Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI DIN COMUNELE FLORICA, LARGU ȘI LOPĂTARI

1. Florica este o comună din județul Buzău formată numai din satul de reședință cu același nume.

Comuna se află în sudul județului, în câmpia Bărăganul Călmățuiului și este străbătută de șoseaua județeană DJ203C, care o leagă către vest de Mihăilești și spre est de Pogoanele. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1597 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1631 locuitori), dintre care: români – 96,86% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Florica astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,62% și restul – nedeclarată sau altă religie. Satul Florica a luat ființă în anul 1879, în privința acestei date nu există nici o îndoială deoarece actul ce atestă întemeierea satului se păstrează încă în Arhiva comunei Mihăilești. Această afirmație este confirmată în lucrarea părintelui Mircea Trif unde scrie următoarele: „satul Florica este atestat ca datând din anul 1879, odată cu Legea rurală din 1878, denumită Legea însurățeilor, conform cu art. 5 și 6 din Legea rurală din 1864. Acest eveniment de parcelare a pământului și pădurilor, a stabilirii hotarelor unui sat mare cu 250 de familii este atestat în actele fostei primării a comunei Florica, dosar nr.1/1879 pe baza contractului cu numărul 1461”. Într-o lucrare recentă, întocmită de Prefectura județului Buzău, se menționează: „Satul Florica are o istorie aparte de celelalte sate ale comunei Mihăilești. În urma aplicării Legii rurale cunoscută și ca Legea însurățeilor în 1879 s-a stabilit pe raza comunei formarea unui sat cu 250 de familii”. Aici, în noul sat, mai mulți țărani din comunele Chiojdu-Mic, Colți, Păltineni, Sibiciu, Nehoiu, Viperești, Lapoș și din alte sate din județul Prahova au fost împroprietăriți cu câte „9 pogoane în câmp, un pogon loc de casă, un pogon izlaz fiecare”. Satul a fost botezat după Florica Poenaru, fiica inginerului Constantin Poenaru, care s-a ocupat cu hotărnicia satului înaintea înființării lui. De-a lungul vremii localitatea a făcut parte din mai multe comune, dar a fost și comună de sine stătătoare, desființată și reînființată, ultima dată în anul 2004. În curtea localnicului Ștefan Daniel există un monument funerar-monument istoric de interes județean, datând din secolulal XVIII-lea.

În centrul localităţii Florica, lângă biserica ce poartă hramul “Cuvioasa Parascheva” şi în imediata apropiere a şcolii, în anul 1982, locuitorii au ridicat un monument “În amintirea eroilor din localitatea Florica căzuţi pe câmpurile de luptă pentru întregirea neamului”. Monumentul, un obelisc cu o cruce de metal în vârf, este susţinut de un postament în trei trepte şi protejat de un gard din metal. Pe monument sunt înscrise numele eroilor. Pentru cei căzuţi în Primul Război Mondial se arată că “Voi aţi fost strămoşii noştri şi v-aţi jertfit la Jiu şi Mărăşeşti”, iar pentru cei pieriţi în luptele din cel de Al Doilea Război Mondial se aminteşte că,“Departe aţi murit de-ai voştri, fără un mormânt şi o cruce, curajul vostru ne-nfricat în minte îl vom duce”

2. Largu este o comună din județul Buzău, care include și satul Scărlătești. Comuna se află în sud-estul județului, în Câmpia Română, pe malul drept al râului Călmățui.

Prin comună trece șoseaua județeană DJ214A, care o leagă spre est de Rușețu și spre vest de Luciu. De asemenea, prin comună trece și calea ferată București – Urziceni – Făurei, pe care comuna este deservită de halta Sătucani. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1526 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1790 locuitori), dintre care: români – 96,78% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Largu astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 96,85% și restul – necunoscută sau altă religie. Trei obiective din comuna Largu sunt incluse pe lista monumnetelor istorice de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice și unul este monument de arhitectură. Lângă Largu, primul sit arheologic este pe movila „La Popină III”, unde s-au descoperit o așezare neolitică aparținând culturii Boian (mileniile al VI-lea–al V-lea î.e.n.), o așezare eneolitică din cultura Gumelnița (mileniul al IV-lea î.e.n.), o așezare din epoca migrațiilor (secolele al III-lea–al IV-lea e.n.) și o necropolă aparținând culturii Cerneahov din perioada migrațiilor (secolul al IV-lea). Al doilea sit arheologic aflat tot în zona satului Largu, în punctul „Cornu Malului”, este o necropolă sarmatică din secolele al III-lea–al IV-lea e.n. Monumentul de arhitectură este biserica Sfântul Ilie din satul Largu, biserică ce datează de la 1817.

În memoria eroilor din primul război Mondial în localitatea buzoiană Largu a fost ridicat un monument pe care au fost înscrise numele a 20 de eroi, printre care maiorul N. Nedelcu, căzut la Oituz. Acest monument s-a deteriorat în timp şi în locul său, lângă căminul cultural, a fost construit un altul, în formă de obelisc cu cruce, aşezat pe un postament în trepte, placat cu marmură, drept “Cinste eroilor din comuna Largu din primul şi al doilea război mondial 1916- 1941”. Inscripţia precizează în continuare că, “Acest monument este făcut prin străduinţa primarului comunei, Nicolae Bardaş, între anii 1996-2000”. La inscripţionarea monumentului nu s-a ţinut cont de realitatea istorică, eroii nu au fost împărţiţi pe evenimentele în care şi-au pierdut viaţa, tuturor li s-a atribuit gradul de sergent, iar unii au fost omişi, cum este cazul maiorului Nedelcu, căzut în luptele de la Oituz, în Primul Război Mondial. Acestea sunt erori nescuzabile domnule primar, și dacă doriți s-ar putea remedia. Un erou de seamă al comunei este maiorul Popescu Nicolae, mort pe frontul de Est, decorat post-mortem cu Ordinul “Mihai Viteazu”.

3. Lopătari este o comună din județul Buzău, care include și satele: Brebu, Fundata, Luncile, Pestrițu, Plaiu Nucului, Ploștina, Potecu, Săreni, Terca și Vârteju.

Comuna se află pe cursul superior al râului Slănic, în zona montană. Comuna este traversată de șoseaua județeană DJ203K, ce o leagă spre est și sud, de Mânzălești, Cernătești și spre vest, pe un traseu dificil și puțin practicabil, de Gura Teghii. Altitudinea maximă este în vârful Furu Mare, la 1414 metri. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4242 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4515 locuitori), dintre care; 97,4% - români și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoine Lopătari astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,4% și restul – nedeclarată sau altă religie. Trei obiective din comuna Lopătari sunt incluse pe lista monumentelor istorice de interes județean, toate ca monumente de arhitectură de interes local. Toate se află în satul Lopătari și datează de la începutul secolului al XX-lea: casa Constantin Roșioru, casa Gh. Crăciun și casa Ionică Stemate.

Până în prezent în comuna buzoiană Lopătari nu a fost ridicat un monument solid în memoria eroilor satului. Totuși în satul Luncile, lângă biserica satului cu hramul “Sfântul Nicolae” a fost ridicată în memoria eroilor o cruce de lemn, acoperită, aşezată pe un postament din piatră şi beton, în trepte. Pe cruce este sculptat Iisus Hristos răstignit. Cam puțin, domnule primar.

xxx

DE LUAT AMINTE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Congresul A.R.L.U.S. 1945

(Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică)

A.R.L.U.S. este prescurtarea de la Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, o asociaţie al cărei scop declarat era cunoaşterea reciprocă şi promovarea legăturilor de prietenie dintre România şi URSS. Iniţiativa de înfiinţare a acestei asociaţii a aparţinut unui grup de intelectuali "de stânga", care se aflau în vizită în casa profesorului Constantin I Parhon, în seara zilei de 20 octombrie 1944, devenită apoi "Ziua Prieteniei româno-sovietice". Din această asociaţie au făcut parte Traian Săvulescu, Dina Cocea şi multi alti intelectuali. Mihail Sadoveanu a fost chiar preşedinte iar Lascăr Catargiu, vicepresedinte al ARLUS. Deasupra am postat o fotografie cu sediul ARLUS din București, strada Batiște, nr.14, astăzi sediul ARCUB.

În pozele de deasupra îţi prezint un carnet de membru al ARLUS precum şi câteva timbre ale epocii care promovau Asociaţia ARLUS.

Fundația Colonel Ioan Baciu

"Dăruind vei dobândi"

"Fundația "Colonel Ion Baciu" este compusă din membri ai Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, militari și civili, și are ca scop strângerea de fonduri în scop caritabil în vederea ajutorării unui copii și familii nevoiașe din județul Bihor. Astfel cetățenii bihoreni în nevoie și necaz primesc periodic și de sărbători pachete cu alimente și îmbrăcăminte.

Colonel Ioan Baciu 1936 - 1993

Fundația "Colonel Ioan Baciu"

Inspectoratul de poliție al județului Bihor

Ioan Baciu (1936 - 1993) s-a născut într-o familie de ţărani gospodari bihoreni din Tilecuş, devenind, în 1958, ofiţer în cadrul Serviciului Judiciar din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, unde a participat la elucidarea unor cazuri complexe la nivelul judeţului. După puţină vreme, tânărul locotenent Baciu s-a mutat la Biroul Judiciar al Poliţiei municipiului Oradea, unde a muncit vreme de trei decenii cu dăruire de sine, pasiune şi înalt profesionalism, părăsind compartimentul spre cele veşnice, cu gradul de colonel. Pentru a cinsti memoria sa, în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor a luat fiinţă asociaţia care îi poartă numele.

Insigna - C.C.T.A. (Concursul cercului tehnico aplicativ)

(orientare turistică)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România se adoptă Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente. Mai jos prezint câteva insigne cunoscute ale cercurilor tehnico-aplicative din acea vreme. În pregătirea militară a tineretului noțiunea de orientare are conotații de topografie generală cum ar fi; citirea unei hărți, orientarea în teren cu și fără hartă, folosirea aparatelor simple de orientare, observare (busola, binoclu, luneta), aprecierea distanțelor și unghiurilor în teren, deplasarea după azimut, etc).

Floarea de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci.

Concursul socialist de șah...

Arad - Timișoara 1948

Mai jos prezint o legendă legată de sportul minţii – şahul; Legenda povestește că Regele Vishtaspa al Persiei a devenit extrem de plictisit de viaţă pentru că a realizat tot ce şi-a dorit: el era plin de triumf în războaie, sătul de vânătoare, obosit de intrigile şi plăcerile de la curtea sa.

Regele suferea de plictiseală şi până la urmă a oferit o recompensă nelimitată celui care l-ar fi făcut să îşi recapete interesul pentru viață. Nimeni nu a reuşit până când a apărut Zarathushtra cu tabla de joc originală. El l-a invatat pe rege regulile și cum să îl joace şi, prin el, a demonstrat regelui toate regulile universului și ale vieţii. El le-a interpretat ca nimeni altul, aşa cum nici un jucător de şah din zilele noastre nu ar putea şi regele a fost foarte satisfăcut iar interesul său pentru viată a renăscut. După aceea el l-a rugat pe Zarathushtra să îi ceară orice şi-ar dori şi a promis că dorința îi va fi îndeplinită. Zarathushtra a dorit să îl învețe pe rege o lecţie prin care să nu mai fie megaloman încât să creadă că poate oferi cuiva chiar orice işi doreşte. Zarathushtra i-a spus regelui că îşi doreşte un lucru simplu si modest: Un bob de grâu pe primul pătrăţel al tablei, două boabe pe cel de-al doilea, 4 pe cel de-al treilea și tot aşa dublând cantitatea anterioară până când toate cele 64 pătrățele vor fi pline cu boabe de grâu. Regele a râs şi a promis că îi va trimite lui Zarathushtra grâul în câteva zile, gândindu-se că a fost prost să ceară câteva boabe de grău când ar fi putut cere aur si o adevarată comoară. Le-a spus oamenilor săi să calculeze cantitatea de grâu şi să i-o trimită lui Zarathushtra. A fost surprins când, după câteva săptămâni aceştia au venit la el şi i-au spus că ar trebui să trimită o cantitate de grau care nu exista în tot imperiul. Chiar dacă ar fi adunat tot grâul din tot imperiul ar fi fost a suta parte din a suta parte a cantităţii promisă lui Zarathushtra. Regele a fost şocat să audă aceştea şi şi-a dat seamă că nu îşi poate ţine promisiunea. A trimis dupâ Zarathushtra şi i-a spus cât de ruşinat este. Zarathushtra i-a spus că nu vrea grâul ci că a vrut doar să îl înveţe pe rege o lecţie şi apoi s-a retras inapoi în pădurea lui.

Zarathustra (Zoroastru, 628 - 551 î.Hr.) a un fost profet, coordonator al religiei din anticul Iran, după unele izvoare un personaj istoric zeificat.

Ecaterina de Brandenburg - Principesă a Transilvaniei

Produsul medalistic de mai sus este un medalion oval din metal comun, dimensiuni 43,1 x 34,2 milimetri, realizat în anul 1629, care o celebrează pe Ecaterina de Brandemburg, principesă a Transilvaniei pentru scurt timp. Pe avers este redat chipul principesei Ecaterina de Brandenburg cu privirea ușor spre dreapta și pe trei laturi (stânga, dreapta și deasupra) este aplicată inscripția: “CATH.D.C.N.M.B.S.R.I. ET. TRAN. PRIN”.(?) Pe revers se distinge cu dificultate o trasură trasă de un cal și deasupra, printre nori, un înger. Pe trei laturi (stânga, dreapta și deasupra) este aplicată inscripția: “TANDEM. B. ONA. CAVSA. TRIVMPHAT.” (?)

Ecaterina de Brandeburg a fost principesă a Transilvaniei în perioada anilor 1629 – 1630 ce s-a născut la 28 mai 1604 și a decedat la 27 august 1649. La 2 martie 1626 s-a căsătorit cu principele Transilvaniei Gabriel II Bethlen ce a desemnat-o succesoarea sa în iunie 1626. După decesul principelui (care nu a avut copii), survenit la 25 noiembrie 1629, soția sa Ecaterina de Brandenburg a preluat regența Transilvaniei pe o perioada scurtă, între 16 noiembrie 1629 și 28 septembrie 1630. A încercat în van să se impună, timp de un an, pe tron, sprijinindu-se pe favoritul său, Ștefan Csaky, comite de Cluj, și încercând să treacă principatul sub sceptrul lui Ferdinand al II-lea. Însă a fost forțată de Dietă să renunțe la 21 septembrie 1630. A avut dreptul, ca principesă demisionată, să citească în fața Dietei din Sighișoara actul de numire al noului principe – Gheorghe Rakoczy I. Ulterior Ecaterina s-a retras în Germania, unde a și murit.

Insigna - Bidepa 1756

Activitatea principală a societății BIDEPA este aceea de a asigura paza și protecția bunurilor beneficiarilor săi. Firma, cu sediul în București (Strada Mihăileni, nr. 22-24, Sectorul 1) s-a inființat în anul 1991 și a dobândit o experiență vastă în acest domeniu atât național cât și internațional (Iraq, Afganistan). Pentru a oferi servicii la standarde ridicate personalul Bidepa utilizează tehnică avansată pentru a asigura clienților săi siguranța de care aceștia au nevoie. În cadrul departamentului de cercetare și dezvoltare, inginerii de la Bidepa proiectează și produc în mod constant dispozitive și echipamente ce sunt înglobate în procedurile și măsurile de securitate pe care societatea le implementează în obiectivele sale. BIDEPA se prezinta clientilor sai ca o companie integrata, in plina expansiune, inregistrand o cifra de afaceri de peste 10 milioane euro, un numar de peste 2.500 salariati, specialisti in domeniu, precum si un numar de peste 2.000 beneficiari. Datorita cunostintelor tehnice acumulate in decursul anilor, BIDEPA este una din cele mai importante companii din acest sector. Performantele tehnice ale sistemelor electronice de semnalizare si monitorizare, operativitatea actiunilor de interventie si monitorizare, profesionalismul si eficienta personalului, tarifele practicate, situeaza firma BIDEPA in randul societatilor preferate ca parteneri de afaceri in domeniul asigurarii serviciilor integrate de paza. Tinand cont de solicitarile pe care ni le adresati, va recomandam si va consiliem sa alegeti cele mai potrivite solutii de securitate (fie paza umana, fie sisteme tehnice specializate, fie o combinatie a acestora), astfel incat resursele financiare investite sa fie valorificate cat mai eficient.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ