Epaminonda's Blog.....: CAUNES - MINERVOIS * FRANȚA

Mai jos admiri și alte cărți poștale reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din vremuri diferite din localitatea franceză

CAUNES - MINERVOIS, departamentul AUDE, regiunea

LANGUEDOC - ROUSSILLON, câteva vechi trimiteri poștale

și un jeton local.

Primăria

Abatia

Bulevardul Marii Fântâni

Monumentul morților pentru patrie (1914 - 1918)

Gara de sud

Gările

Piața Polisler

Fântâna ma

Strada Gării

Cariera de granit

Centrul localității

Școlile

Fabrica de cherestea

Capela Notre Dame du Cros

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Jeton local

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O EPIGRAMĂ PROPRIE

CELEBRITĂȚILE SUNT AICI

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Piesa medalistică de mai sus s-a realizat de Monetăria națională a statului român în anul 2020 pentru a celebra animalul “Broasca țestoasă dobrogeană”, denumire alternativă Țestoasa de uscat grecească.

Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele: seria – Flora și fauna României, material compoziție – argint, puritatea – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutate – 27 grame, calitatea – proof, tiraj – 100 exemplare, preț unitar de vânzare inclusiv TVA – 198 lei.

Specie rară, ocrotită de lege și declarată monument al naturii, Broasca țestoasa dobrogeană este o vietate care trăiește pe uscat, de mărime mică, cu o lungime cuprinsă între 20 – 30 cm. Este adaptată la habitate aride, fiind specifică zonelor de stepă din podișul Dobrogei. Capturarea și scoaterea acestei reptile din mediul său natural se pedepsește penal. În orice caz, simpaticului animal îi priește în sălbăticie unde de mii de ani se simte cel mai bine. Ca oricărui animal de altfel, în libertate. Testoasa de uscat greceasca este exclusiv ierbivora. Masculii sunt mai mici decat femelele. Carapacea este rectangulara, alungita de culoare cafenie de diverse nuante. Placile carapacei sunt mari, conturate in negru. Exemplarele tinere au carapacea cafenie deschis cu puncte negre la periferia placilor.Marginile carapacei la exemplarele adulte adesea sunt incovoiate in sus. Plastronul este plat cu o pata neagra centrala. La memebrele posterioare pe coapse prezinta pinteni. Capul este acoperit de solzi mari, este mai inchis la culoare, cu pete mari inchise la culoare. Picioarele acoperite de solzi sunt de nuante mai deschise.Femelele depun, prin mai-iunie, 4-12 oua sferice, albe, care se clocesc in 70-80 zile.La inceputul primaverii, in perioada imperecherii, Broasca Testoasa Dobrogeana scoate anumite sunete. Ouale albe, de marimea unei nuci si cu coaja tare, le depun in mai sau iunie la loc insorit, intr-o adancitura a solului si le acopera atent cu pamant. Puii (de marimea unei jumatati de nuca mare) apar in luna septembrie.

1 Mai 1931 - P.S.D.R. (Partidul Social Democrat Român)

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Partidul Social Democrat Român a fost reprezentantul social-democrației în viața politică românească până la instaurarea dictaturii comuniste. Ideile socialiste au pătruns în Principatele Române prin intermediul tinerilor care își făceau studiile în străinătate, transferul de idei făcându-se mai ales pe filiera franceză, datorită predilecției pentru cultura franceză. Mai ales după revoluția de la 1848, ideile socialiste au fost propagate prin intermediul presei muncitorești și socialiste, reprezentate de Telegraful român (1865, Analele tipografice (1869), Uvrierul și Lucrătorul român (1872). În jurul acestor publicații s-au format cercuri socialiste, în cadrul cărora s-au afirmat multe personalități. Un aflux important l-a avut venirea în țară a unui grup de emigranți ruși și basarabeni, cunoscuți sub numele de narodnici, prigoniți de autoritățile țariste, între care se remarcau C.Dobrogeanu-Gherea, Nicolae Zubcu-Codreanu și dr. N. Russel. Ei au adus o infuzie nouă de idei socialiste de tip anarhist, dominante în Rusia, dar și de tip german, prin intermediul mai multor reviste, între care s-a remarcat Contemporanul (1881). La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social - Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Din conducere făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, CD Gherea, IC Frimu si alții. Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățământului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală. Partidul a adoptat o poziție moderată, în sensul acceptării cadrului constituțional existent, sub influența tripletei aflată la conducerea efectivă: Gherea – Nădejde - Mortun. În 1899 partidul s-a destrămat, iar cluburile muncitorești au fost desființate, cu excepția clubului de la București, în cadrul căruia au continuat să activeze personalități ca I. C. Frimu, C. Z. Buzdugan și Cristian Racovski. La 31 ianuarie 1910 a fost înființat Partidul Social Democrat Român (P.S.D.R.), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor și alții. PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitând democratizarea țării și transformarea ei într-o societate socialistă. În decembrie 1918, PSDR și-a schimbat denumirea în Partidul Socialist, dar din rândurile sale s-au desprins mai multe fracțiuni și grupuri disidente. Un mare nume membru al PSDR istoric a fost cel al savantului Emil Racoviță.

Insigna - 6000000 kilometri zbor - aviația civilă

Piesa medalistică de mai sus este o insignă (să-i spunem) de merit ce s-a acordat în regimul comunist piloților din aviația civilă. Pentru piloții civili măiestria și experiența de pilotaj se măsura în kilometri de zbor. La realizarea unui număr de kilometri de zbor (de obicei milioane) pilotul era recompensat cu astfel de insigne. Era un motiv de mândrie pentru orice pilot civil să obțină insigne cu un număr cât mai mare de kilometri. Se cunosc insigne de la 1 milion până la 10 milioane kilometri de zbor. Se poate deduce că la primirea unei astfel de insigne pilotul primea o indemnizație bănească, încasată o singură, dată sau o majorare a salariului lunar. Insignele sunt confecționate din metal brut și strident colorate abundând de însemne comuniste (cununile de stejar, eșarfele tricolore și folosirea doar a culorilor drapelului național (roșu, galben și albastru) pentru vopsirea insignelor. Partidul comunist unic folosea diverse căi și mijloace pentru a-i face pe cetățeni să lucreze mai bine și mai mult în scopul realizării obiectivului principal – crearea omului nou, constructor conștient și devotat al societății socialiste multilateral dezvoltate.

Insigna - C.T.A. - (Cercul tehnico aplicativ) auto

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România s-a adoptat Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18-20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente. Mai jos prezint câteva insigne cunoscute ale cercurilor tehnico-aplicative din acea vreme.

În amintirea întregirii neamului 1906 - 1919

Piesa medalistică de mai sus s-a bătut în anul 1919 În amintirea întregirii neamului românesc. Este o medalie din bronz, rotundă, cu diametrul de 186 milimetri, cu o singură față și cant neted ce poate fi admirată la Muzeul Național de Istorie a României din București. Partea stângă a câmpului este ocupată de imaginea unui monument-altar pe a cărui latură se distinge inscripția: ROMÂNIA / MARE într-o cunună din ramuri de lauri legată cu panglică. Sub aceasta, într-un cartuș citim: MIHAI * ȘTEFAN * CUZA. La baza soclului statuia Lupa Capitolina, pe a cărei bază este înscris numele: TRAIAN. În partea dreaptă, în picioare spre stânga un soldat gol, cu cască pe cap, ținând în mâna stînga un steag, pe care apar, unele sub altele, numele provinciilor alipite: BUCOVINA, BASARABIA, TRANSILVANIA. Brațul său drept, peste care este aruncată o mantie este întins deasupra monumentului și poartă la încheietură căătușe și lanțuri rupte. De o parte și de alta a întregului ansamblu, poziționați la mijloc sunt trecuți anii: 1916 în stânga și la dreapta 1919. În exergă este aplicată legenda pe două rânduri: ÎN * AMINTIREA / ÎNTREGIREI * NEAMULUI.

_________ooOoo_________

O ACȚIUNE (ȘI ROMÂNEASCĂ)

ÎN LIMBA GERMANĂ

SCOASĂ ÎN AUSTRO-UNGARIA