Epaminonda's Blog.....: REPUBLICA DEMOCRATĂ GERMANĂ

20 MĂRCI 1989

R.D.G.
(REPUBLICA DEMOCRATĂ GERMANĂ)
(GERMANIA DE EST)
A existat ca Republică socialistă în perioada anilor
1949 – 1990 în vestul central al Europei.
În data de 1 octombrie 1990
s-a reunificat cu R.F.G. iar
statul nou creat s-a numit Germania,
la fel ca şi înainte de dezmembrarea sa.
Capitala statului a fost Berlinul de Est,
statul număra 16,1 milioane de locuitori
în anul 1990 și se întindea pe

108333 kilometri pătrați.

Statul nu a avut o deviză
națională unanim acceptată.
Stema:

Steagul:

Pe aversul bancnotei prezentate aici este reprezentată Poarta Brandenburg, emblema arhitectonică a orașului Berlin, iar pe revers este reprezentat în detaliu Carul victoriei tras de patru cai ce este situat deasupra porții.

Poarta Brandenburg, este o poarta monumentala construita in secolul al 18-lea ca simbol al pacii. In timpul Razboiului Rece, când poarta se afla chiar pe granita dintre Est si Vest, și a devenit un simbol al unui oras divizat. De la Caderea Zidului Berlinului, Poarta Brandenburg a devenit simbolul Berlinului reunificat. Zona dezolanta din pieței porții din timpul razboiului rece a fost acum complet renovata si si-a recastigat foarte mult din grandoarea pe care o arata in secolul al 19-lea. Poarta Brandenburg se afla la sfarsitul celebrului bulevard berlinez, Unter den Linden. In trecut poarta a fost parte integranta din Zidul Berlinului si principala cale de acces in oras. Este singura poarta care mai exista din fostul zid. Superbul monument a fost proiectat de Carl Gotthard si comisionat de Imparatul Wilhelm al II-lea. Proiectul portii de 65 de metri latime si 28 de metri inaltime se bazeaza pe Propylaea, poarta de la Acropole din Atena. Poarta Brandenburg a fost construita intre 1778 si 1781, luand locul unei alte porti mai vechi. Decoratiunile includ basoreliefuri ce reprezinta scene din mitologia greaca si au durat inca patru ani pentru a fi complet terminate.

Carul victoriei tras de patru cai ce se gaseste pe Poarta Brandenburg a fost realizat in anul 1793 de Johann Gottfried Schadow. Carul din bronz este condus de zeita pacii. Initial Poarta Brandenburg a fost un simbol al pacii. In 1806, in timpul ocupatiei franceze, Napoleon a ordonat ca acel car de lupta sa fie dus la Paris. Dupa batalia de la Waterloo, carul a fost adus inapoi la Berlin, intr-un cadru triumfal, devenind un simbol al victoriei. Tot atunci, piata din apropierea portii a fost numita Pariser Platz iar statuia carului de lupta se numeste astazi Victoria, dupa zeita romana cu acelasi nume. Poarta Brandenburg, care pana la al doilea razboi mondial a avut tot timpul sa devina un simbol al militarismului prusac, a fost grav avariata in timpul razboiului. Dupa aceea si dupa divizarea Berlinului, Poarta Brandenburg s-a gasit chiar pe granita dintre Berlinul de Est si cel de Vest, chiar in Sectorul rusesc. In 1958 poarta a fost restaurata de Berlinul de Est in timp ce Berlinul de Vest a finantat reconstructia statuii Victoria. La caderea Zidului in 1989, oamenii s-au strans langa Poarta Brandenburg ce fusese redeschisa pentru a se bucura de reunificarea Berlinului si a Germaniei. Monumentul a fost iarasi renovat in 2001 si redeschis pe 3 octombrie 2002.

Cupon 50 kilograme cărbune foc 1962

Cec călătorie 200 mărci 1984

Certificat 500 mărci 1979

Insignă RDG

Jeton RDG

Medalie RDG

Monedă 1 marcă 1948 RDG

Deasupra admiri câteva piese de numismatică și medalistică

emise de autoritățile statului est german.

Catedrala

Palatul Charlottenburg

Clădirea Konzerthaus

Deasupra admiri trei monumente arhitectonice

reprezentative ale orașului Berlin.

xxx

O POEZIE

UMORISTICĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

POPOARELOR LUMII

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Pescărușul albastru - Alcedo Atthis

Fauna și flora României - 2020

În anul 2020 Monetăria Statului a realizat medalia de mai sus pentru a omagia pasărea Pescărușul albastru. Medalia este realizată în două variante de metal-compoziție și are următoarele caracteristici:

Metal (compoziție) – argint, puritatea – 92,5%, seria – flora și fauna României, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, greutatea – 191 grame, calitatea – patinată, tiraj – 40 exemplare și preț unitar de achiziționare cu TVA inclus – 897 lei.
Metal (compoziție) – aliaj de cupru, seria – flora și fauna României, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, calitatea – patinată, tiraj – 60 exemplare și preț unitar de achiziționare cu TVA inclus – 214 lei.

Pescărașul albastru (Alcedo atthis) este o specie de pasăre de talie mică, de mărimea unei vrăbii (lungime – 16 cm, greutate - 35 grame), însă capul și ciocul sunt foarte mari, iar coada și picioarele foarte scurte. Este o pasăre agilă și activă, cu penaj viu colorat. Mărimea și culorile variază în diferite zone ale ariei de răspândire care se întind din vestul Europei și nordul Africii spre estul și sud-estul Asiei, unde sunt cunoscute șapte subspecii. Culoarea dominantă a penajului dorsal este albastru-verzuie metalică, cu câte o pată roșie pe urechi, albă sub bărbie și roșcat-portocalie ventral. Cuibăreşte în lungul apelor lin curgătoare, cu maluri lutoase şi abrupte în care îşi sapă cuibul. Prezenţa pescăraşului este un indicator al calităţii biologice a apei şi a faunei. Deși își suplimentează hrana cu crustacee, amfibieni și insecte, pescărușul albastru consumă în primul rând pește, pe care îl prinde plonjând în adânc. După un plonjon vertical dintr-un punct convenabil sau, mai rar, din aer deasupra apei, pescărușul prinde peștele aflat de regulă la mai puțin de 25 de centimetri sub apă. Flotabilitatea sa naturală, precum și o scurtă bătaie din aripi îl ridică rapid în aer. Capturându-și prada printr-un plonjon spectaculos, pescărușul albastru o duce la locul unde se adăpostește, unde lovește peștele în mod repetat înainte de a-l înghiți cu capul înainte. Fiecare pereche ocupă un teritoriu de până la 1 kilometru de-a lungul râurilor. Legătura între perechi se menține pe tot timpul sezonului de reproducere, ambele sexe clocind ouăle și îngrijind puii până la 4 săptămâni, când aceștia sunt pregătiți să părăsească cuibul.

Insigna - Fruntaș în împăduriri

Regimul comunist din România a instituit un sistem complet de insigne din metal comun, dar atractiv colorate prin emailare, insigne de fruntaș în toate domeniile economiile naționale, în toate ramurile și profesiile existente pentru a încuraja masa de oameni ai muncii pentru muncă eficientă și economie drastică de materiale de consum de orice fel. Și insigna Fruntaș în împăduri se înscrie în acest sistem de insigne. Conferirea acestor insigne era mijlocul cel mai la îndemână și necostisitor de a încuraja oamenii să muncească mai mult și mai bine pentru realizarea obiectivului central al politicii Partidului Comunist Român, acela de “formare a omului nou, făuritor conștient al societății socialiste multilateral dezvoltate.”

Campion R.S.R. ciclism (Republica Socialistă România)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (F.S.S.R.).

Insigna - C.T.A. (geniu - transmisiuni)

(Cerc Tehnico Aplicativ)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România se adoptă Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente.

Conform DEX, Geniul este o armă (specialitate militară) care se ocupă cu executarea unor lucrări de fortificaţii, drumuri, şanţuri, locaşe în teren pentru personal şi tehnică militară, cu construirea de poduri, diguri, baraje, puţuri pentru alimentare cu apă precum şi efectivele umane care fac parte din aceasta specialitate. Geniştii sunt trupe auxiliare foarte utile pentru realizarea succesului în luptă. În data de 15 noiembrie 1968 s-a emis Legea 53 privind pregătirea tineretului pentru apărarea patriei care stabilea că apărarea patriei, a cuceririlor revoluționare ale poporului muncitor, este îndatorirea supremă a tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România. Activitatea de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei cuprinde instruirea militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și protecția împotriva lor, apărarea locală antiaeriană, pregătirea sanitară și de prim ajutor, precum și pregătirea de specialitate în cadrul unor cercuri tehnico-aplicative. Deci cercul tehnico-aplicativ era forma prin care se asigura pregătirea militară a tineretului în diferite specialități.

Transmisiunile militare constituie un corp aparte de militari şi tehnica aferentă care destinate pentru transmiterea informaţiilor în timp de pace şi război. Fără comunicare nu se poate obţine victoria în luptă. Enumăr câteva dintre căile de comunicaţii militare; radio, telefon, telegraf, radio-releu, internet sau satelit.

Insigna - Aviația utilitară - 5000 ore de zbor

S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A. a fost înfiinţată în anul 1964 ca întreprindere de stat, în subordinea Ministerului Transporturilor. Anterior, Aviaţia Utilitară a funcţionat ca detaşament al Companiei TAROM, având în componenţă un sector AVIASAN, care utilizează elicoptere şi avioane uşoare pentru transportat bolnavi, nou-născuţi cu probleme deosebite, sânge sau subproduse sanguine, organe, ţesuturi sau pacienţi în vederea transplantului, personal specializat medical, aparatură medicală sau medicamente. Ca un exemplu al activităţii AVIASAN, considerată în anii 1975-1980 ca fiind una dintre cele mai dezvoltate unităţi de transport aerian medical din estul Europei, stau mărturie următoarele cifre: 110.000 ore de zbor; 52.000 curse sanitare; 45.000 grav bolnavi şi accidentaţi transportaţi; 60.000 kg sânge conservat; 25.000 kg medicamente transportate; peste 1.500 medici şi personal medical transportaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În decursul anilor, Aviaţia Utilitară a executat misiuni de zbor pe întreg teritoriul României prestând, pe lângă serviciile de ambulanţă aeriană amintite, servicii de transport marfă şi pasageri, tratamente aviochimice, misiuni de aerofotogrametrie, reclamă aeriană şi filmări, zboruri de cautare-salvare, stingere de incendii, ajungând la sfârşitul anilor ’80, la 60 - 65000 ore de zbor anual. După 1990, ca urmare a Legii Privatizării, întreprinderea a trecut în administrarea Fondului Proprietăţii de Stat, care a decis în 1998 divizarea societăţii în 5 părţi. În urma divizării, S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A., executând toată gama de prestări servicii, întreţinere tehnică şi reparaţii, pe care o executa vechea societate, cuprinde şi aerobazele teritoriale Piteşti şi Braşov, etc

____________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII