Epaminonda's Blog.....: OLHAO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză OLHAO, din vremuri

diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate și vederi generale dar

și o medalie locală.

Farul

Spitalul

Portul

Campingul

Piața Patrao Joachim

Biserica

Biserica Maica Domnului

Gara

Hala

Insula

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vederi generale

Vedere aeriană

Medalie locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

ROMÂNEȘTE - ROMÂNIA - ROMÂN

________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

(Mihai Eminescu) 2012 - Petroșani

Asociația colecționarilor de insigne din România (A.C.I.R.)

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Intalnita in Romania pe stancile aproape inaccesibile omului din Muntii Vrancei, Muntii Bucegi, Muntii Fagarasului, Muntii Maramuresului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlau, Retezat, Godeanu, Floarea de colt este o planta deosebit de rara. Din acest motiv ea a fost declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege inca din 1931. Floarea de colt este protejata in rezervatii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Muntii Bucegi, Ciucas, judetul Alba etc.Leontopodium alpinum (dupa denumirea sa stiintifica), este o planta perena, de o frumusete aparte si totodata cea mai rara din intreaga flora montana. Tulpina este dreapta si poate ajunge pana la 20 - 30 cm inaltime. Aceasta este imbracata in partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite asezate de jur imprejurul tulpinei, in forma de cerc. Numeroasele si micutele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse in asa fel incat lasa impresia unei singure flori de forma unei stelute. Intalnita de cele mai multe ori pe culmile stancoase si tot mai rar pe platourile montane, floarea de colt are radacina fixata in putinul pamant ramas intre scobiturile sapate in stancile calcaroase. Intreaga planta este acoperita de peri catifelati de culoare argintie, ce protejeaza frunzele si florile de vant. La noi in tara, floarea de colt poate fi vazuta inflorita in lunile iulie si august. Se pare ca floarea de colt provine din tinuturile Asiei, acolo crescand la fel de deasa ca si iarba. In diferite locuri din lume unde mai poate fi intalnita, floarea de colt poate atinge inaltimea de pana la 80 cm. Numita in popor si floarea reginei, floarea doamnei, steluța sau albumita, floarea de colt are in traditia romaneasca o semnificatie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune ca, pentru a-si dovedi dragostea si curajul, tinerii colindau zonele stancoase ale muntilor pentru a culege flori de colt si a le oferi iubitelor. In limbajul florilor ea inseamnă puritate si curatenie.

Set 6 insigne - Drumeții veterani - Straja 1990

Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane.

Set 8 insigne - Drumeții veterani - Straja 1990

La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. Cu excepţia unei singure variante, toate piesele au fost bătute la Monetăria Statului Bucureşti, sunt ovale şi au dimensiunile 36/26 mm şi, cum este normal, unele piese sunt mai reuşite, în schimb, altele lasă de dorit.

Set 6 insigne - Drumeții veterani - Straja 1990

Aceste piese insignografice au fost gândite și proiectate de către: Nicolae Lazăr, Ion Liciu, Viorel Stroie, Dumitru Antonoiu, Tiberiu Kelemen și Iuliu Hornak. Ediţia a V-a a avut loc în vechea Cabană Straja - Lupeni, care dăinuie din anul 1936. Floarea redată a fost soldanela. Pe coroana ovală apare înscrisul DRUMEŢII VETERANI-STRAJA 1990. Se pare că insigna a fost bătută în cele mai multe variante de culoare, adică treisprezece.

Degetăruțul pitic, denumire științifică Soldanella pusilla, este o plantă erbacee scundă din familia Primulacee, genul Soldanella. Planta are o înălțime de 30-60 mm. La vârful tulpinii este o floare aplecată, de culoare liliachiu deschis, roșiatic, cu corola în formă de clopot alungit. Frunzele sunt la baza tulpinii, sunt mici și rotunde, cu codițe subțiri. Degetăruțul pitic înflorește în luna mai-iunie, chiar și sub zăpadă. Se găsește în România în munții Carpații sudici, prin locuri ierboase, pietroase, umede.

Straja este o stațiune montană, aparținând administrativ de orașul

Lupeni și se află la o altitudine de 1445 metri. Accesul în stațiune se poate face din orașul Lupeni, pe un drum montan asfaltat cu o lungime de 8 km sau cu ajutorul telegondolei. Stațiunea dispune de 7 pârtii de schi, 5 dintre ele fiind dotate cu instalații nocturne și de telescaun. Stațiunea este una relativ nouă, fiind declarată stațiune abia în anul 2002. Iată câteva atracții turistice culturale din stațiune:

Schitul Straja este un schit ortodox cu hramurile: Înălțarea Sfintei Cruci și Sfinții Împărați Constantin și Elena, aflat în apropierea Crucii Eroilor. Schitul cuprinde o bisericuță din lemn și câteva chilii și datează din 1999. Intrarea în schit se face printr-un tunel artificial de 57 de metri, unde există icoane ale sfinților dispuse după zi și lună conform calendarului creștin-ortodox.
Crucea Eroilor cu o înălțime de 18 metri și o lățime de 9 metri, este un monument închinat celor 800 de ostași care s-au jertfit în primul război mondial.
Drumul Crucii este o procesiune cu 14 popasuri, fiecare popas făcându-se în dreptul unui ansamblu, troiță plus basorelief reprezentând scena respectivei opriri. Procesiunea este efectuată din anul 2000 și este realizată de preoți ortodocși.

Mascota stațiunii este un urs bătrân numit Baloo, care trăiește într-un țarc la intrarea în stațiune.

Insigna - Aurul Brad 40 ani 1934 - 1974

Aurul Brad este un club de fotbal din Brad, care evoluează în Liga a IV-a Hunedoara. În anul 2014 s-au împlinit 80 de ani de când s-a înființat echipa de fotbal “Aurul” Brad. Astfel la data de 3 iunie 1934 echipa de fotbal “Mica” Brad a fost afiliată la Federația Română de Fotbal, și având o bază economică solidă asigurată de societatea minieră al cărei nume îl purta, a evoluat rapid ajungând în cinci ani în Divizia B, a Campionatului național. În perioada 1951 – 1956 a evoluat sub numele de Progresul, pentru ca după anul 1957 să revină la numele pe care-l are și azi – Aurul Brad. Pentru scurte perioade de vreme echipa s-a mai numit “Metalul” sau „Dinamo” Barza. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei au fost și s-au păstrat galben și negru. Cu ocazia manifestării sărbătorești de mare succes s-a bucurat expoziția de insigne sportive și mai ales cele aparținând echipei locale.

În anul 1940, Mica promovează în divizia A, profitând de forma excepțională a jucătorului Bazil Marian. De altfel, jucătorul a ajuns la națională în vremea în care juca la Brad. În primul sezon în eșalonul de elită, echipa din Brad se clasează pe locul 5, cea mai bună performanță din istoria clubului. Alt nume al clubului a mai fost Metalul. Echipa a jucat pe stadionul din Brad – 1500 locuri pe scaune, în culorile galben negru. Sus am postat logo-ul clubului sportiv Aurul – Brad.

Brad este un municipiu și centru minier din județul Hunedoara. În anul 2011 orașul avea o populație de 13909 locuitori. Mineritul în zona Brad este atestat documentar din anul 21 Î.Hr.. Aurul extras aici a ajuns în piramidele egiptene, la Roma, în Imperiul Austro-Ungar, dar și în Uniunea Sovietică. Ultimul gram de aur a fost scos de aici în anul 2006. Oprirea extracției s-a mai întâmplat în toți acești mii de ani doar o singură dată și doar pentru 3 luni, în perioada Revoluției de la 1848. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1445, când se pomenește numele maghiarizat al Bradului - Fenyonpataka. După mai multe tentative, între 1927 și 1930, de a fi declarat oraș, evenimentul are loc în anul 1941, iar din 17 decembrie 1995 devine municipiu. Sus am postat stema actuală și o poză cu Muzeul aurului - Brad.

Insigna - Primul congres național de insignografie - Petroșani 2009

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 2009 la compania Bograve Advertising București pentru a marca lucrările Primului Congres Național de Insignografie care a avut loc la Petroșani. Insigna are următoarele caracteristici tehnice: material – compozit turnat emailat, forma - aproximativ rotundă, diametrul – 24 milimetri, sistem de prindere – cu ac. Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Insigna - Întreprinderea minieră Livezeni

Ca orice început pentru o viitoare mină, s-a pornit cu lucrări de prospecţiune în vederea stabilirii rezervelor existente în câmpul minier Livezeni. Aceste lucrări au început în anul 1914, dar din motive de ordin financiar au fost sistate până în 1955 când au fost reluate, fiind finalizate în 1962. Lucrările de deschidere propriu-zise au început cu săparea gulerului la Puţul Est în februarie 1967. Prima capacitate de producţie s-a pus în funcţie în anul 1972, an în care mina Livezeni a dat o producţie de 50000 tone. Treptat, mina se extinde, ajungând ca în anul 1989 să aibă o reţea de lucrări subterane de aproximativ 23 kilometri și 5 puţuri de la suprafaţă, dintre care două la incinta principală din Petroşani. Aceste două turnuri o fac uşor de recunoscut în peisajul arhitectonic al oraşului. În anul 1989, conducerea Întreprinderii Miniere Livezeni îşi dă acordul pentru emiterea unei insigne cu sigla întreprinderii. Insigna are forma unui triunghi isoscel cu vârful în sus, având toate colţurile rotunjite. Pe un fond roşu este reprezentată prin culoarea metalului, incinta principală a minei cu cele două turnuri care o flanchează, văzută din partea sudică. Pe o bandă pornită din spatele puţului Auxiliar şi care urmăreşte conturul triunghiului este inscripţia pornind din lateral dreapta Întreprinderea Minieră Livezeni. Deoarece Monetăria Statului, începând cu acel an, a sistat emiterea de insigne din tombac, această insignă a fost bătută pe aluminiu şi apoi a fost plastificată. Din păcate, calitatea plasticului aplicat lasă mult de dorit. Înălţimea insignei este de 28 mm, lăţimea de 23 mm şi sistemul de prindere fiind cel tip broşă.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative de cultură și arhitectură, de acum sau din alte vremuri.

Casa Dr. Petru Groza

Cetatea

Școala normală de băieți

Prefectura

Statuia lui Decebal - pedestru

Statuia lui Decebal - călare

Teatru orășenesc

Tribunalul

Piața Unirii

Monumentul lui David Ferenc - Cetatea Deva

Hotelul Sarmis

Strada dr.Petru Groza

Oficiul poștal

Strada principală și cetatea

Parcul comunal

Biserica greco ortodoxă

Primăria

Castelul Magna Curia

Spitalul

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, vederi generale și trimiteri poștale ilustrate de acum sau din alte timpuri.