Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 400 de ani de la primul enunț al Legii mișcării planetelor de către Johannes Kepler. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul din față privind ușor spre dreapta al personajului cu barbă și mustață și undeva stânga monograma gravorului – litera D mare întoarsă. Periferic, circular, pe marginea monedei pe părțile dreaptă și inferioară este aplicată inscripția: “KEPLEROVI ZAKONY POHIBU PLANET și 1609 - 2009” (Legea lui Kepler privind mișcarea planetelor, anul primei enunțări a legii și anul baterii monedei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate sub forma unei schițe linii drepte și curbe, cercuri și diferite puncte marcate cu litere și undeva în partea de jos dreapta este reprezentată monograma monetăriei statului ceh. Periferic, circular, urmând marginea monede este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA și 200 Kc” (numele țării și valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 21 octombrie 2009, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (10700 buc) și proof (20700 buc) și designer – Vojtěch Dostál.

Johannes Kepler a fost un matematician, astronom și naturalist german, care s-a născut în data de 27 decembrie 1571 și a decedat la data de 15 noiembrie 1630. El este cel care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor. În matematică este considerat precursorul calculului integral.

2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Gustav Mahler. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul din profil privind spre dreapta al personajului cu ochelari și undeva la partea de jos monograma gravorului monedei. Ca inscripții vizibile avem: la partea de jos, ușor înclinat, apare inscripția scris[ de mână “Gustav Mahler” (numele personajului) și “1860 - 2010” (anul nașterii personajului și anul emiterii monedei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate câteva portative având pe ele înscrise note muzicale și undeva în partea de jos este reprezentată monograma monetăriei statului ceh. Periferic, circular, urmând marginea monede, pe partea stângă, este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA” (numele țării) și jos, pe două rânduri, este aplicată inscripția: “200 Kc” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 20 octombrie 2009, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (10400 buc) și proof (15400 buc) și designeri – Miroslava Ceslova și Josef Oplistil.

Gustav Mahler a fost un compozitor austriac al romanticului târziu și unul dintre cei mai importanți dirijori ai generației sale, care s-a născut în data de 7 iulie 1860 și a decedat la data de 18 mai 1911. În calitate de compozitor, stilul lui Mahler se regăsește la granița dintre tradiția austro-germană a secolului al XIX-lea și modernismul începutului de secol a XX-lea. Deși în timpul vieții sale aptitudinile de dirijor erau unanim recunoscute, muzica proprie a căpătat popularitate doar după perioade de relative neglijări, care au inclus și interzicerea interpretării lucrărilor sale în cea mai mare parte a Europei, în timpul Germaniei Naziste. După 1945, muzica sa a fost redescoperită, iar Mahler a devenit unul dintre cei mai înregistrați și interpretați compozitori, popularitate care se menține și astăzi. Născut în condiții umile, Mahler a demonstrat abilități muzicale de la o vârstă fragedă. După ce a absolvit Conservatorul din Viena în 1878, a avut o succesiune de posturi de dirijor, care i-au mărit reputația în rândul instituțiilor europene de operă, culminând cu obținerea postului de director al Operei de Stat din Viena, în anul 1897. În timpul celor zece ani petrecuți la Viena, Mahler - care s-a convertit de la iudaism la catolicism pentru a-și asigura postul - a fost frecvent victima presei antisemite. Cu toate acestea, producțiile sale inovatoare și insistența pentru interpretare la cele mai înalte standarde l-au făcut unul dintre cei mai importanți dirijori de operă, în special al operelor lui Wagner și Mozart. Spre sfârșitul vieții sale, a fost pentru scurt timp directorul Operei Metropolitane din New York și al Filarmonicii din New York. Creația lui Mahler este relativ redusă cantitativ, deoarece Mahler își câștiga existența ca dirijor, compoziția fiind o activitate din timpul liber. Totuși, acorda compoziției cât de mult timp putea, rezervând vacanțele de vară pentru perioade de intensă concentrare creativă. În afară de primele sale lucrări, cum ar fi o parte dintr-un cvintet de pian compus în perioada în care era student la Viena, lucrările lui Mahler sunt compuse pentru orchestre mari, coruri simfonice și soliști de operă. Majoritatea dintre cele 12 lucrări simfonice ale sale sunt la scară foarte mare, adeseori folosind soliști vocali sau coruri pentru a îmbogăți orchestra foarte mare. Aceste lucrări erau adesea controversate la premiere, iar unele au primit cu greu acceptarea critică și publică. Excepție fac Simfoniile nr. 2, nr. 3 și premiera triumfătoare a Simfoniei nr. 8 în 1910. În anul 1955 s-a înființat Institutul Internațional Gustav Mahler pentru a onora viața și opera compozitorului.

3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Alfons Mucha. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul din față al personajului, două sectoare decorate (unul sus și unul jos) și undeva în stânga jos este redată monograma gravorului. Undeva în partea dreaptă, vertical pe două rânduri sunt aplicate două inscripții: “ALFONS MUCHA” și „1860 – 2010” (numele personajului, anul nașterii acestuia și anul emiterii monedei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redat un desen din creația artistului, reprezentând o femeie având ca fundal un sector decorat de același artist și undeva în dreapta este aplicată monograma monetăriei statului ceh. În partea stângă vertical, pe două rânduri, e aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA” (numele țării) iar undeva jos, pe un rând: “200 Kc” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 23 iunie 2010, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (10300 buc) și proof (15900 buc) și designer – sculptorul Ivan Rehak.

Alfons Maria Mucha a fost un pictor și artist decorator ceh în stil Art Nouveau bine cunoscut pentru stilul său unic, care s-a născut la data de 24 iulie 1860 și a decedat la 14 iulie 1939. El a realizat multe picturi, ilustrații, afișe publicitare, cărți poștale, desene și modele. A fost un tânăr talentat cu înclinații către muzică și desen alegând în final desenul. El a realizat picturi decorative în Moravia, în principal decoruri de teatru. În 1879 s-a mutat la Viena pentru a lucra la o mare companie vieneză ce realiza decoruri de teatru, timp în care și-a continuat educația artistică la nivel informal. Întors în Moravia a lucrat în mod independent ca pictor de portrete și de obiecte decorative. Contele Karl Khuen din Mikulov l-a angajat pe Mucha pentru a decora Castelul Hrušovany Emmahof cu picturi murale și a rămas atât de impresionat încât a fost de acord să sponsorizeze instruirea formală a lui Mucha la Academia de Arte Frumoase din Munchen. În anul 1887 s-a mutat la Paris unde și-a continuat studiile la Academia Julian și la Academia Colarossi. În afară de studii, el a lucrat la realizarea de ilustrații pentru reviste și afișe publicitare. În preajma Crăciunului anului 1894, Mucha a intrat întâmplător într-o imprimerie unde a aflat că s-a ivit necesitatea bruscă și neașteptată de realizare a unui nou afiș publicitar pentru o piesă cu Sarah Bernhardt, cea mai cunoscută actriță din Paris, la Théâtre de la Renaissance de pe Bulevardul Saint-Martin. Mucha s-a oferit voluntar pentru a produce un afiș litografiat în termen de două săptămâni, iar la 1 ianuarie 1895 afișul publicitar pentru piesa Gismonda de Victorien Sardou a fost postat în oraș, unde a atras multă atenție. Bernhardt a fost atât de mulțumită de succesul acestui prim poster că a încheiat un contract pe șase ani cu Mucha. Stilul lui Mucha a dobândit o celebritate internațională cu prilejul Expoziției Universale de la Paris din anul 1900. Atunci când Cehoslovacia și-a câștigat independența după primul război mondial, Mucha a proiectat noile timbre poștale și bancnote, precum și alte documente guvernamentale pentru noul stat. Mucha a petrecut mulți ani lucrând la ceea ce el a considerat ca fiind capodopera artistică a vieții sale, Epopeea slavă (Slovanská epopej), o serie de douăzeci de tablouri imense ce ilustrau istoria poporului ceh și a slavilor, în general, pe care a dăruit-o orașului Praga în 1928. El a vrut să realizeze o astfel de serie, o celebrare a istoriei slave, încă de când era tânăr. Începând din 1963 și până în 2012, seria a fost expusă în castelul Moravský Krumlov din regiunea Moravia de Sud. Începând din 2012 ea este expusă în Galeria Națională organizată în Palatul Veletržní din Praga.

xxx

A ZIS UN OM DEȘTEPT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

__________xxx____________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Placa Ordinului Ferdinand I

Ordinul „Ferdinand I”este o decorație creată la 8 mai 1929, urmărind două scopuri, atât cinstirea memoriei regelui Ferdinand I al României, cât și răsplătirea celor care contribuiseră la făurirea României Mari. Ordinul avea șase grade și putea fi acordat numai cetățenilor români care avuseseră o contribuție deosebită la Marea Unire din anul 1918. Ordinul a fost atribuit ultima dată în anul 1937. Ordinul avea șase grade.

Colan (limitat la 5, apoi la 8 membri)
Mare Cruce (limitat la 10, apoi la 15 membri)
Mare Ofițer (limitat la 25, apoi la 40 de membri)
Comandor (limitat la 40, apoi la 60 de membri)
Ofițer (limitat la 50, apoi la 75 de membri)
Cavaler (limitat la 70, apoi la 100 de membri)

Piesa prezentată aici este placa Ordinului Ferdinand I, ce a aparținut generalului Iacob Zadik, comandantul Diviziei 8 Infanterie, care a intrat în Bucovina în noiembrie 1918 la solicitarea Consiliului Național Român, și poate fi admirată în Muzeul Bucovinei din Suceava. Piesa are o formă patrată cu latura de 7,5 centimetri și a fost realizată în atelierul bucureștean JOSEPH RESCH FILS. Prin reforma din 1933 s-a extins numărul membrilor. Membrii ordinului purtau denumirea generică de cavaleri ai Ordinului Ferdinand I, indiferent de gradul deținut. În 2013, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a expus un colan al ordinului, cu ocazia aniversării încoronării lui Ferdinand și Maria. Piesa este din aur masiv și cântărește 300 de grame. La acel moment se cunoștea existența a patru colane: două în patrimoniul Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, unul la Muzeul Național de Istorie a României din București, iar altul care fusese scos la licitație pentru valoarea de 25000-45000 de euro.

Conferința sanitară internațională Paris 1911

cu participarea unei delegații românești

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1911 în amintirea Conferinței sanitare ce a avut loc în acel an la Paris și la care și România a participat cu o delegație. Medalia este confecționată din bronz, este rotundă cu diametrul de 55 milimetri, are inscripții în limba francează și este opera gravorului Toni Szirmai. Pe avers în câmp este reprezentat un personaj feminin cu veșminte lungi, ținând în brațe flori, urcând pe treapta unui altar care are fixată o plachetă pe care este înscris pe trei rânduri: “PARTICIPATION / DE LA / ROUMANIE” (participarea României). Mai jos este un grupaj de aparate și instrumente medicale – etuvă, eprubete, microscop - și o ramură de palmier. Pe circumferință este aplicată inscipția semicirculară: “CONFERENCE SANITAIRE INTERNATIONALE PARIS 1911” (conferința sanitară internațională Paris 2011). Pe revers, în mijloc, într-un câmp cu iarbă și flori, este reprezentat un nud feminin stând jos, în profil spre dreapta, ținând în mâini un craniu uman. În jurul personajului pe opt rânduri sunt scrise numele orașelor unde au avut loc conferințe similare și datele acestora (denumirile sunt în limba franceză): PARIS 1851, PARIS 1859, CONSTANTINOPOLE 1866, VIENA 1874, WASHINGTON 1881, ROMA 1885, VENEȚIA 1892”. Legenda se continuă pe două rânduri în exergă: PARIS 1894, VENEȚIA 1897, PARIS 1903.”

Carol I - Domn allu românilor

Concurs de agricultură în România - Onore cultivatorului

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1869 ca medalie premiu pentru câștigătorii concursurilor de agricultură. E interesant de reținut faptul că pe medalie nu s-a trecut anul, ea fiind destinată a se conferi și la concursurile din următorii ani, urmând a se inscripționa manual anul desfășurării concursurilor. Medalia de mai sus este și un omagiu adus regelui Carol I al României. Medalia este confecționată din bronz, este rotundă cu diametrul de 58 milimetri și este opera gravorului Beer. În câmpul central al aversului medaliei se prezintă efigia suveranului spre stânga, înconjurată de o inscripție circulară pe conturul medaliei, în interiorul unui cerc continuu; “CAROL I DOMN ALLU ROMÂNILOR”. Pe revers, la mijloc este aplicată pe două rânduri inscripția; “ONORE CULTIVATORULUI”, dedesubt un loc liber pentru inscripționarea anului concursului. Împrejur între două cercuri continue este aplicată inscripția; “CONCURS DE AGRICULTURĂ ÎN ROMÂNIA”. Totul este încadrat de cunoscuta cunună-alegorie sugerând cultura câmpului și creșterea animalelor.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Insigna - Mihai Eminescu

Medalia de mai sus omagiază personalitatea poetului național al românilor - Mihai Eminescu. Pe insignă este redat “Arborele Eminescu”, o reproducere după celebra lucrare a artistului basarabean Aurel David, realizată în anul 1966.

Aurel David este un pictor, grafician și sculptor basarabean născut pe 18 iunie 1925 la Chișinău și decedat pe 18.07.1984 tot în Chișinău. A absolvit Școala Republicană de arte plastice din Chișinău (1954) și Institutul de Stat de arte plastice “V. Surikov” din Moscova (1960).

Opera Arborele Eminescu a fost preluată și multiplicată pe diverse suporturi de artiști din toată lumea. Chiar și un român, artistul de etnie maghiară Abraham L. Zoltan a realizat după lucrarea lui Aurel David o lucrare plastică din fire de cupru modelate și lipite, cu înălțimea de 1,7 metri.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Insigna - Federația română de fotbal - fondată în 1909

Structura organizatorică conducătoare a fotbalului românesc a luat ființă în anul 1909 sub numele Asociația cluburilor de fotbal din România. În timp aceasta a evoluat primind și alte denumiri după cum urmează; 1912 – Federația societăților sportive din România, 1919 – Uniunea cluburilor de fotbal asociație, 1930 – Federația română de fotbal asociație și 1940 – Organizația sportului de fotbal și handbal. Din 1944 si până în prezent forul conducător al fotbalului autohton se numeste Federația romană de fotbal. Din anul 1930 este afiliată la Federaţia Internaţională de Fotbal Amator (F.I.F.A.) iar din anul 1955 este afiliată şi la Uniunea Europenă de Fotbal Amator (U.E.F.A.).

Insigna - Intersindical

Un sindicat este o organizație a lucrătorilor, al cărei scop este protejarea drepturilor acestora. Sindicatele active și puternice există pentru a reprezenta interesele salariaților, ele au un rol pozitiv în cadrul întreprinderii al comunității și al întregii societăți. Un sindicat liber, pe care muncitorii sunt stăpâni, reprezintă o trăsătură esențială a unei societăți libere și prospere. Participarea reprezentanților sindicatului la deciziile patronatului prin intermediul federației / sindicat are drept rezultat moralul ridicat al muncitorilor, o fluctuație mai redusă a forței de muncă de la o întreprindere la alta, rezolvarea în comun a problemelor, salarii mai mari și condiții de muncă mult mai bune. Un sindicat nu este o baghetă magică. Sindicatul este puternic doar în măsura în care membrii acestuia sunt uniți și au o comunicare continuă între ei. Sindicatele, federațiile și confederațiile sindicale, denumite în continuare organizații sindicale, sunt constituite de către salariați pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale, precum și al apărării drepturilor individuale și colective ale acestora prevăzute în contractele colective și individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu, precum și în legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte. Sindicatele participă prin reprezentanții proprii, în condițiile legii, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, la tratative sau acorduri cu autoritățile publice și cu patronatele, precum și în structurile specifice dialogului social. Sindicatele se pot asocia în mod liber, în condițiile legii, în federații, confederații sau uniuni teritoriale.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII