Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 2 noiembrie 2015 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație o monedă care celebrează trecerea a 80 de ani de la nașterea Mariei Bieșu. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2015”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – imaginea Mariei Bieşu în rolul Cio-Cio-San și inscripțiile ; în partea stângă - anii de viaţă „1935-2012”; în partea dreaptă, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule “MARIA BIEȘU”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoare nominală - 50 lei, seria – personalități, calitate: proof; metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 16,5 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 500 exemplare.

Maria Bieșu a fost o apreciată cântăreață de operă, soparnă și lied din Republica Moldova, care s-a născut la data de 3 august 1935 și a decedat la data de 16 mai 2012. Enumăr mai jos căteva dintre premiile și distincțiile obținute de această mare artistă a lumii;

Premiul III la Concursul internațional P.I.Ceaikovski – Moscova 1966
Premiul I și Cupa de Aur, pentru cea mai bună interpretare a rolului Cio-Cio-san din opera "Madame Butterflay” de Giacomo Pucini, la prima ediție a Concursului Internațional de canto “Miura Tamaki”, Tokyo 1967
Artistă Emerită a RSSM - 1964
Artistă a Poporului din RSSM - 1967
Laureată a Premiului de Stat al RSSM - 1968
Artistă a Poporului din URSS - 1970
Laureată a Premiului de Stat al URSS - 1974
Ordinul „Drapelul Roșu de Muncă” - 1976
Premiului Lenin – 1982
Ordinul Lenin - 1984
Eroul al Muncii Socialiste, Steaua de Aur și Ordinul Lenin - 1990
Ordinul Republicii – 1992
Ordinul național Steaua României în grad de Comandor – București 2000
Ordinul Semnul de Onoare - 1958
Laureată a Premiului Fondului Irina Arhipova și Medalia Mihai Eminescu – București 2001
Membră de Onoare a Academiei de Științe a Republicii Moldova – 1999
Om de Onoare al orașului Chișinău – 1987

2. În data de 23 februarie 2015 Banca Naţională a Republicii Moldova a emis în scop numismatic dar și ca mijloc de plată o monedă de 50 lei dedicată simbolului primăverii – MĂRȚIȘORUL. Pe avers sunt prezentate stema Republicii Moldova și inscripțiile; REPUBLICA MOLDOVA, 50 lei și 2014 (anul emisiunii). Pe revers sunt reprezentate un mărțișor, şase elemente care reprezintă imaginea stilizată a unui fulg de nea, şase elemente care reprezintă imaginea stilizată a soarelui și inscripția MĂRȚIȘORUL.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoare nominală – 50 lei, seria - sărbătorile, cultura și tradițiile Moldovei”, calitate – proof, metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 16,5 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, margine – zimțată, prețul unitar de vânzare – 361 lei moldovenești și tiraj 1000 exemplare.

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât la români cât și la bulgari este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini. Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

3. În data de 15 august 2016 Banca Națională a Republicii Moldova a emis în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care marchează trecerea a 25 de ani de la Proclamarea independenței naționale. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiunii „2016”, în partea de jos – inscripţia „100 LEI” și urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul prezintă: în plan central – inscripția „25 ANI” și imaginea Declarației de independență a Republicii Moldova; în partea stângă - monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și în partea de sus urmând circumferința monedei, cu majuscule, este gravată inscripţia „PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI REPUBLICII MOLDOVA”.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoarea nominală: 100 lei; seria: evenimente istorice; calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9%; greutate: 31,1 grame; diametru: 37 milimetri; forma: rotundă; cant: zimţat și tiraj: 300 exemplare.

În anul 1920, artistului plastic şi sculptorului Alexandru Plămădeală (1888 —1940) îi vine ideea de a-i face un monument lui Ştefan cel Mare. Ideea însă a ţinut-o conservată până în 1924, când începe să se consacre muncii la monumentul Voievodului. A făcut trei variante, dintre care trei esenţiale, ca până la urmă, în colaborare cu arhitectul Eugen Bernardazzi (fiul cunoscutului arhitect Alexandru Bernardazzi), să realizeze lucrarea în ultima variantă, cunoscută astăzi de toată lumea. Este cea mai mare operă a sculptorului — Ştefan cel Mare ţine în mâna dreaptă sabia, ca apărător al pământului său, iar în stânga — crucea ridicată, ca un domnitor credincios. Statuia a fost turnată la Bucureşti din bronzul obţinut de la topirea tunurilor care cândva erau îndreptate asupra ţării. Monumentul a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, la intrarea în Grădina Publică din centrul Chişinăului, fiind orientat spre est, ca dimineaţa razele soarelui să-i lumineze faţa. De regulă, monumentul, odată aşezat pe soclu, stă neclintit secole şi secole. Monumentul lui Ştefan cel Mare însă a avut o soartă vitregă — până în prezent i-a fost mutat locul tocmai de… opt ori, destinul său fiind marcat de întâmplările prin care a avut de trecut această fâşie de pământ dintre Prut şi Nistru. În toamna lui 1940, după ocuparea Basarabiei de către ruşi, monumentul este scos, iar în decembrie, la iniţiativa Guvernului României, este dus la Vaslui şi amplasat în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe. Peste jumătate de an, în august 1941, după declanşarea celui de-al doilea război mondial, autorităţile au încercat, dar fără de succes, să readucă monumentul la Chişinău. Abia la 7 noiembrie 1942 monumentul a fost aşezat vizavi de Porţile Sfinte (Arcul de Triumf), unde mai înainte stăteau monumentele lui Alexandru II şi Ferdinand I, iar după război a fost pus cel al lui Lenin. În august 1944, monumentul este strămutat la Craiova, ca în primăvara lui 1945 să fie readus la Chişinău şi instalat la locul iniţial de la intrarea în Grădina Publică, dar pe un alt soclu. Tot atunci crucea din mâna domnitorului pierdută de-a lungul pribegiei, a fost înlocuită cu una din lemn. Autorităţile ţineau cu tot dinadinsul să strămute monumentul de la locul hărăzit la început, propunând cinci variante de amplasare, inclusiv în afara oraşului, la Vadul lui Vodă. Aici a intervenit cu demnitate Olga Plămădeală, soţia pictorului, apelând la factorii superiori de decizie din U.R.S.S., personal la Nikita Hruşciov, pe atunci prim-secretar al C.C. al P.C.U.S.. Tot în acea perioadă s-a declanşat şi o mişcare studenţească de protest faţă de intenţiile de a strămuta monumentul. Astfel acest plan a fost zădărnicit. Dar soarta dramatică a monumentului nu s-a terminat aici. În 1972 este strămutat cu 18 metri în interiorul parcului, chipurile nu e ”normal” să se afle pe aceeaşi linie cu monumentul lui Lenin. Tot atunci îi sunt scoase şi inscripţiile iniţiale de pe soclu. Abia în 1990, la 31 august, monumentul este readus la locul lui iniţial, fiindu-i restabilite soclul, inscripţiile şi cadrul zonei din vecinătate.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Muzeul militar central - România

Muzeul Militar Național din București a fost înființat în data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ștefănescu-Amza. Premergător constituirii acestui muzeu a fost înființat în 1893 un muzeu al artileriei. În anul 1919 Ministerul Agriculturii și Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expozițiile și patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea și exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 și, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre și izbucnirea celui de-al doilea război mondial au dus la întreruperea activității muzeului. La data 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul militar central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Școli de infanterie și cavalerie din strada Izvor, nr.137. În perioada anilor 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în anul 1985, instituția s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu, nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 și, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din anul 1990 instituția a revenit la titulatura de Muzeul Militar Național. În sălile sale, muzeul găzduiește o expoziție de istorie străveche, Colecția de arme albe și de arme de foc, colecția de machete (fortificații și tehnică militară), o bibliotecă cu carte și reviste pe teme militare. În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie și diverse tipuri de tehnică militară de infanterie și de aviație. La intrarea în curte se află Monumentul eroilor Regimentului 21 Infanterie, operă a sculptorului Spiridon Georgescu. Muzeul militar național are filiale locale și în alte orașe ale României precum;Oradea (inaugurat în anul 1971), Constanța (inaugurat în anul 1985) și Bacău (inaugurat în anul 1997). În prezent, patrimoniul Muzeului Militar Naţional este alcătuit din peste 300000 de obiecte tridimensionale şi materiale documentare şi este valorificat în modalităţi diverse, atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale, cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar sau civile, din ţară şi străinătate. Muzeul Militar National este una din cele mai mari institutii de profil din Romania, având o suprafață de 22150 metri pătrați, fiind și din acest punct de vedere în topul muzeelor românesti. Muzeul este astfel organizat; pavilionul A – secțiile de istorie militară veche, medie, modernă, contemporană și Lapidarium; pavilionul B – colecțiile de uniforme și armament, sala de expoziții; pavilionul C - biblioteca și laboratorul de restaurare, depozite, ateliere; pavilionul D - administrația‚ muzeului; pavilionul C1 – sectia de aviatie; pavilionul F – colectia de atelaje și trăsuri; parcul de artilerie, tancuri și auto. Patrimoniul Muzeului militar București este compus din 1280000 repere, fiind astfel organizat: 27 de colectii: armament de foc, uniforme romanesti, uniforme straine, ordine, medalii, plachete, insigne, numismatica, arheologie, drapele, obiecte religioase, artilerie si inzestrare artileristica; 22 de colectii documentare: clisee de patrimoniu, carte curenta, periodice, fotografii originale, manuscrise si scrisori, stampe, desene, carte veche, fondul “Cultul Eroilor”. Iată câteva dintre piesele de patrimoniu ale muzeului; Idolul neolitic de la Reșca; placuța votivă reprezentand prototipul Cavalerului Trac de la Polovragi; un vas de ceramică cu provizii și inscripții paleocreștine de la Copăceni; o bombardă din secolul al XV-lea descoperita la cetatea de la Giurgiu; costumele lui Nicolae Pătrașcu Vodă și ale soției sale; arme albe și de foc provenind din armurerii celebre, rarități pe plan național sau mondial; săbiile lui Constantin Brancoveanu, Gh. Racoczy al II-lea, Grigore Al. Ghica, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinant I, Carol al II-lea, Mihai I, ale generalilor Gh. Magheru, Iosif Bem, Eremia Grigorescu. Dintre raritățile pe plan mondial amintesc: revolverul inventat de căpitanul Vasile Dimancea; șenileta Malaxa tip UE; tunul antitanc Reșița cal.75 mm; autotunul TACAM R-2; obuziere de mare putere pe cale ferată Skoda cal. 420 mm – unicat in lume. Colecția aeronautică deține, pe lânga diferite tipuri de avioane și elicoptere: Fleet 10 G; Nardi; IAR 316 B; capsula navei spațiale Soiuz 40, unicat în România. Din colecția de uniforme și piese de echipament amintesc: uniformele care au aparținut regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea; uniforme și ținute ale membrilor familiei regale- reginelor Elisabeta și Maria, principeselor Elisabeta, Mărioara și Ileana, principilor Carol, Nicolae; uniforme și piese de echipament ale mareșalilor Al. Averescu, C-tin. Prezan și Ion Antonescu, generalilor Gr. Cantilli, Carol Davila, Eremia Grigorescu, Ion Dragalina, Nicolae Dăscălescu, Leonard Mociulschi, Corneliu Teodorini, Vasile Milea, Victor Atanasie Stănculescuși altor ofițeri și generali. Colecția de ordine, medalii și insigne deține o serie de piese rare între care pot fi enumerate: colanele ordinelor Carol I, Serviciul Credincios, Casa Domnitoare, Steaua României; ordinele Mihai Viteazu, Pius al IX-lea (Vatican), Filip cel Mărinimos (Hessa-Darmstadt), Cristos (Portugalia), Leul și Soarele (Persia), Leopold (Belgia), Spadei (Suedia / Norvegia), Baii (Anglia), Legiunea de onoare (Franța), Coroana Italiei, Mauriciu și Lazăr (Italia), Phoenix (Grecia), Cavaler al Crucii de Fier (Germania) si multe altele. Colecția de drapele cuprinde numeroase piese valoroase, dintre care drapelul domnesc din timpul lui Constantin Ipsilanti, drapelele și stindardele unităților militare de la 1830 până în prezent, pavilioane regale și drapele străine.

Insigna - 125 ani (Cercul militar național) 1876 - 2001

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos. Redau mai jos câteva momente din viața acestei clădiri impresionante:

În data de 17 mai 1912 din cauza solului umed, mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu se adoptă soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină.
În anul 1914 la declanșarea Primului Război Mondial, construcția se prezintă terminată „la roșu și învelită".
În data de 2 aprilie 1916 “Gazeta ilustrată" scria că Cercul Militar din București este „podoaba arhitecturală a țării (...), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, știința și simțul estetic al marilor arhitecți români și străini au înzestrat România".
În data de 12 noiembrie 1916 ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat.
În anul 1919 la revenirea armatei române în București, clădirea este găsită devastată în interior. Se reiau lucrările de reparații.
Pe 4 februarie 1923 în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria are loc inaugurarea oficială, solemnă, a Palatului Cercului Militar.
În perioada comunistă, inscripția "Cercul Militar" de pe frontispiciul clădirii a fost înlocuită cu inscripția "Casa Centrală a Armatei". După 1989, aceasta a fost înlocuită cu inscripția "Cercul Militar Național".

Vizitând clădirea câteva obiective atrag atenția. Este vorba despre: scara de onoare, sala de marmură, sala maură, sala bizantină, sala gotică, sala norvegiană și sala restaurant, una mai interesantă decât alta.

Campioni naționali 1935 (rugby)

Sportul studențesc - G.Dumitrescu

Rugby, scris și rugbi este un sport cu minge ovală, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit „sportul cu balonul oval”. Cele două variante principale sunt rugby în 15 sau rugby în 8 jucători. Rugby se joacă pe un teren dreptunghiular având dimensiunile de 144 × 70 metri maximum, de cele mai multe ori acoperit cu gazon. „Butul” (poarta), sub formă de H, este constituit din doi stâlpi paraleli de 3,4 m în înălțime, la o distanță de 5,6 m, cu o bară transversală aflată la 3 m de sol. Un meci durează 80 de minute, în două reprize de 40 de minute și o pauză de 15 minute. Obiectivul jocului este de a câștiga puncte prin: purtarea și culcarea mingii în terenul de țintă advers (eseu); trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse; eseu: 5 puncte; transformarea eseului: 2 puncte drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte; lovitura de pedeapsă: 3 puncte. Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau și înainte, dacă este lovită cu piciorul. Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulți jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii și îl blochează la pământ.

Insigna - Colegiul național de informatică "Tudor Vianu"

Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, cu acest nume din anul 1997, este o instituție de învățământ liceal din București situată în apropierea Pieței Victoria pe Strada Arhitect Ion Mincu, la nr.10. În trecut, această școală s-a mai numit: Liceul de informatică, Liceul de matematică-fizică nr.1, Liceul de informatică Dr. Petru Groza și Liceul teoretic de fete. Școala a fost înființată în anul 1928. Astăzi Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu este organizat exclusiv pe profil real, matematică-informatică, specializarea informatică intensiv și are participări de succes la multe concursuri și olimpiade internationale de gen.

Teleconstrucția - fondată în 1954

București - România - iunie 1999 - 45 ani

Societatea comercială Teleconstrucția S.A. este o societate pe actiuni, cu activitatea principala: constructii retele telecomunicatii, retele apa, gaze, instalare echipamente telecomunicatii. Societatea are puncte de lucru în toată țara dar sediul central este situat în municipiul București, Sectorul 6, Strada Fânului, la nr.6.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din București, din vremuri diferite.