Epaminonda's Blog.....: AJOFRIN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea spaniolă AJOFRIM,

provincia TOLEDO, comunitatea autonomă CASTILLA LA

MANCHA, din vremuri diferite, o trimitere poștală

ilustrată și o insignă locală.

Fântâna Leilor

Biserica Sfânta Maria Magdalena

Fântâna Ildefonso

Rollo de Justicia

Muzeul Jacinto Guererro

Parcul

Arhitectură locală

Trimitere poștală

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Mihai Eminescu 1885 - 2010

125 de ani de la trecerea poetului prin Basarabia

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române.

Ca fin observator și analist politic și social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el și realizări ale artiștilor lumii dedicate marelui poet:

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine. Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată.
A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare·
Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele "Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...
Când vedem dar pe "patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.
Măsura patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le alege după plac.
Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului.
Inteligenţa este putinţa de a vedea şi reproduce obiectiv cele ce există şi se întamplă.
Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.
Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere.
Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.
Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot.

Insigna orașului Cahul

Cahul este un important oraș și centru administrativ al raionului omonim în partea de sud-vest a Republicii Moldova, situat la frontiera cu România, la 175 km sud de Chișinău. Localitatea este menționată pentru prima dată în secolul al XVI-lea sub numele de Frumoasa, sub care figurează până în secolul al XIX-lea. Suprafața totală a orașului Cahul este de 3415 ha, dintre care circa 2000 ha constituie terenurile cu destinație agricolă; suprafața netă a urbei este de 1417 ha. Pământul arabil constituie cea mai mare parte din terenurile agricole. Spațiile verzi ocupă 432 ha., din care 381 ha. fac parte din Fondul forestier de stat și 21 ha. sunt parcuri și scuaruri. Suprafața totală a bazinelor acvatice în oraș este de 37 ha. Orașul este traversat în direcția est-vest de două râulețe: Frumoasa și Cotihana. Râul Prut, care curge în apropierea orașului, este principala sursă de alimentare cu apă a Cahulului. Pe teritoriul orașului sunt surse de ape minerale curative și nămoluri balneare. Prima atestare a localității, într-un document eliberat oficial de cancelaria domnească, se referă la 2 iulie 1502 cu numele

Șcheia. Mai târziu localitatea își schimbă denumirea în Frumoasa, iar prin decretul țarului Rusiei Nicolai I din 18 decembrie 1835 i se conferă statut de oraș și reședință de județ cu numele Cahul, în cinstea biruinței asupra turcilor din data de 21 iulie 1770. În 1857 în Cahul a lucrat câteva luni ca judecător clasicul culturii românești, savantul cu renume mondial –Bogdan Petriceicu Hașdeu și to în acest an a sosit la Cahul pentru câteva zile istoricul și lingvistul român Mihail Kogălniceanu. În 1902 populațiunea orașului era de 7900 persoane: 3.700 evrei, 2.850 români, restul bulgari, greci și armeni. În perioada interbelică la Cahul sistemul sanitar includea 4 spitale de stat și 18 dispensare. În perioada postbelică orașul Cahul devine principalul centru economic și cultural de sudul Moldovei. În prezent, orașul Cahul este un important centru social-economic din sudul Republicii Moldova, oraș-stațiune balneară. La recensământul din anul 2014 orașul număra 30018 locuitori. dintre care: 60,48% - moldoveni, 10,69% - ruși, 6,82% - ucrainieni, 4,9% - bulgari, 2,11% - găgăuzi și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a orașului Cahul era următoarea: ortodocși – 73,28%, baptiști – 0,74%, martorii lui Iehova – 0,59%, adventiști de ziua a șaptea – 0,54%, atei – 0,48%, 23,88% - necunoscută și 0,49% - altă religie. Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din orașul Cahul.

Primăria - Cahul

Piața centrală

Palatul culturii

Monumentul eroilor artileriști

Muzeul ținutului Cahul

Monumentul în amintirea bătăliei de la Cahul

Vedere colaj

Stema orașului Chișinău

Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centru administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Orașul este străbătut de râul Bâc, un afluient de dreapta a Nistrului. În anul 2020 orașul număra aproximativ 738500 locuitori, dintre care: moldoveni – 64,95%, români – 13,98%, ruși – 8,98%, ucrainieni - 5,75%, bulgari -1,03%, găgăuzi - 0,66%, alte etnii - 1,32% și nedeclarată – 3,32%. Componența confesională a municipiului Chișinău se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,39%, creștini după evanghelie – 0,6%, martorii lui Iehova – 0,52%, baptiști – 0,51%, romano catolici – 0,22%, atei – 0,83%, alte religii – 0,9% și nedeclarată – 10,03%. Din punct de vedere administrativ, este divizat în cinci sectoare (cartiere): Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana. Prima mențiune a târgului datează din anul 1436. Dezvoltarea târgului ca oraș începe odată cu stăpânirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat Кишинёв (Kișiniov), drept capitală a noii gubernii botezată cu acest prilej Basarabia, după numele purtat până atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și denumit de ei Bukak (Bugeac). În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte. Unul dintre cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX, Basarabia era menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată (terminată în anul 1871) spre portul Odesa. În 1918, după ce Sfatul Țării a votat unirea cu România, Chișinăul a devenit municipiul de reședință al județului Lăpușna. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 114896 locuitori, dintre care 48456 români, 41065 evrei, 19.31 ruși, 1436 poloni etc. Chișinăul a primit statut de municipiu și a devenit al doilea oraș ca mărime din România, după municipiul București. Gara feroviară Chișinău a fost una dintre cele mai importante din România. Itinerarul principal l-a constituit linia București – Iași – Chișinău (Kiev, Moscova). În 1927 s-a realizat prima rută aeriană pe distanța Chișinău-București. În perioada interbelică au fost deschise și au activat în municipiul Chișinău mai multe facultăți și școli superioare: Facultatea de Agronomie și Facultatea de Teologie (de pe lângă Universitatea din Iași, Conservatorul Național de Muzică și Artă Dramatică și 2 conservatorii particulare. După 1918, Chișinăul a devenit un centru notabil de cultură românească. Iată instituțiile culturale ce activau la acea vreme: Casa Școalelor și a Culturii Poporului, care întreține în județ 179 de cămine culturale, 5 societăți muzicale și 15 biblioteci, adică în total 199 de organizații culturale dintre care 130 au personalitate juridică. Sub regimul sovietic Chișinăul ajunge la 700.000 de locuitori (în majoritate sosiți din alte republici unionale) și devine un important centru administrativ și industrial. Al doilea Război Mondial a distrus aproape 70% din fondul construit. Industria lipsea. În Chișinău după 1950 începe crearea și dezvoltarea de diverse industrii. Industria chimică, inginerie mecanică, inginerie de prelucrare a metalelor se dezvoltă rapid. În 1961 a fost fondată Academia de Științe, Institutul Moldovenesc de Horticultură, viticultură și vinificație din Moldova, Institutul de Cercetare de Pedologie și Agrochimie, Asociația științifică de producție Chișinău „Volna” și diverse alte instituții academice. În 1958 apare ziarul „Chișinăul de Seară” în limba rusă, iar în 1966 în limba română. În 1971 au fost deschise 25 spitale, 54 clinici de ambulatoriu, 19 clinici consultative pentru femei, 76 puncte medicale la întreprinderile din sectorul industrial, 4 dispensare, ambulatoare și spitale pentru copii. Astăzi Chișinău are în componența sa 35 localități: 1 municipiu (cu 5 sectoare), 6 orașe (care includ 2 sate), 12 comune care includ 14 sate. Orașul găzduiește 12 universități publice și 11 universități private, Academia de Știinșe a Moldovei, o serie de instituții care oferă liceu și 1–2 ani de învățământ universitar. În Chișinău există mai multe muzee dintre care trei sunt naționale: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Național de Arte și Muzeul Național de Arheologie și Istorie. Orașul are trei cluburi profesioniste de fotbal: Zimbrul și Academia (în Divizia Națională) și Real Succes (în Divizia A). La 30 aprilie 1958 este fondată la Chișinău compania publică de televiziune din Moldova, acum „Teleradio Moldova”. În octombrie 1990 începe transmiterea în Chișinău a primului canal românesc de televiziune, „TVR 1”. În martie 1993, începe la Chișinău transmiterea canalului francez „TV5 Europe”. În iunie 1998, la Chișinău, a fost lansat Radio Contact Chișinău, primul post de radio din România reluat în spațiul basarabean, având peste 50% de emisiuni proprii. Câteva dintre monumentele orașului sunt:

Porțile Chișinăului
Catedrala Nașterii Domnului (mitropolitană ortodoxă), construită în anul 1836
Catedrala Catolică, sfințită în anul 1843
Muzeul Național de Arheologie și Etnografie
Statuia Lupa Capitolina. Donată în anul 1921 de către Statul italian, cu ocazia Unirii Basarabiei și Bucovinei cu Regatul România. Statuia a fost distrusă în 1940 de trupele de ocupație sovietice, iar în 1991 înlocuită cu o copie dăruită de Statul român. Ea este instalată în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
Statuia lui Grigore Kotovski
Monumentul lui Ștefan cel Mare

Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din Chișinău.

Primăria

Pompieria

Liceul de băieți nr.3

Liceul nr.1 "Hâjdău"

Gara

Liceul de fete

Biserica nemțească

Închisoarea

Casa eparhială

Catedrala

Bulevardul

Stema orașului Ismail

Ismail (în perioada evului mediu românesc cunoscut și sub denumirea de Smil sau Smeilu) este un oraș situat în sud-vestul Ucrainei, centrul administrativ al raionului Ismail, regiunea Odesa, port situat pe malul stâng al Dunării vis a vis de satul tulcean Plaurul, la 80 km de vărsarea brațului dunărean Chilia în Marea Neagră. Ismail este un centru al industriei de prelucrare a alimentelor și o destinație turistică populară pe plan regional. El este, de asemenea, o bază a Marinei ucrainene și a Grănicerilor ucraineni care operează în Dunăre. Orașul are aproximativ 77000 locuitori, în principal ruși și ucrainieni. De-a lungul vremii a aparținut mai multor state: Ucraina (1991 - prezent), România (1918 – 1940 și 1941 - 1944), Imperiul Otoman (1484 – 1770 și 1774 - 1812), Moldova, denumire veche Republica Democratică Moldovenească (1484, 1917 – 1918 și 1856 - 1859) și URSS, denumiri vechi Republica Rusă și Imperiu Rus (1770 – 1774, 1812 – 1856, 1878 – 1917, 1940 – 1941 și 1944 - 1991). Cea mai veche clădire din Ismail este mica moschee turcească, ridicată în secolele XV - XVI, transformată într-o biserică în 1810 și care adăpostește în prezent un muzeu dedicat asediului din 1790. După Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, orașul Ismail a făcut parte din componența României ca localitate de reședință a județului Ismail. În anul 1930, orașul avea 26.123 locuitori, din care 13.416 bărbați și 12.607 femei, fiind cea mai mare localitate din județ ca număr de locuitori. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând o comunitate mare de români, precum și comunități mai mici de ucraineni, evrei, bulgari, germani, găgăuzi, maghiari, polonezi, armeni și țigani. În perioada interbelică au funcționat aici o prefectură, o pretură, o primărie, un tribunal, o judecătorie, o secție de poliție, o unitate de pompieri, un serviciu sanitar județean, un serviciu sanitar orășenesc, un serviciu veterinar, un serviciu hidraulic, un punct vamal, o căpitănie de port, o secție de poliție portuară, un oficiu P.T.T. de stat și un oficiu telefonic. Fiind un centru important pe plan local, ființau aici un liceu de băieți, un liceu de fete, un seminar teologic, un gimnaziu, școli primare și grădinițe. De asemenea, pentru ocrotirea sănătății își desfășurau activitatea un spital comunal de stat, 2 dispensare și un oficiu al Casei Asigurărilor Sociale din Galați care dispunea de servicii medicale în localitate. Existau și societăți cultural-sportive (2 biblioteci publice, o societate muzicală, un cinematograf și 3 societăți sportive), religioase (reședința Episcopiei Cetății Albe și a Ismailului, un protopopiat ortodox, 2 mănăstiri ortodoxe, 3 biserici ortodoxe, una lipovenească, una baptistă și una a creștinilor după Evanghelie) sau instituții de binefacere (Oficiul I.O.V., o filială a Societății "Crucea Roșie", o filială a Societății Ortodoxe a femeilor române, un azil de bătrâni și o societate pentru ajutorarea săracilor). La 22 iunie 1922, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înființat Episcopia Cetății Albe - Ismail, având jurisdicție asupra județelor Cetatea Albă, Ismail și Cahul și reședință la Ismail. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stasin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainiene. Conform recensământului populației din toamna anului 1941, în orașul Ismail locuiau 17.569 locuitori, dintre care 12.423 erau ruși (70,71%), 2.727 români (15,52%), 788 ucraineni (4,49%), 678 evrei (3,86%), 480 bulgari (2,73%), 46 polonezi, 27 germani, 17 găgăuzi și 383 de altă naționalitate. În anul 2008 orașul numără aproximativ 72000 locuitori dintre care: ucrainieni 38%, ruși – 30,2%, lipoveni – 13,5%, bulgari – 7%, moldoveni / români – 4,3%, Găgăuzi – 0,9%, bieloruși – 0,6%, țigani – 0,3% și evrei – 0,2%. Ismail este cel mai mare port ucrainean la Dunăre, deservind atât transportul de marfă, cât și cel de persoane. El este capăt de linie de cale ferată, care îl leagă de orașul Odesa. O serie de drumuri leagă orașul cu alte localități. La nordul orașului există un aeroport. Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din orașul Ismail.

Palatul Primăriei

Portul

Mănăstirea Cetățuia și Biserica Sfântu Nicolae

Liceul de fete

Liceul de băieți

Vedere din Cetate

Bulevardul lung

Vederi colaj

Capela Cetății

Cel mai bun bunel

Produsul de mai sus este o medalie (jeton) cu o singură față realizată pentru a fi conferită de nepoți / nepoate bunicului lor. Aceasta este o altă cale (modalitate) a nepoților pentru a-și arăta prețuirea și respectul pentru bunici și în general pentru vârstnici.

Codru Ultra Trail 2024 - Moldova Trail Run Club

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de firma privată Alex Sztankovits din Oradea pentru a fi conferită participanților și sau câștigătorilor la competiția de ciclism și alergare - Codru Ultra Trail din anul 2024.

Competiția este organizată de Clubul Moldova Trail Run, în Parcul Național Orhei, anual, în luna august. Codru Ultra Trail este cea mai mare competiție de Trail Running din Moldova, care pune în valoare frumusețea naturii, a tradițiilor și a culturii.

_____________ooOoo_____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ