Epaminonda's Blog.....: ATESSA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană ATESSA, provincia CHIETI,

regiunea ABRUZZO din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale

ilustrate, dar și o insignă locală.

Piața Oberdan

Conventul San Pascuale

Domul San Leucio

Piața centrală

Biserica Sfânta Cruce

Piața Garibaldi

Piața Benedetti

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

UN DUEL EPIGRAMATIC

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

___________xxx___________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL SIBIU

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Hermann Oberth 1894 - 1989 Sibiu

120 de ani de la naștere

Expoziția filatelică națională Aeromfila - 2014

Ediția a XXIX-a 25 - 29 iunie 2014 Sibiu

TAROM - 60 ani 1954 - 2014

Hermann Oberth s-a născut la Sibiu în data de 25 iunie 1894, în familia chirurgului sas Julius Oberth şi a Valeriei Krasser, fiica poetului Friederich Krasser. A fost căsătorit cu Mathilde Hummel, croitoreasă din Sighişoara. Între anii 1900 – 1904 a urmat şcoala primară la Sighișoara, apoi gimnaziul „Teutsch” din Sighişoara. După terminarea studiilor liceale s-a înscris la Facultatea de Medicină din München. Pasiunea sa pentru aerodinamică şi fizică era mai pregnantă, astfel că tânărul Oberth frecventa şi cursuri la Institutul Politehnic. După izbucnirea războiului este nevoit să întrerupă studiile şi să meargă pe front. Este rănit în luptă pe frontul de est şi se reîntoarce la Sighişoara ca sergent sanitar. În 1918 se înscrie la Facultatea de Medicină din Budapesta, pentru a-şi continua studiile, dar aceeaşi predilecţie pentru ştiinţele exacte îl determină să înceapă în 1919 studiile de fizică la Cluj. Va continua la München, Gottingen şi Heidelberg. În anul 1925 se întoarce la locurile natale şi se instalează ca profesor de matematică şi fizică la Gimnaziul „Stephan Ludwig Roth” din Mediaș. În anul 1928 este angajat de firma UFA-Berlin pe post de consultant ştiinţific pentru filmul „Femeia în lună”, cu însărcinarea de a construi o rachetă adevărată pe bază de benzină şi oxigen lichid. În anul 1929 brevetează la Berlin trei descoperiri şi soluţii pentru rachete, iar anul următor primeşte brevetul pentru primul său motor de rachetă, denumit „motorul conic” şi experimentat cu succes de Oberth. În 1931 brevetează în România o nouă invenţie importantă, „Procedeul şi dispozitivul de combustie rapidă”. Efectuează experimente la atelierele de la Şcoala militară din Mediaş şi în 1934 descoperă compatibilitatea azotatului de amoniu cu necesităţile de propulsare ale rachetelor. În 1935 lansează pentru prima dată, la Mediaş, o rachetă cu propergol lichid. În 1937 concepe o rachetă pe bază de alcool şi oxigen lichid, cu o înălţime de 24 m şi o greutate de 35 tone, proiectată pentru o distanţă de zbor de 1.000 km. În 1938 obţine un contract de cercetare cu Institutul Politehnic de la Viena, iar în 1940 cu cel din Dresda. Pe fondul declanşării celui de-al doilea război mondial, i se ordonă să se mute la Peenermunde, unde elaborează pentru Wernher von Braun studiul cu privire la „Optimizarea treptelor la rachete multietajate”. Din 1943 este mutat la Reinsdorf unde lucrează la un proiect de rachetă antiaeriană pe bază de combustibil solid. După terminarea războiului, Hermann Oberth se stabileşte cu familia la Feucht, lângă Nurnberg. În 1946 este numit membru de onoare al secţiei de aeronautică din Paris, dar în paralel lucrează şi ca grădinar în Germania răvăşită de război. Abia din 1948 se apucă din nou de lucru la proiectele sale de astronautică pentru că obţine un post la Departamentul tehnicii militare din cadrul ministerului elveţian al Apărării. Între timp este numit şi membru de onoare al British Interplanetary Society.În anul 1950 Hermann Oberth construieşte la Spezia, în Italia, o rachetă pe bază de azotat de amoniu. În 1955 pleacă în America, unde lucrează sub direcţia lui Wernher von Braun la programul spaţial american. Elaborează un studiu despre călătoria pe Lună şi înapoi, detaliind toate relaţiile de calcul necesare. Se reîntoarce în Germania, apoi temporar va fi consultant în America, iar în 1962 se va retrage definitiv la casa sa din Feucht.Până la sfârşitul vieţii va fi covârşit de onoruri şi recunoaşteri ale muncii sale. S-au instituit societăţi sau premii de astronautică care i-au purtat numele, a fost decorat şi primit în rândurile a numeroase instituţii de prestigiu. În 1972 şi 1974 va veni şi în România la invitaţia Academiei Române. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem. A murit în data de 28 decembrie 1989, în urma unei scurte boli fiind înmormântat în cimitirul nou din Feucht, Germania.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii.Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale.Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Set 2 insigne absolvent - Academia Forțelor Terestre

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" - Sibiu este continuatoarea traditiilor primei scoli militare de ofiteri al carei act de nastere l-a constituit Porunca Domneasca nr. 36 din 13 iunie 1847 a lui Bibescu-voda (domnitorul Tarii Românesti Gheorghe Bibescu 1842-1848).Scoala Ostaseasca, cum s-a numit initial, avea menirea de a forma ofiteri specializati in cele trei arme ale timpului: infanteria, cavaleria si artileria, capabili sa instruiasca subunitatile dupa cerintele adoptate si de alte armate moderne din Europa. La 9 septembrie 1847, prin Ordinul 2006/1847 al Dejurtfei (Ministerului de Razboi), Scoala Ostaseasca isi deschide cursurile in cazarma cavaleriei (Sfântul Gheorghe, „Malmaison") de pe Calea Podului de pamânt, astazi Calea Plevnei, din Bucuresti. Acelasi ordin precizeaza ca durata cursurilor va fi de doi ani, urmând un stagiu la trupe pe timp de un an. Dupa aceasta perioada, tinerii absolventi erau inaltati la gradul de praporcic (sublocotenent) si repartizati la comanda subunităților. Pentru inceput, efectivul scolii a fost de 22 de elevi, proveniti din tineri junkeri si subofiteri de origine boiereasca. Primul director al scolii a fost locotenentul Ioan Greceanu, urmat, incepând din 13 februarie 1848, de colonelul (rus) Alexandru Banov. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) reteaua invatamântului militar românesc cuprindea: Scoala militara de ofiteri, Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala de scrima si gimnastica, Scoala copiilor de trupa, Scoala de arte si meserii a armatei, Scolile de gradul I pentru alfabetizarea militarilor in termen. Conform regulamentului de functionare din anul 1860, Scoala Ostaseasca din Bucuresti cuprindea doua sectiuni: o sectiune pentru pregatirea ofiterilor de artilerie si geniu, si o alta pentru pregatirea ofiterilor de infanterie si cavalerie. Prin O. Z. nr. 204/22 iulie 1861, Scoala regimentara provizorica din Iasi, infiintata in anul 1856 si reorganizata in anul 1858 sub numele de Scoala Militara de Ofiteri, a fost unita si a intrat in compunerea Scolii Ostasesti din Bucuresti. Dupa contopirea celor doua scoli (1862) se va adopta o noua denumire pentru aceasta institutie militara de invatamânt: Scoala Militara Unica a Principatelor Unite, iar durata cursurilor va fi de cinci ani. Localul scolii apartinea Ministerului de Razboi si era plasat pe ulita Târgovistei, astazi Calea Grivitei. Incepând cu anul scolar 1863/1864 durata de scolarizare a fost redusa la patru ani. Din aceasta scoala, in anul 1864, au fost trimisi sa urmeze cursurile Scolii militare superioare de la Saint Cyr (Franta) 12 ofiteri, 8 de infanterie si 4 de cavalerie. In noaptea de 10/11 martie 1866 un devastator incendiu a distrus cazarma acestei scoli. Scoala a fost mutata in garnizoana Iasi, pe strada Copou, unde va ramâne pâna in anul 1872, când prin Inaltul Decret nr.4283/1872 semnat de viitorul rege al României, Carol I (1866-1914), scoala se imparte in: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie, care va fi mutata la Bucuresti (in vechea cazarma, reconstruita) si Scoala fiilor de militari (colegiu militar), care va ramâne sa functioneze la Iasi. Pe timpul primei parti a razboiului pentru obtinerea Independentei de stat a României, 1877-1878, cursurile Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie au fost suspendate pâna in luna noiembrie a anului 1877 când vor fi reluate. Incepând din 15 noiembrie 1885 si pâna in anul 1890, scoala va purta numele de: Scoala de Ofiteri. Din 1891 Scoala de Infanterie, cum va fi denumita in urmatoarea perioadă, isi va desfasura cursurile intr-o noua cazarma construita pe Dealul Spirii.In anul 1900 se revine la vechea denumire a scolii: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie. Acestei scoli i se adauga, in acest an, Scoala de Administratie, fara a i se schimba denumirea. Toti cursantii scolii (200) sunt cuprinsi intr-o singura companie. Prin Inaltul Decret nr. 284/16 februarie 1910, publicat in Monitorul Oastei nr. 7/1910, Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie i se va schimba din nou numele, ea se va chema: Scoala Pregatitoare de Ofiteri. Aceasta scoala, in anul 1915, va cuprinde un batalion de elevi activi si unul de elevi militari T. R. Un document emis in preajma intrarii României in primul razboi mondial ne informeaza ca scoala era formata din doua companii de elevi activi si doua companii de elevi cu termen redus. Dupa intrarea României in razboi, când Capitala era pe punctul de a cadea in mâinile trupelor Puterilor Centrale, scoala este mutata la Botosani, in cazarma Regimentului 37 Infanterie. In acel moment avea un efectiv de 1670 de elevi, cuprinsi in trei batalioane a câte patru companii. Aici, la Botosani, se primeste Ordinul nr. 3019/6 august 1917 al Ministerului de Razboi, prin care scoala ia parte la dezarmarea trupelor rusesti ce parasisera in debandada frontul din Moldova si trecusera la jefuirea populatiei civile. In anul scolar 1917/1918 Scoala Pregatitoare de Ofiteri a scolarizat doar ofiteri de rezerva. La 1 mai 1918, scoala primeste un nou nume: Scoala Militara de Infanterie si Administratie, iar la 2 ianuarie 1918 paraseste definitiv orasul Botosani, mutându-se la Bucuresti, având in acel moment doua batalioane de elevi (unul activ si unul de elevi T.T.R.). Dupa Unirea cea Mare, din 1 decembrie 1918, evenimentele interne si internationale au dus la o cerere marita de ofiteri pentru a incadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Inaltul Decret nr. 5376/1920 s-a infiintat o noua scoala de ofiteri de infanterie (1 iulie 1920), in garnizoana Sibiu. Aceasta noua institutie militara de invatamânt va functiona in localul vechii scoli de cadeti a armatei austro-ungare. Cu aceasta ocazie s-a schimbat din nou titulatura scolii, scoala de ofiteri de infanterie din Bucuresti a primit numele de: Scoala Militara de Infanterie nr. 1, iar cea din Sibiu: Scoala Militara de Infanterie nr. 2. Primul comandant al noii scoli militare de la Sibiu a fost Lt. col. Vasilescu Christea, ofiter de stat major, participant activ la razboiul de reintregire, cu studii militare in tara si strainatate. Desi la 1 septembrie 1920 era planificata inceperea cursurilor, aceasta data s-a decalat cu câteva luni din motive obiective. Cursurile acestei scoli au inceput la data de 19 decembrie 1920. In anul 1922 la titulatura scolii militare de la Sibiu i se adauga numele celui care a condus tara si ostirea ei la obtinerea Independentei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele; Scoala Militara de Infanterie nr. 2 „Principele Carol". La 13 iulie 1932 Scolile Militare de Infanterie nr.1 din Bucuresti si nr. 2 din Sibiu se comaseaza sub denumirea: Scoala Ofiteri Infanterie „Principele Carol", având locul de dispunere in localul scolii sibiene. Dupa pierderile teritoriale suferite de România in vara anului 1940, Ministerul de Razboi a luat hotarârea de a muta aceasta scoala de la Sibiu in Capitala. Astfel, la 15 octombrie 1940, Scoala de Ofiteri de Infanterie, cum a fost redenumita, este mutata la Bucuresti, in localul Scolii de Aplicatie. In luna aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene asupra Capitalei, scoala a fost dislocata, pâna la finalizarea celui de-al doilea razboi mondial (1945), in localitatea Zarnesti, jud. Brasov. Dupa incetarea ostilitatilor scoala revine la Sibiu (conform ordinului nr. 56343/31 iulie 1945, purtând denumirea de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Administratie si reocupând vechile cladiri pe care le cedase Universitatii din Cluj in toamna anului 1940. Incepând cu anul 1952 si pâna astazi, scoala (institutul, academia) va purta numele patronimic „Nicolae Balcescu". Intre anii 1953-1955 aceasta scoala a fost cunoscuta sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie „Nicolae Balcescu" din Sibiu, iar dupa aceasta perioada, pâna in anul 1958 s-a numit: Scoala de Ofiteri de Infanterie „Nicolae Balcescu" (cavaleria incetase sa figureze intre „armele" armatei române). Intre anii 1958- 1961 scoala figureaza in documente sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Intendenta „Nicolae Balcescu", iar in anii 1961 si 1962, doar sub numele de: Școala Militara de Ofițeri "Nicolae Bălcescu". Sus am postat logo-ul și o poză cu câteva clădiri aparținând Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. Incepând cu 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotarârii guvernului nr. 836/7 decembrie 1961 privind infiintarea scolilor militare superioare de ofiteri, s-a trecut la invatamântul cu o durata de patru ani, scoala s-a numit: Scoala Militara Superioara de Ofiteri "Nicolae Bălcescu." Aceasta scoala pregatea cadre pentru armele si specialitatile: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenta, finante, topografie, cai ferate, tehnici constructori, pompieri si securitate-paza, iar incepând cu anul scolar 1967/1968 si ofiteri pentru arma graniceri. Mai jos este reprezentat un ecuson care se coase pe mâneca echipamentului studenților militari din această instituție de învățământ. Prin Decretul nr. 1037/1 noiembrie 1968 si H.C.M. nr. 2539/11 noiembrie 1968 institutia isi schimba, din nou, denumirea in: Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" si se reduce perioada de scolarizare de la patru la trei ani.

Insigna - Flaro

Flaro Sibiu (fosta fabrică Flacara Roșie din perioada de dinainte de 1989) este cel mai renumit producător de birotică și articole școlare din România, ce a fost înființat în anul 1922, Face parte din grupul RTC Holding, începând cu anul 2005. Flaro furnizează și servicii pentru clienți din industria auto, electronică și electrotehnică, folosind următoarele tehnologii: prelucrări mase plastice (piese realizate prin injecție și presare), prelucrări metalice (piese metalice obtinute prin ștanțări și îndoiri), acoperiri galvanice; prelucrări mecanice prin strunjire, frezare, rectificare precum și închiriere de forță de muncă, logistică și operațiuni vamale. În anul 2005 flaro a avut o cifră de afaceri de 6 milioane euro iar în anul 2006 – 9 milioane de euro. Sediul fabricii este situat pe Strada Fabricii, la nr. 33. Sus am postat logo-ul și o poză cu vechea cladire a fabricii sibiene. Redau mai jos câteva repere din istoria acestei fabrici:

18 DECEMBRIE 1922 - isi incepe activitatea la Sibiu societatea GRATIOZA
9 DECEMBRIE 1925 - intreprinderea se transforma in societate anonima, cu denumirea GRATIOZA MILL Pantle S.A. cu sediul in Sibiu strada Riului nr. 12; Scopul societatii este „producerea de plicuri si hirtie de scrisori precum si a tuturor marfurilor si produselor de fabrica pentru industrii, cari intrebuinseaza hirtie”.
1931 => 1938 - se largeste domeniul de activitate al intreprinderii cu prelucrarile metalice, inceperea fabricarii de articole chimice, ace de cusut manual, tevi textile din hartie, penite, pioneze.
1944 => 1947 - se trece la munca planificata; se aplica proiectul planului de munca pe sectii:
1948 - dupa nationalizare, intreprinderea DEROPA (cu obiect de activitate tiparirea si confectionarea) se comaseaza cu intreprinderea GRATIOZA, schimbandu-i-se numele in Intreprinderea Industriala de Stat „Flamura Rosie”.
1950 - o alta intreprindere mica din Sibiu este comasata cu „Flamura Rosie”: fabrica ARTALITH (producatoare de stilouri si creioane mecanice).
1958 - Ministerul Industriei si al Bunurilor de Consum stabileste comasarea fabricii ORLALIT (producatoare de placi, nasturi, bastoane de galalit si manere de mobila) cu FLAMURA ROSIE.
1960 - se achizitioneaza primele masini de injectat mase plastice se schimba aproape in intregime profilul intreprinderii.
1968 - incepe activitate de cercetare; se realizeaza 20 de inventii, dintre care 16 sunt brevetate si aplicate in productie.
1989 - Compania ajunge la un efectiv de 3000 angajati; are loc dezvoltarea puternica prin cresterea capacitatilor de productie si dotarea cu masini specializate pentru producerea de accesorii textile, masini de prelucrat mase plastice, alte masini si utilaje.
1990 - Prabusirea industriei textile romanesti determina societatea sa asimileze produse noi si sa patrunda pe pietele externe. Flamura Rosie isi schimba numele in Flaro.
1996 - Semnarea unui contract cu Fuji Magnetics Gmbh din Germania - pentru producerea in sistem Lohn de unitati mecanice pentru camere foto.
1999 - S-a nascut o noua societate mixta, Phoenix Mecano Mould SRL, prin joint-venture cu marele concern Phoenix Mecano, pentru realizarea de matrite de injectie.

Semn de înmormântare - Vorstadt

Semnele de înmormântare au apărut din cauza unor prejudecăți care sunt asociate cu cei morți și o înțelegere slabă a ceea ce se întâmplă după moarte .Este important să rețineți că toate semnele de la înmormântare au o conotație negativă, deoarece evenimentul în sine este trist. Una dintre cele mai frecvente superstiții - omul mort poate lua cu el un om care a făcut ceva în neregulă cu ritualul funerar sau lângă trupul decedatului. Oamenii cred că dacă ochii celui decedat sunt deschis, el poate lua cu el o persoană care se află în apropiere. Aproape toți oamenii atarna oglinzi, astfel încât sufletul decedatului nu poate fi reflectat în oglindă.Se crede că lumile noastre și ale astralului sunt foarte strâns legate, astfel încât sufletul poate merge din greșeală la astral. Uneori, o batistă este pusă în mâinile celui decedat, astfel încât să o poată folosi "într-un proces groaznic". Semnele și superstițiile la înmormântare sperie mulți oameni. Ar trebui să înțelegeți că aproape toate semnele și obiceiurile asociate procesului funerar sunt simple temeri omenești și nu poartă nimic rău în sine. Există o opinie că, în casa în care se află corpul, nu puteți deschide ferestrele, astfel încât sufletul să nu zboare înainte. Unii oameni se agață de picioarele celor decedați, astfel încât să nu viseze și să ardă măsura, frânghiile, măturea, cipurile din sicriu și alte lucruri care au legătură cu el și cu ritualul său. Semnele de înmormântare sunt atât de numeroase încât este pur și simplu imposibil să le cunoaștem și să le respectăm pe toate. Dar există câteva recomandări care sunt de dorit să fie implementate. În ziua înmormântării, merită să aduceți o lampă închisă cu lumanari și un cărbune cu tămâie, în loc de băuturi alcoolice. În timpul mesei funerare, primul fel de mâncare este clătite. Terenul de cimitir nu poate fi folosit pentru tratarea bolilor, deoarece este folosit doar în magia neagră, care vă va face rău pe voi și pe cei dragi. La ceremonia de înmormântare este mai bine să aducă flori vii, mai degrabă decât numeroase coroane artificiale, care în timp vor deveni gunoaie. Produsul de mai sus este un semn de înmormântare în formă de scut heraldic, din lemn de esență moale vopsit negru. Una din fețe este pictată cu alb și reprezintă un craniu încadrat de inițialele „S.T.”, iar dedesubt două oase încrucișate și inscripția: „Vorstadt” (suburbie -??) . Cealaltă față nu este decorată în vreun fel. În partea de sus este fixat inelul pentru agățare din fier forjat.

Duathlon Challenge 2022 Sibiu

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor competiției sportive Duathlon Challenge ce a avut loc la Sibiu în anul 2022.

Duathlon Challenge este o competiție sportivă care îmbină două sporturi (alergarea și ciclismul), organizată de Asociaţia sportivă CAB Sport Sibiu și gândită pentru promovarea sportului în rândul comunităţii locale şi regionale. Duathlon Challenge, încurajează alergarea şi mersul pe bicicletă, ca modalităţi de recreere, de impulsionare a competitivităţii sau ca alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, într-un cadru natural minunat. Competiția constă în diverse probe:

Duatlon individual (alergare + bicicleta + alergare), pe asfalt exclusiv, presupune parcurgerea următoarelor distanțe: 5 km alergare în Muzeul Satului urmați de 20 km cu bicicleta (2 bucle a cate 10 km Sibiu – Rasinari pe DJ 106 A, soseaua fiind închisă circulației autoturismelor) şi, la final, 2 km alergare în Muzeul Satului.
Duatlon ștafetă (alergare + bicicleta + alergare), pe asfalt exclusiv, presupune parcurgerea acelorași distante: 5 km alergare, urmați de 20 km cu bicicleta + 2 km alergare în echipă: un alergator aleargă 5 km, apoi preda ștafeta biciclistului, iar apoi biciclistul îi predă ștafeta din nou alergatorului.
Duathlon family, pe asfalt exclusiv , o cursa distinctă pentru copiii între 6 și 14 ani care presupune parcurgerea unui traseu de 10 km Muzeul Satului – Rasinari si retur, pe DJ 106 A, soseaua fiind închisă circulației autoturismelor, de către un părinte + un copil, ambii pe bicicletă, stimulând în acest fel practicarea sportului în familie.
Paralimpic handbike – ciclism de șosea pentru persoanele cu dizabilități, care vor folosi handbak-uri, pe distanța de 10 sau 20 km, una sau două bucle a câte 10 km Sibiu – Rasinari pe DJ 106 A, șoseaua fiind închisă circulației autoturismelor. În acest mod stimulăm persoanele cu dizabilități să practice ciclismul și să participe la curse de ciclism pe șosea.

La competiție pot participa persoane cu vârstele cuprinse între 6 și 75 de ani la următoare categorii:

Duatlon individual: masculin și feminin
Duatlon ștafetă: masculin, feminin și mixt (un concurent la alergare celălalt pe bicicletă)
Duatlon family Asfalt: Family 6-9 ani (1 părinte/membru al familiei + 1 copil, 2 biciclete ) – traseu 10 km și Family 10-13 ani inclusiv (1 părinte/membru al familiei + 1 copil, 2 biciclete ) – traseu 10 km
Paralimpic handbike – masculin și separat feminin pe distanțe de 10 și 20 km

Stema municipiului Sibiu

Stema municipiului Sibiu este atestată din secolul al XIII-lea. Aceasta se compune dintr-un scut antic cu smalțul câmpului roșu. În acest câmp se află două spade încrucișate cu vârful spre talpa scutului, de argint, cu mănunchiuri de aur, care susțin prin garda lor o coroană foliată deschisă, de aur. Spadele străpung împletit o trinchetă foliată cu foi de nufăr, cu vârful spre talpa scutului, toate de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu șapte turnuri, de argint. Inițial stema Sibiului a fost identică stemei scaunului Sibiu, constând în două spade încrucișate. În secolul al XIV-lea a fost adăugat triunghiul foliat cu frunze de nufăr. Semnificația reprezentărilor de pe stemă este următoare:

Spadele încrucișate cu vârful în jos semnifică, potrivit uzanței medievale, luarea în posesie a pământului, voința cetățenilor de a apăra municipiul și drepturile lor civice.
Coroana foliată, numită în heraldica transilvăneană "corona regia", semnifică statutul de oraș liber regal, aflat pe fundus regius („Pământul crăiesc”).
Smalțul roșu al scutului simbolizează autonomia locală constituțională.
Trincheta foliată, semn al unității treimii, semnifică solidaritatea civică.
Stema ca întreg simbolizează comunitatea sibienilor, iar aurul semnifică aspirația locuitorilor spre prosperitate.
Coroana murală cu șapte turnuri indică rangul de municipiu reședință de județ.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către

coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiană din vremuri diferite dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest oraș.

Banca Albina

Gara

Biserica evanghelică Johannis

Filiala B.N.R.

Aeroportul

Biserica evanghelică

Biserica greco ortodoxă

Poșta

Hotel Împăratul Romanilor

Biserica catolică

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.