Trimiterea poștală este un instrument poștal prin care o persoană poate comunica sumare vești altei persoane, aflate la o anume distanță. Aceste instrumente poștale pot fi ilustrate (denumite în mod curent - vederi) sau neilustrate (denumite în mod curent - cărți poștale.) Pe ele pot fi imprimate sau lipite mărci poștale cu valoare financiară neglijabilă.
Pe timpul conflictelor militare statele emit astfel de instrumente pe care le asigură în mod gratuit militarilor pentru a le înlesni corespondența cu rudele de acasă.
Experiența conflictelor militare a demonstrat că acest instrument poștal este un mijloc simplu și la îndemână de propagandă atât pentru militarii de pe front cât și pentru rudele de acasă.
Aceste cărți poștale propagandistice, cum îmi place mie să le denumesc, constituie o lecție de istorie vie și nealterabilă.
Studiind cu atenție acest instrumente poștale am constatat că pe ele sunt aplicate; simbolul național al statului - stema, un loc de aplicare a vizei cenzorului militar, marca poștală, adresele destinatarului și expeditorului (doar regimentul și compania), poză semnificativă și un puternic mesaj.
Dacă aceste trimiteri poștale purtau viza cenzorului militar se înțelege că expeditorul nu putea scrie orice și-ar fi dorit. Un eventual mesaj trimis de pe frontul de luptă putea suna astfel; "Aflați despre mine că sunt sănătos ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Războiul mai durează puțin, inamicul va fi înfrânt, ne vom vedea curând fericiți acasă!" Se înțelege că dacă mesajul scris de soldat nu convenea cenzorului militar, trimiterea poștală era oprită de la expediere.
Eu aici am postat mai multe cărți poștale de pe timpul când am fost aliați cu germanii, luptând împotriva rușilor. Pe multe cărți poștale apar comandanți militari români și nemți, însuși regele Mihai al României, mareșalul Ion Antonescu sau fuhrerul german Hitler.
Unele cărți poștale prezintă aspecte militare generale iar altele specifice (din domeniul artileriei, infanteriei, grănicerilor, vânătorilor de munte, aviației, etc.) Este posibil ca soldaților din aviație să li se fi asigurat cărți poștale cu imagini din aviație, celor din artilerie, cu imagini din artilerie și așa mai departe, poate și pentru cultivarea mândriei de a servi țara în arma respectivă.
Mărturisesc că am fost puternic impresionat de profunzimea mesajelor înscrise pe aceste cărți poștale și pot înțelege că aceste mesaje ajungea până la inima soldatului și a rudelor sale. Citiți cu atenție mesajele înscrise pe aceste cărți poștale! Eu voi încerca să exemplific prin câteva extrageri din textele acestor mesaje puternice:
"Azi, România nu mai e singură".
"Neamul românesc nu piere și nu va pieri."
"Crucea și Stindardul, Ogorul și Patria, Onoarea și Virtutea, Înfrățirea și Iubirea, Legea și Omenia - să fie, Ostași, țelul vostru de acum înainte, fiindcă el a fost de veac, este și va rămâne crezul adevăraților Români! "
"Fiți creștini, fiți oameni, fiți adevărați cetățeni și Români întregi!"
"Dați Patriei tot ce este mai bun în voi...Fiindcă astăzi se toarce sub ochii voștri soarta de veacuri a lumii!"
"Poporul român a admirat întotdeauna, în mod sincer, civilizația germană."
"Acum, vă cer mai mult, vă cer să dați totul Patriei, conștiința, voința, munca și jertfa voastră! (proclamația - 11 martie 1941)"
"Pe umerii voștri apasă răspunderea asigurării prin luptă a drepturilor acestui neam."
"Acei ce mor la datorie, sunt și rămân alături de icoanele noastre sfinte, icoanele luminoase ale Patriei."
"Poporul român este prezent în această croire de destine."
"Azi mai mult ca niciodată, gândul meu și grija mea de frate și prieten, de părinte și de șef, se îndreaptă în primul rând către tine, drag ostaș de toate gradele. (mareșal Antonescu - 1 iunie 1941)"
Cartea poștală de mai jos face notă discordantă față de cele prezentate mai sus. Ea prezintă ostașul român alături de cel sovietic luptând împotriva nemților, de astă dată, după 23 august 1944. Iată ce înseamnă roata istoriei!
Pentru completarea subiectului îți prezint aici și câteva cărți poștale militare din alte perioade ale României. Setul de cărți poștale de mai jos a fost folosit de armata Regatului României în Războiul de independență dar și pe timpul războaielor balcanice.
Mai jos este prezentată o carte poștală militară emisă de către armata austro-ungară pe timpul când Transilvania era înglobată Imperiului Austr-Ungar.
Iată mai jos și câteva cărți militare poștale din timpul regimului comunist,
dar și una actuală.
***
VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
O PASTILĂ DE UMOR
__________xxx_________
CÂTEVA PLACHETE
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Insignă - specialist clasa I - artilerie
Forțele
militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe
diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme
dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de
pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de
clasă și distinși cu insigne de Specialist
de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la
alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o
promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.
Insigne - specailist clasa I, II și III - artilerie
Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al
acțiunilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc
a obiectivelor terestre și de la suprafața apei.Legea nr.18 din 4 martie 1992
pentru ratificarea Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în
Europa stipulează că: termenul
artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective
terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de
bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de
artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie
combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele
multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 milimetri și mai mare.
Insigna - Teleconstrucția - fondată în 1954
Teleconstrucția
este o societate comercială având sediu central în municipiul Galați, pe strada
Alexandru Ioan Cuza, la nr.19. Obiectul de activitate al acestei societăți este
constituit din: lucrări de amenajări interioare,
instalații electrice, instalații de tratare a aerului pentru piscine și săli de
sport, instalații pentru piscine și lucrări de amenajare săli de sport, etc.
Placheta - Campionatul mondial universitar
de handbal masculin - România '87
Handbalul este un sport de echipă care se
joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de
câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului
este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a
marcat mai multe goluri câștigă meciul.
Primul meci de handbal din România
menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost
probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la puțin după un an de la
primul meci de handbal din lume (la Berlin în februarie 1920). Profesorul de
educație fizică din Sibiu Wilhelm Binder (care a predat la școli din Sibiu
între 1910-1948) a fost în tribună la acel prim meci de handbal și a introdus
handbalul în Sibiu. Binder se familiarizase în 1912 la Leipzig cu sportul
premergător handbalului numit Raffball, sport pe care l-a introdus
la Sibiu în 1913.În 1928 se organizează la Sibiu prima școală de arbitri de
handbal. Federația Română de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi
ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine
independentă. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie
1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6 - 4. Primul
meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.
Insigna - S.C.A.R. - Societatea de chimie analitică din România
Catedra de Chimie Analitică
din Facultatea de Chimie (in prezent Departament) a fost înfiinţată în anul
1961 de Profesorul Grigore Popa. De la începutul înfiinţării s-au iniţiat două
direcţii de cercetare, regăsite și in structura cursurilor din programele
universitare ale acelor ani: reactivi organici în chimia analitică; determinări
de constante analitice. Departamentul de Chimie Analitica colaborează cu
celelalte departamente din Facultatea de Chimie, atât in cadrul proiectelor de
cercetare, cat si in activitatea didactică curentă. In afara acestor colaborări
firesti, Departamentul de Chimie Analitica colaborează cu cadre didactice si
cercetători din diverse centre universitare sau institute, din tară sau
străinătate. În prezent, Departamentul de Chimie Analitică din Facultatea de
Chimie este cea mai mare departament de acest profil din ţară, având 8
conducători de doctorat. In cadrul departamentului funcţionează Societatea de Chimie Analitică din România
(S.C.A.R.), afiliată la Divizia de Chimie Analitică din Europa.
Placheta - Turul României Ediția XXIII - 85 ciclism
Ciclismul are o traditie
îndelungată in Romania, primele velocipede facandu-si aparitia pe strazile
Bucurestilor in anul 1869. Turul Ciclist al
României sau Mica Buclă este
cea mai importantă competiție ciclistă desfășurată pe teritoriul României,
organizată sub egida Federației Române de Ciclism. Prima ediție a turului a
avut loc în 1934, a avut 1026 de kilometri împărțiți în 7 etape și a
fost câștigată de Marin Nicolov și echipa Bulgariei. Primul succes romanesc în Turul
ciclist al României a venit in anul
1950, atunci cand competitia a fost câștigată de Constantin Sandru, legitimat
la clubul C.C.A. (Clubul central al armatei). Ediția din anul 1985 a fost
câștigată de românul Mircea Romașcanu.
Inspirată
de Turul Franței, publicația lunară „Revista Automobila” a organizat în
luna august 1910 prima ediție a „Circuitului Munteniei”. După trei ediții,
competiția nu s-a mai organizat. Cel mai lung traseu al Turului României a fost
în anul 1936 - 2242 km, iar cel mai scurt în anul 1991 – 430 km. La ediția din
anul 1973, la Cluj a avut loc o etapă pe timp de noapte – 27,3 km. Ediția a
45-a (din anul 2008) a Turului Ciclist al României, a fost prima ediție care a figurat în calendarul
competițional al Federației Internaționale de Ciclism.
____________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Michel Domingue a fost un om
politic și militar haitian care s-a născut la data de 28 iulie 1813 și a
decedat la data de 24 mai 1877. Și-a servit țara în calitate de președinte al
statului în perioada 14 iunie 1874 – 15 aprilie 1876.
Detaliu vignetă de o bancnotă americană
de dinaintea proclamării independenței SUA
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni olandeze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 17.01.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu