Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Glodeanu-Siliștea, în trecut Frecăței, este o comuna din județul Buzău, care include și satele: Casota, Cârligu Mare, Cârligu Mic, Corbu, Cotorca, Satu Nou și Văcăreasca. Comuna se află în extremitatea sudică a județului, la limita cu județul Ialomița, în câmpia Bărăganului. Este traversată de șoseaua județeană DJ102H, care o leagă spre nord-vest de orașul Mizil și de comuna Glodeanu Sărat (DN2) și spre sud-est de comunele din nordul județului Ialomița, terminându-se în DN2C la Miloșești. Prin comună trece și calea ferată București – Urziceni – Făurei, pe care este deservită de gara Cotorca. La recensământul populației din anul 2011 comuna număra 3998 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4647 locuitori), dintre care: români – 96,09%, romi – 1,22% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Glodeanu-Siliștea astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,92% și restul – nedeclarată sau altă religie. Trei obiective de pe teritoriul comunei Glodeanu-Siliștea sunt incluse în lista monumentelor de interes județean: unul este sit arheologic, unul este monument de arhitectură și altul este monument funerar/memorial. Situl arheologic se află la sud de satul Văcăreasca, pe valea Cotorcii, în jurul lacului, în zona „La Siliște”. El cuprinde o așezare din neoliticul mijlociu (mileniul al V-lea î.e.n.), o așezare geto-dacică aparținând culturii Latène (secolele al V-lea î.e.n.–I e.n.), o așezare și o necropolă din perioada migrațiilor (secolul al IV-lea e.n.) și o așezare medievală din secolele al XVI-lea–al XVIII-lea. Monumentul de arhitectură este conacul Procopie Casota din satul Casota, datând din anul 1872. Monumentul memorial este o cruce de piatră din 1870, aflată la ieșirea din satul Glodeanu-Siliștea pe DJ102H.

În curtea şcolii din satul Cotorca se înalţă un monument construit din piatră şi placat cu marmură, de formă piramidală, aşezat pe un soclu în trei trepte, iar în vârf are o cruce pe care se sprijină un heruvim, sub care se află inscripţia, “Memorie eternă vouă scumpi eroi jertfiţi pentru patrie şi întregirea neamului în războiul 1916-1918”. Pe spatele monumentului, o altă inscripţie ne informează că s-a “Ridicat din iniţiativa preotului E. Marinescu, dirigintele acestei şcoli, ajutat de domnii Răducanu V.Mogoş şi Ispas sin Ispas şi alţii, cu fondurile satului”. Meșterul responsabil cu înălțarea acestu monument se numește E. Lambadatis și este din Bucureşti. Astăzi, pe monument sunt înscrise numele a 66 de eroi căzuţi în cele două războaie mondiale, precedate de inscripţia ,“În memoria eroilor căzuţi la datorie”.

În data de 27 octombrie 1991, în centrul satului Cârligul Mare a fost ridicată o frumoasă troiţă din lemn sculptat, susţinută de un soclu şi un postament de zid în trepte, proiectat și realizat de Buga Dumitru Mieluş, fiu al satului. Pe soclu se găseşte inscripţia: “Recunoştinţă veşnică eroilor morţi pe câmpul de luptă pentru întregirea hotarelor patriei şi apărarea sfintei cruci”, urmată de numele eroilor satelor Cârligu Mare şi Cârligu Mic căzuţi în Războiul de Neatârnare şi în cele două războaie mondiale.

În imediata apropiere a şcolii, în centrul localităţii Glodeanu Siliștea, un soclu masiv din piatră susţine un soldat infanterist, din bronz, în poziţie de luptă, pregătit să lovească inamicul cu patul armei. Inscripţia ne spune că monumentul respectiv a fost “Realizat în 1939 prin contribuţia consătenilor din iniţiativa şi strădania învăţătorilor”, de către Nicu Lupu, cu sprijinul pictorului Dan Băjenaru, ca un “Omagiu de cinstire şi preţuire a fiilor satului ce s-au jertfit pentru apărarea şi întregirea patriei”. Pe plăci de bronz montate pe soclu sunt înscrise numele eroilor din Primul Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial.

În curtea bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din satul Văcăreasca, este o cruce de lemn, susţinută de un postament în trepte, pe care a fost montată o bucată de tablă având pictat chipul Mântuitorului de către o mână nepricepută. Inscripţia ne arată că, ”Această sfântă cruce a fost ridicată în cinstea eroilor din satul Văcăreasca”, după care urmează numele acestora.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

DE LUAT AMINTE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regina Maria a România

Membră corespondent a Academiei de Arte Frumoase din Paris

Produsul medalistic de mai sus este realizat în anul 1918 și este dedicat Reginei Maria a României care a devenit membră corespondentă a Academiei de Arte Frumoase din Paris – Secția de pictură. Medalia este confecționată din bronz, este rotundă și are diametrul de 61,5 milimetri, fiind opera gravorului parizian Tony Szirmay. Pe avers este reprezentat bustul încoronat al Reginei Maria privind spre dreapta. Periferic circular urmând marginea medaliei pe părțile stânga, sus și dreapta este aplicată inscripția: “MARIE – REINE DE ROUMANIE” (Maria – regină a României). Pe revers în partea stângă, pe o ramură de laur este reprezentată clădirea Academiei Franceze, mărginită la dreapta de inscripția pe opt rânduri: “MEMBRE / CORRESPONDENTE / DE L’ACADEMIE / DES / BEAUX ARTS / SECTION / DE / PEINTURE” (membră corespondentă a Academiei de Arte Frumoase, secția de pictură). Periferic circular, pe părțile de sus și jos este aplicată inscripția: “INSTITUT DE FRANCE / 19 JANVIER 1918” (Institul Francez – 19 ianuarie 1918).

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,
eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,
care rămâne pentru noi o mare taină.
Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,
aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,
chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceia ce cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Asociația națională cultul eroilor "Regina Maria" România

Societatea "Mormintele eroilor căzuți în război"

1919 - 12 septembrie - 2019

100 de ani de la înființare prin înaltul Decret-Lege nr.4106

Jertfele românilor, de-a lungul existenței lor, sunt uriașe. Aproape că nu există palmă de pământ care să nu fi fost apărată prin jertfă de sânge. Prin moartea lor, eroii ne-au apărat ființa, limba, cultura și glia străbună. Iată de ce merită să-i cunoaștem și să-i venerăm. Instituția care și-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei și faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război. Înființată la data de 12 septembrie 1919 prin Înaltul Decret Lege nr.4106 semnat de către Regele Ferdinand, acest organism era chemat ”să vorbească viitorimii despre jertfele și izbânzile noastre, despre frumusețea virtuților ostășești și despre nezdruncinata tărie a sufletului românesc”. Societatea a funcționat sub înaltul patronaj al Reginei Maria, ca președinte de onoare, și al I.P.S. Mitropolitului Primat Miron Cristea, ca președinte executiv. În anul 1927 aceasta și-a schimbat numele în Societatea “Cultul Eroilor”, iar în anul 1940 a devenit Așezământul Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor. După abdicarea Regelui Mihai I și proclamarea Republicii, prin decretul nr.48 din 29 mai 1948 acesta a fost desființat, patrimoniul și atribuțiunile fiind transferate Ministerului Apărării Naționale. Hegemonia U.R.S.S. adusă de cel de-al doilea război mondial a condus la împânzirea teritoriului țării cu monumente dedicate ostașilor sovietici “eliberatori”, în detrimentul eroilor români. Abia în anul 1975, în condițiile emancipării de sub tutela Uniunii Sovietice, când s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr.117, având ca obiect reglementarea operelor comemorative de război, începe să se manifeste, destul de modest, cultul față de eroii neamului. După decembrie 1989, la inițiativa unui grup de ofițeri, s-a înființat Comitetul național pentru restaurarea și îngrijirea monumentelor și cimitirelor eroilor (C.N.R.I.M.C.E.). Prin Sentința civilă nr.664 din 19 noiembrie 1991, asociația a dobândit personalitate juridică, iar în baza ordinului ministrului apărării naționale, Nicolae Spiroiu, a primit acordul de a funcționa sub patronajul M.Ap.N. și un sediul al comitetului de conducere, în palatul Cercului militar național din București. Prin Hotărârea Sfântului Sinod al BOR, nr.3036 din 19 - 20 iunie 1992 asociația a intrat sub oblăduirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. La Conferința națională din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociația Națională “Cultul Eroilor”, asumându-și misiunea de a prelua obiectivele “Așezământului Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor”.

Set 2 insigne - Organizația Pionierilor 1949 - 1974

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în U.A.E.R. (Uniunea asociațiilor de elevi din România). Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației).

Insigna - Sunt gata întotdeauna

(membru al Organizației de Pionieri)

În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri.

Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolescentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului.Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Deasupra admiri câteva accesorii pionierești: ecuson, cravată, centură, șnur eghileți, diferite trese, uniformă, insigne și steaguri.

Insigna - 1949 - 1969

Se pare că produsul medalistic de mai sus a fost realizat pentru a marca 20 de ani de existență a Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române. Acest organism s-a înființat prin Decretul nr.444 din 3 decembrie 1949 emis de Marea Adunare Națională-parlamentul de atunci-în scopul înlesnirii activității economice naționale. Camera avea următoarele atribuțiuni:

Organizarea de expoziții și târguri de mostre în țară, precum și participarea la expozițiile și târgurile de mostre din străinătate
Organizarea de comisii de arbitraj internațional în operațiuni de comerț exterior
Efectuarea de expertize de mărfuri în operațiuni de comerț exterior și eliberarea certificatelor de origine a mărfurilor
Alte atribuțiuni arătate în statutul Camerei.

Camera era persoană juridică cu sediul în București, având patrimoniu format din: donații, taxe de înscriere, cotizații și taxe percepute pentru efectuarea operațiunilor. Organele de conducere erau: Adunarea generală, Consiliul Camerei ales de adunarea generală și Comitetul de direcție al camerei, desemnat dintre membrii consiliului și ratificat de Ministerul Comerțului Exterior, care avea importanta obligație de a supraveghea activitatea generală a Camerei.

A 135 - aniversare a înființării trupelor de geniu 1859 - 1994

Glorie geniștilor români - CXXXV (135 ani) 1859 - 1994

Prima unitate de geniu din armata română a luat fiinţă în Moldova în anul 1859, prin constituirea Batalionului 1 Geniu, în baza aprobării date, la 31 mai 1859, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin Raportul Consiliului de Miniştri nr. 1902. Un an mai târziu, a fost înființat un batalion de geniu și în Țara Românească. În același an, la 11/23 noiembrie 1860, cele două batalioane au fost reunite într-un regiment de geniu, care a funcționat până la 31 decembrie 1861/12 ianuarie 1862, când, în urma desființării Batalionului 1 Geniu de la Iași, Batalionul 2 Geniu de la București a devenit Batalionul de Geniu. În ajunul Războiului de Independenţă, organizarea batalionului de geniu cuprindea un stat major, un pluton independent, o şcoală a trupei geniului şi cinci companii (patru de săpători minari şi una de pontonieri). Pe lângă instrucţie, trupele de geniu au participat la executarea de lucrări la diferite unităţi militare, la construirea de cazărmi, spitale, ateliere, depozite, remize, tabere pentru instrucţia întrunită a trupelor precum şi la ridicarea unor obiective ale economiei naţionale. În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, trupele de geniu au contribuit, atât prin lucrările executate, cât şi prin jertfe de sânge, la obţinerea victoriei împotriva armatei otomane, îndeplinind misiuni specifice precum lucrările de fortificaţii executate pe malul Dunării în sectoarele Calafat, Ciuperceni, Poiana Mare, Rast, Bechet, Corabia, Izlaz şi altele, întinderea podului de vase peste Dunăre, la Siliştioara-Măgura între 14-31 august 1877, organizarea şi executarea lucrărilor de fortificaţii în zona Plevnei şi asigurarea comunicaţiilor pentru nevoile trupelor româneşti şi ruseşti din zonă. În conformitate cu prevederile Decretului nr. 2550 din 31 octombrie 1880 a luat fiinţă Batalionul 2 Geniu, format din 6 companii (două de săpători minari, una de pontonieri, două de căi ferate şi una de telegrafişti), Batalionul 1 urmând să se reorganizeze pe aceleaşi baze. Doi ani mai târziu, prin Decretul nr. 960 din 8 aprilie 1882, a fost creat primul regiment de geniu, prin contopirea celor două batalioane corp aparte existente, comanda unităţii fiind încredinţată colonelului Constantin Poenaru. Din necesitatea de a rezolva operativ problemele de specialitate pe linie de armă, prin Decretul nr. 617 din 24 februarie 1887 a luat fiinţă Inspectoratul Geniului, având ca atribuţii inspectarea armei geniului, a serviciilor de geniu şi a tuturor construcţiilor militare şi lucrărilor de fortificaţii. Necesităţile de cadre arau asigurate de cele două şcoli militare de specialitate, Şcoala specială de artilerie şi geniu şi Şcoala specială de aplicaţii de artilerie şi geniu, înfiinţată în anul 1881. Temeinica pregătire de specialitate a ofiţerilor genişti români a fost probată de executarea unor lucrări de fortificaţii de mare amploare, între care cităm: fortificarea cetăţii Bucureşti (1882-1899) executată de Regimentul 1 Geniu comandat de colonelul Anton Berindei; regiunea întărită Focşani-Nămoloasa-Galaţi (1888-1893), executată de Regimentul 2 Geniu, comandat de colonelul Zamfir Gheorghiu. La începutul Primului Război Mondial, trupele de geniu erau formate din: un regiment de pontonieri, un regiment de căi ferate, cinci batalioane de pionieri şi un batalion de specialităţi cu o companie aerostaţii. Printre misiunile specifice îndeplinite se numără amplele lucrări de fortificare a graniţelor ţării, lucrările executate pe comunicaţii, în special în zonele de munte, care au uşurat deplasările operative ale marilor unităţi, cât şi transporturile în vederea asigurării materialelor acestora, construirea podului de pontoane în cadrul manevrei de la Flămânda (18-22 septembrie 1916), minarea regiunii fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi, precum şi a podului de la Cernavodă pentru a nu fi folosite de inamic, precum și lucrările de bază din zonele bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz în vara anului 1917. Dintre lucrările genistice executate de trupele de geniu în perioada interbelică se detaşează sistemul de fortificaţii de la graniţa de vest a ţării, acţiune demarată în anul 1936. De la înfiinţarea lor, trupele de geniu – în paralel cu desfăşurarea pregătirii militare – au participat efectiv la executarea unor lucrări de utilitate publică şi a unor obiective economice: platforme industriale, modernizări portuare, irigaţii, Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, dezvoltarea sau întreţinerea reţelei de drumuri şi căi ferate în toată ţara, etc.Pe timpul stării de urgență care a fost instituită pe teritoriul României (16 martie – 14 mai 2020), în contextul măsurilor luate pentru prevenirea, limitarea și combaterea cu Covid – 19, militarii geniști au participat la lucrările de construire și amenajare a Spitalului ROL 2 în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din București și la lucrările pentru instalarea Sistemelor Medicale Modulare de Izolare și Tratament de la Constanța și Timișoara.

Statuia geniului „Leul” este un monument din București, sector 5, situat la intersecția bulevardelor Iuliu Maniu și Geniului (în apropiere de Palatul Cotroceni). Numele ansamblului monumental a dat și numele pieței din apropierea acesteia, Piața Leu, precum și numele campusului studențesc din zonă, Campusul studențesc Leu, care se află în clădirea în care, până la Revoluția din decembrie 1989, a funcționat Academia Ștefan Gheorghiu (Instituția de pregătire a activiștilor Partidului Comunist Român). Monumentul Eroilor Geniști din București a fost înălțat din inițiativa generalului Constantin Ștefănescu Amza care, în calitate de comandant al Școalelor și Centrului de Instrucție al Geniului, a lansat atât operațiunile de colectare a fondurilor necesare, cât și organizarea concursului pentru stabilirea realizatorului.

Monumentul a fost dezvelit la la data de 29 iunie 1929 de către Alteța sa Regală Principele Nicolae al României, în cadrul unei grandioase festivități, în prezența reprezentanților Casei regale, a guvernului, a capilor oștirii, a unui mare număr de generali de geniu activi și în rezervă, a șefilor serviciilor și comandamentelor unităților de geniu, a întregului corp ofițeresc și profesoral al Școlilor de Geniu și a tuturor elevilor acestora. Monumentul este înscris, sub denumirea Monumentul eroilor din arma geniului – Leul în Lista monumentelor istorice, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor, nr. 2314/8 iulie 2004. Monumentul a fost realizat de către sculptorul Spiridon Georgescu și turnat în bronz la Fabrica și turnătoria V.V. Rășcanu din București. Elementul dominant al monumentului, reprezentând un leu, are lungimea de 5,40 m și înălțimea de 4,4 m, cântărind 6000 de kilograme. Leul este înfățișat stând pe o țeavă de tun și pe o cască, peste care este desfășurat un drapel de luptă, toate aparținând trupelor inamice. Simbolizează rezistența, dârzenia și vitejia de care a dat dovadă oștirea română în Primul Război Mondial, în campaniile din anii 1916-1918, în special în timpul încleștărilor dramatice de la Oituz, Mărășești și Mărăști.

În cele patru colțuri ale ansamblului statuar sunt reprezentați 4 soldați stând de strajă, echipați adecvat pentru îndeplinirea misiunilor de luptă: un cercetaș, un ceferist, un pontonier și un telefonist. Fiecare din aceste statui au înălțimea de 2,2 și cântăresc 1200 kg.

Pe cele 4 părțile laterale ale soclului sunt montate patru metope reprezentând în basorelief aspecte din acțiunile caracteristice fiecărei specialități militare ale trupelor de geniu, dispuse pe fiecare latură a soclului principal, la nivelul părții inferioare a statuetelor, astfel: pe latura din față, construcția unor infrastructuri de cale ferată; pe latura stângă, organizarea trecerii unui curs de apă cu ambarcațiuni mobile și pe vase de echipaj; pe latura dreaptă, amenajarea unei poziții de apărare cu tranșee, rețele de sârmă și lucrări de nuielărie și pe latura din spate, realizarea și deservirea posturilor și centrelor telefonice și telegrafice; În plus, pe laturile din stânga și dreapta a soclului principal, la nivelul părții superioare a statuetelor, sunt montate două embleme reprezentând semnul de armă al geniului, la acea vreme. Pe fața dinspre piață a soclului este aplicată inscripția: „SPUNEȚI GENERAȚIILOR VIITOARE CĂ NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”. În vremea comunismului, pentru mulți ani, inscripția fusese ciuntită, cuvintele pentru întregirea neamului fiind scoase, cuvinte care au fost reașezate la locul lor după ce revista Flacăra, condusă de Adrian Păunescu, a dus o campanie în sprijinul restaurării inscripției originale. În partea inferioară, sub această inscripție, este un medalion de bronz, înconjurat de lauri, din care rezultă în cinstea cui s-a ridicat acest monument triumfal: „EROILOR DIN ARMA GENIU 1913; 1916-1919”.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII