Epaminonda's Blog.....: DIETRICHSCHLAG

Mai jos am postat și alte poze reprezentând aspecte din

localitatea austriacă DIETRICHSCHLAG, municipalitatea

BAD LEONFELDEN, bundes landul AUSTRIA SUPERIOARĂ.

Pichetul de incendiu

Monumentul împăratului Franz Josef

Vedere generală

Trimitere poștală

xxx

O POEZIE PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

____________xxx____________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE DIN

JUDEȚUL CARAȘ -SEVERIN

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Societatea cicliștilor din Reșița - 1897

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1897, cu ocazia fondării clubului (asociației) de ciclism din municipiul Reșița (Resiczai Kerékpár Egylet), fiind opera gravorului Belada.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - C.F.R. Caransebeș R. 7 (Căile ferate române)

Căile Ferate Române (CFR) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Sus am postat logo-ul C.F.R. precum și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

Caransebeș, limba maghiară - Karánsebes, în limba germană -Karansebesch, este un municipiul din județul Caraș-Severin care include și satul Jupa. În Evul Mediu până în secolul al XVI-lea Caransebeșul a fost centrul politic al unui district românesc care se bucura de autonomie și istorie proprie. Orașul este situat la confluența râurilor Tmiș și Sebeș și este un important nod feroviar, fiind localizat la aproximativ 40 km depărtare de Reșița, 21 km de Oțelu Roșu și 70 km de Hațeg. Primele de așezări pe acest teritoriu ar data din timpurile celtice. Romanii au fost cei care au construit castrul de la Tibiscum, care a fost descoperit de arheologi lângă satul Jupa. În anul 1385 este atestată cert Mănăstirea franciscanilor din Caransebeș, ridicată probabil în timpul regelui Ludovic de Anjou (1342-1382). Ruinele vechii mănăstiri franciscane au fost scoase la lumină întâmplător în anul 1988, cu prilejul unor lucrări de urbanism. Ele sunt vizibile si astăzi în centrul orașului. Noua biserică franciscană, construită în secolul al XVIII-lea, funcționează în prezent ca biserică parohială romano-catolică, la vest de vechiul sit arheologic, lângă care a fost construită noua catedrală ortodoxă. La recensământul populației din anul 2011 municipiul număra 24689 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 28301 locuitori), dintre care: români – 82,14%, romi – 2,13%, ucrainieni – 1,39%, germani – 1,07% și restul 0 necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Caransebeș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 77,07%, romano catolici – 3,49%, penticostali – 2,41%, baptiști – 3,5% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Asociația pompierilor din Reșița - 25 de ani

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1929 pentru celebra existența de 25 de ani a Asociației Pompierilor din Reșița (R.F.V. – Reschitza Feuerwerk Verein). Pe avers, în interiorul unui cerc perlat, se prezintă emblema pompierilor – o cască și două târnăcoape încrucișate – înconjurate de două ramuri de laur împreunate la partea de jos. Pe revers se prezintă o cunună din două ramuri de laur legate jos cu o panglică, cuprinzând în interior notația incizată manual pe trei rânduri: “1929 / XXV / R.F.V.” (inițialele în limba germană “Reschitza Feruewerk Verein” – Asociația pompierilor din Reșița). Pompierii civili reșițeni au asigurat singuri prevenirea și stingerea incendiilor în oraș până în data de 8 octombrie 1941 când s-a înființat secția de pompieri militari. Conform prevederilor Legii nr. 2 şi a Ordinului MAI nr.117 din 1968 s-a înfiinţat Inspectoratul de Prevenire a Incendiilor al Judeţului Caraş-Severin cu sediul în Reşiţa. La data de 15 decembrie 2004, Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, împreună cu unităţile sale, au fuzionat cu structurile din compunerea Comandamentului Protecţiei Civile, rezultând Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectorate judeţene, printre care şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin. Ca şi continuator al tradiţiilor pompierilor militari şi a protecţiei civile, inspectoratul nou format a preluat drapelul de luptă al Grupului de Pompieri, fără a modifica înscrisurile de pe acesta.

Jeton - Combinatul siderurgic Reșița 1600 - 12

Piesa medalistică de mai sus este un jeton folosit în incinta Combinatului Siderurgic Reșița. Numerele înscris pe jeton reprezentau probabil numele unui muncitor și atelierul sau secția în care lucra el. Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Data de 1 noiembrie 1769 marchează începutul ridicării Uzinei Metalurgice Reşiţa, iar la 3 iulie 1771 se dau în folosinţă primele două furnale ale uzinei. În anul 1851 se laminează prima şină de cale ferată la Reşiţa. În anul 1854, statul austriac concesionează uzina consorţiului internaţional, societate de cale ferată - STEG. În anul 1862 se construieşte aici prima locomotivă Tender STEG cu 10 roţi cuplate.

În anul 1920 se înfiinţează Societatea anonimă "Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa - UDR", iar în anul 1936 se înfiinţează Grupul Reşiţa - Malaxa. În anul 1962 Combinatul Metalurgic Reşiţa se reorganizează numindu -se Combinatul Siderurgic Reşiţa. În anul 2000 are loc privatizarea C.S. Reşiţa, 94,4891 % dintre acţiuni fiind cumpărate de Corporaţia Noble Ventures Inc din Statele Unite ale Americii.

Insigna - Congresul spiritualității românești

SPQR - Herculane - România

Congresul Spiritualităţii Româneşti nu aparţine nici unui partid, nici unui patron, el este al ţării în universalitatea românităţii. El a fost creat în 1993 ca punte benefică între românii din tară şi cei peste 13 milioane de români aflaţi dincolo de hotarele ei. Zestrea Congresului este de peste 5000 de participanţi, de reprezentanţi ai românilor din aproape 50 de ţări şi zone de românitate din lume. Aceştia au devenit, de-a lungul timpului albia în care s-au rostogolit şi se rostogolesc nuclee de românitate, ca structuri şi problematică, legături interconfesionale, de cultură şi civilizaţie, vise şi speranţă, luate ca înţelepciune şi demnitate, ca fructe pe aceeaşi creangă a unui pom fructifer: Limba Română, Pomul de cunoaştere ce îmbogăţeşte mereu arealul deopotrivă european şi universal. Desfăşurându-şi primele ediţii la Băile Herculane, Congresului Spiritualităţii Româneşti îi lipsea tocmai o latură esenţială - legarea lui de un eveniment cu ample conotaţii în istoria României. Şi acesta a fost şi rămâne Măreţul act al Unirii de la 1 Decembrie 1918, care devine principalul motiv al aducerii lui la Alba Iulia. La Alba Iulia Congresul îşi amplifică activităţile, devine stimat şi onorat de românii de pretutindeni, antrenând tot mai mulţi participanţi la acţiuni comune, expoziţionale, de cultură, artă, literatură, luând atitudine în plen împotriva unor manifestări împotriva românităţii, a unor probleme legate de tradiţie, geografie, istorie, grai, toate „ansamblându-se” într-o oglindă retrovizoare a promovării valorilor autohtone şi naţionale, a virtuţilor poporului român. Congresul devine un segment fierbinte al conştiinţei naţionale. Documentele Congresului, rezoluţiile sale, declaraţiile referitoare la Limba Română - unică şi unitară sunt foarte apreciate în spaţiul lingvistic al comunităţilor româneşti din întreaga lume.

Băile Herculane este un oraș din județul Caraș-Severin, Banat, România. Are o populație de aproximativ 6000 de locuitori. Este situat pe Valea Cernei, la 5 km de principala arteră rutieră ce leagă vestul țării de București – DN6 (E70). Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 D.Hr, fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință”. În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. Deasupra am postat stema și o fotografia cu sediul Primăriei - Băile Herculane.

Lupoaica de pe Capitoliu (lupa capitolina) este o statuie de bronz din secolul al VI-lea î.e.n., actualmente păstrată la Muzeul Conservatorilor din Roma. Romulus şi Remus (fondatorii mitici ai Romei, copiii zeului războiului Marte şi ai vestalei Rhea Silvia) au fost adăugaţi de Antonio del Pollaio, în anul 1509. Lupoaica împreună cu Romulus şi Remus simbolizează originea legendară a Romei şi totodată caracterul sacru şi etern al oraşului şi al puterii sale. Imaginea lupoaicei apare pe multe monede romane antice. Statul italian a făcut cadou României cinci copii ale grupului statuar, între 1906 şi 1926. Acestea au fost instalate la Bucureşti (1906), Cluj (1921), Chişinău (1921), Târgu Mureş (1924) şi Timişoara (1926) ca simboluri ale latinităţii şi unităţii românilor din toate provinciile româneşti.

Coloana Infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan,proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m
Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos.
"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:
Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm;
15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kilograme. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Naţională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată în aplicare.

Municipiul Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar mai jos pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură din vremuri diferite, din acest oraș, dar și trimiteri poștale ilustrate.

Vila Koch

Cartierul Lunca Bârzavei

Dealul Crucii

Gara

Galeria ereditară

Fabrica de mașini

Instalația de aglomerare

Fabrica de amoniac

Biserica romano-catolică

Sinagoga

Uzina de laminat și atelierul de mașini

Centrala electrică

Școala

Cărămidăria

Intrarea în mină

Fabrica de locomotive

Fabrica de alcool

Turnătoria

Hotelul Național

Apeductul

Atelierul mecanic

Vedere

Caraș-Severin este un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva locuri monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite.