Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 90 de ani de la executarea primului zbor transatlantic cu avionul Spirit of St.Louis. Pe aversul monedei se prezintă silueta din față a avionului Spirit of St. Louis, aflat în zbor deasupra Canalului Mânecii. Pe sol se disting siluetele unor edificii dintre care se remarcă Turnul Eiffel. Pe botul avionului se distinge inscripția “Spirit of St.Louis”, dedesubt este marcat anul emiterii monedei – 2017, iar deasupra este aplicată inscripția: ”NEW YORK – PARIS – 21 MAI 1927”.Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă sunt redate chipurile a doi piloți iar în partea stângă sunt reprezentate siluetele mai multor aparate de zbor. Jos în dreapta periferic, circular, pe două rânduri este aplicată inscripția: “L’AVIATION & L’HISTORIE” (aviație și istorie) iar în stânga jos: “RF” (inițialele de la Republica Franceză – numele statului) și “10 euro” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2017, seria – istoria aviației mondiale, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 3000 exemplare și calitatea – proof.

Spirit of St. Louis (nr. de înmatriculare: N-X-211) este un monoplan

personalizat cu un singur motor și un singur loc cu care Charles Lindberg (pilot american de origine suedeză 1902 - 1974) a zburat în 20 - 21 mai 1927, în primul zbot transatlantic de la Long Island, New York, SUA la Paris, Franța, pentru care Lindbergh a câștigat Premiul Orteig de 25000 de dolari. Aeronava lui Lindbergh a decolat pe aerodromul Roosevelt din Garden City, New York, și a aterizat după 33 ore și 30 de minute pe Aeroportul Le Bourget din Paris, Franța, parcurgând o distanță de aproximativ 5800 kilometri. Unul dintre cele mai cunoscute avioane din lume, Spirit a fost fabricat de către compania Ryan Airlines din San Diego, California, care era deținută și operată în acea vreme de Benjamin Franklin Mahoney care o achiziționase de la fondatorul său, T. Claude Ryan, în 1926. Avionul Spirit este expus permanent acum galeria Milestones of Flight de la principala cale de acces în National Air and Space Museum a Smithsonian Institution din Washington DC – SUA.

Deasupra admiri timbrul american de 10 cenți emis în onoarea căpitanului Charles Lindberg și a aeronavei Spirit of St Louis, emis la data de 11 iunie 1927.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează existența a 70 de ani de pod aerian între continentele America de Nord și Europa cu avioanele Dakota C-47. Pe aversul monedei se prezintă mai multe avioane în zbor, însă în prim plan este redat avionul Dakota C-47, zburând deasupra orașului Berlin, aflat în ruine, după cel de-al doilea război mondial. Sub burta avionului este aplicată inscripția: “Ich bin ein Berliner” – J.F.Kennedy (Sunt berlinez.) La partea inferioară, periferic circular, este aplicată inscripția: “70 ans du pont aerien” (70 ani de pod aerian). Tot periferic circular, dar în partea stângă a monedei, este aplicată inscripția: “C47-1948” (tipul avionului și anul efectuării primului zbor), iar în partea dreaptă dar orizontal este marcat anul emiterii monedei – 2018. Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă sunt redate chipurile a doi piloți iar în partea stângă sunt reprezentate siluetele mai multor aparate de zbor. Jos în dreapta periferic, circular, pe două rânduri este aplicată inscripția: “L’AVIATION & L’HISTORIE” (aviație și istorie) iar în stânga jos: “RF” (inițialele de la Republica Franceză – numele statului) și “10 euro” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 24 aprilie 2018, seria – istoria aviației mondiale, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 3000 exemplare și calitatea – proof.

Avionul C-47, nume alternativ - Dakota, s-a fabricat la solicitarea forțelor aeriene americane deoarece oferea numeroase capacități, printre care: transportul și lansarea parașutelor și proviziilor, evacuarea răniților, transportul trupelor și tractarea planoarelor. S-au construit nu mai puțin de 10000 de aparate C-47 numai pentru nevoile armatei americane. În timpul celui de-al doilea război mondial, Forțele Aeriene Regale Britanice au primit aproximativ 1930 de astfel de aparate de zbor. Astfel de avioane au achiziționat și alte state europene dar și Asia de Sud-Est. Din cele aproape 13000 de aparate construite, multe sunt încă în funcțiune astăzi.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 55 de ani de la executarea primului zbor cu avionul Transall. Pe aversul monedei se prezintă silueta din față a avionului Transall, aflat în zbor, pe un fundal de nori. Pe sol se distinge silueta unei catedrale. La partea inferioară a monedei orizontal este marcat anul emiterii monedei – 2018, iar la partea superioară, periferic circular, este aplicată inscripția: “1963 – premier vol du Transall” (1963 – primul zbor al avionului Transall). Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă sunt redate chipurile a doi piloți iar în partea stângă sunt reprezentate siluetele mai multor aparate de zbor. Jos în dreapta periferic, circular, pe două rânduri este aplicată inscripția: “L’AVIATION & L’HISTORIE” (aviație și istorie) iar în stânga jos: “RF” (inițialele de la Republica Franceză – numele statului) și “10 euro” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 3 octombrie 2018, seria – istoria aviației mondiale, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 3000 exemplare, calitatea – proof. și prețul unitar de achiziționare la sursă – 53 euro.

Transall C-160 este un avion militar de transport franco-german. Transall este o abreviere a consorțiului producător Transporter Allianz, care cuprinde companiile MBB, Aerospațiale și VFW-Fokker. Inițial proiectul a vizat realizarea unui avion de transport modern pentru forțele aeriene franceze și germane, ulterior produsul fiind exportat către forțele aeriene din Africa de Sud și Turcia, precum și altor operatori civili din toată lumea. Acest avion a efectuat primul zbor în data de 25 februarie 1963, s-au construit aproximativ 250 de bucăți în luna octombrie a anului 1972. În iulie 1977, Franța a comandat construirea a 25 de avioane la un standard îmbunătățit. Primul avion din noua serie a efectuat prumul zbor în anul 1981, seria fiind compusă din 28 avioane pentru Franța și 6 pentru Indonezia. Noul model - Transall C-160 este un transport tactic bimotor, cu o cală de marfă, o rampă de acces spate sub o coadă ascunsă, o aripă montată în sus și motoare cu turbopropulsie. Avionul C-160 este conceput pentru a efectua sarcini de transport de marfă și trupe, livrarea aeriană de provizii și echipamente și este conceput pentru a fi compatibil cu gabaritele internaționale de încărcare feroviară pentru a simplifica logistica și încărcarea mărfurilor. Un aspect al modelului C-160 care a făcut ca tipul să fie adecvat operațiunilor tactice a fost performanța scurtă a aerodromului tipului; inclusiv capacitatea de a efectua coborâri abrupte de până la 20 de grade și de a efectua aterizări pe piste de aterizare de până la 400 de metri. O a doua generație actualizată a modelului C-160 a fost produsă în anii 1980. Printre modificările făcute, noua variantă a fost echipată cu rezervor suplimentar de combustibil, sonde de realimentare aeriană și avionică îmbunătățită. Între introducerea sa și 1999, aproximativ 2000 de modificări și upgrade-uri au fost încorporate la tip, împărțit 60/40 între structură și respectiv echipament. Multe modificări au fost făcute de-a lungul timpului în ceea ce privește avionica aeronavei, încorporând noi caracteristici, cum ar fi sistemele de navigație inerțială GPS și laser, pilotul automat modern și sistemele de gestionare a echipajului.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA - SARA MARIA

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Alexandru Ioan Cuza 1820 - 1873

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:
"Vorbe mari nu vreau să-ndrug;
Scoatem țara din vâlcea
Trăgând cu toții la jug
...Unii HĂIS și alții CEA!"

Isuse al meu, mântuiește-mă!

Sfânta fecioară, roagă-te pentru noi!

Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (Matei 7.21, 10.32, 12.50, 15.13, 16.17, etc.) și Dumnezeu adevărat (Ioan 10.30, 17.22) (a doua Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl și de Duhul Sfânt, Cuvântul sau Logosul (Ioan 1.1) întrupat pentru mântuirea omului din Duhul Sfânt și Fecioara Maria (Matei 1.18, Luca 1.35), Doctorul tuturor bolilor și neputințelor (Matei 11.5, 8.17), Învățătorul absolut (Matei 23.8, Luca 10.25), Mare Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec și Judecător suprem (Ioan 5.22), Unsul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 4.26) (Hristos sau Mesia), Domnul împăraților pământului (Apocalipsa 1.5), Mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii, Fiul Omului, Lumina Lumii (Ioan 8.12), Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14.6), Păstorul cel bun (Ioan 10.11, 14) care și-a pus sufletul pentru oile Sale (Ioan 10.11), Întâiul-născut din morți (Apocalipsa 1.5) sau Pârga celor adormiți (1 Corinteni 15.20), Vița adevărată (Ioan 15.1, 5), Pâinea vieții (Ioan 6.35, 6.48), Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul (Apocalipsa 22.13, 1.8, 1.11). Nașterea sa din Duhul Sfânt și Fecioara Maria a fost vestită Mariei de îngerul Gavriil (Luca 1.26–38) și lui Iosif în vis de către un înger (Matei 1.18–25). Iisus s-a născut în Betleem (Iudea), într-o iesle (Luca 2.7, 12, 16) fiindcă nu mai era loc de găzduire la han (Luca 2.7).

Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iiisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de către Arhanghelul Gabriel,ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus. Conform definițiilor dogmatice adoptate de Sinodul ecumenic de la Efes, din anul 431, la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie – Eva - tot printr-o femeie – Maria - a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea "noua Evă". Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, și, ca exemplu, aproximativ 70% din catedralele franceze.

Insigna - Fruntaș în creșterea păsrilor - Regiunea Dobrogea 1964

După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.”Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Și insigna Fruntaș în creșterea păsărilor face parte din acest ansamblu de distincții.

Insigna - Marea Neagră

Marea Neagră este întinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit pontic, unul din bazinele complexului tectonic tethysian, el însuși parte a orogenezei alpino-himalayene, din care fac parte și munții care o mărginesc la nord (în Crimeea), la nord-est (Caucazul) și la sud (lanțurile pontice). Este situată între continenetele Europa și Asia, având ca state riverane Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia. Prin strâmtoarea Kerci este legată de Marea Azov, prin Bosofor de Marea Marmara, iar prin Dardanele de Marea Egee și deci de Marea Mediterană. Marea Neagră se întinde pe o suprafață de 423488 kilometri pătrați. Cel mai adânc punct se află la circa 2212 metri sub nivelul mării în apropiere de Ialta. Mareele sunt în general de mică amplitudine (circa 12 cm).Ca urmare a poziției sale, țărmurile mării Negre au fost parcurse, colonizate și sunt astăzi populate de numeroase popoare sosite din timpuri mai vechi sau mai noi. Cele mai vechi popoare pontice sunt Grecii pontici, Armenii, Românii, Lazii, Gruzinii și Abhazii. Alte popoare pontice sunt Bulgarii, Turcii și alte popoare turcice (de exemplu Găgăuzii și Tătarii) sau Mongolii (veniți în regiune în secolul al XIII-lea), Ucrainienii, Rușii (printre care Lipovenii) și alții. Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiții, legende și alte forme de folclor legate de Marea Neagră. Marea Neagră face legătura între Europa și Asia. Granița stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz și strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părți inegale, cea mai mare parte fiind europeană. Marea Neagră este săracă în insule, având un țărm puțin dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Șerpilor și cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Penininsula Crimeea, „împărțită” cu Marea Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puțin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună (precum Burgas, Varna, Sinop și Samsun și altele) fie separate de larg de curenții transversali prin cordoane litorale („grinduri”) și transformate astfel în limane, precum cele Dobrogene sau al Nistrului. Marea Neagră este înconjurată de importante orașe porturi: Burgas, Varna, Constanța, Odessa, Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi și Trabzon.

Pescărușii sunt păsări acvatice care trăiesc pe coasta mărilor, ele făcând parte din familia Laridae, ordinul Charadriiformes. După unii autori aici sunt încadrați și pescărușii răpitori, rândunica de mare, forfecarii ca și pinguinii. Familia Laridae cuprinde 6 genuri cu 55 de specii. Pescărușii sunt cam între mărimea unui porumbel și a unui vultur (30 – 80 cm). Păsările au aripi suple și ascuțite, iar la vârf au un cioc încovoiat și puternic. Cele trei degete de la picior au o membrană interdigitală care le înlesnește deplasarea pe apă. Pescărușii au penajul colorat alb-cenușiu, unele specii având pete sau dungi negre pe cap și pe spate. La pescăruși nu există un dimorfism sexual accentuat, dar masculii sunt ceva mai mari. Puii de pescăruș sunt frecvent de culoare cenușie punctați cu negru, devenind păsări adulte la patru ani de la eclozare. Arealul de răspândire al pescărușilor cuprinde mai ales regiunile temperate și reci. Ele cuibăresc pe continent și trăiesc pe mare sau pe fluviile mai mari în apropiere de coastă, cu excepția pescărușului argintiu „Larus argentatus”, care trăiește în largul mărilor. Hrana pescărușilor este atât animală cât și vegetală, ea constând din deșeuri de la navele de pescuit sau de la fabricile de conserve, din pește, crustacee, moluște, sau alte animale marine mai mici, ca și din rozătoare. Speciile mari de pescăruși, care au mărimea unei rațe, ca de exemplu „Larus marinus”, jefuiesc cuiburile altor păsări sau chiar vânează păsările adulte care sunt de obicei bolnave. Speciile mici de pescăruși se hrănesc cu insecte și viermi. Pescărușii pot să bea apa de mare, sarea din apă fiind eliminată prin două glande care se află în apropierea ciocului. Pe ștrand pescărușii fură frecvent prada altor păsări. Ei pot să atingă vârsta de 30 de ani. În general pescărușii au cuibul pe sol, dar unii cuibăresc pe stânci. Indiferent unde se află cuibul, ei formează colonii. În cuib femela depune 2 – 4 ouă, care sunt păzite de părinții care pot ataca până și omul. Puii eclozează la 3 - 6 săptămâni, ei putând să alerge și să înoate din prima zi, însă sunt hrăniți la cuib de părinți până la vârsta de 3 - 9 săptămâni.

Danubius hunters - România

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat mai mult ca sigur cu ocazia vreunui concurs de vânătoare.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea cuitei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea. Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu iutǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arătate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII