miercuri, 21 aprilie 2021

MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI - COMUNA MĂGURA


Măgura este o comună din județul Buzău care include și satul Ciuta, ce este situată pe malul drept al râului Buzău, extinzându-se spre sud și pe dealul împădurit Ciolanu. Prin cele două sate ale comunei trece șoseaua națională DN10, care leagă Buzăul de Brașov. Din aceasta, lângă Ciuta se ramifică drumul județean DJ203G care duce spre sud, peste dealul Ciolanu, către comuna Tisău din depresiune Nișcov, și mai departe spre Merei și stațiunea Sărata-Monteoru. Prin comună trece și calea ferată Buzău-Nehoiașu, pe care este deservită de halta Măgura. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2241 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2260 locuitori), dintre care: români – 82,59%, romi – 13,74% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Măgura astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,48%, baptiști – 2,49%, evanghelici – 3,61% și restul – nedeclarată sau altă religie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Pârscov al județului Buzău și era formată din satele Măgura, Ciuta și Unguriu, având în total 2270 de locuitori. În anul 1931, satul Unguriu s-a desprins pentru prima oară și a format o comună de sine stătătoare. În anul 1950, comuna a fost inclusă în raionul Buzău, din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În anul 1968, a redevenit parte din județul Buzău, reînființat; tot atunci, comuna Unguriu a fost desființată și din nou inclusă în comuna Măgura. În anul 2004, satul Unguriu s-a separat împreună cu noul sat Ojasca și a format comuna Unguriu. În comuna Măgura se află o tabără școlară, tabăra Poiana Pinului, care se află lângă Mănăstirea Ciolanu și Schitul Cetățuia. La Măgura s-a organizat, în perioada 1970-1985 tabăra de sculptură de la Măgura, un eveniment anual ce reunea studenți și absolvenți ai Academiei de Arte din București, precum și elevi la liceele de arte; sculpturile realizate în acea perioadă pot fi văzute pe pajiștile din preajma mănăstirii Ciolanu. În comuna Măgura se află biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din satul Ciuta, monument de arhitectură de interes național, din anul 1762. În rest, în comuna Măgura se mai află patru obiective incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt clasificate drept monumente de arhitectură și unul ca monument memorial. Monumentele de arhitectură sunt fostul schit Nifon de lângă satul Ciuta, datând din secolul al XIX-lea și cuprinzând biserica „Izvorul Tămăduirii”, chiliile, turnul clopotniță și fosta școală Dionisie Romano; casa Olimpia Cristocea (1923) din satul Măgura și casa Melania Niculescu (1924) din același sat. Monumentul memorial este monumentul „Fântâna lui Mihai Viteazul”, ridicat în 1975, de pe DN10, în apropierea satului Ciuta.
În faţa bisericii cu hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, în cimitir, din satul Ciuta. se află un monument în formă de cruce, cu coroană în jurul braţelor, de care se sprijină statuia unui soldat aflat în reculegere. Ansamblul este aşezat pe un postament care are la colţuri obuze din piatră. Inscripţia ne informează că “Acest monument s-a renovat pentru eroii din războiul de independenţă, eroii satului Ciuta din cele două războaie mondiale”, spre “Veşnica lor pomenire, Biserica recunoscătoare”. Monumentul este opera meşterilor Nicolae şi Ioan N. Ionescu, fiind donat de familia Stănciulescu. O inscripţie săpată pe spatele monumentului spune că, “Eroii satului Ciuta scrişi pe acest monument, a fost la iniţiativa veteranului de război, căpitan(r) Iancu N. Virgil”. Sunt înscrise pe monument numele eroilor satului din cel de-al doilea război mondial, în număr de 15.
Pe drumul naţional Buzău-Braşov, la kilometrul 30, în apropierea satului Ciuta, pe un frumos promontoriu, a fost construit monumentul denumit “ Fântâna lui Mihai Viteazul”, operă a sculptorului buzoian Gheorghe Coman. A fost ridicat cu prilejul aniversării a 375 de ani de la prima unire politică a Ţărilor Române sub conducerea marelui domnitor-erou, Mihai Viteazul. Monumentul este o construcţie amplă, din beton, orientată orizontal, de formă paralelipipedică, pe un postament masiv, placată cu plăci de piatră albă de Măgura, pe care sunt montate basoreliefuri având în plan central pe domnitorul Mihai Viteazul, cu securea în mâna stângă ridicată deasupra capului, încadrat de grupuri de oşteni călare. Deasupra figurii centrale este reprezentată emblema-efigie a celor trei ţări unite de marele domnitor. Pe spatele monumentului sunt realizate elemente florale stilizate şi montată o placă cu următoarea inscripţie: “Monumentul de faţă a fost înălţat din dorinţa cetăţenilor judeţului Buzău cu prilejul împlinirii a 375 de ani de la prima unire politică a ţărilor române Muntenia, Transilvania, Moldova, întru cinstirea marelui voievod Mihai Viteazul şi a glorioaselor sale oştiri în fruntea cărora în toamna anului 1599 a trecut pe Valea Buzăului spre Transilvania. Măgura, 4 octombrie 1975”.
În faţa bisericii cu hramul “Sfântul Nicolae” din localitatea Măgura, într-o poziţie dominantă, se înalţă monumentul eroilor, un obelisc cu cruce în vârf, aşezat pe un postament în trepte, înconjurat cu lanţuri din fier. Pe faţadă este aplicată inscripţia:“Acest monument s-a ridicat în cinstea eroilor neamului nostru românesc prin contribuţia credincioşilor parohiei Măgura şi a preotului Călin Constantin în anul 1994”. Lista cu numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale se păstrează în biserică, în ramă, şi a fost realizată “prin stăruinţa preotului paroh D. Sturzoiu”.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
CAPCANELE LIMBII ROMÂNE
UN CATREN PENTRU NEPOATA
MEA - SARA MARIA
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O PLACHETĂ, O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL SIBIU 

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala). 

Placheta - Blazonul familie Brukenthal
Samuel von Brukenthal, (1721-1803) este unul dintre cei mai împătimiţi colecţionari de pictură (şi nu numai). Notă: există o controversă privind scrierea corectă a numelui baronului, dată fiind semnătura sa, Bruckenthal (vezi testamentul și expoziția la Casa Teutsch) și numele încetățenit, Brukenthal. Varianta răspândită și în general acceptată este Brukenthal. După absolvirea gimnaziului, începând din 9 februarie 1741, Samuel von Brukenthal a fost circa doi ani funcționar la Cancelaria din Sibiu. Apoi a studiat dreptul, filosofia, științele politice și administrative la universitățile din Halle și Jena, fără a obține însă un titlu academic. În acea epocă, diploma de absolvire nu era obligatorie. Era suficient un certificat de bună purtare pe durata studiilor. În timpul studenției a reușit să pătrundă în cercurile înalte de la Curtea din Berlin și a fost inițiat în francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena, apoi a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg. La Viena a obținut funcția de cancelar provincial. Acum a început să-și creeze diverse colecții și o bibliotecă valoroasă. O parte a colecțiilor și-a constituit-o prin achiziții din Viena, fie personal, fie prin intermediul pictorului Johann Martin Stock. Unele picturi provin din colecții mai vechi, precum cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, altele sunt achiziționate de pe piața de artă sau direct de la artiștii epocii (Martin Meytens și Franz Neuhauser jun.). O altă parte a colecțiilor a provenit din Transilvania. În vara anului 1745 s-a întors la Sibiu și a avut ocazia ca, în baza a doi ani de studii specializate, să fie admis la Cancelaria administrației locale. Ca tânăr de „condiție bună” cu studii superioare, i s-au deschis multe uși și pe plan personal, astfel că la 26 octombrie 1745 s-a căsătorit cu Sofia Katharina, fiica primarului provincial Daniel Klokner von Klokner. Căsătoria a dat un impuls serios carierei lui Brukenthal, mulțumită zestrei de circa 30.000 de guldeni a soției și proprietăților ei imobiliare și funciare, ceea ce a contribuit la ascensiunea lui printre oamenii de vază ai Transilvaniei. Între 1745 și 1753, Brukenthal a ocupat funcții nesemnificative în administrație. Întâi a fost grefier secund, apoi grefier principal, iar din 1751 vicenotar al magistratului de Sibiu. În 1753 i s-a oferit ocazia unică de a călători la Viena, unde a fost primit în audiență de împărăteasa Maria Tereza a Austriei. Națiunea săsească aspira să aibă și ea un secretariat al administrației (aidoma celor două existente pentru maghiari și secui). La Viena, Brukenthal a primit sarcina să înființeze acest secretariat. Nu numai că a îndeplinit cu succes această sarcină, dar la 18 ianuarie 1754 a fost numit să conducă secretariatul pentru națiunea săsească. În anul 1762 împărăteasa l-a înălțat în rangul de baron. În anul 1765 a fost numit șef al Cancelariei Curții, în anul 1772 șef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1787. Veniturile sale au crescut substanțial. Dacă a început munca în administrație cu un venit anual de 150-300 guldeni, ca șef al Cancelariei Curții a primit 2.000 guldeni, ca șef al Cancelariei Provinciei 7.900 guldeni, ca Președinte al Cancelarie Curții Transilvaniei 9.900 guldeni, iar ca Guvernator 24.000 guldeni. După moartea împărătesei, Samuel von Brukenthal a căzut în dizgrația împăratului Iosif al II-lea și a fost obligat să se retragă din funcția de guvernator. Cu toate acestea, i s-a acordat o pensie anuală de 4.000 guldeni.Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului. Palatul a devenit în 1817 muzeu public, una dintre primele instituții de acest gen din Europa. Pentru ca această colecție să nu fie dezmembrată după moartea sa, Samuel von Brukenthal a prevăzut în testament ca numai urmașii de parte bărbătească să poată moșteni colecția. În cazul stingerii descendenței pe linie bărbătească, colecțiile urmau să fie gestionate de o fundație și să intre în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. În anul 1867, baronul Joseph von Brukenthal, unul din moștenitori, a lăsat prin testament ca și palatul (care era deja din 1817 un muzeu deschis publicului) să fie atribuit acestei fundații. În anul 1872 a murit ultimul moștenitor pe linie bărbătească, baronul Hermann von Brukenthal, și în felul acesta s-a stins familia Brukenthal.
Insigna - Școala ofițeri de artilerie
Promoția XLIII * 1937 - 1987
Istoria Şcolii militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani buni pe lângă Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a pregătit cadre militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei române.
De la data de 1 decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai sus. Odată cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar de învăţământ şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", denumită  ulterior Academia Forţelor Terestre. În continuare prezint câteva repere calendaristice în devenirea acestei instituții militare de pregătire a artileriștilor
  • 7 Aprilie 1881 - a fost înfiinţată Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu la Bucureşti, prin Înaltul Decret nr. 998 al Regelui Carol I, publicat în Monitorul Oficial din 17 aprilie 1881; 
  • 3 mai 1885 - ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri de Artilerie; 
  • 16 Noiembrie 1892 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu se reorganizează pe două diviziuni: preparatorie şi de aplicaţie, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I; 
  • 2 noiembrie 1895 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi schimbă denumirea în Şcolile de Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, care cuprindeau patru şcoli: Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu şi Şcoala Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu; 
  • 1896 - Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu devine Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină;
  • 1 septembrie1901 - a fost înfiinţată Şcoala de Tragere a Artileriei - Comana, judeţul Vlaşca; 
  • 1910 - Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu este reorganizată în Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Artilerie şi Şcoala Specială (de Aplicaţie), prin Înaltul Decret nr. 284 al Regelui Carol I; 
  • 1915 - Şcoala Specială de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu îşi încetează temporar activitatea; 
  • 25 septembrie 1916 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină este mutată de la Bucureşti la Iaşi ca urmare a evenimentelor din acel an; 
  • 15 mai 1917 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină se mută de la Iaşi la Botoşani datorită exodului populaţiei alungate de front spre nordul Moldovei; 
  • 1 februarie 1919 - Şcoala Militară de Artilerie se mută la Bucureşti separat de secţia de Geniu, după finalizarea reparaţiilor vechiului local al şcolii; 
  • 1916-1919 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi suspendă temporar activitatea datorită războiului şi lipsei de cadre care se aflau pe front; 
  • 1920 - Şcoala de Trageri a Artileriei se transformă în Centrul de Instrucţie al Artileriei, cu reşedinţa la Râşnov; 
  • 25 iulie 1920 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei se mută la Timişoara, ca măsură a redistribuirii instituţiilor de învăţământ pe teritoriul naţional, prin Ordinul Ministerului de Război nr. 2464/1920; 
  • 3 iulie 1921 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Timişoara, în vederea realizării unităţii de comandă; 
  • 1927 - Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de Artilerie este mutată la Craiova, iar Centrul de Instrucţie al Artileriei a fost mutat de la Râşnov la Mihai Bravu;
  • 31 august 1939 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei îşi încetează activitatea datorită celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin Decizia ministerială cu nr. 2212; singura instituţie de învăţământ care mai funcţiona independent,
  • 6 iulie 1940 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Piteşti; 
  • 15 februarie 1945 - se desfiinţează Centrul de Instrucţie al Artileriei; 
  • 5 iulie 1946 - Centrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Subcentrul de Instrucţie al Artileriei şi a intrat în compunerea Centrului de Instrucţie Mixt; -â
  • 10 august 1947 - Subcentrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Şcoala de Tragere şi Perfecţionare a Artileriei; â
  • 1 octombrie 1948 - Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie se mută la Sibiu; 
  • 13 noiembrie 1948 – ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Armament; 
  • 30 iulie 1958 - Şcoala de Ofiţeri Tehnici Armament s-a contopit cu Şcoala Militară de Artilerie; 
  • 1 octombrie 1959 - ia fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie; 
  • 25 iulie 1960 - Şcoala Militară de Artilerie devine Şcoala Militară de Ofiţeri Artilerie; 
  • 1 martie 1961 - Şcoala Militară de Artilerie intră în compunerea Şcolii Militare de Ofiţeri “Nicolae Bălcescu” cu sediul la Sibiu; 
  • 26 octombrie1970 - a fost înfiinţată Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie cu sediul la Sibiu, prin HCM nr. 1500, creându-se astfel cadrul organizatoric necesar pregătirii viitorilor ofiţeri de artilerie; 
  • 30 noiembrie 1970 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i-a fost conferit Drapel de Luptă prin Decretul nr. 491 din 30.11.1970 al Consiliului de Stat al R.S.R care a fost decorat de-a lungul timpului cu următoarele ordine: Ordinul ,,Steaua Republicii Socialiste România” clasa a II-a, Ordinul ,,23 August” clasa a II-a şi Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa I; 
  • 21 octombrie1974 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i s-a atribuit numele domnului Moldovei “Ioan Vodă”, prin Decizia Prezidenţială nr.28 din 21.10.1974; 
  • 1991 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie “Ioan Vodă” s-a transformat în Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă”; 
  • 1 iunie 1997 - Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă” s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, prin Dispoziţia SMG nr.S/B3/1992 din 06.05.1997; 
  • 15 august 2002 - Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă” s-a reorganizat structural, devenind Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană “Ioan Vodă”; 
  • 1 august 2005 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 74 din 28.04.2005, pentru modificarea Ordinului nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea la pace a Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2005”, la data de 01. 08. 2005, fosta Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană ”Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă care are în compunere şi Centrele de Pregătire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană; 
  • 24 noiembrie 2005 - Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă i se acordă denumirea onorifică „General Eremia Grigorescu”. Totodată, Centrul de Pregătire pentru Artilerie Terestră preia denumirea onorifică „Ioan Vodă” (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. DR. 5087 din 24.11.2005, OZU nr. 95 din 13.12.2005 al UM. 01473 Sibiu). 
  • 1 septembrie 2008 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008, „Privind desfiinţarea, transformarea, integrarea, resubordonarea, reorganizarea structurală, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea Armatei României în perioada 01.02.- 31.12.2008”, la data de 01. 09. 2008, fostul Centru de Pregătire pentru Artilerie Terestră „Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, prin comasarea vechii structuri cu Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană. 
  • 27 iulie 2009 – Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană menţine denumirea onorifică „Ioan Vodă”. (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. CP2. 6237 din 27.07 2009).
Insigna - Clubul cicliștilor - Sibiu 1890
Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).
Expoziția agricolă Mediaș - 1872
Asociația proprietarilor sași din Transilvania
Mediaș, în latinăMedia, în germană - Mediasch, în maghiară -Medgyes, în dialectul săsesc – Medwesch sau Medveš, este un municipiu din județul Sibiu care include și satul Ighișu Nou. Municipiul Mediaș este așezat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare, la o distanță de 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. Distanța din Mediaș până la Sibiu este de 55 kilometri. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1267 sub numele Mediesy. Acest nume poate fi legat de numele unui trib secuiesc din secolul al IX-lea. În secolele al XII-lea – al XIII-lea, regii Ungariei au așezat în zona Mediașului coloniști germani, cunoscuți sub numele de sași. Biserica “Înălțarea Domnului”, prima biserică românească din Mediaș, a fost ridicată în anul 1826 prin eforturile episcopului Ioan Bob de la Blaj, cel care tot atunci a înființat și prima școală românească din oraș. Câteva evenimente importante în istoria orașului sunt:
  • Regele Carol Robert de Anjou conferă locuitorilor din Mediaș, Șeica și Biertan, toate drepturile provinciei Sibiu – 1315.
  • Mediașul este numit pentru prima dată oraș (civitas) – 1359
  • Regele Sigismund de Luxemburg eliberează scaunele Mediaș și Șeica de sub jurisdicția comitelui secuilor. Prima mențiune a judelui local (villicus) – 1402
  • Prima mențiune a breslei croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș - 1457.
  • Prima mențiune a unui spital la Mediaș - 1487
  • Existau deja 6 bresle - 1501.
  • Dieta întrunită la Mediaș l-a ales ca principe al Transilvaniei pe cardinalul Andrei Bathory - 1599.
  • Introducerea iluminatului public stradal - 1863
  • eschiderea școlii agricole din Mediaș. Își începe activitatea tipografia G. A. Reisenberger - 1871
  • Inaugurarea gării din Mediaș - 1872.
  • Deschiderea Școlii orășenești de meserii - 1873
  • Construirea unei săli de gimnastică - 1879.
  • Înființarea Cooperativei de economii și credit. Primele legături telefonice la Mediaș. Începe să apară “Mediascher Wochenblatt” (Foaie săptămânală medieșană) - 1893.
  • Transformarea spitalului și mărirea capacității la 160 de paturi. Construirea unei școli catolice elementare și a unei școli românești unite - 1908.
  • Începutul exploatării gazului metan la Mediaș - 1911.
  • 28 Iulie Sfințirea Catedralei ortodoxe cu hramul “Sf. Mihail și Gavril” – 1935
  • 1970 și 1975 – mari inundații
  • Pe teritoriul orașului au fost identificate, prin descoperiri fortuite, cercetări de suprafață și săpături sistematice, mai multe așezări rurale:
  • În punctul „Gura Câmpului“, cartier al orașului în partea sa de nord-vest, pe malul Târnavei Mari, a fost cercetată, în anii 1975 și 1977, o așezare rurală a cărei suprafață a fost estimată la 8 ha. S-au descoperit resturile a zece locuințe de suprafață și un atelier de redus și prelucrat fierul (fierărie).
  • La 0,8 km spre vest de așezare s-a descoperit un fragment de lespede funerară pe care era redat un călăreț, precum și un monument cu doi lei funerari; monu­mentele puteau proveni din cimitirul așezării de la Gura Câmpului, sau dintr-un cimitir de familie de pe o villa rustica.
  • În punctul „Rora Mică“, situat la vest de municipiu, s-au descoperit fragmente ceramice de epocă romană.
  • Alte materiale ceramice de epocă romană s-au descoperit în punctele: „Baia de Nisip“, „Hientz“ și la ieșirea din municipiu, pe partea stângă a pârâului Ighișului, zonă din care ar putea proveni și tezaurul menționat la Ighișul Nou, localitate ce aparține acum de municipiul Mediaș.
La recensământul din anul 2011 municipiul număra 47204 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 55153 locuitori), dintre care: români – 76,73%, maghiari – 9,63%, romi – 4,04%, germani – 1,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului sibian Mediaș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 71,55%, romano catolici - 3,42%, reformați – 5%, penticostali – 1,59%, greco catolici – 3,98%, baptiști – 1,6%, unitarieni – 1% și restul – nedeclarată sau altă religie. Mediașul este un centru important de exploatare a gazului metan (din anul 1900). În secolul al XIX-lea, vechile centre meșteșugărești de aici s-au transformat în fabrici și s-au produs aici primul cristal și primul email românesc. Fabricile cele mai cunoscute sunt: Emailul, Automecanica, Vitrometan, Relee, Alex Rom, Medimpact, Salconserv, Felam, Armax-Gaz, Magnet, Romgaz, Romanelec, Transgaz, Kromberg&Schubert și Dafora SA. Prin Mediaș trec drumurile naționale DN14 și DN14A. Orașul este racordat la rețeaua feroviară din anul 1872, ca stație pe calea ferată Teiuș- Brașov. Mediaș este un oraș pitoresc în care se simte îmbinarea dintre vechi și nou, cu o alternanță de stiluri arhitectonice, de la gotic la cel renascentist și neoclasic, la baroc și secession (Jugendstil). Orașul și-a conservat trecutul istoric în 17 turnuri și bastioane, ziduri multiseculare înalte de peste 7 metri, 3 porți principale și 4 secundare de acces în vechea cetate. Atracțiile turistice ale orașului sunt: Biserica fortificată Sfânta Margareta, Altarul de la Mediaș, Centrul istoric al orașului cu Turnul Croitorilor, Turnul Trompeților, Turnul Clopotelor, Turnul Forkesch, Turnul Pietrarilor, Turnul Fierarilor. Alte atracții medieșene sunt: Complexul arhitectural franciscan, Casa Schuller, Casa Schuster și Piața Regele Ferdinand. În 2010 existau în oraș 10 școli generale și 5 licee. În acest oraș are loc anual Festivalul Internațional de Film al Europei Centrale.
Insigna - Școala militară de intendență Sibiu
25 de ani de la absolvire 1985 - 2010
Școala militară de intendență a funcționat în cadrul Școlii militare de ofițeri “Nicolae Bălcescu”, în majoritatea timpului, dar și independent. La 1 iulie 1961 Școala militară de ofițeri din Sibiu includea o multitudine de arme și specialități militare printre care școlile de artilerie, geniu, transmisiuni, chimie și intendență. Noua instituție mamut a primit numele de Școala Militară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu”. Tot atunci, institutia s-a stabilit în actuala locație, unde funcționează și astăzi. Din august 1991 specialitățile intendență și finanțe s-au constituit într-o școală de sine stătătoare, funcționând în clădirile din Calea Dumbrăvii din Sibiu.
Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiană din vremuri diferite
Primăria
Pasajul scărilor
Cetatea
Gimnaziul evanghelic și monumentul episcopului 
Parcul zoologic
Palatul mitropolitan 
Seminarul evanghelic
Direcția de electricitate 
Societatea de muzică
Biserica evanghelică
Direcția silvică 
Parcul
Biserica romano-catolică
Cazarma honvezilor
Palatul de justiție
Palatul ASTRA 
Gara
Direcția de finanțe
Comandatura
Biserica ursulinelor
Mănăstirea franciscană
Cazarma
Muzeul de științe ale naturii
Hotelul Împăratul Romanilor
Casa Societății Urania
Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite, din acest județ, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Biserica fortificată - Biertan
Vedere - Avrig
Vedere parțială cu castelul bisericesc - Biertan 
Biserica fortificată - Bratei
Parcul - Avrig
Biserica - Copșa Mică
Flacăra veșnică - Bazna
Gara - Copșa Mică
Sanatoriul - Avrig
Vedere - Bazna
Vedere - Axente Sever
Vedere - Bradu
Biserica romano catolică - Bogatul Român
Vedere - Dumbrava Sibiu
Vedere - Boița
Vederi - Cisnădie
Vederi - Cisnădioara
Vederi - Copșa Mică
Ruinele mănăstirii - Cârța 
Vedere - Dumbrăveni
Vedere - Gura Râului
Biserica fortificată - Ighișu Nou
Vederi - județ

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Poetul bulgar Stefan Nikolov Stambolov,
a trăit între anii 1854 - 1895
Detaliu vignetă de pe o fotografie românească
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni olandeze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 21.04.2021


Niciun comentariu: