Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Parcul Bibliotecii Spaniei, în limba spaniolă - Parque Biblioteca España, este un grup de clădiri deosebite, situat în cartierul Santo Domingo Savio din orașul Medellin, Columbia.

Clădirile se numesc astfel deoarece guvernul spaniol a ajutat la finanțarea proiectului prin intermediul Agenției spaniole pentru cooperare internațională și dezvoltare. Clădirile au destinație de bibliotecă și sunt renumite pentru arhitectura lor. Cele trei clădiri seamănă izbitor cu niște bolovani negri de stâncă ce noaptea sunt iluminați misterios. În anul 2008, parcul bibliotecii a câștigat un premiu pentru cea mai bună arhitectură a anului în Bienala Ibero-Americană de Arhitectură și Urbanism (IAUB) din Lisabona. Biblioteca a fost proiectată de arhitectul columbian Giancarlo Mazzanti din Barranquila. Situată pe un deal deasupra Medellinului, biblioteca poate fi accesată cu telecabina, de la stația Santo Domingo, de pe linia K. Proiectul construcției a fost avizat în anul 2005 iar lucrarea a fost finalizată în anul 2007. Biblioteca a fost inaugurată la 24 martie 2007 cu o vizită a regelui și reginei Spaniei, Juan Carlos I și Sofia. Edificiul are o suprafață construibilă de 5500 metri pătrați și a costat aproximativ 4 milioane de dolari. Biblioteca este formată din trei clădiri interconectate decorate la exterior cu plăci de piatră închisă la culoare. Fiecare dintre cele trei clădiri găzduiește diferite programe: biblioteca, sălile de instruire și auditoriul. Clădirile sunt conectate printr-o platformă și legate de oraș printr-o serie nouă de drumuri și poteci.

Biblioteca a fost creată în mod intenționat cu ferestre mici, astfel încât vizitatorii să se poată deconecta de condițiile din jur ale cartierului. Pentru realizarea complexului de clădiri Mazzanti a folosit materiale simple, cum ar fi țiglă de piatră închisă pentru pereții exteriori, care provine din zona Bogotá; o țiglă de piatră locală pentru pardoseli, denumită în mod obișnuit „cafea pinto”; și gips-carton. Panourile din stejar învelesc multe dintre interioarele din nucleul bibliotecii și sunt accentuate cu pătrate de sticlă laminată de culoare verde lame, în timp ce un sistem de perete din patula cu culoare închisă închide spațiul central din centrul comunității. Deși complexul de clădiri a fost deschis recent el dă deja semne de îmbătrânire. Guvernul columbian și cel spaniol au început deja să pompeze sume importante de bani pentru reparații.

2. Centrul cultural Georges Pompidou este un complex cultural construit intr-un stil arhitectural high-tech ce se afla in arondismentul 4 al Parisului, in zona numita Beaubourg.

Centrul Pompidou gazduieste o vasta biblioteca publica - Bibliotheque publique d'information (BPI), Muzeul National de Arta Moderna si IRCAM, un centru de muzica si cercetare acustica. Numele centrului este dat dupa Georges Pompidou, cel care a fost presedinte al Frantei intre 1969 si 1974. Centrul este creatia arhitectului italian Renzo Piano, a cuplului de arhitecti britanici Richard si Sue Rogers si a inginerilor de rezistenta Edmund Happold si Peter Rice. Proiectul de constructie a Centrului Pompidou a fost incredintat spre executie acestei echipe in urma unui concurs de arhitectura ale carui rezultate au fost anuntate in 1971. Revistele de specialitate au spus ca design-ul centrului Pompidou “a intors arhitectura cu fundul in sus” iar echipa ce l-a realizat si-a castigat o reputatie de netagaduit prin stilul indraznet abordat. Toate elementele functionale si structurale ale cladirii sunt vopsite dupa diferite coduri de culoare: verde - tevile instalatiilor sanitare, albastru cele pentru instalatiile de climatizare, instalatiile electrice sunt galbene iar instalatiile pentru siguranta sunt rosii. Suprafata pe care se intinde centrul acopera peste doua hectare, suprafata locuibila fiind de 103305 metri pătrați. Structura are sapte etaje si o inaltime de 42 de metri, lungime de 166 metri, latime de 60 metri. Pentru construirea cladirii s-au folosit peste 15000 tone de otel, 11000 metri pătrați geamuri si 50000 metri cubi fier beton. Constructia cladirii a fost terminata in timpul stabilit si sub costurile estimate pentru realizarea sa.

Centrul Pompidou a costat aproximativ 100 de milioane de dolari. In cadrul complexului de la Centrul Pompidou se afla si Atelierul Brancusi, locul unde puteti admira o mica parte din cadrul in care marele artist roman si-a desavarsit opera fara egal. Deşi cu o arhitectură controversată, ţevi, scări electrice, pasarele metalice, tot ceea ce este în mod obişnuit ascuns vizitatorilor, aici este la vedere, a câştigat un larg succes la public. Centrul, prevăzut pentru cinci mii de vizitatori pe zi, a trebuit să facă faţă la de cinci ori mai mulţi. La sfârşitul anului 1997, centrul şi-a închis uşile pentru renovare în profunzime şi a fost redeschis pe 1 ianuarie 2000. Anual 3,8 milioane de turiști vizitează edificiul.

3. Biserica Temppeliaukio, din cartierul Töölö din Helsinki, Finlanda, este o biserică aparte construită în mijlocul unui ansamblu rezidenţial obişnuit.

Biserica luterană Temppeliaukio, cunoscută şi sub numele de Biserica Rock (de Piatră) este excavată direct în piatra solidă. Locul pe care se afla ridicată biserica a fost ales inca din anii 1930, cand a fost ales, prin concurs, proiectul viitoarei biserici semnat de J. S. Siren, castigatorul concursului. Cel de-al doilea război mondial a împiedicat punerea în practică a proiectulu inițial, astfel că dupa terminarea razboiului s-a tinut un alt concurs de proiecte pentru viitoarea biserica ce avea sa fie ridicata in Temppeliaukion. Lucrarile de ridicare a noii biserici din Temppeliaukion au inceput abia in luna februarie a anului 1968, și au fost terminate in luna septembrie a anului 1969, cand a avut loc si sfintirea acesteia. Structura este vag vizibilă de la nivelul străzii, doar cupola de cupru ieşind la suprafaţa stâncii. Cea mai mare parte a bisericii se află subteran, scăldată fiind în lumina naturală ce pătrunde prin acoperișul imens cu ferestre de sticlă. Lumina pătrunde în biserică prin 180 de ferestre ce fac legătura între cupola imensă şi zidurile înconjuratoare ale bisericii. Suprafeţele stâncoase brute şi neprelucrate din interior oferă bisericii o calitate acustica excelentă, fiind un loc popular pentru concerte. Lăsarea descoperită a pereţilor bisericii nu a facut parte din proiectul iniţial, însă dirijorul orchestrei, Paavo Berglund şi acusticianul Mauri Parjo, au hotărât să rămână aşa, în urma unor teste de acustică şi calitate a sunetului. Proiectată de frații arhitecţi Timo şi Tuomo Suomalainen şi inaugurată în 1969, biserica săpată în stâncă se află chiar în inima oraşului Helsinki. Această piaţă a oraşului s-a vrut a fi păstrată neschimbată, astfel, proiectul bisericii a avut drept scop şi afectarea într-o măsură cât mai mică a aspectului original al pieţii. Biserica este înconjurată de un zid din piatră de carieră, îmbinată cu tije de oţel care împiedică atât valul de zgomot din jurul bisericii să pătrundă în aceasta, cât şi pe cei dornici de a urca pe acoperişul bisericii - lucru uşor de făcut, ţinând cont că acoperişul acesteia se află la nivelul asfaltului de deasupra.

Biserica Temppeliaukion are un volum de 11000 de metri cubi şi un număr de 940 de scaune amplasate pentru credincioşii ce iau parte la evenimentele susţinute în aceasta. Capacitatea totală de persoane a bisericii se ridică la impresionanta sumă de 6000 de oameni. Neobisnuit este faptul ca biserica nu are clopote, acestea fiind inlocuite cu o inregistrare de clopote realizata de Taneli Kuusisto ce se aude din boxele amplasate in exteriorul peretilor bisericii. Biserica Temppeliaukio este una dintre cele mai populare obiective turistice din oras, la ea venind, anual, un numar de aproape jumatate de milion de vizitatori.

xxx

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA - SARA MARIA

CAPCANELE LIMBII ROMÂNE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Expoziția Moldovei reîntregite

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1925 cu ocazia Expoziției Moldovei reîntregite. Este o medalie rotundă de bronz, operă a gravorului Kristescu. În centrul câmpului aversului este redat un grup alegoric format din: țara personificată printr-o mamă având în mâna dreaptă drapelul victorios, cu mâna stângă protejându-și fiica, un soldat cu arma în mână, bogățiile țării din agricultură și industrie și o cetate ce străjuiește în fundal. Periferic, circular, este aplicată inscripția: “REGATUL ROMÂNIEI. EXPOZIȚIA GENER. A BASSARABIEI CHIȘINĂU SEPT. 1925”, iar în partea de jos: “PE VECIE”. Pe revers este redată statuia lui Ștefan cel Mare din Iași, zidurile Cetății de scaun Sucevei și un grup alegoric cu scutul Moldovei. Periferic circular este aplicată inscripția: “DUPĂ VEACURI PRIBEGE APUSE COPRINSE AMU ÎNTR-O FRĂȚEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE”. În partea stângă jos, este aplicată următoarea inscripție pe opt rânduri orizontale: “MOLDOVA / LUI ȘTEFAN / REÎNTREGITĂ / AZI SUB REGELE / FERDINAND / FĂURITORUL / ROMÂNIE / MARI”.

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Iași este un monument de bronz închinat domnitorului moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504), care a fost realizat de către sculptorul francez Emmanuel Frémiet și inaugurat în anul 1883 în municipiul Iași. Inițial monumentul era amplasat în fața Palatului Administrativ din Iași, iar actualmente se află în fața Palatului Culturii care a fost construit după demolarea vechiului palat. Statuia lui Stefan cel Mare, are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz, Piedestalul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosminului - 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înalt - 1475 (cel din dreapta). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței. Ideea ridicarii statuii marelui voievod la Iasi a aparut in 1856, din dorinta caimacamului Theodor Bals de a se opune Unirii Principatelor. Conducatorul Moldovei spera ca prin exacerbarea nationalismului local, de principat moldav, sa creeze din Stefan cel Mare un simbol al trainiciei si puterii principatului, care ar fi demonstrat inutilitatea unirii cu Tara Romaneasca. Caimacamul a numit o comisie formata din spatarul Mihai Cantacuzino, postelnicul Gheorghe Asachi si postelnicul Nicolae Istrati. Comisia a demarat strangerea de fonduri, iar Gheorghe Asachi s-a apucat sa schiteze portretul marelui voievod. Din descrierile lui Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei si dupa pictura lui Stefan cel Mare de la Biserica Badauti a rezultat un voievod cu barba, de statura medie. (Erorile au aparut din simplul fapt ca picturile lui Stefan cel Mare, zugravite chiar in timpul vietii sale, se aflau la manastirile din Bucovina, provincie care intrase in Imperiul Austro-Ungar. "Barba lui Stefan a aparut dupa restaurarea picturii originale de la Biserica Badauti, pictorii secolului al XIX-lea adaugandu-i voievodului barba. Cand a fost comandata statuia, se credea ca Stefan a purtat barba, iar pana a fost gata, s-a descoperit tetraevangheliarul de la Humor in care s-a vazut ca Stefan avea doar mustata. Atunci s-a crezut ca sculptorul a trimis o alta statuie, dar s-au lamurit prin corespondenta). La proiectul constructiei statuii s-a renuntat dupa moartea caimacamului in 1857, discutiile referitoare la monument reluandu-se abia in 1871, cand la Putna se sarbatoreau 370 de ani de la moartea voievodului moldav. Dupa Razboiul de Independenta se face o subscriptie publica a comitetului printului Grigore Ghica, de 135000 de franci, si in 1879 se inainteaza comanda sculptorului Emille Fremiet, un artist in mare voga in Parisul acelor vremi. Documentatia prezentata sculptorului este cea executata de postelnicul Gheorghe Asachi, artistul francez apucandu-se de treaba in atelierul sau din Rue L'Universite, din Paris. Episcopul Melchisedec a descoperit infatisarea reala a lui Stefan dupa o vizita in Bucovina la mijlocul anului 1881 el a scos la iveala adevaratul chip al voievodului Stefan cel Mare. El aparea la Biserica Sfantul Ilie de la Voronet, ridicata chiar de Stefan, dar si in Evangheliarul de la Humor. La intoarcerea in tara, episcopul Melchisedec a sesizat Academia Romana despre grava eroare care era pe cale sa se petreaca la Iasi. Numai ca portretul prezentat de Melchisedec, zugravit de pictorul Epaminonda Bucevschi de la Cernauti, inspirat dupa picturile bisericesti, nu a avut darul sa-i induplece pe savantii acelor vremuri. Chiar Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a opus initial noii infatisari, pentru ca, ulterior, dupa multi ani sa-i dea dreptate episcopului Melchisedec. Discutiile interminabile, interpelarile in Parlamentul Romaniei nu au avut efectul scontat si statuia a apărut asa cum o vedem si astazi. Statuia a fost definitivata si expusa la Salonul National de Sculptura din Franta, in 1882, si inaugurata la Iasi pe 5 iunie 1883, in prezenta Majestatii Sale Carol I, regele Romaniei. Ceremonia dezvelirii a fost memorabilă. Vasile Alecsandri a compus anume pentru acest prilej poezia"Odă la statuia lui Ștefan cel Mare". Poezia a fost difuzată pe foi volante tuturor participanților. Sub un baldachin de catifea roșie și cu perdele de atlaz albastru, a fost depus tronul lui Ștefan cel Mare săpat în piatră, găsit în satul Vânători-Neamț (județul Neamț), sub poalele Cetății Neamțului. Dezvelirea a fost făcută de patru plăieși. În momentul dezvelirii, mulțimea a rostit un uriaș "Ura" și s-au tras 21 salve de artilerie. Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri "Krupp", care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou. Cele două tunuri, care pot fi observate şi în ilustratele epocii, provin din Războiul de Independenţă de la 1877 şi au stat neîntrerupt la stânga şi la dreapta statuii de atunci. Regele a afirmat cu această ocazie: "Încredințez Iașilor, Leagănul Unirei, această statua, împreună cu două tunuri, udate cu sângele prețios al generației prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor, în onoarea Neamului Românesc." Mihai Eminescu a venit la Iași special pentru marea sărbătoare, scriind celebra "Doina” ("De la Nistru pân' la Tisa"). Statuia are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz, domnitorul fiind înfățișat cu barbă și cu o coroană catolică pe cap. Neexistând niciodată un model autentic al Coroanei Moldovei, sculptorul francez a folosit pentru statuia de la Iași un model de coroană catolică, acest fapt stârnind grave contradicții și o legendă. După unele zvonuri din epocă, se vehiculează ideea că în atelierul sculptorului Frémiet ar fi existat două comenzi, una din România și una din Polonia, iar după finalizarea lor s-a produs o confuzie și legenda spune că adevărata statuie a lui Ștefan cel Mare ar fi la Cracovia. Prof. dr. Adriana Ioniuc infirmă această teorie: "Total fals. Nu a fost vreo comandă pentru un cneaz polon în atelierul sculptorului. Această legendă a apărut tocmai din înfățișarea catolică a domnitorului moldovean". Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosminului – 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înal - 1475 (cel din dreapta). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței.

Cetatea Sucevei, denumire alternativă Cetatea de Scaun a Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a municipiului Suceava. Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de voievodul Petru I Mușat (cca.1375 - cca.1391). Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în stadiul de ruine. Cetatea Sucevei este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Petru I Mușat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reședință voievodală. Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est și de vest aveau 40 m, iar cele de sud și de nord 36 m). În exterior, la fiecare colț al cetății, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m. Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării. Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri. În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare. Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetății, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate. Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel. În construirea zidului de incintă, pot fi distinse două etape. În prima etapă, anterioară anului 1476, a fost construit, la aproximativ 20–25 m de zidul fortului mușatin, un zid de incintă cu o lățime de 1,5 m, întărit cu trei turnuri pătrate (pe colțurile de nord-vest, sud-vest și sud-est), care înconjurau laturile de vest, sud și est ale primei fortificații; latura de nord se afla pe un pinten de deal, iar zidurile de pe această latură erau deja pe marginea dealului. Zidul de incintă avea înălțimea de 15 m față de fundul șanțului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri (goluri de tragere) plasate în partea inferioară.Un zid lega bastionul din sud-vest a fortului mușatin cu bastionul din colțul de sud-vest a zidului de incintă construit de Ștefan cel Mare. Pentru a evita prăbușirea peretelui șanțului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin). Urmare a unui atac turces din anul 1476 cetatea este avariată dar nu cucerită. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă și a turnurilor pătrate în fața tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier. Ca urmare a celor constatate, începe a doua etapă de construcție a cetății din timpul lui Ștefan cel Mare. Pentru a întări și mai mult cetatea, domnitorul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificației lui Petru Mușat. Noul zid de incintă cu o grosime apreciabilă (de cel puțin 3,5 m) a fost prevăzut cu șapte bastioane semicirculare: câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est și nord-est și două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menținute fiind dublate cu ziduri semicirculare. Șanțul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins și pe laturile de sud și vest, intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit peste șanțul săpat cu aproape un secol în urmă un pod cu o parte fixă și una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiți dădeau de o capcană unde puteau să-și piardă viața. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte și de alta a intrării. De asemenea, în interiorul cetății, tot în perioada lui Ștefan cel Mare, au fost dezvoltate și construcțiile cu parter și etaj datând din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului care avea trei etaje se aflau încăperile destinate voievodului și familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălțuite, iar pereții și sobele au fost îmbrăcate în teracotă. Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie (depozit de praf de pușcă). Pe platou, la 1 km distanță de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi și șanțuri mari care au fost nivelate în timp. Urmașii lui Ștefan cel Mare au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetății, la zidul de incintă și în interiorul fortului.În anul 1538, oastea otomană (cu 150.000-200.000 soldați, după unele izvoare) condusă de însuși sultanul Soliman năvălește în Moldova cu gândul să o ocupe. În același timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oștile Țării Românești și Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulțumiți de politica autoritară a domnitorului Petru Rareș. Întruniți la Curtea domnească din Bădeuți, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu și cu logofătul Trotușanu decid să predea Cetatea Sucevei sultanului. În data de 14 septembrie 1538 sultanul Soliman intră în cetate cu mare alai și fără a întâmpina rezistență, numindu-l ca domnitor pe Ștefan Lăcustă. În anul 1540, boierii moldoveni îl asasinează pe Ștefan Lăcustă într-un foișor din cetate, în timp ce acesta dormea. Domnitorul Despot Vodă (1561-1563) își stabilește și el reședința la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ștefan Tomșa, iar mercenarii unguri care o apărau predau cetatea oștii lui Tomșa. Asediul din 1563 a provocat distrugeri grave cetății. La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpușneanu, acesta mută capitala Moldovei de la Suceava la Iași și este obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reședința domnitorilor Aron Vodă, Ștefan Răzvan și Ieremia Movilă, care s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman. În anul 1596, zidurile vechii cetăți sunt fortificate de Ieremia Movilă, după cum atestă un fragment de cărămidă descoperită în cetate și inscripționată. În mai 1600, Mihai Viteazu întreprinde o campanie militară în Moldova iar la 16 mai apărătorii Cetății Sucevei îi deschid porțile și se predau fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetății. La 29 mai 1600, el a jurat credință, în calitate de pârcălab, noului domnitor. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană. La 6 septembrie 1600 cetatea este atacată de polonezi, garnizoana lăsată de Mihai Viteazu nu face față iar Ieremia Movilă era reînscăunat ca domn al Moldovei. Domnitorul Vasile Lupu întreprinde lucrări de restaurare a Cetății Suceava. În timpul său, sunt refăcute zidurile din cărămidă, este înconjurată curtea interioară de o logie susținută de pilaștri de cărămidă, sunt reamenajate pivnițele de pe latura de vest, iar sobele din cetate sunt placate cu plăci de Iznik și cahle pentru sobe de influență lituaniană. Pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea domnitorului și se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului mușatin. În anul 1653, cetatea este apărată de cazacii lui Timuș Helnițki, ginerele lui Vasile Lupu, în timpul luptelor pentru tron dintre oștile domnitorului Vasile Lupu și cele ale logofătului Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653. În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană poloneză cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu. După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino, să dărâme cetatea. Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se și mai mult. Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstrofer a efectuat lucrări de restaurare a Cetății de Scaun. El a efectuat primele săpături arheologice (1895-1904), a degajat ruinele și a consolidat părțile amenințate de prăbușire (1897-1903). Printre altele, arhitectul austriac este autorul primei monografii a Cetății Sucevei, intitulată "Cetatea Sucevii descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între anii 1895-1904" . În anul 1951, la inițiativa Academiei Române a fost organizat primul șantier școală de arheologie medievală din România, sub conducerea profesorului Ion Nestor de la Facultatea de Istorie din București, cercetări arheologice care au condus la stabilirea etapelor de edificare ale Cetății de Scaun. În perioada 1961-1970 s-au întreprins ample lucrări de protejare, consolidare și restaurare parțială a cetății. În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, s-au finanțat din bugetul statului unele lucrări de restaurare parțială a cetății, fiind aplicată pe zidul fortului, în apropierea intrării, o placă memorială din marmură. Lucrările efectuate au vizat acoperirea pivniței cu o placă din beton, consolidarea arcadelor interioare, restaurarea podului de acces în cetate etc. Planul Cetății de Scaun a Sucevei pe un panou aflat înainte de intrarea în cetate. Etapele de construcție ale cetății sunt marcate cu culori diferite. Cu roșu este marcată perioada lui Petru al II-lea Mușat, cu verde faza lui Alexandru cel Bun, cu portocaliu prima etapă a lui Ștefan cel Mare și cu negru etapa a doua a lui Ștefan cel Mare. Zidurile prăbușite sunt marcate cu linii întrerupte. Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente componente. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare, ale cărui pereți dinspre platou de pe latura de est au fost consolidate cu o contraescarpă. O astfel de construcție a existat și pe latura de sud, dar s-a prăbușit. Pe latura de vest și pe cea de sud-vest a fost construit un val de apărare artificial.În cetate se pătrundea printr-un pod de acces cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit în doi piloni înalți din piatră. Partea mobilă se putea ridica în caz de primejdie, dar odată trecut de ea exista o capcană în care puteau cădea vizitatorii nepoftiți. Trecut și de partea fixă a podului, se ajunge în curtea interioară a cetății. De acolo pentru a intra în clădirea fortului se trecea printr-un sistem de trei porți, apărate de soldați ce stăteau în camere de gardă, special amenajate. Fortul mușatin are un plan dreptunghiular, având laturile de nord și sud de 36 m și laturile de est și vest de circa 40 m, cu ziduri groase de circa 1,50 m, întărite din loc în loc cu turnuri de apărare, de formă pătrată. În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări . Pe latura de est care avea trei etaje, se aflau apartamentele domnești (ale voievodului și ale familiei sale, când locuiau în cetate), un depozit de alimente și un paraclis. Ferestrele încăperilor domnești aveau dimensiuni mai mari, având ancadramente sculptate în piatră. În paraclis se pătrundea din curtea interioară prin intermediul unei scări de piatră în spirală. Pereții paraclisului erau acoperiți cu pictură în frescă. În dreptul intrării de pe latura de nord-est, în zona porților, se aflau o cameră pentru corpul de gardă, care păzea intrările. Pe latura de vest se afla la subsol o pivniță întinsă, sub formă de hală, în care se pătrundea din curtea interioară printr-o scară care cobora. Pivnița era împărțită în două nave prin stâlpi masivi, dreptunghiulari, legați, pe de o parte, între ei prin arcuri semicirculare formate din bolțari, iar pe de altă parte, prin arcuri corespunzătoare, transversale, cu pereții laterali. La parter exista o sală de mari dimensiuni, în care se întrunea Sfatul Domnesc. Sala avea console în stil gotic, console în stilul Renașterii, chei de boltă dintre care una cu stema Moldovei (capul de bour cu o stea cu cinci raze între coarne, încadrat în dreapta de o rozetă cu cinci petale și la stânga de o semilună). Multe din încăperile din cetate era destinat soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa și de sfetnici apropiați decât în caz de pericol, în restul timpului fiind folosită Curtea domnească din oraș. Încăperile din cetate aveau sobe din teracotă smălțuită, decorate cu motive geometrice, steme ale Moldovei, animale fantastice sau personaje mitologice. În exterior, pereții erau decorați cu șiruri de discuri și butoni ornamentali. Zidurile de incintă au șapte bastioane semicirculare, trei dintre ele având pereții interiori de formă pătrată. Pe latura de est a zidurilor s-a construit depozitul de praf de pușcă, iar pe latura de sud s-a amenajat un loc de execuție.

Ion Theodorescu - Sion * 2 ianuarie 1882 - 31 martie 1939

70 de ani de la moarte * 31 martie 1939 - 31 martie 2009

Ion Theodorescu-Sion a fost un pictor român, care s-a născut la data de 2 ianuarie 1182 în localitatea Ianca, județul Brăila și a decedat la data de 31 martie 1939 la București. A studiat școala primară la Brăila între anii 1889 și 1893 și trei clase la Liceul Real din aceeași localitate, între 1894 și 1897. Ulterior a urmat cursurile Școlii de Belle Arte din București, iar între anii 1904 - 1907 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Paris unde a ajuns cu o bursă acordată de Ministerul de Război. În anul 1909, a venit și prima recunoaștere a talentelor sale artistice, pictorul primind Premiul al II-lea la Ateneul Român, iar cinci ani mai târziu a vernisat prima sa expoziție personală. Ion Theodorescu–Sion a făcut călătorii de studii în Anglia, Belgia, Algeria, Olanda, Italia, Franța etc. În acest timp, a publicat și desene satirice în revistele „Furnica”, „Zavera” și „Nea Ghiță”. A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București și a făcut parte din comitetul de constituire al Societății Artiștilor Plastici. A luat parte la luptele din timpul primului război mondial și a fost unul din artiștii mobilizați de Marele Cartier General pentru a crea opere cu subiecte din război, pentru a contribui la înființarea unui Muzeu Național, fiind, totodată, și membru fondator al Asociației "Arta Română" din Iași. A făcut parte din grupul artiștilor care au decorat interiorul Palatului Regal, care actualmente este sediul Muzeului Național de Artă al României. În perioada interbelică, Ion Theodorescu-Sion a avut atribuțiuni de inspector al Ministerului Artelor, în Direcțiunea Artelor, condusă de Ion Minulescu. În anul 1923, pictorul a fost decorat cu Ordinul “Coroana României” în grad de Ofițer, primind și medalia "Bene Merenti".În patrimoniul Muzeului Brăilei se află 56 de lucrări de pictură și grafică semnate de Ion Theodorescu-Sion.

Insigna - N.A.T.O. - România

(Organizația Tratatului Atlanticului de Nord)

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, în engleză - North Atlantic Treaty Organization, NATO; în franceză - Organisation du traité de l'Atlantique nord, OTAN, cunoscută și ca Alianța Atlanticului de Nord, este o alianță politico-militară ce reunește 30 de țări din Europa și America de Nord. Organizația a fost înființată în prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington DC pe 4 aprilie 1949,, cu obiectivul principal de a pune în aplicare un sistem comun de apărare împotriva unui atac provenit din exterior. Sediul general NATO se află la Bruxelles, în Belgia, iar Sediul central al forțelor aliate din Europa se află în apropiere de Mons, în Belgia.Cheltuielile militare însumate ale NATO constituie aproximativ 70% din totalul cheltuielilor militare la nivel mondial. Reprezentanții statelor membre și-au exprimat intenția de a aloca minimum 2% din produsul intern brut pentru cheltuielile militare până în 2024. România a solicitat formal aderarea la NATO în anul 1993. Un an mai târziu, România a fost primul stat care a răspuns invitației lansate de NATO de a participa la Parteneriatul pentru Pace, program destinat cooperării euro-atlantice în materie de securitate, cu rol major în procesul de includere a noi membri în NATO. În aprilie 1999, NATO a lansat Planul de acțiune în vederea admiterii de noi membri (Membership Action Plan - MAP). În cadrul acestui mecanism, România și-a elaborat propriul Plan național anual de pregătire pentru aderare (PNA), care a stabilit obiective, măsuri și termene de realizare în vederea orientării, susținerii și evaluării eforturilor făcute în pregătirea pentru aderarea la Alianță. La Summitul NATO de la Praga (21-22 noiembrie 2002), pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai țărilor membre ale NATO au decis invitarea

României, alături de alte șase state europene, să înceapă convorbirile de aderare la Alianța Nord-Atlantică. Ambasadorii statelor membre NATO au semnat Protocoalele de aderare la NATO pentru România și celelalte șase state invitate să adere, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles la 26 martie 2003. După semnarea Protocoalelor, pentru acomodarea cu modul de lucru al NATO, statele invitate au fost implicate treptat în activitățile Alianței, prin participarea, ca observatori, la lucrările majorității structurilor aliate. La 29 martie 2004, România a devenit membru plin al NATO iar la 17 iulie 2019 Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO.

Insigna - Biroul de turism pentru tineret - Tenis (de câmp)

Până la instaurarea comunismului, interbelică turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.)

Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea sa, tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze, apoi, incet-incet, in intreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani si de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874, maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.

Insigna - Muzica pe gustul tău - Nelly Furtado

Nelly Kim Furtado este o cântăreață, compozitoare, producătoare și actriță canadiană de origine portugheză, care s-a născut la data de 2 decembrie 1978. Ea a devenit cunoscută în anul 2000 odată cu lansarea albumului de debut, “Whoa, Nelly!” care include melodia câștigătoare a unui premiu Grammy – I’m like a Bird. Furtado este cunoscută pentru faptul că experimentează cu diferite instrumente, sound-uri, genuri, limbi și stiluri vocale diferite. Această diversitate a fost influențată de interesul pentru diferite culturi și de gama variată de gusturi în muzică. Iată câteva din filmele în care a jucat: Punk’d, Max Payne și Score: A Hockey Musicall.

Insigna - Baza sportivă Pantelimon II

Pantelimon este un oraș din județul Ilfov, provincia istorică Muntenia, România, situat pe malul stâng al râului Colentina, în vecinătatea estică a municipiului București, la ieșirea către Călărași, fiind un oraș-satelit al Capitalei. Conform recensământului din anul 2011, orașul Pantelimon are o populație de 25596 de locuitori. Dintre orașele județului Ilfov, este cel mai întins ca suprafață, și al doilea ca populație după Voluntari. Sus am postat stema și o poză a primăriei localității Pantelimon.

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII