Epaminonda's Blog.....: NEUGRABEN HAUSBRUCH

Am postat mai jos și alte fotografii precum și unele cărți poștale ilustrate care te introduc în atmosfera anilor trecuți și îți prezintă clădiri reprezentative pentru arhitectura vechii localități germane NEUGRABEN HAUSBURG, în prezent cartier al marelui oraș german HAMBURG.

Școala

Biserica Sf. Mihai

Carte poștală

***

O ALTFEL DE ISTORIE

A MĂRȚIȘORULUI

Se împlinesc 7951 de ani de când nimeni nu știe cănd au apărut mărțișoarele. De menționat este faptul că mărțișorul a apărut odată cu șnurul. Cuvântul șnur vine de la cuvântul neozeelandez jnur, iar la plural nu se știe cum face, se știe ...cât face, că nu e doar unul. Mărțișorul este ceva pentru cineva, dat de altcineva altcuiva. Mărțișorul se dă nu se ia, ...în caz că se ia e ruj. Rujul se poate lua în două feluri; de la Romarta sau …de la Marta, însă în ambele cazuri ...te costă. Mărțișoarele sunt de mai multe feluri; de aur, de argint, de double și de anul trecut, … las’ că-s bune și alea. Mărțișoarele se poartă de șnur, șnurul de piept și nevasta se prinde…că mai ai una. Una bucată potcoavă cu noroc în buzunarul de la piept! De unde și cântecul; “Lasă-mă să-ți scot din piept / inima cu șnur cu tot!”

La maternitate

Îi aduse o giocondă

Darul ce i s-a prezis;

El bălan, cu soaţă blondă

Şi c-un Mărţişor… metis.

Tocmai ai citit o epigramă de Ion Diviza - Republica Moldova și vei mai citi una de Ioan Grosu - Buzău, România, cu referire la mărțișor.

__________xxXxx___________

CÂTEVA MEDALII,

PLACHETE ȘI O INSIGNĂ

DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionatului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor pesonalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli

Constantin Brâncuși * 1876 - 1976

Cetatea de scaun a Țării Românești

Constantin Brâncuşi (născut 19 februarie 1876 la Hobiţa, Gorj şi decedat 16 martie 1957 la Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană mondială. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.

Curtea Domnească din Târgovişte reprezintă un complex de clădiri şi fortificaţii medievale ce au avut rol de reşedinţă a unor voievozi ai Ţării Româneşti şi, totodată, punct relativ important în sistemul defensiv al ţării. Curtea Domnească este atestată în timpul lui Mircea cel Batrân când, într-un act al fiului şi asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417 – 1418, se vorbeşte despre "[...]însuşi oraşul domniei mele Târgovişte[...]". Din acest act se poate înţelege că, la acea dată, aici funcţiona o reşedinţă voievodală, fortificată desigur. De altfel, săpăturile arheologice confirmă această supoziţie, datând perioadei lui Mircea cel Bătrân: o casă, prima biserică-paraclis, o curtină şi urme ale unei palisade (palancă) de lemn de mici dimensiuni. Dezvoltarea şi extinderea fortificaţiilor se face însă o jumătate de veac mai târziu, după menţionarea ca singură capitală a Ţării Româneşti (act emis de Alexandru I Aldea, in anul 1431), posibil în timpul domniei lui Vlad Dracul sau chiar în timpul lui Vlad Ţepeş. După mijlocul secolului al XV-lea, fortificaţiile curţii domneşti devin cele mai mari din ţară, şanţul de apărare, lat de aproximativ 20 – 24 m şi adânc de 4 m fiind întărit cu pari de lemn dispuşi oblic în mal. Spre sfârşitul aceluiaşi secol se ridică o porţiune de circa 20 m de zid terminată cu un turn de veghe. O altă etapă de extindere a fortificaţiilor este iniţiată la sfârşitul secolului al XVI-lea de către voievodul Petru Cercel care aduce suprafaţa din interiorul incintei la circa 29000 m.p., suprafaţa cea mai mare de dezvoltare a întinderii fortificaţiilor pe care a avut-o de-a lungul timpului. Totodată, cu această nouă extindere, repară palatul şi construieşte o serie de utilităţi absolut necesare, precum apeductul ce aproviziona cu apă palatul şi garnizoana. Totuşi perioada maximă de dezvoltare a reşedinţei voievodale se cunoaşte sub domnia lui Matei Basarab care dublează practic grosimea zidurilor, reface şanţul de apărare, ce urmează traseul fortificaţiilor lui Petru Cercel. Acest nou şanţ, cu o lăţime şi o adâncime de 3 m, era dublat de un val de pământ pe o lungime de 5 km peste care se ridica o palisadă de buşteni. Pe zidul de piatră au fost amenajate 10 bastioane de formă rectangulară (astăzi se mai văd urmele a 7 dintre acestea) cu o suprafaţă de 40 x 45 m. Cele 5 porţi de acces în cetate, ce purtau numele localităţilor spre care se îndreptau drumurile (Buzău, Argeş, Dealu, Câmpulung şi Bucureşti), au fost refăcute din piatră asigurându-le şi câte o cameră pentru corpul de gardă. Noile porţi erau de formă pătrată, cu latura de 8,5 m, iar pe direcţia de acces aveau două arcade cu deschiderea de 5 m. În ziua de azi se menţine în elevaţie numai Poarta Dealului, iar porţile Câmpulung şi Bucureşti fiind descoperite din întâmplare cu ocazia unor lucrări edilitare, ultima fiind reconstituită. Urmaşul acestuia, Constantin Cârnul, prin soţia sa, face câteva înbunătăţiri la clădirile din interiorul zidurilor. Dar, după revolta lui Mihnea al III-lea, la cerinţa expresă a Înaltei Porţi, domnitorul Gheorghe Ghica (1659 - 1660) începe procesul de demantelare a curţii voievodale şi demolare a palatului, în dorinţa de a distruge orice orice fortificaţii ce ar fi putut sluji în caz de revoltă a voievozilor Ţării Româneşti. Dezvoltarea impresionantă a construcţiilor şi a arhitecturii din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a atins şi Curtea Domnească din Târgovişte. Cu încuviinţarea otomanilor, marele voievod, reface parţial fortificaţiile, dar, în special, se reconstruiesc şi dezvoltă palatul voievodal, bisericile şi clădirile utilitare sau decorative (foişorul de piatră din interiorul grădinilor domneşti). Cu această ocazie sunt construite în afara zidurilor două dependinţe ale palatului: Casa iazagiuluişși Casa coconilor.După acestă nouă perioadă de înflorire, odată cu martiriul voievodului canonizat şi cu mutarea definitivă a capitalei ţării în Bucureşti, zidurie încep a se deteriora. Războiul ruso-turc din 1736 - 1739, purtat şi pe teritoriu românesc, afectează grav construcțiile, Curtea domnească fiind incendiată, pentru ca mai apoi, un cutremur de pământ să afecteze decisiv ce mai rămăsese din ruinele incintei fortificate. Unele reparaţii au mai fost făcute de către domnitorul Grigore al II-lea Ghica între anii 1748-1752 însă de proastă calitate căci boltele palatului se surpă mai tarziu. Complexul Curtea Domnească de la Târgovişte era compus din:
Palatul domnesc - Prima construcţie ce ar fi putut sluji drept reşedinţă domnească este ridicată în jurul anului 1400 de către Mircea cel Bătrân, probabil pentru a-i oferi o capitală fiului, asociatului şi succesorului său la domnie Mihail I. Din această clădire nu s-a mai păstrat decât fundaţia. Aspectul actual îl capătă după campania de lucrări de restaurare şi conservare din anul 1961 când o parte a cetăţii Târgovişte este organizată ca muzeu şi dată circuitului turistic-
Turnul Chindiei - Monument emblematic pentru municipiul Târgovişte, a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş în jurul anului 1460. Din păcate astăzi nu admirăm decât forma sa modificată în urma lucrărilor de refacere de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Biserica Sf.Vineri - Numită și Biserica Mică Domnească, monument arhitectonic datând din mijlocul secolului al XV-lea păstrat fără modificări, de altfel este singurul cunoscut din Ţara Românească. Nu se cunoaşte nici un fel de informaţie despre ctitorul ei, însă la 1517 era deja construită şi avea o vechime respectabilă.
Biserica Mare Domnească - Este ctitoria voievodului Petru Cercel după modelul bisericii mitropoliei din oraş însă de dimensiuni mult mai mari fiind, la data construcţiei, cea mai mare clădire religioasă din ŢaraRomânească. Pictura, păstrată şi în zilele noastre, este realizată integral între anii 1696-1698, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, conţinând cea mai amplă galerie de portrete de domnitori munteni.
Biserica-paraclis veche - Este construită de Mircea cel Bătrân în jurul anului 1415 lângă latura de nord a primei case domneşti. Urmele fundaţiei reconstituite până la înălţimea de 2 m, arată o construcţie după un plan de tip triconic. Planul arhitectonic este asemănător cu cel al bisericii mănăstirii Cozia şi în general cu tendinţele în arhitectura bisericească a epocii, aducând însă un element nou - turnul clopotniță plasat în extremitatea vestică, accesul fiind asigurat de trei intrări. Biserica, păstrată în condiţii proaste, se surpă în urma cutremurului din 1802 iar 45 de ani mai târziu este complet demolată.
Grădinile palatului - Erau amplasate pe locul actualului parc al oraşului pe latura de est a zidului de incintă, întinzându-se, peste râul Ialomiţa până la poalele dealului Mănăstirii. Grădinile, în stil italian, au fost prima oară amenajate de voievodul Petru Cercel în anul 1584. Matei Basarab adugă pe latura de răsărit a palatului un pridvor către aceste grădini pentru a înlesli accesul dinspre dormitoare. Admirând splendida grădină din antreul casei, în ziua de 9 aprilie 1655, bătrânul domnitor trecea în nemurire. Aproape o jumătate de un veac mai târziu, Constantin Brâncoveanu, extinde grădinile, asigurând un corp de grădinari pentru întreţinerea acestora.
Baia domnească - Este construită, după moda turcească, de către Matei Basarab pe latura de nord-est a zidului de incintă, în apropierea palatului. Construcţia dreptunghiulară cu dimensiunile de 5,50 x1 4,7m era formată din din trei încăperi dispuse în şir. Prima, dinspre nord, prin care se făcea accesul, avea inclus şi un mic vestiar; a doua era baia propriu-zisă. Ultima încăpere, ce nu comunica cu celelalte două, era destinată cazanului de încălzire a apei. Sistemul de funcţionare al băii era cel clasic romano-bizantin, aburul fiind dirijat prin conducte din sala cazanului în baie.
Casa Bălaşa - A fost construită de Bălaşa, doamna voievodului Constantin Cârnul odată cu lucrările de refacere şi înbunătățire aduse Bisericii "Sfânta Vineri", în apropierea căreia de altfel se şi află. Scopul iniţial era acela de casă de oaspeţi şi azil pentru săraci. Clădirea există şi în zilele noastre fiind bine conservată. Construcţia, fără etaj, este de formă paralelipipedică, având patru camere dispuse câte două de-a lungul unui colidor central. Pardoseala este de cărămidă roşie, iar bolţile sunt în cruce. Ca o curiozitate, Casa Bălaşa este singura clădire civilă care păstrează o pisanie a ctitorului.
Foişorul - a cărui ruine sunt situate la 60 m de spre est de zidul de incintă, a fost prima oară construit de Matei Basarab, fiind folosit lemnul ca material. Constantin Brâncoveanu reface construcţia, din zidărie, astfel devenind un superb loc de odihnă şi recreere pentru cel ce se plimba prin parc. Nu s-a păstrat până azi.

Întreprinderea Automecanica Moreni

Uzina Automecanica Moreni, fosta Întreprindere Automecanică Moreni este înfiintata in anul 1969. Este un producător de transportoare blindate pentru Armata Romana si pentru tari din vechiul bloc comunist. In prezent face parte din ROMARM si are ca domenii de activitate proiectarea, dezvoltarea, fabricatia, montajul si service-ul pentru transportoare amfibii, autospeciale, vehicule blindate anti-teroriste, bucatarii mobile, remorci, bene, produse de tehnica militara si civila.

Plachetă - Turnul Chindiei

Turnul Chindiei - Ctitorie a voievodului Vlad Țepeș

Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, si face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii, iniţial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foişor de foc, dar şi pentru stocarea tezaurului. Situat in partea de nord-vest a Curtii Domnesti, dominand intregul ansamblu de monumente de aici, Turnul Chindia a devenit emblema orasului Targoviste. Inalt de 27 m, el este alcatuit dint-o baza de forma unui trunchi de piramida, din piatra, din care se ridica un corp cilindric din caramida al carui diametru masoara 9 m.Constructia are 3 etaje, din care ultimele doua sunt marcate la exterior de deschideri in arc frant si de balcoane sprijinite pe console de piatra. Accesul pana la partea superioara a turnului se face cu ajutorul unei scari interioare, in spirala, situata pe axul vertical al constructiei. Turnul Chindia a fost construit peste pridvorul bisericii-Paraclis, ridicata de Mircea cel Batran. La inceput, turnul era alcatuit din doua etaje, iar accesul se facea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alaturata. Modificarile suferite de aceasta constructie impiedica stabilirea cu exactitate a formei sale initiale, aspectul actual fiind datorat domnitorului Gheorghe Bibescu, care a ordonat restaurarea lui in 1847. Turnul Chindiei este cea mai importantă atracţie turistică din oraş şi totodată simbolul oraşului, elemente specifice edificiului fiind prezente pe stema oraşului, în partea de sus, dar şi în partea de jos. Fiind un monument istoric, clădirea găzduieşte acum o expoziţie de documente, arme şi obiecte care au aparţinut lui Vlad Ţepeş. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se află sub tutela Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte. Există două ipoteze privind originea numelui turnului, însă nu există niciun consens în privinţa acestui fapt. Cea dintâi susţine că zone din vecinătatea turnului erau locul de desfăşurare a unor ospeţe, denumite „chindii”, de unde şi provenienţa numelui.De asemenea, s-a sugerat că numele îşi are originea de la cuvântul „chindie”, un arhaism ce însemna „apus”, perioadă a zilei în care soldaţii ce apărau turnul aveau obligaţia să dea semnalul prin care cele cinci porţi ale oraşului erau închise. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieşirea din oraş pe tot parcursul nopţii, iar locuitorii aveau obligaţia de a nu circula pe străzi şi de a nu întreţine focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil oraşul de la mare distanţă.

Placheta - Expo "Valahmax '87"

Târgoviște * 24 - 30 octombrie 1987

Insignă - Județul Dâmbovița

Municipiul Târgoviște este reședința județului Dâmbovița și numără aproximativ 90000 de locuitori. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic. În Muzeul de Arheologie se găsesc vestigii ale culturilor de tip Stancevo-Criș, Gumelnița, Coțofeni, apoi din perioada bronzului și din epoca fierului. Bine ilustrate în muzeu sunt podoabe și unelte geto-dacice din vremea regilor Daciei, Burebista și Decebal, și ulterior monede ce dovedesc cuprinderea zonei în aria culturii materiale daco-romane și apoi bizantine. Dedesubt am postat stemele interbelică, comunistă și actuală precum și o poză cu Primăria Târgoviște.

Primăria

Dâmbovița este un județ în regiunea Muntenia din România, cu reședința la Târgoviște. Județul Dâmbovița are o suprafață de 4054 km² (1,7 % din suprafața țării) și numără aproximativ 542000 de locuitori. Este situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se peste bazinele hidrografice ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii, 5 orașe și 82 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Dâmbovița, iar jos două clădiri reprezentative pentru arhitectura dâmbovițeană.