Epaminonda's Blog.....: BRUGES

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din orașul belgian BRUGES, provincia

FLANDRA DE VEST, regiunea FLANDRA și câteva trimiteri

poștale din vremuri diferite, dar și o insignă, o medalie,

un jeton și o monedă locale.

Biserica Maica Domnului

Catedrala Sfântul Salvator

Campusul KHBO Saint Michiels

Piața Primăriei

Piața de pește

Podul Beguinage

Cafeneaua Flessingue

Castelul Kruispoort

Casa Van Der Beurze

Piața și Scuarul

Sala de concerte

Hotelul Bruges

Piața mare

Stadionul Jan Breyde

La Vache

Cheiul Vert

Mori de vânt și Portul Sainte Croix

Delfinariu

Muzeul

Cazarma lăncierilor

Casa Carol Quintul

Conventul

Strada Gării și Absida bisericii

Vederi generale

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Insignă locală

Monedă locală

Medalie locală

Jeton local

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O POEZIE PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Alecsandru Jon - Domn românilor

Cusa Vodă spre pomenirea 1874

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1874 cu ocazia parastasului de un an de la moartea lui Alexandru Ion Cuza. La împlinirea anului de la moartea lui Cuza, familia și prietenii au organizat un parastas, inițiatoare fiind doamna Cuza. Medalia comemorativă s-a realizat în trei variante de metal-compoziție (aur, argint și bronz) și s-a distribuit celor prezenți. Medalia este rotundă cu diametru de 23 milimetri și era dotată cu o toartă de prindere. Se pare că gravorul piesei a fost Șaraga. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redat chipul domnitorului în profil dextra, în costum de ofițer. Periferic circular urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: “ALECSANDRU JON” (după ortografia timpului – pe partea stângă) și “DOMN ROMÂNILOR” (pe partea dreaptă). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, între două ramuri de laur legate la partea de jos cu o panglică este aplicată pe patru rânduri inscripția: “CUSA VODĂ / SPRE / POMENIREA / 1874”

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

"Vorbe mari nu vreau să-ndrug;
Scoatem țara din vâlcea
Trăgând cu toții la jug
...Unii HĂIS și alții CEA!"

Insigna - F.R.C. (Federația romană de ciclism)

Federatia Româna de Ciclism a fost fondata la 26 Aprilie 1931 si s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000 la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism este structura sportiva de interes national, constituita prin asocierea tuturor cluburilor cu sectii de ciclism si asociatiile judetene de ciclism si a Municipiului Bucuresti, afiliate sau recunoscute de aceasta. Federatia Româna de Ciclism este singura autorizata sa organizeze si sa controleze activitatea de ciclism din România. Federatia Româna de Ciclism organizeaza sau tuteleaza competitiile oficiale de ciclism cu caracter national si cele internationale care au loc pe teritoriul României. Federatia Româna de Ciclism are sediul în Bucuresti, str. Academiei, nr. 2, sector 3. Federatia Româna de Ciclism este afiliata la Uniunea Ciclista Internationala (UCI) si la Uniunea Europeana de Ciclism (UEC) si respecta, în activitatea ei, statutele si reglementarile celor doua organisme internationale. Federatia Româna de Ciclism are ca scop principal organizarea si controlul practicarii ciclismului în România, extinderea ciclismului pe întreg teritoriul României, precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare la competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu, pe plan national si international. Obiectivele Federatiei Române de Ciclism sunt:

asigura reprezentarea României în competitiile sportive si în organismele internationale la care este afiliata, stabileste si intretine relatii de colaborare si schimburi sportive cu federatii similare din alte tari si cu alte organisme internationale;
organizeaza sistemul competitional intern;
militeaza pentru promovarea, de catre sportivi, antrenori, arbitrii si alti tehnicieni din domeniu a spiritului de “fairplay”, cinste, corectitudine, munca, întrajutorare în pregatire si competitii;
actioneaza impotriva practicii de folosire a substantelor si metodelor interzise în sport, în conformitate cu reglementarile interne si internationale;
actioneaza pentru formarea si perfectionarea continua a specialistilor din domeniu, în corelatie cu nevoile activitatii de ciclism;
se preocupa de dezvoltarea bazei materiale de interes national destinate ciclismului;
sprijina moral si material membrii federatiei sau fosti sportivi si tehnicieni aflati în situatii de necesitati deosebite;

Uniunea de cultură fizică și sport

Campionatul regional băieți - handbal - Ediția a XI-a

U.C.F.S (Uniunea de cultură fizică și sport) s-a constituit în anul 1962, ca structură subordonată Ministerului Tineretului și Sportului. Ea a înglobat toate asociațiile A.V.S.A.P. existente până la acea vreme în țară. A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri. Activitatea acestor asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc. Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri, activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată viața.

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin în februarie 1920). Profesorul de educație fizică din Sibiu Wilhelm Binder (care a predat la școli din Sibiu între 1910-1948) a fost în tribună la acel prim meci de handbal și a introdus handbalul în Sibiu. Binder se familiarizase în 1912 la Leipzig cu sportul premergător handbalului numit Raffball, sport pe care l-a introdus la Sibiu în 1913.În 1928 se organizează la Sibiu prima școală de arbitri de handbal. Federația Română de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine independentă. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6 - 4. Primul meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.

Insigna - Electrotehnica

În anul 1915 a fost înființată "Compania Generală de Electricitate SAR", o societate pe acțiuni, strămoșul actualei firme Electrotehnica. În același an, societatea devine "Compania Generală de Electricitate AEG", sucursala a cunoscutei firme AEG din Germania. În anul 1951, compania se transforma în întreprinderea de stat cu denumirea "Electrotehnica", obiectul întreprinderii fiind fabricarea de mașini și aparate electrice și executarea instalatiilor electrice. Societatea comerciala Electrotehnica S.A. este înscrisa la Oficiul Registrului Comertului cu nr. de înmatriculare J40/463/1991. Din 1999, societatea comerciala Electrotehnica S.A. s-a privatizat, pastrându-si si dezvoltându-si domeniul de activitate: electronica de putere si electrotehnica. Domenii de activitate ale societății sunt executia de echipamente de masură, reglare și control pentru procesele industriale, inclusiv actionări electrice de curent continuu și curent alternativ, surse de alimentare în curent continuu si curent alternativ, excitatii statice pentru generatoare sincrone, echipamente electrice de protectia mediului, echipamente pentru compensarea factorului de putere, sisteme de automatizare, echipamente de încalzire prin inducție cu medie frecvență și altele. În prezent, Electrotehnica produce: acționări electrice reglabile, surse de alimentare de c.c., surse de alimentare de c.a., electrotehnologii, sisteme de excitație statică pentru mașini sincrone, echipamente pentru tracțiune electrică, echipamente pentru protecția mediului, echipamente pentru compensarea energiei reactive în rețelele electrice, transformatoare și bobine, motoare, echipamente de sudare, confecții metalice, aparatură medicală, aparataj electric și alte echipamente. Sediul central al societății este situat pe Strada Lujerului, nr.42, Sectorul 6, în municipiul București.

Emblemă coifură - justiție

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.

___________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII