Epaminonda's Blog.....: GDYNIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea poloneză GDYNIA, denumiri germane

GDINGEN sau GOTENHAFEN, voievodatul POMERANIA, din

vremuri diferite, câteva vechi trimiteri poștale dar și o medalie,

o monedă și o insignă locale.

Aeroportul

Catedrala Oliwa

Stadionul

Universitatea de marină

Portul vechi

Cartierul general al marinei

Biserica Sfântul Arhanghel Mihail

Gara

Bulevardul Pilsudski

Hotelul Polska Riviera

Biserica Sfântul Nicolae

Piața Kosciuszko

Piața Hitler

Piața Kaszubski

Hotelul Nadmorski

Hotelul Mercur

Muzeul

Curtea de Apel

Turnurile mării

Trimiteri poștale

Vedere generală

Monedă locală

Medalie locală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O POEZIE

UMORISTICĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

POPOARELOR LUMII

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Loja masonică "Concordia" Arad 1888

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1888 conferindu-se membrilor Lojei masonice “Concordia” din Arad. Este o medalie masonică de asiduitate cu toartă, unifață, emailată. Loja „Concordia” din municipiul Arad se afla în obediența Marii Loji Simbolice a Ungariei, în ea fiind inițiate și femei. Piesa îmbină trei triunghiuri de culori diferite, roșu, galben și albastru, care cuprind un medalion central ce conține înscrisul: “CONCORDIA / ARAD / 1888”. Ascunşi sub un echer şi un compas, sub un arbore al vieţii, sau sub ochiul atotvăzător învăluit de razele soarelui, simbol al Marelui Arhitect al Universului, masonii Aradului au fost arhitecţii celui mai mare şi mai impunător templu din întreaga ţară. Anul 1902 a debutat cu cea mai fertilă perioadă în realizări pentru Loja Concordia. La 24 aprilie, aceasta a cumpărat terenul din incinta Şcolii de Arte şi Meserii în vederea construirii templului.

De abia doi ani mai târziu proiectul s-a materializat, cu eforturi financiare foarte mari, iar în 21 octombrie 1905 a avut loc ceremonia religioasă de inaugurare a templului în prezenţa fraţilor din tot cuprinsul Ungariei. Templul Lojii “Concordia”, din curtea actualului Grup Şcolar Industrial „Aurel Vlaicu” rămâne în continuare un subiect tabu, în special pentru conducerea unităţii de învăţământ, care pare că vrea să ascundă de ochii celor care bat mingea zilnic în curtea şcolii, secretele uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Arad. De-a lungul vremii, templul a fost miza şi totodată „fata morgana” masonilor arădeni, care au făcut demersuri pentru recuperarea lăcaşului unde odată aveau loc întâlnirile membrilor lojei, însă fără niciun rezultat. Templul a fost trecut în proprietatea statului în septembrie 1940, astfel că nu intră sub incidenţa retrocedării confiscărilor de către comuniştii din 1948. Plus că, templul a fost construit pe vremea Marii Loje Simbolice Maghiare, deci nici pe această parte clădirea în sine nu mai poate fi revendicată.

Masoneria este o societate discretă. În general, apartenenţa la masonerie e o chestiune intima în sensul că nu e o societate care doreşte să facă prozelitism. Nefiind nici religie, nici partid, păstrează discreţie asupra membrilor. A fi mason este o onoare şi nu te lauzi cu asta, masoneria nu se laudă cu acţiunile ei. În Occident, lojile masonice au interfaţă cu societatea, ONG-uri, asociaţii sau fundaţii. În România acest lucru se întâmplă mai puţin. Principiile fundamentale de admitere în masonerie sunt aceleaşi, păstrate cu sfinţenie de sute de ani: să fi major, să fi o persoană de bune moravuri, de bună condiţie socială, un nivel intellectual care să-şi permită să accesezi la anumite cunoştinţe, anumite simboluri şi nu în ultimul rând, să fi recomandat de cineva din interior. Masoneria merge pe principiul unitate în diversitate. Se tinde spre ideea de a reuni într-o lojă cât mai diverse orientări politice şi chiar apartenenţe religioase. Cu toate acestea, în cadrul şedinţelor lojilor, nu se discută politică, dar nici religie în contradictoriu. Temele generale ale societăţii se discută în schimb. Masoneria promovează principiul toleranţei, adică dialogul şi cunoaşterea reciprocă între cât mai diverse opţiuni. În masonerie mai există o practică. În momentul în care un membru accede pe o funcţie importantă, o funcţie publică, el poată să ceară intrarea în adormire, în sensul că intră într-un concediu. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insigna - C.P.S.P. Lipova 30 ani 1956 - 1986

(Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei)

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Set 2 insigne - Membru al organizației de pionieri

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea).

Lipova (în limbile maghiară și germană - Lippa) este un oraș din județul Arad care include și localitățile: Radna și Șoimoș. Prima atestare documentară a orașului Lipova datează din anul 1314 sub denumirea de Lipva. În anul 1324 așezarea este menționată sub denumirea de castellanus de Lypua, topic ce reflectă caracterul fortificat al așezării de la acea vreme. Orașul este situat pe ambele maluri ale râului Mureș, la intrarea acestuia în Câmpia Aradului, la poalele Munților Zarandului, în zona de contact a acestora cu Dealurile Lipovei, la o depărtare de 34 kilometri de municipiul Arad. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10313 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 86,85%, maghiari – 2,71%, romi – 1,19%, germani – 1,19% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Lipova, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 70,71%, penticostali – 10,49%, romano catolici - 6,17%, baptiști – 2,16% și restul – nedeclarată sau altă religie. Orașul are multe atracții turistice dintre care enumăr:

Muzeul Orășenesc Lipova înființat în anul 1952 și adăpostit în Castelul Misici, construit în secolul al XIX-lea.
Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, la a cărei ridicare a contribuit, potrivit tradiției, și domnul Basarab I – domnul Țării Românești
Monumentul de piatră și marmură – La Ruga - ridicat în anul 1933 ce amintește de mișcările populare din anul 1744, îndreptate împotriva unirii cu Roma și împotriva stăpânirii habsburgice.
Vechea școală românească, construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea; cuprinde elemente de stil baroc
Bazarul turcesc- datează din perioada celei de-a doua stăpâniri otomane și impresionează prin dimensiuni.
Stațiunea balneo-climaterică Lipova situată la o distanță de 3 km de centrul orașului, pe cursul pârâului Șistarovăț. Băile sunt recomandate pentru afecțiuni ale tubului digestiv și afecțiuni cardio-vasculare.
Mănăstirea și biserica de pelerinaj “Maria Radna” - ridicată în mai multe etape. Începuturile acestui lăcaș se leagă de ordinul călugărilor franciscani, care au întemeiat-o în jurul anului 1551.
Cimitirul Eroilor
Monumentul Eroilor Români și Francezi din Războiul pentru Reîntregire. Monumentul a fost înălțat în 1921 și se află la câțiva kilometri est de Radna, pe șoseaua către Deva. A fost restaurat în vara anului 2008
Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Opera comemorativă este amplasată în incinta UM 01191, fiind dezvelită la 7 octombrie 1990. Autorul acesteia este Groza Alionti. Pe un postament din beton, realizat în două trepte, s-a montat o placă din marmură albă, care are următoarea inscripție: „GLORIE ETERNĂ EROILOR/ DETAȘAMENTULUI PĂULIȘ / - SEPTEMBRIE 1944”.
Cetatea Șoimoș - (în maghiară Solymos, în germană Schoimosch), atestată documentar pentru prima dată în anul 1278
Biserica Buna Vestire, ridicată în secolul al XVIII-lea, pictura murală fiind realizată de Nicolae Popescu.

A.M.T.E. Locul I - 60 kilometri 1933 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR). Se pare că AMTE este o prescurtae de la Aradi Munkas es Testedzo Egyes ceea ce în traducere aproximativă ar putea însemna Asociația generală a muncitorilor din Arad. Studiind netul am aflat că în data de 1 iulie 1870 la Arad s-a înființat “Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad”, una dintre primele asociaţii de luptă a proletariatului din acest oraş, clădirea de pe strada Gheorghe Barițiu, nr.37, azi într-o stare avansată de degradare, dar încă frumoasă, ce poate fi încă admirată. Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad a fost printre primele organizaţii de masă a proletariatului socialist din România, care şi-a bazat programul politic pe ideile marxiste. Pe fațada clădirii din Piața Catedralei, pe o placă de marmură albă, astăzi stau scrise următoarele cuvinte: “În această clădire s-a constituit la 1 iulie 1870 “Asociația Muncitorilor din Arad”, afiliată la Internaționala I-a condusă de către fondatorii socialismului științific K. Marx și Fr. Engles”. Sub egida acestei asociații se organizau diverse competiții sportive ale timpului.

Formațiunea pompierilor voluntari Nădlac

Medalie jubiliară de 65 ani 1885 - 1950

Conform legislației în vigoare, misiunea de prevenire și stingere a incendiilor revine structurilor militarizate din subordinea Inspectoratelor județene pentru situații de urgență. Pe lângă acestea, la stingerea focarelor de incendiu participă și formațiunile civile (voluntare) de pompieri. Întocmai așa se procedează și în orașul Nădlac din județul Arad. Detașamentul militarizat de pompieri Nădlac este subordonat Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Arad.

Nădlac, în limba slovacă - Nadlak, în limba maghiară - Nagylak, în limba germană - Nadlak, in limba sârbă – Надлак, este un oraș (anul 1968) din județul Arad. Orașul este situat la extremitatea de vest a țării, în exclusivitate în Câmpia de Vest, la nord de râul Mureș, Este totodată cel mai important punct de trecere al frontierei pentru autoturisme între România și Ungaria. Are o populație de aproximativ 8000 de locuitori, dintre care aproximativ o jumătate este de origine slovacă, ceea ce face din Nădlac cea mai mare comunitate slovacă de pe teritoriul României. Imigranții slovaci au început să vină la Nădlac în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din regiunile ungurești Totkomloș, Bekescsaba și Szarvas. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme de locuire din neolitic și din perioada daco-romană. În secolul al X-lea așezarea s-a aflat sub stăpânirea voievodului Glad. Prima atestare documentară sigură datează din 11 martie 1313, când așezarea este amintită într-un testament sub numele de Noglog. Între anii 1446 – 1451 localitatea s-a aflat în posesia lui Iancu de Hunedoara. În anul 1474 Matei Corvin a dăruit moșia Nădlac familiei de feudali sârbi Jaksici. Aceștiau au construit la Nădlac un castel cu turnuri de apărare și șanțuri, pentru întâmpinarea năvălitorilor. În 1514 oștirile lui Gheorghe Doja au atacat Nădlacul și au incendiat cetatea. În 1529 Nădlacul a fost pustiit de turci, pentru ca mai apoi cetatea să ajungă sub stăpânire turcă. Între anii 1691 – 1716 forțele habsburgice comandate de Eugen de Savoia au eliberat Banatul de sub stăpânirea otomană. La începutul secolului al XIX-lea a urmat o nouă etapă în dezvoltarea așezării, în care la Nădlac au fost colonizați slovaci.

Localitatea a fost ridicată la rangul de comună urbană în anul 1820, având mai multe bresle de meseriași. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 7398 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 8144 locuitori), dintre care: români – 44,34%, maghiari – 2,4%, slovaci – 42,97% și ceilalți – necunoscută sau altă etnie. La Nădlac este cea mai mare comunitate de slovaci din România. Componența confesională a orașului arădean Nădlac astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 42,64%, romano catolici – 12,71%, penticostali – 4,35%, greco catolici – 1,9%, luterani – 32,07% și ceilalți – nedeclarată sau altă religie. Economia Nădlacului este centrată pe agricultură, cu o pondere mai mică în industria ușoară și comerț. Industria ușoară se rezumă la sectorul alimentar, textil și de prelucrare a lemnului. O altă latură economică o reprezintă micii meseriași: zidari, zugravi, dulgheri, tâmplari, etc. La nivelul orașului există circa 150 de agenți economici, 3 bănci. Punctul Vamal, unul dintre cele mai importante din România și totodată cel mai traficat, este o altă sursă de venit și de potențial de dezvoltare.

Matriță - Asociația sportivă (A.S.) Arad

Piesa prezentată deasupra este o matriță pentru realizarea insignelor A.S.Petrolul Arad (asociația sportivă). Regrete că nu am informații certe despre entitatea Asociația sportivă Petrolul Arad. Prieteni din Arad mi-au spus că aceasta ar fi fost pe vremuri o echipă de fotbal ce juca pe terenul din localitatea Zădăreni. Prietenul Internet îmi spune că în Arad există Clubul sportiv de judo Cimvest - Petrolul Arad cu sediul în Strada Armoniei, nr. 4. Confirm aici că nu știu ce să cred. Dacă aveți o părere sigură în acest sens rog să mi-o comunicați pe email con_dorul@yahoo.com Vă mulțumesc!

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Deasupra am postat drapelul și stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură arădene din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Antrepozitul Andreny (Calea 6 vânători)

Hotelul Kozponti

Statuia lui Fabian Gabor

Biserica sârbească

Sinagoga

Memorialul Elisabeta

Lacul și Păduricea

Cazarma de pe Strada Mărășești

Aeroportul

Biserica evanghelică luterană

Banca Cenădana și Monumentul Kossuth

Muzeul religios și Hotelul Crucea Albă

Stadionul Clubului Atletic Arad

Liceul de fete (Colegiul Național Elena Ghiba)

Palatul cultural

Vedere de pe malul Mureșului

Biserica Franciscană

Tribunalul

Podul Elisabeta

Biserica catolică

Școala superioară de comerț și Parcul

Cazinoul din Parcul Barros (azi Parcul copiilor)

Orfelinatul

Liceul Csyky Gergely și Statuia Kossuth

Vederi

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului Arad și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite dar și vechi trimiteri poștale ilustrate din acest județ.