1. În
anul 1940 Monetăria statului a emis o monedă comemorativă pentru a omagia 10
ani de domnie ai regelui Carol al II-lea. În centrul câmpului aversului în
interiorul unui cerc continuu este reprezentată o coroană de spini prevăzută și
cu trei flori. În interiorul coroanei de spini sunt reprezentate o coroană
regală, raze de soare și monograma regelui Carol al II-lea (două litere C
îmbârligate având în mijloc cifra romană II).
Imediat sub monogramă este
reprezentată o panglică îndoită de două ori ce leagă coroana de spini și pe
care este aplicată inscripția: “NIHIL SINE DEO”. De-a lungul și lângă marginea
monedei, între
cercul continuu și coroana de spini sunt aplicate inscripțiile: “ROMÂNIA, 8
IUNIE 1930, 8 IUNIE 1940, și valoarea
nominală 100 LEI. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc
continuu, este reprezentată chipul regelui privind spre dreapta, acesta fiind
încadrat de o ramură de stejar (pe partea stângă) și una de laur (pe partea
dreaptă). Periferic, circular, la partea de sus este aplicată inscripția:
“CAROL II”, iar la partea de jos, tot periferic și
circular este aplicată inscripția: “REGELE ROMÂNILOR”.
Sub gâtul regelui și oblic este inscripționat numele gravorului monedei –
E.W.BAKER. Data de 8 iunie 1930 este ziua în care s-a
votat de către parlament, printr-un act neconstituţional, urcarea pe tron a lui
Carol al II-lea, chiar a doua zi după întoarcerea prinţului în ţară. Carol ar
fi trebuit să-i urmeze la tron regelui Ferdinand. În anul stingerii din viaţă a
regelui Ferdinand însă (1927), prinţul Carol, deşi căsătorit cu prinţesa Elena
şi având un copil cu ea, pe Mihai, renunţase de un an deja la succesiunea sa la
tron pentru a-şi continua nestingherit relaţia cu amanta sa, domnişoara Wolf,
cunoscută de români şi sub numele de Lupeasca. Adevărate scene de telenovelă am
putea spune. Parlamentul luase chiar din 1926 act de această renunţare, numind
succesor al regelui Ferdinand pe tînărul Mihai (născut pe 25 octombrie 1921).
Mihai a apucat să domnească numai între 1927 şi iunie 1930 ajutat de regenţa
alcătuită special şi al cărui cap era patriarhul Miron Cristea. Ajutat de
Partidul Liberal, prinţul Carol s-a întors în 1930 ca uzurpator al propriului
său fiu, devenind Carol al II-lea, tehnic vorbind, printr-o lovitură de stat.
Un rege neconstituţional care a adus imoralitate şi corupţie României. Privind
obiectiv am putea judeca pe regele Carol al II-lea ca fiind cel de-al patrulea
rege al României în ordinea succesiunii la tron, după Carol I, Ferdinand şi
Mihai, în ciuda stereotipului vehiculat în prezent. În 1938 Carol al II-lea a
devenit dictator ignorând parlamentul. În 1940 deja, nemaifăcînd faţă situaţiei
interne şi externe, Carol abdică lăsînd puterea în mîinile generalului
Antonescu. Fostul suveran se stabileşte în cele din urmă în Portugalia,
căsătorindu-se (la Rio, în 1947) cu cea pe care o avusese făţiş amantă spre
oripilarea unui popor atât de credincios precum poporul român. Rămăşiţele sale
pământeşti s-au întors în ţară pe 13 februarie 2003 şi au fost înmormântate a
doua zi în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. (Sursa NET – Romanian
coins)
Moneda
are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 100 lei, anul emiterii –
1940, metal compoziție – aur, puritatea – 90%, forma
– rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 32,5 grame, cant – zimțat și gravor
– E.W.Baker. Această monedă s-a emis într-un tiraj
redus.
Prezint mai jos o serie de curiozități despre regele Carol al
II-lea al României. El a fost
cunoscut în popor ca un personaj controversat, ca un aventurier:
Caracteristicile tehnice
ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; puritate : 999‰; formă: rotundă; diametru: 37 milimetri; greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj: 300 bucăți și prețul unitar de vânzare, exclusiv TVA: 385,00 lei.
Istoria
învățământului academic clujean este una îndelungată, fiind strâns legată de
evoluția orașului de pe Someș. Începuturile vieții universitare locale coboară
până în secolul al XVI-lea. În anul 1578, principele Transilvaniei Ştefan
Báthory a solicitat acordul papei Grigore al XIII-lea în vederea înfiinţării
unui colegiu iezuit la Cluj. În anul următor, papa a trimis în Transilvania
prima misiune cu acest scop, din care făceau parte iezuiții Ștefan Szántó
(Arator), Jakob Wujek, Valentin Ladó, Luigi Odescalchi, Justius Rabbus, Matias
Thomány, Wolff Schreck. Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj a
fost emisă de Ştefan Báthory în 12 mai
1581, la Vilna (Vilnius, azi în Lituania). Dorinţa
întemeietorului era ca acest Colegiu Major să fie o instituţie similară
universităţilor consacrate ale epocii, să aibă cursuri de gramatică, filosofie,
teologie şi retorică. În acest colegiu urmau să fie sudiate limbile latină, ebraică
şi greacă, putând fi obținute titlurile de baccalaureus, magister şi doctor. Primul rector al colegiului a
fost Jakub Wujek.
Limba de predare a Colegiului a fost latina. În anul 1583, alături de Colegiul Major Iezuit, a
început să funcţioneze şi Seminarul
Pontifical şi Regal (Seminarium Pontificium ac Regium) pentru preoţii catolici.
Diplomatul iezuit Antonio Possevino a fost trimis să organizeze seminarul din
punct de vedere pedagogic şi administrativ. Din acest motiv, Antonio Possevino. poate fi considerat
părintele spiritual al învăţământului superior iezuit de la Cluj. Activitatea
Colegiului Major Iezuit s-a desfăşurat neîntrerupt, dar cu mici sincope, până
în preajma anului 1607, când iezuiții au fost izgoniți din Transilvania.
- În adolescență a avut un
profesor particular în persoana unui elvețian homosexual.
- Mama lui îl descria ca pe
un “copil frumos, cu bucle aurii”. De educația lui s-a ocupat însuși Regele Carol I, pentru ai asigura
pregătirea necesară unui viitor suveran.
- Se zice că era un abonat al caselor de toleranță bucureștene.
- Prima relație serioasă a fost la 16 ani cu Ella Filiti, pe care, spre deosebire de alte aventuri, ar fi iubit-o sincer.
- A fugit din țară pe 27 august 1918, deghizat în uniformă de ofițer rus, pentru a se căsători în Ucraina cu Ioana Lambrino, cunoscută sub numele de Zizi.
- Pe 8 ianuarie 1920 Zizi Lambrino a născut un copil pe nume Mircea Grigore.
- Pe când se afla în Elveția, Carol a întâlnit-o pe principesa Elena a Greciei cu care s-a căsătorit pe 10 martie 1921, iar la 25 octombrie același an s-a născut fiul său Mihai.
- Pe 14 februarie 1925 a întâlnit-o pe Elena Lupescu, caracterizată de oamenii politici ca fiind “o femeie de moravuri ușoare”.
- În data de 12 decembrie
1925, pe când se afla la Veneția cu Elena Lupescu, a renunțat la tron,
trimițând tatălui său o scrisoare prin care îl anunța că renunță la
prerogativele sale de moștenitor al tronului.
- În anul 1930 s-a răzgândit și a revenit în țară pentru a fi rege, detronându-l pe fiul său Mihai.
- Deciziile sale în calitate de rege au fost influențate de către Elena Lupescu și prietenii apropiați. Cu toată opoziția politicienilor și opiniei publice, a continuat toată viața cu Elena Lupescu.
- Elenei Lupescu, el îi spunea “Duduia”.
- În anul 1940 a abdicat
de la tron, lăsând la conducerea țării pe Ion Antonescu și fiul său Mihai.
- Ultimii ani și i-a petrecut în Portugalia, unde și-a cumpărat o vilă la Estoril.
- A murit în 1953 și a fost înmormântat la Lisabona la capela regilor portughezi.
- În anul 2003, osemintele i-au fost aduse în țară și reînhumate la Mănăstirea Curtea de Argeș.
- Regele Mihai a refuzat să participe la înhumarea din 1953 dar și la reînhumarea din 2003.
- Pe parcursul vieții a suferit de priapism – afecțiune medicală posibil dureroasă, în care organul reproducător era mai tot timpul în stare erectilă.
- A domnit 10 ani (1930 – 1940) perioadă în care țara a cunoscut o puternică dezvoltare economică.
- A desființat partidele politice și a înființat ceea ce istoricii numesc “dictatură regală”.
Din toamna lui 1698, activitatea didactică iezuită a
fost reluată de Academia Iezuită (cunoscută în documentele epocii drept Collegium
Claudiopolitanum
sau Academia
Claudiopolitana), instituție considerată moştenitoarea de drept a
Colegiului Major Iezuit. În același an a fost reîntemeiat Seminarul Iezuit. La Collegium Claudiopolitanum se studia în
limbile latină şi germană (din 1751), iar dintre disciplinele predate putem
aminti logica, retorica, teologia, filosofia, ştiinţele naturale, matematica şi
dreptul. La începutul secolului al XVIII-lea, Ordinul Iezuit a demarat
lucrările de construire, la capătul vestic al străzii Mihail Kogălniceanu de
azi, a unui ansamblu de clădiri reprezentative: Colegiul Academic Iezuit,
Biserica Iezuită , Internatul „Báthory-Apor”, respectiv clădirea Convictului
nobiliar (Clădirea Echinox de azi). În anul 1753, împărăteasa Maria
Terezia a ridicat Collegium
Claudiopolitanum la rangul de Colegiu Academic Universitar.
După desființarea Ordinului Iezuit în 1773, Colegiul Academic Universitar din Cluj
a trecut sub conducerea Ordinului Piarist. În 1780, Colegiul Academic era
structurat în felul următor: Facultatea de Filosofie – cu 5 catedre (logică şi
metafizică; fizică; matematică; geometrie (matematică aplicată) şi istorie),
Facultatea de Drept (cu catedrele de drept canonic şi penal, de drept civil şi
roman), Facultatea de Medicină (o singură catedră pentru anatomie, chirurgie şi
obstetrică), și Facultatea de Teologie (4 catedre). În 1784, ca urmare a
deciziei împăratului Iosif al II-lea, Colegiul Academic Universitar din Cluj a
devenit Liceu Academic Regal (Lyceum Regium Academicum). În cadrul său au continuat să
existe trei specializări distincte − filosofie, drept şi medicină, teologia
fiind mutată la Alba-Iulia. Pe parcursul secolului al XIX-lea, în Cluj au mai
funcționat și alte instituții de învățământ de rang mediu și superior, dintre
care amintim: Institutul Medico-Chirurgical, Academia de Drept (fondată în
1863), Colegiul Reformat (în cadrul căruia existau cursuri de drept), Colegiul
Unitarian (care avea catedre de drept și teologie). La 12 octombrie 1872, Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar
și rege al Ungariei, a ratificat legile XIX şi XX, care au consfinţit întemeierea Universităţii Regale Maghiare de la
Cluj. Instituția și-a deschis porțile cu patru facultăţi:
Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat (12 catedre), Facultatea de Medicină (11
catedre), Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie (10 catedre) şi Facultatea
de Matematică şi Ştiinţe Naturale (7 catedre). Pe lângă ultimele două
facultăți, a fost întemeiat și un institut pedagogic, unde urmau să fie
pregătiţi viitorii profesori de gimnaziu. Primul rector al universităţii
clujene a fost Áron Berde , anterior
director al Academiei de Drept de la Cluj. Abia la 4 ianuarie 1881 Francisc Iosif I a
emis documentul oficial de întemeiere a universității şi a acceptat ca aceasta
să îi poarte numele.
Întârzierea s-a datorat stării inițiale destul de precare
a infrastructurii didactice și de cercetare de la Cluj. Treptat însă, au
demarat ample lucrări de construcție destinate universității. Universitatea
maghiară a pornit la drum cu un corp profesoral de 40 de persoane pentru cele
40 de catedre, dar până în 1919 numărul catedrelor s-a mărit la 61, ele fiind
deservite de 150 de profesori universitari, alături de un numeros personal
didactic de grad inferior și personal auxiliar și administrativ. Multe cadre
didactice au avut performanțe științifice deosebite, recunoscute pe plan
internațional. Printre acestea s-au numărat: matematicienii Lipót Fejér, Alfréd
Haar şi Frigyes Riesz; geograful Jenö Cholnoky; polihistorul Sámuel Brassai;
arheologul Bélá Pósta; fizicienii Lájos Martin și Gyula Farkas etc. Studenții
înscriși aici la studii au aparținut tuturor naționalităților ce trăiau în
Transilvania (maghiari, români, germani, evrei, armeni etc.), precum și tuturor
confesiunilor religioase (protestanți, catolici, ortodocși, greco-catolici,
iudaici). Din 1895, li s-a permis și femeilor să se înscrie la universitatea
clujeană. Între 1872-1918, la universitatea maghiară din Cluj au studiat peste
40 000 de studenți și s-au acordat diplome de absolvire pentru circa 12 000 de
tineri. Peste 2 600 dintre studenți au fost români, printre ei remarcându-se
următoarele personalități: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Hațieganu
(Medicină), George Coșbuc (Filosofie), Vasile Meruțiu (Ştiinţe Naturale), şi
alţii. La sfârșitul Primului Război Mondial,
după unirea Transilvaniei cu România și crearea României Mari, prin decretul
nr. 4 090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit
„transformarea Universității
Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate
românească”. Noua instituţie academică avea în componenţă patru
facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filozofie. Proaspăta comunitate
academică a ales şi profesorii care urmau să o conducă în primul an: Sextil Pușcariu – rector , Nicolae
Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie
Călugăreanu – decan la Ştiinţe, Iuliu Hațieganu – decan la Medicină şi Vasile
Dimitriu – decan la Drept.
În semestrul întâi, universitatea românească a avut
1 871 de studenţi, iar în semestrul al doilea 2 182 de studenți. Lecția
inaugurală, intitulată sugestiv Datoria
vieţii noastre, a fost rostită la 3 noiembrie 1919 de către
renumitul arheolog şi istoric Vasile Pârvan, în faţa unei audienţe
impresionante formate din profesori, studenţi, dar şi din alţi reprezentanţi ai
elitei româneşti transilvănene. Între 31 ianuarie și 2 februarie 1920 s-au
desfăşurat serbările
oficiale de inaugurare ale Universităţii româneşti din Cluj, în prezenţa
Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria, precum și a numeroase personalităţi
științifice și politice româneşti şi străine. Regele Ferdinand I a donat suma
de 400 000 lei din propria avere pentru înfiinţarea Institutului de Istorie
Naţională. În anul 1924 este
adoptată și publicată în Monitorul Oficial legea prin care Universitatea
clujeană este recunoscută oficial ca ,,persoană juridică de drept public”. Prima
decadă din viaţa universităţii clujene româneşti a stat sub semnul efortului de
construire a unei comunităţi didactice şi ştiinţifice performante, care a ţinut
în mod constant seama de contextul transilvănean. Până în 1932, principiile de
funcţionare ale corpului academic şi ale autorităţilor universitare au fost
uşor diferite de cele puse în practică la universitățile din Bucureşti şi Iaşi,
Clujul bucurându-se de o mai mare autonomie şi flexibilitate.
Pe plan
ştiinţific şi didactic, perioada 1919-1932 se remarcă prin diversificarea
disciplinelor studiate, precum şi prin crearea unui număr important de
institute, laboratoare, catedre şi seminarii, care au contribuit decisiv la
prestigiul noii universităţi româneşti. Acum au fost create: Institutul de
Speologie (condus de Emil Racoviță), Grădina Botanică (director Alexandru
Borza), Observatorul Astronomic, Institutul de Istorie Națională (directori:
Alexandru Lapedatu și Ioan Lupaș), Muzeul Limbii Române (coordonat de
Sextil Pușcariu), Institutul de Psihologie Experimentală,Comparată şi Aplicată (înființat de Florian
Ștefănescu-Goangă), primul Institut antirabic din Transilvania, Seminarul de
matematică (condus de Petre Sergescu) și cel de istoria artei, catedrele de
jurnalism și de politică socială etc. În octombrie
1927, în semn de omagiu, universitatea clujeană va adopta
oficial numele primului rege al României Mari, devenind astfel cunoscută drept
„Universitatea Regele Ferdinand I”, nume
pe care îl va purta până în 1948. Anii 1932-1940 se
remarcă pe de o parte prin uniformizarea funcționării administrative a
universităților din întreaga Românie, Clujul fiind organizat la fel ca și
universitățile din București și Iași. Pe de altă parte, acum este perioada
marelui rectorat a psihologului Florian-Ștefănescu Goangă, pe parcursul căruia
universitatea a cunoscut o dezvoltare semnificativă. În acest interval sunt
finalizate câteva mari proiecte de infrastructură academică: Colegiul Academic
(inaugurat în 1937) ,
precum și Parcul Sportiv (fondat din inițiativa lui Iuliu Hațieganu) . Tot acum, Academia de Drept din
Oradea va fi înglobată în Facultatea de Drept a universității clujene. La 30
august 1940, partea de nord a Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a
fost cedată statului maghiar, în urma Arbitrajului-dictat de la Viena. Impactul
asupra universităţii româneşti a fost imediat. În septembrie 1940, profesorii
și studenții au fost siliți să părăsească Clujul, căutându-şi un loc de refugiu
în care să-şi continue activitatea didactică şi de cercetare. După discutarea
mai multor variante, s-a hotărât scindarea universităţii clujene: Facultăţile
de Litere şi Filosofie, de Medicină şi de Drept s-au mutat la Sibiu, iar
Facultatea de Ştiinţe s-a refugiat la Timişoara. Deschiderea cursurilor a avut
loc la 10 noiembrie 1940, atât în Sibiu, cât şi la Timişoara, universitatea
refugiată funcţionând fără întrerupere pe toată durata celui de-al Doilea
Război Mondial. Aşa cum afirma Iuliu Hațieganu, rectorul din perioada
1941-1944, misiunea universităţii, în noile condiţii socio-politice şi
organizatorice, era aceea de a păstra şi promova spiritualitatea românească în
teritoriul de formare a poporului român, Transilvania. Cât timp Universitatea
,,Regele Ferdinand I” s-a refugiat la Sibiu și la Timișoara, în Cluj a
reînceput să funcționeze Universitatea „Francisc Iosif”, cu predare în limba
maghiară, revenită de la Seghedin. Această instituție a funcționat cu cinci
facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Juridice şi de Stat (Drept), Facultatea de
Matematică şi Ştiinţe Naturale, Facultatea de Arte, Limbi şi Ştiinţe Istorice
(Filologie), Facultatea de Medicină, respectiv Facultatea de Ştiinţe
Economice. Viața academică clujeană a fost profund influenţată de contextul
geopolitic de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. În primăvara lui
1945, după restabilirea administraţiei românești asupra Transilvaniei,
Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a reîntors la Cluj, după perioada de
refugiu de la Sibiu şi Timişoara. Anii 1946-1947 au fost marcaţi de epurarea
masivă a corpului profesoral al universităţii, motivată de raţiuni
politico-ideologice. În paralel, prin decretul
regal nr. 407 din 29 mai 1945, s-a înființat oficial „Universitatea cu limba de predare maghiară” din
Cluj. Structura acestei noi instituţii cuprindea Facultatea de Drept şi Ştiinţe
Economice, Facultatea de Matematică şi Ştiinţele Naturii, Facultatea de Litere
şi Istorie. Pentru scurt timp, a funcționat aici şi o Facultate de Medicină,
mutată ulterior la Târgu-Mureş. În decembrie
1945, universitatea maghiară din Cluj a primit numele de
,,Universitatea Bolyai”,
drept omagiu adus celor doi matematicieni ardeleni, tată şi fiu, Farkas şi
János Bolyai. La 30 decembrie 1947, proclamarea Republicii Populare Române a
marcat instalarea definitivă a comunismului în România. Ca urmare, începând din
luna mai 1948, Universitatea
,,Regele Ferdinand I” din Cluj şi-a schimbat oficial numele în ,,Universitatea Victor Babeş”. În urma
reformei învățământului din august 1948, atât structura
Universităţii ,,Victor Babeş”, cât şi cea a Universităţii ,,Bolyai” au fost
profund transformate. Astfel, Facultăţile de Medicină au fost desprinse complet
şi irevocabil din componenţa universităţilor, devenind instituţii de sine
stătătoare. De asemenea, din toamna lui 1948 vor fi înfiinţate catedrele
de Materialism dialectic şi istoric, Baze ale
marxism-leninismului şi Economie politică. În toamna anului 1957 au fost create, pe facultăţi şi secţii, cursurile învăţământului cu
frecvenţă redusă (seral) şi a celui fără frecvenţă.În perioada 1959-1970, Universitatea clujeană a parcurs un lung proces În
această perioadă, în Universitatea „Victor Babeş” au funcţionat următoarele
facultăţi, cu durata de patru ani: Facultatea de Matematici şi Fizică,
Facultatea de Ştiinţe Naturale, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie-Geografie,
Facultatea de Pedagogie şi Psihologie, Facultatea de Filologie, Facultatea de
Filosofie şi Facultatea de Istorie (care s-au unit într-o singură Facultate în
1954). A existat de asemenea şi o Facultate de Ştiinţe Juridico-Administrative,
cu durata de studii de trei ani, care pentru o scurtă perioadă (1951-1953), a
funcţionat în comun cu Facultatea de Drept de la Universitatea „Bolyai”. În
aceeaşi perioadă, Universitatea ,,Bolyai” a avut în componenţă: Facultatea de
Ştiinţe Economice, Drept şi Administraţie Publică, cu 18 catedre; Facultatea de
Ştiinţe ale Naturii, cu opt catedre; Facultatea de Matematică şi Fizică, cu 10
catedre; Facultatea de Chimie, cu cinci catedre; Facultatea de Istorie, cu
şapte catedre; Facultatea de Filosofie, cu patru catedre; Facultatea de
Pedagogie şi Psihologie, cu două catedre. Ca urmare a deciziilor conducerii de
stat şi de partid a României, în perioada martie-iulie
1959 are loc procesul de creare a unei singure
universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea
maghiară.
Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, va purta numele
de Universitatea „Babeş-Bolyai” și
avea la momentul creării ei şase facultăţi: Facultatea de Matematică şi Fizică;
Facultatea de Chimie; Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie; Facultatea de
Filologie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facultatea de Istorie şi Filozofie.
Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin
Daicoviciu . La înființare, Universitatea „Babeş-Bolyai” a însumat un total de
702 posturi didactice, faţă de 782 înainte de unificare. În anul şcolar
1959/1960, numărul studenţilor de la „Babeş-Bolyai” a fost de 4 502, din care 3
159 români, 1 285 maghiari, 36 germani şi 22 de alte naţionalităţi. de reorganizare a facultăţilor, catedrelor, secţiilor,
planurilor şi programelor de învăţământ universitar. În 1961 s-a înființat
Facultatea de Științe Economice. Treptat, s-a ajuns la o structură academică în
care universitatea, împreună cu Institutul Pedagogic care i se asociase, avea
16 facultăți, cu 37 de secţii la cursurile de zi, 11 secţii la cursurile serale
şi 20 de secții la învățământul fără frecvență. Tot în acest interval au loc
noi investiții în infrastructura destinată studenților și profesorilor clujeni:
va fi construit campusul de cămine studențești Hasdeu , precum și Casa de
Cultură a Studenților. În anul universitar 1970/1971, s-a înregistrat
cel mai mare număr de studenți înmatriculați: 14 438 persoane (6 742 la
cursurile de zi, 235 la cursurile serale și 7 461 la fără frecvență) și cel mai
mare număr de cadre didactice – 841 persoane (102 profesori, 151 conferenţiari,
299 lectori, 198 asistenţi şi 91 stagiari). Deceniile 8 și 9 ale secolului al XX-lea au reprezentat o perioadă dificilă în viața academică clujeană. Acum s-a
înregistrat o restrângere gradată a activității didactice și de cercetare, o
comasare internă a specializărilor, dispariția unor discipline (de ex.
psihologie), diminuarea contactelor științifice cu instituții universitare străine,
degradarea statutului studenților și profesorilor etc. În 1989, Universitatea
„Babeş-Bolyai” avea un total de 5 619 studenți, corpul didactic fiind compus
din 470 de profesori români, 81 de maghiari, 6 germani, 10 de la alte
minorităţi. În 22 decembrie 1989 este publicată „Declaraţia
pentru o nouă Universitate a Daciei superioare”, care vorbea despre
voinţa de a reorganiza universitatea clujeană pe baze moderne, asemănătoare cu
cele din perioada interbelică, ca urmare a dispariţiei regimului comunist.
După
1990, în noul context democratic al României, Universitatea „Babeş-Bolyai” a
cunoscut o transformare profundă. Începând din 1995, s-a decis organizarea unui învăţământ universitar multicultural, creându-se cele
trei mari linii de studiu, pe criterii lingvistice: linia de studiu română,
linia de studiu maghiară și linia de studiu germană. Între
1991-2005 a avut loc
și un amplu proces de diversificare a facultăţilor, fie prin desprinderea lor
din structuri mai vechi, fie prin înfiinţare directă. Astfel, cu începere din anul universitar 2006/2007, Universitatea
„Babeş-Bolyai” funcționează într-un sistem cu 21 de facultăţi. Infrastructura
didactică și de cercetare a cunoscut de asemenea o dezvoltare accentuată în
ultimele decenii, în 1997 fiind demarată una dintre cele mai mari investiții
recente: construirea campusului universitar al Facultății de Științe Economice
și Gestiunea Afacerilor. Au fost reluate contactele și colaborările cu academii
și universități prestigioase din toată lumea, fiind create puternice rețele de
predare și de cercetare și derulate numeroase proiecte științifice în
colaborare.
La nivelul anului 2015, din cele 21 de facultăți ale Universității
Babeș-Bolyai, 17 facultăți desfășurau activități în limba maghiară, iar 9
facultăți în limba germană. Pentru cei 41 690 de studenți înmatriculați în
instituția noastră erau în desfășurare 337 de programe de studii de licență și
master în limba română, 119 programe de licență și master în maghiară și 18
astfel de programe în limba germană. Universitatea Babeș-Bolyai a fost
clasificată recent, de către ministerul de resort, drept „universitate de
cercetare avansată și educație”.
3. În data de 9 noiembrie 2020 Banca
Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint
cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica
Timișoara. Aversul monedei prezintă portretul regelui
Ferdinand I, un citat al acestuia: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care
domnește într-însa.”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune
„2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României. Reversul monedei redă imaginea clădirii primului
pavilion al Școlii Politehnice din Timișoara, inaugurat în prezența regelui
Ferdinand I și a reginei Maria și inscripțiile ,,UNIVERSITATEA POLITEHNICA
TIMIȘOARA” și ,,100 ANI”.
Caracteristicele tehnice ale monedei
sunt: valoarea – 10 lei, data emiterii – 09.11.2020, material compoziție – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul 37
milimetri, greutatea – 31,103 grame, cantul – zimțat, calitate – proof, tiraj –
500 exemplare și preț de achiziționare cu TVA inclus – 405 lei.
Ferdinand I este unul
dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns
legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne
aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat,
Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa
înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut
la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von
Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul
Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns
la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și
importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context
politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în
România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale
și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din
Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar
în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de
moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului
Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la
tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de
flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat
cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a
româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a
fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și
întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului
de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei
Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are
încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni
alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6
copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul
rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege
al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul
că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul
roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand
renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și
dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din
Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită
admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie
"Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a
fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea
dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau
nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu
declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze
în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor
Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare
derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al
familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor
românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și
înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și
Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a
fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și
Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și
eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul
în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii
(1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul
Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace
dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l
semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic
dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și
Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi
stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina,
Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare
conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta,
iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un
București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este
încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul
domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de
frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic,
baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926
pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un
"bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai
strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și
introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu
provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit
reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război
și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda
succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu
mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea,
mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se
clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim.
Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al
Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu,
la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe
nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea,
tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după
o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României,
Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș
alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii,
România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura
era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a
dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia
țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga
lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și
războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei
și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până
la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT)
este o instituție de învățământ superior cu profil tehnic din Timișoara ce a fost
înființată prin Decret regal semnat de Regele Ferdinand în data de 15 noiembrie
1920. Universitatea
Politehnica Timișoara este una din cele mai mari universități tehnice din Europa
Centrală și de Est, purtând de-a lungul
vremii mai multe denumiri: Școala Politehnică din Timișoara (1920 - 1948); Institutul
Politehnic Timișoara (1948 - 1991); Universitatea Tehnică din Timișoara (1991 –
1995) și
Universitatea „Politehnica” Timișoara (1995– prezent). Universitatea Politehnica Timișoara cuprinde 10
facultăți și 25 de departamente, care asigură programe academice moderne,
actuale, de un înalt nivel profesional. Cele 10 facultăți sunt: Arhitectură,
Automatică și Calculatoare,Chimie industrială și Ingineria mediului,
Construcții, Electronică și Comunciații, Electrotehnică și Electroenergetică,
Management în producție și transporturi, Mecanică, Științe ale comunicării și
Inginerie – Hunedoara. “Timişoara are
un caracter per eminenţiam de oraş industrial, are o viaţă economică dezvoltată
şi superioară altor oraşe. O şcoală superioară cum e Politehnica va avea
înrăurire uriaşă asupra întregii vieţi, nu numai dintre aceste ţinuturi, dar va
influenţa şi viaţa ţinuturilor mai îndepărtate”, spunea Stan
Vidrighin, primarul Timişoarei, în memoriul său adresat la 27 februarie 1920
Consiliului Dirigent de la Cluj şi apoi Guvernului. Primul rector al
Universităţii Politehnica, matematicianul Traian Lalescu, scria în ziarul
Banatul Românesc, din 5 noiembrie 1919: „Frumoasa
şi moderna Timişoară, capitală de provincie, cea mai populată a României după
Bucureşti, oraşul industrial prin excelenţă, nu posedă nici un institut de
cultură superioară. Provincia Banatului, aşa de înaintată pe terenul economic
şi social, graţie bogăţiilor naturale şi hărnicia locuitorilor săi, se găseşte
astfel, din punct de vedere cultural, într-o situaţie de vădită inferioritate
faţă de alte provincii româneşti. Către acest acest institut de cultură vor
converge sforţările tuturor naţionalităţilor din banat, fiindcă mai presus de
orice pe bănăţeni îi leagă între dânşii înţelegerea firească a intereselor lor
sociale iar acestea nu pot avea altă temelie decât integritatea provinciei lor”.
Ideea unei universităţi tehnice în
Timişoara datează din 1907, în 1916 a existat un memoriu întocmit de profesorul
Cornel Zelovich care a fost trimis la Budapesta. Venirea războiului a stopat
toate dorinţele. După război, primăria a pus la dispoziţie un teren opt hectare
în centrul oraşului care va fi ulterior mărit la 14 hectare, o subvenţie
bănească de două milioane de lei, achiziţionarea unei clădiri şi amenajarea ei
pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. La 15 iunie 1920 regele Ferdinand
decreta: „Se aprobă de Noi, sub rezerva
ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare, înfiinţarea şi organizarea şcoalelor
politehnice din România...Se impune înfiinţarea unei şcoli politehnice la
Timişoara unde este un centru cultural, comercial şi industrial care ia din ce
în ce o dezvoltare cât mai mare...”. Urmare a tuturor diligeţelor despuse,
regele Ferdinand decretează:„Se aprobă
înfiinţarea pe ziua de 15 noiembrie 1920 a unei şcoli politehnice la Timişoara,
care va funcţiona în conformitate cu dispoziţiunile din Decretul Lege nr.2521
din 15 iunie 1920 relativ la înfiinţarea şi organizarea şcoalelor politehnice
din România”. Regele Ferdinand a rostit memorabila frază, care, între timp,
a devenit deviza universităţii: „Nu
zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”.
Pentru început, Ministerul Lucrărilor Publice acordă un milion de lei în
vederea primelor cheltuieli. În primul an, Şcoala Politehnică din Timişoara
şi-a început activitatea cu 117 studenţi, printre care şi două fete. Primele
cursuri s-au ţinut în actuala clădire a Facultăţii de Chimie, de pe strada
Bocşa, iar pentru cazare oraşul a oferit o fostă închisoare militară, de pe
actuala stradă Popa Şapcă. În 1923, la inaugurarea primei clădiri din complexul
Politehnicii, Facultatea de Mecanică, a participat şi regele Ferdinand şi
primul ministru Ion I.C.Brătianu. Înfiinţarea Şcolii Politehnice din
Timişoara a contribuit din plin, aşa cum au gândit făuritorii ei, la
dezvoltarea economică şi socială a regiunii. Politehnica s-a manifestat în
primul rând ca un nucleu de ştiinţă şi a asigurat personal de înaltă calificare
marilor întreprinderi din zonă, facilitând astfel dezvoltarea unei industrii
puternice, moderne şi competitive.
Rectoratul, cunoscut ca și Palatul Lloyd este o clădire istorică
situată în Piața Victoriei din Timișoara. Edificul a fost construit între anii
1910 – 1912 după planurile arhitectului maghiar de origine evreiască Leopold
Baumhorn (1860 - 1932). Monumentul arhitectonic Lloyd este realizat în stil
eclectic cu influențe seccesion. Aici a funcționat cândva Bursa Agricolă, iar
în prezent este sediul Rectoratului Universității “Politehnica” din Timișoara.
La parter funcționează un restaurant cu numele chiar “Lloyd”.
Clădirea
principală a Facultății de Mecanică a Universității timișorene este
primul pavilion construit pentru Politehnică, fiind realizată în stil brâncovenesc
după planurile arhitectului Duiliu Marcu și a fost inaugurată în 11
noiembrie 1923, în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria.
În cuvântul său, regele a spus: „Dinadins
s-a ales mănosul Banat, pentru această școală atât de trebuincioasă dezvoltării
noastre industriale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un factor de
muncă serioasă a pregătirii generațiilor viitoare de adevărați pionieri, dar și
un cuib al gândirii și simțirii românești și un cheag între Vechiul Regat și
provinciile, care prin vitejia noastră au fost pentru veacuri aduse la vechea
noastră țară. Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.” Ultimele
sale cuvinte vor deveni deviza întregii politehnici timișorene. Evenimentul
este eternizat pe o placă de marmură, la intrarea în edificiu. Inițial clădirea
conținea un amfiteatru, două săli de curs, două săli de desen, 15 laboratoare,
3 muzee, 9 birouri și un atelier. În anul 1970 clădirii i s-a adăugat
înspre nord aripa nouă, care va fi supra etajată în anul 1978, spațiile
obținute prin supraetajare fiind folosite ca ateliere de cercetare-proiectare.
xxx
O FOTO-EPIGRAMĂ PROPRIE
UN DUEL EPIGRAMATIC
DE LUAT AMINTE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
__________xxx_________
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insigna - 112 - Urgență
112 este
numărul internațional de urgență al statelor membre ale Uniunii Europene (începând
cu anul 1991), al Columbiei și în întregii lumi în rețelele GSM. Numărul
este gratuit în toate rețelele mobile și fixe și este unul din cele două numere
(pe lângă cel regional de urgență) care poate fi format chiar și când telefonul
este blocat. În unele țări apelul este automat redirecționat către numărul
local de urgență (America de Nord-911 și Australia – 000. Numărul 112 este un
serviciu telefonic din România, operat de Serviciul de Tele comunicații
Speciale. A fost lansat la nivel național în anul 2005, în urma unei
investiții de 40 de milioane de euro, și a avut ca furnizor principal compania
suedeză Ericsson, care a livrat aplicația software și echipamentul necesar
conectării centrelor de preluare a apelurilor și agențiile dispecer.
Numărul de urgență 112 a fost implementat și în Republica Moldova în anul
2018, acesta înlocuind serviciile separate de urgență pentru pompieri, poliție
și ambulanță. Numărul 112 poate fi apelat din toate rețelele de telefonie fixă
sau mobilă. Cetățenii aflați în situații de urgență pot suna la 112, 24 de ore
pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a solicita asistența serviciilor
specializate de intervenție (ambulanță, SMURD, poliție, pompieri, jandarmi).
România are 41 de centre 112 pentru preluarea apelurilor de urgență, câte unul în fiecare județ. Centrul 112
București-Ilfov recepționează apelurile atât din București, cât și din județul
Ilfov.
Ilie
(născut anul 900 Î.Hr. în localitatea Thisbe, Orientul apropiat) a fost un
proroc evreu, menționat în cap. 17-20 din a treia carte a religiilor
– Vechiul Testament. Anual în ziua de 20 iulie, Biserica Ortodoxă
Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie,
Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament, Sf.
Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de
secetă. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a
căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă
în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la
culme. Încurajat de soția sa, regele Ahab îi persecuta pe Proroci și pe toți
oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina la idoli. Sfântul și
Marele Proroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru
dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în
idolatrie. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică se abătu atunci, ca
febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbații,
femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din
lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei
îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să
se căiască și să se întoarcă la credință. Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai
de sus a virtuții, Sf. Proroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost
ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului
întrupat. În tradiția populară, Sf. Mare Proroc Ilie este considerat
ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu
de credință și curaj demn de urmat. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se
mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune.
Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor:
în această zi, la sate, apicultorii
recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de
"retezatul stupilor". Sfântul Ilie este ocrotitorul Forțelor
Aeriene Române.
Insigna - U.C.F.S. (Uniunea de cultură fizică și sport)
U.C.F.S (Uniunea de cultură fizică și sport) s-a
constituit în anul 1962, ca structură subordonată Ministerului Tineretului
și Sportului. Ea a înglobat toate asociațiile A.V.S.A.P. existente până la acea
vreme în țară. A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării
patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale
nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri.
Activitatea acestor asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv
devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de
Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele
diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc.
Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și
voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La
împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea
dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un
carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri
tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri,
activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată
viața.
Insigna - Ziua automobilistului militar 80 ani 1917 - 1997
Sărbătorită în fiecare an la 1 martie, Ziua automobilistului
militar aminteşte de data la care, în anul 1917, a fost înfiinţat, în Moldova,
Regimentul de Tracţiune Automobilă, prin Înaltul Decret nr. 245 din 22 martie
1917. Înainte de înființarea acestei unități exista Corpul
Automobiliștilor Voluntari, ca primă unitate automobilistică în Armata Română, menit
să suplinească necesarul de tracțiune mecanică pentru uzul militar. Acest corp
a încetat să mai existe în momentul în care a fost înființat Regimentul de
Tracțiune Automobilă. Regimentul de Tracțiune Automobilă a luat ființă prin
contopirea Corpului Automobiliștilor Voluntari cu vechea Companie de Automobile
a Armatei înființate în anul 1915. Acesta a fost
structurat, prin Decizia Ministerială nr. 520 din 27 martie 1917, pe trei
batalioane ''de automobile, autocamioane, autocamionete şi alte asemenea'',
precum şi companii de motomitraliere, grupuri de autotunuri şi automitraliere,
pentru partea activă, iar pentru cea sedentară, era prevăzută înfiinţarea unui
batalion de depozit şi a unei şcoli de şoferi. Înfiinţarea acestui Regiment în
Moldova marchează apariţia Armei Auto în cadrul organismului militar românesc,
în contextul procesului de reorganizare a armatei române refugiate, împreună cu
autorităţile statului, în Moldova. Regimentul de Tracţiune Automobilă înlocuia Compania
de Automobile a Armatei, creată prin Decizia Ministerială nr. 304 din 11 august
1915. Înzestrarea cu mijloace moto reprezenta, însă, o problemă stringentă, o
serie de dificultăţi fiind întâmpinate la început de drum, cum ar fi:
înzestrarea sub necesităţi cu mijloace auto, ca număr şi putere, traseele lungi
şi drumurile desfundate, agravate şi de condiţiile dramatice ale războiului. Cu
toate acestea, automobiliştii militari au participat, alături de ceilalţi
ostaşi ai Armatei României, la Războiul pentru Întregirea Neamului (1916-1919).
În perioada următoare, unul dintre principalele obiective ale organismului
militar românesc l-a constituit creşterea gradului de motorizare şi mecanizare
a armatei. Ocupându-se atât de transportul de personal, cât şi de cel de
armament, muniţii, hrană sau materiale logistice, automobiliştii militari au
reuşit să contribuie cu succes la îndeplinirea misiunilor încredinţate,
dovedind că reprezintă principalul pilon în susţinerea logistică a luptei.
Generalul Virgil Bădulescu
Comandantul primului batalion de vânători de munte
Brigada 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu"
Erou
naţional, decorat cu ordinul Mihai Viteazul, dar şi reformator al sportului, Virgil
Bădulescu s-a născut în anul 1882, pe 6 octombrie, în oraşul de pe malul Borcei-Călărași.
Aici a terminat şcoala primară, urmând cursurile Liceului Militar din Iaşi pe
care l-a absolvit în anul 1900. A primit gradul de sublocotenent în anul 1902,
absolvind Şcoala de Ofiţeri din Engers-Rhein, Germania. Timp de şapte ani, în
perioada 1903-1910 a fost instructor la Batalionale 2 şi 3 Vânători şi la
Şcoala Militară de Infanterie din Bucureşti. Niciun document care să facă
referire la generalul Virgil Bădulescu nu este înregistrat la Arhivele
Naţionale. „Nu s-a păstrat niciun act, nu mai există certificate din acea
perioadă. Din păcate, la Călăraşi nu se poartă să ne amintim de personalităţile
care au făcut ceva remarcabil şi s-au născut aici“, a spus Nicolae
Ţiripan, director la Arhivele Naţionale Călăraşi. În perioada anilor
1910-1913, generalul Bădulescu a fost trimis de Ministerul de Război în Suedia
pentru a urma cursurile Institutului Regal Central de Gimnastică din Stockholm.
Timp de trei ani, din 1913 până în anul 1916 a fost detaşat la Colegiul Militar
de la Mânăstirea Dealu din Târgovişte pentru a conduce pregătirea fizică a
elevilor de aici. Între anii 1916-1918, generalul Virgil Bădulescu a organizat
şi a condus lupta primului batalion de Vânători de Munte cu care a și participat
în luptele de la Cosna, Cireşoaia, Oituz şi Târgu-Ocna. Bădulescu a condus
Biroul Educaţiei din Marele Stat Major, între anii 1921-1922, când a reuşit să
scoată pe piată prima revistă românească pentru educaţia fizică „Izvor de
energie“. În primăvara anului 1922 a reuşit să întemeieze Oficiul Naţional de
Educaţie Fizică şi Institutul de Educaţie Fizică, împreună cu Institutul
Militar de Educaţie Fizică. Între anii 1922-1929 a fost director la I.N.E.F.S
şi I.S.E.F. Tot în această perioadă editează cea de-a doua revistă „Buletinul
educaţiei fizice“. Bădulescu a construit pavilionul central al complexului
sportiv de la Eforie, între anii 1927-1929. În data de 10 mai 1933, acesta a primit gradul
de general. Un an mai târziu a terminat construcţia tribunei principale a
stadionului O.N.E.F., care a fost desfiinţat în anul 1988 pentru construcţia
actualului Palat al Parlamentului. Generalul s-a stins din viaţă la 27
decembrie 1944. Pentru meritele sale generalul Virgil Bădulescu a fost multiplu decorat:
- Ordinul Mihai Viteazu, clasa a III-a
- Crucea comemorativă a războiului (1 decembrie 1918)
- Steaua României în grad de ofițer (30 noiembrie 1922)
- Meritul Cultural pentru sport și cercetare (11 iunie 1929)
- Legiunea de Onoare a Franței (12 martie 1918)
- Crucea de Război a Cehoslovaciei (5 mai 1925)
- Ordinul Spadei în grad de comandor al regelui Gustav al Suediei (20 decembrie 1945).
Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” este o mare unitate dislocată în garnizoana Miercurea Ciuc și subordonată Diviziei 4 Infanterie Gemina, cu comandamentul la Cluj, care are în subordine următoarele structuri:
- Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” – Vatra Dornei, județul Suceava
- Batalionul 22 Vânători de Munte „Cireșoaia" – Sfântu Gheorghe, județul Covasna
- Batalionul 24 Vânători de Munte "General Gheorghe Avramescu” - Miercurea Ciuc, județul Harghita
- Batalionul 26 Vânători de Munte „Avram Iancu” – Brad, județul Hunedoara
- Divizionul 385 Artilerie „Iancu de Hunedoara”- Odorheiul Secuiesc, județul Harghita
- Divizionul 468 Apărare Antiaeriană „Trotuș”- Lunca de Sus, județul Harghita
- Batalionul 435 Logistic „Ciuc”- Miercurea Ciuc, județul Harghita
_____________ooOoo_____________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Compozitorul austriac Franz Schubert
a trăit între anii 1797 - 1828
Detaliu vignetă de pe o acțiune franceză
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 15.12.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu