Epaminonda's Blog.....: OBERNBURG AM MAINE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea germană OBERNBURG AM MAINE,

regiunea FRANCONIA INFERIOARĂ, landul BAVARIA, din

vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate și o

insignă locală.

Muzeul roman

Poarta superioară a orașului

Capela Anna

Turnul Almosen

Turnul rotund

Vedere generală

Trimiteri poștale

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

POPOARELOR LUMII

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL GIURGIU

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - L.I.M. 125 ani 1869 - 1994

Liceul "Ion Maiorescu" - Giurgiu

Colegiul naţional “Ion Maiorescu” din Giurgiu a fost înfiinţat în anul 1869 ca gimnaziu, situându-se printre primele scoli romanesti de stat din Giurgiu. În oraş mai existau atunci şcoli private ale coloniştilor şi şcoala preotului Gheorghe prima şcoala românească din Giurgiu). Sediul instituţiei de învăţământ a fost inaugurat în anul 1895. Sus am postat logo-ul si o poză actuală a Colegiului naţional Ion Maiorescu din Giurgiu.

Ion Maiorescu, nume la naştere Trifu, (1811 - 1864) originar din Ardeal, judeţul Alba, a fost un profesor român de istorie, director al Școlii Centrale din Craiova, agent diplomatic al guvernului Ţării Româneşti pe lângă dieta germană de la Frankfurt pe Main, tatăl lui Titu Maiorescu.

Insigna - A.J.V.P.S. Giurgiu

(Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

Termenul de iepure desemnează o serie de specii de mamifere cu urechi lungi din familia Leporidae, ordinul Lagomorpha. Acestea se clasifică în 2 categorii: iepure de câmp și iepure de casă. Din punct de vedere genetic cele două specii sunt complet diferite și nu se pot înmulți între ei. În întreaga lume se cunosc circa 45 de specii larg răspândite. Se disting 3 grupuri principale de iepuri: iepuri propriu-ziși (printre care și iepurele de câmp), iepuri de vizuină și iepuri cu blana aspră. Iepurele de câmp are lungimea corpului este de 48–52 cm, la care se adaugă coada de 8–9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. Năpârlirea are loc primăvara. Este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna, cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte. Chiar și după o săptămână puii pot părăsi culcușul pentru a-și căuta singuri hrana. Gestația este de 42-43 de zile. Aproximativ 64% dintre iepuri nu apucă vârsta de un an de zile. Mortalitatea așa mare a iepurilor de câmp se datorează în principal numeroșilor dușmani din lanțul trofic, cât și intervenției nechibzuite a omului.

Centenarul liberării Giurgiului 1829 - 1929

În anul 1929 s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Adrianopol, când oraşul Giurgiu a fost realipit la Ţara Românească, după mai bine de patru secole de stăpânire otomană. Cu această ocazie, la Giurgiu au fost ample manifestări dar s-a produs şi un film sugestiv pentru marcarea acestui moment aniversar. Pe peliculă, intitulată „Centenarul liberării Giurgiului”, realizată de laboratorul cinematografic „V. Gociu”, din Bucureşti, apar titluri din cadrul evenimentului şi câteva explicaţii. Filmul ne arată şi grandioasa defilare a trupelor militare locale şi a personajelor inspirate din istoria momentelor cruciale ale istoriei oraşului. În urma primului război balcanic (1828 – 1829 dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman) s-a semnat Tratatul de Pace de Adrianopol. Prin acest document Imperiul Otoman permitea accesul Rusiei la Gurile Dunării și deschidea strâmtorile Dardanele și Bosfor tuturor vaselor comerciale, liberalizând astfel comerțul cu cereale, animale vii și lemn. Pentru Principatele Române, tratatul prevedea recunoașterea domniei pe viață a principilor aleși, fixa hotarul dintre Imperiul Otoman și Muntenia pe talvegul Dunării și restituia raialele Brăila. Giurgiu și Turnu Măgurele. Prin acest tratat se consfințea scăderea considerabilă a puterii Porții asupra Țărilor Române în favoarea celei țariste. Poate cea mai importantă clauză a tratatului este desfiinţarea monopolului turcesc în privinţa comerţului ţărilor române. Acestea nu mai sunt obligate să facă schimburi comerciale doar cu Turcia. Moldova şi Muntenia beneficiau de libertatea deplină a comerţului, ele putând stabili legături comerciale cu orice stat, inclusiv cu Poarta, numai în măsura în care le considerau avantajoase. Totodată, prin acestă libertate a comerţului, cele două ţări române “se integrau în piaţa economică europeană devenind prin practicarea deschisă a comerţului o parte integrantă a acesteia.” Dunărea şi Marea Neagră devin artere comerciale ce leagă Principatele Române de restul ţărilor europene bine dezvoltate. Desfiinţarea monopolului turcesc asupra comerţului şi limitarea obligaţiilor românilor faţă de Poartă se vor reflecta în perioada prosperă din punct de vedere economic ce caracterizează perioada imediat următoare. Libertatea comerţului şi deschiderea porturilor de la Dunăre, autonomia de care se bucură Principatele, stabilitatea de pe plan intern ca urmare a instaurării domniilor pe viaţă şi a Regulamentelor Organice stabilite în urma Tratatului de Pace de la Adrianopol, consfinţesc drumul spre unire şi independenţă pe care se îndreptau Muntenia şi Moldova, dar pentru care mai erau nevoite să aştepte încă trei, respective cinci decenii.

Insigna de vechime șapte ani - Regimentul 22 Artilerie Giurgiu

Regimentul 22 Artilerie dislocat în garnizoana Giurgiu, în perioada 1916 – 1918, a făcut partea din marea unitate tactică Divizia 12 Infanterie care s-a constituit la data de 27 august 1916 prin mobilizarea unităților de rezervă din compunerea Comandamentului II Teritorial. Această divizie a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 27 august 1906 și 11 noiembrie 1918. Regimentul 22 Artilerie a fost comandat de colonelul Eugeniu Lucescu. Unitatea s-a umplut de glorie în Bătălia de la Mărăști, fiind condusă de colonelul Gheorghe Petrescu. Insignele militare regaliste pentru vechimea de șapte ani contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntreruptă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi.

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele militare convenţionale în Europa stipulează că:termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Insigna - Cântarea Dunării - Giurgiu

Inițial am fost tentat să cred că insigna de mai a fost bătută în amintirea vreunui festival sau concurs muzical ce a avut loc cândva în municipiul Giurgiu, dar ulterior am aflat că sub numele Cântarea Dunării a existat la Giurgiu în primii ani ai comunismului o formațiune (ansamblu sau societate) corală.

Insigna - Stema orașului Giurgiu

Giurgiu, în limba bulgară - Ghiurghevo (Гюргево), în limba turcă - Yergöğü este municipiul de reședință al județului cu același nume. Este un port fluvial important și un punct de frontieră cu Bulgaria. Giurgiu se situează la marginea sudică a țării și a județului, pe malul stâng al Dunării, într-o zonă mlăștinoasă, la 65 km sud de capitala București. Orașul este capătul șoselei naționale DN5, care îl leagă de București și care se termină la punctul de trecere a frontierei de la podul peste Dunăre aflat la sud-est de orașul propriu-zis. Giurgiu are două stații feroviare, Giurgiu-Nord (construită pentru trenurile ce vin direct de la București și circulă spre Bulgaria) și Giurgiu. Calea ferată București-Giurgiu (1869, prima cale ferată din Principatele Unite) nu mai este însă folosită de la distrugerea în 2005 a podului peste râul Argeș de la Grădiștea, pod ce în 2018 nu fusese încă refăcut. Legătura cu Bucureștiul se realizează pe calea ferată Giurgiu-Videle. La recensământul din anul 2011 municipiul Giurgiu număra 61353 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,86%, romi – 4,49% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Giurgiu, astăzi se prezintă aptoximativ astfel: ortodocși – 86,58% și restul - nedeclarată sau altă religie. Cele mai vechi mărturii ale unei așezări omenești în arealul Giurgiului datează din Mezolitic (mileniile 10-7 î.Hr). După cum atestă cercetările arheologice, zona Giurgiului a fost dens populată în perioada dacă (secolul I î.Hr). Se crede că în apropiere, la Popești, pe râul Argeșe, era capitala lui Burebista. S-a propagat până în zilele noastre, ipoteza că orașul Giurigiu ar fi fost fondat de genovezi și numit după sfântul protector al Genovei (San Giorgio). Această credință apărută în secolul al XIX-lea, deși larg difuzată, a fost respinsa ulterior de specialiși și ea nu mai constituie astăzi o ipoteză de lucru valabilă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Giurgiu avea statut de comună urbană, reședința județului Vlașca, având o populație de 11.890 de locuitori, în proporție de trei sferturi români. În oraș funcționau un spital județean cu 20 de paturi, un tribunal județean, o judecătorie de ocol cu jurisdicție asupra plășii Marginea șia câtorva comune din plasa Câlniștea din județul Vlașca, două fabrici de bere, una de băuturi spirtoase, patru mori cu aburi, o instalație de fierăstraie mecanice pentru fasonatul lemnelor de brad, poștă și telegraf. Existau patru școli de fete și opt de băieți, având în total 694 de elevi, și un gimnaziu cu 168 de elevi; cultele religioase aveau șase biserici ortodoxe (întrucât în perioada otomană cultul creștin nu putea construi edificii de cult, majoritatea datează de după 1830, una singură, biserica „Sfântul Nicolae”, fiind o geamie musulmană transformată, iar biserica „Adormirea Maicii Domnului” fiind construită deasupra unei biserici subterane care a funcționat în timpul dominației turcești), o capelă catolică și două temple mozaice. În anul 1950, Giurgiu a primit statut de oraș regional în cadrul regiunii București, el devenind și reședința raionului Giurgiu, subordonat acestei regiuni. În anul 1968, orașul a fost declarat municipiu, el pierzând însă rolul de centru administrativ, fiind arondat județului Ilfov. El a redevenit reședință de județ odată cu înființarea județului Giurgiu, în 1981 în urma unei reorganizări administrative regionale. În orașul Giurgiu se află 81 de obiective clasificate ca monumente istorice de diferite categorii și la ambele niveluri (național și local). Șase dintre ele sunt clasificate la nivel național, dintre care două sunt situri arheologice: cetatea Giurgiu (secolele al XIV-lea–al XVIII-lea) aflată la vest de Șoseaua Portului; și situl de la „Malu Roșu”, unde au fost găsite două așezări din paleoliticul superior și paleoliticul inferior. Două sunt clasificate ca monumente de arhitectură: fragmente din zidul cetății turcești (secolul al XVIII-lea) aflate în spatele loturilor de pe strada Dunării; și turnul cu Ceas (1771) din Piața Unirii, construcție bazată pe un minaret al unei vechi geamii. Celelalte două monumente istorice de interes național sunt monumente de for public: statuile din secolul al XIX-lea „Diana” (din Piața Gării) și „Apollo Belvedere” din strada Parcului, colț cu strada Călugăreni. În anul 1996 a luat ființă Regia autonomă “Zona Liberă “ Giurgiu amplasată în partea de sud-est a municipiului Giurgiu, pe o suprafață de 16354 ha, care s-a transformat începând cu 01.06.2004 în societate comercială pe acțiuni. Enumăr mai jos câteva personalități care s-au născut sau au muncit la Giurgiu: Ioan A.Bassarabesu – scriitor și membru corespondent al Academiei Române, Constantin Artachino – pictor, Ion Vinea – poet, Tudor Vianu - critic, istoric literar, poet, filozof și traducător, Constantin Teașcă – antrenor de fotbal, Mihaela Mihai – cântăreață de muzică ușoară, Dumitru Lupu – compozitor muzică ușoară, Gino Iorgulescu – fotbalist, etc. Sus am postat stema municipiului Giurgiu și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oras, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de văzut aici.

Centrul orașului

Biserica Sfânta Adormire

Ateneul

Casa ofițerilor germani

Grădina Mareșal Foch

Palatul Prefecturii

Podul peste Canalul Sfântu Gheorghe

Strada General Berthelot

Monumentul eroilor francezi

Primăria

Portul Ramadam

Canalul Sfântu Gheorghe

Strada Principele Nicolae

Strada Ștefan cel Mare

Strada Independenței

Strada Lahovary

Piața Carol

Debarcaderul

Hotelul Europa și Cafeul

Vedere

Cazinoul

Fabrica de zahăr Danubiana

Grădina publică - Turnul fără vârf

Palatul Justitiei

Strada Portului

Giurgiu este un județ în regiunea istorică Muntenia, în sudul României, cu reședința în orașul cu același nume. Se spune că de mult, când încă turcii umblau pe meleagurile de pe malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, se afla aici un cioban, pe nume San Giorgio ce își adusese oile la păscut în lunca Dunării. Acesta a eliberat un mare grup de oameni ce trebuiau duși în Imperiul Otoman. Acești oameni au rămas aici după eliberare și au format dintr-un loc de trecere un târg. Acest târg a purtat numele celui care a fost eliberatorul lor, San Giorgio,și de aceea se numește Giurgiu. Județul este conectat la trei importante căi de legătură cu Europa; fluviul Dunărea, calea ferată Giurgiu – Ruse construită pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza și șoseaua europeană care asigură legătura cu Peninsula Balcanică. Acest județ numără azi aproximativ 265000 de locuitori și se întinde pe suprafața de 3526 kilometri pătrați. Ca structură administrativă județul este format din: 3 orașe – Giurgiu, Mihăilești și Bolintin-Vale precum și 52 de comune. Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură din județul Giurgiu, dar și alte frumoase locuri de vizitat de pe aceste meleaguri.