miercuri, 9 decembrie 2020

HARLINGEN - OLANDA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de 
cultură și arhitectură din localitatea olandeză HARLINGEN, 
provincia FRIZIA, din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri
poștale ilustrate dar și o insignă locală. 
Farul
Portul
Muzeul
Școala
Arhitectură locală
Trimiteri poștale
Insignă locală

xxx

DE LUAT AMINTE
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O POEZIE PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
 DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI 
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regele Mihai I
Șef al Casei regale a României 

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta. 
Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I,  pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit. În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai târziu  în perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat o aripă nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă de protocol a preşedinţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze. Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost oferite arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor a fost încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk. La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy,  discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este  numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi mezaninul. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului.  Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt.Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru. Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria. În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor  de filme, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată  în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia  Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure. În sfârşit, între anii 1911-1914 este  amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran. Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg.
În toate reprezentările de artă plastică, regele Carol I este surprins în uniforma de general de corp de armată. A purtat același tip de uniformă pe durata întregii sale domnii simbolizând, prin atitudinea sa, austeritatea prusacă. Alternând mica ținută, o uniformă mai puțin pretențioasă, constituind o ținută de zi, și marea ținută, uniforma de gală, destinată momentelor și evenimentelor importante, Carol I arăta o modestie și o chibzuință duse la extrem. Personalitatea sa conservatoare, precum și simplitatea elitistă, erau cel mai bine reflectate de uniformă. Dintre operele personale ale regelui Carol I, orașul Sinaia și castelul Peleș sunt cele mai mărețe. Castelul mai ales, cu succesivele sale transformări și adăugiri, sintetizează activitatea sa neobosită și trădează aspirațiunile spre perfecțiune care au călăuzit pe suveran în marea sa operă, de creator al României moderne. Pasiunea regelui pentru artă, care va fi mereu aprofundată de-a lungul vieții, era remarcată și de principesa moștenitoare Maria: „(…) ceasuri întregi era el în stare să rătăcească prin mândrele încăperi unde, an de an, îngrămădise comori neprețuite. Picturi de maeștrii vechi, mobile bătrâne, prețioase vase, covoare răsăritene și arme de felul cel mai rar. O viață și-o cheltuise ca să strângă toate aceste neprețuite lucruri, căci era un om care trăia pentru alții, cheltuind numai puțin pentru el însuși.” Bibliotecarul personal al suveranului, elvețianul Louis Bachelin, prezintă un succint portret moral al regelui Carol I, în monografia dedicată castelului regal de la Sinaia, Castel Pelesch. Le Château Royal de Sinaia: „Fire prea dreaptă și prea sinceră pentru a căuta să captiveze privirile și inimile prin aparențe deșarte, acest monarh, care-și cunoaște locul ce i se cuvine în istorie, se face prețuit numai prin extrema sa afabilitate. Carmen Sylva a scris o cugetare care-l cuprinde întreg: «Ca să fii mare, trebuie să dispari sub greutatea operei tale.» Regele Carol e omul misiunii sale și al destinului său.” Modesta sa apariție răspândea o majestate față de care încremenea o lume întreagă. De o sobrietate nedesmințită în vorbă și în port, și de un aspect mai mult rece, Carol I ascundea o inimă din cele mai calde, sensibilă la nevoile omenirii. Umorul său natural agrementa chiar convorbirile cele mai severe, răspândindu-se mai ales în cercul obișnuiților oaspeți ai castelului Peleș, unde suveranul renunța la protocolul așa de rigid al reședinței din București. În măreția naturii de la Sinaia, monarhul se simțea mai liber, fără însă a atenua întru nimic din prestigiul său de monarh. Sculptura în mărime naturală a regelui Carol I, care este expusă în parcul castelului Peleș, a fost executată de sculptorul român Oscar Han (1891 – 1976), în anul 1933, turnată în bronz de I. Guran și V. Popa. Executat din bronz, în mărime naturală, statuia îl reprezintă pe regele Carol I, în picioare, sprijinindu-se cu mâna dreaptă de un baston, îmbrăcat în uniforma lui cotidiană de infanterie, cu chipiul favorit pe cap. Trupul suveranului este surprins la un popas de plimbare, cu privirea în contemplare. Operă de sobră și elocventă realizare, în care este simbolizată, prin linii clasice și pure, toată modestia ctitorului castelului Peleş, precum și întreaga maiestate regală. Personalitatea regelui Carol I, precum și autoritatea lui distantă și intangibilă, sunt toate interpretate de autor și sugerate cu multă iscusință psihologică, cu un profund instinct de sinteză și de divinațiune.
Sursa – Net.
Insigna - Protecția muncii
M.I.Ch. (Ministerul Industriei Chimice) 
Protecția muncii reprezintă ansamblul de acțiuni și măsuri pentru prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, pentru eliminarea factorilor de risc și accidentare prin informarea, consultarea, instruirea, protejarea lucrătorilor și a reprezentanților lor. În țara noastră măsurile de protecția muncii sunt reglementate prin Legea 319 din 2006 - Legea securității și sănătății în muncă si a normelor de aplicare a acesteia , norme de protecția muncii și instrucțiuni specifice de securitate și sănătate în muncă. Toate societatile comerciale sunt obligate sa asigure angajatilor lor conditiile necesare impuse de lege cu privire la Protectia Muncii. In cazul in care societatile nu detin toata documentatia necesara iar angajatii nu sunt instruiti specific cu privire la activitatea pe care o depun, angajatorul risca amenzi intre 3500 si 7000 lei. 
Conform Decretului nr. 217/1987 Ministerul Industriei Chimice si Petrochimice infaptuia politica partidului si statului in domeniile industriei chimice, petrochimice, metalurgiei neferoase, celulozei si hirtiei, asigurind valorificarea superioara a materiilor prime, materialelor, combustibililor si energiei. Ministerul Industriei Chimice si Petrochimice asigura si raspundea, in cadrul planului national unic de dezvoltare economico-sociala, de valorificarea superioara a titeiului si a altor materii prime, cresterea in ritm sustinut a productiei de produse petroliere si petrochimice, ingrasaminte, fibre si fire chimice, produse anorganice, cauciuc si mase plastice, medicamente, cosmetice, coloranti, lacuri, detergenti, metale neferoase si rare, celuloza, hârtie, utilaje si piese de schimb pentru domeniul sau de activitate. 
Insigna - P.I.N. - Partidul Inițiativa Națională
Partidul Inițiativa Națională a fost partid politic din România, înființat în anul 2005, în jurul a trei personalități care au părăsit PD (considerând că Alianța Dreptate si Adevar nu își respecta promisiunile electorale): Cozmin Gușă, Lavinia Șandru și Aurelian Pavelescu. Orientarea politică a fost pragmatică, realistă. Principalul mesaj al partidului s-a concentrat în jurul reformării clasei politice și a instituțiilor statului, prin mobilizarea tinerilor și orientarea lor către valorile autentice. În acest demers, PIN a pus accentul pe criticarea puterii politico-economice corupte, afirmând că aceasta nu a fost capabilă să respecte promisiunile electorale și nu a urmărit să ofere soluții reale pentru ieșirea din criza în care se află România. PIN declara că militează pentru reformarea din temelii a clasei politice, afirmând că aceasta este dominată în acest moment de fosta nomenclatură comunisto-securistă, afirmând că această nomenclatură a sprijinit formarea unei oligarhii economice care a distrus statul de drept și economia de piață. În primul an de activitate, PIN a luat poziții dure în problema dosarelor revoluției din Decembrie 1989, lupta anticorupție, activitatea președintelui Romaniei Traian Băsescu, protejarea românilor în zonele în care aceștia sunt minoritari. PIN se declara o alternativă la partidele existente, indiferent dacă acestea sunt la putere sau în opoziție, și se definea ca un partid politic al tinerei generații, care apără interesele și valorile naționale, atașat valorilor europene. Sediul central al partidului era în București, iar președinte a fost Lavinia Șandru. La data de 15 decembrie 2011, Partidul Inițiativa Națională (PIN) a încheiat un protocol de fuziune prin absorbție cu UNPR. Liderul PIN Lavinia Șandru a devenit vicepreședintele UNPR la nivel național.
Insigna - Societatea "Aesculap" fondată în anul 1876
 
Aesculap este zeul medicinei din mitologia romană similarul lui Asclepios din mitologia greacă. Asclepios a fost fiul lui Apollo provenit din uniunea cu Coronis (sau Arsinoe). Asclepios a fost un premergător al medicinei. Tatăl său l-a dat în grija Centaurului Hiron care i-a împărtășit secretele vindecării miraculoase prin anihilarea durerilor, regenerarea părților afectate de boală și utilizarea plantelor medicinale. Își practica sistemul de vindecare noaptea, folosind câine, șarpe și grăsimi, izbutind adeseori și vindecări miraculoase. Succesele lui medicale l-au făcut de la o vreme să învie și morții ceea ce l-a supărat pe Zeus, care l-a omorât fulgerându-l. Templele ridicate în onoarea lui Asclepios erau niște clinici medicale, toți preoții slujitori fiind și medici. Sanctuarul principal se afla în Epidaur. Imaginile plastice îl înfățișează ca un bărbat blajin cu barbă, având întotdeauna alături un șarpe.
Semn de armă - sanitar militar
Semnul de armă este un simbol metalic, aproximativ ca o insignă, care se poartă pe epoletul oricărui militar, indiferent de gradul acestuia, între nasture şi insemnul de grad. A se vedea poza epoletului militar de locotenent major inginer din perioada comunistă.
Semnul de armă este specific fiecarei arme, a evoluat în timp, devenind un fel de simbol al mândriei profesionale al oricărei specialităţi militare. Â
Slavă glorioasei armate sovietice
eliberatoarea popoarelor de sub jugul fascist
Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în perioada comunismului incipient din România. Era perioada de sovietizare a țării, atunci când fiecare întreprindere economică sau unitate militară avea și un consilier rus. 
Activitatea culturală românească din vremea aceea era subjugată ideii importantului sprijin sovietic în obținerea victoria antifasciste. Toate artele erau obligate să preamărească acest sprijin. Avem aici dovada medalisticii dar și a artei grafice.      

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE 
PE BANCNOTELE LUMII 
Biolog și fizician austriac Karl Landsteiner
a trăit între anii  1868 - 1943
Detaliu vignetă de pe o acțiune franceză
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane de
raționalizare a bunurilor de larg consum
din vremea războiului civil spaniol 
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 09.12.2020

Niciun comentariu: