Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 29 noiembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Glebus Sainciuc. Pe avers sunt următoarele reprezentări: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2019”;în partea de jos – inscripția „50 LEI” și în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers sunt următoarele reprezentări: în plan central – efigia lui Glebus Sainciuc, în partea stângă o mască și în partea de jos cu litere mici sunt gravate inscripțiile: Glebus Sainciuc și 1912 – 2012 (anii între care a trăit).

Medalia are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2019, seria – Personalități, metal – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul - 28 milimetri, greutate – 13 grame, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare.

Glebus Sainciuc a fost un artist plastic basarabean, portretist, cunoscut mai ales pentru colecția sa de măști pe care le prezenta el însuși, care s-a născut la data de 19 iulie 1919 la Chișinău și a decedat la data de 16 octombrie 2012 la Hâncești. Autor al mai multor lucrări de pictură și grafică, apreciate înalt de critici, și personalitate remarcabilă prin atitudinea sa civică, artistul Glebus Sainciuc s-a distins prin originalitatea stilului, un incontestabil talent actoricesc și umor subtil. A avut foarte multe albume ("Literatura si arta Moldovei": enciclopedie in doua volume, Chisinau,1989, etc) În perioada anilor 1942 – 1944 a urmat Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din București și în perioada 1944 – 1947 a urmat Școala Republicană de Arte Plastice dela Chișinău. A avut expoziții la Chișinău, Moscova, Baku, Odesa, Lvov, Cluj, Piatra Neamț, Iași, Sofia, Paris și Montreal. Pentru meritele sale a fost multiplu recompensat: 1967 - Diploma de Onoare a Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM, 1971 - Medalia de argint a EREN, 1973 - Laureat al consiliului republican de portrete, 1991 - Titlul de artist plastic al poporului, 1998 - Ordinul Republicii Moldova, 1999 - Premiul pentru întreaga activitate și prosperarea artelor plastice, 2009 - Doctor Honoris Causa (Academia de Științe a Moldovei).

2. În data de 20 decembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care omagiază planta Ghiocelul bogat. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2019”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – imaginea în culori a Ghiocelului bogat și în exergă, fiind gravate cu majuscule inscripțiile „CARTEA ROŞIE", „GHIOCEL BOGAT" și „LEUCOJUM AESTIVUM L”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria –“Cartea Roșie a Republicii Moldova”, calitate - proof; metal compoziție – argint, puritate – 99,9%, greutate – 16,5 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 350 exemplare.

Ghiocelul bogat, denumire științifică Leucojum aestivum este o plantă perenă, înaltă de 15-40 cm, cu un bulb voluminos şi tunicat şi cu 3-5 frunze bazale liniare, mai dezvoltate decât la ghiocelul comun. Deşi nu este chiar un "frate" al ghiocelului Galanthus nivalis (face parte din alt gen) se aseamănă mult cu acesta, atât ca aspect cât şi în privinţa compoziţiei chimice. Florile ghioceilor bogaţi sunt solitare şi unice (mai rar apar câte două pentru acelaşi bulb), actinomorfe, hermafrodite, cu miros parfumat, având 6 tepale egale, albe, cu vârfurile galbene, dispuse pe un singur rând. Fructul este o capsulă. Se cunosc mai multe specii de Ghiocel bogat, dar foarte apropiate ca aspect.

3. În data de 28 decembrie 2020 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație o monedă comemorativă de 50 de lei cu tema Medicul meu – eroul meu, pentru a omagia efortul personalului medical din prima linie în lupta anti-Covid. În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2020”, în partea de jos este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului este redată harta Republicii Moldova și peste ea sunt reprezentați doi medici în echipament de protecția anti-Covid. În partea stângă cu majuscule este gravată inscripția : ”MEDICUL MEU – EROU MEU”

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 50 lei, data emiterii – 28 decembrie 2020, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 16,5 grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tirajul – 1500 exemplare.

Primul caz de infecție cu noul coronavirus în Republica Moldova a fost confirmat pe data de 7 martie 2020 la o femeie de 48 de ani revenită din Italia. La 18 martie 2020 a fost înregistrat primul deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus. Până pe 5 ianuarie 2021 au fost confirmate prin teste de laborator 146921 cazuri de infecție cu COVID-19, dintre care 134751 persoane s-au vindecat, iar 3070 persoane au decedat. Sunt anunțate decese și în rândul personalului medical din linia întâi a luptea anti-Covid. România a lansat un program de ajutorare a Republicii Moldova în lupta cu acest virus.

xxx

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA - SARA MARIA

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_______xxx_______

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Dimitrie Cantemir 1673 - 1723

Antioh Cantemir 1708 - 1744

Dimitrie Cantemir s-a născut în localitatea Silișteni, azi Dimitrie Cantemir, județul Vaslui în data de 26 octombrie 1676 și a decedat la Harkov, azi Ucraina, în data de 21 august/1 septembrie 1723. A fost fiul domnului moldovean Constantin Cantemir, după moartea acestuia fiind proclamat domn al Moldovei, dar neconfirmat de către Poartă. Următorii ani și i-a petrecut la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității). A însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta. Cât a stat la Constantinopol a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat aici limbile orientale: turca, persana și araba, literatură muzică și religia islamică. Cât a locuit în Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700). În anul 1699 s-a căsătorit cu fiica voievodului Șerban Cantacuzino, Casandra. Nunta a avut loc la Iași în data de 9/19 mai 1699. Cu soția Casandra a avut șase copii (patru băieți: Matei, Constantin, Șerban, Antioh ;i două fete: Maria și Smaranda). După moartea Casandrei s-a căsătorit cu Anastasia Ivanovna Trubețkaia, care i-a mai dăruit încă o fiica, pe Ecaterina-Smaragda. În anul 1710 a fost numit pe tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus condus de Petru cel Mare. Prin tratatul încheiat la Luțk (13/24 aprilie 1711), țarul Rusiei se angaja să ajute la eliberării Moldovei de sub dominația turcă și să garanteze integritatea granițelor. Tratatul conținea 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie. Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș. Cantemir a fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi fiind împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu consideră că încă din tinerețe, D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. În Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a, se menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către turcii victorioși la Stănilești și l-a luat cu el în Rusia. Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al senatului (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența președintelui Academiei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută atât prin elemente ezoterice prezente în opera sa, cât și de surse indirecte. A murit în Rusia în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei.” În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puțin bogate:

Scăderea “birului steagului”, adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie de la turci.
Desființarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi), care privea în special boierimea mică, crescători de albine.
Privilegiul pentru breasla mișeilor calici din Roman,
Privilegiul pentru breasla cioclilor din Iași,
Privilegiu "jupânesele sărace" văduve etc
Reluarea pentru țară a unor mănăstiri închinate patriarhiei din Ierusalim.â
A constituit câteva unități militare din rândul păturii mijlocii (boiernași și slujitori) care mai înainte luptase ca mercenari în armate străine.

Din opera lui Cantemir amintesc doar câteva lucrări:

Divanul sau Gâlceva înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul – scrisă în română și greacă și tipărită la Iași în anul 1698 – considerată ca o primă lucrare românească originală de gândire religioasă.
Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Iamgo - Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante) - lucrare filosofică, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte. Cantemir cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, etc.
Istoria ieroglifică - considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.
Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman, redactată în latină – o istorie a imperiului otoman, tradusă și în limbile engleză , franceză și germană. În această lucrare Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc. În cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători turcești. Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane, asupra armatei, vieții din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura populară etc.
Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor și în română – o istorie a românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor.
Descrierea Moldovei, scrisă în latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea se constituie în prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Opera are trei părți: prima este consacrata descrierii geografice, partea a doua se ocupă de politică iar partea a treia este dedicată religiei și culturii moldovenești.

Personalitatea lui Dimitrie Cantemir în viziunea altor personalități ale lumii:

Cronicarul Ion Neculce: “că așa arăta de bun și de blând încât tuturor le era ușa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copii”.
George Călinescu: „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Encyclopædia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, articolul Dimitrie Cantemir se menționează: „Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.” (Dimitrie Cantemir a fost unul dintre cei mai mari lingviști ai vremii sale, vorbind și scriind curent în unsprezece limbi și fiind bun cunoscător al bursei).
Ioan Verdeș: „cea mai strălucitoare şi mai uimitoare personalitate a culturii române medievale”
Nicolae Iorga: “ primul mare intelectual român de tip european specialist în probleme orientale”

Poet şi diplomat rus de origine moldavă, eminent reprezentant al culturii ruse şi europene din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Antioh Cantemir s-a născut la 21 septembrie 1708 (1709) la Constantinopol, în familia domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir, şi a încetat din viaţă la 11 aprilie 1744 la Paris. Numele lui Antioh Cantemir, chiar în timpul vieţii, a devenit cunoscut nu numai în Rusia, dar şi în Europa. Poet, diplomat, adept ferm al ştiinţei şi filosofiei moderne, el atrage atenţia lui Voltaire şi Montesquieu, face cunoştinţă cu savanţi renumiţi din epocă ca P. Maupertuis, A.-C.Clairaut, L.V.Euler, H. Sloane, B. Fontenelle. Imediat după moartea poetului, opera sa este tradusă şi editată în limbile franceză şi germană, devenind obiectul discuţiilor şi confruntărilor literare în Franţa şi Germania de la mijlocul secolului al XVIII-lea. În Rusia, larg răspândite în copii manuscrise, satirele crează autorului o mare popularitate. Contemporanul său V.K.Trediakovski menţiona că Antioh Cantemir „... fără îndoială este cel mai mare şi cel mai iscusit poet rus”. Publicate pentru prima dată în limba rusă, în 1762, la aproape două decenii după moartea poetului, „Satirele şi alte poetice compuneri” au sporit şi mai mult interesul pentru personalitatea şi creaţia lui Antioh Cantemir. Satirele cantemiriene au fost înalt apreciate de scriitorii ruşi A.S. Puşkin, V.A. Jukovski, C.N. Batiuskov, K.F. Râleev, V.G. Belinski. Educaţia şi instrucţia lui Antioh Cantemir începe în casa părintească. Primele studii le face sub îndrumarea tatălui şi a profesorilor particulari. Concomitent cu instruirea în casa părintească, viitorul poet frecventează Academia slavo-greco-latină din Moscova. Un moment important în formarea intelectuală a lui Antioh Cantemir l-au constituit studiile la Universitatea de pe lângă Academia de Ştiinţe din Petersburg. Studiul filosofiei sub conducerea savantului german C.-F.Gross, cursurile de matematică ale lui F. C. Mayer şi ale fraţilor Daniel şi Nicolaus Bernoulli, cursul de fizică al lui G.-B. Bülfinger, de istorie al lui G. S. Bayer, îl familiarizează pe Antioh Cantemir cu cele mai noi descoperiri şi probleme ale ştiinţei şi filosofiei de la începutul secolului al XVIII-lea. În anul 1725, Antioh Cantemir traduce din limba latină, cu unele adăugiri şi precizări după originalul grec, cronica scriitorului bizantin din secolul al XII-lea Constantin Manasses „Sinopsis istoric”. La această traducere se alătură nemijlocit şi prima lucrare publicată a lui Antioh Cantemir „Simfonia la psaltire”, scrisă în anul 1726. Tot în această perioadă (1726-1730) Antioh Cantemir efectuează şi alte traduceri: „Traducerea din italiană în limba franceză a unei oarecare scrisori a unui italian, conţinând descrierea critică a Parisului şi a francezilor…”, „Tabelul lui Cébés” („Le tableau de Cébés”), „Istoria” lui Justin, satirele poeţilor antici latini Horaţiu şi Juvenal, transpune din limba franceză satirele clasicului acestui gen - Boileau şi tratatul lui B. Fontenelle „Conversaţii despre pluralitatea lumilor”. La sfârşitul anului 1729, poetul compune Satira I-a. „Asupra hulitorilor învăţăturii. Către mintea sa”. După aceasta, pe parcursul a doi ani, până la sfârşitul anului 1731, momentul plecării în străinătate, Antioh Cantemir va scrie următoarele patru satire, încercându-şi totodată pana şi în alte genuri ale poeziei, compune două cântece sau ode cu caracter filosofic, o odă solemnă dedicată împărătesei Anna Ioannovna, trei din cele şase fabule ale sale, zece epigrame, introducând pentru prima dată acest gen literar în cultura literară rusă. În 1730, Antioh Cantemir, ofiţer al regimentului de gardă Preobrajensk, participă activ la evenimentele legate de înscăunarea împărătesei Anna Ioannovna. În luna noiembrie 1731 Antioh Cantemir este numit reprezentant diplomatic (rezident) la Londra. Serviciul diplomatic al lui Antioh Cantemir a durat mai mult de 12 ani şi s-a întrerupt odată cu moartea sa. În Europa, la Londra, apoi la Paris, Antioh Cantemir, prin personalitatea, instruirea sa, prin cunoaşterea limbilor, maniera de a discuta, orizontul larg al intereselor, seriozitatea opiniilor şi fineţea manierelor a reuşit să se impună în cercurile diplomatice şi literare. Cercetătorii consideră activitatea diplomatică a lui Antioh Cantemir la Londra şi Paris ca fiind de importanţă general europeană. Graţie intervenţiilor inteligente ale acestuia s-au clarificat o serie de ambiguităţi în relaţiile dintre Franţa şi Austria, Rusia şi Turcia, Rusia şi Anglia. Plecarea în străinătate a însemnat pentru Antioh Cantemir o lungă întrerupere în activitatea literară. Timp de şase ani el nu mai scrie nici o satiră. Abia începând cu anul 1738 Antioh Cantemir revine la activitatea literară, compune satirele a VI-a, a VII-a, a VIII-a şi a IX-a, prelucrează şi înnoieşte textele satirelor scrise în Rusia, elaborează tratatul filosofic „Scrisori despre natură şi om”, traduce din Anacreon, Horaţiu, Epictet, transpune în rusă tratatul scriitorului italian Francesco Algarotti „Convorbiri despre lumină”, „Scrisorile persane” ale lui Montesquieu, scrie un tratat de algebră, trei tomuri ale „Dicţionarului rus-francez” etc. În „Scrisoarea lui Hariton Makentin despre compunerea versurilor ruse”(1742) Antioh Cantemir expune teoria sa despre versificaţie. Antioh Cantemir este iniţiatorul traducerii şi editării, la Londra şi Paris, în limbile engleză şi franceză, a „Istoriei creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman” a lui Dimitrie Cantemir. În scrierile sale, Antioh Cantemir ne prezintă tabloul Universului în spiritul filosofiei mecaniciste carteziene, împărtăşeşte un şir de teze ale fizicii lui Newton şi ale sensualismului lui Locke. Tratatul filosofic „Scrisori despre natură şi om” al lui Antioh Cantemir a constituit o continuare firească a interesului pentru ideile ştiinţei şi filosofiei moderne. Prin creaţia şi prin critica literară Antioh Cantemir a întreprins primul pas pe calea elaborării teoriei clasicismului în Rusia. Această tendinţă s-a manifestat deosebit de clar în notele şi comentariile la satire şi traduceri, în tălmăcirea cuvintelor, numelor, expresiilor. Antioh Cantemir, împreună cu V. K. Trediakovski şi M.V. Lomonosov a pregătit terenul ideologic pentru apariţia şi consolidarea iluminismului rus în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Ideea valorii omului indiferent de apartenenţa sa de castă sau clasă şi critica nedreptăţilor şi cruzimii şerbiei, promovate de Antioh Cantemir în satirele sale, au reprezentat o sursă de formare a tradiţiei democratice în gândirea socială rusă din secolul al XVIII-lea. Creaţia lui Antioh Cantemir şi întreaga sa activitate au contribuit la dezvoltarea în Rusia a culturii filosofice, la elaborarea terminologiei filosofice şi ştiinţifice. În opera lui Antioh Cantemir şi-a găsit reflectare atitudinea faţă de filosofie ca ştiinţă cu un strict sistem de noţiuni şi categorii. Prin mijlocirea lui Antioh Cantemir au fost stabilite relaţii între savanţii ruşi şi cei din străinătate, a fost organizat un schimb intens de literatură ştiinţifică între academiile de ştiinţe din Petersburg, Londra şi Paris. Relaţiile personale ale lui Antioh Cantemir cu scriitorii şi savanţii englezi şi francezi au contribuit la apropierea culturală dintre Rusia şi statele Europei Occidentale. Diplomat care a apărat interesele Rusiei în Europa în cel de-al doilea sfert al secolului al XVIII-lea, primul poet rus modern, Antioh Cantemir rămâne, în primul rând, un fenomen al culturii ruse din secolul respectiv, însă el aparţine şi culturii româneşti, după cum au remarcat de nenumărate ori scriitorii iluminişti din secolul al XIX-lea - Mihail Kogălniceanu, Сonstantin Negruzzi, Alexandru Donici. Interesul pentru personalitatea şi creaţia lui Antioh Cantemir apare în Moldova la începutul secolului al XIX-lea, în legătură cu primele ediţii în limba română a operelor lui Dimitrie şi Antioh Cantemir. Opera poetică a lui Antioh Cantemir în traducerea lui Alexandru Donici şi Сonstantin Negruzzi a avut o vădită influenţă asupra literaturii din Moldova secolului al XIX-lea, încetăţenind genul de satiră în poezia, proza şi dramaturgia din Moldova.

Insigna - Cupa U.T.C. '83 (box)

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C.

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Boxul (sau pugilismul) este un sport străvechi, în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, pe durata a mai multor reprize. Victoria este obținută in urma punctelor date pentru lovituri de catre juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pâmânt și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (Technical Knockout sau TKO). Următoarele lovituri sunt nepermise; lovirea sub centură, ținerea, împiedicarea, lovirea cu piciorul sau genunchiul, lovirea cu capul, umărul, antebrațul, cotul, strangularea adversarului și apăsarea cu brațul sau cotul a feței adversarului, apăsarea capului adversarului înapoi peste corzi, lovirea cu mănușa deschisă, cu partea interioară a mănușii, cu încheietura sau latul mâinii, loviturile pe spatele adversarului și în special orice lovitură pe ceafă sau pe spatele capului sau în zona rinichilor. În cazul în care adversarul este doborât (la podea), arbitrul va începe imediat să numere secundele. Boxerul care nu respectă instrucțiunile arbitrului sau acționează împotriva regulamentului de box, boxează într-o manieră nesportivă sau comite faulturi, poate fi la discreția arbitrului, atenționat, avertizat sau descalificat. Dacă un arbitru intenționează să avertizeze un boxer, va opri meciul și va explica încălcarea. Arbitrul va arăta apoi spre boxer și spre fiecare din cei cinci judecători. Un arbitru care a acordat un avertisment pentru un anumit fault, de exemplu pentru ținere, nu mai poate da o atenționare pentru același tip de greșeală. O a treia atenționare pentru același tip de fault va duce în mod obligatoriu la acordarea unui avertisment. Numai trei avertismente pot fi date aceluiași boxer într-un meci. Cel de-al treilea avertisment aduce automat descalificarea. În fiecare repriză, un judecător va acorda puncte fiecărui boxer, în funcție de numărul de lovituri obținute de fiecare. Pentru ca o lovitură să aibă valoare de punctaj, ea trebuie să ajungă, fără a fi blocată sau apărată, direct cu partea articulațiilor degetelor din mănușa închisă, de la oricare mână, pe oricare parte frontală sau laterală a capului sau trupului deasupra centurii. Valoarea loviturilor punctate într-un meci va fi stabilită la sfârșitul acelui meci și va fi trecută în contul boxerului care a avut un rezultat mai bun în funcție de gradul de superioritate. Acordarea punctelor se va face pe baza următorului principiu: un punct pentru fiecare lovitură corectă. Punctele sunt înregistrate când cel puțin 3 (trei) din cei 5 (cinci) judecători înregistrează simultan o lovitură care după părerea lor a ajuns corect pe „suprafața țintă”. Nu se vor acorda puncte în plus pentru doborârea adversarului. Mai jos îţi prezint câteva repere calendaristice ale începutului practicării sportului box în România; 1909 – La Campina are loc prima aparitie a sportului cu manusi din tara noastra. Bucurestiul nu avea sa ramana mult in urma Campinei. In toamna aceluiasi an, in frumoasa gradina Cismigiu, doi boxeri straini – francezul Martuin si irlandezul O’Hara – uimeau bucurestenii cu luptele lor bine regizate; 1919 – Virgil Salvan este primul boxer roman care a participat la o competitie internationala. El a participat la intrecerile pugilistice din cadrul jocurilor interaliate care au avut loc pe Stadionul Parshing din Paris; 1921 – ia fiinta la Bucuresti primele sectii de box, ele numindu-se “Boxing Club”, care il avea antrenor pe francezul Rene Delcourt, si “Tirul”; 27 septembrie 1924 – in sala F.S.S.R. din strada Clemanceau nr.6 din Bucuresti are loc prima reuniune de box din tara noastra care a fost organizata si condusa dupa cerintele regulamentului. S-au disputat atunci 6 meciuri a 6 reprize fiecare;

Insigna - I.I.R.U.C. - Service

(Întreprinderea pentru întreținerea și repararea utilajelor de calcul)

În baza H.G.633 din 27 martie 1968, pe data de 1 aprilie 1968 se înfiinţează (I.I.R.U.C.) - "Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul", cu sediul în Bucureşti, sub îndrumarea şi controlul Secretariatului permanent al Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu echipamente de calcul şi automatizarea prelucrării datelor. Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul va avea ca obiect:

întreţinerea şi depanarea utilajelor de calcul la beneficiari sau în atelierele proprii;
realizarea reviziilor periodice şi reparaţiilor capitale la utilajele de calcul;
aprovizionarea în mod centralizat cu piese de schimb din ţară şi străinătate, pentru asigurarea întreţinerii şi reparaţiilor de utilaje de calcul la întreprinderea menţionată mai sus, cât şi la atelierele proprii ale deţinătorilor acestor utilaje;
asigurarea pregătirii cadrelor de specialitate prin şcolarizare în ţară şi străinătate;
asigurarea întreţinerii şi reparării utilajelor de calcul importate, în colaborare cu firmele furnizoare;
asigurarea întreţinerii şi reparării utilajelor de calcul exportate, în colaborare cu firmele furnizoare din ţară.

Pe măsura dezvoltării activităţii şi în funcţie de necesităţi, în baza aprobării Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu echipamente de calcul şi automatizarea prelucrării datelor, se vor putea înfiinţa subunităţi ale Întreprinderii pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul pe teritoriul ţării, cu gestiune economică proprie limitată. Pentru întreţinerea curentă, în centrele de calcul electronice şi mecanografice sau la unităţile care posedă un număr mare de utilaje de calcul vor putea funcţiona grupe de întreţinere în subordinea acestora, cu avizul Întreprinderii pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul. În studiile tehnico-economice ce se vor elabora pentru dotarea cu calculatoare electronice şi echipamente de calcul vor fi prevăzute mijloacele materiale pentru întreţinerea curentă şi personalul grupelor de întreţinere. Grupele de întreţinere vor fi coordonate, îndrumate şi controlate din punct de vedere tehnic de către Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul. Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul va prelua de la secţiile de maşini de calcul din întreprinderile "Accesorii mecanice pentru industria textilă" şi "Ciclop", personalul, baza materială (aparatură, piese de schimb, utilaje), precum şi sarcinile acestora de întreţinere şi reparare a utilajelor de calcul. Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul va lua măsuri de şcolarizare a cadrelor de specialitate în ţară şi în străinătate, folosind în primul rând contractele de colaborare economică cu furnizorii din străinătate, posibilităţile de şcolarizare în ţară şi de formare de cadre pentru şcoli proprii. Astăzi I.I.R.U.C.Service este o companie de IT (programe calculator) din România. Compania a fost achizionață în februarie 2008 de către grupul Raiffeisen Informatik din Austria. Compania oferă servicii de IT&C, outsourcing, Field Service Support, Client Management, precum și retail cu case de marcat, cântare, echipamente IT. În anul 2009 compania avea 320 de angajați și o cifră de afaceri de circa 11,5 milioane de euro. Sus am postat 2 logo-uri și o poză cu sediul central al I.I.R.U.C. Service - București.

Insigna - Campionatele europene de juniori

România 1981 - hochei

Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și cu un puc. Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul al XVII-lea în Olanda,unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă. Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal – Canada în anul 1870. Prima ligă profesionistă de hochei s-a înființat în anul 1903 în SUA, iar liga internatională s-a înființat cinci ani mai târziu la Paris. Primul meci public de hochei a avut loc la Montreal în anul 1875, iar primele campionate organizate se cunosc din Europa anului 1910. Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din anul 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.

Vulturul României a fost o distincție (semn onorific) ce se acorda parlamentarilor din Regatul României în baza Decretului Regal nr. 2306 din anul 1933.

Emblemă coifură din vremea regelui Carol al II-lea

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești la caschetă, bonetă sau bască. În centrul emblemei se distinge nomograma regelui Carol al II-lea.

____________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII