Epaminonda's Blog.....: BELPASSO

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea italiană BELPASSO,

provincia CATANIA, regiunea SICILIA din vremuri

diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Vila Cinzia

Biserica Sfânta Maria

Biserica parohială

Hotelul Excelsior Palace Terme

Grădina Martoglio

Piața centrală

Piața Dante

Primăria

Strada Vittorio Emanuelle III

Monumentul eroilor locali

Trimiteri poștale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

CAPCANELE LIMBII ROMÂNE

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA - SARA MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Dimitrie Cantemir 1710 - 2010

300 de ani de la înscăunarea lui pe tronul Moldovei

Dimitrie Cantemir s-a născut în localitatea Silișteni, azi Dimitrie Cantemir, județul Vaslui în data de 26 octombrie 1676 și a decedat la Harkov, azi Ucraina, în data de 21 august/1 septembrie 1723. A fost fiul domnului moldovean Constantin Cantemir, după moartea acestuia fiind proclamat domn al Moldovei, dar neconfirmat de către Poartă. Următorii ani și i-a petrecut la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității). A însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta. Cât a stat la Constantinopol a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat aici limbile orientale: turca, persana și araba, literatură muzică și religia islamică. Cât a locuit în Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700). În anul 1699 s-a căsătorit cu fiica voievodului Șerban Cantacuzino, Casandra. Nunta a avut loc la Iași în data de 9/19 mai 1699. Cu soția Casandra a avut șase copii (patru băieți: Matei, Constantin, Șerban, Antioh ;i două fete: Maria și Smaranda). După moartea Casandrei s-a căsătorit cu Anastasia Ivanovna Trubețkaia, care i-a mai dăruit încă o fiica, pe Ecaterina-Smaragda. În anul 1710 a fost numit pe tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus condus de Petru cel Mare. Prin tratatul încheiat la Luțk (13/24 aprilie 1711), țarul Rusiei se angaja să ajute la eliberării Moldovei de sub dominația turcă și să garanteze integritatea granițelor. Tratatul conținea 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie. Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș. Cantemir a fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi fiind împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu consideră că încă din tinerețe, D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. În Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a, se menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către turcii victorioși la Stănilești și l-a luat cu el în Rusia. Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al senatului (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența președintelui Academiei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută atât prin elemente ezoterice prezente în opera sa, cât și de surse indirecte. A murit în Rusia în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei.” În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puțin bogate:

Scăderea “birului steagului”, adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie de la turci.
Desființarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi), care privea în special boierimea mică, crescători de albine.
Privilegiul pentru breasla mișeilor calici din Roman,
Privilegiul pentru breasla cioclilor din Iași
Privilegiu "jupânesele sărace" văduve etc
Reluarea pentru țară a unor mănăstiri închinate patriarhiei din Ierusalim.â
A constituit câteva unități militare din rândul păturii mijlocii (boiernași și slujitori) care mai înainte luptase ca mercenari în armate străine.

Din opera lui Cantemir amintesc doar câteva lucrări:

Divanul sau Gâlceva înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul – scrisă în română și greacă și tipărită la Iași în anul 1698 – considerată ca o primă lucrare românească originală de gândire religioasă.
Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Iamgo - Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante) - lucrare filosofică, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte. Cantemir cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, etc.
Istoria ieroglifică - considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.
Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman, redactată în latină – o istorie a imperiului otoman, tradusă și în limbile engleză , franceză și germană. În această lucrare Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc. În cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători turcești. Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane, asupra armatei, vieții din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura populară etc.
Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor și în română – o istorie a românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor.
Descrierea Moldovei, scrisă în latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea se constituie în prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Opera are trei părți: prima este consacrata descrierii geografice, partea a doua se ocupă de politică iar partea a treia este dedicată religiei și culturii moldovenești.

Personalitatea lui Dimitrie Cantemir în viziunea altor personalități ale lumii:

Cronicarul Ion Neculce: “că așa arăta de bun și de blând încât tuturor le era ușa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copii”.
George Călinescu: „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Encyclopædia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, articolul Dimitrie Cantemir se menționează: „Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.” (Dimitrie Cantemir a fost unul dintre cei mai mari lingviști ai vremii sale, vorbind și scriind curent în unsprezece limbi și fiind bun cunoscător al bursei).
Ioan Verdeș: „cea mai strălucitoare şi mai uimitoare personalitate a culturii române medievale”
Nicolae Iorga: “ primul mare intelectual român de tip european specialist în probleme orientale”.

Insigna - Cupa U.T.C. '84 (carting)

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C.

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

În România, Kartingul apare între anii 1966 - 1968, când entuziaștii sporturilor mecanice construiesc primele karturi. Pionierul acestui sport este Jean Bobocel. Asociația de Karting a Liceului bucureștean Ion Neculce, înființată în 1971 de către profesorul Mircea Eron Ionescu, a fost prima echipă de karting din România. Karturile erau fabricate, după proiectul lui Jean Bobocel, în atelierele Centrului pentru modelism Băneasa și liceului Ion Neculce, cu participarea unor piloți experimentați. Din anul 1968 Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport (CNEFS) a preluat activitatea în cadrul Federației Române de Modelism (președinte J. Bobocel) și s-au organizat primele cluburi și concursuri de Karting pe piste ocazionale. În data de 5 noiembrie 1974, a avut loc prima ediție a Campionatului Național de Karting, organizată de proaspăt înființata Federație Română de Automobilism și Karting – FRAK. La această primă ediție au participat cam 30 de sportivi din București și Brașov care făceau parte din primele trei cluburi de karting: ASKALIN și Semănătoarea din București și Universitatea din Brașov. La sfârșitul anului 1973, activitatea activitatea a fost preluată de către Automobil Clubul Român (ACR). În anul 1974 ia naștere în cadrul ACR, Federația Română de Automobilism și Karting (FRAK) și din acel an se desfășoară Campionatul național de karting de viteză în circuit în complexul expozițional EREN de la Casa Scânteii și ulterior, campionatul național de anduranță. După înființarea FRAK s-au afiliat 30 de cluburi din toată țara. Au fost proiectate piste de karting în aproape toate județele țării. Prima pistă de karting a fost construită la Cluj-Napoca (1200 m), pe care s-a desfășurat prima etapă a Cupei Păcii și Prieteniei (CPP). Alte piste amenajate: Galați (900 m), Tg. Secuiesc (aprox. 1130 m) și Târgoviște (aprox. 1000 m). Dacă până în 1990, kartingul s-a practicat în condiții modeste în mai multe județe ale țării, după această dată, s-au amenajat în mai multe zone kartodromuri, care au permis atragerea unui număr mai mare de tineri în practicarea acestui sport, desi in majoritatea situațiilor aceste structuri privare percep anumite sume. După aproape 40 de ani de existenţă activă, kartingul românesc are în fine o federaţie proprie! La data de 1 iunie 2011, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a eliberat Certificatul de Înregistrare Sportivă pentru “Federația română de karting“. Cel mai mare circuit de karting din Europa de est se află în România, la Tunari. Viteza maximă atinsă de karturi poate ajunge la 160 kilometri pe oră. În anul 2020 România avea 28 piloți de karting licențiați la seniori și 17 la juniori.

Insigna - I.I.R.U.C. Service 1968 - 1988 Serviciul administrativ

(Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul)

În baza H.G.633 din 27 martie 1968, pe data de 1 aprilie 1968 se înfiinţează (I.I.R.U.C.) - "Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul", cu sediul în Bucureşti, sub îndrumarea şi controlul Secretariatului permanent al Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu echipamente de calcul şi automatizarea prelucrării datelor. Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul va avea ca obiect:

întreţinerea şi depanarea utilajelor de calcul la beneficiari sau în atelierele proprii
realizarea reviziilor periodice şi reparaţiilor capitale la utilajele de calcul;
aprovizionarea în mod centralizat cu piese de schimb din ţară şi străinătate, pentru asigurarea întreţinerii şi reparaţiilor de utilaje de calcul la întreprinderea menţionată mai sus, cît şi la atelierele proprii ale deţinătorilor acestor utilaje;
asigurarea pregătirii cadrelor de specialitate prin şcolarizare în ţară şi străinătate;
asigurarea întreţinerii şi reparării utilajelor de calcul importate, în colaborare cu firmele furnizoare;
asigurarea întreţinerii şi reparării utilajelor de calcul exportate, în colaborare cu firmele furnizoare din ţară.

Pe măsura dezvoltării activităţii şi în funcţie de necesităţi, în baza aprobării Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu echipamente de calcul şi automatizarea prelucrării datelor, se vor putea înfiinţa subunităţi ale Întreprinderii pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul pe teritoriul ţării, cu gestiune economică proprie limitată. Pentru întreţinerea curentă, în centrele de calcul electronice şi mecanografice sau la unităţile care posedă un număr mare de utilaje de calcul vor putea funcţiona grupe de întreţinere în subordinea acestora, cu avizul Întreprinderii pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul. În studiile tehnico-economice ce se vor elabora pentru dotarea cu calculatoare electronice şi echipamente de calcul vor fi prevăzute mijloacele materiale pentru întreţinerea curentă şi personalul grupelor de întreţinere. Grupele de întreţinere vor fi coordonate, îndrumate şi controlate din punct de vedere tehnic de către Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul. Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul va prelua de la secţiile de maşini de calcul din întreprinderile "Accesorii mecanice pentru industria textilă" şi "Ciclop", personalul, baza materială (aparatură, piese de schimb, utilaje), precum şi sarcinile acestora de întreţinere şi reparare a utilajelor de calcul. Întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor de calcul va lua măsuri de şcolarizare a cadrelor de specialitate în ţară şi în străinătate, folosind în primul rând contractele de colaborare economică cu furnizorii din străinătate, posibilităţile de şcolarizare în ţară şi de formare de cadre pentru şcoli proprii.

Astăzi I.I.R.U.C.Service este o companie de IT (programe calculator) din România. Compania a fost achizionață în februarie 2008 de către grupul Raiffeisen Informatik din Austria. Compania oferă servicii de IT&C, outsourcing, Field Service Support, Client Management, precum și retail cu case de marcat, cântare, echipamente IT. În anul 2009 compania avea 320 de angajați și o cifră de afaceri de circa 11,5 milioane de euro. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al I.I.R.U.C. Service - București.

Insigna - Conferința pe țară a inginerilor și tehnicienilor 1972

În regimul comunist exista practica organizării periodice a unor congrese, conferințe sau consfături cu specialiști din diferite categorii de activitate. Aceste activități erau deschide de cuvântări ample ce se doreau și mobilizatoare ale lui Nicolae Ceaușescu. În continuare luau cuvântul câțiva invitați care nu conteneau să-l preamărească pe “marele conducător” și să se angajeze în obținerea de rezultate și mai bune în activitatea lor. La Conferința pe țară a inginerilor și tehnicienilor participau specialiști din toate domenii de activitate: industrie, agricultură, cercetare-proiectare etc. Insigna este încărcată cu următoarele simboluri comuniste:

Roata dințată – simbolul industrializării socialiste a țării
Spicul de grâu – simbolul dezvoltării agriculturii intensive
Compasul – simbolul cercetării și proiectării românești
Tricolorul național cu stemă – simbolul patriotismului

Insigna - Campionatul R.P.R. juniori 1952 (gimnastică)

(Republica Populară Română)

Gimnastica este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică, flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin sunt sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați - sol, sărituri, cal cu mânere, inele, paralele și bara fixă. Alte ramuri ale gimnasticii de performanță sunt gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la plasa elastică.

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești la caschetă, bonetă sau bască.

____________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII