sâmbătă, 4 octombrie 2025

ALOVERA - SPANIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de 
cultură și arhitectură din localitatea spaniolă ALOVERA, 
provincia GUADALAJARA, comunitatea autonomă 
CASTILLA LA MANCHA și o monedă locală provizorie de carton. 
Podul arab de pe râul Guadalajara
Podul  Henares
Colegiul Sanchez de Leon
Parcul Vallejo
Hotel Ibis
Plaja
Biserica Sfântul Arhanghel Mihail
Arhitectură locală
Monedă locală provizorie de carton 

xxx

O PASTILĂ DE UMOR
O ZICERE DIN POPOR
UN CAREU DE DEFINIȚII
REZOLVAT
O EPIGRAMĂ PROPRIE
UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.  

Formația corală "Armonia meseriașilor" Timișoara
La Ospătăria „La Trei Iepuri“ din Timişoara str. Ştefan cel Mare nr.1, în data de 10 mai 1885 se constituie reuniunea de cântări, iar în cadrul adunării generale se votează şi statutul cu 12 articole, astfel că la art. 11 se stabileşte insigna societăţii care reprezintă o liră stilizată realizată din tablă de argint, cu panglică în forma unui triunghi răsturnat de culoare roşie; iar art.12 stabileşte deviza reuniunii: Ȋn pace şi furtună, Cântarea este un însoţitor. Ministerul de interne cu nr.37201/VIII din data de 18 august 1885 aprobă statutul reuniunii, astfel că la 7 august 1887 se sfinţeşte steagul reuniunii. Reuniunea, cu toate că avea titlu german, a fost compusă din: germani, români, maghiari, sârbi, evrei şi greci, populaţii care făceau parte din cartierul Fabric (de fapt un cartier cu multe fabrici şi ateliere meşteşugăreşti), iar oamenii aderau la societăţile cu activităţi culturale din cartier. Corul participă la festivalul de muzică şi cântări din 20-24 august 1903 din Timişoara, fiind condus de Dl Marko Grosskopf, fiind premiat cu eşarfa din mătase pentru steag. Ȋn noiembrie 1908 corul are un nou dirijor, compozitorul Hubert Karoly, iar în 1909 participă la festivalul de la Lugoj. Pe lângă muzică, cor şi orchestră reuniunea avea echipe de teatru şi umor, participând activ la viaţa culturală din Timişoara şi împrejurimi. 26 Adunarea generală din 1924 realege conducerea astfel: Preşedinte Nicolae Schnur, Locţiitor Petru Schajbert, Vicepreşedinte Mihai Fekete, Secretar Augustin Prager, Casier Mihaju Oppert, Controlori Gaspar Greld, Gheorghe Gutjar, Frideric Blank, Alfred Walter, Ioan Scultz; Arhivar Antoniu Iovanovici, adunarea generală a hotărât ca limba oficială să fie germana, reuniunea avea 358 membri, iar adunarea generală a durat 5 ore. Balanţa financiară la 30 iunie 1923-1924 a fost: încasări (venit) de 51.100,30 lei şi cheltuielile tot, 51.1oo,30 lei, din care leafa dirijorului 4.800 lei, leafa încasatorului-casierului de 720 lei şi pentru insigne1.800 lei. Ȋn 15 - I6 iunie 1935 au loc manifestări prilejuite de jubileul împlinirii a 50 de ani al reuniunii de cântări Armonia, iar naşa steagului a fost Olga Dudici; festivitatea organizându-se la restaurantul Horga din Timişoara str. Ştefan Octavian Iosif (meniul la banchet a costat 40 lei/persoană). La 5 august 1924 se depune la Tribunalul Timiş-Torontal dosarul 6118/3/1924, iar încheierea Tribunalului Timiş-Torontal din 13 ianuarie 1925 recunoaşte personalitatea juridică şi se înscrie în registrul persoanelor juridice sub nr.22. Adunarea generală din 26 februarie 1939 alege noua conducere, astfel: Preşedinte Sundhausen Ştefan,Vicepreşedinţi:Ferdinand Gutjar şi Rudolf Franze, Secretar Ioan Neufeld, Grefier Adalbert Kuntz, Casier Ioan Duport, Cenzori Josif Lehae Senstein şi Ioan Haiu, Dirijor George Rewensky, Preşedinte de cântări Emil Stepanov, Arhivari Ioan Pflug şi Ioan Biho, Purtatori de steag: Josif Tierjung şi Enric Ladislau, Preşedinte de aranjare Adalbert Kaserat, Jurist Dr.George Ristici şi 14 membri. Totuşi la 07 septembrie 1939 se modifică conducerea, astfel: Preşedinte Carol Franzen, Vicepreşedinţi: Ştefan Chiruţă şi Josif Toffig, membrii: Wiliam Deixner, Mihail Joblas, Ioan Zipp şi Ştefan Stoianovici. Societatea a functionat şi după 1940.  Insigna a fost confecţionată la un atelier de bijuterii din Timişoara, partea superioară sau corpul textil este un triunghi răsturnat din moar roşu, iar insigna propriu zisă - realizată prin presare şi decuparea unei foi din argint, uneori aurită, desen similar la mai multe insigne, ca fond respectiv corpul insignei partea metalică, iar prim-planul insignei are aplicate două fîşii (eşarfe) din alamă argintată sau aurită, prin îndoirea a două sârmuliţe prin două orificii presate pentru fiecare fâsie în corpul metalic din argint. Desenul corpului metalic din argint, are in cimier (vârf) trei frunze din ramură de măslin, care este aşezată pe bara superioară a celor cinci coarde ale harpei (harfei), partea stângă a corpului harpei are o ramura de maslin care pleacă de pe bara inferioară a celor cinci coarde văzându-se tot trei frunze şi un dinte de roată dinţată ascuţită, partea dreaptă a corpului harpei stilizate are de jos în sus patru dinţi de roată (reprezentând mecanica respectiv industria), harpa este aşezată pe un postament în unghi. Insigna prezentată aici,cu înălţimea de 97 mm şi lăţimea de 56 mm are greutatea de 9,15 grame, triunghiul răsturnat (specific şi medaliilor şi ordinelor), are baza de 56 mm şi laturile de 51 mm, are ca sistem de prindere ac obişnuit de siguranţă de 50 mm lungime care pătrunde baza triunghiului, triunghiul având două părţi unite prin capsa metalică neagră, culoarea roşu-visiniu moarat, vârful triunghiului fixat prin coasere de zaua corpului metalic realizată prin presare. Corpul metalic al insignei are înălţimea de 55 mm, lăţimea de 28 mm şi este din argint aurit (peste 4gr.) ca plan depărtat, iar în prim plan avem o fâşie din alamă în unghi de 45 grade care este fixată cu două sârmuliţe pe partea mediană a corpului metalic din partea stângă jos 27 spre partea dreaptă sus, în banda de 5 mm avem textul excizat: IPAR OSZANG (Armonia meseriaşilor), pe fâşia fixată cu două sârmuliţe de postament , avem excizat: TEMESVAR (Timişoara). Reversul insignei nu prezintă niciun fel de semne sau litere.
Insignă sportul canotaj - Elore
Canotajul, este unul dintre sporturile care, de-a lungul timpului, a adus multe medalii Timișoarei, unele și la Jocurile Olimpice. Prima asociație sportivă, de pe teritoriul actual al României, care a promovat acest sport, a fost înființată în orașul de pe Bega. Se întâmpla în anul 1864, pe vremea cănd Timișoara era parte din Imperiul Austro-Ungar. Tinerii care studiau în străinatate au luat exemplul englezilor, unde exista încă din anul 1818 Leadner Club, și al americanilor, care din 1852 organizau regata Harvard-Yale. Astfel, la initiativa studenților veniti de afară, ia naștere „Societatea de luntrișoare„. Această asociație, reunea proprietarii de mici ambarcațiuni care făceau excursii de plăcere, de-a lungul canalului sau se întreceau în competiții sportive urbane, dotate cu premii. Cu trecerea anilor, întrecerile asociației au devenit tradiție. În 1870, se organizau concursuri pe Bega, care din anul 1880, s-au transformat în adevărate campionate anuale local. În marea majoritate a lucrărilor de specialitate, înființarea „Societății de Luntrișoare” de la Timișoara, e concomitentă cu nașterea canotajului în România. Unele surse susțin însă că, încă din anii 1850, se organizau Regatele de la Sulina, la inițiativa viceconsului englez, aceste întreceri aflându-se sub patronajul Comisiei Europene a Dunării. Era vorba de curse cu barci si baleniere cu doua, patru sau sase rame, pe distante de 1.000 si 2.500 de metri. În anul 1886, Societatea de Luntrișoare a fuzionat cu cea de patinaj din oraș, înființată cu 10 ani în urmă, și astfel a luat naștere Societatea Regata. În 1909, asociația de patinaj se desființează, iar Regata rămâne un promotor al canotajului. Între anul 1910 se construiește noua clădire (actuala Facultate de Hidrotehnică). Despre acest sediu, ridicat în 1910 pentru Societatea Regata, a amintit și fostul primar al Timișoarei, Josef Geml, în volumul său „Vechea Timișoara”. „În anul următor (1910), clubul Regata, în care se contopise și Asociația de patinaj, care în anul 1886 avea o baracă de lemn, la Podul Hunyade (actualul Traian), sub președinția lui Sebestyen Kovacs, a pus bazele unui nou patinoar, cu fundație de asfalt. Odată cu clădirea cu etaj a Regatei, construită pe malul Begăi, a fost construit și un restaurant spațios, având în față o terasă cu bănci și scaune, pentru publicul patinoarului. Orașul a cedat în acest scop, terenul răscumparat de la armată, a umplut cu pământ terenul de construcție de pe malul Begăi, a excavat și nivelat terenul pentru patinoar și a garantat împrumutul de 100.000 coroane, contractat de asociație„, afirma edilul Josef Geml, care a condus Timișoara între anii 1914-1919." Insigna prezentată aici se pare că a fost realizată înaintea primului război mondial după schimbarea denumirii asociației din REGATTA în ELORE S.E. respectând întocmai culorile asociației: email roșu și alb. Insigna are forma ovală cu înălțimea de 17 milimetri. În partea centrală și superioară a insignei sunt redate niște raze solare colorate în alb și roșu, peste ele fiind aplicat înscrisul ELORE și dedesubt S.E.. În partea inferioară a insignei pe fundal alb este reprezentat simbolul căilor ferate cu câte două săgeți ale lui Neptun, spre în jos, din aripa stângă și aripa dreaptă. Pe reversul insignei este marcată în relief marca producătorului respectiv LUDVIG BP (Budapesta) și este aplicat prin cositorire un ac de prindere.
Timișoara - capitală culturală europeană 2021  
Timișoara - România - Golden World Coin
O companie străină a avut inițiativa de a realiza obiecte suvenir de forma unor jetoane sau medalii pentru a populariza mari atracții turistice din toată lumea, cum ar fi sanctuare, biserici, castele, mine, muzee, parcuri tematice, etc. Turiștii sunt foarte interesați de altfel de suveniruri, pentru că după ce revin acasă le place să își amintească de locurile vizitate și să se bucure cu familia și prietenii. Piesele sunt disponibile doar de la automatele firme montate în proximitatea obiectivelor turistice pe care le reprezintă. Piesa de mai sus este dedicată frumosului oraș românesc Timișoara care în anul 2021 și-a depus candidatura la titlul de Capitală culturală europeană. Selecţia municipiului Timişoara s-a făcut dintr-un număr important de candidaturi, cele 14 oraşe care s-au înscris iniţial demonstrând oferta culturală a României în peisajul european şi internaţional, tradiţiile multiculturale şi deschiderea către spiritul european şi internaţional, originalitatea şi creativitatea comunităţilor de artişti de pe întreg cuprinsul ţării. Nu în ultimul rând, pregătirea candidaturilor  a demonstrat valoarea muncii în echipă, buna pregătire a specialiştilor şi managerilor culturali, colaborarea între autorităţile centrale şi cele locale. După experienţa Sibiului din 2007, cel de-al doilea titlu de “Capitală Europeană a Culturii”, acordat Timişoarei în urma unei baze de selecţie care a impresionat juriul internaţional delegat de Uniunea Europeană, a constituit şi pentru diplomaţia română o onorantă oportunitate de promovare a României, a tradiţiilor şi valorilor contemporane, a originalităţii şi spiritului european care caracterizează istoria şi cultura română. Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii în 2021, urmând orașului Sibiu – 2007, dar din cauza pandemiei de coronavirus, titlul a fost amânat și acordat efectiv orașului în anul 2023, alături de alte orașe europene precum Elefsina (Grecia) și Novi Sad (Serbia). Piesa are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2017, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 12 grame, grosimea – 2 milimetri, metal – necunoscut. Pe ambele fețe ale produsului sunt redate emblematice monumente de cultură și arhitectură timișorene după cum urmează:
1.    turnul de apă
2.    muzeul de artă
3.    muzeul banatului
4.    catedrala mitropolitană
5.    domul romano-catolic
6.    monumentul Sfintei Treimi
7.    opera
8.    facultatea de mecanică
9.    catedrala ortodoxă sârbă
Loja celor trei crini
Despre Loja celot trei crini din Orientul Timişoara ştim că a fost înfiinţată încă în primăvara anului 1776, lucrând în sistemul Observanţa Draskovich. Cel mai probabil că această lojă îşi are originea în nucleul rozicrucian din Timişoara, format de către baronul Jozef Maximilian von Linden la 1772. Probabil că loja a activat până în preajma anului 1791. După acest an nu există informaţii despre activitatea masonică în Timişoara. La 1784, atunci când se va înfiinţa Marea Lojă Provincială a Ungariei, loja La cei trei crini albi, se va regăsi în componenţa sa, chiar dacă anterior se aflase sub obedienţa Marii Loji Provinciale a Galiţiei. În Catalogul medaliilor masonice din cadrul Muzeului Marii Loji Provinciale din Worcestershire, Marea Britanie, Reverendul H. Poole ne semnalează o medalie provenită din această lojă. Din păcate nu cunoaştem anul în care a fost confecţionată medalia. Iată care este descrierea acesteia conform Catalogului citat: „Temesvar. Loja Celor Trei Crini Albi. Cu inel: într-un cerc, un compas intercalat cu un triunghi, peste care trece o bară; în spaţiul central, trei crini perpendiculari. 39 mm, bronz aurit”. Această medalie se păstrează în cadrul colecţiilor Muzeului Marii Loji Provinciale din Worcestershire - Anglia. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.
Ripensia (club sportiv)
Primul meci de fotbal jucat la Timișoara a avut loc în data de 25 iunie 1899 pe arena Clubului Velocitas, între două echipe de câte 11 fotbaliști, formate din elevi din clasele finale ale Liceului Piarist din Timișoara, meci demonstrativ, care a durat 45 de minute fără a se înscrie veun gol. A fost asistență numeroasă care a plătit chiar și bilet de intrare (ziarul Delmagyaroeszagi Kozlony). De reținut că acest meci a fost organizat într-un oraș în care fotbalul era interzis. În zona târgului Mehala s-a jucat fotbal în mod neoficial cu mult înainte, pe un teren neamenajat în care barele porților erau demontabile și păstrate permanent în oraș la o depărtare de un kilometru de terenul de joc. De două ori pe săptămână se juca fotbal neoficial și asta impunea transportul barelor porților. Cu pasiune nu te pui! În octombrie 1928 s-a înființat Fotbal club Ripensia, prin cooptarea unor jucători de la alte echipe ale vremii, având ca prim președinte pe Doctorul în drept Cornel Lazăr și în comitetul director, printre alții, pe pionierul aviației române inginerul Traian Vuia. Echipa a jucat multe meciuri demonstrative în țară dar și peste hotare. Din anul 1932 fotbalul românesc devine profesionist. În sezoanele 1932 – 1933, 1933 – 1934 și 1937 – 1938 Ripensia câștigă Cupa României pentru ca în sezonul  1934 – 1935 să câștige Cupa dar și Campionatul României. Insigna postată aici este confecționată din alamă, are forma rotundă cu diametrul de 12 milimetri și cântărește 1,62 grame. Pe insignă sunt aplicate 6 bare verticale colorate alternativ în culorile roșu și galben. În treimea superioară se distinge la baza barei 3 (roșii) litera F = fotbal, iar la baza barei 4 (galbene) litera C = club. Treimea mediană constă într-o bară albastră mărginită de câte o pereche de linii galben, pe centru benzii fiind aplicată inscripția RIPENSIA. Și azi la Timișoara există Fotbal Club Ripensia Timișoara, cunoscut sub numele de Ripensia Timișoara, sau pe scurt Ripensia, club care în prezent evoluează în Liga a V-a.
U.S.V.T. - Universitatea de științele vieții
"Regele Mihai I" din Timișoara 
Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită personalului Universității de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara. Existența UNIVERSITĂȚII DE STIINTELE VIETII "REGELE MIHAI I" din Timișoara, este legată de înființarea Facultății de Agronomie, în cadrul Institutului Politehnic din Timișoara, la data de 30 iulie 1945, prin Decretul 2394 al Regelui Mihai I al României și Legea nr. 617, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 1 august 1945. În anul 1948, Facultatea de Agronomie a fost transformată în Institutul Agronomic Timișoara, prin Decretul cu nr. 175, pentru reforma învățământului. În același an, la Arad a luat ființă Institutul de Zootehnie și Medicină Veterinară, cu două facultăți: (1) Zootehnie și (2) Medicină Veterinară. În anul 1955, prin HCM nr. 1608, Facultatea de Zootehnie a fost transferată în cadrul Institutului Agronomic Timișoara, iar în anul 1957, Facultatea de Medicină Veterinară a fost integrată în Facultatea de Medicină Veterinară din București.  În anul 1957, Facultatea de Zootehnie s-a transformat în secție a Facultății de Agronomie iar noua structură a funcționat, până în anul 1962, sub denumirea de Facultatea de Agricultură și Zootehnie. În anul 1962, în cadrul Institutului Agronomic Timișoara a luat ființă Facultatea de Medicină Veterinară. Prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 80646, în anul 1968 a fost reînființată Facultatea de Zootehnie, Institutul Agronomic Timișoara funcționând, până în anul 1987, cu trei facultăți: (1) Facultatea de Agricultură, (2) Facultatea de Zootehnie și (3) Facultatea de Medicină Veterinară. În anul 1987, Institutul Agronomic Timișoara a fost reorganizat, funcționând ca o singură facultate cu trei secții: (1) Agricultură, (2) Zootehnie și (3) Medicină Veterinară. După anul 1989, oferta educațională a USAMVBT s-a diversificat, în cadrul universității funcționând, în prezent, un număr de 6 facultăți: (1) Facultatea de Agricultură, (2) Facultatea de Horticultură și Silvicultură, (3) Facultatea de Management Agricol, (4) Facultatea de Medicină Veterinară, (5) Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare și (6) Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii. Prin Ordinul Ministrului Învățământului și Științei nr. 4894 din 22.03.1991, denumirea instituției s-a schimbat în Universitatea de Științe Agricole a Banatului Timișoara (USABT), iar în 1995, prin Hotărârea Guvernului României nr. 568, denumirea era Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVBT). În temeiul H.G. nr. 493/17.07.2013 instituția și-a schimbat denumirea, respectiv denumirea actuală fiind UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI „REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA (USAMVBT), iar Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii a devenit Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere, Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare a devenit Facultatea de Inginerie Alimentară, iar Facultatea de Management Agricol a devenit Facultatea de Management și Turism Rural. Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 976/03.08.2022 pentru modificarea anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, începând cu data de 3 august 2022, noua denumire a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara este UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII „REGELE MIHAI I” DIN TIMIȘOARA. Cele șase facultăți ale USVT sunt: Agricultură, Bioenergia resurselor alimentare, Inginerie alimentară, Inginerie și tehnologii aplicate, Management și turism rural și Medicină veterinară.
Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană 
Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară 
Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia.  Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.
Cinematografe atunci și acum
Sinagoga Fabric
Fabrica de țigarete
Școala de artilerie cadeți
Palatul Weisz
Palatul Nagele
Arhivele naționale (fostul hotel Ungaria)
Casa Maghiară
Cazarma de pompieri
Palatul Karl Kuncz
 
Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România.  Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente arhitectonice reprezentative ale județului, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.  
Monumentul Emma Grunbaum - Lugoj
Vederi - Lenau
Vederi - Liebling
Vederi - Variaș
Școala - Saravale
Biserica catolică - Șandra
Vederi - Peciul Nou
Vederi - Mașloc
Vederi - Lovrin
Gara - Jimbolia

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ 
ÎN LIMBILE
ROMÂNĂ ȘI MAGHIARĂ
Acțiune de două 200 sute lei 5 aprilie 1924
Casa de economii "CĂRĂȘANA" Lugoj
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească - 1904
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 04.10.2025

Niciun comentariu: