1. În
anul 1881 s-a emis o monedă de 50 de bani. Pe aversul monedei, într-un cerc
perlat la interior, se prezintă stema mare a regatului România, încadrată de
numere 18 și 81, reprezentând anul emiterii monedei (1881), litera V mare de
tipar, ceea ce e arată că s-a bătut la monetăria Viena și un spic de grâu. Sub
stemă este aplicată inscripția: “50 BANI” (valoarea monedei) iar deasupra
inscripția:
“ROMÂNIA” (numele statului). Pe revers, într-un cerc perlat la interior, este
reprezentat chipul regelui Carol I, privind spre dreapta. Sub gîtul regelui
este înscris numele gravorului – KULLRICH. Pe partea stângă,
sus și dreapta, periferic, circular, urmând conturul monedei este aplicată
inscripția: “CAROL I DOMNUL ROMÂNILOR”. În
Moldova această monedă se numea dutcă
(la plural dutce) sau dupcă, după numele unor mici monede de argint ruseşti şi
poloneze care au circulat şi în Ţările Române. În Ţara Românească acestei
monede i se spunea băncuţă.
Caracteristicile tehnice ale monedei
sunt următoarele: valoarea – 50 bani, anul emiterii – 1881, material compoziție
– aliaj (argint 83,5% și cupru 16,5%), forma – rotundă, diametrul – 18 milimetri, greutate –
2,5 grame, margine - cu zimți, gravor – Kurllich și tiraj – 1 milion de
exemplare.
Carol I – domnitor și primul rege al
României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este
omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara
independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege
european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După
refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al
Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe
străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl
anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor
Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20
aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar
împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a
Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în
ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile
Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866,
proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea
Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6
abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie
aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul
călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar
la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la
Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a
primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa
Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române.
Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a
aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv
Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre
familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi
confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins
de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I
rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără
a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui
popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ
sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari
datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă
credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament
fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care
l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie,
soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin
simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre
familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol
a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de
Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul
căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a
confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o
va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul
Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu
dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării
sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor
putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol
I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul
ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în
1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o
treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în
anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914,
România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele
mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după
Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor
Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866
şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care
o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei
din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică,
echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste
tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi
urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori
violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre
politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună
alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model
occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional
Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti,
Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu,
Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A.
Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul
Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr
Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru
Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul
Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a
culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca
Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici,
Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc,
Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează
limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin
Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu,
Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu,
Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu
Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi
ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu,
pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu,
Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide
Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume
ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa.
Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează
„Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei,
care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea
să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului
românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog
sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de
resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru
balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic,
încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti,
prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de
mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al
Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească
tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în
literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare
demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din
micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever
şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider
şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a
traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în
ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea
şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost
înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale
a României.
2. În
data de 30 mai 2019, Banca Naţională a României a lansat circuitul numismatic mondial un set de monede
comemorative cu tema Vizita Apostolică a Sanctității Sale Papa Francisc în
România. Aversul tuturor monedelor prezintă imagini ale unor lăcașuri de cult și numele localităților unde se află acestea, respectiv Catedrala Sfântul Iosif - ,,BUCURESTI”, Sanctuarul marian - ,,SUMULEU CIUC”, Catedrala Sfânta Treime - ,,BLAJ”, Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină - ,,IASI”, care vor fi vizitate de Sanctitatea Sa Papa Francisc, inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și anul de emisiune „2019”, stema României și valoarea nominală „500 LEI”. Pe aversul monedei pentru colecționare, undeva în dreapta, sub cuvântul IAȘI este aplicată litera mare de tipar – n încercuită, ca semn de recunoaștere, față de cea pentru circulație. Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul și blazonul Sanctității Sale Papa Francisc și inscripțiile în arc de cerc ,,VIZITA APOSTOLICA A SANCTITATII SALE PAPA FRANCISC IN ROMANIA”, perioada vizitei ,,31 MAI-2 IUNIE”, deviza acesteia ,,SA MERGEM IMPREUNA!”.Caracteristicile
tehnice ale monedelor sunt următoarele:
- Monedă de aur: valoare – 500 lei, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru – 35 milimetri, greutate – 31,103 grame, calitate – proof, cant neted, tiraj – 500 bucăți și preț unitar de achiziționare fără TVA – 8660 lei
- Moneda pentru colecționare: valoare – 50 bani, compoziție - Cu80Zn15Ni5, formă – rotundă, diametru – 23,75 milimetri, greutate – 6,1 grame, grosime la chenar – 1,9 milimetri, calitate – proof, cant - inscripționat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte, tiraj – 10000 bucăți și preț unitar de achiziționare fără TVA – 10,3 lei
- Moneda pentru circulație: valoare – 50 bani, compoziție - Cu80Zn15Ni5, formă – rotundă, diametru – 23,75 milimetri, greutate – 6,1 grame, grosime la chenar – 1,9 milimetri, calitate – necirculată, cant - inscripționat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte și tiraj – 1 000 000 bucăți.
Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif" a
fost construită între anii 1875 – 1883 după planurile arhitecților
Friedrich Schmidt din Viena și Carol Benesch. Stilul construcției
aparține istorismului și împrumută mai ales caracteristici ale stilului
romanic, cu unele elemente gotice. Clădirea are 40 de metri în lungime și 22
metri pe lățime. Catedrala a fost consacrată de arhiepiscopul Ignatius Paoli,
la data de 15 februarie 1884; au fost prezenți „toți preoții Arhidiecezei, toți
seminariștii, întregul corp diplomatic acreditat la București, președintele
Consiliului de Miniștri, președintele Senatului, primarul Capitalei și mulți
alții. Mihail Kogălniceanu, impresionat de măreția lăcașului de cult catolic
avea să declare în același an, de la tribuna Parlamentului, că „este cel mai
frumos edificiu religios care există în România. Hramul catedralei a fost ales
în cinstea Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Sărbătoarea hramului
catedralei este anual în ziua de 19 martie. Piatra folosită la construcție a
fost adusă din carierele de la Rusciuc (Bulgaria), iar cărămizile au fost
achiziționate din București și localitățile învecinate. Lucrările de
construcție au început în zona absidei altarului, cu ample amenajări pentru
consolidarea terenului și ridicarea nivelului acestuia. Lipsa de fonduri și izbucnirea
războiului pentru independență din 1877, a făcut ca lucrările să înainteze
foarte greu, în etape, până în anul 1883. În toamna târzie a acestui an
construcția a fost încheiată. La ridicarea palatului arhiepiscopal, în anul
1925, s-a construit un turn în care au fost montate cele șase clopote ale
catedralei. Structura de rezistență a catedralei este pusă însă în pericol de
construirea, începând cu finalul anilor '90 ai secolului XX, la mai puțin de
zece metri de clădire a unui bloc de birouri, denumit Cathedral Plaza, clădire
a cărei construcție a fost declarată ilegală în justiție. Altarul principal al
Catedralei a fost executat la Roma, din marmură albă de Carrara, după planurile
arhitecților Friedrich Schmidt și Carol Benesch, și apoi montat la București de
specialistul Niccolo Orassi. Tâmplăria tavanului aparent a fost executată la
Brașov. Firma Mayer din Munchen a executat vitraliile originale, distruse
la bombardamentele din data de 4 aprilie 1944, cele opt tablouri mari dintre
ferestrele absidei cu scene din viața Sfântului Iosif și a Sfintei Familii,
cele șapte medalioane de pe pereții navei centrale, mozaicul „Maica Domnului”
și cei doi îngeri de deasupra portalului exterior al Catedralei, ca și
sculpturile din lemn ale amvonului și ale băncii pentru Sfânta
Împărtășanie. Pictura decorativă a navei centrale a Catedralei a fost executată
de către Georg Roder din München, iar pictorul Fr. Elsner a executat pictura
decorativă din capela baptisteriului și din navele laterale ale Catedralei.
Îmbrăcarea în stucatură a colonadelor, stâlpilor și a pereților este opera
atelierului italian al fraților Aterio. Vitraliile actuale sunt concepute
și executate de cuplul Natalia și Ion Brodeală în 1980. Rozeta mare de deasupra
orgii, vitraliul corului și cel al baptisteriului sunt executate în anul 1985
de artistul Dorin Dănilă. Policandrele de deasupra altarului principal și
sfeșnicul pentru lumânarea pascală au fost cumpărate de la Paris. Orga
catedralei este una dintre cele mai bune orgi de concert din România. Ea este
acționată de un sistem electropneumatic, are 3 claviaturi, 3375 de fluiere, 54
registre principale și 36 registre auxiliare, cu posibilitățile ample de
combinații necesare practicii concertante. Orga a fost construită și montată de
firma L. Wegenstein din Timișoara, în anul 1930, înlocuind orga
montată în 1892 de firma Merklin din Paris. Între octombrie 2009 și aprilie
2010 a fost restaurată de către constructorul de orgi elvețian Ferdinand
Stemmer de la atelierul de orgi din Hărman (jud. Brașov). Catedrala
este situată în Bucureşti, sectorul 1, strada General Berthelot la nr. 19.
Catedrala Sfânta
Treime din Blaj este
un valoros edificiu baroc, construit
între anii 1741 – 1749 după planurile arhitecților vienezi Anton și Johann
Martinelli. Aceștia au folosit ca sursă
de inspirație Biserica Iezuiților din Cluj, prima biserică catolică ridicată în
Transilvania după Reformă. Lăcașul de cult este catedrală arhiepiscopală majoră
a Bisericii Române Unite cu Roma și monument istoric clasat în grupa „A”
„monumentele istorice de valoare națională și universală”. Episcopul Ioan
Inocențiu Micu Klein a încheiat pe 30 martie 1738 un contract cu
Johann Martinelli, arhitectul curții imperiale din Viena, pentru
realizarea catedralei, a școlilor și Mănăstirii Sfintei Treimi, contra sumei de
61.000 de florini austrieci. În anul 1748 construcția a fost terminată,
rămânând de executat finisajele. Catedrala a fost sfințită de episcopul Petru
Pavel Aron, succesorul fondatorului său, în anul 1756.
Construcția
a fost extinsă în anul 1838, când i-au fost adăugate cele două turnuri
monumentale. Alături de Academia Teologică domină piața centrală a municipiului
Blaj. Pictura cupolei datează din anii 1748-1749 și este realizată în patru
registre, în stil bizantin cu accente realiste. În primul registru este
reprezentat Isus ca mare arhiereu, înconjurat de papii Silvestru I.
Grigore cel Mare, Clement I, Martin I, Ipolit, Leon cel Mare, Anastasie I și
Ioan al VIII-lea. Portretele celor opt papi au fost pictate de Iacob Zugravul,
după modelul realizat de Grigore Ranite în Biserica Sf. Paraschiva din
Rășinari. Semnătura lui Iacob Zugravul („Iacov Zugraf”), fiul preotului
unit Radu din Rășinari, se află în lanternou, sub picioarele apostolului Simon. În registrul al doilea este reprezentată
Liturghia Îngerească. Registrul al treilea redă ciclul praznicelor: Nașterea
Fecioarei Maria, Intrarea în Biserică a Fecioarei Maria, Buna Vestire, Nașterea
lui Isus, Botezul lui Isus, Întâmpinarea Domnului, Duminica Floriilor, Învierea
Domnului, Înălțarea la Cer, Sfânta Treime, Schimbarea la Față și Adormirea
Maicii Domnului. Registrul al patrulea evocă de asemenea scene din viața
Mântuitorului. Iconostasul a fost
realizat în perioada următoare. A fost sculptat în lemn de tei la Târgu Mureș
de către tâmplarul Aldea. Iconostasul a fost adus la Blaj pe bucăți, cu carul,
și așezat în catedrală. Icoanele au fost pictate de meșterul Ștefan Tenețchi
din Arad, în anul 1765. Nicolae Iorga a apreciat acest iconostas
(catapeteasmă) ca fiind „desigur cea mai impunătoare prin întindere și bogăție
din toată românimea”. În altar se găsesc trei picturi executate de Raicu:
Coborârea Sfântului Spirit, în absidă: Botezul lui Isus în Iordan, în partea
dreaptă, iar în stânga, la masa proscomidiei, Punerea lui Isus în mormânt. Pe
pereții exteriori ai scării amvonului se află picturi pe lemn, realizate tot de
Raicu, reprezentând pe Vasile cel Mare arhiepiscopul Cezareei Capadociei;
Sfântul Grigore Dialogul, papă al Romei și Ioan Gură de aur, arhiepiscopul
Constantinopolului, iar pe exteriorul amvonului propriu-zis se află icoanele
celor patru evangheliști. Masa altarului și iconostasul au fost sfințite
la 14 septembrie 1765 de episcopul Atanasie Rednic.
Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași este
o biserică romano-catolică construită în perioada 1992 – 2005, cu rolul de a
servi drept catedrală episcopală. Ea se află situată pe Bulevardul Ștefan cel
Mare nr. 26. Având în vedere că vechea catedrală episcopală devenise neîncăpătoare s-a
dec is construirea uneia mai mari.Până în decembrie 1989 acest deziderat nu s-a
putut realiza din cauza opoziției regimului comunist față de biserică. Abia la
15 august 1990, în mijlocul curții actuale a Episcopiei, înspre sud, a fost
pusă piatra de temelie a noului lăcaș de către episcopul Petru
Gherghel. Prefectura județului Iași a dispus sistarea lucrărilor după câteva
luni argumentând că biserica este prea aproape de Bulevardul Ștefan cel Mare și
afectează astfel vizibilitatea clădirilor existente în perimetrul respectiv.
Episcopia a stabilit o nouă locație pentru catedrală, tot în interiorul curții,
dar mai în spate. Noul proiect a fost realizat de arhitectul Gheorghe Hereș. În
august 1992 s-a început turnarea fundației, iar în octombrie 1993 construcția
ajunsese deja la cota zero. Începând de atunci, a fost amenajat subsolul
clădirii pentru a se oficia liturghii. Prima liturghie a fost celebrată la
Crăciunul anului 1993 în subsolul catedralei. Înălțarea lăcașului de cult a fost
finalizată în iunie 1998, aici fiind celebrată prima liturghie la 24 iunie
1998, prilej cu care PS Petru Gherghel a hirotonit 12 preoți. În anii
următori, s-au realizat lucrări la acoperiș, la finisarea bisericii pe exterior
și interior și la mobilare.La data de 1 noiembrie 2005 a avut loc slujba
solemnă de consacrare a altarului și de sfințire a Catedralei "Sfânta
Fecioară Maria, Regină" de către PS Petru Gherghel. La această liturghie
solemnă au concelebrat 23 de episcopi (ÎPS Jean-Claude Perisset, nunțiu
apostolic în România și Republica Moldova; toți episcopii romano-catolici și
greco-catolici din România, episcopi din Italia, Polonia, Elveția, Norvegia,
Germania, Austria, precum și ÎPS Daniel Ciobotea, mitropolit ortodox al
Moldovei și Bucovinei) și au participat peste 200 de preoți din dieceză și din
afara acesteia și peste 3.500 de persoane. Cu acest prilej, au fost așezate
relicve ale sfinților la piciorul altarului construit în formă de potir. De
asemenea, au fost conferite diplome de onoare sau de merit celor care au
contribuit la construirea catedralei.Catedrala Sfânta Maria Regină din Iași are
o formă circulară, cu 24 de ogive și cu o cruce înaltă de 10 metri în vârf, în
partea centrală a cupolei. Dimensiunile sale sunt următoarele:
- diametrul exterior - 38 metri
- diametrul cupolei centrale - 24 metri
- înălțime interioară la perimetru cu tot cu balcoane - 11 metri
- înălțimea până la cornișă - 12.8 metri
- înălțimea interioară până sub cupolă - 16 metri
- înălțimea până la baza crucii - 26 metri
- înălțimea până la vârful crucii - 36 metri
Mănăstirea franciscană de la Şumuleu Ciuc
(cartier al municpiului Miercurea Ciuc), adăposteşte o statuie făcătoare de minuni a Maicii
Domnului și de peste 450 de ani este centrul unuia dintre cele mai mari
pelerinaje catolice din Europa. Sute de mii de credincioși vin în sâmbăta
Rusaliilor să se roage la statuia Sfintei Fecioare în cel mai mare pelerinaj
catolic din Europa Centrală şi de Est. Mănăstirea de la Sumuleu Ciuc aparţine
franciscanilor observanţi, iar hramul este cel al Sfintei Fecioare Maria.
Lăcașul datează din prima jumătate a secolului al XV-lea, când călugării
franciscani au construit o biserică în stil gotic, care, în următoarele patru
secole, a fost transformată, completată şi reconstruită de mai multe ori. Prima
mențiune a mănăstirii a fost făcută în 1440, prin bula papei Eugen al IV-lea,
care spunea că „se permit şapte ani de
indulgenţă tuturor celor care sprijină cu orice donaţie biserica aflată în
construcţie la Şumuleu Ciuc sau o vizitează în săptămâna sărbătorii vizitei
Fecioarei la Elisabeta (2 iulie). Biserica gotică nouă avea inscripţionată pe
faţada principală anul 1448, ca data terminării construcţiei”. Cu toate că
vechea mănăstire a trecut prin multe, inclusiv incendierea de către tătari,
statuia Fecioarei şi altarul Sfântului Anton au rămas neatinse de flăcări.
Statuii îi sunt atribuite puteri tămăduitoare şi tot mai multe persoane vin la
Şumuleu pentru a-i cere ajutorul. Cu această ocazie a apărut și pelerinajul de
Rusalii, iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea apare ideea construirii unei
biserici de dimensiuni mai mari care să facă față numărului mare de pelerini.
Piatra de temelie a actualei mănăstiri franciscane de la Șumuleu Ciuc a fost
pusă în 1804 şi, din cauza lipsei de fonduri, evoluţia execuţiei a fost
sporadică şi a fost influenţată de diverse evenimente, cum ar fi foametea, o
furtună care a afectat lucrările sau decesul maistrului zidar. Biserica
ridicată în stil baroc este sfinţită abia în data de 20 august 1876. Statuia
făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sculptată în lemn de tei, este cea mai
mare de acest fel din lume. În centrul altarului bisericii şi este primul lucru
care-ţi atrage atenţia atunci când păşeşti în lăcaşul de cult. Statuia o
reprezintă pe Fecioara Maria învăluită în razele soarelui, având sub picioare
globul pământesc şi luna şi purtând în jurul capului o coroană formată din 12
stele. Sculptura are o înălțime de 2,27 metri, fiind cea mai mare de acest fel
din lume. În mâna dreaptă a Mariei se află sceptrul împărătesc, iar pe braţul
stâng îl poartă pe Pruncul Iisus, amândoi au capetele încoronate. Adresa de
corespondență a edificiului este: Mănăstirea Franciscană, strada Szék,
numărul 148, Miercurea Ciuc, județul Harghita.
3. În data de 17 februarie 2020 Banca Naţională a României a lansat în
circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Operei
Române din Cluj. Aversul
monedei prezintă imaginea clădirii Operei Române din
Cluj, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală
„10 LEI” și anul „2019”. Reversul monedei prezintă
imaginea sălii de spectacole a Operei Române din Cluj, inscripția în arc de
cerc „OPERA ROMANA DIN CLUJ” și anul înființării acesteia ,,1919”.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; puritate: 99,9%, formă: rotundă; diametru: 37 milimetri;
greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimțat, tiraj: 300 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA: 395 lei.
Opera
Națională Română Cluj-Napoca este o companie de operă și balet
înființată în data de 18 septembrie anul 1919, instituție publică cu
personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor
din România.
Compania activează în clădirea Teatrului Național din Cluj. Opera Națională Română din Cluj s-a deschis simultan cu
Teatrul Național și Conservatorul de Muzică. După Dictatul de la Viena din
1940, Teatrul și Opera s-a mutat la Timișoara, revenind la Cluj în
anul 1845. În existența sa, Opera Română din Cluj a prezentat peste 200 titluri
de operă, operete și balete.
Clădirea Operei
este un monument istoric, aflată în atenția UNESCO. A fost construită în
perioada anilor 1904 – 1906 de către
compania vieneză Fellner & Helmer, specializată în realizarea de clădiri de
operă. Sala de reprezentații are o
capacitate de 928 locuri. Clădirea a fost inaugurată în 7-8 septembrie 1906, iar cu un an
mai înainte fusese numit director regizorul şi actorul Jenô Janovics. La 14 mai
1919, la insistenţele lui Tiberiu Brediceanu, Teatrul Naţional va fi preluat de
Consiliul Dirigent Român, reprezentat prin Onisifor Ghibu, secretar general
pentru resortul Instrucţiunii şi Artelor, iar director a devenit Zaharia Bârsan
(18 septembrie 1919). După cel de-al Doilea Război Mondial teatrul va fi
extins. Primele schiţe de extindere vor fi executate încă din 1949. Dar
extinderea va fi realizată numai după 1958. Ca în multe alte cazuri, astăzi, clădirea, cu valoare
arhitecturală, este ascunsă după o vegetaţie înaltă, care a scăpat de sub
control. De asemenea, spaţiul din jurul teatrului a fost redus, pentru a putea
mări traficul pe cele două laturi lungi ale pieţei. În anii '70 şi '80 s-au
amplasat două statui monumentale în faţa teatrului: Eminescu şi Blaga. Cu
această ocazie a fost alterată intrarea care se făcea pe un firesc peron cu
copertină. Pardoseala carosabilă a fost înlocuită cu marmură şi supraînălţată,
ajungând la cota şi aspectul celei interioare. De asemenea, scările de piatră
au fost înlocuite cu unele de marmură ce au un pas mult mai dificil. Această
modificare s-a făcut numai pentru a umple spaţiul dintre cele două alei
orizontale aflate la cote diferite. Iniţial, lungimea scărilor se desfăşura
doar pe jumătate din acest spaţiu. În anii '80 s-a intenţionat înlocuirea
statuilor cu care alegorice trase de lei şi aflate pe cele două turnuri. În
cadrul Institutului de proiectare judeţean s-a executat un proiect bizar, în
care statuile urmau să fie înlocuite cu o colonadă circulară. Din fericire, în
cele din urmă, s-a renunţat la această idee aberantă şi, după o minoră
restaurare, grupurile statuare au fost reamplasate pe turnuri. Teatrul Naţional
se prezintă ca unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale ale
oraşului. În prima listă a monumentelor istorice, cea din 1955, clădirea nu a
fost inclusă, fapt de înţeles pentru mentalitatea estetică a epocii. În plină
perioadă de expansiune a modernismului în arhitectură, „stilul 1900" era
încă prea recent şi, adesea, perceput drept Kitsch. Să nu uităm, de pildă, că
la Bruxelles, La Maison du Peuple a lui Victor Horta - capodoperă a stilului
Secession - a fost demolată în 1965! Astăzi, în întreaga Europă, clădirile
executate de către firma „Fellner & Helmer“ sunt considerate un patrimoniu
valoros şi sunt protejate.
xxx
UN DIALOG EPIGRAMATIC
OMUL DEȘTEPT
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
________xxx________
O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Serbările unirii - Comitetul de patronaj 1929
Produsul medalistic de mai sus este o medalie aniversară, cu o singură față și cant neted, ce s-a bătut în anul 1929 pentru a fi purtată de membrii Comitetului de patronaj al Serbărilor Unirii. Medalia este confecționată din bronz aurit, are forma aproximativ rotundă cu dimensiunile 24,8 x 27,1 milimetri, fiind prevăzută cu orificiu de prindere a unui șnur sau panglici, și poate fi admirată la Muzeul Național de Istorie a României din București. Medalia este destul de simplă: în interiorul unui cerc perlat, în partea de sus periferic circular este aplicată inscripția: “SERBĂRILE UNIRII” iar în centru, pe patru rânduri, este aplicată inscripția: “COMITETUL / DE / PATRONAJ / 1929”.
Insigna - Direcția gospodărie 50 ani 1949 - 1999
Direcţia
gospodărie,
denumire actualizată Direcția logistică
este structura specializată a Statului Major al Apărării (SMAp) responsabilă cu
realizarea şi consolidarea unui sistem logistic integrat, adaptat la
configuraţia Armata României şi misiunile acesteia, pe timp de pace şi la
război şi realizarea de capabilităţi dislocabile specifice, în măsură să
asigure sprijinul logistic pe timpul participării la misiuni. Direcțiile de
acțiune ale acestei structuri militare:
- Asigurarea cadrului legislativ, organizatoric şi de management pe durata ciclului de viaţă a echipamentelor militare;
- Managementul resurselor materiale;
- Asigurarea cadrului legislativ şi coordonarea în domeniul hrănirii şi echipării efectivelor Armatei;
- Coordonarea sistemului militar de transport;
- Asigurarea cadrului legislativ şi coordonarea la nivel strategic a realizării sprijinului naţiunii gazdă/HNS;
- Asigurarea cadrului legislativ necesar implementării în România a pachetelor de capabilităţi finanţate prin Programul NATO de investiţii în securitate/NSIP;
- Coordonarea administrării patrimoniului imobiliar al structurilor subordonate Statului Major al Apărării;
- Managementul sistemului informatic logistic al Armatei;
- Realizarea interfeţei cu organismele militare ale NATO şi UE în domeniul logistic;
- Coordonarea activităţii de standardizare în domeniul logistic;
Cooperația de producție achiziții și desfacere a mărfurilor
Al VIII-lea congres 1985
Cooperativele sunt considerate
a fi iniţiative antreprenoriale ale clasei mijlocii şi a celei de jos, care duc
la crearea de întreprinderi economice mici, ce le permit satisfacerea nevoilor
lor sociale. Din punct de vedere economic, cooperativele sunt considerate a fi
întreprinderi economice mici şi mijlocii, care prezintă unele caracteristici
importante:
- sunt constituite dintr-un grup de persoane care au în comun un interes economic;
- scopul este de a satisface nevoile membrilor prin acţiune comună şi asistenţă mutuală;
- obiectivul principal îl constituie producţia de bunuri şi servicii care să susţină financiar membrii şi familiile lor.
Insigna - Controlul marinei civile
Începuturile sistemului format din
căpităniile de port se pierd în negurile istoriei. Astfel, prima căpitănie de
port este atestată documentar la anul 1600, pe vremea lui Mihai Vodă Viteazul
și ființa la Corabia. Rolul ei era acela de a fi stavilă împotriva bolilor ce
puteau fi aduse de navele care făceau comerț pe Dunăre.Căpităniile de port au
funcţionat încă dinaintea Revoluţiei de la 1848, asigurând buna
desfăşurare a operaţiunilor portuare şi reglementarea conflictelor de
navigaţie. Apoi, în 1862, în Regulamentul de navigaţie pentru marina
comercială al Principatelor Unite, căpităniile de port sunt menționate
din nou. Trebuie subliniat că proiectul Regulamentului, anterior adoptării
sale, a fost trimis la toate cancelariile statelor apusene pentru observații și
a fost socotit cel mai modern și bine întocmit regulament de navigație al
vremurilor. În anul 1878, după transformarea Principatelor Române în stat
independent, a fost stabilit principiul libertăţii navigaţiei pe Dunăre,
fapt ce a necesitat întocmirea unui alt regulament, intitulat Regulament
de poliţie a porturilor şi malurilor dunărene ale României (1879). Potrivit acestuia s-a înfiinţat un
Inspectorat al Navigaţiei şi Porturilor, care avea ca scop supravegherea
regulamentelor în materie de poliţie şi navigaţie, administraţia de căpetenie a
portului devenind căpitănia de port. De-a lungul istoriei, aceste forme de
organizare a activităţilor portuare au evoluat în raport cu noile cerinţe,
determinate de dezvoltarea comerţului, navigaţiei şi a construcţiilor din
porturi. Locația căpităniilor a fost inițial stabilită la Ministerul Afacerilor
Străine, apoi la Ministerul Aerului și Marinei (în anii postbelici) și ulterior
la Ministerul Transporturilor – PCA (Porturi și Comunicații pe Apă), apoi DTN
(Departamentul Transporturilor Navale), ISNC (Inspectoratul de Stat al
Navigației Civile). În prezent, mai exact din anul 2002, prin Regulamentul de organizare şi
funcţionare al Autorităţii Navale Române, s-a
reglementat funcţionarea acestora ca organe teritoriale operative, denumite
căpitănii zonale, fără personalitate juridică, aflate în subordinea aparatului
central al ANR. Rolul definitoriu al căpităniilor zonale este de a asigura
în zonele proprii de jurisdicţie stabilite prin decizia directorului general al
ANR, inspecţia şi supravegherea desfăşurării în siguranţă a navigaţiei în apele
naţionale navigabile, maritime şi interioare. Căpităniile zonale aflate în
structura Autorităţii Navale Române sunt următoarele: Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu și Drobeta Turnu-Severin. Supravegherea
şi controlul navigaţiei în apele naţionale, a navigaţiei navelor sub pavilion
român, precum şi a navelor arborând pavilion străin dar aparţinând unor
persoane fizice sau juridice române în marea liberă, se exercită de către
Ministerul Transporturilor prin personal specializat, aflat în structurile
căpităniilor zonale. Se deduce că atunci când execută un control, acest
personal, pe lângă legitimația de inspector-controlor naval, poartă la vedere
și această insignă. Pentru exercitarea activităţii de supraveghere şi control a
ordinii navigaţiei, căpităniile de port au dreptul de vizită, la orice oră din
zi sau din noapte, la bordul oricărei nave, indiferent de pavilion, aflată în
porturi şi în afara acestora, în limitele apelor naţionale (Ordonanța 42/28
august 1997).
Insigna - Turul României Ediția XXX 1992
Turul Ciclist al României sau Mica
Buclă este cea mai importantă competiție ciclistă desfășurată pe
teritoriul României, organizată sub egida Federației Române de Ciclism. Prima
ediție a turului a avut loc în 1934, a avut 1026 de kilometri împărțiți
în 7 etape și a fost câștigată de Marin Nicolov și echipa Bulgariei. Inspirată
de Turul Franței, publicația lunară „Revista Automobila” a organizat în
luna august 1910 prima ediție a „Circuitului Munteniei”. După trei ediții,
competiția nu s-a mai organizat. Cel mai lung traseu al Turului României a fost
în anul 1936 - 2242 km, iar cel mai scurt în anul 1991 – 430 km. La ediția din
anul 1973, la Cluj a avut loc o etapă pe timp de noapte – 27,3 km. Ediția a
45-a (din anul 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul
competițional al Federației Internaționale de Ciclism.
Insigna - Votat
Produsul
medalistic de mai sus este o banală insignă ce s-a
distribuit probabil cetățenilor după exercitarea dreptului civic de vot, la
ieșirea din secția de votare. S-a preconizat că prin distribuirea acestei
insigne oamenii vor fi atrași spre secțiile de votare. Poate că și aceasta era
o cale ieftină de atragere a oamenilor
la vot, cine poate ști.
________ooOoo_________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Om politic uruguayan
Juan Antonio Lavalleja
a trăit între anii 1784 - 1853
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni românești
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 16.08.2020
O mare bucurie și motiv de mândrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu