Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Biblioteca din Birmingham-Anglia este o bibliotecă publică situată în partea vestică a orașului, în Piața Centenarului, lângă Teatrul Birmingham Repertoriu, de care se conectează și cu care împarte unele facilități și Casa Baskerville, pe locul unei vechi parcări publice.

Edificiul s-a inaugurat în data de 3 septembrie 2013 și a costat 188,8 milioane lire sterline. Clădirea este văzută ca un proiect emblematic pentru viitorul orașului. A fost descrisă ca fiind cea mai mare bibliotecă publică din Regatul Unit, cel mai mare spațiu cultural public din Europa și cea mai mare bibliotecă regională din Europa. În anul 2014 clădirea a devenit a 10 atracție a vizitatorilor din Marea Britanie, fiind vizitată de 2414860 persoane. După un concurs internațional de design, condus de Institutul Regal al Arhitecților Britanici, o listă scurtă de șapte arhitecți a fost anunțată pe 27 martie 2008. Aceștia au fost aleși dintr-o listă de peste 100 de arhitecți. La începutul lunii august 2008, compania Buro Happold a fost anunțată câștigătoarea concursului de design. Proiectul câștigător a fost primit cu entuziasm de către specialiști în domeniu. Bineînțeles că au fost și câțiva cârcotași care și-au anunțat reținerea față de proiect. Lucrările de construcție au început în ianuarie 2010, cu termen de finalizare pentru 03 septembrie 2013. La 17 iulie 2014 Biblioteca din Birmingham a fost nominalizată ca una dintre cele șase clădiri selectate pentru Premiul Sterling 2014, acordat pentru excelență în arhitectură.Biblioteca utilizează un sistem de surse acvifere pentru a reduce consumul de energie. Apa freatică rece este pompată din interiorul pământului și utilizată în sistemul de aer condiționat. Apa curge înapoi în pământ printr-un alt puț forat. Utilizarea apei subterane ca sursă de energie regenerabilă reduce emisiile de dioxid de carbon ale bibliotecii. În bibliotecă sunt expuse două medalioane mari din piatră, realizate în anii 1770 și recuperate de pe fațada Teatrului Regal al orașului, când a fost demolat în 1956. Pe aceste medalioane sunt reprezentați David Garrick și William Shakespeare.

La realizare edificiului, construit pe zece niveluri, s-au folosit 21000 metri cubi de beton, suficient pentru a umple mai mult de opt piscine de dimensiuni olimpice. Cadrul este întărit cu 3000 tone de armătură din oțel. Pentru realizarea nivelului de la subsol s-au escavat 30000 metri cubi de pământ, suficient pentru a umple 60000 de căzi de baie. Clădirea este prevăzută cu o intrare spațioasă, un foaier cu mezanin, o poartă de acces atât la Bibliotecă, cât și la Teatrul Repertoriu din Birmingham. Există de asemenea, un studio flexibil, un nivel inferior al solului cu terase interioare, alte patru niveluri publice și două terase exterioare cu grădină ridicată. O „cutie de aur” de stocare securizată a arhivelor ocupă două niveluri ale clădirii, în cadrul căreia este stocată colecția semnificativă la nivel internațional de arhive, fotografii și cărți rare ale orașului. Un nou spațiu expozițional de ultimă generație s-a deschis publicului. Exteriorul clădirii, de la primul la cel de-al optulea etaj, este îmbrăcat cu o fațadă metalică complicată, care face trimitere la tunelurile, canalele și viaductele care au dus la creșterea industrială a orașului. Pe lângă Sala Memorială Shakespeare și noul teatru de studio, comun cu Teatrul repertoriu vecin, noua bibliotecă de 35000 metri pătrați din Birmingham cuprinde un centru de studii, bibliotecă muzicală, centru comunitar de sănătate, multimedia, arhive, birouri, săli de expoziții și cafenele.

2. Stadionul Național din Beijing, cunoscut și sub numele Cuibul de pasăre este un complex sportiv construit special pentru Jocurile Olimpice de vară din anul 2008. Construcția este situată pe o ușoară ridicătură de pământ din centrul complexului olimpic, în vecinătatea Centrului Acvatic National Beijing.

Edificiul este opera arhitecților Jacques Herzog și Pierre de Meuron, câștigători ai Premiului Pritzker din anul 2001. Un rol important în elaborarea proiectului l-a jucat și artistul contemporan chinez, Ai Weiwei, acesta asigurând consultanța artistică. Elementele structurale se sprijină unul pe celălalt în mod reciproc și converg către o formațiune asemănătoare unui grilaj, în care sunt integrate fațada, scările și acoperișul – aproape ca un cuib de păsare cu nuielele sale întrețesute. Efectul spațial al stadionului este cu totul inedit și radical, însă, în același timp, simplu și de un caracter aproape arhaic, creând astfel un punct de reper istoric unic pentru jocurile olimpice. Edificiul întrunește toate cerințele funcționale și tehnice ale unui stadion olimpic. Caracteristicile sale ecologice cuprind un sistem de colectare a apei de ploaie, un acoperiș translucid ce asigură lumina naturală necesară peluzei de dedesubt, și un sistem natural, pasiv de ventilație. Deoarece toate facilitățile – restaurante, magazine și toalete – sunt elemente de sine stătătoare, a fost posibilă realizarea stadionului fără o fațadă solidă, închisă, fapt ce permite ventilarea naturală. Acoperișul ajustabil este o componentă esențială a structurii stadionului. Atunci când este închis, acesta transformă stadionul într-o arenă acoperită. Probabil că trăsătura cea mai remarcabilă a structurii este sistemul de “pernă” ce umple în mod strategic spațiile libere din cadrul fațadei clădirii, cu scopul de a proteja împotriva vântului și intemperiilor vremii. Materialul care s-a ales pentru această umplutură este revoluționara folie de ETFE, material ce a fost folosit și în cadrul Centrului Național de Natație din Beijing.

Cea mai importantă caracteristică a acestei opere arhitecturale este probabil îmbinarea unor sisteme complexe, într-un obiect uimitor și simplu la nivel conceptual. Lucrările au debutat în anul 2003 și au durat cinci ani. Construcția acoperă o suprafață de 258000 metri pătrați și are o capacitate de 80000 de locuri fixe și 11000 de locuri temporare. Stadionul este prevăzut cu acoperiș retractabil dintr-un material suficient de transparent cât să permită pătrunderea luminii solare. Se spune că indiferent de locul unde te afli pe stadion ai vizibilitate maximă. Totodată instalația acustică este de ultimă generație. Având în vedere proiectul deosebit de laborios și multiplele facilități oferite, construcția este considerată un exemplu de arhitectură modernă contemporană.

3. Primăria din Londra-Anglia este situată în cartierul Southwark, pe malul sudic al râului Tamisa, lângă Tower Bridge.

Edificiul a fost proiectat de Norman Foster și inaugurat în iulie 2002. Instituția a lansat o consultare cu privire la propunerea de a elibera edificiul și de a muta sediul Primăriei în clădirea The Crystal, la sfârșitul anului 2021. Astfel s-ar economisi 12,6 milioane de lire sterline pe an. Clădirea a fost construită la un cost de 43 de milioane de lire sterline pe un teren ocupat anterior de debarcaderele care deserveau bazinul Londrei. Edificiul este realizat în stil neo-futurist și are o înălțime de 45 de metri. Clădirea nu aparține municipalității ci unui grup de investiții din Kuwait, și este închiriată pentru 25 de ani. Primăria este un proiect simbolic al capitalei, care exprimă transparența procesului democratic și demonstrează potențialul unei clădiri publice complet durabile, practic nepoluante. Clădirea are o formă neobișnuită, construită intenționat să reducă suprafața la sol și astfel să îmbunătățească eficiența energetică, deși consumul excesiv de energie cauzat de utilizarea exclusivă a sticlei (într-o fațadă dublă) anulează beneficiul formei. În ciuda faptului că edificiul demonstrează potențialul unei clădiri publice durabile, practic nepoluante”, măsurătorile consumului de energie au arătat că această clădire este destul de ineficientă în ceea ce privește consumul de energie (375 kWh /m²/n). Clădirea a fost comparată ba cu o cască de motociclist, ba cu un ou deformat. Un fost primar al orașului - Ken Livingstone, a denumit clădirea „testicul de sticlă”, în timp ce succesorul său, Boris Johnson, a făcut aceeași comparație folosind un cuvânt diferit, „The Glass Gonad” (?).

Clădirea a fost proiectată astfel încât să nu aibă față sau spate în termeni convenționali. Forma sa este derivată dintr-o sferă modificată geometric, dezvoltată folosind tehnici de modelare computerizată. Această formă atinge o performanță energetică optimă prin minimizarea suprafeței expuse la lumina directă a soarelui.

Analiza modelelor soarelui pe tot parcursul anului a produs o hartă termică a suprafeței clădirii, care este exprimată în placarea sa. Se folosește o gamă de dispozitive de umbrire active și pasive: spre sud clădirea se apleacă înapoi, astfel încât plăcile sale de podea să pătrundă spre interior pentru a oferi umbrire birourilor ventilate natural; iar sistemele de răcire ale clădirii utilizează apă subterană pompată prin foraje din pânza freatică. Aceste tehnici de economisire a energiei înseamnă că nu vor fi necesare refrigeratoare și că, în cea mai mare parte a anului, clădirea nu va necesita încălzire suplimentară.În general, va folosi doar un sfert din energia consumată de o clădire tipică de birouri cu aer condiționat. O pasarelă elicoidală de 500 metri urcă pe cele zece etaje complete. În partea de sus este un spațiu de expoziții și întâlniri numit „Camera de zi a Londrei”, cu o punte de vizionare deschisă care este ocazional deschisă publicului. Camera consiliului este situată în partea de jos a scării elicoidale. Scaunele și birourile pentru membrii adunării sunt aranjate într-o formă circulară. La bază se află o piață cu o cafenea, de unde se poate savura malul râului. Ascensoarele și rampele ușoare permit accesul universal în întreaga clădire. Clădirea face parte dintr-o dezvoltare mai mare numită More London, inclusiv birouri și magazine. Lângă Primărie este un amfiteatru sub nivelul solului denumit The Scoop, care este folosit în lunile de vară pentru spectacole în aer liber. Amfiteatrul The Scoop și peisajul înconjurător au fost proiectate de Townshend Landscape Architects. Cea mai apropiată stație de metrou London Bridge.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC
DE LUAT AMINTE
O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Constantin Brâncoveanu 1688 - 1714

ctitorul Mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus

Mănăstirea Brâncoveanu de Sus 2003 - 10 ani de la sfințire

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre domnitorii Țării Românești, care a trăit în perioada anilor 1654 – 1714 și a domnit în perioada anilor 1688 – 1714, deci o perioadă destul de lungă. A fost fiu de mare boier, nepot al domnului Șerban Cantacuzino, moștenind și sporind o avere considerabilă. În timpul domniei sale țara a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv de partea vreunei mari puteri a timpului. Folosindu-se de agenți, domnitorul era informat asupra știrilor de pe întregul continent iar el informa simultan taberele rivale asupra mișcărilor celuilalt. În ce privește Moldova, Brâncoveanu a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase. Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie, domnul a căutat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu față de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Istanbul, unde a fost torturat pentru credința sa și pentru a preda toată averea sa.

El și cei patru copii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) precum și sfetnicul Ianache) au fost executați, prin decapitare, în data de 15 august 1714, iar trupurile lor aruncate în mare. Pentru că au refuzat, cu prețul morții, să abandoneze credința creștină și să treacă la mahomedanism, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat în anul 1992, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni. În urma domnie lui Constantin Brâncoveanu a rămas un stil arhitectonic inconfundabil, ce îi poartă numele, precum și multe ctitorii religioase ce pot fi admirate și astăzi. Dintre acestea amintesc; biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, Mănăstirea Râmnicu Sărat, Bisericile Potlogi și Doicești – Dâmbovița, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Biserica Mogoșoaia, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi, și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.

Aflata pe valea râului Sâmbăta, la poalele Muntilor Fagaras, Mănăstirea Brâncoveanu este renumita ca loc de reculegere, mangaiere si intarire sufleteasca pentru credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc in acest locas sfant. Istoria manastirii incepe in secolul al XVII-lea. Desi exista mai multe marturii indirecte despre existenta manastirii prin mentionarea unor calugari de aici in diferite acte de la inceputul setecolului XVI, primele dovezi certe dateaza din anul 1654, cand satul si mosia din Sambata de Sus au intrat in stapanirea lui Preda Brancoveanu, boier din Tara Romaneasca. Traditia locala spune ca acesta a construit o bisericuta din lemn pe valea raului Sambata, probabil pentru calugarii sihastri de aici. Pe locul acesteia, in jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti (1688-1714), a zidit din piatra si caramida o manastire. In contextul atacurilor repetate ale principilor calvini ce urmareau deznationalizarea romanilor transilvaneni prin renuntarea la credinta ortodoxa, pericol aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brancoveanu a transformat si reorganizat vechea manastire ortodoxa din Sambata de Sus, cu calugari sihastri, intr-o manastire mai mare cu viata de obste. Tot aici se infiinteaza o "Scoala de gramatici", un atelier de pictura si o mica tipografie, dupa modelul brancovenesc folosit in toate ctitoriile domnesti. Din cauza persecutiilor religioase ale stapanirii austro-ungare, rezistenta romanilor ortodocsi s-a organizat indeosebi in jurul bisericilor si manastirilor, motiv pentru care, in 1762, incepe distrugerea acestora: mai mult de 150 de manastiri si biserici ortodoxe au fost distruse - cele de lemn incendiate, iar cele de piatra daramate cu tunurile, de catre generalul vienez Bukow. Multa vreme administratia austro-ungara nu s-a atins de Manastirea Brancoveanu. Dupa decapitarea domnitorului Constantin Brancoveanu de catre turci, in anul 1714, Curtea din Viena a tinut seama mai intai de mostenitoare, doamna Marica, sotia acestuia, si apoi de faptul ca mai ramasese in viata un nepot al domnitorului. Insa, in 1782, profitand de faptul ca se dispusese desfiintarea tuturor ordinelor calugaresti, curtea de la Viena, la cererea administratiei catolice, si la insistentele episcopului greco-catolic Grigorie Maior, a trimis in 1785 pe generalul Preiss, care a daramat manastirea brancovenilor.Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusa in stare de ruina. Dupa daramarea manastirii, palatul brancovenesc din Sambata de Sus, aflat la 10 km departare de manastire, a fost locuit de urmasi ai familiei Brancoveanu, care au stapanit domeniul pana la reforma agrara din anul 1922, cand Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brancovenesc impreuna cu ruinele si toata incinta manastireasca de la Sambata de Sus incercari de restaurare a acesteia, insa cinstea de a deveni al doilea ctitor al Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus i-a revenit IPS Dr. Nicolae Balan, care a inceput restaurarea bisericii in anul 1926. Sfintirea a fost facuta in anul 1946, dupa razboi. Mitropolitul Nicolae Balan a pastrat in interiorul bisericii pictura veche, iar arhitectura bisericii se incadreaza stilului brancovenesc (aparut la sfarsitul sec. al XVII-lea si inceputul sec. al XVIII-lea in Tara Romaneasca).

La exterior, decoratia in piatra, ancadramentele de la usi si ferestre, dar mai ales pilastrii sculptati si panourile de piatra traforata din pridvorul bisericii dau o deosebita frumusete acestui monument. Braul de caramida asezat in zimti, acoperisul de sindrila si proportiile perfecte ne infatiseaza un monument vrednic de epoca domnitorului Brancoveanu. Turla bisericii este octogonala la exterior si cilindrica in interior. Interiorul bisericii, in forma de cruce, e impartit in altar, naos, pronaos si pridvor. Pictura din pridvorul bisericii e in intregime noua si cuprinde scene din Vechiul Testament, Judecata de apoi, Raiul si Iadul. Intrarea din pridvor in pronaos se face printr-o usa din lemn de stejar, fixata intr-un ancadrament de piatra sculptata, deasupra usii aflandu-se pisania sapata intr-o placa de piatra. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictata Maica Domnului, se afla tabloul votiv al ctitorilor Brancoveni. In naos, pictura e aranjata in cinci registre: sfinti mucenici, scene din Noul Testament, prooroci, Invierea Domnului si Schimbarea la Fata. Tampla bisericii, construita din zid masiv, permite intrarea in altar prin trei usi, fiind pictata in fresca in stil neobizantin. Pictura altarului e dispusa in patru registre: Maica Domnului pe tron, Impartasirea Apostolilor si Sfinti Ierarhi (in doua registre). Mai jos de biserica, la circa 50 m, Mitropolitul Nicolae Balan a reconstruit si vechea clopotnita a manastirii, in forma initiala, unde pana in anul 1997 (cand au fost mutate in turla noii incinte) au fost adapostite cele 5 clopote foarte bine armonizate, turnate intr-un atelier din Viena in 1936 si a caror greutate depaseste 2000 kg. In anii 1976-1977 s-a imprejmuit suprafata aflata in proprietatea manastirii, asezandu-se o poarta noua, sculptata in lemn de stejar; s-a incheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brancovenesc, executat de asemenea in lemn de stejar, sculptat in motive brancovenesti, interiorul fiind decorat cu picturi neobizantine in fresca pe tavan si impodobit cu icoane pe sticla si lemn. Fantana "Izvorul Tamaduirii", atestata documentar din sec. al XVI-lea, este cea mai veche piesa din incinta manastirii, in jurul careia, de-a lungul timpului, s-au petrecut multe intamplari miraculoase. A fost restaurata, mai intai, de Mitropolitul Nicolae Balan, iar in anul 1977 s-a construit in jurul ei un baldachin sculptat in lemn de stejar. Tot ca o lucrare de innoire a Manastirii Brancoveanu se inscrie si renovarea si extinderea altarului din padure, unde se savarsesc slujbele religioase in aer liber. Al treilea ctitor al Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus este IPS Dr. Antonie Plamadeala, ales in anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului. Acesta a rezidit din temelie incinta Manastirii Brancoveanu, lucrare inceputa in anul 1985. Sub indrumarea sa directa, s-au facut reparatii capitale si s-a restaurat pictura din biserica. În incinta mănăstirii sunt organizate, funcționează și pot fi vizitate: biblioteca, muzeul și atelierul de pictură pe sticlă. In prezent, biblioteca detine peste 50000 de volume de carte. Majoritatea sunt in limba romana, dar se gasesc aici si carti in engleza, germana, franceza, precum si rusa sau greaca. Biblioteca numara intre altele si circa 2000 volume de carte veche; este vorba in general de carti de cult, un adevarat tezaur de cultura si arta. Muzeul mănăstirii este renumit prin prețioasele colecții de numismatică veche, obiecte de cult și veșminte liturgice ortodoxe. Un mare renume l-a adus manastirii atelierul de pictura pe sticla. Scoala de zugravi intemeiata de Brancoveanu la Sambata a impamantenit aici stilul brancovenesc, mai intai in picturi murale la bisericile din aceasta parte a tarii, apoi in pictura pe lemn si arhitectura. Atelierul de pictura pe sticla unul dintre cele mai importante centre din tara, aici lucrandu-se intr-o maniera noua atat picturi traditionale pe sticla, cat si creatii noi, ce se bucura de apreciere atat in tara, cat si peste hotare.

Universitatea din Brașov 1948 -1978

Universitatea „Transilvania” din Braşov este o instituție de învătământ superior de stat, care, prin "oferta de educație, prin cercetarea științifică și prin numărul de studenți reprezintă una dintre universitătile mari ale României. Cuprinde optsprezece facultăti, un numar de aproximativ 25000 de studenti si aproximativ 800 de cadre didactice. Universitatea oferă: 100 domenii de licentă la zi, învățământ la distanță și fără frecvență. Mai jos ai un scurt istoric a acestei universităţi. În anul 1940 s-au pus bazele invatamantului superior in Brasov, in cadrul Academiei de Comert si Studii Industriale. În anul 1948 s-a înființat Institutul de Silvicultură iar în anul 1949 Institutul de Mecanică. În anul 1953 Institutul de Silvicultură devine Institutul Forestier și în urma fuzionării dintre acesta și Institutul de Mecanică s-a format Institutul Politehnic din Brașov. În anul 1959 în cadrul Institutului Politehnic ia ființă Secția de Industrializare a Lemnului. În anul 1960 a fost înființat Institutul Pedagogic (Matematică, Fizică – Chimie și Biologie), iar ulterior în anul 1969 s-a înființat Catedra de Muzică. În cadrul Institutului Politehnic se înființează în anul 1964 Secția de Tehnologie a Fabricației. În anul 1971 prin fuzionarea celor două institute, respectiv cel Politehnic și cel Pedagogic s-a format Universitatea din Brașov. La propunerea Senatului Universității din Brașov, prin nota Guvernului României din 04.01.1991 și Ordinul Ministrului Învățământului și Știintei nr. 4894 din 22.03.1991, noua titulatură a universitatii a devenit Universitatea Transilvania din Brașov. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Universității Transilvania din Brașov.

Insigna - Clubul sportiv Steagul Roșu - Brașov

Steagul Roșu Brașov a fost un club sportiv de tradiție al municipiului de la poalele Tâmpei. S-a făcut cunoscut mai mult urmare a disciplinei sportive fotbal deși clubul avea și alte secții: atletism, box, schi, haltere, lupte, motociclism, etc. De-a lungul vremii echipa s-a mai numit UAB, FCM sau FC Brașov (ultima denumire înainte de faliment) Pentru adevărații iubitori ai clubului echipa s-a numit tot timpul Steagu’. Clubul a luat ființă în anul 1936 și a funcționat pe lângă UAB (Uzina de autocamioane Brașov), denumită mai târziu Steagul Roșu. Primele semnale ale jocului de fotbal la Brasov sunt de prin anii 1911 - 1913, cand in scolile brasovene se incingeau dispute acerbe intre cetele de liceeni. In anul 1914 apare Brasovia, de numele careia se va lega peste ani numele "stegarilor". Se infiinteaza apoi in 1920 "Coltea", cea care in 1928 va deveni prima si pana in prezent unica echipa brașoveană ce a castigat titlul de campioana nationala. In 1927, fabrica de avioane brasoveana, IAR, isi va organiza un club sportiv, iar printre sectii figura fotbalul. Dupa incheierea conflagratiei mondiale, IAR-ul va deveni Tractorul, iar echipa de fotbal va figura in multe editii in campionatele divizionare B si C. Apare apoi Astra, care este de fapt "bunica" actualei echipe a "galben negrilor". Povestea fotbalului de sub Tampa este pe atat de interesanta, pe cat de controversata; de la urcusuri, precum titlul cucerit de "Coltea"până la cele patru retrogradari in abisul diviziei B; de la victoria asupra lui Espanol Barcelona pana la infrangerea cu 1-10 din partea dinamovistilor. Brasovia este considerat primul club de fotbal, organizat in acceptiunea cuvantului. Infiintat inaintea primului razboi mondial, in 1914, a avut o activitate redusa in timpul primei conflagratii, se reorganizeaza la sfarsitul ostilitatilor. In 1920 se afiliaza la "Federatia Societatilor Sportive din Romania" (FSSR). Castiga ani la rand campionatul regional, dar nu depaseste faza "sferturilor", in etapa finala pe tara. Pe atunci, campioana tarii se declara prin meciuri simple eliminatorii intre campioanele districtelor regionale. Cand se organizeaza prima editie in sistem divizionar (1932/33) este componenta a seriei a doua, unde ocupa locul opt. Dupa ce mai evolueaza in divizia B si apoi in C, in 1937 cedeaza locul formatiei Astra in a treia divizie, de fapt, formatia "galben negrilor" de astazi. Aceasta a treia divizie, de-abia infiintata, se desfiinteaza, fapt care o trece in district, unde, dupa numai o editie promoveaza in divizia B. Nu are viata lunga si revine in district. Intre anii 1941-1945 participa la "Cupa Eroilor", competitie echivalenta diviziei B, dar nerecunoscuta ca atare. În 1945, in noile conditii impuse de noul regim, clubul se reorganizeaza sub presedintia inginerului Ion Pateanu si a sefului sectiei de fotbal, Theodor Banesiu. In editia 1946/47, cand se reia campionatul diviziei C, sub noua denumire de UAB Brasov, face parte alaturi de alte cinci echipe din zona si patru din alte regiuni, din seria a XII-a, unde ocupa locul al treilea. Din 1951, dupa trei ani de cand Silviu Ploiesteanu a preluat echipa, "Metalul Steagul Rosu" nu mai paraseste cele doua divizii. Mai intai in "B", apoi din 1956/1957 in "A", formatia brasoveana incepe treptat sa se impuna drept una dintre cele mai bune echipe din campionatul romanesc. In cel de-al saselea an de prezenta in divizia secunda, la sfarsitul editiei din 1956, stegarii reusesc sa castige seria a doua la diferenta de 7 puncte de a doua clasata. Era primul turneu peste hotare al "stegarilor", in fosta Uniune Sovietica, cu meciuri in Republica Moldova si Ucraina. Prin schimbarea sistemului de desfasurare al campionatului din primavara - toamna in cel care functioneaza si in prezent, toamna - primavara, campionatul a inceput in toamna urmatoare. Stegarii au detinut ani buni recordul rasturnarii unui scor. In meciul din etapa a doua, de pe stadionul Republicii cu Rapid, timp de patru minute au intors rezultatul de la 3-1 pentru gazde la 3-4, prin primul "hat - trick" din istoria clubului, realizat de Fusulan. In anul de debut, stegarii s-au clasat la mijlocul clasamentului pe locul sapte. La a treia participare, in editia 1959/60, "stegarii" au fost foarte aproape de titlu, reusind in final sa termine pe locul secund. Perioada de stabilitate si maturitate a echipei continua si pe plan international, in 1962 castigand Cupa Balcanica. Urmatoarele 13 editii, FCM Brasov si apoi FC Brasov a fost o formatie de pluton, fara sa iasa prea mult in evidenta. In primavara lui '90 pierde pe propriul teren participarea in Cupa UEFA, acces care se va realiza zece ani mai tarziu. A patra retrogradare se va produce la finalul campionatului 1996/97, cand cu jucatori de certa valoare, pe care multi specialisti o vedeau in UEFA, a "picat" in B. Implicarea omului de afaceri Ioan Neculaie, in viata echipei, a facut ca ultimele trei editii sa constituie un adevarat reviriment. Urcarea pe treapta a treia a podiumului si participarea in Cupa UEFA, cand sub Tampa a venit "Inter"-ul italian cu cel mai bun fotbalist al mondialelor asiatice, Ronaldo. La inceputul anului '61 se pune pe picioare o "Cupa Balcanica" pentru formatiile de club. Reprezentanta, in premiera, a Romaniei, a fost Steagul Rosu, care, in cele opt partide nu a cunoscut infrangerea: 8 5 3 0 18-7 13 4-2 (d) si 3-0 (neprezentare) cu AEK Atena; 1-0 (d) si 0-0 cu Partizan Belgrad; 1-1 (d) si 3-0 cu Fenerbahce Istanbul; 2-2 si 4-2 (d) cu Levschi Sofia. Este prima echipa care a adus un trofeu international in tara. Echipa brasoveana a fost inscrisa si la editia a doua, in care a ratat castigarea competitiei datorita unor vicii ale regulamentului de organizare. Devenita una dintre cele mai respectate echipe ale deceniului sase, este inscrisa in editia 1963/1964 a celei de-a treia competitii continentale, Cupa "Oraselor Targuri". Era a doua echipa romaneasca, dupa Petrolul Ploiesti, participanta in aceasta competitie, precursoarea Cupei "UEFA" de astazi. Daca in prima ei participare, evolutia a fost modesta, iesind din primul tur, peste doi ani atinge turul al doilea, cand a intalnit una dintre puternicele formatii de pe continent, Espanol Barcelona. Din echipa spaniola facea parte renumitul pe atunci Alfredo di Stefano, iar antrenor era un alt renumit portar, Ricardo Zamora. Ramane memorabila victoria din al doilea meci, de pe stadionul "Tractorul Brasov", cu 4-2 (dupa ce in deplasare cedasera cu 1-3). A fost necesar un al treilea meci, pentru ca spaniolii sa se califice (1-0 pe acelasi stadion).

Insigna - Al II-lea congres internațional

de numismatică Brașov 2014

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D. A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Alexandru Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române. În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Pe logo-ul SNR este reprezentat chipul zeiței Atena.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos!

Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial, bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancnotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658.

О.С.П.П., în limba română O.C.I.R., este prescurtarea numelui Organizației de Coloborare în Industria Rulmenților. Această organizație avea o structură riguroasă, era compusă din delegațiile mai multor țări și avea întâlniri periodice bianuale. Organizația stabilea căile de urmat în industria generală a rulmenților ce deveneau obligatorii pentru toate statele membre. Regulamentul de funcționare al organizației OCIR s-a aprobat în ședința din data de 25 aprilie 1964. A 45-a ședința OCIR a avut loc în perioada 8-9 decembrie 1988 în România, în stațiunea montană Poiana Brașov.

Poiana Brașov, în limba germană – Schulerau, este o localitate componentă a municipiului Brașov. Poiana a fost din vechi timpuri destinația drumețiilor și a practicării sporturilor de iarnă. Prima mențiune documentară a acestui loc datează din anul 1427, în contextul activităților de oierit ce aveau loc aici. Schiorii au urcat Postăvaru încă din 1895, iar în anul 1906 în Poiană a avut loc primul concurs de schi. Până în preajma lui 1950, stațiunea s-a menținut în limitele dotărilor naturale. Doar câteva vilișoare sau cabane puteau fi zărite ici-colo. În anul 1951, la Poiana Brașov, au loc Jocurile Mondiale Universitare de iarnă. Cu această ocazie, se dă în folosință un modern hotel al sporturilor și primul teleferic - Poiana-Postăvarul - pe o lungime de 2150 metri. Urmează apoi alte și alte amenajări și dotări, care au adus Poiana la înfățișarea pe care o cunoaștem astăzi. Poiana Brașov dispune de 12 pârtii de schi cu grade diferite de dificultate (Bradul - 458 m, Kanzel - 350 m, Sulinar - 2441 m, Muia - 540 m, Subteleferic 1 - 495 m, Subteleferic 2- 2220 m, Lupului - 2860 m, Drumul Roșu - 3821 m, Stadion - 300 m), terenuri de sport, un lac, discoteci, baruri și restaurante. Cazarea este asigurată în hoteluri de lux, pensiuni, vile sau cabane. De asemenea, în Poiană se află o stație de ambulanță și una de poliție precum și un oficiu poștal. Stațiunea este de asemenea recomandată pentru tratamentul nevrozei astenice, pentru stări de epuizare si surmenaj fizic și intelectual, pentru anemii secundare și boli endocrine, pentru boli ale aparatului respirator. Deseori, iarna, temperatura ajunge la -15 grade Celsius.

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură brașovene, din vremuri diferite.

Biserica Sfântul Nicolae

Gimnaziul ortodox

Cartierul muncitoresc Steagul Roșu

Gara veche

După ziduri

Cazarma de artilerie

Spitalul de ochi

Sinagoga

Cerbul carpatin

Palatele finanțelor și poștei

Bulevardul Ferdinand

Liceul Honterus

Vila Kuschmann

Banca națională săsească

Cafeneaua Elite

Gara actuală

Cercul militar vechi

Vedere - Noua

Cafeneaua Transilvania

Hotelul Continental

Casa de tir

Vila Foispani

Uzina de apă

Hotelul Carpați

Monumentul mileniului Arpad

Vedere

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură dar și trimiteri poștale ilustrate din județul Brașov, din vremuri diferite.