Epaminonda's Blog.....: OVAR

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză OVAR, districtul AVEIRO,

câteva vechi trimiteri poștale ilustrate și o medalie locală.

Biserica mare

Biserica Sfânta Maria de Valega

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Medalie locală

xxx

DE LUAT AMINTE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O POEZIE PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

25 de ani de la Revoluția Română din 1989

Consiliul Județean - Timiș

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 2014 la comanda Consiliului Judeţean Timiş pentru a marca trecerea a 25 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Medalia are următoarele caracteristici tehnice: material compoziție – bronz, forma – rotundă, diametru - 32 milimetri și greutatea - 18 grame. În câmpul central al aversului, în interiorul unui cerc realizat dintr-un șnur răsucit, se prezintă o mulțime de oameni, amintind de timişorenii adunaţi, în faţa clădirii Operei din Timişoara, în zilele şi nopţile din decembrie 1989, înfruntând dictatura. Pe acelaşi fond, deasupra, in semicerc, este aplicată inscripția: “25 DE ANI DE LA REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN 1989”. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc realizat dintr-un șnur răsucit, este reprezentată stema judeţului Timiş, sub care, în semicerc, este aplicată inscripția: “COMITETUL JUDEŢEAN TIMIŞ”. Medalia s-a conferit principalilor participanți la revoluție, însoţită de Diplomă de mai sus.

Stema județului Timiș se compune dintr-un scut tăiat; în partea superioară, pe câmp roșu, un leu din aur ieșind din crenelurile unui zid din aur zidit; leul tine o sabie încovoiată, cu vârf lat, din argint; în colțul din dreapta sus se află un soare din aur, iar în stânga sus, o lună din argint în creștere. În partea inferioară, pe câmp albastru este reprezentată o fascie undată din argint. Semnificațiile elementelor este următoarea:

Leul cu braț înarmat, caracteristic Banatului Timișan, simbolizează apărătorii ținutului și ai creștinătății împotriva armatelor otomane; leul poartă sabia victorioasa a lui Pavel Chinezu, comite de Timiș.
Zidul din aur simbolizează cetatea Timișoarei.
Soarele din aur simbolizează, prin poziția sa, țelurile înalte pentru care au luptat eroii acestui ținut.
Luna din argint reprezintă perechea soarelui.
Fascia undată din argint, pe câmp albastru, simbolizează râul Timiș, cel care da numele județului.

În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist. Dar iată o prezentare cronologică a evenimenteleor revoluției anticomuniste românești, fără partipiuri politice, găsită pe net, autor Stela Vasilița, la adresa:

http://www.rador.ro/2014/12/12/revolutia-romana-din-decembrie-1989/.

Pe data de 14 decembrie 1989, la Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. Pe data de 15 decembrie, la Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate. La Timişoara, încă din 16 decembrie dimineaţa, enoriaşii lui Laszlo Tökés revin în faţa locuinţei acestuia. Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc. Pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă pe data de 17 decembrie, ora 4.00. Dimineaţa sosesc la Timişoara grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri. Generalul Vasile Milea, ministrul apărării, ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc (ora 10:00) marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare. La ora 13:30 ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni. Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean al PCR. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR în vederea reprimării de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor de la Timişoara. La ora 16:38, soseşte la Timişoara Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. În jurul orelor 17:00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. Are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Ceauşescu dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. La ora 18:00, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, preia conducerea forţelor aparţinând MapN. Începe să se tragă în mulţime. Sunt construite baricade. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. La ora 18:45 Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Pe 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat (generalul Marin Neagoe, seful Direcţiei a V-a de securitate şi gardă, generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne şi generalul Iulian Vlad, şeful DSS) şi obţine de la ei promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor. Ceauşescu pleacă apoi (ora 9:30) pentru o vizită oficială de prietenie de 3 zile în Republica Islamică Iran (îi lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu). La Timişoara s-a decretat legea martială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, fluturând drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură, cântând “Deşteaptă-te române!”. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav. Generalul Mihai Chiţac a ordonat (la ora 18:30) folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În faţa Spitalului Judeţean, grupul numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii este împrăştiat cu grenade lacrimogene (ora 19:15). La morga Spitalului Judeţean, la ora 23:00, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe „Operaţiunea Trandafirul”, de sustragere a cadavrelor (43) şi transportarea lor la Crematoriul Cenuşa de la Bucureşti spre a fi incinerate. În 19 decembrie la Timişoara, marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Muncitorii din întreprinderile “6 Martie”, “Elba”, “Solventul” şi “Azur” declanşează acţiuni de protest. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”. Generalul Guşă ordonă trupelor să intre în cazărmi. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. În data de 20 decembrie la Timişoara, 100000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Operei din Timişoara are loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR). În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere. Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta. Reîntors din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. El aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii. În ziua de 21 decembrie, la Timişoara, la ora 9:00, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Român. La Bucureşti, în Piaţa Republicii, la ora 12:00 începe mitingul cerut de Ceauşescu cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a vorbi despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea şi independenţa ei. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. Transmisia radio-tv este întreruptă. Oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În jurul orei 17:00 mureau primii oameni în apropierea Sălii Dalles. În zona Hotelului Intercontinental se ridică o baricadă în faţa Restaurantului Dunărea (ora 22:00).

Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei cu tancuri şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Soldaţii aveau ordin să tragă. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, 463 au fost răniţi, iar 1245 au fost arestaţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava. De asemenea, au loc manifestaţii la Arad, Sibiu şi Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Reşiţa, Făgăraş etc. Pe 22 decembrie dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central. În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor. Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore. La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române. La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi. În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal. Pe data de 23 decembrie dimineaţa, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi, îmbarcaţi în trei autobuze, să apere Aeroportul Internaţional Otopeni unde au fost omorâţi, acţiunea soldându-se cu 39 de morţi şi numeroşi răniţi. La Bucureşti, seara, şapte ofiţeri şi subofiţeri, între care şi col. Gheorghe Trosca, şeful statului-major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, sunt ucişi într-un schimb de focuri cu militarii care apărau sediul MApN. Membrii USLA fuseseră trimişi de generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării, la sediul ministerului pentru a întări dispozitivul de apărare. Elicopterul care-i aducea în Bucureşti, în stare de arest, pe generalii Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al IGM şi Velicu Mihalea, adjunct al şefului IGM, este doborât. La Timişoara, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile asupra obiectivelor apărate de armată. În ziua de 24 decembrie la Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, la Universitate, Piaţa Victoriei sau Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale proclamă Victoria Revoluţiei şi anunţă încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării. Armata este declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În dimineața zilei de 25 decembrie, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi le-a fost confiscată averea. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14:50. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate. Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial. La 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap? Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? Etc

Insigna - C.A.M.T. 1936

(Clubul Atletic Muncitoresc Timișoara)

Produsul medalistic de mai sus este o veche și complexă insignă de forma unui scut realizată în anul 1936, la comanda clubului sportiv C.A.M.T. (Clubul Atletic Muncitoresc Timișoara). Insigna are înălțimea de 16 milimetri iar lățimea de 14 milimetri, având aplicată pe spate un sistem de prindere la reverul hainei. Mobilul centrat al insignei este un corb conturnat spre dreapta cu un inel auriu în cioc, stând pe ramură groasă. Scutul este traversat orizontal în mijloc de un cartuş cu email albastru având în partea stângă milesimul 19 şi în partea dreaptă milesimul 36, în mijlocul cartuşului se află partea de jos a corpului corbului. În câmpul superior cu email albastru avem în partea stângă un scut ovalizat care în partea de jos atinge cartuşul median, scut cu email verde pal cu litere pe trei rânduri: TAC / CAT /1902. În partea dreaptă avem un scut similar şi simetric colorat cu email roşu murdar cu litere pe trei rânduri: TMTE / RGMT / 1910. Câmpul de jos al scutului este despicat în două, având în partea din stânga email verde pal şi literele C.A., iar în partea dreaptă email negru cu literele M.T. Din cauza calităţii emailului insigna nu este chiar aspectuoasă, dar și acesta este un argument istoric. C.A.M.T., denumire completă Clubul Atletic Muncitoresc Timişoara, s-a constituit în luna august a anului 1936 prin fuziunea a două dintre cele mai îndrăgite echipe de fotbal din Timişoara T.M.T.E. (R.G.M.T.) şi T.A.C. (C.A.T.), realizând în divizia ,,B” un plasament bun, locul V în campionatul 1936-1937, locul II divizia ,,B” seria a II-a în 1938-1939, locul I în divizia ,,B” seria a II-a în 1939-1940, dar și locul V în divizia ,,A”. A urmat o perioadă nefastă pentru sportul muncitoresc, activităţile fiind interzise de autorităţile dictatoriale. După al doilea II-lea război mondial unele asociaţii sportive se reactivează, astfel C.A.M.T. în campionatul 1946 -1947 obţine în divizia ,,B” seria I, locul X, în 1947 -1948 obţine locul II după Politehnica Timişoara în divizia ,,B” seria a III-a, în campionatul din 1948 -1949, C.A.M.T. obţine locul XIII în divizia ,,B” seria a II-a. Deși au fost rezultate frumoase după anul 1948 dispare C.A.M.T. deși își reconstruise copertina de la tribuna principală a terenului, situat paralel cu strada Circumvoluţiunii. Trebuie menţionat că pe vremuri la Timișoara s-a desfășurat activitate sportivă de anvergură, orașul având numai puțin de 9 terenuri practicabile pentru sportul fotbal.

Muzeul satului bănățean 30 ani 2001

Conditvm anno MCMLXXI

Veșnicia s-a născut la sat

Ideea înfiinţării unui muzeu etnografic în aer liber a fost formulată pentru prima oară de către Ioachim Miloia, fost director al Muzeului Bănăţean între anii 1928-1940, cunoscută personalitate culturală a Banatului. În anul 1928, după ce a participat la deschiderea Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, el a cerut municipalităţii acordul pentru a înfiinta în curtea castelului Huniade un mic muzeu sătesc cuprinzând biserici de lemn, cruci “de interes istoric si artistic”, case tărăneşti etc. După mai multe insistenţe din partea celor care au urmat lui Ioachim Miloia la conducerea Muzeului Banatului, în anul 1967 muzeul a primit actuala suprafaţă de teren pe care s-a dezvoltat muzeul etnografic în aer liber al Banatului, deschis pentru public la 20 august 1971. Până în anul 2000 el a funcţionat ca secţie a Muzeului Banatului, după care a devenit instituţie separată aflată în subordinea Consiliului Judeţean Timiş. Prin patrimoniul cultural deţinut şi prezentat publicului vizitator, Muzeul Satului Bănăţean constituie o pagină deschisă din istoria Banatului, o mărturie a civilizaţiei populare tradiţionale a românilor şi minoritaţilor naţionale din această provincie, constituind un armonios dialog interetnic. Din anul 2006 s-a mutat în cadrul Muzeului Satului Bănăţean şi Secţia de Etnografie ce aparţinuse de Muzeul Banatului şi ocupa Bastionul Cetăţii de la sfârşitul anului 1972, întregindu-se astfel patrimoniul cultural deţinut. Cele peste 13000 de piese de patrimoniu ale fostei secţii fac obiectul a patru colecţii mari: ţesături, icoane, arta prelucrării lemnului şi ceramică, la care se adaugă obiecte de uz casnic din metal sau alte materiale, unelte şi recipiente neceseare unor ocupaţii străvechi, respectiv albinărit, pescuit şi vânătoare, obiecte de cult, măşti populare, pictură naivă, figurine, albume, jucării. Începând cu anul 2000 au fost inaugurate Casa Maghiară, Casa Germană, Casa Slovacă, Casa Ucraineană şi în prezent a fost definitivată Casa Sârbă urmând a fi construite şi alte unităţi reprezentative până la acoperirea tuturor etniilor din Banat. Muzeul Satului Bănăţean se individualizează faţă de orice alt muzeu în aer liber din România prin două reprezentări şi anume existenţa unui centru civic bine conturat şi existenţa unei alei a etniilor care înglobează în structura sa construcţii specifice etniilor conlocuitoare din Banat. Tematic, muzeul îşi propune să prezinte sintetic câteva din cele mai caracteristice trăsături ale satului bănăţean tradiţional. Muzeul este situat în partea de nord a orașului, nu departe de artera ce duce la aeroport, pe Strada Avram Imbroane, nr.1. Pe parcursul verii şi al toamnei în cadrul muzeului se desfăşoară mai multe festivaluri, în special în zilele de week-end, dintre care amintim Festivalul Plai (în luna septembrie) și Sărbătoarea Recoltei.

Insigna - F.C.P. Deta (Formația Civilă de Pompieri)

Formația civilă de pompieri din localitatea timișană Deta a luat ființă în data 8 august 1875 prin înfiinţarea unei asociaţii sub denumirea Reuniunea pompierilor voluntari din Deta. La 30 ianuarie 1876 a avut loc adunarea constitutivă a asociaţiei care s-a ales conducerea definitivă în următoarea componenţă: un preşedinte de onoare – pe viaţă; un preşedinte; comandantul; casierul și medicul. Reuniunea pompierilor voluntari din Deta avea în componenţă membri sprijinitori şi membri activi. Această structură și-a păstrat organizarea până la data de 17 martie 1951 când a intrat în vigoare Decretul nr. 44, ocazie cu care s-a transferat la consiliul local.

Deta, în limbile maghiară și germană - Detta, este un oraș din județul Timiș, care include și satul Opatița. Localitatea este situată în câmpia joasă a râului Bârzava, la o distanță de 43 de kilometri față de municipiul Timișoara și 118 kilometri de granița cu Serbia. Pe teritoriul orașului au fost descoperite vestigii arheologice din epoca bronzului, din perioadele dacică, prefeudală și feudală. În perioada romană aici a existat castrul roman Potula.Prima atestare documentară a localității Deta parvine din anul 1360, sub denumirea de Ded, fiind posesie a nobilului Petrus de Deed, de la care derivă numele actual. În jurnalele de călătorie din anii 1660 – 1664, călătorul turc Evliya Celebi care vizita Banatul, afirmă că Deta era locuită de români. Din anul 1724 când a inceput colonizarea Banatului de către germani, localitatea a renăscut, denumirea ei fiind transformată în Detta. În anul 1858 s-au dat în folosință liniile ferate Timișoara – Jamu Mare și Timișoara – Baziaș ce trec prin Deta și care au avut un rol major în dezvoltarea localității. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 6260 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6423 locuitori), dintre care: români – 67,84%, maghiari -13,88%, romi – 2,3%, germani – 4,02%, sârbi – 3,96%, bulgari – 1,93% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului timișan Deta astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 61,05%, romano catolici – 26,15%, penticostali – 2,15%, ortodocși sârbi – 2,82% și restul – nedeclarată sau altă religie. Industria este cea mai importantă ramură economică. Tradițional, aici s-au dezvoltat fabrici de prelucrare a lemnului (placaje, furnire) precum și industria exploatării de argilă. După revoluția din 1989, dezvoltării i se pune o puternică frână, pentru ca după anul 2000 Deta să pornească din nou într-un proces de dezvoltare. O serie de investitori străini, unele companii multinaționale, au deschis aici numeroase fabrici care au polarizat activitatea economică și resursele umane din localitate și din zona de influență. Principalul angajator din oraș este fabrica companiei Eybl AG, cu profil textil, specializată în producția de componente interioare pentru automobile (volane, tapițerii pentru BMW, Mercedes, Volkswagen, Jaguar și Renault. Această fabrică are peste 1900 de angajați, din care 1100 din Deta. Alte companii sunt prezente în domeniile prelucrării lemnului, industria alimentară, textile. Principalele atracții turistice ale orașului sunt:

Biserica ortodoxă română Opatița (1725)
Biserica romano-catolică Deta (1900)
Biserica ortodoxă sârbă Deta (secolul al XVIII-lea)
Mânăstirea sârbească (secolul al XIX-lea)

Insigna - Pro invalidis nostris Temeșvar 1914 - 1916

(Pentru invalizii noștri Timișoara)

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut la comanda societății timișorene (asociației) “Pro invalidis nostris” (Pentru invalizii noștri). Deduc de aici că această entitate avea misiunea de ajutorare a celor răniți în primul război mondial. Cum în cele patru câmpuri delimitate de crucea roșie centrală sunt ocupate cu stemele următoarelor state: Ungaria, Turcia, Serbia și Austria, se înțelege că asociația nu făcea diferențe între răniții de război, funcție de naționalitatea lor, și le acorda tuturor aceiași îngrijire.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/ Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva

inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Banca austro-ungară

Gara

Cazinoul Delvideki

Palatul Apelor

Podul Ștefan cel Mare

Palatul Ancora

Palatul Dauerbach

Cazarma de pompieri

Palatul Nagele

Palatul episcopal sârbesc

Palatul Lloyd

Palatul Szechenyi

Palatul Mercy

Podul Elisabeta

Palatul Weisz

Podul Huniade

Palatul Loffler

Banca de economii

Institutul medico-farmaceutic

Palatul Timișana

Catedrala ortodoxă

Cazarma

Castelul Huniade

Hotelul Ungaria

Palatul Karl Kuncz

Palatul comunității sârbe

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolau Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.