Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și
arhitectură din localitatea portugheză SILVES, câteva trimiteri poștale
ilustrate, dar și o insignă și o medalie locale.
Primăria
Catedrala
Fabrica
Castelul
Fântâna
Vedere generală
Trimiteri poștale
Insignă locală
Medalie locală
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ PROPRIE
POTRIVITE ȘI ATRIBUITE
UN CAREU
DEFINIȚII REZOLVAT
UN DIALOG EPIGRAMATIC
____________xxx____________
CÂTEVA
INSIGNE ROMÂNEȘTI
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.
Maria - Principesă a României
Produsul medalistic de mai sus este o plachetă care omagiază personalitatea Principesei Maria a
României, viitoare regină, soția regelui Ferdinand. Piesa are dimensiunile
de 97 x 80 milimetri și este confecționată din alamă. Placheta este opera
renumitului gravor maghiar Tony Szirmai. Între anii 1907 - 1913 acesta a
realizat la Paris mai multe plachete de alamă sau alamă argintată, care
prezintă chipul Principesei Maria. Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a
Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria,
din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în
localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18
iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei,
consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei
Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria
a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh,
Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de
Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria,
principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al
coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953),
Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908
- 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte
frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat
România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la
Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important
în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă.
Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă
la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a
fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată
de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic
pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”
TESTAMENTUL REGINEI MARIA
Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul
meu,
eu voi fi trecut pragul Tăcerii
veşnice,
care rămâne pentru noi o mare
taină.
Şi totuşi, din marea dragoste ce
ţi-am purtat-o,
aş dori ca vocea mea să te mai
ajungă încă odată,
chiar de dincolo de liniştea
mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am
venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de
baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună
Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură
între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu
este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una
cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin
durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea?
– cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu
e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării.
Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele
şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit
răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul
meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a
fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat
flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai
negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele
zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea
să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de
durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta
este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că
nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta
e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă
că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului
său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru
veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o
binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi
durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări
le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei
soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu
mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii
cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat,
am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam
uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să
trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar
când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit
viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă,
prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o
avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între
voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate
cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de
dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am
redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (
Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis
adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea
tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă
şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul
voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar
doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În
decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi
dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi
bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în
mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau
să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram
în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot
greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori
unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de
acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate
aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea
suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest
testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei.
Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză
în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să
se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele
voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de
partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este
mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele
Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor
nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o
biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele
meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele
petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea
neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată
generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile
din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari
m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte
căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI
Nava școală - Mircea
Nava școală Mircea a fost construita in
perioada anilor 1938-1939 la Santierul Naval "Blohm und Woos"
din Hamburg, Germania. Nava scoala MIRCEA este un velier clasa A tip bark , cu
trei arbori, inalta de 44 de metri, cu 23 de vele ce insumeaza o suprafata
velica totala de 1850 metri pătrați. Numele navei provine de la vestitul
voievod MIRCEA cel BATRAN ce a carmuit Tara Romanesca intre anii 1386 si 1418,
sub a carui domnie navigatia autohtona si comertul efectuat pe mare au cunoscut
o mare dezvoltare, vasele romanesti navigand, inca de pe atunci, nu numai in
Marea Neagra, ci si in Marea Egee si Marea Mediterana, fapt care i-a adus numele
de "Domn pana la Marea cea mare". Nava are in prova, sub bompres, un
galion, reprezentndu-l pe domnitor imbracat cu bluza albastra, mantie rosie si
purtand pe cap coroana, simbol al domniei.La 27 aprilie 1939 a avut loc
ceremonia ridicarii pavilionului national, iar pe data de 1 mai 1939, nava
MIRCEA a intrat in serviciul Marinei Militare. MIRCEA a intrat in
portul Constanta pe data de 17 mai 1939, fiind salutat de oficialitati, de
tinerii elevi ai Scolii Navale, de navele aflate in port, intre care si vechiul
bric adus de la Galati pentru a preda stafeta pregatirii marinaresti noii
nave. La 3 iulie 1939, MIRCEA pleaca in primul sau mars de
instructie in Marea Mediterana unde face escale in porturile Palermo, Toulon,
Palma, Gibraltar, Alger si Alexandria. Declansarea celui de-al Doilea Razboi
Mondial avea sa insemne, pentru nava-scoala MIRCEA, inceputul unei lungi
perioade, de peste 25 de ani, in care nu a mai executat marsuri de practica de
lunga durata si de reprezentare a Marinei Militare si a Romaniei in afara Marii
Negre.Conducerea Marinei Militare a decis, pentru siguranta,
ca MIRCEA sa fie dus, la 19 februarie 1941, la Braila, pe bratul
Arapu. Aici a stationat pana in vara anului 1944, continuand insa sa fie
utilizat ca nava-scoala. La inceputul lunii septembrie 1944,
nava-scoala MIRCEA si alte nave romanesti au fost preluate de
sovietici sub forma de captura si incadrate in flota proprie din Marea Neagra. In
urma repetatelor interventii ale autoritatilor romane, oficialitatile sovietice
au decis ca nava-scoala sa fie retrocedata Romaniei. Astfel, doi ani mai
tarziu, la 27 mai 1946, s-a desfasurat in portul Constanta festivitatea de
preluare a navei-scoala MIRCEA de la echipajul sovietic si
reincadrarea ei in Marina Romana. Intre anii 1946 si 1947, nava a beneficiat de
unele lucrari de reparatii, cu preponderenta la arborada. Marsurile de
instructie s-au reluat in anul 1947, prin voiaje scurte in Marea Neagra. MIRCEA executa
marsuri de instructie de-a lungul litoralului romanesc al Marii Negre, pana in
anul 1959, cand s-a pus problema reducerii fortelor armate si, implicit, a unui
numar de nave. MIRCEA a fost inclus in categoria celor ce trebuiau
dezafectate. La interventia unor cadre responsabile din Marina Militara, nava
este salvata, prin incadrare intr-o alta unitate, si transformata in nava-baza
a Divizionului 129 Nave Auxiliare din Mangalia. In anul 1963, in urma unor
reglementari favorabile dintre guvernul roman si cel american, pe adresa
conducerii statului a venit o invitatie pentru MIRCEA din partea
Presedintelui Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, de a vizita
porturi americane si de a participa la o serie de festivitati. Invitatia,
desi nu a fost onorata, a atras totusi atentia Primului Secretar al Partidului
Comunist Roman, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un an mai tarziu, in 1964, Comandantul
Marinei Militare, Viceamiralul Martes Grigore, a avut o idee salutara si a
ordonat ca MIRCEA sa fie incadrat in dispozitivul navelor militare
participante la festivitatile ocazionate de Ziua Marinei Romane. Cu aceasta
ocazie, s-a hotarat ca MIRCEA sa fie reparat si modernizat,
pentru a-si relua locul sau unic de nava-scoala si de
reprezentare. Incepand cu 24 august 1966,nava MIRCEA este supusă unor ample lucrari de reparatii, dotare si modernizari chiar la șantierul unde a fost construită. În urma reparațiilor nava și-a schimbat fața:
- Ea dispunea de spatii adecvate pentru croitorie, cizmarie si frizerie si, nu in ultimul rand, de biblioteca si laborator foto.
- Mobilierul si dotarile atat la nivelul cazarmilor echipaj, cat si la partea de subduneta a fost complet refacut, nava avand careuri pentru maistri militari, aspiranti, cabine pentru ofiteri si oficialitati, precum si doua apartamente de protocol.
- La pupa navei, sub duneta, s-a reamenajat, in conditii deosebite, salonul navei, unde au avut loc pe parcursul timpului nenumarate activitati protocolare, la bord fiind prezenti sefi de state si personalitati de marca ale vietii politice si reprezentanti militari de cel mai inalt rang.
- Infirmeria navei era, de asemenea, foarte bine echipata, dispunand de toate facilitatile pentru a se asigura inclusiv interventia chirurgicala sau stomatologica, nava dispunand de doua paturi antiruliu, in salonul adiacent infirmeriei.
- La partea de masina, cea mai importanta modificare a constituit-o inlocuirea motorului principal cu unul de generatie noua, acesta permitandu-i navei si in prezent o manevrabilitate buna si o viteza de circa 10 Nd.
- Au fost montate patru grupuri diesel-generator de puteri diferite cu tablou automat de conectare in bare, caldarina automatizata pentru apa calda la bord si pentru incalzire, instalatie de desalinizare a apei de mare, instalatie de aer conditionat pentru salonul navei, apartamentele de protocol si cabina comandantului, hidrofoare automatizate de apa dulce si apa sarata, pompe de asieta si santina performante.
Insigna - Crucea Roșie
La data de 4 iulie 1876, a luat
fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania in actualul sediu
al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a
Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae
Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza,
Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila. Primul preşedinte al Crucii Rosii
Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei
saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii
Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud
de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima
misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical
militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Sus am postat
logo-ul Crucii Roşii Române. Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a
extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea
surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru
infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoala cu 10 paturi.
Profitand de o perioada de pace, Crucea Rosie Romana a continuat sa se
organizeze si sa se pregateasca, atat din punct de vedere material, cat si din
punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi in masura sa actioneze cat
mai eficient in cazuri de necesitate. In 1913, in timpul celui de-al doilea
razboi balcanic, personalul Spitalului Mobil al Crucii Rosii Romane a acordat
asistenta militarilor bolnavi de holera pe teritoriul statului bulgar. Odata cu
reintoarcerea trupelor in tara, holera asiatica s-a intins si in Romania,
afectand un numar mare de oameni din judetele Romanati, Dolj si Teleorman.
Crucea Rosie a fost si de aceasta data solicitata de autoritati si a intervenit
cu corturi de mare capacitate, materiale sanitare si cu echipe medicale,
reusind sa ingrijeasca si sa salveze mii de bolnavi. In scrisoarea de multumire
adresata presedintelui Crucii Rosii Romane de atunci, Alexandru Marghiloman,
dr. Laugier, medicul sef al judetului Dolj, scria: ”Cu multumire constat ca au
stins complect epidemia de holera in cel mai scurt timp posibil, dand
totdeodata ingrijiri constiincioase si pricepute bolnavilor”. Crucea Rosie avea
in acea perioada echipe medicale mobile, dar si un laborator de bacteriologie,
unde au fost efectuate peste 7000 de analize medicale, ”interesand populatia a
44 de comune contaminate cu holera”.Prin Statulul Crucii Rosii, adoptat in
1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societatii. De aceea, in
1906, au pus bazele “Societatii de Cruce Rosie a doamnelor din Romania”, prima
presedinta aleasa fiind Irina Campineanu. Societatea activa in paralel cu cea
infiintata in 1876 si se ocupa cu strangerea de fonduri pentru ajutorarea in
caz de razboi si calamitati, pregatea personal voluntar, coopta doamne devotate
din aproape toate orasele tarii. In 1915, Adunarea Generala a Societatii
Nationale de Cruce Rosie a aprobat fuziunea celor doua entitati. Cu acest
prilej, Regina Maria, sub al carei patronaj se afla Crucea Rosie la acea vreme,
a adresat romanilor urmatorul mesaj: „Crucea Rosie, nadejdea tuturor in timp de
pace, ca si in razboi, nu trebuie sa piara. Cu totii, de la mic la mare sa o
sprijinim cu evlavie, cu insufletire, cu nesfarsita dragoste”. Misiunea
principală a Crucii Roșii din România este asistarea
persoanelor vulnerabile in situatii de dezastre si de criza. Prin programele si
activitatile sale in beneficiul societatii, contribuie la prevenirea si
alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata,
promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata
pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica.
În activitatea societăților de Cruce Roșie (Semilună Roșie) există șapte
principii fundamentate: umanitate; impartialitate; neutralitate; independenta; voluntariat; unitate și
universalitate. Principiile
Fundamentale au fost adoptate in mod oficial in anul 1965, la Viena, in cadrul
celei de a 20-a Conferinte Internationale a Crucii Rosii. De atunci, ele sunt
citite in deschiderea tuturor reuniunilor oficiale ale Crucii Rosii si
Semilunii Rosii. In cadrul Miscarii, Comitetul International al Crucii Rosii
are rolul de a promova si de a urmari respectarea Principiilor Fundamentale de
catre toate componentele Miscarii. Cele sapte principii alcatuiesc un intreg
indivizibil. Desi partile depind una de cealalta, fiecare dintre ele are
propriul sau rol. Ele pot fi privite ca o piramida care ar fi distrusa daca una
din partile sale s-ar prabusi sau ar fi inlaturata.
Insigna - Justiție militară
Despre justiţia militară ca instituţie distinctă, primele atestări sunt
cuprinse în pravilele ostăşeşti din anul 1772, acestea fiind primele „legi
militare” şi sunt de origine bizantină. În anul 1832 prin „Regulamentul
Organic” au fost adoptate dispoziţii privind justiţia militară, care avea
competenţa de a soluţiona infracţiuni comise de militarii de toate gradele şi
de funcţionarii armatei. După anul 1852 s-a adoptat „Condica Penală Ostăşească”
care cuprindea 475 de articole şi prevedea că toate instanţele erau compuse din
ofiţeri, iar în anul 1873 a fost adoptat „Codul Justiţiei Militare” aplicat
până în 1937, când a fost adoptat un nou cod al justiţiei militare creându-se
sistemul cu consiliile de disciplină, tribunalele militare, curţile militare de
casaţie şi justiţie şi curţile marţiale. Aceste din urmă curţi funcţionau numai
pe timp de război. După cel de-al doilea război mondial organizarea instanţelor
şi procuraturilor militare a fost reglementată prin Legea nr. 7/1952. În anul 1993 s-a realizat o nouă
reglementare pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, respectiv
Legea nr. 54/1993, care se completa cu dispoziţiile Legii nr. 92/1992 privind
organizarea judiciară. Nici această din urmă reglementare
nu a fost compatibilă cu exigenţele unei societăţi democratice, fapt pentru
care a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, astfel că instanţele şi
parchetele militare au fost integrate în sistemul judiciar unitar reglementat
prin Legea nr. 304/2022. În prezent actele normative care
stau la baza funcţionării instanţelor militare sunt:
- Constituţia României - art.125 alin.(1), conform căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”;
- Legea nr.304/2022 - Capitolul 1, art.2 alin.(2) lit.e) potrivit căreia: „Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: ... instanţe militare” şi Capitolul 3 - Instanţele militare;
- Hotărârea nr. 554/26 aprilie 2006 a Guvernului României referitoare la numărul maxim de posturi pentru instanţele militare;
Conform
art.39 din Codul de procedură penală, Curtea Militară de Apel judecă în primă
instanță infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 şi
438-445, săvârşite de militari;
- art. 394. Trădarea
- art. 395. Trădarea prin transmiterea de informaţii secrete de stat
- art. 396. Trădarea prin ajutarea inamicului
- art. 397. Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
- art. 399. Acţiunile ostile contra statului
- art. 400. Spionajul
- art. 401. Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
- art. 402. Atentatul contra unei colectivităţi
- art. 403. Actele de diversiune
- art. 404. Comunicarea de informaţii false
- art. 405. Propaganda pentru război
- art. 406. Compromiterea unor interese de stat
- art. 407. Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
- art. 408. Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională
- art. 409. Constituirea de structuri informative ilegale
- art. 410. Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale
- art. 411. Cauze de reducere a pedepsei
- art. 412. Sancţionarea tentativei
- art. 438. Genocidul
- art. 439. Infracţiuni contra umanităţii
- art. 440. Infracţiuni de război contra persoanelor
- art. 441. Infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi
- art. 442. Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor
- art. 443. Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă
- art. 444. Utilizarea de mijloace interzise în operaţiunile de luptă
- infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale, săvârşite de militari;
- infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi de procurorii militari de la parchetele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe;
- infracţiunile săvârşite de generali, mareşali şi amirali;
Jetonul - Cărămidăria Mircea și Popper - 1 LEU
Jetoanele sunt piese din
metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune
monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru
procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume
incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele
unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt
folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost
precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi
pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor
consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe,
şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai
sus este un jeton foarte obosit (șters) care
permite a se citi cu greu pe o față –
Cărămidăria Mircea și Popper, iar pe cealaltă – 1 LEU. Nu se știe nimic despre
această cărămidărie, unde a existat, cât a funcționat, și nici despre modul de
folosire al jetonului. Se poate presupune că această cărămidărie avea o cantină
unde serveau masa muncitorii. Se poate presupune de asemeni că acești muncitori
își comandau meniul și pe lângă valoarea mâncărurilor, mai dădeau 1 leu primind
în schimb un astfel de jeton. După ce mâncau, dacă doreau să își recupereze
leul ei predau toată vesela folosită și jetonul, primindu-și înapoi leul.
Astfel personalul cărămidăriei manifesta mai multă grijă pentru vesela primită.
Se înțelege că jetonul era așadar un fel de mijloc de garanție. Mărturie de botez - Zoe I. Manolescu - născută în anul 1903
Botezat în Isus Hristos de Ana V. Zotescu - septembrie 14
Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt
piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori
acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde,
dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este
consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data
nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și
unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul
în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară
asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul._____________ooOoo_____________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
25000 de acțiuni la purtător a lei cinci 500 sute - Martie 1923
Societatea anonimă pe acțiuni BANCA DACIA TRAIANA - București
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 17.11.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu