Epaminonda's Blog.....: Mo - M

În data de 25 octombrie 2004 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care marchează trecerea a 380 de ani de la nașterea Mitropolitului Dosoftei. Aversul monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2004”, în partea de jos inscripția 50 LEI și urmărind circumferința monedelor inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central efigia mitropolitului Dosoftei, ţinând în mâna stângă un toiag, iar în mâna dreaptă o cruce; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "MITROPOLITUL DOSOFTEI"; în partea de jos - anii "1624-1693".

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 25 octombrie 2004, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 16,5 grame, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 500 exemplare.

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. S-a născut în data de 26 octombrie 1624 la Suceava și a decedat la data de 13 decembrie 1693 în Polonia. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt. A învățat la Iași probabil la Colegiul întemeiat în anul 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, apoi la Școala Frăției Ortodoxe din Lvov-Polonia, unde a făcut Studii umaniste și de limbi. Cunoștea limbile elenă, latină, polonă și slavonă. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică. S-a călugărit la Mănăstirea Probota (1648) sub numele Dosoftei, a fost episcop de Huși (1658 - 1660), episcop de Roman (1660 - 1671) și apoi mitropolit al Moldovei (între anii 1671 – 1674 și 1675 – 1686). În toamna anului 1686, Datorită evenimentelor politice din toamna anului 1686, a fost obligat de oștile regelui polonez Jan Sobiescki să se stabilească în Polonia, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

În data de 02 iulie 2004 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care marchează trecerea a 500 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Moldovei - Ștefan cel Mare. Aversul monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2004”, în partea de jos inscripția 100 LEI și urmărind circumferința monedelor inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central efigia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt; în partea stânga - imaginea unei mănăstiri şi inscripţia „500 de ani de la trecerea în eternitate”; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”; în partea de jos - anii „1504” , „2004”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 100 lei, data emiterii – 2 iulie 2004, metalul – aur, puritatea – 99,9%, greutatea – 7,8 grame, forma – rotundă, diametrul – 24 milimetri, calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 300 exemplare.

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-a fost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş. (Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

În data de 29 august 2005 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care celebrează Acvila imperială. Aversul monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2005”, în partea de jos inscripția 50 LEI și urmărind circumferința monedelor inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central o acvilă imperială pe o creangă de copac; urmând circumferinţa monedei - cu majuscule sunt gravate inscripţiile “CARTEA ROSIE”, “ACVILĂ IMPERIALĂ”, "AQUILA HELIACA.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 10 lei, data emiterii – 29 august 2005, seria – Cartea Roșie a Republicii Moldova, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 13,5 grame, forma – rotundă, diametrul – 24,5 milimetri, calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 500 exemplare.

Acvila de câmp (Aquila heliaca) este o pasăre răpitoare, din ordinul Faloniformes, răspândită în Europa de est și în arii vaste din Asia. De mărime între un șoim mare și un vultur, i se mai spune și zgripțor sau zgripșor, în arealul limbii române. Are o lungime de 80 cm de la cioc până la vârful cozii și anvergura aripilor de doi metri. Masculul cântărește puțin peste 2,5 kg, iar femelele, care sunt mai mari, pot ajunge la 4,5 kg. Între femelă și mascul nu există diferențe semnificative cu excepția mărimii. Penajul este maro închis cu excepția umerilor și a cozii, pe umeri (mici pete albe), iar coada este neagră, cu o bandă fină albă. La tâmple este maro deschis sau aurită și are picioarele acoperite de fulgi pe toată suprafața, exceptând ghearele. Pielea este solzoasă, iar ghearele sunt puternice. Trăiește în zone de câmpie cu arbori puțini, niciodată nu vânează în zone împădurite. Perechile sunt monogame și în fiecare an se întorc la cuibul vechi. Acesta este așezat în vârful unui arbore, foarte vizibil. Folosește ca bază ramurile groase ale arborelui, acoperind găurile cu iarbă și fulgi din propriul corp. Femela depune în mod obișnuit două ouă (foarte rar trei sau patru). Incubația durează 43 zile, după care apar puii de culoare albă, dintre care doar cel mai puternic va ajunge sa părăsească cuibul, ceilalți murind înainte. Puiul zboară pentru prima dată după două luni și iarna migrează singur, căutând pereche în vara următoare. În libertate trăiește circa 21 ani, iar în captivitate poate să ajungă până la 44. Acvila de câmp este o specie vulnerabilă în toată aria de răspândire, fiind pe cale de dispariție în Europa. Motivele declinului sunt persecuția directă a crescătorilor de animale (care consideră acvila de câmp ca pe un pericol pentru turme) și distrugerea habitatului natural prin transformarea în terenuri cultivabile. Situația s-a ameliorat întrucâtva de când acvila de câmp a fost declarată specie protejată. În România, pasărea a lipsit în ultimii 50 de ani, dar din 2016 s-a constatat reapariția ei.

***

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE,

O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Artileria și rachetele antiaeriene

95 de ani 1916 - 19 septembrie - 2011

Artileria și Rachete Antiaeriene sunt o specialitate militară (oameni și tehnică) menită a asigura protecția aeriană a teritoriulului național. Primele structuri militare românești specializate în lupta contra aeronavelor au fost înfiinţate în anul 1916, ceea ce a consemnat, în mod firesc, apariţia artileriei antiaeriene ca gen de armă de sine stătător. Acest moment a fost concretizat la 15 august 1916, prin înfiinţarea Corpului Apărării Antiaeriene, aflat în subordinea Cetăţii Bucureşti şi încadrat cu ofiţeri, subofiţeri şi trupă de artilerie de fortificaţii, având în dotare tunuri terestre, adaptate pentru trageri antiaeriene de către coloneii Burileanu şi Negrei. Mai târziu, la 19 septembrie 1916, pe timpul executării manevrei de la Flămânda de către Armata a 3-a, a fost doborât primul avion inamic de către o subunitate cu tunuri antiaeriene propriu-zise (calibru 75 mm Deport), şi nu cu tunuri terestre adaptate. Aşadar, cele două zile ale anului 1916, 15 august şi 19 septembrie, sunt date de referinţă pentru începutul artileriei şi rachetelor antiaeriene. Alegerea lui 19 septembrie ca zi a acestei arme este oarecum subiectivă, mai ales că în primii ani după anul 1990 se hotărâse ca data aniversară să fie 15 august, când se sărbătoreşte, însă, şi Ziua Marinei Militare, eveniment mult mai mediatizat. Pentru a se evita “concurenţa”, Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene s-a stabilit a fi 19 septembrie.

Ca armă, artileria și rachetele antiaeriene reprezintă produsul secolului trecut și, ca urmare, istoria sa de nouă decenii de existență, în care cuvântul de ordine a fost “menținerea liniștii aeriene a țării”, prezintă sub diferite forme, evoluția de ansamblu a artei militare și tehnicii consemnată în această perioada pe plan național și internațional. Evoluția este reflectată, în cazul de față, prin îmbogățirea continuă a caracteristicilor tehnico-tactice ale mijloacelor de luptă specifice și a procedeelor de întrebuintare în luptă. Ziua de 15 august 1916 – zi în care s-au pus temeliile unei arme de mare viitor, a fost un început firesc, cu nimic diferit de orice început, dar care a generat o bogată tradiţie de luptă şi o evoluţie semnificativă. Apariţia în anul 1916, în structura armatei române a primelor entităţi specializate în lupta contra aeronavelor a consemnat, în mod firesc, apariţia artileriei antiaeriene ca gen de armă de sine stătător, cu rol, misiuni şi structură specifice.

Spre amintirea vizitei M.S.Regelui Carol I în Bulgaria - octombrie 1902

Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Societatea Centrală de Apicultură din România a fost o organizație românească care s-a ocupat de cercetarea și dezvoltarea domeniului apicol în România (creșterea albinelor). Redau în continuare câteva repere calendaristice în devenirea acestei societăți: 1915 – Se înființează prima asociaţie apicolă la nivel naţional:“Societatea Naţională de Apicultură” din iniţiativa doctorului Florin Begnescu - om de ştiinţă şi profesor. În anii 1957 – 1958 cu sprijinul Ministerului Agriculturii, s-a înființat şi înregistrat A.C.A. România (Asociația crescătorilor de albine din România). Scopul principal al ACA era: să mobilizeze şi să sprijine apicultorii pentru a se dezvolta apicultura pentru producţia de miere şi colectarea sa pentru export ca sursă de valută pentru stat şi a creşte activitatea de polenizare la nivel naţional. În anul 1958, A.C.A. România a devenit şi membră a APIMONDIA, în anul 1960 având 12000 de membri ceea ce a condus la organizarea acesteia în filiale teritoriale. În anul 1961 s-a înfiinţat o întreprindere economică a asociaţiei (viitorul combinat apicol şi actualul Complex Apicol) pentru a produce toate echipamentele şi uneltele necesare apicultorilor, fiind distribuite prin filialele existente. În Combinatul apicol se fabricau şi alte numeroase produse şi echipamente, multe dintre acestea fiind exportate în peste 20 de ţări ale lumii. În anul 1971 s-a înfiinţat Centrul de Studii şi Proiecte al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (CSP) și Liceul apicol. În anul 1974 s-a înfiinţat Institutul de Cercetari Apicole, etc.

Placheta - Compania franco-română - 70 ani 12.12.1922 - 12.12.1992

Inaugurarea primei linii aeriene transcontinentale din lume

Compania Franco–Română de Navigație Aeriană (CFRNA) a fost prima companie aeriană din România, prima companie aeriană multinațională și prima companie aeriană transcontinentală, care a fost fondată în anul 1919. Atunci, în tipul discuțiilor premergătoare Tratatului de pace de la Trianon, ministrul român Nicolae Titulescu, discutând cu reprezentantul Franței însărcinat cu dezarmarea, i-a propus crearea unei companii aeriene comune destinată transportului poștal. În data de 23 aprilie 1920 se crea societatea CFRNA cu capital romanesc. Legea care a permis înființarea societății este Decretul 3742 din 12 noiembrie 1920, prin care se concesiona societății dreptul de transport aerian de mărfuri și pasageri. Investiția inițială, în valoare de 3 milioane de franci, a fost suportată de bancherul român Aristide Blanck, codeținător al Băncii Marmorosch Blank. Statul francez a contribuit la capitalul societății cu avioane și personal. Societatea a început să opereze de la Paris, prima destinație fiind Strasbourg. Prin aceste prime zboruri compania capătă experiență și se extinde rapid. În anul 1922 s-a realizat un voiaj test între Paris și București pentru a putea realiza toate lucrările necesare în vederea punerii în funcțiune a acestei rute. S-au amenajat aerogări în Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, capătul liniei fiind la București. Pentru a fi și mai profitabilă, ruta a fost prelungită până la Constantinopol. La data de 1 mai 1920 are loc primul zbor pe această rută până la Budapesta, a doua zi continuându-se pană la Constantinopol. Ruta constituia o alternativă la celebrul Orient Expres. Pentru a fi mai eficientă, compania a început să efectueze zboruri de noapte, reducând astfel timpul necesar unei călătorii. Din anul 1926 compania s-a numit CIDNA (Compania Internațională de Navigație Aeriană), pentru ca în anul 1930 să se desființeze lăsând moștenire viitoarelor companii de stat: TAROM (România) și Air France (Franța).

Insigna - GMA 1955 (Gata pentru muncă și apărare) Locul II

Campionatul RPR de poliatlon (Republica Populară Română)

Poliatlonul este un complex de probe din diferite discipline sportive, practicat de aceiași sportivi în cadrul unei competiții de masă. Printr-o scrisoare deschisă, (C.C.) Comitetul Central al U.T.M. (Uniunea Tineretului Muncitor) a propus C.C.F.S. (Comitetului pentru cultură fizică și sport) de pe lângă Consiliul de Miniștri al României introducerea Complexului polisportiv G.M.A. (Gata pentru muncă și apărare), menit a satisface interesul popular. Pe baza moțiunilor și telegramelor primite din teritoriu, ședința plenară a C.C. al U.T.M. din 2-3 martie 1950, de la București, a făcut primii pași spre instituționalizarea modelului sovietic G.T.O.. Introducerea Complexului polisportiv G.M.A. era privită ca o contribuție la “educarea tineretului în spiritul dragostei nemărginite față de Partidul Muncitoresc Român, față de scumpa noastră Patrie” și, nu în ultimul rând, față de “conducătoarea lagărului păcii și socialismului și al ei genial învățător și conducător al omenirii muncitoare, I.V. Stalin”. G.M.A. urma să devină “baza activității sportive românești”, o unificare a eforturilor competiționale populare cuprinzând “masele de oameni ai muncii” și nu doar “o simplă întrecere”. Asigurarea condițiilor materiale era de asemenea o problemă a “colectivelor sportive din întreprinderi, dela sate și din școli”, fiind vorba despre “amenajarea terenurilor, de procurarea echipamentului sportiv, precum și de confecționarea materialelor pentru cursa cu obstacole”, folosindu-se uneori și munca “voluntară” a detașamentelor de pioneri. Intrucțiunile de la centru îndemnau la folosirea tuturor resurselor locale (“atelierul de tâmplărie la confecționarea obstacolelor, atelierele de pielărie la repararea materialelor sportive”), iar “cea mai importantă sumă din cota” provenită din fondul directorial, precum și taxele din înscrieri și cotizații urmau a asigura “buna desfășurare a concursurilor G.M.A.”.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

Pierre-Dominique Toussaint Louverture s-a declarat descendent al unui conducator african, care s-a născut la data de 20 mai 1743 și a decedat la data de 7 aprilie 1803. Este conducătorul revoluției din anul 1783 din Haiti (denumire indiană - Țara muntoasă), în urma căreia a devenit guvernator al Saint – Domingue (numele purtat în acea vreme de statul Haiti).