Epaminonda's Blog.....: DENDERLEEUW

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea belgiană DENDERLEEUW, provincia

FLANDRA DE EST, regiunea FLANDRA, din vremuri diferite,

dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Primăria

Primăria sec. al XIV-lea după bombardament

Castelul Rollier

Biserica Sfântu Amandus

Poșta

Triajul gării

Piața gării

Gara

Combinatul Rendac

Moara de vânt Van Daem (1858 - 1930)

Biserica

Strada Landuit

Strada Gării

Strada Lungă

Trimiteri poștale

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL SATU MARE

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Unio

Istoria firmei UNIO începe la 19 septembrie 1911, când, pe locul actual al întreprinderii, ia fiinţă „Fabrica de Produse de Tâmplărie şi Comerţ de lemne – Societate pe acţiuni Satu Mare”. Producţia de bază a acestei unităţi economice era axată pe lucrări de tâmplărie şi comerţ forestier. În primii 10 ani întreprinderea a cunoscut nu numai o diversificare a activităţii productive şi o metamorfoză a denumirii, dar a ajuns chiar la faliment în timpul primului război mondial, când este acaparată de un trust bancar care îi dă denumirea de „UNIO”. În 1921, întreprinderea îşi măreşte spaţiile de producţie cu un mic atelier de reparat vagoane după care îşi schimbă numele în „UNIO - Fabrica de Vagoane - Societate pe acţiuni Satu Mare”, în urma încheierii unui contract cu Căile Ferate Române pentru repararea vagoanelor de cale ferată îngustă. În anul 1927 „UNIO” începe fabricarea unor tipuri noi de vagoane de marfă şi de persoane, cum sunt: vagoanele pe 4 osii, în premieră pe ţară, şi vagoanele tip „Pullman” din care se livrează în acel an 20 de bucăţi. La 10 iulie 1935, sediul principal al ,,UNIO”, se mută la Bucureşti, iar sediul secundar rămâne la Satu Mare. La 31 iulie 1937, ,,UNIO - Fabrica de vagoane SA” din Satu Mare îşi încetează activitatea. Utilajele, instalaţiile şi parţile demontabile ale construcţiilor industriale sunt valorificate la ,,ASTRA” Arad şi la alte întreprinderi din Braşov şi Bucureşti. În anul 1938, un grup de întreprinzători constituie din nou la Satu Mare ,,Uzinele Metal UNION - Societate pe acţiuni Satu Mare”. Obiectul de activitate era executarea lucrărilor din metal. În urma Dictatului de la Viena din vara anului 1940 oraşul Satu Mare devine un centru militar horthyst. Terenul fostei fabrici ,,UNION” este utilizat în scopuri militare, iar în clădirile rămase se fabricau barăci pentru armată. În anul 1944, când armatele române se îndreptau victorioase spre Satu Mare şi Carei, armatele hitleriste şi horthiste au demontat şi au transportat toate utilajele, iar clădirile au fost minate şi distruse în întregime. După eliberare, locuitorii oraşului înfiinţează prima întreprindere productivă din nord-vestul ţării, în februarie 1945, cu denumirea ,,UNIO” – Cooperativă a muncitorilor pentru fabricarea vagoanelor, articolelor de metal şi lemn Satu Mare. În anul 1947, întrucât cererea de reparaţii vagoane scade, se hotărăşte trecerea la fabricarea unor maşini-unelte necesare atât autodotării fabricii, cât şi pentru alte întreprinderi din această parte a ţării. Astfel, în 1947 se fabrică şi se omologhează 10 strunguri ,,UNIO” tip I, apoi se fabrică tipurile II şi III. Totodată, se produc unelte şi maşini agricole. În vederea creşterii calificării forţei de muncă, în septembrie 1948 se înfiinţează şcoala profesională, care ulterior este denumită Grupul Şcolar UNIO. În 1950, firma devine: ,,UNIO - Fabrica de vagoane, maşini-unelte şi maşini agricole”. În perioada 1951-1960, creşte capacitatea de producţie. Se dau în folosinţă staţia de transformatori, atelierul de prelucrări mecanice pentru vagoane, o parte a halei de mecanică grea. Se construieşte Fabrica de oxigen şi se amenajează cantina fabricii, clubul muncitoresc şi dispensarul medical. Numărul angajaţilor creşte de la 1200 în 1950, la peste 2300 în 1960. Din anul 1958, datorită dezvoltării, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini transformă Fabrica ,,UNIO” din punct de vedere organizatoric în ,,Uzina UNIO” Satu Mare. Perioada 1961-1965 creează condiţii sporite dezvoltării întreprinderii datorită racordării oraşului Satu Mare la sistemul energetic naţional, a alimentării cu gaz metan şi aplicării pe scară tot mai largă a tehnologiilor avansate. Modul în care a evoluat întreprinderea în perioada 1966-1970 poate fi sintetizat într-un singur fapt: întreaga producţie a anului 1948 s-a realizat în anul 1970 în numai 2 zile. În perioada anilor 1971-1975 întreprinderea a cunoscut ritmul cel mai înalt de dezvoltare a capacităţilor şi forţelor de producţie. Investiţiile s-au materializat într-o nouă secţie de utilaje tehnologice şi transportoare, în dezvoltarea şi dotarea secţiei de utilaj minier, a secţiilor de turnătorie şi forjă, precum şi a laboratorului uzinal pentru încercări fizice, mecanice şi chimice. În perioada 1976-1980 s-au creat încă două fabrici, filiale ale întreprinderii ,,UNIO”, în oraşele Carei şi Negreşti-Oaş, ale căror investiţii au început pentru o capacitate de 15.800 tone/an piese turnate din fontă la Carei şi, respectiv, 25000 tone/an utilaj minier la Negreşti Oaş. În perioada 1980, UNIO era în măsura să preia lucrări complexe de linii tehnologice pentru industria minieră şi transport continuu, după concepţie proprie sau după documentaţia beneficiarilor. Datorită realizărilor, UNIO a devenit cunoscută şi pe pieţele externe în peste 35 ţări, din 4 continente ale lumii. În perioada 1983-1984 întreprinderea a făcut eforturi deosebite pentru a adapta gama de locomotive electrice livrând un lot de 26 locomotive în Bolivia. De rezultatele probelor acestor locomotive a depins în mare măsură pătrunderea produselor UNIO pe piaţa sud-americană. În paralel, UNIO a avut colaborări spectaculoase cu firme renumite pe plan mondial, participând la realizarea proiectelor acestora în România: RENAULT - Uzina de automobile DACIA, CITROEN - Uzina de automobile OLTCIT, ANSALDO -Centrala nucleară Cernavodă, TAKRAF - Excavatoare miniere, NISHO IWAI - Oţelinox Târgovişte. După 1990 UNIO s-a orientat cu toate forţele spre piaţa externă, în special piaţa europeană. După o perioadă de adaptare s-a reuşit dezvoltarea unor relaţii de colaborare pe termen lung cu parteneri cu renume mondial: Siemens, Komatsu, Thyssen Krupp, Deutsche Babcock, Komatsu, Flender AG, Michael Weinig AG, Homag AG, General Electric, Ingersoll Rand, Kuka, Technip Coflexip. Începând cu anul 2000, după privatizarea întreprinderii, a început un program susţinut de retehnologizare prin implementarea de tehnologii de ultimă oră în secţiile de debitare, prelucrare mecanică, sudură, danturare, tratament termic, protecţia suprafeţelor şi control. S-au creat astfel linii specializate în care se realizează produse destinate mai ales pieţei vest-europene. Cu peste 1000 de angajaţi, UNIO este capabilă să realizeze proiecte complexe şi de mare anvergură ce cuprind operaţii de prelucrare şi asamblare mecanică, instalaţii hidraulice, pneumatice şi electrice, montaj şi punere în funcţiune şi service. Peste 70% din producţie este destinată pieţelor externe, în special pentru clienţi din Germania, Olanda, Franta, Italia, Anglia, Austria. La baza acestor noi relaţii au stat principalele atuuri ale lui UNIO: experienţa şi buna pregătire a angajaţilor, flexibilitatea în asimilarea de know-how, capacităţile şi posibilităţile tehnologice, calitatea produselor la nivelul standardelor ISO 9001:2000, satisfacerea exigenţelor clienţilor şi poziţia geografică. Strategia de dezvoltare pe termen lung elaborată de Consiliul de Administraţie are ca şi componentă principală întărirea poziţiei de lider pe piaţa producătorilor de echipamente de transport pe flux. Sunt vizate atât dezvoltarea de produs de client. Piaţa pieselor de schimb pentru aceste produse este foarte importantă, UNIO deţinând linii de fabricaţie pentru cele mai solicitate componente. O altă direcţie vizează execuţia de instalaţii şi echipamente complexe pe baza proiectelor beneficiarilor. Oportunităţi deosebite se regăsesc pe piaţa echipamentelor din industria navala, metalurgie şi de asamblare a automobilelor. Un avantaj important recunoscut de beneficiari este existenţa pe aceeaşi platformă atât a secţiilor pregătitoare (debitare, forjă, turnătorie, prelucrări mecanice, danturări) cât şi a secţiilor de producţie (asamblări sudate, montaj, protecţia suprafeţelor, control tehnic). Personalul specializat în instalaţii mecanice, hidraulice, pneumatice şi electrice asigură lucrările de montaj la beneficiar, punere în funcţiune şi service. Pentru menţinerea unei încărcări continue a tuturor capacităţilor de producţie s-au pus bazele unor contracte pentru livrarea de componente şi subansamble pentru instalaţiile şi maşinile realizate de clienţi, după documentaţia acestora, pe următoarele segmente de piaţă: maşini de prelucrarea lemnului, reductoare, trolii, excavatoare, turbine, ventilatoare, macarale, tractoare. Sediul central al uzinei Unio este situat pe Bulevardul Lucian Blaga, nr. 35, Satu Mare.

Liceul Mihai Eminescu - Matematică Fizică - Satu Mare

Liceul "Mihai Eminescu", prima instituție de învățământ secundar cu limba de predare română, din municipiul Satu Mare, s-a înființat la data de 15 iulie 1919. Prestigiosul așezământ a fost botezat pe buna știință Liceul "Mihai Eminescu", pentru ca poetul să rămână întipărit în memoria urmașilor pentru veșnicie, ca fiind cea mai măreață figură a poeziei românești, pe care să o poarte în inima sa fiecare elev și profesor slujitor al acestui așezământ, iar instituția să fie cel mai de seamă pilon și focar de cultură românească în partea de nord-vest a țării. Ce putea fi mai de preț în anul 1919 decât un liceu românesc, un liceu pentru românii care și-au dorit atât de mult să învețe, să simtă, să trăiască, să respire românește? Acest eveniment era răsplata eforturilor depuse de cei din oraș, era împlinirea dorinței lor arzătoare. La mijloc de iulie 1919, când rănile provocate de război erau incă proaspete, la Satu Mare s-au deschis porțile unui lăcaș de cultură românească, care avea sa pregătească zeci de generații, dând țării cadre valoroase ce s-au afirmat în toate domeniile vieții culturale, politice, economice. Primul director al liceului, Dr. Vasile Lohan, s-a preocupat îndeaproape de deschiderea cu succes a primului an școlar al unității, anul 1919-1920. Această sarcină a devenit o preocupare de căpetenie si s-a înfăptuit până la 2 octombrie 1919. Problema recrutării de profesori a fost grea în primii ani de activitate în liceu, dar pe urmă s-a normalizat. Direcțiunea a făcut apel la intelectualii de nădejde, mulți acceptând încadrarea pe postul de profesor. Astfel, în anul școlar 1919-1920 sunt încadrați 6 profesori titulari, 2 profesori practicanți și 12 profesori suplinitori, toți profesori cu studii superioare. Cu aceste catedre și încă 2 catiheți și-a început activitatea instituția noastră. La 5 octombrie 1919, într-un cadru festiv, a avut loc deschiderea primului an școlar al liceului "Mihai Eminescu", școală cu limba de predare română. La solemnitatea deschiderii primului an școlar au participat autoritățile locale, civile și militare și un numeros public din rândul părinților. Ca un preambul, solemnitatea a început cu o slujbă religioasă, la sfârșitul căreia, fanfara militară a intonat imnul regal, iar directorul Dr.Vasile Lohan, într-o cuvântare însuflețită, a schițat programul de muncă. În anul școlar 1919-1920 tineretul român a pornit cu însuflețire la formarea viitorului națiunii. Ideile românismului au fost în permanență promovate, pentru a contribui la progresul țării. Școala pentru români primea valențe noi, fapt dovedit de înscrierea și frecventarea cursurilor liceale în Satu Mare de către tot mai mulți elevi. În primul an de activitate la liceu sunt înscriși 331 elevi din care 327 de etnie română, 1 german, 3 maghiari, iar pe confesiuni erau 254 greco-catolici, 72 ortodocși, 3 romano-catolici, 1 luteran, 1 izraelit. În consecință, liceul se poate mândri pe drept cuvânt că este românesc. Primul director al liceului, Dr. Vasile Lohan, a condus liceul până la data de 16 mai 1920, iar după el conducerea instituției s-a încredințat provizoriu profesorului titular Francisc Groza, care până în 27 august 1920 și-a făcut datoria cu competență. De la această dată este numit ca director Dr. Eugen Seleș, care rămâne în această calitate până la 30 august 1940. În primii doi ani de școală au fost predate cursuri complementare de tranziție, dar începând cu anul școlar 1922-1923 intră în vigoare Legea învățământului din Regatul României, cu o nouă programă analitică. Se fac cursuri uniforme în toate liceele și celelalte tipuri de școli medii. În anul 1922 se unifică gimnaziul cu clasele inferioare de liceu. Limba latina se studiază începând cu clasa a III-a și se introduce studiul limbii franceze la toate clasele I-VIII. Totodată se introduce începând din clasa a II-a limba germană. În toate clasele gimnaziale și liceale se pune baza pe studierea limbilor moderne și studiul științelor naturii. Sunt puține preocupări pentru studiul culturii umaniste. Studiul limbii grecești este radiat din programă. Se introduc trimestrele și la finele fiecăruia se făcea clasificarea elevilor. În anul școlar 1923-1924 se introduce notarea de la 10 la 1, eliminându-se vechiul sistem de notare, și anume cel de la 1 la 5. În scurt timp liceul devine foarte cunoscut și foarte renumit pentru calitatea procesului instructiv - educativ. În anul 1928-1929 s- a emis o lege de reorganizare a învățământului mediu. Liceul de cultură generală a fost redus la șapte clase, organizat cu primele trei clase în cursul inferior iar clasele IV-VII constituiau cursul superior. Elevii clasei a III-a erau obligați să susțină examen de admitere în cursul superior. Acest sistem școlar bazat pe șapte clase n-a mai corespuns pentru volumul de cunoștințe ce trebuia predat și asimilat, fapt pentru care, în anul școlar 1935-1936 se revine la durata studiilor de 8 ani. După cel de-al II-lea război mondial reluarea activității s-a făcut în condiții extrem de grele provocate de lipsuri multiple: a luminii electrice, a combustibilului, cadre puține, clădiri avariate. La începutul anului școlar 1945-1946, cursurile s-au desfășurat normal, liceul fiind sprijinit de stat sub aspect material. Treptat, treptat școala a fost încadrată cu profesori titulari. Baza materială a liceului a fost asigurată în condiții suficient de bune pentru acea vreme. În august 1948 se face Reforma învățământului. Noua lege desființează toate școlile confesionale și particulare, localurile acestora sunt naționalizate și în locul lor, după necesități se vor înființa unități noi. Liceul a funcționat din 2 august 1948 cu titlu de "Liceul teoretic de băieți cu limba de predare română ". S-au introdus noi discipline cum ar fi: biologia, istoria literaturii universale, istoria artelor, socialismul științific, economia politică etc. Au fost scoase din programul liceelor studiul limbii latine, limbile străine cu excepția limbii ruse care era obiect de studiu obligatoriu începând din clasa a IV-a. După mai mulți ani de la aplicarea Reformei din 1948 s-au introdus ca obiecte de studiu: latina, franceza, engleza, germana, menținându-se și studiul limbii ruse. În vederea stimulării elevilor cu aptitudini deosebite la anumite discipline, începând din anul școlar 1966 - 1967 au fost înființate clase speciale, și anume clasa specială de matematică începând cu clasa a X-a, care avea 2 ore de matematica în plus față de clasele obișnuite. Din anul 1968 s-a desființat catedra de lucrări practice și tehnologie, care nu mai corespundea noului profil al liceului de cultură generală. Tot acum programa de învățământ a fixat 30 de ore pe săptămână, căutând să limiteze supraîncărcarea elevilor. Elevii claselor a XI-a și a XII-a din anul 1968 erau obligați să participe din două în două săptămâni la trei ore de pregătire preliminară. Mai târziu această obligativitate se extinde la toate clasele de curs mediu. După revoluţia din anul 1989 se reconsideră locul şi rolul liceului în structura învăţământului românesc. Odată cu noua titulatură de Colegiu se diversifică profilurile şi se afirmă statutul de colegiu teoretic care pregăteşte elevii pentru învăţământul superior şi pune un accent deosebit pe pregătirea de performanţă a lor. Ca semn al recunoaşterii locului pe care îl ocupă în elita învăţământului românesc, din anul 2000 se numeşte Colegiu Naţional. Colegiul Naţional Mihai Eminescu este o mare familie răspândită în timp şi în spaţiu ale cărei limite sunt greu de stabilit.

Someșul - 50 ani

Centrul Comercial “Somesul”Satu Mare este amplasat în vadul comercial al orașului, ceea ce împreuna cu design-ul și confortul dotărilor interioare fac din acesta un punct de referință, un adevărat centru în peisajul urbanistic. Centrul Comercial este situat în Strada Corneliu Coposu, la nr. 6. Are o suprafață construită de 13000 metri pătrați, din care suprafața comerciala de 7800 metri pătrați, este structurată pe șase nivele (subsol, parter și 4 etaje). În anul 2005, Magazinul Universal Someșul a fost supus unui proces de restructurare și de modernizare. S-a extins suprafața comercială până la parter, s-a refăcut fațada, s-au adăugat instalații ce sporesc confortul, s-a modificat design-ul compartimentărilor interioare. Astăzi Centrul Comercial Someșul cuprinde 50 de magazine.

F.C. Olimpia Satu Mare

În luna mai a anului 1921 la Subcomitatul Regional Oradea al F.S.S.R. s-a prezentat o delegaţie sătmăreană care a solicitat afilierea proaspăt înfiinţatei echipe Olimpia Satu Mare. După cinci ani Olimpia câştigă campionatul zonal şi se califică în sferturile de finală ale campionatului naţional de fotbal, unde este eliminată de către multipla campioană Chinezul Timişoara. În anul 1936, în urma reorganizării fotbalului românesc, Olimpia ajunge în divizia "A", dar retrogradează imediat. După al doilea război urmează o perioadă tulbure, marcată de fuziuni, reorganizări, scandaluri şi participări la diviziile inferioare. Abia în 1974 Olimpia promovează în divizia "A", unde un an mai târziu obţine cea mai bună performanţă a sa din perioada divizionară a campionatului naţional: locul IX. După o retrogradare şi o altă promovare în divizia A, Olimpia ajunge în 1978 în finala Cupei României, unde este învinsă. După doi ani echipa revine în "B", unde a fost printre fruntaşele seriei transilvane până în 1993 când retrogradează în divizia "C" în urma unui scandal în urma căruia trebuia găsiţi nişte vinovaţi. Între timp juniorii Olimpiei au obţinut un loc II şi un III la finalele campionatelor naţionale de fotbal în 1987 şi respectiv 1986. Peste doi ani Olimpia revine în "B", iar în 1998 promovează în "A", dar retrogradează imediat. Acum echipa activează în divizia C, seria a VI-a. De-a lungul existenţei sale Olimpia a purtat diverse nume; Olimpia, Olimpia CFR, Locomotiva, Progresul, Someşul, A.S.M.D. (Asociatia sportivă muncitoresc - dinamovistă), Sătmăreana, Metalul, F.C. Olimpia, F.C. Olimpia I.U.M., S.C. Olimpia, F.C. Olimpia, C.F. Olimpia 1921 și A.C.F. Olimpia 1921. Sus am postat câteva logo-uri ale principalului club sătmărean de fotbal.

Stema orașului Negrești-Oaș

Stema orașului Negrești-Oaș, din județul Satu Mare, a fost aprobată de Guvernul României prin Hotărârea nr. 304/2018. Stema se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat. În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află un clop de aur cu borul mic, cu patru rânduri ornamentale colorate după cum urmează:

rândul 1 - triunghiuri roşii cu vârful în jos;
rândul 2 - triunghiuri roşii cu vârful în jos cu romburi verzi intercalate;
rândul 3 - pătrate roşii şi albastre, intercalate, ornate cu mărgele roşii şi de aur;
rândul 4 - mărgele albastre surmontate de mărgele roşii, mai mici.

Pălăria are în dreapta o pană de aur, orientată spre stânga. În partea superioară, în stânga, în câmp roşu, se află un fag cu ramuri şi frunze, totul de aur. În partea inferioară, în dreapta, în câmp roşu, se află o crenguţă cu două prune, floare şi frunze, orientată spre dreapta, totul de aur. În partea inferioară, în stânga, în câmp albastru, se află trei piscuri de argint peste care broşează un brâu undat albastru. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate. Semnificaţiile elementelor însumate sunt următoarele:

Clopul simbolizează că oraşul Negreşti-Oaş este centrul tradiţional al regiunii istorico-etnografice numit Ţara Oaşului.
Fagul reprezintă pădurile de foioase din zonă.
Crenguţa cu prune reprezintă activitatea specifică zonei, pomicultura.
Brâul undat reprezintă hidrografia localităţii - râul Tur.
Muntele cu trei piscuri semnifică forma de relief predominantă în zonă.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.

Negrești-Oaș (în limba maghiară: Avasfelsőfalu) este un oraș de 11867 locuitori, din județul Satu Mare, compus din localitățile: Luna, Tur și Negrești-Oaș (reședința) situat la o distanță de aproximativ 50 de kilometri de orașele Satu Mare, Baia Mare și Sighetul Marmației. Prima atestare documentară a localității este din data de 17 noiembrie 1270. În anul 1952 localitatea devine reședința raionului Negrești-Oaș din regiunea Baia Mare, deci un centru administrativ cu o circă financiară, o judecătorie, o secție de partid, de miliție și o formațiune de pompieri. Din data de 31 decembrie 1964 localitatea a căpătat statutul de oraș. În acest oraș își are sediul Ansamblul folcloric Oașul, cel mai prestigios ansamblu al Țării Oașului și un renumit muzeu, denumit Muzeul Țării Oașului. Structura populației orașului pe etnii este următoarea: români – 77,99%, maghiari – 2,34%, romi – 1,56%, nedeclarată – 17,86%? și restul – altă etnie. Din punct de vedere confesional populația orașului are următoarea structură: ortodocși – 58,61%, martorii lui Iehova – 10,21%, penticostali – 3,62%, romano catolici – 3%, greco catolici (uniți) – 2,78%, protestanți – 1,29%, fără religie – 19,07%, restul – alte religii.

Grand Tournament GT

MMA Grapling - Mauy Thai - Kickboxing

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de firma privată orădeană Alez Sztankovits, pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor competiției de arte marțiale Grand Tournament de la Satu Mare.

Turneu dedicat artelor martiale pentru amatori și semiprofesionisti este pentru participanți o rampa de lansare spre circuitele profesioniste. În cadrul turneul se desfășoară competiții la patru stiluri de arte marțiale: MMA Grapling, Muay-Thai și Kickboxing.

Turneul este organizat de clubul săt-mărean Grand MMA. Grand MMA Satu Mare este o academie dedicată pasionaților de arte marțiale mixte din Satu Mare și împrejurimi. Cu o echipă de antrenori experimentați și profesioniști, ne propunem să oferim un mediu sigur și stimulant pentru toți cei interesați să-și îmbunătățească abilitățile în MMA. Indiferent de vârstă sau nivel de experiență, la Grand MMA sunt programe personalizate, antrenamente eficiente și o comunitate primitoare care ajută la atingerea obiectivelor sportive. Misiunea clubului este de a inspira și de a ajuta oamenii să-și atingă întregul potențial prin disciplina și arta artelor marțiale mixte. Suntem dedicați să cultivăm o comunitate bazată pe respect, determinare și creștere, unde fiecare membru poate evolua nu doar ca luptător, ci și ca om. Prin antrenamente de nivel mondial, suport constant și angajamentul pentru excelență, ne străduim să cultivăm campioni atât în ring, cât și în afara acestuia. Alătură-te nouă în această călătorie pentru a-ți descoperi luptătorul interior și a cuceri noi orizonturi în fitness, abilități și dezvoltare personală.

Satu Mare (în maghiară: Szatmárnémeti, în germană; Sathmar, vechea denumire românească: Sătmar) este municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Satu Mare, România, având o populație de aproximativ 95000 de locuitori. Descoperirile arheologice din împrejurimile orașului se constituie ca dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice după cucerirea romană. Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), după cum menționează cronica lui Anonymus. În jurul vetrei orașului - Villa Zotmar - locuită de băștinași, s-au așezat coloniști teutoni aduși în anul 1006 de către regina Ghizela, iar mai apoi, coloniști germani stabiliți dincolo de Someș, în orașul Mintiu. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Satu Mare, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură din diferite perioade de timp.

Casa Albă

Vederi - Satu Mare

Biserica evanghelică reformată

Băile de abur

Biserica ortodoxă română

Biserica romano catolică

Biserica greco catolică

Școala romano catolică

Gara

Gimnaziul reformat

Filiala Băncii Naționale a României

Satu Mare este un județ în nord-vestul României, care are reședința în orașul cu același nume. Județul Satu Mare, străbătut de râul Someș și locuit din timpuri imemorabile de geto-daci, este un leagăn al culturii și civilizației românești. Săpăturile arheologice din Țara Oașului, de la Ardud, Medieșu-Aurit, Homord sau Sanislău au scos la lumină relicve atestând viața umană în această regiune începând încă din Paleolitic. Un punct de reper al istoriei acestei regiuni este reprezentat de daci, care au trăit aici aproape 1000 ani creând o remarcabilă civilizație. Drept model se poate lua așezarea Medieșu-Aurit, unde se găsesc rămășițele a 13 cuptoare de olărit, reprezentând cel mai mare tezaur arheologic de acest fel din țară. Județul are suprafața de 4418 kilometri pătrați și numără aproximativ 330000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune din 2 municipii; Satu Mare și Carei, 4 orașe; Tășnad, Negrești Oas, Livada și Ardud, precum și 56 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din județul Satu Mare, dar din perioade diferite de timp.