Epaminonda's Blog.....: MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - AEROPORTUL BĂNEASA ȘI BĂILE EFORIEI DIN BUCUREȘTII

Aeroportul Internațional București Băneasa “Aurel Vlaicu”, cunoscut înainte ca Aeroportul Băneasa, este din punct de vedere al traficului de călători al doilea ca mărime din România, după Aeroportul Internațional “Henri Coandă” – București, Otopeni.

Aeroportul Băneasa a fost inaugurat în anul 1920, fiind situat în partea de nord a orașului, la altitudinea de 90 de metri, pe o suprafață de 128 de hectare și dispunând de o pistă de decolare-aterizare lungă de 3200 de metri și lată de 60 de metri. În anul 1909, Louis Bleriot efectuează primele zboruri pe terenul hipodromului particular de la Băneasa - o porțiune din vechea moșie a contesei de Montesquiou. La 1 august 1912, Liga Aeriană Română, condusă de principele George Valentin Bibescu înființează la Băneasa o școală de pilotaj pentru piloți militari. Mai târziu, aerodromul devine aeroport; se adaugă o școală de pilotaj pentru piloți civili și Aeroclubul Regal Român. În anul 1920 se înființează Compania de Navigație Aeriană Franco-Română, prima companie de transport aerian din lume, pentru pasageri, mărfuri și poștă.

În anii 1947 – 1952 se construiește noua clădire a aerogării Băneasa, care are formă de elice cu trei pale.

Pe aeroportul Aurel Vlaicu au aterizat în timp multe personalități internaționale, printre care și Papa Ioan Paul al II-lea, Prințul Albert al II-lea de Monaco, omul de faceri Bill Gates și cântăreața americană Madonna. În anul 2011 traficul de persoane pe acest aeroport a fost de 2,4 milioane de persoane.

Clădirea Băile Eforiei din București a existat în centru orașului undeva aproape de intersecția bulevardului Elisabeta cu Calea Victoriei, pe lângă Cercul militar Național de astăzi. În anul 1882 Eforia Spitalelor Civile a obţinut un teren unde a fost construit, în 1886, Palatul Eforiei Spitalelor Civile (azi Primăria Sectorului 5). În cadrul acestui edificiu a fost construită o baie publică modernă denumită, ca atare, Băile Eforiei. Aceasta dispunea de instalaţii moderne, având cabinete de hidroterapie şi masaj.

Pe porţiunea dinspre bulevard, imobilul cuprindea apartamente, birouri şi magazine, iar în zona opusă, dinspre strada Eforie (fostă Domniţa Anastasia), a fost deschis cinematograful Eforie, în care azi este Cinemateca. A fost însă o vreme în care bucureștenii de rând au făcut un adevărat cult pentru igiena corporala și așteptau cu nerăbdare ziua din săptămână în care mergeau să se relaxeze și, de ce nu, să socializeze în aburii fierbinți dintr-o unei baie publică. Mai ales că apa caldă nu era la îndemâna oricui. Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile construite după anul 1918. Cert este că prin anul 1937, România avea o baie la fiecare 2000 de locuitori și devansa la acest capitol țari considerate „mult mai avansate” la acea vreme.

***

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Trupele de geniu 1859

Exegi monumentum aere perenius

(Realizarea unor lucrări durabile)

Conform DEX, Geniul este o armă (specialitate militară) care se ocupă cu executarea unor lucrări de fortificaţii, drumuri, şanţuri, locaşe în teren pentru personal şi tehnică militară, cu construirea de poduri, diguri, baraje, puţuri pentru alimentare cu apă precum şi efectivele umane care fac parte din aceasta specialitate. Geniştii sunt trupe auxiliare foarte utile pentru realizarea succesului în luptă. Necesitățile impuse de dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei naţionale, l-au determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe ceilalţi factori de decizie militară să pună bazele unor arme noi.

În acest context ia fiinţa arma Geniului prin crearea în anul 1859 în Moldova a primei subunităţi române de geniu, Batalionul 1 Geniu, prin abrobarea data la 31 mai 1859 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe Raportul Consiliului de Ministrii nr. 1902. Un an mai târziu, corpul de geniu instituit prin ordonanţa din 31 mai 1859, va spori prin înfiinţarea unui al doilea batalion în Tara Româneasca, care împreuna cu cel din Moldova vor constitui întâiul regiment de geniu. Primele batalioane de geniu ale ostirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în patru companii. Comandant al acestor subunităti a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici, care s-a numărat printre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră.

Insigna - Specialist clasa I - Muzici militare

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor baremuri dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor baremuri sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

Muzica militară este constituită dintr-un corp de cadre militare, ofiţeri şi subofiţeri, care folosesc instrumente muzicale de fanfară, de unde şi-au luat şi numele de fanfară militară. Fanfarele militare sunt constituite pe lângă marile unităţi ale armatei şi jandarmeriei.Prin concertele susţinute de către acestea se ridică moralul trupelor combatante, se cimentează o relaţie de comunicare firească între structurile militare şi societatea civilă şi se prezintă tradiţia militară a armatei române în faţa celorlalte armate ale lumii.

Insigna - Campionatul coop.meșteșugărească I

Cooperaţia meşteşugărească reprezintă astăzi o alternativă socio-economică, realizată prin intermediul şi în folosul oamenilor, având ca scop amplificarea solidarităţii sociale şi întrajutorarea membrilor cooperatori, participând în acelaşi timp activ la dezvoltarea comunităţilor locale din care aceştia fac parte. Sunt astfel integrate principalele trăsături specifice ale sectorului: libertatea de acţiune economică, responsabilitatea individuală şi securitatea socială. Sectorul cooperatist meşteşugăresc, bazat pe proprietatea privată a meşteşugarilor asociaţi, şi-a demonstrat de peste 130 de ani viabilitatea şi implicarea în dezvoltarea economiei şi societăţii româneşti. Începuturile cooperaţiei meşteşugăreşti din România datează din anul 1879 când a fost înfiinţată prima organizaţie de acest fel – „Societatea meseriaşilor de încălţăminte” (Bucureşti). Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. a luat fiinţă în anul 1951, fiind reorganizată în anul 2006 (în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei), având permanent, de la înfiinţare până în prezent, rolul de organizaţie de reprezentare a cooperaţiei meşteşugăreşti, la nivel naţional şi internaţional.

Insigna - SRSC (Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii)

În perioada comunistă, în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a funcționat o structură specializată responsabilă de propunerea unor măsuri propagandistice atât din punct de vedere politic cât și religios și care s-a numit Secția de Propagandă și Agitație. Din inițiativa acestei secții începând cu anul 1950 un rol propagandistic important îi va revenii Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii (prescurtat SRSC), care își propunea să lumineze oamenii prin intermediul științei și să-i facă pe aceștia să înțeleagă că schimbările meteorologice, apariția omului precum și alte fenomene pot fi explicate de către știință care, spun propagandiștii, demonstrează faptul că nu avem de-a face cu Dumnezeu. Deci această societate se înscria în arsenalul bogat de căi și mijloace aruncat de Partidul Comunist Român în lupta pentru realizarea obiectivului său strategic – “formarea omului nou, constructor și apărător conștient al societății socialiste multilateral dezvoltate.”

Placheta - UGIR 1903

(Uniunea generală a industriașilor din România)

XXV ani de la înființarea

Uniunii generale a industriașilor din România

Uniunea Generala a Industriașilor din România (U.G.I.R.) și-a făcut simțită prezența în viața economică a României încă de la începutul cristalizării activității industriale. Astfel la 23 martie 1891 un grup de industriași din București pune bazele Asociatiei “Industria”, ocazie cu care se manifestă primele luări de poziție în favoarea încurajării și protejării industriei naționale. La data de 27 ianuarie 1903, Asociația “Industria” ia denumirea de Uniunea Generala a Industriașilor din România (U.G.I.R.) mărindu-și aportul la dezvoltarea economică a țării. În perioada interbelică, bazându-se pe o structură organizatorică solidă și pe aportul gândirii și acțiunii celor mai puternici industriași ai perioadei, U.G.I.R. a contribuit la o înflorire fără precedent a activității industriale, ceea ce a reprezentat un aport substanțial la creșterea avuției naționale și impunerea României ca un partener important în operațiunile de comerț exterior ale vremii. Începand cu anul 1924, U.G.I.R. devine membru fondator al Organizației Internaționale a Muncii de la Geneva. În perioada interbelică UGIR a deținut o poziție cheie, reușind ca printr-o politică permanent adaptată situațiilor create, să-și aducă un aport substanțial la sprijinirea materială a acțiunilor militare ale României, reușind menținerea independenței economice totale a țării în acea perioadă grea. Odată cu instaurarea puterii comuniste, activitatea U.G.I.R. a cunoscut un puternic regres ca urmare a unor acțiuni brutale de impunere a mecanismelor noului sistem economic bazat pe centralism și pe proprietatea statului. În anul 1948, printr-o Hotărâre a Consiliului de Ministrii, UGIR este desființată, iar membrii sunt supuși la numeroase persecuții și privațiuni, unii din ei fiind chiar suprimați. După evenimetele din Decembrie 1989 UGIR își reia activitatea (27 septembrie 1992). Uniunea Generală a Industriașilor din România – U.G.I.R., este o organizație patronală națională de tip confederativ. De la reluarea activității, UGIR a luptat pentru promovarea în relațiile economice a liberei inițiative și a principiului concurenței loiale cu scopul realizării în România a unei economii de piață de succes, a unei economii reale cu capital majoritar privat.

Sediu central al UGIR este situat în București, pe strada George Enescu, numerele 27 – 29, sectorul 1. Palatul Uniunii Generale a Industraișilor cuprinde cuprinde un ansamblu de birouri, săli de primire, sală de conferinţe, săli de expoziţie şi anexe, fiind o construcţie cu două subsoluri, parter şi cinci etaje, ultimul în retragere. Compus din două laturi dublu tract, imobilul are un plan în L cu laturile sensibil egale şi capetele încheiate cu două calcane în unghi. Pe nivelul curent, corpul orientat spre sud (strada George Enescu) are încaperile majore (4 birouri generos dimensionate - două la aliniament și două în retragere) orientate spre faţada principală, întorcând spre faţada de nord un singur birou, casa scării şi două încăperi anexe. Latura orientată spre curte cuprinde pe ambele laturi birouri de dimensiuni mai mici, încheindu-se cu volumul scării secundare. Corpurile se intersectează în dreptul scării principale, fără marcarea articulaţiei. Tratarea faţadelor accentuează imaginea unui volum compact dominat de plinuri. Faţada principală, compusă simetric are ţn centru ordinul colosal al celor patru coloane fără capitel ce se ridică pe înalţimea a patru etaje. Pe cele două plinuri laterale, ferestrele dispuse în ax, sunt cuprinse într-un ancadrament continuu ce accentuează verticala. Întoarcerea pe latura de vest a acestui plin decrosat, contribuie la masivitatea volumului. Compoziţia faţadei principale este susţinută de şase panouri, amplasate pe plinurile dintre ferestre, cu basoreliefuri reprezentând munca fizică, operă a sculptorului Mac Constantinescu. Ferestrele etajului întâi şi accesele sunt prevazute cu grilaje ornamentale Art-Deco. Faţada secundară se compune din trei elemente principale : plinul major situat spre colţul de sud vest, cu câte un singur gol axial pe primele două niveluri ; planul central al corpului de birouri cuprinzând la cota inferioară o suită de ferestre verticale, separate de coloane angajate unificate printr-un antablament şi planul scării secundare cu un gol axial vitrat vertical continuu şi cornişa înălţată la nivelul ferestrelor etajului în retragere. Faţadele posterioare exprimă raporturile plin gol rezultate din organizarea planului. Nivelul în retragere al etajului cinci are cornişa suprainălţată, citindu-se ca un antablament general. Materialul de finisaj al faţadei principale (cuprinzând şi întoarcerea timpanului pe colţul de sud-vest) este travertinul de Deva. Celelalte faţade sunt finisate cu tencuială cu praf de piatră. La interior holul principal şi casa scării principale sunt placate cu travertin având pardoseli de marmură.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

Francisco Macías Nguema (născut Mez-m Ngueme; în dialect african Masie Nguema Biyogo Ñegue Ndong) a fost un om politic și de stat din Guineea Ecuatorială, care s-a născut la data de 1 ianuarie 1924 și a decedat la data de 29 septembrie 1979. Și-a servit țara ca președinte al statului în perioada anilor 1968 – 1979.