Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 1 decembrie 2019 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu.

Bancnota are următoarele caracteristici: dimensiuni: 147 x 82 milimetri, cu o toleranţă de ± 1 milimetru; tiraj: 30000 exemple; culoare predominantă: albastru; imprimată în tehnică mixtă plană/în relief, pe suport de polimer și preț unitar de vânzare fără TVA: 150 lei. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă, în prim-plan, portretul lui Ion I.C. Brătianu, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „ION I.C. BRĂTIANU 1864-1927”, iar în centru, o imagine a plăcii Ordinului Carol I, ordin pe care Ion I.C. Brătianu l-a primit în anul 1922.

În plan secund, în zona centrală, se află o imagine de interior a Ateneului Român. Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre, „100”, în partea centrală, jos, pe orizontală, pe două rânduri, în litere, „LEI UNA SUTĂ”, în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” și în dreapta sus pe verticală, în cifre, „100”. În partea centrală, stânga sus, se află medalionul cu elementul de suprapunere, reprezentând o stilizare a unui luminator de pe cupola interioară a Ateneului Român. Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2019”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei, sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate. Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: în stânga, o imagine de epocă a fostului palat al Adunării Deputaților a Parlamentului României, actualmente Palatul Patriarhiei și, central, o imagine a reversului însemnului Ordinului Carol I.

În partea de jos a bancnotei este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul: „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”. Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale, „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, iar sigla BNR este poziţionată în dreapta sus şi în stânga jos. În partea centrală, dreapta sus, se află medalionul cu elementul de suprapunere, reprezentând o stilizare a unui luminator de pe cupola interioară a Ateneului Român. Valoarea nominală este imprimată astfel: pe verticală în stânga sus și în centru jos, în cifre, „100”, pe orizontală, în stânga sus, în zona seriei și în dreapta jos, tot în cifre, „100”, și în stânga jos, în litere, „UNA SUTĂ LEI”.Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate. Seria şi numărul bancnotei sunt tipărite cu litere şi cifre, în două culori, roşu şi negru, astfel: în stânga pe orizontală, cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în dreapta pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime. În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include următoarele elemente de siguranţă destinate publicului:

Elemente de siguranţă vizibile pe ambele fețe ale bancnotei, incluse în substratul de polimer:

o fereastră transparentă complexă, pe verticală, care conţine: în centru, portretul lui Ion I.C. Brătianu realizat în tehnică multiton;
în partea superioară, o reprezentare grafică a reversului însemnului Ordinului Carol I, care are în mijloc un element vizibil doar la privirea contra unei surse punctiforme de lumină;
în jurul zonei centrale, precum și în partea superioară și inferioară a ferestrei transparente, elemente grafice realizate cu cerneală optic variabilă (albastru-verde), care își schimbă culoarea în funcție de unghiul sub care sunt privite;
filigran, reprezentând un fragment din placa Ordinului Carol I şi sigla BNR, vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;
fir de siguranță magnetic, care include în negativ microtextul „ROMÂNIA 100”, citibil din patru direcții diferite;
În plus, vizibile numai pe revers, sunt elemente grafice de dimensiuni diferite realizate cu cerneală albastră iridescentă, care conțin în negativ valoarea nominală „100”:

Elemente de siguranţă adăugate prin imprimare:

imprimare în relief, detectabilă prin palpare:
pe aversul bancnotei, portretul lui Ion I.C. Brătianu, stema României, imaginea plăcii Ordinului Carol I, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre şi litere, elementul embosat „100” din fereastra transparentă și textul pe două rânduri „LEI UNA SUTĂ”, tipărit cu cerneală care îşi schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub diferite unghiuri de înclinare;
pe reversul bancnotei, fostul palat al Adunării Deputaților a Parlamentului României, actualmente Palatul Patriarhiei, imaginea reversului însemnului Ordinului Carol I, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR, dreptunghiul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre pe verticală, în stânga sus și pe orizontală în dreapta jos și în litere pe orizontală, în stânga jos și textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”;
imagine latentă: pe reversul bancnotei, inscripția „BNR” aflată pe imaginea fostului palat al Adunării Deputaților a Parlamentului României, actualmente Palatul Patriarhiei, deasupra ușilor de la intrare, vizibilă când bancnota se privește sub diferite unghiuri de înclinare;
element de suprapunere avers-revers: o stilizare a unui luminator de pe cupola interioară a Ateneului Român. Suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;
microperforații laser: valoarea nominală „100” amplasată în zona centrală, pe direcție verticală;
liniatură antiscaner și anticopiere: pe zonele libere din stânga și din dreapta, pe ambele fețe ale bancnotei;
design securizat cu imprimare plană în iris: pe avers, sus în centru, și pe revers, jos în centru.

Atât pe aversul, cât și pe reversul bancnotei se regăsesc, suplimentar, și elemente de siguranţă adăugate prin imprimare, detectabile cu aparatură specială, respectiv:

microtext imprimat plan:
pe avers: „BNR”, dedesubtul și deasupra jumătății stângi a portretului lui Ion I.C. Brătianu;
pe revers: „BNR” imprimat în negativ;
în medalionul stilizat microtext în relief:
pe avers: „BANCA NATIONALA A ROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune și „BNR” în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga jos;
pe revers: „BNR” în dreptunghiul din partea stângă şi în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă.
imprimare cu cerneală vizibilă în lumină ultravioletă pe revers:
imagine gen timbru cu valoarea nominală a bancnotei în cifre, în stânga, pe orizontală „100”, cu luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă;
seria şi numărul bancnotei în stânga, pe orizontală, în culoare roşie, cu luminiscență oranj în lumină ultravioletă şi în dreapta, pe verticală, în culoare neagră, care prezintă luminiscenţă galben-verzuie în lumină ultravioletă;
magnetism: seria şi numărul bancnotei imprimate cu cerneală neagră.

Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu) a fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă, care s-a n[scut la data de 20 august 1864 la Florica (azi Ștefănești - jud. Argeș). A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal începând cu anul 1895. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu. Ion I.C. Brătianu a fost de cinci ori președintele Consiliului de Miniștri -mai mult decât oricine altcineva-, de trei oriministru de interne și de câte două ori ministrul de externe și al apărării naționale. A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării țării în peimul război mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. La 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. acceptă propunerea înaintată de Brătianu privind reforma agrară (exproprierea parțială a marii proprietăți) și electorală (colegiu electoral unic). Aceste propuneri ale liderului liberal sunt susținute și de o importantă parte a oamenilor de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrați (care susțin însă niște modificări - două colegii electorale și expropiere prin cumpărare) și chiar conservatorii "bătrâni" (expropiere in extremis și în plan electoral acceptă doar o lărgire a bazei colegiilor existente). A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. În această calitate i-a revenit obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în anul 1918 (Pacea de la Buftea). Abilității sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum și convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român. În anul 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din anul 1923. Pe 7 iunie 1923 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice. În criza dinastică determinată de renunțarea principelui moștenitor din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului. Când regele Ferdinand a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a marcat începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.

Palatul Marii Adunări Naţionale, ulterior Palatul Camerei Deputaților (în prezent Palatul Patriarhiei) este o construcție din Bucureşti, amplasată pe Dealul Mitropoliei. De-a lungul timpului edificiul a fost sediul instituției legislative a statului român, până la trecerea ei în proprietatea Bisercii Ortodoxe Române. Primele date despre dealul pe care va fi construit viitorul Palat al Camerei Deputaților sunt din jurul anului 1650. În acea perioadă Dealul Mitropoliei, ulterior Dealul Patriarhiei, era acoperit cu viile domnului și viile călugărilor de la Mitropolie. Ideea de a avea în mijlocul mitropoliei sediul forului legislativ nu este pur întâmplătoare, acest aspect este rezultatul unor cutume ale vremurilor. Conform acestor cutume Mitropolitul era de drept președintele boierilor, singurii cetățeni cu drept de vot, reuniți în adunarea deputaților. Necesitatea de a avea sediul legislativului în dealul mitropoliei este și rezultatul faptului că prin tradiție Mitropolitul nu putea să-și părăsească locuința. Prin urmare obiceiul de a organiza adunarea deputaților la mitropolie devine o acțiune firească, în acest sens o parte din chiliile călugărilor fiind transformate într-o construcție care să permită reuniunile oficiale ale legislativului. În anul 1881 are loc repararea și reamenajarea vechii construcții a Adunării Deputaților, obținute din transformarea chiliilor și este adăugat un amfiteatru, asemănător Palatului Deputaților Germani (Reichstag). Amfiteatrul creat era mare, cochet, spațios și avea două rânduri de loji și o galerie. Deputații își desfășurau ședințele în sala de ședințe, o sală cu scaune dispuse în semicerc, în partea din față a acestuia exista o tribună, iar în dreapta tribunei era amplasată banca miniștrilor. Clădirea era deschisă publicului pentru vizitare doar în afara orelor de ședință, în urma acordului obținut de la unul din funcționarii instituției. Cetățenii români puteau lua parte la lucrările camerei doar dacă aveau semnătura unui deputat pe un tichet de intrare, cetățenii străini având nevoie de semnătura ambasadei țării sale. În locul fostului palat al Adunării Deputaților, în anul 1907 este ridicată actuala construcţie, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. Fațada construcției realizată în stil neo-claisc, cu o lungime de 80 metri, are un parter impozant și este dominată de centrul acesteia, corpul intrării, decroșat având un peristil format din 6 coloane ionice, grupate câte două. Cupola clădirii este asemănătoare cu cea a Ateneului Român din Bucureşti, o altă clădire reprezentativă a capitalei. Lucrările de ridicare a clădirii au fost conduse de inginerul George (Gogu) Constantinescu. În construcţie au fost folosite elemente de beton armat, fiind prima clădire din beton armat din ţară. Cu timpul a suferit diverse modificări. Cea mai importantă a fost refacerea cupolei, care s-a prăbuşit la cutremurul din 10 noiembrie 1940. Suprafaţa totală construită este de 7.000 de metri pătraţi. Clădirea are mai multe niveluri, care pot fi sesizate mai bine de pe latura de răsărit a dealului. Pe panta acestuia se ridică două subsoluri şi un extensol (subsol III parţial), parter şi două etaje. Ultimul etaj este în mare parte mansardă. Interiorul cuprinde mai multe săli, birouri şi anexe, grupate în patru aripi, dispuse în jurul unei aule mari, care este de altfel piesa dominantă a întregii clădiri. Imobilul este din zidărie masivă, iar acoperişul este în mare parte din beton armat. Potrivit specialiştilor, arhitectura exterioară, cât şi cea interioară, se apropie de arta neoclasicismului, cu influenţe din barocul francez. Faţada centrală, cea mai expusă privirilor, este orientată spre catedrală şi paraclis, şi are intrarea evidenţiată printr-un portic impunător, care se sprijină pe doi masivi de zidărie şi şase coloane de piatră. Ele sunt aşezate pe câte un postament de piatră înalt de un metru. Pe fronton, sub cornişe, stă scris: Palatul Patriarhiei. Deasupra cornişei este acoperişul, o mare cupolă cu baza circulară şi ferestre rotunde de jur-împrejur, învelită cu tablă ornamentată, care se prelungeşte la vârf cu o boltă cu ferestre semicirculare şi un glob metalic pe care se înalţă o acvilă. La întrarea principală, din spatele coloanelor de piatră, sunt trei uşi masive de stejar, în două canate. Doar un ochi format şi curios poate descoperi că pe fiecare canat există câte o plăcuţă de alamă incrustată cu stema Principatelor Unite (acvila Ţării Româneşti şi bourul Moldovei) şi anul 1908 (data construcţiei clădirii). O altă intrare, secundară, se găseşte în colţul de nord-est. Privită dinspre clopotniţă, aripa de est a clădirii este deosebită prin echilibrul volumelor, forma şi dispunerea ferestrelor. De asemenea, impresionante sunt şi scările placate cu dale de piatră, care coboară domol panta de sud a dealului, în parcul din spate. Aici, o altă intrare, la fel de impunătoare ca celelalte. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 3000 de metri pătraţi şi este o adevărată oază de linişte şi reculegere. Mai departe, la parterul intrării principale, este un hol de marmură, în formă de patrulater, lung de 15 metri. Plafonul este de fapt o boltă cu arcade sprijinite pe coloane de marmură. Arcadele bolţii sunt ornamentate cu stucaturi. Încăperea este luminată de luminatoare mari, montate în plafon. Pereţii sunt placaţi cu panouri de marmură albă, în formă de rame, iar pardoseala cu plăci de marmură cu motive geometrice. Pe peretele de sud, între coloane, tronează icoana Maicii Domnului şi stema Patriarhiei. Începând cu anul 1997, de când a revenit Patriarhiei, în diferite spaţii ale palatului se desfăşoară şedinţele Adunării Naţionale Bisericeşti şi ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, conferinţele preoţeşti, consfătuirile profesorilor de religie, întâlniri ale ierarhilor cu preoţi, profesori, studenţi teologi şi elevi seminarişti, concerte de muzică bisericească şi de colinde, expoziţii de icoane, alte activităţi bisericeşti. Tot aici sunt birourile unor sectoare ale Administraţiei Patriarhale, redacţia periodicului „Chemarea Credinţei“, a Biroului de Presă al Patriarhiei. În ziua de 27 octombrie 2007, cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit şi inaugurat studiourile posturilor de Radio şi Televiziune Trinitas, instalate aici şi dotate cu mijloace tehnice moderne. Din data de 16 iunie 2008, în Palatul Patriarhiei funcţionează şi Agenţia de Ştiri BASILICA. Din orice parte e privită, clădirea se înfăţişează sub o altă dimensiune, cu excepţia aripii de vest, care a rămas din construcţie neterminată. Înaintând, paşii urmăresc partea de sud a holului de marmură, unde se deschide un coridor, care înconjoară aula mare de formă circulară, în jurul căreia sunt dispuse toate celelalte încăperi şi coridoare. Câte un coridor circular, identic cu cel de la parter, se află la etaj şi la mansardă. Aula are 900 de locuri pe scaune, din care 400 la parter şi 500 la cele două balcoane. Accesul în sală se face din cele trei coridoare circulare, de la parter, etaj şi mansardă, prin 12 uşi de stejar în două canate. Mai departe, pe o platformă de lemn cu opt trepte se află un pupitru prezidial. La dreapta şi stânga acestei platforme sunt două pupitre semicirculare, cu scaune tapisate, ridicate cu patru trepte de la podea. Pereţii au lambriuri de lemn sculptate cu motive geometrice. Lumina naturală pătrunde prin plafon, unde se deschide o mare cupolă circulară, asemănătoare cu cea a Ateneului, cu ferestre rotunde şi geamuri colorate în armătură metalică. Mobila din lemn masiv şi fotoliile tapisate cu catifea purpurie, precum şi acustica sunt de calitate superioară. Coridorul circular de la parter are ornamentate şi lambriuri, este mobilat cu fotolii şi canapele. Tot aici sunt expuse tapiserii şi tablouri în ulei ale unor ierarhi ai Bisericii, patriarhul Miron Cristea şi mitropoliţii Dionisie Lupu, Veniamin Costachi, Calinic Miclescu, Ghenadie Petrescu, Conon Arămescu Donici. De asemenea, palatul adăposteşte două picturi ce reprezintă momente importante din istoria României, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române, proclamarea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, ridicarea Mitropoliei la rangul de Patriarhie (1925) şi încoronarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (Miron Cristea). O încăpere cu ferestrele spre paraclis închide aripa de vest a palatului, rămasă neterminată. Această încăpere, cu pardoseala de lemn, cu trei candelabre din cristal de Bohemia fixate în plafon, şi mobilier modern, serveşte ca sală de şedinţe. Spaţiile aripii de est au o construcţie şi ornamentaţie aparte. Sunt înalte şi spaţioase, cu ferestre spre curtea exterioară, uşi de acces din coridor şi uşi de trecere din una în alta. Aici se găsesc: Salonul „Sanctus Apostolus Andreas“, Salonul „Sanctus Dionysius Exiguus“, Salonul „Sanctus Johannes Cassianus“, Salonul „Sanctus Niceta Remesianae“ (Episcopus), Salonul „Sanctus Princeps Stephanus Magnus“, „Sancta Parascheva“. Încăperile au primit de curând denumirile în latină din partea Preafericitului Părinte Daniel. Uşile mari, de stejar masiv, în două canate, sunt sculptate în partea de sus, ca şi tocurile de la ferestre, cu motive florale şi geometrice. Plafoanele şi pereţii sunt încărcaţi cu panouri dreptunghiulare de zidărie, ca nişte oglinzi înrămate şi ornamentate cu elemente baroce. Predomină liniile curbe, frânte, care formează medalioane, rozete, făclii, ghirlande cu flori, frunze, fructe. Culorile predominante sunt roşu, albastru, vernil şi auriu. De plafoane sunt fixate candelabre mari de metal galben şi cristal de Bohemia, cu mai multe braţe. Toate încăperile sunt mobilate simplu şi sumar, cu excepţia celei din colţul de sud-est, numită Sala de întruniri Conventus (fosta „Nicolae Iorga“), dotată cu o frumoasă masă ovală de lemn sculptat şi scaune tapisate pentru conferinţe. În perioada 1948 – 1989 aici a avut sediul forul legislative al statului comunist – Marea Adunare Națională. După Revoluția din anul 1989 aici a avut sediul Camera Deputaților, camera inferioară a Parlamentului României, pentru ca din anul 1997 această să își desfășoare ședințele în clădirea nouă a Casei Poporului. Vechea clădire a forului legislativ românesc a revenit la vechea destinație de Palat al Patriarhiei Române.

2.Banca națională a Albaniei a pus în circulație pentru prima dată în istorie o bancnotă de 2000 de leke.

Pe aversul bancnotei este reprezentat chipul în profil al regelui Gent.

Gent, în limba latină Gentius, a fost un rege al Ardiei, o căpetenie a puternicului trib al ardiezilor din Iliria antică. A condus între anii 181 – 168 Î.Hr. și a murit în anul 167 Î.Hr. În antichitate Iliria era regiunea din vestul Peninsulei Balcanice, cuprinsă între Marea Adriatică, râul Morava și Panonia, fiind locuită de iliri. Principalele orașele ale Iliriei au fost Apollonia, Epidamus, Scodra (azi Scutari, în Albania) și Rhizon (azi Risan, în Muntenegru). Iliria a fost cucerită de Republica Romană în anul 168 Î.Hr., în urma Războaielelor Ilire.

3.Banca națională a Bulgariei procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai plăcut și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor. Aici se prezintă bancnotele de 50 leva din anii 1992 și 1999.

Pe aversul bancnotei vechi este reprezentat chipul lui Hristo Gruev Danov.

Hristo Gruev Danov, a fost un renumit profesor bulgar și editor de carte, considerat părintele renașterii naționale bulgare, care s-a născut la data de 27 august 1828 și a decedat la data de 11 decembrie 1911. După câștigarea independenței Bulgariei a devenit politician și chiar primar al orașului Plovdiv.

Pe aversul bancnotei noi este reprezentat chipul lui Pencho Petkov Slaveykov.

Pencho Petkov Slaveykov este un cunoscut poet bulgar care s-a născut la data de 27 aprilie 1866 și a decedat la data de 28 mai 1912.

4. Loteria națională a Spaniei a emis o serie de bilete de loterie prin care prezintă diferite tipuri de avioane militare.

Aici am postat biletul de loterie din data de 19 august 1999 care prezintă avionul “CASA-Breguet XIX Super Bidon” Acest avion militar de luptă este o aeronavă de recunoaștere și bombardament din dotarea forțelor aeriene franceze, produs de compania Breguet Aviation și proiectat de Marcel Vuillerme. Primul avion de acest tip s-a dat în folosință în anul 1922, în total construindu-se 2700 de aparate. În secțiune transversală fuselajul avionului era de forma unui elipsoid întărit cu bare de duraluminiu.

Partea frontală era acoperită cu foi de duralumină, iar coada ș aripile acoperite cu pânză. Avionul avea un dispozitiv de aterizare convențional fix cu patinaj din spate, sistem de comunicare radio și un echipaj de 2 persoane (pilot și observator). De-a lungul vremii el a fost echipat cu diverse motoare (Breguet-Bugatti, Farman, Ghome & Rhone, Hispano-Suiza, etc). În varianta bombardier putea transporta până la 472 kg. Ca armament de luptă avea 2 – 4 mitraliere Vickers, calibru 7,7 milimetri. Avionul și-a făcut botezul focului în timpul războiului greco-italian, din cel doilea război mondial.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O REPLICĂ UNEI STROFE

DINTR-O POEZIE SCRISĂ

DE DOMNUL PROFESOR

NICOLAE CHIȘCARU

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL CLUJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Dezvelirea statuii lui Matei Corvin - 1902 Cluj

Medalia cu toartă de mai sus s-a bătut în anul 1902 cu ocazia dezvelirii Statuii lui Matei Corvin din municipiul Cluj Napoca. Medalia este confecționată de metal comun, este rotundă și are diametrul de 29,1 milimetri. În câmpul aversului este reprezentată Statuia lui Matei Corvin iar periferic pe circumferință este aplicată inscripția: “KOLOSZVAR 1902 – OKTOBER HO 12” (Cluj 1902 octombrie ziua 12). Medalia are și un revers (aici neprezentat) pe care este aplicată o inscripție pe patru rînduri: “MATIAS / KIRALYI, / EMLEK - EREM” (Regele Matia,, medalie comemorativ).

În Piața Mare a Clujului, chiar lângă Biserica Sfântul Mihai tronează o impunătoare statuie – monument istoric, mai bine zis ansamblu monumental ce îl reprezintă pe Matei Corvin călare și pe cei patru generali ai săi, ce a fost dezvelit în data de 12 octombrie 1902. Macheta lucrării, operă a artiștilor Janos Fadrusz și Lajos Pakey, a obținut în anul 1900 marele premiu al Expoziției Universale de la Paris. Monumentul clujean a devenit de-a lungul timpului unul din semnele distinctive ale orașului. În anul 1919 au existat demersuri pentru înlăturarea sau mutarea monumentului, considerat ca un relict al naționalismului maghiar. Istoricul Nicolae Iorga a găsit soluția salvării monumentului, prin evidențierea originii române a regelui Matia pe o plăcuță trilingvă amplasată pe latura nordică a postamentului. În anul 1940 inscripția respectivă a fost îndepărtată. În anul 1992 primarul Funar a dispus amplasarea citatului din Nicolae Iorga pe soclul statuii, pe latura sudică, la fațadă. Cu ocazia restaurării monumentului în anul 2010 plăcuța cu citatul respectiv a fost mai întâi înlăturată complet, apoi așezată pe postament în data de 23 mai 2011. Restaurarea făcută cu această ocazie a intrat în sarcina artistului restaurator Tibor Kolozsi și a fost acoperită financiar de ministerele culturii din România și Ungaria. Statuia ecvestră a monumentului este evocată, ca simbol al orașului și al eroismului, în romanul foarte scurt al lui Gib I, Mihăescu, Femeia de ciocolată, publicat în 1933. Complexul monumental este format din statuia ecvestră a regelui Matei Corvin, în fața căreia sunt plasate următoarele 4 statui (de la stânga spre dreapta): Blasius Magyar - bătrânul conducător al trupelor de mercenari, faimoasa „Armată Neagră”, Paul Chinezu - comitele de Timiș, Ștefan Szapolyai - viceregele Ungariei și Ștefan Bathory - voievodul Transilvaniei. Pe soclu s-a aflat inițial inscripția maghiară Mátyás Király (Regele Matia, între 1902-1918), înlocuită apoi cu Matei Corvinul (1918-1940), Mátyás Király (1940-1944), Mathias Rex (după 1944 până în prezent).

Matia Corvin, născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Matei Corvin, în maghiară Hunyadi Mátyás, în latină Matthias Corvinus, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin, (n. 23 februarie 1443, la Cluj-Napoca, d. 6 aprilie 1490, la Viena) a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei, fiind al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara. După multe frîmântări și lipte pentru putere, Dieta Națională reunită la Buda l-a ales ca rege pe Matia ce avea doar 18 ani. Matia Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei și domnia sa a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei. Aristocrația de rang înalt însă nu s-a împăcat cu prezența lui pe tronul Ungariei și a uneltit pentru a-l detrona. Conform legendei, marii nobili ar fi reușit să-și pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soția regelui. Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matia otrăvindu-l cu plumb; astfel regele Matia Corvin muri încet, de saturnism, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Matia a fost instruit în italiană. Descoperind realizările Renașterii, a început să promoveze influențele culturale italiene în Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár și Visegrád au fost printre orașele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sănătate publică și educație, precum și a unui nou sistem juridic sub domnia lui Matia Corvin. S-a dovedit a fi un generos mecena al artiștilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) și Europa de Vest, care s-au strâns la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecție europeană de cronici istorice și lucrări filosofice și științifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorând mai mult de 1.000 florini de aur. Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg („Armata neagră”). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmația, iar la est din Polonia, – excluzând Moldova și Țara Românească – până în Bulgaria de astăzi). Matia Corvin a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia și Luzația (Lausitz) (toate trei 1468/1469/1479-1490) și Austria Inferioară (1477/1485-1491). Vorbea italiana, croata, latina maghiara, valaha și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave. Regele Matia este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept. Matia Corvin a fost cel care a ordonat întemnițarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Țepeș), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul. Dar tot Matia l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Țării Românești (Valahiei) de la Laiotă Basarab. Ulterior, după ce Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matia l-a atacat pe Ștefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ștefan, iar Matia a fost rănit în această luptă de trei săgeți și o lovitură de lance.

Semicentenarul Teatrului Maghiar

Medaliile de mai sus s-au bătut în anul 1871 pentru a marca Semicentenarul Teatrului Maghiar din Cluj Napoca. Medaliile s-au executat în trei variante de metal-compoziție: aur (17,43 grame puritate – 90%) argint, argint aurit (diametre de 33,5 milimetri) și alamă (diametrul de 45,4 milimetri). În centrul câmpului aversului este reprezentată clădirea Teatrului Maghiar din Cluj, dedesubt și mai spre dreapta este inscripționat numele gravoruluui: “C.RADNITZKI”. Circular periferic este aplicată inscripția: ”MAGYAR. NEMZETY-SINHAZ. 1821 - 1851” (Teatrul Național Maghiar, 1821 - 1865). Pe revers, în câmp, este aplicată o legendă pe opt rânduri: “A KOLOSZVARY / ORSZAGOS / MAGYAR NEMZETI SZINHAZ / MEGNYITASANAK / FELSZADOS EVFORDULOJA / ORO / MUNNEPERE / MARTIUS XV – KEN / MDCCCLXXI)” (Cu ocazia semicentenarului deschiderii Teatrului Național Maghiar din Cluj, 15 martie 1871).

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj este o companie națională de teatru în limba maghiară și operă, aflată în municipiul Cluj-Napoca. Prima companie de teatru maghiar a fost înființată la Cluj in data de 1 noiembrie 1792. Prima trupă de teatru permanent la Cluj s-a format în același an, în limba maghiară, fiind condusă de către Janos Kotsi Patko. În anul 1821 a fost ridicat primul teatru (pe actuala stradă Mihail Kogălniceanu, pe locul unde acum se află Casa Universitarilor), care în 1906 s-a mutat în teatrul nou construit (actuala clădire a Teatrului Național. Pe locul actualului teatru maghiar a existat inițial un teatru de vară clădit în anul 1874 după planurile arhitectului Henrich Zimmermann. În perioada anilor 1909 - 1910 Jeno Jenovics ridică pe actuala stradă Emil Isac un studio propriu, pentru cinematografie și teatru, pe care îl va denumi „Cercul Teatral”. După primul război mondial teatrul maghiar s-a mutat în clădirea lui Janovics din strada Emil Isac, unde își va desfășura activitatea. În anul 1961 clădirea teatrului maghiar a fost reconstruită, fațada fiind atunci refăcută complet, arhitect fiind Geza Markus, iar actualmente aici funcționează patru trupe profesioniste (de cor, orchestră, balet, respectiv teatru). Pe data de 13 aprilie 2007 Teatrul Maghiar din Cluj a devenit membru al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE). Până la acea dată singurul teatru din România membru UTE a fost Teatrul Bulandra din București.

Insigna - A.C.R.C. (Automobil Clubul Român Cluj)

A.C.R. oferă următoarele servicii:

Mai jos prezint câteva file din istoria veche a Automobil Clubului Roman (A.C.R.), fost Automobil Clubul Regal Roman (A.C.R.R.) 1904 – 2014.

5 aprilie 1904. În salonul de onoare al Hotelului Boulevard din Bucureşti (clădire existentă şi în prezent), un grup de automobilişti, constituiţi în Adunarea Generală, a hotarât şi a semnat actul de înfiinţare a primei asociaţii a automobiliştilor din ţara noastră: Automobil Club Român. Automobil Club Român se înscrie, astfel, în primele 10 cluburi centenare din Europa şi în primele 14 cluburi centenare din întreaga lume.

Septembrie 1904. Are loc prima cursă de automobile din România organizată de ACR pe traseul Bucureşti – Giurgiu – Bucureşti (120 km). România a fost printre primele 6 ţări din lume care au organizat concursuri auto, după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria.

8 decembrie 1905. ACR a fost primit ca membru al Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute de la Paris, devenită ulterior Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA).

Anul 1914. Automobil Club Român îşi schimbă statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), iar timp de 33 de ani Regii României au deţinut funcţia de preşedinţi de onoare ai ACRR.

15 ianuarie 1921. Adunarea Generală a ACRR introduce un nou capitol în Statut (capitolul 6) privind autorizarea cluburilor regionale. Primul club regional a fost înfiinţat la 8 septembrie 1921, la Cluj. Printre membrii lui de onoare s-a numărat Octavian Goga.

Anul 1925. ACRR s-a afiliat la Consiliul Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris.

Anul 1926. Alexandru Berlescu realizează, în premieră, înconjurul României pe un Oldsmobile, parcurgând 2447 km în 50 de ore. Are loc, de asemenea, în România, prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, performanţă realizată de Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, pe o maşină Buick.

Anul 1927. Este înfiinţat Automobil Club Regional Moldova de Sus, Cernăuţi, potrivit Statutului ACRR.

Anul 1929. Automobil Club Regal Român devine membru fondator al CERCULUI DE SPORTURI BĂNEASA (Country Club), cu denumirea actuală de Clubul Diplomatic Bucureşti.

Anul 1936. Petre Cristea şi Ion Zamfirescu (însoţiţi de Gogu Constantinescu) câştigă Raliul Monte Carlo, pe un Ford V8, performanţă considerată ca fiind cea mai mare victorie a automobilismului românesc.

1 ianuarie 1948. Automobil Club Regal Român primeşte denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), cu sediul în B-dul 6 Martie nr. 5, fiind unicul club naţional recunoscut oficial.

Anul 1953. Este organizată Competiţia automobilistică MARELE PREMIU al RPR şi CIRCUITUL CFR pe parcelarea Floreasca din Bucureşti.

Anul 1958. Urmare a transformărilor politice din România, desfiinţarea Regatului, la iniţiativa unui grup de automobilişti, ACRPR a fost reorganizat într-o nouă concepţie, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR).

1964. Are loc prima ediţie a Raliului Dunării – CASTROL, care avea startul la Viena şi sosirea la Braşov.

1967. Are loc prima ediţie a Raliului României.

1967. Un comitet de iniţiativă a depus diligenţele necesare pentru transformarea AAR în Automobil Clubul Român. La împlinirea a 63 de ani de existenţă, asociaţia automobiliştilor din România revenea, astfel, la numele ei iniţial – Automobil Clubul Român.

18 octombrie 1967. ACR se mută în noul său sediu situat în Str. Nikos Beloiannis nr. 27, astăzi Str. Take Ionescu nr. 27.

17 mai 1974. Se înfiinţează Federaţia Română de Automobilism şi Karting (ACR – FRAK).

Insigna - Al 4-lea congres - Cluj - 1924

A.G.I.R. - (Asociația generală a inginerilor din România)

Primele încercări, în România, de organizare a asociațiilor tehnico-inginerești sunt consemnate în cea de a doua jumătate a secolului al 19-lea, când s-a înființat "Societatea de Ingineri și Arhitecți" (1876). Cea dintâi asociație profesională durabilă a inginerilor a fost Societatea Politehnica, constituita în anul 1881, în prezența Regelui Carol I, cu ocazia inaugurării căii ferate Buzău – Mărășești, prima cale ferată din România proiectată și executată de ingineri români. Primul președinte al Societății Politehnica a fost Ștefan Fălcoianu, președinte de onoare fiind Dimitrie A.Sturdza. Ulterior, printre președinți s-au numărat personalități ca Anghel Saligny sau Elie Radu. Asociația Generală a Inginerilor din Romania (A.G.I.R.) a fost înființată la Iași, în anul 1918, anul Marii Uniri, având ca scop "organizarea și sporirea cunoștințelor și puterii de muncă a inginerilor(...), pentru a aduce cel mai mare folos în opera de refacere a țării (...), solidaritatea și susținerea intereselor profesionale ale acestora". Primul președinte al A.G.I.R. a fost Gheorghe Bals, iar dintre urmași amintesc pe Nicolae Vasilescu-Karpen. Cele două asociații și-au desfășurat activitatea în paralel până în anul 1949, cand au fuzionat sub denumirea de Asociația Științifica a Tehnicienilor. Aceasta din urmă a purtat, consecutiv, mai multe nume: Asociația Știintifica a Inginerilor și Tehnicienilor, între anii 1951 -1962 și Consiliul Național al Inginerilor și Tehnicienilor, până în decembrie 1989. Prin Hotărârea judecătorească 4/P.J. 1990 a reapărut pe scena societății civile românești Asociația Generală a Inginerilor din Romania, continuatoarea de drept a organizațiilor inginerești care au funcționat în România până la acea dată. În decursul timpului, asociațiile inginerești au fost sprijinite de personalități ca Spiru Haret, Ion I.C.Brătianu, Vintilă C.Brătianu, Constantin F.Robescu, Traian Lalescu, Gheorghe Țițeica, Nicolae Zane, George Nestor și alții. Astăzi A.G.I.R. scoate: Ziarul Univers ingineresc, bilunar de informare, Buletinul A.G.I.R., apare trimestrial conținând lucrări prezentate de la diferite manifestări științifice și Anuarul A.G.I.R., cuprinzând materiale despre evenimentele legate de AGIR. Recunoașterea activității în domeniul ingineresc se face de către A.G.I.R. prin: Premiul AGIR, instituit în anul 1995. decernat anual în data de 14 septembrie, de „ziua inginerului”, premiu care se acordă pentru lucrări deosebite, proiecte, realizări sau tratate de înalt nivel tehnico-științific, Medalia Premiul de excelență care se acordă personalităților care au contribuit substanțial la dezvoltarea asociației și Medalia AGIR, care se acordă persoanelor cu activitate deosebită în asociație sau/și în domeniul ingineresc.

Insigna sportivă - A.S.I.S. Câmpia Turzii

(Asociația sportivă Industria Sârmei)

Asociația sportivă Industria Sârmei Câmpia Turzii a fost un cunoscut club de fotbal din localitate fondat în anul 1921, ce a activat pe lângă cea mai întreprindere din localitate – Industria Sârmei Câmpia Turzii. Sediul central al clubului este situat pe Strada Aurel Vlaicu, la nr.39. De-a lungul timpului clubul s-a mai numit: Metalul, Energia și Seso, meciurile de pe teren propriu jucându-le pe Stadionul Mihai Adam. Cele mai mari performanțe ale echipei (sub alte denumiri) sunt participările în prima ligă din sezoanele 1952, 1954 și finala cupei României în anul 1956. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc sunt galben și albastru.

Municipiul Cluj - Lumină și progres

Civitas clusiensis quondam napocensis

(Orașul Cluj - cândva Napoca)

Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg, în maghiară Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în latină

Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei.

Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură clujene, din vremuri diferite.

Complexul statuar Matei Corvin și Biserica Sf. Mihail

Cazarma Bazei 4 Logistice "Transilvania"

Stadionul CFR

Biserica Sfântul Mihail

Gara

Clinica universității

Hotelul Belvedere

Hotelul New York

Monumentul eroilor sovietici

Institutul pedagogic

Palatul Justiției

Stadionul - Cluj Arena

Teatrul național

Monumentul Elisabeta

Palatul Szeky

Prefectura

Primăria

Statuia lui Mihai Viteazu

Sinagoga

Universitatea tehnică

Județul Cluj este un județ situat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania, întins pe 6674 kilometri pătrați și numărând aproximativ 692000 de locuitori. Capitala județului se află în orașul Cluj - Napoca. Ca subdiviziuni administrativ-teritoriale județul se compune din 5 municipii - Cluj Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, 1 oraș - Huedin și 74 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Cluj, din vremuri diferite și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.