Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO COMEMORATIVE PORTUGALIA

Această monedă comemorativă portugheză a fost emisă în luna iulie a anului 2007, într-un tiraj de 2 milioane de exemplare, pentru a celebra preşedinţia portugheză a Uniunii Europene. Moneda este opera gravorului I.Vilar şi ne prezintă un stejar de plută (quercus suber).

Stejarul de plută (Quercus suber) este un arbore de mărime medie, cu frunze căzătoare. Din scoarța lui se obține pluta. Frunzele lui au 4 - 7 cm lungime, pot fi lobulate sau zimțate, de culoare verde închisă și mai deschise pe spate. Ghindele sunt de 2 - 3 cm lungime. Are o scoarță groasă și neregulată. Cu timpul scoarța are o grosime mare și se poate recolectă la fiecare 9 - 14 ani, în funcție de calitata plutei, care depinde de precipitații. Grosimea optimă este dată de dopurile pentru sticle, acestea fiind principalul produs unde se valorifică pluta. Un dop standard are 24 mm , iar pluta optimă recolectată ar trebui să fie de 30 mm. Recolecarea plutei nu dăunează arborelui, acesta având capacitatea de a produce o nouă scoarță. Stejarul de plută se cultivă pe zone mari în Spania, Portugalia, Algeria, Maroc, Franţa, Italia şi Tunisia. Stejarul de plută acoperă în aceste țări suprafețe de 2,5 milioane ha. Portugalia detine 50 % din producția mondială și în acestă țară este interzisă tăierea Stejarului de plută ,excepție făcând doar arborii bătrâni și neproductivi.

Această monedă comemorativă portugheză a fost emisă în luna septembrie a anului 2008, într-un tiraj de 1035000 de exemplare, pentru a celebra cea de-a 60-a aniversare a Declaraţiei universale a drepturilor omului. Moneda este opera gravorului J.Duarte şi ne prezintă stema statului.

Deasupra am aplicat stemele mică şi mare ale statului portughez.

Această monedă comemorativă portugheză a fost emisă în luna iunie a anului 2009, într-un tiraj de 1,25 milioane de exemplare, pentru a celebra cea de-a doua ediţie a Jocurilor Lusofoniei. Moneda este opera gravorului J.Aurelio şi ne prezintă stema statului.

Spaţiul lusofon cuprinde teritorii din Europa, America de Sud, Africa şi Asia vorbitoare de limbă portugheză precum; Portugalia, Brazilia, Capul Verde, Angola, Mozambic, Macau, São Tomé şi Príncipe, Guinea-Bissau, Timorul de Est şi altele. Deasupra am aplicat stema spaţiului mondial lusofon.

Această monedă comemorativă portugheză a fost emisă în luna septembrie a anului 2010, într-un tiraj de 2035000 exemplare, pentru a celebra centenarul Republicii Portugheze. În anul 2010 s-au împlinit 100 de ani de la sfârşitul monarhiei constituţionale a Regelui Manuel al II-lea şi instaurarea Republicii Portugheze în urma revoluţiei din data de 5 octombrie 1910.

Această monedă comemorativă portugheză a fost emisă în anul 2011, într-un tiraj de 520000 de exemplare, pentru a celebra aniversarea a 500 de ani de la naşterea lui Fernão Mendes Pinto

Fernão Mendes Pinto (1509 - 1583) a fost un scriitor şi explorator portughez.

Această monedă comemorativă portugheză a fost emisă în luna iunie a anului 2012, într-un tiraj de 520000 de exemplare, pentru a celebra capitală europeană a culturii în anul 2012, oraşul Guimarães din nordul Portugaliei. Partea centrală a monedei prezintă profilul stilizat al lui Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, alături de sabia sa şi de Castelul Guimarães, considerat locul întemeierii Portugaliei ca naţiune independentă în secolul al XII-lea.

Guimarães este un oraș localizat în nordul ţării, cu o populație de aproximativ 53000 de locuitori, distribuit pe o suprafață urbană de 23,5 km.p.. Centrul vechi istoric din Guimarães a fost înscris în anul 2001 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În perioada anului 2012 a fost desemnat sǎ fie Capitala Europeană a Culturii împreunǎ cu oraşul sloven Maribor. Sus admiri drapelul şi stema oraşului Guimaraeş.

Castelul Guimaraeş a fost construit între anii 958 - 1200, din ordinul contesei Dona Mumadona Dias (924 - 950).

Admiri mai sus statuia contesei Mumadona situată, firesc în oraşul Guimaraeş. Pentru cetăţenii portughezi castelul Guimaraeş este considerat un simbol naţional şi leagăn al Portugaliei.

Afonso Henriques a fost primul rege al Portigaliei. Este cunoscut ca şi Cuceritorul sau Fondatorul. S-a născut în anul 1109 la Guimaraeş şi a decedat în anul 1185, a condus regatul portughez între anii 1139 - 1185.

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAŞI

George Benard Shaw,

scriitor irlandez (1856 - 1950)

Nefericirea este o avertizare de a merge mai departe, nu de a sta jos.
Treaba tuturor e treaba nimănui.
Viitorul unei femei nu este alături de mama sa.
O minune este un lucru imposibil care, cu toate acestea, este posibil.

_____________xxXxx____________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Regele Ferdinand I al României Mari

1914 - 1927 * România

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Coroana regală a României s-a confecţionat din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţiontă la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii. Decizia de a se confecţiona o coroană de oţel, în locul uneia de aur, are o înaltă semnificaţie politică şi filosofică, reflectând, în acelaşi timp şi concepţia lui Carol I despre monarhia modernă. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea "Trecerea Dunării". Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în 1922.

(Regele Ferdinand I şi Regina Maria)

În amintirea încoronării M.L.

suveranilor României Mari

Alba Iulia - 1922

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg ;I Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

i totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…

Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.

Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )

Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI.

Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de pe 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia a fost executată la Paris, de casa de bijuterii „Falize”, după desenele pictorului Costin Petrescu. Acesta a folosit ca sursă de inspiraţie coroana purtată de Doamna Elena - Despina (soţia lui Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, fiica despotului sârb Iovan Brancovici), aşa cum apare ea zugrăvită în tabloul votiv al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Braţele coroanei sunt evazate, fiind terminate în vârfuri cu crini. Coroana este bătută cu pietre scumpe. Pe laterale are câte un pandantiv, cu câte un disc de care atârnă câte trei şiruri de mărgele, terminate cu câte o cruce gamată. Pe cele două discuri sunt reprezentate stema României şi a Marii Britanii (aceasta din urmă ca un omagiu adus originii britanice a reginei Maria). În vârful coroanei se găseşte o cruce gamată. Din punct de vedere artistic, coroana aparţine aşa-zisului „stil 1900”. Coroana are aproape 2 kg, cu diametrul la bază de 17,5 centimetri şi cu înălţimea de 18 centimetri. În prezent ea este expusă în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie, la Bucureşti. Această coroană a costst la timpul ei aproximativ 65000 de franci fiind asigurată în prezent pentru suma de 25 milioane de euro.

A.F.R. (Asociaţia filatelică română) - Filiala Constanţa

25 de ani de activitate * 1958 - 1983

A.F.R. - Filiala Constanţa

1958 - 1983

Această medalie are diametrul de 60 mm.

Colectionarea marcilor postale a avut un puternic impact in tara noastra. Acest hobby european a ajuns pe plaiurile mioritice prin anul 1865 in timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Colectionarii individuali sau comerciantii de tutun vindeau primele noastre marci postale: Cap de bou, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare intre colectionarii de timbre a dus la organizarea lor in societati si cluburi filatelice. In data de 6 februarie 1891 a fost publicata prima lista a colectionarilor de timbre din România, repartizati pe localitati: Bucuresti (24), Braila (3), Barlad (2), Botosani (1), Craiova (4), Codaesti (1), Iasi (7), Galati (2), Focsani (2), Pitesti (4) si Rm. Valcea (2). In luna aprilie 1891 s-a constituit la Bucuresti, cu titlu provizoriu, Societatea română de timbrologie, actuala Federaţie filatelică română, fostă AFR, avand

Dimitrie C. Butculescu-primul presedinte al Societatii Romane de Timbrologie

ca presedinte pe deputatul Dimitrie C. Butculescu, vicepresedinte -col.(r) I. Thorand (Craiova), secretar - cpt.(r) C.M.Moroiu. La 6 mai 1891 a fost organizata prima expozitie filatelica din România, avand caracter privat. Aceasta expozitie a avut loc in casa presedintelui Dimitrie C. Butculescu din Bucuresti, str. Clementei, nr. 11 bis, actuala cladire a cazinoului LIDO din apropierea sediului central al Federatiei Filatelice Române.

Societatea naţională de Cruce Roşie a României

1928 - 1929

În amintirea ajutorării celor lipsiţi de hrană

Această medalie este confecţionată din bronz,

are dimetrul de 40 mm şi

grosimea de 3 mm.

Romania a devenit Parte semnatara la prima Conventie de la Geneva din 1864 si a ratificat-o in 1874. Doi ani mai tarziu, la 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania si si-a inceput activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila.

Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte.

____________ooOoo____________