Epaminonda's Blog.....: ROUDNICE NAD LABEN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea cehă ROUDNICE NAD LABEN,

denumire germană RAUDNITZ AN DER ELBE, regiunea USTI

NAD LABEN, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale

ilustrate, dar și o insignă locală.

Turnul cu ceas

Biserica

Piața Karlovo

Pod peste râul Elba

Castelul

Școala

Trimiteri poștale

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Constantin Bosianu (1815 - 1882)

Primul Decan la Facultății de Drept 1859 - 1872

Facultatea de Drept a Universității din București 160 ani 1859 -2019

Constantin Bosianu a fost un jurist și om politic român, care s-a născut în data de 10 februarie 1815 la București și a decedat în data de 21 martie 1882 tot la București. A fost membru de onoare al Academiei Române (din 30 iunie 1879), cel de-al patrulea prim-ministru al României (între 26 ianuarie 1865 - 14 iunie 1865) și primul decan al Facultății de Drept din București. Ulterior a activat ca parlamentar, în același timp fiind și decan al Baroului Ilfov (1871 - 1873). Spre sfârșitul vieții, Bosianu a îndeplinit timp de două săptămâni funcția de primar interimar al Capitalei, în decembrie 1878, iar în perioada 29 mai - 15 noiembrie 1879, Constantin Bosianu a fost ales președinte al Senatului. A studiat la prestigiosul liceu bucureștean „Sfântul Sava”. Beneficiind de o bursă, își continuă studiile la Anvers și Paris, unde obține licența în Litere, la Universitatea Sorbona (1844) și doctoratul în drept, în 1851. Revenit în țară, Bosianu devine profesor de drept roman Colegiul „Sfântul Sava”, apoi este numit conferențiar de contabilitate la Școala Centrală de Agricultură și director al Departamentului Dreptății. A desfășurat o bogată activitate unionistă, fiind secretar al Divanului ad-hoc al Țării Românești (septembrie – decembrie 1857) și vicepreședintele Comitetului Central al Unirii. Din poziția de membru în Adunarea Electivă a Munteniei, pe 24 ianuarie 1859 a votat pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești. După înființarea Facultății de Drept, devine unul dintre prestigioșii profesori invitați să facă parte din corpul didactic. Bosianu este apreciat pentru calitățile sale, astfel că domnitorul Cuza îl numește judecător la Înalta Curte de Justiție, iar din 1864 devine vicepreședinte al Consiliului de Stat. Constantin Bosianu este numit și președinte al Consiliului de miniștri între 26 ianuarie - 14 iunie 1865. Din această funcție, el a contribuit la opera de organizare și modernizare a statului român prin mai multe legi, între care, legea organizării judecătorești, a reorganizării serviciului de percepție la orașe, a pensiilor pentru funcționarii civili și pentru gradele militare inferioare, legea lucrărilor publice, legea privind regularizarea și canalizarea Dâmboviței pentru prevenirea inundațiilor. De asemenea, în calitate de jurist, Bosianu a făcut parte din comisiile de redactare a legii rurale și a legii instrucțiunii publice.

În anul 1832, în urma reformei şcolare a lui Petrache Poenaru, la Colegiul Naţional Sf. Sava sunt create cursuri superioare juridice şi ştiinţifice. La 17 octombrie 1850 ia fiinţă Facultatea de Drept, în cadrul grupului de studii de la Colegiul naţional Sf. Sava, prima promoţie de jurişti fiind consemnată în anul 1854. La 25 noiembrie 1859, prin decret princiar, Facultatea de Drept devine instituţie independentă, primul său decan fiind Constantin Boşianu. La 4/16 iulie 1864, prin Decretul nr.765, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, prin reunirea celor trei facultăţi existente: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe şi Facultatea de Litere şi Filozofie. Facultatea de Drept a avut la începuturile ei 9 catedre, 9 profesori şi 30 de studenţi. în primii ani universitari, disciplinele predate au fost: dreptul roman, dreptul civil român şi procedura dreptului civil, dreptul penal român şi procedura dreptului penal, dreptul comercial, dreptul constituţional, dreptul administrativ şi economia politică. Durata studiilor era de 4 ani. Legea din 1864 de înfiinţare a Universităţii din Bucureşti a prevăzut o autonomie morală a Universităţii. Astfel, conducerea era asigurată de un rector, ajutat de Senatul universitar, iar facultăţile erau conduse de un decan, ales de profesori şi ajutat la rândul său de Consiliul de Facultate, organizare internă care s-a păstrat până în zilele noastre. În anul 1908 a fost decernat primul titlu de doctor în drept. Între anii 1921-1933, conform statisticilor vremii, 43,1% din studenţii României Mari erau înscrişi la Facultatea de Drept, în statistică fiind incluşi studenţii de la toate universităţile existent în România. Pentru instruirea unui număr aşa de mare de studenţi, la Facultatea de Drept din Bucureşti s-a urmărit crearea unei baze materiale deosebite. Din anul 1962, Facultatea de Drept a organizat cursuri postuniversitare în scopul perfecţionării juriştilor din aparatul de stat, administraţie şi economie, cursuri care se organizează, pe alte baze, şi în prezent. Din anul 1975, în spiritul specific acelei epoci, de unificare a activităţii de învăţământ superior cu activitatea de cercetare ştiinţifică, decanul Facultăţii de Drept a început să asigure şi conducerea Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, înfiinţat în anul 1954, coordonare care s-a menţinut până la începutul anului 1990. În perioada 1968-1989, în cadrul Facultăţii de Drept au funcţionat două secţii: drept şi drept economic-administrativ, cu un număr aproximativ de 120 studenţi la prima secţie şi 30 la cea de-a doua, la cursuri de zi. Din anul 1990, Facultatea de Drept şi-a amplificat prestigiul de care se bucură. Numărul de studenţi a crescut considerabil, iar cursurile sunt organizate în cadrul unui profil unic - Ştiinţe juridice, cu o unică specializare - Drept, 4 ani la cursuri de zi şi 5 ani la cursuri cu frecvenţă redusă. Începând cu anul universitar 2004-2005 se organizează cursuri în sistemul de învăţământ la distanţă, renunţându-se la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă. Între anii 1934-1936, cu fondurile colectate la iniţiativa decanului Nicolae Basilescu şi cu subvenţii din partea regelui Carol al II-lea şi a ministerului de resort, s-a construit, după proiectele marelui arhitect Petre Antonescu, sediul actual, Palatul Facultăţii de Drept. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără strădania profesorilor, a absolvenţilor şi a studenţilor acestei facultăţi, constatare ce se regăseşte şi pe frontispiciul aulei clădirii.

Set 2 insigne - C.F.R.

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov.

Cupa U.T.C. 1989 (judo)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C.

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Judoul este un sport – artă marțială japoneză modernă. În anul 1882, pornind de la principiile tradiționalului jiujitsu și păstrând tehnicile de aruncare și prize ale acestuia, profesorul Jigoro Kano și-a format propriul său stil, care a devenit cunoscut sub denumirea de Kano-ryu, iar mai târziu s-a numit Kodokan Judo.Principiile sale se bazează pe folosirea supleței în locul forței brute, fiind eliminate loviturile și unele luxări periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. În judo se folosesc proiectări, secerări, fixări la sol, strangulări și luxări. În anul 1964 judo-ul a devenit probă olimpică. Practicantul judoului se numește judoka. Sala unde se practică judoul se numește dojo. Echipamentul de judo, numit judogi, a fost introdus de către Kano în anul 1907.

Insignă absolvent - Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul"

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, abreviat ANIMV, este unitatea de învățământ superior militar a Serviciului Român de Informații (SRI) și are ca obiectiv formarea ofițerilor de informațiim pentru SRI, cât și pentru celelalte instituții cu atribuții în domeniul siguranței naționale: MapN (DGIA), MAI (DGIPI, DOS), MJ (ANP), SIE și SPP. Constituirea, organizarea și funcționarea Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a avut la bază necesitatea adaptării învățământului universitar românesc de informații la cerințele începutului de mileniu, în acord cu transformările înregistrate în societate pe plan național și european și, deopotrivă, cu nevoile de pregătire a personalului Serviciului Român de Informații pentru îndeplinirea misiunilor specifice asigurării securității naționale și colective. Sediul instituției de învățământ este situat în muncipiul București. Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul" este compusă din următoarele facultăți:

Facultatea de Informații - a cărei misiune constă în formarea, specializarea și perfecționarea studenților și cursanților pentru a exercita după absolvire atribuții de ofițeri de informații operativi
Facultatea de Studii de Intelligence - oferă specializări în domeniul analizei de intelligence pentru formarea ofițerilor de informații analiști în domeniul securității naționale și a ordinii publice, cât și pentru alte domenii de activitate.

Oferta educațională cuprinde:

Programe de licență ce urmăresc specializări relevante pentru securitatea națională, respectiv:

Psihologie-informații
Studii de securitate și informații

Programe de master profesional dedicate formării ofițerilor de informații
Intelligence și securitate națională
Analiză de intelligence
Programe de master de cercetare ce se axează pe domeniile securității naționale și vizează promovarea culturii de securitate în sfera societății civile.
Studii universitare de doctorat în domeniul „Informații și Securitate Națională”.

Turul României 1968

Federația Română de Ciclism - Loto Pronosport

A XVII-a ediție a Turului României 2 - 15 septembrie 1968

Ediția a XVII-a a Turului Ciclist al României s-a desfășurat în perioada 3 – 15 septembrie 1968. Lungimea competiției a fost de 1657 kilometri, împărțiți în 14 etape, cu o viteză orară de 40,1 kilometri. Ea a fost câștigată de ciclistul Walter Ziegler de la clubul Dinamo București. Turul Ciclist al României sau Mica Buclă este cea mai importantă competiție ciclistă desfășurată pe teritoriul

României în organizarea Federației Române de Ciclism. Prima ediție a turului a avut loc în 1934, a avut 1026 de kilometri și 7 etape și a fost câștigată de Marin Nicolov și echipa Bulgariei. Competiția promovează valori precum spiritul de echipă, dinamismul, forța, solidaritatea, efortul pentru depășirea propriilor limite și excelența. De asemenea, ciclismul este considerat un sport ecologic, astfel, protejarea mediului înconjurător este altă valoare susținută de toți cei implicați în competiție. Echipa Turului Ciclist al României se orientează spre inovație continuă, dezvoltare turistică și atenție dedicată pentru cerințele participanților și față de calitatea și siguranța circuitului. Câteva curiozități din Turul ciclist al României:

Cel mai lung traseu a fost la ediția a 3-a în 1936 - 2242 km.
Cel mai scurt traseu, de 430 km, la ediția a 29-a, în 1991
La ediția a 19-a din 1973, la Cluj, o etapă s-a desfășurat în nocturnă pe distanța de 27,3 km.
Rutierul Traian Chicomban din Brașov a participat de la ediția a 1-a (1934) până la ediția a 9-a (1954), fiind cea mai longevivă participare la Turul României.
Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

A.K. Ashihara Karate Romanian Open

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de către compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și sau câștigătorilor competiției sportive de karate - Ashihara Karate Romanian Open.

Ashihara este un stil de karate, stil ce poartă numele fondatorului său Hideyuki Ashihara , este unul dintre cele mai noi şi mai complexe sisteme de arte marţiale din lume. Ideea de la care a pornit Kancho a fost aceea de a creea un sistem nou „fighting karate”. Acest stil are rădăcinile în Kyokushin Karate dar are varii influiențe din diferite stiluri de arte marţiale ( Muay Thai, Jujutsu, Box) cu accentul pus pe sabaki. Sabaki este metoda de luptă ce combină defensiva şi ofensiva (apărarea şi contraatacul). Pentru a creea această metodă, Kancho a luat în considerare mişcările de bază ale corpului uman încercând să le maximizeze pentru a obţine o performanţă mai bună în controlul asupra adversarului fara a-i da acestuia ocazia să contraatace.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE