pentru francofonie. Institutului Francez oferă cursuri de franceză pentru diverse niveluri de pregătire și organizează activități care promovează cultura franceză și limba franceză în România. În sistemul educativ românesc, limba franceză păstrează şi astăzi un loc deosebit. Studiul limbii franceze îşi propune o misiune importantă: menţinerea tradiţiei francofone în România. Datele statistice dovedesc că franceza rămâne un element fundamental în formarea culturală a tinerilor români la nivel preuniversitar şi superior. În prezent, un număr important de tineri români învaţă franceza ca prima sau a doua limbă străină, iar învăţământul bilingv s-a dezvoltat în peste 63 de licee. România are mai bine de 10.000 de profesori de limba franceză, reuniţi în Asociaţia Profesorilor de Franceză (cu 13 filiale). Aproximativ 1,5 milioane de elevi învaţă limba franceză. În ceea ce priveşte învăţământul universitar, există deja mai multe filiere francofone şi mai bine de 300 de parteneriate regrupează instituţii de învăţământ superior din România şi străinătate, contribuind la asigurarea unei puternice mobilităţi internaţionale. La acestea se adaugă un număr semnificativ de studenţi în cadrul secţiilor de limbă franceză şi mai mult de 20 de universităţi titulare ori asociate la Agenţia Universitară a Francofoniei. Importanţa acordată studiului limbii franceze în România se manifestă de asemeni prin prezenţa a 4 institute şi centre culturale franceze (situate în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara), precum şi a 4 filiale ale “Alliance française” la Braşov, Constanţa, Medgidia, Ploieşti şi Piteşti.

Set 2 insigne culturale - Bistrița- Năsăud - România

Zona județului Bistrița-Năsăud este bogată în diverse tradiții și obiceiuri polulare concretizate în: muzică populară, dansuri populare, cusături, împletituri, artizanat, port popular, gastronomie și alte obiceiuri precum cele de nuntă, de Crăciun, de Anul Nou, de Paște și alte sărbători dragi neamului românesc. Obiceiurile populare s-au constituit în relaţie cu sărbătorile creştine, sau paleocreştine, cu viaţa agrară din cele patru anotimpuri şi cu viaţa pastorală, asigurând o cupolă magică şi spirituală unor evenimente din viaţa comunităţii. Şi evenimentele din viaţa individuală au asociate ritualuri ce le dau semnificaţie şi amploare: botezul, nunta şi moartea se asociază cu datini şi obiceiuri. Obiceiurile s-au păstrat în structura tradiţională doar în unele zone mai izolate din munţi sau din câmpie. În celelalte zone, cele ale aculturaţiei rural-urban şi ale dezvoltării şi modernizării mai pronunţate a satelor s-a păstrat doar structura obiceiurilor şi un repertoriu minimal al acestora, fiind asimilate comportamental contemporaneităţii. Peste an se mai pot întâlni obiceiuri populare de amploare, însoţite de spectacole folclorice şi sărbători ale satelor la: Mocod, Tăure, Figa, Căianu Mic şi Mare, Şieu-Cristur, Maieru, Sebiş, Valea Bârgăului şi Valea Someşului. Iată câteva din cele mai reprezentative obiceiuri populare din judeţul Bistriţa-Năsăud:

Craii de la Mocod este un obicei care face parte din ciclul sărbătorilor populare de primăvară şi se performeză în cele trei zile de sărbători ale Paştelui.
Hâzii este un obicei tradiţional de iarnă păstrat în localitatea Chintelnic, din subzona Şieu Mocănime, şi se desfăşoară în Ajunul Bobotezei. În acea seară, conform tradiţiei pe uliţele satului îşi fac apariţia “hâzii” sau “mascaţii”, sosirea lor pe la casele gospodarilor fiind mai ales un prilej de bucurie şi amuzament general. Cel mai adesea, băieţii de deghizează în fete, tinerii travestiţi formează un alai de nuntă, iar bătrânii spun că umblă cu “moartea” prin sat. Costumele “hâzilor” sunt fie straie populare, fie sunt confecţionate din haine vechi, în funcţie de personajele interpretate: moşi, babe, doctori, ofiţeri, miri etc.
Festivalul Judeţean de Folclor “Alaiul Nunţilor de pe Valea Bârgăului”. În cadrul acestul festival sunt prezentate diferite secvenţe din ceremonialul de nuntă în forma specifică Văii Bârgăului: peţitul miresei, “tocmala”, strigături la mire şi la mireasă, “jocul miresei în bani”, “strigătura la găină”, “datul colacului la soacră”, “datul cămăşii la mire”.
Înstruţatul boului este un obicei agro-pastoral şi aparţine riturilor de fertilitate din preajma solstiţiului de vară. Această datină are în centrul său animalul sacru, puternic, dătător de viaţă şi roade. Se sărbătoreşte în ziua de Rusalii în câteva sate precum: Tăure, Figa, Şieu-Cristur, Căianu Mare şi Căianu Mic.
Cununa grâului este sărbătoarea recoltei de la sfârşitul secerişului. Obiceiul cununii secerişului cuprinde în structura sa următoarele etape: împletirea obiectului ritual, purtatul cununii la casa gazdei, masa comună, jocul cununii.

Clubul sportiv școlar Bistrița

Clubul sportiv școlar Bistrița își desfășoară activitatea pe lângă Liceul cu Program Sportiv din localitate, ce este situat pe Strada Calea Moldovei, la nr.18. Acest club constituie pepiniera formării și dezvoltării viitorilor campioni originari de pe aceste meleaguri, în următoarele discipline sportive: atletism, fotbal, gimnastică, handbal, schi, tenis de masă și volei.

Bistrița (în germană Bistritz, Nösen și în maghiară Beszterce) este un municipiu și reședința județului Bistrița – Năsăud, provincia istorică Transilvania, România. Împreună cu cele șase localități componente: Unirea, Slătinița, Ghinda, Viișoara, Sigmir și Sărata, localitatea se întinde pe o suprafață de 14547 hectare și numără aproximativ 75000 de locuitori. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 1241. Sus am postat stema actuală și stema veche a orașului Bistrița. Mai jos admiri pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din orașul Bistrița, dar și câteva vederi generale și o trimitere poștală ilustrată.

Templul izraelit

Centrul cultural "George Coșbuc"

Biserica evanghelică

Primăria

Banca Națională

Biserica greco-catolică

Biserica romano catolică

Șugaletele

Biserica ortodoxă

Direcția silvică

Gimnaziul evanghelic

Bistrița-Năsăud este un județ din provincia istorică Transilvania, România, care se învecinează cu județele Cluj la vest, Maramureș la nord, Suceava la est și Mureș la sud. Din punct de vedere administrativ județul este compus dintr-un municipiu – Bistrița, 3 orașe – Beclean, Năsăud și Sângeorz - Băi precum și 58 de comune cu 235 de sate. Județul numără aproximativ 278000 de locuitori, se întinde pe o suprafață de 5355 kilometri pătrați și are reședința administrativă în municipiul Bistrița. Deasupra am postat stema și harta actuală a județului Bistrița-Năsăud. Mai jos am postat pozele câtorva frumoase locuri de vizitat în acest județ, dar și câteva vederi generale și trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.