Epaminonda's Blog.....: SCHWERTBERG

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SCWERTBERG, bundes-

landul AUSTRIA SUPERIOARĂ, din vremuri îndepărtate, câteva

trimiteri poștale ilustrate, dar și o medalie și o insignă locale.

Piața centrală

Memorialul Mauthausen

Biserica

Castelul

Vila Friedegg

Trimiteri poștale

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Regele Carol II al României

Pavilionul României la Expoziția Internațională Paris 1937

Produsul de prezentat mai sus este o medalie realizată în anul 1937, ce îl reprezintă pe regele român Carol II și Pavilionul României la Expoziția Internațională de la Paris din anul 1937. Medalia este confecționată din bronz, are forma rotundă, cu diametrul de 60 milimetri și este realizată de gravorul Emil W. Becker.

Comisarul general al României pentru această expoziţie a fost Dimitrie Gusti. Pavilionul naţional al României a fost opera arhitectului Duiliu Marcu, arhitect apropiat Regelui Carol II. Construit în stil sobru, din marmură de Ruşchiţa, Pavilionul prezenta o faţadă cu arcade, iar intrarea principală era străjuită de un arc înalt de 22 metri. Frescele din interior, ca şi decoraţia, reproduceau în diferite variante istoria naţională. În gradină se găseau câteva basoreliefuri evocând începuturile şi originea poporului român. În încăperile Pavilionului erau expuse personaje ale basmelor romaneşti, precum şi o serie de fotografii ale bisericilor din lemn din Maramureş. În holul de onoare a fost amplasată statuia în mărime naturală a Regelui Carol al II-lea. Subsolul a fost conceput ca un adevărat muzeu al vânătorii şi turismului. La parter a fost instalată secţiunea economică iar etajul al treilea a fost rezervat galeriei de artă.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern - Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen a fost rege al României. Părinții său au fost, de asemenea, conducători ai țării - Ferdinand I și Maria de Edinburgh - astfel că tânărul Carol avea dreptul să urce pe tron după moartea tatălui său. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1927. Deși după moartea tatălui său era îndreptățit să devină următorul rege al României, Carol fusese anterior dezmoștenit (decizie încurajată și de Ionel Brătianu, unul dintre liderii politici ai secolului al XX-lea) din pricina a două motive:

a dezertat, îmbrăcat în uniformă de ofițer rus, din unitatea militară pe care o conducea la Târgu Neamț, pe 27 august 1918 (în timpul Primului Război Mondial);
4 zile mai târziu, pe 31 august a fugit din țară și s-a căsătorit la Odesa (oraș aflat astăzi pe teritoriul Ucrainei), cu o persoană ce nu aparținea unei familii regale. Ioana Lambrino, cunoscută drept Zizi, era fiica unor boieri moldoveni.

Aceste două aspecte i-au adus, așadar, dezmoștenirea, iar tronul a trecut în mâinile fiului lui Carol al II-lea, principele Mihai. Cel din urmă era doar un băiețel de 6 ani când a murit bunicul său, astfel că țara trebuia condusă de o regență (o guvernare temporară, exercitată de una sau mai multe persoane/instituții în timpul absenței, a bolii sau a minoratului unui monarh). În spatele acestei conduceri se aflau trei persoane: Patriarhul Bisericii, principele Nicolae - fratele mai mic al lui Carol al II-lea - și Președintele Curții de Casație. Era evident că se crease un haos pe scena politică românească, mai ales că mai trebuia să treacă multă vreme până Mihai va urca pe tron, la 18 ani. Poporul și chiar partidele începuseră să zvonească ideea de a-l chema pe Carol la cârma României. Fără vreo propunere, pe 6 iunie 1930, Carol al II-lea vine în România; prim-ministrul de la acea vreme, Iuliu Maniu, demisionează (pentru doar câteva zile) și Parlamentul îl recunoaște pe Carol al II-lea drept rege al țării, pe 8 iunie 1930. Căsătoria lui Carol al II-lea cu Ioana Lambrino, care a dus la nașterea unui băiat pe 8 ianuarie 1920, a fost ulterior anulată. Tatăl său, regele Ferdinand a încercat prin diverse mijloace să-l țină departe de femeia care îi era soție. Acest lucru i-a displăcut lui Carol al II-lea, care a renunțat pentru a doua oară la tron și își continua relația cu Zizi. Pe 1 august 1919 a trimis o scrisoare familiei cu această hotărâre a sa, care i-a adus interdicția de a mai sta în București, stabilindu-se la Bistrița. Următorul an, după ce s-a născut copilul lui Carol și al lui Zizi Lambrino, în februarie 1920, Carol al II-lea le-a scris din nou membrilor familiei regale în sensul de conciliere, vrând să se întoarcă la datoria pentru țară. Consecințele acestei scrisori au fost imediate; tânărul Carol fusese trimis în Europa pentru o excursie la studii, dar de fapt i se pregătise o întâlnire cu principesa Elena a Greciei, cu care se și căsătorise pe 10 martie 1921. Câteva luni mai târziu, pe 25 octombrie 1921 s-a născut fiul lor, principele Mihai. Aventurile amoroase ale lui Carol nu s-au încheiat odată cu căsnicia pe care o avea cu o tânără dintr-o familie domnitoare. Începuse o relație cu Elena Lupescu, soția unui căpitan, pentru care ajunge să renunțe din nou la tron. În 1925, Carol, care fusese trimis la Londra în numele familiei sale pentru a participa la înmormântarea reginei Alexandra a Marii Britanii, a plecat la Paris, iar de acolo la Veneția împreună cu Elena Lupescu. De aici, o altă scrisoare avea să fie trimisă familiei sale, în România, în care era enunțată o altă renunțare la tron, Carol nevrând să fie numit moștenitor al tronului. Pe 4 ianuarie 1926, printr-un act al Parlamentului, principele Mihai devine moștenitor. Apoi, regele Ferdinand a stabilit ca fiului său să îi fie retras numele său real, primind numele Carol Caraiman. S-a mutat la Paris, de unde era încă întreținut din banii Casei Regale Române. Următorul an, pe 20 iulie 1927, regele Ferdinand s-a stins din viață. Așa a ajuns Mihai, la vârsta fragedă de 6 ani, pe tron în 1927, după moartea bunicului său. Conform legii, o regență trebuia să se ocupe de prerogativele regale și să domnească până când tânărul rege ar fi ajuns la maturitate. Având în vedere efectele negative (în ceea ce privește stabilitatea politică) ale unei lungi regențe, anumiți politicieni au început să facă planuri, încercând să-l readucă pe tron pe prințul exilat. Planul a devenit realitate în iunie 1930, când Carol s-a întors în România, fiind proclamat rege, pe 8 iunie. Spre deosebire de tatăl său, regele Carol al II-lea nu a avut intenția de a guverna ca un monarh constituțional, acționând doar ca un factor de echilibrare în politica internă. Carol a vrut să fie un rege implicat activ, cu prerogative mai solide. Ca atare, domnia sa a fost caracterizată de:

dezvoltare economică semnificativă;
instabilitate politică acută, cauzată de o creștere a autorității monarhice;
de o slăbire a partidelor politice;
de un avans al partidelor extremiste.

Campania agresivă a regelui Carol al II-lea împotriva sistemului democratic s-a încheiat în 1938, când a fost instaurat un nou tip de regim, ca monarh autoritar, urmând modelul multor state din Europa. Constituția din 1923 a fost înlocuită cu una care i-a conferit regelui mai multă putere. Astfel Carol al II-lea a reușit în planurile sale de a deveni un rege care guvernează, acționând împotriva intereselor țării sale. Prestigiul său a scăzut dramatic, iar acest fapt a avut consecințe grave în 1939-1940, când România va cădea pradă presiunilor internaționale. Destrămarea României Mari, în vara anului 1940, prin capitularea forțată a Basarabiei, Bucovinei de Nord, Transilvaniei și sudului Dobrogei a pus capăt domniei lui Carol al II-lea. Pe plan național, regele Carol a văzut în generalul Ion Antonescu un om capabil să aducă echilibrul în țară și să refacă ordinea, iar pe 4 septembrie 1940 l-a numit Președinte al Consiliului de miniștri, având apoi puteri depline în stat. Revoltele populației l-au determinat pe Ion Antonescu, două zile mai târziu, să-l forțeze pe regele Carol al II-lea să abdice, iar tronul a revenit pentru a doua oară la Mihai. După aceste evenimente, pe 7 septembrie 1940, Carol a plecat din nou în exil, însoțit de Elena Lupescu, dar nu s-a mai întors niciodată. A murit în exil, în Portugalia, în 1953, din pricina unui infarct.

Colanul trezorierului mason

confecționat de un atelier austriac (1767- 1790)

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta".

Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Nașterea Domnului - România 2010

Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (stil nou – calendar gregorian) sau 7 ianuarie (stil vechi – calendar iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește și în ziua următoare. La începutul secolului al XX-lea Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini, cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”. Evanghelia canonică a lui Luca, cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem (din Iudea controlată de romani), din mamă fecioară, într-i iesle. Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, cei trei magi urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge la timp în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret. Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimea istoriei poporului român. Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul.

Insigna - Campion județean (atletism)

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Carpathia Trails - For the Run

Produsul de mai sus este o medalie special realizată de către firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a recompensa particpanții la acțiunea Carpathia. Fundația Conservation Carpathia a fost fondată în anul 2009 de către 12 filantropi și conservaționiști cu scopul de a opri tăierile ilegale de pădure, precum și pentru a conserva o suprafață mare a pădurilor din Carpați, sub forma unei zone complet protejate, pentru generațiile viitoare. Acest lucru se face prin cumpărarea terenurilor și cesionarea drepturilor de vânătoare, pentru protecția completă a tuturor elementelor naturale, din bani privați și publici. Viziunea asociației este crearea unui ecosistem rezilient, în care biodiversitatea și oamenii sunt în permanentă dezvoltare. Proiectul include situl Natura 2000 Munții Făgăraș, Parcul Național Piatra Craiului și Munții Leaota, formând un total de peste 250.000 ha. Misiunea Fundației Conservation Carpathia este de a crea cel mai mare parc național acoperit de păduri sălbatice din Europa în Munții Făgăraș, un ecosistem complet și auto suficient, care să aducă beneficii naturii și oamenilor, atenuând în același timp efectele schimbărilor climatice. Sediul central al asociației este situat în municipiul Brașov, pe Calea Feldioarei, la nr. 27.

Insigna - Campion al Clubului sportiv Voința

Voința (sinonim – dârzenie, ambiție) a fost și încă este numele a numeroase echipe, cluburi sau asociații sportive, răspândite pe întreg teritoriul țării. Ele au apărut odată cu nașterea comunismului în România, constituindu-se într-o cale (mijloc) eficient de formare a omului nou, constructor conștient al societății socialiste multilateral dezvoltate. Aici s-au afirmat generații întregi de sportivi care au ridicat tricolorul pe cele mai înalte catarge din toată lumea. Sub genericul “Voințiada” se organizau competiții cu participare sportivilor din toate aceste cluburi și, firesc se acordau premii, diplome și nelipsitele insigne de campion (vezi piesa de mai sus), toate realizate din metal brut și strident colorate.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ