Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În anul 1942 Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de 200 de lei din argint cu chipul regelui Mihai I. Aversul monedei prezintă un cerc perlat la exterior, stema mare a regatului României și înscrisurile: 200 LEI - valoarea nominală 200 LEI, anul - 1942 și numele țării – ROMÂNIA.

Reversul monedei prezintă un cerc perlat la exterior, efigia regelui Mihai I spre dreapta și inscripțiile: MIHAI I REGELE ROMÂNILOR și sub gâtul regelui se distinge numele gravorului – H. IONESCU.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 200 lei, anul emiterii – 1942, metal - argint, puritate – 83,5%, formă - rotundă, diametru – 24 milimetri, greutate – 6 grame, calitate - proof, tiraj – 30,025 milioane piese, cant – neted și pe cant înscrisul NIHIL SINE DEO (Nimic fără Dumnezeu).

Mihai I, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia ), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea , cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1944.

În data de 25 august 1999 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă marchează trecerea a 100 de ani de la încheierea expediţiei antarctice Belgica. Aversul monedei prezintă într-un cerc liniar valoarea nominală 100 LEI, ROMANIA, anul 1999 scris de-o parte şi de alta a stemei României, sus un albatros, la stânga doi pinguini, jos un pinguin şi o focă iar la dreapta roza vânturilor, literele N de la nord şi S de la sud. Reversul monedei prezintă nava Belgica, cu pânzele umflate de vânt, munţi îngheţaţi, bustul lui Emil Racoviţă, inscripţia EXPEDITIA ANTARCTICA BELGICA 1897 - 1899 şi cuvântul EURO într-un cerc de 12 stele. Pe pieptul savantului român scrie EMIL RACOVITA.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 100 lei, data emiterii – 25 august 1999, materialul – argint, puritatea – 92,5%, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 27 grame, cant – neted și tirajul – 20000 de piese.

Emil Racoviţă a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă), care s-a născut la data de 15 noiembrie 1868 la Iași și a decedat la data de 17 noiembrie 1947 la Cluj-Napoca. A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. În perioada 1900 – 1920 a fost subdirector al staţiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer din Franţa. Este fondatorul biospeologiei (ştiinţă a formelor de viaţă din peşteri şi din pânzele freatice). În anul 1920 a înfiinţat la Cluj-Napoca primul institut de speologie din lume.

În anul 1897 este recomandat să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache, locotenent de marină. Nava Belgica avea 34 de metri lungime, 270 de tone şi trei catarge. Nava nu era propulsată numai cu pânze, ci avea şi un motor cu abur de 150 de cai putere. Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski. Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie. În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au întreprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată. Mai sus se prezintă o poză a navei de cercetare Belgica blocată de gheţuri.

În data de 12 decembrie 2016 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc. Aversul monedei redă o compoziție inspirată din lirica lui George Coșbuc, anul de emisiune „2016”, stema României, inscripţia „ROMANIA” și valoarea nominală „10 LEI”, iar reversul monedei prezintă portretul și semnătura lui George Coșbuc, o imagine ce ilustrează poezia acestuia, Iarna pe uliță, și anul nașterii poetului ,,1866”.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei, metal: argint, puritate: 99,9%, formă: rotundă, diametru: 37 milimetri, greutate: 31,103 grame, calitate: proof, tiraj: 200 de bucăți, preț unitar de vânzare fără TVA: 360 lei și cant: zimțat.

George Coșbuc a fost un poet, critic literar, ocazional și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. S-a născut la data de 20 septembrie 1866 în satul Hordou, districtul Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud, azi comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud și a decedat la data de 9 mai 1918 la București. Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului năsăudean, din clasa a V-a. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la data de 2 octombrie 1883 devine președinte. Publică primele poezii în paginile revistei Muza someșană (1882 - 1883). Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamnă se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la revista Tribuna din Sibiu (decembrie 1884). În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Începând cu anul 1887 este schemat de către Ion Slavici la Sibiu, la redacția ziarului Tribuna, unde lucrează ca redactor. Credincios ziarului în care și-a făcut adevăratul debut literar, Coșbuc va rămâne colaborator asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București. Slavici va consemna cu entuziasm colaborarea cu Coșbuc: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București, după ce fusese publicată în Convorbiri literare (1890). Spre anul 1889 Tribuna începe să lucreze în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi, printre care și cel al lui Coșbuc. La insistențele lui I. Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1889 și i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. După un timp demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire, lucrând concomitant un timp în redacția publicației Lumea ilustrată. În anul 1893, apare volumul Balade și idile (258 de pagini), editat de Socec. Despre acest volum în publicația Moftul roman (2 iunie 1893) Caragiale va consemna: „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut în sfârșit zilele acestea și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești - un volum de Balade și idile de George Coșbuc.” În anul 1894 editează în colaborare cu I.L. Caragiale și I. Slavici, revista Vatra. În anul 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru. În anul 1896 îi iese de sub tipar volumul Fire de tort. După dispariția Vetrei, Coșbuc va conduce împreună cu Vlahuță revista Semănătorul. La data de 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor. Conduce revista Viața literară, este numit în postul de referendar în Administrația Casei Artelor (1906). Alături de Alexandru Vlahuță și Mihail Sadoveanu, Coșbuc îndrumă și organizează conferințele sătești. În anul 1915 îi moare singurul fiu într-un accident de automobile, lucru ce îl va marca cumplit pe scriitor. În anul 1916 a fost ales membru titular al Academiei Române. În motivația citită cu această ocazia Duiliu Zamfirescu spunea: „Reputația sa literară e așa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate țările locuite de Români. Primindu-l în mijlocul nostru consfințim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coșbuc a dat poporului român, în mai puțin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem ușile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii și sunt originale.” La data de 24 februarie 1918, apare în revista Scena din București ultima poezie a lui Coșbuc –Vulturul.„La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București. Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru ...” spunea Bogdan Duică la înmormântarea ilustrului dispărut.

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE DIN

REPUBLICA MOLDOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mihail Eminescu

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Monumente "Eminescu" în Moldova - Recea - Râșcani

Premiul pentru învățământ al R.Moldova

Recea este un sat moldovenesc de din raionul Strășeni, locuit de 2600 locuitori, atestat documentar pentru prima dată în anul 1429 pe timpul domnitorului Alexandru cel Bun. Localitatea se află pe traseul Chişinău – Edineţ, la o distanţă de 165 de kilometri de capitală şi 16 kilometri de centrul raional Râşcani. Aici există un basorelief denumit Izvorul „Mihai Eminescu” pe care este reprezentat chipul poetului şi inscripţia: „Ce şopteşti atât de tainic/ Tu, izvor de cânturi dulci?”.

Insigna - MCCP 50 let

(A 50-a aniversare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești )

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (în limba moldovenească sau română cu alfabet chirilic Република Советикэ Сочиалистэ Молдовеняскэ, (RCCM) în limba rusă Молда́вская Сове́тская Социалисти́ческая Респу́блика) a fost o republică constituientă a Uniunii Sovietice din data de 2 august 1940 (prin ocupare militară abuzivă și decret semnat de către Stalin) și până în data de 27 august 1991 (prin declararea independenței naționale).

Insigna - FPM Moldova (Frontul Popular din Moldova)

Frontul Popular din Moldova (FPM) a fost o mișcare politică din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească precum și din nou-creata Republică Moldova, independentă de Uniunea Sovietică. formal, Frontul Popular din Moldova a existat între anii 1989 – 1992. A fost succesor al Mișcării Democratice din Republica Moldova (1988 - 19891) și a fost succedat de Frontul Popular Creștin Democrat (1992 - 1999) și, în cele din urmă, de Partidul Popular Creștin Democrat din 1999. Frontul Popular a fost bine organizat la nivel național, cu sprijin mai puternic în capitală și în zonele din țara cel mai intens populate de etnicii moldoveni / români. Deși organizația a ajuns la putere, cu toate acestea, disputele interne au condus la o scădere bruscă a sprijinului popular, și s-a fragmentat în mai multe facțiuni concurente la începutul anului 1993.

Conferința de Istoria farmaciei - Chișinău 2009

In memoriam V.Procopișin USMF - AFRM

(Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie)

(Asociația farmaciștilor din Republica Moldova)

Până la fondarea în anul 1964 a Facultăţii de Farmacie a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC), asigurarea Republicii Moldova (RSSM) cu cadre ce posedau studii superioare în farmacie, se baza pe sprijinul acordat de instituţiile respective din diverse oraşe ale Ucrainei (Odesa, Harcov, Lvov, Zaporojie) şi Estoniei (Tartu). Numărul farmaciştilor cu studii superioare era cu mult sub limita necesităţilor minime. Astfel, până la încadrarea în lucru a absolvenţilor primei promoţii de farmacişti pregătiţi la Facultatea de Farmacie a ISMC, în Republica Moldova, la o populație de 10 mii de persoane reveneau doar 0,35 farmacişti cu studii superioare. Ideea fondării Facultăţii de Farmacie în cadrul ISMC îi aparşine ilustrului martir şi fiu al neamului, profesorului universitar Nicolae Testemiţanu. Iată ce spunea despre această decizie a lui Testemiţanu Patriarhul farmaciei moldave profesorul universitar Vasile Procopişin: „fiind rector al ISMC (anii 1959 – 1963), Nicolai Andreevici a promovat insistent ideea sa fundamentală: Moldova trebuie de sine stătător să – şi pregătească cadrele sale de medici şi farmacişti la toate specialităţile.” Ca rezultat al acestei idei, în anul 1994 (pe atunci N.Testemiţanu ocupa funcţia de ministru al sănătăţii) se fondează Facultatea de Farmacie a ISMC. Un aport enorm şi deosebit în consolidarea şi dezvoltarea facultăţii l-a adus profesorul universitar Vasile Procopişin, care a fost decanul facultăţii pe parcursul a 35 ani (1971 – 2006). Pe bună dreptate Domnia Sa este numit decanul tuturor farmaciştilor din Republica Moldova şi Patriarhul farmaciei moldave. În cei 50 ani de activitate Facultatea de Farmacie a pregătit 3827 specialişti – farmacişti, care actualmente lucrează în ţară şi peste hotare în funcţii de farmacişti – tehnologi, analiticeni, clinicieni, manageri, inspectori, experţi, pedagogi, cercetători, reprezentanţi medicali etc. Începând cu a.1986 facultatea lansează specialişti farmacişti pregătiţi pentru sistemele farmaceutice ale diveselor ţări din Asia de Vest, Africa și Europa.

Vasile Procopișin a fost un farmacist moldovean, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, care s-a născut la data de 20 noiembrie 1934 și a decedat la data de 25 aprilie 2088 după o boală grea și îndelungată. A studiat farmacia la Institutul din Odessa. Între anii 1957-1965 activează în sistemul farmaceutic din Ucraina, pentru ca apoi să fie transferat în sistemul ocrotirii sănătății din R. Moldova, unde activează ca șef-adjunct al Direcției Principale Farmaceutice a Ministerului Sănătății. În anul 1970 a fost numit prin concurs șef de catedră iar din 1971 a fost numit decan al Facultății Farmacie, funcție pe care a îndeplinit-o timp de 35 de ani. De-a lungul anilor, profesorul, decanul Vasile Procopișin și-a adus contribuția considerabilă la: perfecționarea continuă a procesului de studii la catedră și facultate; renovarea standardelor educaționale, planurilor și programelor analitice pentru studenți, rezidenți și cursanți; implementarea celor mai noi metode și forme de instruire și evaluare a cunoștințelor; informatizarea procesului de studii; consolidarea bazei de producere pentru Facultatea Farmacie din Codru, Bursuc; fondarea și construcția noului Centru de cultivare a plantelor medicinale din comuna Bardar; stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare internațională cu institutele și facultățile de farmacie din România, Rusia, Ucraina, Polonia, Bulgaria și alte țări. Insistente au fost măsurile orientate spre îmbunătățirea bazei tehnico-materiale a catedrei și facultății. La inițiativa și sub conducerea decanului Vasile Procopișin, în 1982 a fost construită și deschisă Catedra Farmacie didactică și de producere, prima de acest gen în fosta URSS, dotată cu cel mai performant utilaj farmaceutic și tehnică informațională. În calitate de fondator și șef al catedrei, dar și de decan al facultății, profesorul Procopișin a consolidat un colectiv profesoral-didactic de performanță, a creat condiții favorabile de activitate didactico-științifică, a îndrumat mai multe generații de tineri, cărora le-a fost o sursă sigură de cunoștințe teoretice profunde și bogată experiență profesională, un exemplu de omenie și dăruire profesiei și alma mater. Remarcabilă a fost și activitatea științifică a savantului Vasile Procopișin, reflectată în peste 250 de lucrări științifico-didactice de o certă valoare, inclusiv opt monografii, șase manuale, 12 îndrumări metodice. A participat la numeroase foruri științifice naționale și internaționale. Sub bagheta profesorului Vasile Procopișin au fost susținute 11 teze de doctor și una de doctor abilitat în farmacie, s-a creat o școală autohtonă de savanți în domeniul Farmaciei sociale. Meritele științifice ale profesorului Procopișin au fost înalt apreciate de Academia de Științe a Moldovei care, în 1995, prin concurs, l-a ales în calitate de membru corespondent, conferindu-i-se medalia „Dimitrie Cantemir”.

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELELUMII

Jean-Jacques Dessalines a fost un lider militar al revoluției haitiene și primul conducător al statului independent Haiti, care s-a născut la data de 20 septembrie 1758 și a decedat la data de 17 octombrie 1806. Considerat părinte fondator al statului, l-a condus cu titlul de Împăratul Jacques I de Haiti, între anii 1804 – 1806.