Epaminonda's Blog.....: PARISOT

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente

de cultură și arhitectură din localitatea franceză PARISOT

(denumire veche PARIZOT), departamentul AVEYRON,

regiunea MIDI PIRINEI, dar și o vedere generală.

Castelul Astorgue

Turnul Castelului Cornusson

Arhitectură locală

Vedere generală

***

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna ASE - (Academia de științe economice)

Academia de Studii Economice din București (A.S.E.) este o instituție publică de învățământ superior din București, fondată în anul 1913. Este cea mai importantă instituție de învățământ superior cu profil economic din România și este situată în Piața Romană. În anul 2011 instituția a fost clasificată în categoria universităților de vârf din România, respectiv cea de „Universități de cercetare avansată și educație”. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de regele Carol I, prin Decretul Regal nr. 2.978 din 6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din data de 13 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale" (A.S.I.C.I.). Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învățământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. „Artizanul” înfiinţării Academiei Comerciale, cum era numită instituţia pe scurt, a fost Ministrul Industriei – Nicolae Xenopol (primul ambasador al României în Japonia şi frate al istoricului A. D. Xenopol). În cinstea acestuia în toamna anului 2013 a fost dezvelit un bust în faţa ASE, autor Ioan Ladea. Până în anul 1926 A.S.I.C.I. şi-a desfăşurat activitatea într-un spaţiu închiriat dintr-o clădire ce se afla pe locul actualei parcări din faţa Restaurantului Cina, vis-a-vis de B.C.U. Bucureşti (Biblioteca Centrală Universitară - Fundaţiunea Universitară Carol I). Datorită creşterii numărului de studenţi şi a spaţiului impropriu de desfăşurare a cursurilor se ia hotărârea de a se ridica un local propriu. Rectorul Stanislas Cihoski, cumpără primele terenuri din Piaţa Romană (fostă Lascăr Catargiu – statuia acestui om de stat aflată iniţial în mijlocul Pieţii a fost reamplasată la ieşire de pe str. Povernei, vis-a-vis de Hotel Minerva). Lucrările efectiv se desfăşoară între anii 1924-1926; este remarcabilă rapiditatea cu care s-a ridicat acest Palat; banii cheltuiţi atunci, dacă îi transformăm în moneda actuală, ar fi vorba despre aproximativ 26 milioane Euro. Pe plăcuţa de monument istoric sunt scrise următoarele: Edificiu în stil neoclasic, cu un volum de colţ de secţiune circulară terminat cu o cupolă, care marchează intersecţia dintre cele două corpuri. Faţadele sunt tratate monumental, efectul fiind sporit de utilizarea coloanelor colosale. Arhitecţii ce au lucrat la proiectare sunt: Grigore Cerkez, Edmond van Saanen-Algi (olandez după tată) şi Arghir Culina. Cel care a făcut întreaga muncă este de fapt Van Saanen-Algi, lucru recunoscut într-o scrisoare şi de bătrânul profesor Cerkez (fapt dovedit de Nicolae Şt. Noica în ultima sa lucrare din 2014 referitoare la Palatul A.I.S.C.I.). Terminarea lucrărilor în anul 1926 a adus în faţa bucureştenilor un imobil ce oferea condiţii de mediu şi studiu avansate pentru acele vremuri. Instalaţia de încălzire şi ventilaţie era cea mai modernă din ţară (existau 5 grupuri independente pe păcură pentru căldură şi 3 grupuri independente pentru ventilaţia cu aer). Instalaţia de apă avea trei reţele; existau 2 rezervoare mari în turnul amfiteatrelor; exista instalaţie de canalizare. Instalaţiile electrice beneficiau şi de o baterie de acumulatori în cazul întreruperii alimentării din reţeaua oraşului. De asemenea, exista o instalaţie de telefonie automată (Ericson), o instalaţie de sonerie (pentru clase şi chemarea oamenilor de serviciu) şi un sistem de ceasornice electrice (au fost montate 30 de ceasuri electrice). La inaugurarea din 15 noiembrie 1926 în Holul de Onoare a Palatului a fost montată o placă, existentă şi azi. Pe placă dăinuie cuvintele: Acest palat s-a ridicat sub augusta domnie a Regelui Ferdinand I rector fiind Dl. Prof. Dr. I. N. Angelescu. Arhitecţi diriginţi: Profesor Gr. Cerkez şi E. Van Saanen-Algi. Arhitect control: A. Culina, 1924-1926. Conform ziarelor vremii la solemnitatea inaugurării Aula Magna a fost neîncăpătoare. Au participat patriarhul Miron Cristea, mitropoliţii Moldovei şi Ardealului, miniştrii, generali, ambasadorii SUA, Italia şi Anglia, ataşaţi comerciali, reprezentanţii Palatului Regal, directori ai Băncii Naţionale, profesori, arhitecţi, ziarişti etc. Meniul servit cu această ocazie e interesant: Aperitive, Şalău a la russe, Sos mayoneză, Vol-au-veant cu ciuperci, Mazăre franceză în unt, Piept de Curcan, Salate de seson, Pepene, Îngheţate, Asortiment de fructe, Cafe, Vin Drăgăşani vechi, Champagne Rhein, Ape Minerale (document reprodus din cartea dlui Nicolae Şt. Noica). În continuarea Palatului A.I.S.C.I. iniţial, pe actuala str. Căderea Bastiliei, s-au ridicat încă două corpuri de clădire: unul în 1935 (numit „Clădirea Bibliotecii”), altul în 1940. Între 2005-2009 au avut loc lucrări de restaurare, consolidare şi modernizare a Palatului şi a celorlalte corpuri de clădire. Chiar şi Aula Magna a fost restaurată (în 2002 şi 2008); totul a căpătat strălucire şi au fost puse în valoare elemente decorative importante. Cine are o clipă de zăbavă poate păşi în interiorul Palatului A.S.E. şi parcurge culoarele şi scările vechi de 100 de ani. Sunt superbe scările monumentale ce urcă şerpuind până la etajul 2. uminatorul central, din sticlă colorată, aruncă lumini şi umbre pe mozaicul şi marmura aşternută la picioare. Un mozaic rozetă cu 6 raze străjuieşte podeaua chiar după uşile rotative de la intrare. Altul sub formă de romb, reprezentând sigla AISCI încadrată de doi şerpi, se află chiar în faţa scărilor monumentale. Deasupra intrării în Aula Magna o placă mare de marmură aminteşte destinaţia acestei săli: AULA. Această Aulă a Academiei Comerciale ascunde o capodoperă a picturii româneşti. Este vorba despre pictura murală intitulată Istoria comerţului românesc (ori Istoria negoţului românesc) executată de Cecilia Cuţescu-Storck. Pictura în ulei, ce are 100 metri pătrați, a fost inaugurată în anul 1933, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea A.I.S.C.I.. Pictura murală prezintă, în spirală, de sus în jos, istoria comerţului românesc începând din cele mai vechi timpuri, până în anii interbelici. Multiplele elemente decorative (se remarcă medalionul A.I.S.C.I. înconjurat de cornurile abundenţei) fac din această Aulă festivă un punct central al Palatului. Luminatorul central e o adevărată operă de feronerie şi sticlă colorată. În nişele din Aulă sunt două busturi ale lui Virgil Madgearu şi Ion N. Angelescu, executate în marmură albă de Adrian Pîrvu. Holul central şi scara monumentală sunt impresionante. Începând de la parter şi până la etajul 2 pe pereţi se desfăşoară Galeria Rectorilor, o salbă de portrete ale tuturor rectorilor ce i-a avut A.S.E.-ul de-a lungul existenţei sale, realizate de Nicolae Aurel Alexi. De altfel, A.S.E.-ul deţine mai multe opere de artă (pictură, sculptură, mozaic), puţin ştiute. În Pinacoteca A.S.E. se găsesc tablouri de Henri Catargi, Margareta Sterian, Costin Petrescu, Ion Musceleanu, Eugen Crăciun, şi mai actualii Ion Sălişteanu, Dan-Cristian Popescu, Gheo-Vlad Boţan, Valentin Tănase. Întâlnim şi mozaicuri de Zoe Băicoianu (clădirea Cibernetică) şi Constantin Berdilă (clădirea Eminescu), precum şi sculpturi în lemn de Radu Aftenie (la intrarea din str. Căderea Bastiliei).De câţiva ani, începând cu mandatul de rector al regretatului profesor Ion Gh. Roşca, holurile din faţa Bibliotecii A.S.E. (etajul 1 şi 2) găzduiesc periodic expoziţii de artă. Sălile de lectură ale Bibliotecii adăpostesc de asemenea opere de artă. În sala de lectură Victor Slăvescu se află controversatele fresce ale lui Sabin Bălaşa, realizate în anul 2006 şi intitulate Feerie şi Geneză. Pe alte holuri se află tablouri ale diverşilor profesori ai Academiei Comerciale, precum şi diplome internaţionale obţinute de aceştia. Întâlnim în interior un alt bust al lui Nicolae Xenopol (realizat de acelaşi Ioan Ladea) şi un bust în ciment al lui Nicolae Iorga realizat de sculptorul Iosif Constantin. În anul 2013, la centenar, a fost inaugurat şi un mic muzeu al A.S.E., aflat în Palat la etajul 2. Se poate vizita gratuit, de luni până joi între orele 09-16.00, iar vineri de la 09-14.00. Conţine cărţi vechi din Biblioteca A.S.E., diverse documente privind istoria A.S.E., documente despre Nicolae Xenopol, despre profesorii celebri ai Academiei, diverse reproduceri foto, medalii şi distincţii.

Muzeul național Cotroceni - București - România

Cotrocenii la 100 de ani 1895 - 1995

Palatul Cotroceni se află în municipiul București, pe Bulevardul Geniului nr. 1-3. O parte a palatului este deschisă vizitelor publicului din 27 decembrie 1991, când a fost inaugurat Muzeul Național Cotroceni. Palatul se află într-un loc istoric cu o tradiţie de vieţuire de peste patru sute de ani. Între 1679 - 1681, pe acest teren situat la vest de București, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii ai Vlăsiei. În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Şerban Cantacuzino se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeş, precum şi grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizaţiei occidentale europene a acelor vremuri. Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaşte câteva momente de referinţă: primul este legat de numele ctitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688). Al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbei (1849 - 1853, 1854 - 1856) care, în 1852, îl reface şi modernizează redecorând palatul domnesc, care a devenit reşedinţa sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Ştirbey a tăiat un drum nou, care a secţionat marele domeniu al mănăstirii, despărţind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860. La Cotroceni au avut loc numeroase evenimente istorice. În 1821, conducatorul revoluţiei, Tudor Vladimirescu, a hotărât să-şi aşeze tabăra aici, Cotrocenii devenind centrul revoluţiei. Revoluţia din 1848 - 1849, la sud de Carpaţi, îşi are deznodământul la Cotroceni, unde a fost citită proclamaţia Înaltei Porţi, care o condamna. După citirea documentului au urmat arestarea şi încarcerarea la Cotroceni a numeroşi revoluţionari şi notabili ai Capitalei. În perioada Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, Cotrocenii devin un centru al unităţii şi modernizării României, iar, în urma dotării şi modernizării, palatul capătă statutul de reşedinţă oficială de nivel european. Urmează edificarea palatului princiar (1893 - 1895), noul palat, ridicat de statul român şi destinat prinţului moştenitor Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. În anul 1918, la Cotroceni a fost semnat, cu Puterile Centrale, tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti. După Marea Unire, palatul a cunoscut modificari şi adăugiri efectuate de arhitectul Grigore Cerchez. Prinţesa, ulterior regina Maria, a lăsat la Cotroceni o amprentă inconfundabilă, personalizare care poartă pecetea spiritului său cu înclinaţii vădit artistice. După 1949, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Grav afectat de cutremurul din 1977, Palatul a fost refacut în mare parte. Tot atunci s-a ridicat şi o aripă nouă (arh. N. Vlădescu), care adăposteşte astăzi sediul Administraţiei Prezidenţiale a României. Patrimoniul cultural al Muzeului Naţional Cotroceni, prin dubla sa valoare, istorică şi artistică, se constituie într-o componentă semnificativă a patrimoniului cultural naţional. Pe de o parte, se individualizează patrimoniul medieval, constituit din bunurile care au aparţinut bisericii Cotroceni, , creaţii ale unor renumiţi artişti. Pe de altă parte, patrimoniul modern, în marea lui majoritate de provenienţă europeană, include ca o componentă principală bunuri culturale care au aparţinut Familiei Regale a României, dar şi elitelor române, mărturisind despre gusturile şi opţiunile estetice ale acestora. De-a lungul timpului, patrimoniul MNC a fost îmbogăţit prin transfer, achiziţie, dar şi prin donaţiile generoase ale unor artişti şi colecţionari. În prezent, din domeniul artă plastică s-au format colecţii de artă religioasă (icoane pe lemn), care este reprezentativă pentru perioada târzie a artei religioase româneşti (sec.XVIII-XIX) şi atelierelor ruseşti. Colecţia pictură românească este formată din lucrări aparţinând unor iluştri pictori români de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în prezent. Marea majoritate a pictorilor români s-au format la renumitele şcoli de arte frumoase de la Bucureşti şi Iaşi, iar alţii au avut privilegiul unor burse în străinătate la cele mai renumite Academii de Artă. O parte din aceştia, la reîntoarcerea în ţară s-au integrat în corpul didactic, contribuind astfel la ridicarea nivelului artelor plastice din ţara noastră şi la educarea unor noi generaţii de plasticieni. În ultima perioadă, printre priorităţile Muzeului Naţional Cotroceni în domeniul achiziţiilor de obiecte de patrimoniu se află picturile realizate de membrii Societăţii „Tinerimea artistică“, a cărei activitate a fost susţinută în primii ani ai secolului XX de Principesa Maria. Printre ei s-au numărat: Leon Al. Biju („Piesaj la Balcic“), Kimon Loghi („Cafenea la Balcic“), Nicolae Grant („Peisaj“). Colecţia pictură universală este alcătuită din lucrări de secol XVIII-XIX. Majoritatea lucrărilor din Colecţia regală a Palatului Cotroceni se află astăzi în patrimoniul altor muzee din ţară. Cele mai multe lucrări reprezintă şcoala germană, şcoala austriacă, şcoala franceză, şcoala belgiană. Şcoala italiană este reprezentată prin lucrarea „Alegoria aerului“, sf. sec. XVI (Jacopo Bassano - atelier). Colecţia de artă grafică cuprinde numeroase desene, acuarele şi gravuri din sec. XIX-XX şi stampe japoneze. Acest fond a fost completat datorită achiziţiilor şi donaţiilor prin care s-a mărit colecţia de grafică românească modernă şi contemporană. În anul 1998, Muzeul Naţional Cotroceni şi-a îmbogăţit fondul colecţiei de artă grafică cu lucrările lui Benedict Gănescu, iar în anul 1999 cu lucrările Luciei Beller, Hans Aescher, Rodica Maniu, Şerban Rusu Arbore. Colecţia de artă grafică cuprinde numeroase desene, acuarele şi gravuri din sec. XIX-XX şi stampe japoneze. Acest fond a fost completat datorită achiziţiilor şi donaţiilor prin care s-a mărit colecţia de grafică românească modernă şi contemporană. În anul 1998, Muzeul Naţional Cotroceni şi-a îmbogăţit fondul colecţiei de artă grafică cu lucrările lui Benedict Gănescu, iar în anul 1999 cu lucrările Luciei Beller, Hans Aescher, Rodica Maniu, Şerban Rusu Arbore. Colecţia de sculptură cuprinde lucrări executate de sculptori români şi europeni. Printre autorii operelor păstrate în muzeu se numără sculptorii români: Carol şi Frederic Storck, Mac Constantinescu, Miliţa Petraşcu, Oscar Han, Ion Jalea şi sculptori europeni: Clésinger Jean-Baptiste, Houdon Jean Antoine, Julien Causse, Georges Gardet. Domeniul artă decorativă este foarte bine reprezentat în expunerea permanentă şi cuprinde piese de mobilier, ceramică, sticlă, piese din metal, textile. Colecţia de mobilier oferă o imagine cuprinzătoare asupra diversităţii stilurilor europene şi a evoluţiilor tehnice. În materie de decor se remarcă măsuţe şi scaune din lemn (Stil neoromânesc), garnituri de salon (Empire, Napoleon III, Ludovic XV-XVI, şi mobilier extrem oriental). Colecţia de ceramică cuprinde piese valoaroase create în cunoscutele manufacturi din Germania, Fraţa, Italia, Olanda, Rusia. Remarcabile sunt porţelanurile de Sevres, Meissen şi Kuzneţov. Colecţia de sticlă cuprinde obiecte valoaroase din punct de vedere artistic şi istoric sau memorialistic. Ex: Serviciul de masă al Reginei Maria (stil neobizantin) şi piese produse în manufacturile din Italia şi Franţa. În colecţia muzeului se află un număr de obiecte Art Nouveau, aparţinând mişcării artistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Curentul Art Nouveau, un curent internaţional al artei moderne s-a bucurat de succes în toate domeniile artei. În cadrul mişcării Art Nouveau, sticla modernă cunoaşte un moment de mare originalitate şi valoare artistică, datorită şcolii de la Nancy întemeiată de Emile Gallé. În colecţie se află un număr de exemplare Art Nouveau create în ateliere Gallé, Daum şi Lalique. Realizările cele mai de seamă, caracteristic impregnate de variantele stilistice ale Art Nouveau-lui se întâlnesc în artele decorative (mobilier, metal), în ornamentică, în arta cărţii, în pictură, în grafică (ex. în grafica românească - Lucia Beller). Din colecţia de medalii şi decoraţii se pot menţiona piese precum Medalie comemorativă „77 de ani de la revoluţia din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu (1898)“, Medalie comemorativă „Proclamarea Regatului (1881)“, Medalie comemorativă „Regele Ferdinand I (1929)“, Coroana României în grad de Mare Ofiţer (model 1881), Steaua României în grad de Cavaler (1941). Colecţia de textile cuprinde covoare care sunt create în celebrele ateliere Buchara, Sumak Shirvan. Colecţia de artă religioasă cuprinde o parte din obiectele de cult provenite din patrimoniul recuperat al bisericii mănăstirii Cotroceni, datând din secolele XVII-XX: icoane, orfevrărie, broderii, mobilier. Bunurile din secolele XVII şi XVIII se individualizează ca exemplare deosebite ale stilului cantacuzino-brâncovenesc şi postbrâncovenesc. Broderiile şi veşmintele liturgice, din ţesături scumpe, au fost lucrate în ateliere italiene sau constantinopolitane, mai târziu vieneze. Artefactele care datează din secolul al XIX-lea, icoane şi piese de mobilier, reliefează evoluţia artei religioase româneşti în această perioadă, marcată de oscilarea între menţinerea tradiţiei şi inovaţie, prin preluarea şi asimilarea unora dintre tehnicile şi modelele de decoraţie occidentale. Piesa cea mai spectaculoasă este candelabrul mare al bisericii, cu o decoraţie bogată în stil baroc. Colecţia de arheologie este constituită din elemente de arhitectură recuperate în urma demolării bisericii Cotroceni în anul 1984, ancadramente de ferestre, capitele, coloane, fragmente din brâul median, lespezi funerare de pe mormintele Cantacuzinilor, precum şi din obiecte de inventar funerar descoperite în mormintele din biserică. Colecţia de carte veche şi bibliofilă are drept componentă principală o parte din fondul de carte religioasă al bisericii mănăstirii Cotroceni, cărţi tipărite la Veneţia în limba greacă, unele donaţii ale lui Şerban Cantacuzino, dar şi cărţi de cult în limba română, imprimate la Bucureşti, Buda, Neamţ. Acestora li se adaugă cărţi publicate în Franţa, Austria şi Germania în secolele XVIII şi XIX, cu subiecte diverse, opere ale unor scriitori antici sau moderni, memorii de călătorie (etc.), unele provenind din bibliotecile elitelor române, mărturisindu-le astfel domeniile de interes. Cea mai veche carte din colecţie este opera lui Antoine de Pluuinel, L’instruction du roy en l’exercice de monter a cheval, dedicată regelui Franţei, Ludovic al XIII-lea, şi tipărită la Paris în 1627. Colecţia de fotografii a Muzeului Naţional Cotroceni cuprinde 1226 de fotografii şi cărţi poştale de epocă. Fotografiile de epocă, în număr de 475, au fost realizate de fotografi celebri din a doua jumătate a sec. al XIX lea, care deţineau titulatura de „Furnizor al Curţii“ sau „Fotograful Curţii“, cum ar fi: Carol Popp de Szathmari, Franz Mandy, Franz Duschek, M. Spirescu din Galaţi şi M. Wandelmann. Acestea prezintă portrete de bărbaţi, femei, copii, regele Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand I, regina Maria, regele Carol al II lea, principesele Elisabeta şi Maria. Cărţile poştale de epocă, în număr de 751, reflectă personalităţi istorice ce au avut o strânsă legatură cu Cotroceniul: domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi soţia sa, Elena Doamna, precum şi membrii familiei regale, mai sus amintiţi, cărora li se adaugă principesa Maria, fiica regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, principii Nicolae, Ileana şi Mircea, regina mama Elena cu regele Mihai copil, dar şi oraşe şi locuri din Bucureşti şi din ţară.

Direcția topografică militară 150 de ani 1859 - 2009

Direcţia Topografică Militară (D.T.M.) fost înfiinţată la 12 noiembrie 1859 prin Înaltul Ordin de zi nr.83, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care prevedea îndeplinirea de atribuţii, conform art. 7 lit. a), privind „tot ce atinge de lucrările topografice, geodezice şi statistice, precum şi ridicarea şi lucrarea planurilor de acest fel şi aplicarea acestor lucrări la facerea hărţii cadastrale a Principatelor Unite”, de către Biroul de geniu, prima structură militară a acelei vremi specializată în domeniul topogeodeziei. Astăzi, după mai bine de 155 de ani de existenţă şi activitate neîntreruptă, DTM este structura specializată a Ministerului Apărării Naţionale în realizarea, actualizarea, multiplicarea şi difuzarea produselor geospațiale în conformitate cu Politica Geospaţială NATO şi standardele NATO, UE şi naţionale specifice, necesare asigurării geografice a Armatei României şi la cerere, a celorlalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Guvernului României, NATO şi UE. Principalele obiective ale DTM sunt a sigurarea geografică a Armatei României şi, la cerere, a celorlalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională precum şi a structurilor NATO/PfP/UE conform GEO-1, Instrucţiuni pentru asigurarea geografică în Armata României, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.173 din 25.11.2004; planificarea, organizarea, conducerea şi controlul asigurării geografice în cadrul Ministerului Apărării Naţionale; elaborarea concepţiei de înzestrare cu produse geospaţiale şi tehnică topogeodezică a structurilor Ministerului Apărării Naţionale; executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Realizarea seturilor de date spaţiale pentru temele repartizate Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr 4/2010 pentru instituirea Infrastructurii Naţionale pentru Informaţii Spaţiale; realizarea, întreţinerea şi administrarea geoportalului INIS – componenta Ministerului Apărării Naţionale, asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate în cadrul operaţiunilor de aerofotografiere a teritoriului naţional realizate de către persoane fizice şi juridice civile, executarea documentaţiilor tehnice cadastrale pentru imobilele aflate în administrarea/proprietatea Ministerului Apărării Naţionale; participarea la Programul Multinaţional de Coproducţie Geospaţială (MGCP), cooperarea pe linie de specialitate cu instituţii militare şi civile de profil din ţară şi străinătate, pentru îndeplinirea misiunilor de asigurare geografică; instruirea personalului Direcţiei Topografice Militare „General de divizie Constantin Barozzi” și Unităţii de Instrucţie şi Asigurare Topogeodezică „General de divizie Constantin I. Brătianu”; instruirea, coordonarea şi evaluarea specialiştilor topogeodezi militari precum şi a responsabililor cu asigurarea geografică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale; asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate în Direcţia Topografică Militară „General de divizie Constantin Barozzi” şi Unitatea de Instrucţie şi Asigurare Topogeodezică „General de divizie Constantin I. Brătianu”. Prezint mai jos câteva repere istorice în evoluția DTM române: 1859 - prima determinare astronomică ştiinţifică din România consemnată, efectuată de ofiţerii geodezi români pentru realizarea Hărţii României Meridionale, la scara 1:28.000, sub comanda mareşalului austriac De Fligelly; 1863 - tipărirea „Hărții Principatelor Unite Române”, întocmită de căpitanul Hadji şi locotenentul P. Gramont, la scara 1:833.000, care cuprinde localităţile principale, staţiile poştale şi telegrafice, drumurile şi relieful reprezentat prin haşuri; 1864 – generalul C.I.Brătianu, generalul G.Iannescu, colonelul C.Barozzi și locotenent-colonelul C. Căpităneanu participă la determinările privind „forma şi dimensiunea Pamântului, prin măsurarea unor arce gigantice (de meridian şi paralel) care să lege totodată triangulaţiile geodezice din diferite ţări”, sub egida unei asociaţii geodezice europene; 1870 – înființarea Depozitului științific de război, căpitanul C.Poenaru participă la lucrările „Comisiunei Europene Dunărene”, de ridicare a cursului Dunării de la Brăila la Sulina, în urma căreia a rezultat „Harta Deltei Dunării”; 1873 – editarea primului atlas de semne convenționale românești; 1877 – În cadrul Marelui Cartier General se înființează Direcția topografică; 1894 - începe construirea observatorului astronomic militar, inaugurat în 1895; 1907 – se înființează secția de Geografie militară în cadrul Societății române de geografie; 1930 – Serviciul geographic al armatei se transformă în Institutul geografic militar; 1943 - Depozitul de hărţi al Institutului Geografic Militar (aproximativ 40 de vagoane) este mutat la Buşteni, iar în prima parte a anului 1944 sunt mutate şi Secţia Cartoreproducere, în comuna Domneşti, Secţiile Geodezică şi Topografică, în comuna Berevoieşti şi Şcoala de Cartografie, în comuna Stăneşti, din judeţul Argeş; 1949 - Şcoala de Cartografie şi Arte Grafice este transformată în „Şcoala Tehnică de Subofiţeri Cartografi”, iar de la 8 noiembrie 1950 şi aceasta este tranformată în „Şcoala de Ofiţeri Topografi” cu durata de doi ani; 1950 – Institutul geografic militar devine Întreprinderea topografică militară, ia fiinţă Facultatea de geodezie din cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti; 1967 - Se înfiinţează ca unitate independentă în cadrul Direcţiei Topografice Militare - „Centrul de Cercetări Ştiinţifice pentru Geodezie şi Cartografie Militară”; 1978 - Se înfiinţează, ca unitate productivă a Direcţiei Topografice Militare, „Oficiul de calcul”; 2012 - Direcţiei Topografice Militare i-a fost acordată denumirea onorifică „General de divizie Constantin Barozzi”, iar Observatorului Astronomic Militar i-a fost acordată denumirea onorifică „Locotenent colonel Constantin Căpităneanu”, cu ocazia aniversării a 153 de ani de existenţă, Direcţiei Topografice Militare „General de divizie Constantin Barozzi” i s-a înmânat drapelul de luptă de către şeful Statului Major General şi au fost dezvelite statuia şi tabloul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Insigna - Comisia arbitrilor

Asociația municipală de fotbal București

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sus am postat o poză cu tineri fotbaliști arădeni care bat la porțile afirmării.

Placheta - Concurs internațional de natație

RPR (Republica Populară Română) - RP Bulgaria

București - 1955

Comitetul pentru cultură fizică și sport

de pe lângă Consiliul de Miniștri

Natația este înotul practicat ca sport. Înotul este mișcarea de deplasare a oamenilor sau animalelor prin apă, de obicei fără niciun fel de asistență. Tipurile sau stilurile de înot sunt craul, bras, fluture sau spate, dar și anumite derivate ale acestora, de exemplu bras lung, spate dublu etc. Natația este un sport nautic și disciplină sportivă în care sportivii se întrec în mai multe probe care implică deplasarea în apă prin înot. Natația cuprinde mai multe ramuri sportive: înotul sportiv, polo pe apă, sărituri în apă și înot sincron. Pe lângă aceste ramuri ale natației ar mai putea fi incluse și altele, cum ar fi: înotul de fond (maratonul nautic), înotul subacvatic, înot masters. Unele probe de înot sunt incluse și în competițiile de triatlon și pentatlon modern.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului, iar mai jos câteva monumente de cultură și arhitectură, dar și alte locuri frumoase (cărți poștale și fotografii) ale Bucureștiului, de acum sau altădată.

Cartierul Grivița Roșie

Arhivele Statului

Gara Obor

Hotelul Capșa

Biserica română-unită Sfântul Vasile

Biserica Sfântul Nicolae Vlădica

Cartierul Ferentari

Cartierul Ghica - Tei

Fântâna Miorița

Berăria Gambrinus

Casa Luvru

Palatul Grigore Cantacuzino

Muzeul Curtea veche

Primăria

Cartierul Bucur - Obor

Adunarea deputaților

Grădina botanică

Restaurantul Carul cu bere

Aleea Carmen Sylva

Arcul de triumf

Ateneul român

Azilul Domnița Bălașa

Strada Lipscani - Banca generală română

Biserica grecească

Biserica Zlătari

Băile Eforiei și Fântâna Sărindar

Arsenalul

Azilul Ghiță și Eliza Cantacuzino

Biserica Colței

Biserica Sfântul Gheorghe

Grădina Domnița Bălașa

Palatul Victoria (Sediul Guvernului)

Bulevardul Colțea

Palatul CEC

Fundația Dalles

Monumentul eroilor aerului

Monumentul eroului necunoscut - Parcul Carol

Palatul Barbu Știrbey

Șoseaua Kiseleff

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI POLITICIE

PE BANCNOTELE LUMII

Francisco Morazán a fost un om politic din Honduras care s-a născut la data de 3 octombrie 1792 și a decedat la data de 15 septembrie 1842. Și-a servit țara ca președinte al statului în perioada 1827 – 1830. A fost și președintele Americii Centrale (1835 - 1839), Salvadorului (1839 - 1840) dar și a statului Costa Rica (1842).