Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – LOCALITĂȚILE: BUCȘOAIA, HOLDA, MĂLINI, BISERICA DIN ARBORE, BISERICA “SFÂNTUL NICOLAE” DIN BĂLINEȘTI ȘI MĂNĂSTIREA “ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI” DIN GHEORGHIȚENI, TOATE DIN JUDEȚUL SUCEAVA

1. Bucșoaia este o localitate componentă a orașului Frasin din județul Suceava.

Atracțiile turistice ale acestui sat sunt: Biserica romano-catolică - construită în perioada 1896-1898 de către comunitatea germană din localitate și Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - construită inițial în Câmpulung Moldovenesc și mutată în anul 1854 în satul Bucșoaia pentru a deservi comunitatea ortodoxă din localitate
***
Frasin, în limba germană – Frassin, este un oraș din județul Suceava, care include și satele: Bucșoaia, Doroteia și Plutonița.

Orașul Frasin este situat într-o zonă de depresiune intramontană, la confluența râului Moldova cu râul Suha (care separă cartierul Bucșoaia de Frasin). Localitatea este traversată de șoseaua europeană E 576, importantă cale rutieră care leagă nordul Moldovei de Transilvania și se află o distanță de 43 km de municipiul Suceava. Localitatea este conectată la sistemul de căi ferate române prin stația CFR Frasin, situată pe magistrala feroviară Suceava – Vatra Dornei. A fost declarat oraș prin Legea 83/2004, împreună cu alte 7 localități din județul Suceava. Frasin este o localitate în care caracteristicile rurale se îmbină cu câteva caracteristici urbane (mici unități economice și comerciale, câteva blocuri de locuințe situate pe strada principală, aspect de trecere de la sat la oraș în centrul localității). Agricultura ocupă în continuare un loc de seamă în activitățile locuitorilor din Frasin, în ciuda promovării localității la rangul de oraș. La recensământul din anul 2011 orașul număra 5876 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6532 locuitori), dintre care: români – 95,84% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Frasin astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,31%, romano catolici -1,24% și restul – nedeclarată sau altă religie. Localitatea Frasin este atestată documentar pentru prima dată în anul 1850, ca având pecete proprie în limba română.

2. Holda este un sat de 770 locuitori, ce aparține orașului Broșteni din județul Suceava.

Broșteni este un oraș (din anul 2004) în județul Suceava, care include și satele: Hăleasa, Lungeni, Neagra, Cotârgași, Dârmoxa, Frasin, Holda, Holdița și Pietroasa. Orașul este poziționat în sud-vestul județului, la granița cu județele Neamț și Harghita, pe valea râului Bistrița, la 52 kilometri depărtare de stațiunea Vatra Dornei.

Localitatea este tranzitată de șoseaua DN17B Vatra Dornei – Piatra Neamț și nu este racordată la sistemul național de căi ferate. Broșteni este o localitate tipică de munte, în care elementele urbane se simt doar în centrul localității, în special datorită complexului de blocuri de locuințe construite pentru personalul angajat în fostele mine din zonă. Descoperirile arheologice, precum și documentele istorice pledează pentru existența unor populații vechi în bazinul Bistritei, încă din epoca paleolitică. Începând cu anul 1877 comuna Broșteni a devenit proprietatea lui Carol I, domnitorul țării, prin cumpărare de la boierul Balj. După intrarea Broșteniului în stăpânirea Casei regale au fost construite căi rutiere județene și naționale spre aceste așezări și s-a dezvoltat mineritul. Altitudinea comunei variază între 1500 metri și 1700 metri spre limita superioară păduroasă. Cea mai înaltă cotă este în Munții Călimani (2100 metri), ce se află în afara zonei Broștenilor. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 5506 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6603 locuitori), dintre care: români – 96,47% și restul – necunoscută sau altă etnie.

Componența confesională a orașului sucevean Broșteni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,4%, penticostali – 1,72% și restul – nedeclarată sau altă religie. Economia locală este reprezentată de agenți economici profilați pe activități de exploatare forestieră, minerit, prelucrarea laptelui și a cărnii, comerț și turism. Exploatările miniere au cunoscut o puternică dezvoltare în perioada 1960-1990 după care s-au închis, fapt care a influențat negativ economia locală a acestei așezări. Broșteni este o localitate cu un potențial turistic ridicat, care ar putea contribui la dezvoltarea orașului și a zonei, în cazul în care ar fi valorificat. Atracțiile turistice ale acestei comune sunt: Biserica din lemn Sfântul Nicolae din satul Broșteni, construită 1779; Casa administratorilor Domeniilor Coroanei, construită în 1895, astăzi este folosită ca spațiu comercial și depozit; Clădirea fostei secții Geomold S.A. din Câmpulung Moldovenesc, construită în 1929, având valoare arhitectonică; Școala din satul Holda, construită în 1905 și Cuptorul de ars var din satul Dârmoxa ce datează din anul 1924.

3. Mălini este o comună din județul Suceava, care include și satele: Iesle, Pâraie, Poiana Mărului și Văleni-Stânișoara.

Este comuna natală a poetului Nicolae Labiș. Comuna Mălini este situată în partea de sud-est a județului Suceava, pe cursul inferior al râului Suha Mare, având în apropiere Munții Stânișoarei, cu o înălțime maximă de 1530 metri în vârful Bivolu. Mălinii se află la 20 km de Fălticeni și 12 km de Baia, prima capitală a Moldovei. Numele satului vine de la o pădure de mălini, arbori care s-au păstrat și astăzi. Prima atestare documentară este într-un hrisov de la Ștefan cel Mare din 15 septembrie 1498.Din aceeași sursă aflăm că la 21 martie 1551, Iliaș al II-lea Rareș întărește Mănăstirii Voroneț întreg satul Mălini. Zece ani mai târziu, Alexandru Lăpușneanu donează Mănăstirii Slatina satul Mălini, împreună cu satele Drăceni și Găinești rămânând sub administrarea mitropolitului Grigorie până la 1864, când are loc secularizarea averilor mănăstiresti. Prin legea din anul 1864 Mălinii împreună cu satele văii: Suha Mare, Suha Mică și Săscuța formează o singură comună. În perioada interbelică, Mălinii au fost reședința unei plăși a județului Baia.

În anul 1963 a avut loc inaugurarea casei memoriale “Nicolae Labiș”, casa în care a trăit poetul și care se constituie în singura atracție turistică a comunei, dacă neglijăm frumosul peisaj. La recensământul din anul 2011 comuna număra 6306 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 7164 locuitori), dintre care: români – 96,66 % și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei sucevene Mălini astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,4% și restul – nedeclarată sau altă religie.
4. Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Arbore (cunoscută și ca Biserica Arbore, deși nu este singura biserică din localitate) este o biserică ortodoxă – monument istoric, construită în anul 1502 în satul Arbore, din comuna omonimă, județul Suceava, de către hatmanul Luca Arbore.

Boierul Luca Arbore a fost pârcălab de Neamț și apoi hatman. El a îndeplinit o lungă perioadă rangul de portar al Sucevei, fiind unul dintre marii boieri ai lui Ștefan cel Mare, sfetnicul de seamă al lui Bogdan cel Orb și tutorele politic al lui Ștefăniță Vodă. A sfârșit fiind decapitat din ordinul domnitorului Ștefăniță Vodă pentru o cauză de trădare, nedovedită și nejudecată. Biserica se remarcă prin pictura murală exterioară. Obiectiv important al acestei biserici este și turnul clopotniță construit în anul 1867. Biserica veche din Arbore este situată pe marginea drumului național DN2K, care leagă între ele orașele sucevene Milișăuți și Solca. Biserica a fost construită pe locul unui schit străvechi și era destinată a servi ca necropolă a familiei Arbore.Lucrările de construcție au început la 2 aprilie 1502 și au fost finalizate, în același an, la 29 august, după cum atestă pisania. Deasupra intrării în biserică se află o pisanie în limba slavonă, cu următorul cuprins: "Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în zilele binecinstitorului și iubitorului de Hristos Domn Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, pan Luca Arbure, pârcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamțului, a binevoit cu bunăvoința sa și cu inimă curată și luminată și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram întru numele Tăierii capului cinstitului și slăvitului prooroc înainte mergător Ioan Botezătorul. Și s-a început în anul 7010, luna aprilie 2 și s-a sfârșit în același an, luna august 29". În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea biserica s-a degradat, locașul de cult a rămas fără acoperiș până când nordul Moldovei a fost ocupat de austrieci. Intemperiile produse în această perioadă au dus la deteriorarea picturii interioare.

În decursul timpului, Biserica Arbore a suferit o serie de reparații parțiale, de consolidare și restaurare, care nu i-au alterat arhitectura inițială. În secolul al XX-lea s-au efectuat lucrări de restaurare în anii 1909-1914, 1936-1937, 1955-1956 și 1965-1970. În vara anului 1975 s-a efectuat o intervenție de urgență pentru consolidarea stratului suport al picturii de către o echipă coordonată de Tatiana Pogonat. În perioada 1980-1993 s-au efectuat lucrări de consolidare a bisericii. După 1989, de restaurarea acestui monument istoric se ocupă profesorul Oliviu Boldura, banii fiind alocați de Ministerul Culturii direct firmei de specialitate. Începând din anul 2005 în biserică nu se mai oficiază slujbe religioase. Ea a fost construită din piatră brută, iar la bolți s-a folosit cărămida. Edificiul are un plan mixt, având o formă dreptunghiulară în exterior și o formă treflată în interior. Dimensiunile bisericii sunt următoarele: lungimea - 22 m, lățimea - 9,10 m și înălțimea - 8,5 m. Lăcașul de cult este lipsit de turle, având un acoperiș în patru ape rotunjit spre răsărit ca urmare a curburii absidei. Sub acoperiș se află o cornișă de piatră cioplită. Absida altarului este semicirculară și decroșată față de restul construcției. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta elegantă a construcției este accentuată prin prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor laterale (cu circa 2,5 m) legate printr-un arc semicircular și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească.

Intrarea în biserică se face printr-un portal în stil gotic de pe peretele sudic, având un chenar în arc frânt cu muluri sprijinite direct pe soclu. Lăcașul de cult este luminat prin cinci ferestre de dimensiuni mici, cu ancadramente din piatră profilată. În interior, biserica este împărțită în cele trei încăperi specifice cultului ortodox: pronaos, naos și altar. Pronaosul este dreptunghiular și are la partea superioară o calotă centrală sprijinită pe un sistem de arcuri etajate, patru longitudinale și patru transversale. Între pronaos și naos se află un zid gros de 1,60 m, străpuns de o ușă decorată cu baghete încrucișate. În grosimea pereților laterali ai naosului se află două nișe scobite, ceea ce conferă interiorului bisericii un plan pseudo trilobat. Calota este întâlnită și în naos, înlocuind bolta semicilindrică. Arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce modovenești conferă bisericii proporții elegante, dovedind o construcție de valoare. Biserica "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din Arbore este renumită prin pictura murală în frescă, de însemnată valoare artistică, care împodobește atât interiorul, cât și exteriorul. Pictura interioară a fost realizată imediat după finalizarea construcției, adică în anii 1503-1504. Autorul frescelor este pictorul moldovean Dragoș Coman. Acesta nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice. Acest lucru transpare din spontaneitatea picturii, din transparența culorii, aidoma unei acuarele, din construcția siluetelor, care au uneori gesturi și atitudini necanonice. Prin Biserica Arbore, Dragoș Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice monumente de artă moldovenească. Pictura exterioară cuprinde scene populate de numeroase personaje în continuă mișcare. Culorile vii, armonios îmbinate, degajă multă căldură. Artistul, cu o viziune nouă față de înaintași, reușește o sinteză îndrăzneață între elementele orientale și occidentale, bine integrată totuși în tradiție. Inovator, pictorul găsește unele soluții proprii de fluidizare a mișcării personajelor, evidente în scena Judecății de Apoi. Se observă și influențe ale picturii murale din tările catolice: apărătorul de moarte, Cristofor, zugrăvit cu pruncul Iisus pe umăr, printre sfinții martiri, în Cinul de pe absidă, este o imagine unică și neobișnuită pentru Moldova. Printre scenele prezente pe fațada sudică sunt de menționat Imnul Acatist zugrăvit în stânga și deasupra ușii de intrare, Asediul Constantinopolului zugrăvit la baza Imnului, Judecata de Apoi zugrăvită în dreapta ușii de intrare. Decorul fațadei de apus stă mărturie pentru geniul pictorului: în marea cavitate, unde se fac de obicei pomeni și parastase, întregul perete este pictat cu un ansamblu de miniaturi, considerat a fi cel mai bine realizat din toată pictura epocii Ștefan cel Mare – Petru Rareș. Aici se află zeci de scene mici, constând dintr-o succesiune de teme secundare limitate la viața unui sfânt (Gheorghe, Dimitrie, Nichita și Parascheva) sau la un episod din Biblie (Facerea lumii, Viața primilor oameni). Apar aici Adam arând, Eva torcând (în Geneză), Ospățul Sf. Gheorghe, cu mesenii așezati și cu spatele la pridvor (amplasament străin bizantinismului, introdus de Renașterea italiană).

Personajele au o mișcare firească, "trăiesc" evenimentul. Artistul se dovedește curajos: la trecerea de pe un zid pe altul, așează capul balaurului într-o scenă și coada în alta (aducerea balaurului). În pronaosul bisericii se află mai multe morminte. Mormântul ctitorului se află în dreapta ușii de intrare, sub un baldachin de piatră sculptată, realizat în stil gotic. Alături este mormântul soției sale, Iuliana.
5. Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești este o biserică ctitorită de logofătul Ioan Tăutu în perioada anilor 1494 -1499 în satul Bălinești, comuna Grămești, județul Suceava.

Biserica din Bălinești este înălțată pe un teren mai înalt, care domină valea Siretului, aflându-se la o distanță de 12 km de orașul Siret. Ea a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu, diplomat al domnitorilor Ștefan cel Mare și Bogdan al III-lea. Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească. Data începerii construcției nu este cunoscută. Pe pereții bisericii au fost găsite grafite din anul 1494, iar patru morminte din pronaos datează din anii 1494-1495 și martie 1499, ceea ce duce la concluzia că în acei ani biserica era aproape terminată, nefiind terminată probabil pictura și nefiind înzestrată cu odoare. Pisania bisericii s-a păstrat pe zidul sudic al edificiului, într-un chenar, având o inscripție în limba slavonă (una dintre cele mai mari de acest gen din România) care relatează numai data terminării construcției, nu și data începerii. Textul inscripției este următorul: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început a zidi această casă (hram) întru numele celui între sfinți, părintelui nostru, arhierarhul și făcătorul de minuni Nicolae, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Ștefan Voievod; și s-a săvârșit în anul 7007, luna decembrie 6”. În partea dreaptă a chenarului se află o însemnare cu textul: „Dragotă Tăutulovici”, care dezvăluie că acest Dragotă, fiul lui Tăutu, s-a îngrijit de realizarea inscripției sau a fost făcută poate de el. Anul 7007 este desigur redat în cronologia erei bizantine și ar corespunde anului 1498 de la nașterea lui Christos. Faptul că biserica a fost sfințită abia la 6 decembrie 1499 (de ziua hramului) se datorează faptului că logofătul Ioan Tăutu a trimis cu solie în Polonia în anul 1497, fiind închis la Liov. Despre construcția acestei biserici vorbește și cronicarul Grigore Ureche în Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă. El spune următoarele: „Bogdan vodă daca stătu la domnie, gândi să-ș întărească lucrurile întăi cu vecinii și să-ș arate nume bun. Pe învățătura tătâne-său, a lui Ștefan vodă, trimis-au la împărățiia turcilor pre Tăutul logofătul cel mare, cu slujitori, pedestrime, dărăbani, de au dus birul, zéce povoară de bani și s-au închinatu cu toată țara la sultan Suleimanu împăratul turcescu. Iară împărățiia de bucurie mare cu dragoste i-au priimit și au dăruit toți banii Tăutului logofătului celui mare și i-au adus în țară și au ziditu pre acei bani o sfântă bisérică în satu în Bălinești, ce este la ținutul Sucévii și trăiește pănă astăzi.” Biserica a suferit în decursul timpului mai multe profanări cauzate de turci și austrieci. Turcii au dat foc bisericii în incursiunile lor din perioada 1581 - 1711 și au împuns ochii sfinților cu sulițele, producând degradări ale picturii și zidului. Biserica a fost multă vreme arsă și neacoperită. Austriecii au folosit lăcașul de cult ca magazie. Biserica a fost reparată în anul 1721 prin grija episcopului Calistru de Rădăuți și a starostelui Dimitrie Macri, fiind refăcute acoperișul, ușa și mobilierul și construindu-se și scara de acces la clopotniță. O serie de lucrări de reparații au fost efectuate în anul la 1763. La începutul secolului al XIX-lea, biserica din Bălinești a trecut în stăpânirea Mănăstirii Văratic, care a înființat aici un metoc de maici. În anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, moșia Bălinești a fost împărțită clăcașilor. Într-un Raport adresat Ministerului Instrucțiunii publice la iulie 1872, Alexandru Odobescu afirma că biserica era „tare stricată, dar tot se mai face serviciul divin întrânsa”. El atrăgea atenția că lăcașul de cult necesită reparații, în lipsa acestora biserica putând deveni în curând o adevărată ruină. Începând din anul 1899, biserica a fost luată în grijă, păstrare și conservare de Departamentul pentru Monumente Istorice. În anul 1904, arhitectul Theodor Ciocoiu a propus un proiect de restaurare, prin care se renunța total la toate zonele tencuite și purtând urme de pictură murală. Edificiul a fost cercetat în 1910 de către arhitectul Nicolae Ghika- Budești și istoricul Alexandru Lapedatu din cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice, fiind publicate în „Buletinul Comisiunii” descrieri detaliate ale acestuia, însoțite de fotografii.

O serie de lucrări de restaurare au fost efectuate după primul război mondial, începând din 1925, realizându-se următoarele:

s-a pus un brâu de cărămizi smălțuite în jurul bisericii;
s-au dat jos tencuielile pictate de pe fațada de sud și de pe laturile de vest și nord-vest ale pronaosului, rămânând cele trei rânduri de medalioane din teracotă smălțuită de sub cornișă. Pictura murală exterioară era considerată ulterioară înălțării edificiului, iar restauratorii doreau punerea în valoare a expresivității materialelor originare de construcție.
s-a consolidat clopotnița cu bare de fier;
s-a refăcut învelitoarea, care era distrusă și din cauza căreia ploua în biserică.

În anul 2002, în urma propunerii Universității Keio din Tokio, prin profesorul Riichi Myiake, Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești a fost inclusă de Ministerul Culturii și Cultelor într-un program de restaurare a picturii interioare și exterioare. Proiectul a fost finanțat la început de japonezi, apoi de Ministerul Culturii și Cultelor. În restaurarea edificiului s-au implicat specialiști din România: arheologi, pictori restauratori, istorici de artă, arhitecți, ingineri, precum și un număr de studenți de la Universitatea Keiō, veniți pentru practică. Cu acest prilej, au fost efectuate și unele săpături arheologice, în urma cărora au fost descoperite câteva artefacte: inelul sigilar al lui Dragotă Tăutulovici, nasturi globulari, aplice etc. Biserica are un aspect deosebit pentru o biserică de piatră moldovenească, deși la o privire mai atentă planimetria este întâlnită în nordul Moldovei, fiind însă caracteristică bisericilor de lemn. Biserica are un plan dreptunghiular, având un pronaos poligonal și un turn clopotniță pe latura de sud, în dreptul intrării in pronaos. Parterul turnului este un pridvor deschis. Fațadele sunt din piatră brută și cărămidă aparentă, acoperite ulterior cu un strat de tencuială parțial pictat, care a căzut în decursul timpului. Soclul este din blocuri de piatră cioplită de dimensiuni mari. În registrul superior, biserica este înconjurată de două rânduri de ocnițe suprapuse, două de sus corespunzând la una de jos. De asemenea, construcția prezintă sub streașină și o friză de discuri ceramice smălțuite de culoare galbenă sau verde, decorate cu motive heraldice (leul, manticorul, sirena cu două cozi, capul de bour cu unul și doi "tenanți", rozeta). Acoperișul a fost înlocuit de mai multe ori, el nesemănând astăzi cu cel inițial. Ferestrele din pronaos sunt mai mari decât celelalte și sunt ornamentate cu două rozete în stil gotic, pe când cele din naos și altar sunt dreptunghiulare, cu baghete subțiri încrucișate. Influența gotică se resimte în modul de tratare a soclului, a ancadramentelor, ca și la nervurile bolților pridvorului. Elementul care evidențiază biserica este turnul clopotniță de plan pătrat, mai înalt decât corpul bisericii, atașat la partea sudică a pronaosului. El a fost adăugat mai târziu la corpul bisericii, acest lucru fiind dovedit de prezența frizei de rotocoale și cărămizi aparente care continuă sub zidăria turnului alipit. În tabloul votiv, biserica este reprezentat cu turnul alipit. Clopotnița formează un pridvor cu arcade în arc frânt, sprijinite prin console de doi stâlpi de piatră de formă octogonală și încoronat cu o boltă cu nervuri fine de piatră cioplită, poleite cu aur. În interiorul pridvorului sunt două bănci de piatră. Deasupra pridvorului se află camera clopotelor, unde se ajunge prin exterior pe o scară mobilă sau prin interior printr-o străpungere în bolta pronaosului. Această încăpere fără ferestre are trei deschideri terminate în arc frânt. În interior, biserica este împărțită în pronaos, naos și altar. Între pronaos și naos se află un perete străpuns de ușă dispusă în ax. Aceste încăperi au bolți semicilindrice în stil romanic, întărite prin patru arcuri dublouri paralele, sprijinite de pilaștri formați din mănunchiuri de câte trei coloane angajate în pereții laterali.

Catapeteasma bisericii datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1792), fiind realizată cu cheltuiala lui Ieremia Jicnicerul, proprietarul de atunci a moșiei de la Bălinești. Ea este lucrată din lemn de tei și alcătuită din trei rânduri de icoane. Este împodobită cu elemente florale sculptate. Biserica a fost pictată în întregime în exterior în perioada 1535 -1538, în timpul domniei lui Petru Rareș. Pictura exterioară s-a degradat pe zone foarte mari, fiind aproape complet distrusă ca urmare a desprinderii straturilor de tencuială exterioară. În prezent, se mai disting doar pe alocuri urme din vechea pictură. Pictura exterioară se păstrează cel mai bine în firidele de pe latura de sud a absidei în care sunt zugrăvite chipuri de sfinți (Sf. Nicolae și Sf. Arhanghel Mihail), relativ bine în unele ocnițe de la nivelul absidei și în stare precară pe latura de sud-vest a pronaosului poligonal, chiar lângă clopotniță (urme din Judecata de Apoi). Pictura interioară a bisericii este considerată a fi, alături de pictura de la Mănăstirea Voroneț, cel mai bogat și mai bine păstrat ansamblu de fresce de pe vremea lui Ștefan cel Mare. În pronaos sunt pictate scene din Vechiul Testament, scene din viața Sf. Ierarh Nicolae, iar în registrul interior figuri de sfinți. În naos sunt reprezentate numeroase scene din viața Mântuitorului Iisus Hristos, minunile și patimile sale. Sunt de menționat scenele din Ducerea la judecată a lui Iisus, Ducerea crucii, Urcarea pe cruce, Răstignirea sau Așezarea în mormânt. Biserica păstrează pe peretele sud-vestic al naosului și tabloul votiv în care logofătul Tăutu închină biserica la picioarele Mântuitorului. Logofătul este reprezentat alături de familia sa, soția sa Margareta, fiica lor Anastasia și fiii săi, Pătrașcu și Ioan, aflați în fața logofătului. În altar sunt întâlnite scene pictate cu măiestrie cum sunt: Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Prinderea lui Iisus, Vânzarea lui Iuda,

Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, Spălarea picioarelor, două scene cu

Împărtășirea apostolilor, Cina cea de taină, Mormântul lui Iisus, Învierea prin pogorârea la iad, Jertfirea lui Isac etc. Pe calota boltei este reprezentată Maica Domnului cu pruncul, înconjurată pe laturi de câte doi îngeri. Pe pereți se întâlnesc și grafite, unele datate ca Eremia biv logofăt Grecul 1598. Ansamblul pictural interior este în prezent în restaurare.

Grămești este o comună din județul Suceava, care mai include și satele: Verbia, Rudești, Botoșanița și Bălinești. Până la reforma administrativă din 1950 a făcut parte din județul Dorhoi. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3032 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 98,44% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Grămești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,93% și restul – nedeclarată sau altă religie.
6. Manastirea “Acoperamantul Maicii Domnului”, situată in localitatea Gheorghițeni, comuna Dorna Arini, judetul Suceava, este un asezamant monahal de maici, ce impodobeste plaiurile bucovinene, prin arhitectura sa ce parca atinge cerul si prin rugaciunea nevoitoarelor.

Din Vatra Dornei, spre Piatra Neamt, la aproximativ cinci kilometri de statiune, arinii strajuiesc de o parte si de alta malurile Bistritei. Cadrul pitoresc a atras de timpuriu pe viitorii locuitori, care au denumit zona in deplina concordanta cu ambientul – Dorna Arini. Ctitorul Manastirii Acoperamantul Maicii Domnului este Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. El a construit manastirea in satul natal, pe un petic de pamant mostenit de la parinti. Mănăstirea se află la poalele dealului Barnarel, la doar 20 de metri de raul Bistrita, fiind vizibilă de la cativa kilometri, de pe drumul national. Aleea de la intrarea in manastire este pavata cu pietre de rau. Ea duce catre o fantana arteziana, in spatele careia este situat arhondaricul, numele bisericesc al casei de oaspeti, si o cabana cu cinci etaje, in care se gasesc chiliile si trapeza. Scarile si fundatia celor trei cladiri sunt pavate cu marmura, in timp ce tot ce ramane este construit din lemn sculptat de esenta tare. Monument unic in Romania, manastirea este ridicata in intregime din lemn. Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din Dorna-Arini este strajuita de o clopotnita tot din lemn, cu inaltimea de 60 de metri. Satenii care locuiesc in preajma manastirii au povestit ca acoperisul clopotnitei nu a putut fi montat decat cu elicopterul. Clopotnita gazduieste un numar de 24 de coplote, dintre care cel mai mare cantareste 5 tone. Cele 24 de clopote impresioneaza pe tot omul ce ajunge la Manastirea Acoperamantului Maicii Domnului. Fabricate in Austria, ele sunt legate intr-un sistem computerizat central, care le face sa cante asemenea unei orchestre armonizate, la ceasurile de rugaciune si de slujba. Glasul acestora se aude pana in orasul Vatra Dornei, situata la cinci kilometri departare.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului ridicată între anii 1999-2000, apare ca o construcție în stil maramureşan, cu un plan tipic bisericilor de lemn, ce cuprinde pronaosul despărțit de naos, prin peretele de lemn, un naos fără abside și un altar cu o absidă poligonală. Latura sudică a bisericii cuprinde pridvorul cu o mică turlă, susținut de coloanele de lemn sculptate. Construită din lemn de stejar, mănăstirea dispune de un acoperiș de șindrilă, în pantă, și de o turlă cu foișor deasupra pronaosului, lăcașul fiind împodobit la exterior cu brâie de sculpturi în lemn. Atât mobilierul, cât și catapeteasma din lemn de stejar, sunt sculptate cu motive florale, în timp ce ușile împărătești traforate sunt sculptate în motive ornamentale reprezentate prin viță și strugure. Interiorul manastirii Pictura mănăstirii, în stil bizantin, a fost finalizată în 2004, de către o talentată echipă de pictori. Hramurile mănăstirii, Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Sfântul Mare Mucenic Procopie (8 iulie), Sfânta Cuvioasă Elisabeta (24 aprilie), reprezintă importante prilejuri de mare sărbătoare. Cu excepția scărilor și fundației celor trei clădiri, care sunt pavate cu marmură, tot ce ține de construcția mănăstirii este realizat din lemn sculptat de esență tare.

Pictura așezământului este ealizată în stil bizantin și aparține unei echipe de pictori coordonate de Valentina Petrescu.Clopotnița dar și celelalte construcții au fost concepute și realizate de către o echipă de meșteri din Maramureș și Bucovina coordonată de Victor Plăștinaru, în stil maramureșean. Complexul include un hotel de 3 stele cu sală de conferințe și restaurant omologat, precum și o bază de tratament recuperator cu numele de Procopie și Elisabeta, totalul capacitatăților de cazare ale întregului complex turistic (inclusiv cele cu regim de pensiune) fiind de 80 de locuri. Accesul se face pe DN 17B, 6 kilometri din Vatra Dornei spre Târgu Neamț, urmând 3 kilometri pe un drum pietruit.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

UN DUEL EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mihai I - Regele românilor 25.10.1921 - 5.12.2007

Regatul României - 2017

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

România apela în 1866 la o dinastie străină, Carol I din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen devenind primul monarh constituțional al țării. Principiul monarhiei constituționale este că „Regele domnește, dar nu guvernează„. Privit inițial de multă lume cu scepticism, Carol I a schimbat această percepție a opiniei publice odată cu Războiul de Independență de la 1877-1878, demonstrând că se identifică, în ceasurile grele, cu țara. Același lucru l-a făcut și Ferdinand I, arătând că aparține ca soldat patriei sale adoptive și conducând România prin anii grei ai Marelui Război. Sub Ferdinand I, idealurile românilor au fost îndeplinite, la 1 decembrie 1918, realizându-se Marea Unire.La a treia generație, toate noile dinastii s-au văzut confruntate cu o criză politică, pe care contemporanii o considerau, în majoritatea lor, o criză a democrației rezultată din apariția regimurilor totalitare în Europa. Totuși, monarhia constituțională din România nu a sucombat în 10 februarie 1938 și nici nu a dispărut la 6 septembrie 1940, odată cu detronarea regelui Carol al II-lea de prima rebeliune legionară. Ea și-a dovedit vitalitatea în cele mai grele condiții, de la 31 august 1944, data revenirii la Constituția din 1923, și până la 30 decembrie 1947, când o lovitură de stat comunistă în complicitate cu forțele de ocupație sovietice, a înscenat moartea monarhiei din România. Faptele monarhiei românești au rămas însă în patrimoniul național. Ele sunt: independența, prima modernizare, Unirea de la 1918, reformele care i-au urmat, despărțirea României de Axă și intrarea ei în luptă deși târziu, dar într-un mod eficient pentru cauza învingătoare, recuperarea Ardealului și ultimele eforturi de a rezista în fața comunismului.

Insigna - Protecția muncii - M.I.C.

(Ministerul Industrie chimice)

Protecția muncii reprezintă ansamblul de acțiuni și măsuri pentru prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, pentru eliminarea factorilor de risc și accidentare prin informarea, consultarea, instruirea, protejarea lucrătorilor și a reprezentanților lor. În țara noastră măsurile de protecția muncii sunt reglementate prin Legea 319 din 2006 - Legea securității și sănătății în muncă si a normelor de aplicare a acesteia , norme de protecția muncii și instrucțiuni specifice de securitate și sănătate în muncă. Toate societatile comerciale sunt obligate sa asigure angajatilor lor conditiile necesare impuse de lege cu privire la Protectia Muncii. In cazul in care societatile nu detin toata documentatia necesara iar angajatii nu sunt instruiti specific cu privire la activitatea pe care o depun, angajatorul risca amenzi intre 3500 si 7000 lei.

Conform Decretului nr. 217/1987 Ministerul Industriei Chimice si Petrochimice infaptuia politica partidului si statului in domeniile industriei chimice, petrochimice, metalurgiei neferoase, celulozei si hirtiei, asigurind valorificarea superioara a materiilor prime, materialelor, combustibililor si energiei. Ministerul Industriei Chimice si Petrochimice asigura si raspundea, in cadrul planului national unic de dezvoltare economico-sociala, de valorificarea superioara a titeiului si a altor materii prime, cresterea in ritm sustinut a productiei de produse petroliere si petrochimice, ingrasaminte, fibre si fire chimice, produse anorganice, cauciuc si mase plastice, medicamente, cosmetice, coloranti, lacuri, detergenti, metale neferoase si rare, celuloza, hârtie, utilaje si piese de schimb pentru domeniul sau de activitate.

Insigna - Votați P.N.G. pe ultima pagină
(Partidul Noua Generație)

Partidul Noua Generație-Creștin Democrat (fost Partidul Noua Generație, prescurtat PNG-CD) este un partid politic de dreapta, creștin, naționalist, european, din familia europeană a partidelor populare, creștin-democrate, conservatoare. În centrul doctrinei sale se află concepția creștină despre om, valorile și principiile creștin-democrației europene (libertatea, responsabilitatea, egalitatea, dreptatea, solidaritatea, subsidiaritatea, securitatea socială, dezvoltarea durabilă). Conform doctrinei, obiectivul strategic al PNG-CD este renașterea morală, spirituală și creștină a națiunii române.Partidul Noua Generație a fost înființat la 20 martie 1999 de către un grup de 17 tineri licențiați în științe politice și juridice, al căror demers a vizat crearea unui partid care să reprezinte interesele tinerei generații. Partidul era condus la acel moment de fostul țărănist Viorel Lis. Ca însemn electoral, partidul avea o inimă. Lis a renunțat la partid în luna noiembrie anul 2000. De două ori în istoria sa partidul lui Lis a apelat la metoda anunțului la mica publicitate pentru a căuta candidați la alegerile locale, și în 2000 și în 2003. La 10 ianuarie 2004, președinția partidului a fost preluată de la Ioan Olteanu de George Becali, finanțator al clubului de fotbal

Steaua București. Începând din aprilie 2006, formațiunea condusă de George Becali și-a schimbat denumirea în Partidul Noua Generație-Creștin Democrat. Partidul a obținut rezultate neconvingătoare la alegeri după cum urmează: 2,4% la alegerile legislative din 2004 tot cam atâta în anul 2008.

Insigna - Societatea Aesculap - fondată în anul 1876

Aesculap este zeul medicinei din mitologia romană similarul lui Asclepios din mitologia greacă. Asclepios a fost fiul lui Apollo provenit din uniunea cu Coronis (sau Arsinoe). Asclepios a fost un premergător al medicinei. Tatăl său l-a dat în grija Centaurului Hiron care i-a împărtășit secretele vindecării miraculaose prin anihilarea durerilor, regenerarea părților afectate de boală și utilizarea plantelor medicinale. Își practica sistemul de vindecare noaptea, folosind câine, șarpe și grăsimi, izbutind adeseori și vindecări miraculoase. Succesele lui medicale l-au făcut de la o vreme să învie și morții ceea ce l-a supărat pe Zeus, care l-a omorât fulgerându-l. Templele ridicate în onoarea lui Asclepios erau niște clinici medicale, toți preoții slujitori fiind și medici. Sanctuarul principal se afla în Epidaur. Imaginile plastice îl înfățișează ca un bărbat blajin cu barbă, având întotdeauna alături un șarpe.

Semn armă - sanitar militar

Semnul de armă este un simbol metalic, aproximativ ca o insignă, care se poartă pe epoletul oricărui militar, indiferent de gradul acestuia, între nasture şi insemnul de grad. A se vedea poza epoletului militar de locotenent major inginer din perioada comunistă.

Semnul de armă este specific fiecărei arme, a evoluat în timp, devenind un fel de simbol al mândriei profesionale al oricărei specialităţi militare.

Insigna - PRO TV

Pro TV este un canal de televiziune privat comercial din lansat pe data de 1 decembrie 1995, deținut de compania Pro TV SRL, care face parte din grupul Central European Media Enterprises. Începând cu 3 septembrie 1999 compania emite de asemenea un semnal propriu pentru Republica Moldova sub marca Pro TV Chișinău, care difuzează, pe lângă programele Pro TV București (după o grilă proprie, diferită de cea românească), o serie de jurnale și emisiuni locale și propriile calupuri publicitare pe toată durata zilei. Pe 1 decembrie 2006 Pro TV a început să transmită experimental filme, meciuri și alte emisiuni proprii în format HD, creând astfel un nou canal numit Pro TV HD. Pe data de 29 august 2014 Pro TV și-a lansat propriul serviciu de streaming, numit Pro TV Plus, dedicat serialelor originale. Sediul televiziunii Pro TV este situat pe Bulevardul Pache Protopopescu, nr. 109, Sector 2, București.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII