Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - UNIFORMELE REGALITĂȚII ROMÂNEȘTI ȘI CUPLURI CELEBRE, POEZIA DRAGOSTEI (MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE)

În semn de recunoaștere a importanței familiei regale românești pentru istoria României atât din punct de vedere politic cât și militar, Romfilatelia i-a dedicat emisiunea de mărci poștale „Uniformele regalității românești (I)”, introdusă în circulație joi, 5 decembrie a.c., alcătuită din 4 timbre și o coliță dantelată, reunindu-i pe toți regii României. Promotor și ambasador al țării, timbrul este mai mult decât un produs, reprezintă imagine, tradiție, istorie, identitate culturală, iar călătoriile prin intermediul acestui simbol oferă povești fascinante despre trecut, prezent și de ce nu, despre viitor. Cea mai nouă emisiune de mărci poștale prezintă o parte impresionantă a istoriei naționale – respectiv cea a regalității în România și felul în care tradiția militară s-a împletit cu monarhia. De la instaurarea în România, în anul 1881, monarhia a fost caracterizată de prezența a cinci simboluri (regalia României): coroana regală, sceptrul, mantia regală, pavilionul regal și cifrul regal. Însă, dacă a existat un element specific tuturor reprezentărilor portretelor Regilor României, acela a fost prezența uniformei regale, purtată cu demnitate atât de Carol I, de Ferdinand I „Întregitorul”, Carol al II-lea, cât și de Mihai I. Înscăunarea Regelui Carol I a coincis cu sfârșitul perioadei uniformelor fastuoase de influență franceză, fiind adoptată o ținută sobră, economică și mai simplă, nefiind lipsită de eleganță, însă adaptată resurselor financiare ale României din acea perioadă. De la venirea sa pe tron, Regele Carol I a adoptat ca îmbrăcăminte oficială uniforma de ofițer, optând și la întâlnirile particulare cu politicienii români, pentru uniforma militară.

Timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei îl ilustrează pe Regele Carol I (1839 – 1914), domnitorul Principatelor Române (1866) și primul rege al României (1881), membru și președinte de onoare al Academiei Române. Domnia Regelui Carol I a fost cea mai lungă din istoria țării. În cei 48 de ani, s-au regăsit acțiunile militare pentru independența țării, transformarea în monarhie constituțională și inițierea consolidării statului modern român, acționându-se întotdeauna în așa fel încât să fie asigurat prestigiul internațional al statului. Domnitorul Carol I prefera să se afișeze cu uniforma de mică ținută în aproape toate împrejurările, cu excepția evenimentelor deosebite, când protocolul impunea purtarea uniformei de mare ținută.

Regele Ferdinand I (1865 – 1927) este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei. Suveranul este cunoscut și sub numele de Ferdinand I Întregitorul, Rege al României Mari („de la Nistru până la Tisa”), precum și membru și președinte de onoare al Academiei Române. Hotărând să intre în război în anul 1916 de partea Antantei, a avut un rol deosebit în desfășurarea evenimentelor care au precedat Reîntregirea Țării și a contribuit decisiv la sfârșitul războiului, în august 1919, când s-au asigurat toate condițiile pentru recunoașterea României Mari. În timpul domniei sale s-a consolidat statul național unitar român și s-au adoptat măsuri fundamentale dezvoltării țării, precum votul universal și reforma agrară. Regele Ferdinand I purta uniforma regală chiar și la întâlnirile particulare. După război, Regele a adoptat o ținută „civilă” la întâlnirile de la curte, la ceremoniile oficiale optând pentru ținuta militară.

Timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei îl redă pe Carol al II-lea (1893 – 1953), Regele României și membru de onoare al Academiei Române. Deși a renunțat la prerogativele sale de moștenitor al Coroanei de câteva ori, iar domnia lui nu a fost lipsită de controverse, în perioada guvernării sale România a cunoscut cel mai mare avânt economic din perioada interbelică. Caracterizată prin conflictele permanente dintre rege și clasa politică, instituția monarhică ajunge să joace rolul cel mai important în stat, instaurând în România un regim monarhic autoritar, după modelul mai multor state europene din această perioadă. Perioada în care s-au produs cele mai mari schimbări a fost în timpul domniei Regelui Carol al II-lea. Încă de mic, Carol al II-lea a apărut îmbrăcat în uniformă militară, în spiritul monarhiei din România. La toate ceremoniile oficiale, Regele purta veșmintele militare, cu bereta și pelerina de mareșal. Fascinat de eleganța uniformelor militare englezești, Carol al II-lea a modernizat concepția vestimentară a militarilor români. Modificările cele mai spectaculoase au fost cele din domeniul ținutelor de gală și de ceremonie, începând cu anul 1930. Abdicarea Regelui Carol al II-lea a schimbat viziunea asupra uniformelor militare cu cea abordată de Mareșalul Ion Antonescu și de Regele Mihai I (care a început să poarte uniformă militară la îndemnul tatălui său, încă din copilărie).

Timbrul cu valoarea de 11,50 lei îl înfățișează pe Mihai I (1921 – 2017), ultimul rege al României. Prima sa domnie a fost inaugurată la vârsta de 6 ani, când tatăl său a renunțat la prerogativele de moștenitor al Coroanei. A doua domnie a început în unul dintre cele mai dramatice momente din istoria României, după pierderile teritoriale din anul 1940. Regele Mihai I a condus țara într-o perioadă critică alături de Ion Antonescu, general al Armatei Române și președintele Consiliului de Miniștri. Îndepărtarea lui Ion Antonescu la 23 august 1944 a fost alegerea Regelui Mihai I, care a ordonat arestarea lui, imediata încetare a colaborării României cu Puterile Axei și orientarea spre un armistițiu cu Aliații. La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a abdicat, fiind silit să o facă de către conducerea instaurată de Partidul Comunist Român, care, după trei ani de la terminarea războiului, acaparase întreaga putere politică în stat. Emisiunea de mărci poștale este completată de o coliță dantelată omagială ce amintește de aniversarea a 180 de ani de la nașterea Regelui Carol I, timbrul coliței înfățisându-l într-o pictură în care călărește în uniformă militară, având valoarea nominală de 28,50 lei. Pe plicul „prima zi” este ilustrată pictura „Regele Carol I cu suita” de Carol Popp de Szathmáry, o cromolitografie din vasta operă a primului fotograf român de artă.

***

În data de 15 ianuarie 2020 Romfilatelia a lansat în circulație emisiunea de mărci poștale Cupluri celebre. Poezia dragostei, pentru a marca Ziua Culturii Naționale. 15 ianuarie 1850 – o zi și un an menționate într-un înscris, păstrat la Biserica Uspenia din Botoșani, care atestă nașterea poetului Mihai Eminescu. 15 ianuarie a devenit Ziua Culturii Naționale prin decretul prezidențial semnat în data de 6 decembrie 2010. Despre „Luceafărul poeziei românești” merită să pomenim spusele lui Mircea Eliade: „Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele”. În viața marelui poet a intervenit o prezență feminină care i-a marcat puternic existența. Numele ei este menționat în clar într-o versificare în manieră folclorică: „Alei Veronică dragă, / Uite frunza cea pribeagă / E ca viața noastră-întreagă;” Relația de iubire dintre poet și Veronica Micle (căsătorită la 14 ani cu mai vârstnicul profesor Ștefan Micle) este confirmată de spusele Virginiei Micle (fiica Veronicăi): „Mama a iubit pe Eminescu cu o iubire nemărginită”. Născută pe 22 aprilie 1850 la Năsăud, Veronica devine soția profesorului Micle în anul 1864, cu care va avea două fete, Valeria și Virginia, născute în anul 1866 și respectiv 1868. În anul 1872 cei doi viitori iubiți se întâlnesc la Viena, unde Eminescu era student la filozofie, ocazie cu care se înfiripă o idilă ce avea să fie transformată într-o pasiune însoțită de mai multe despărțiri și reîmpăcări.

Deși se vorbește mai mult despre faptul că relația amoroasă dintre Eminescu și Veronica ar fi debutat în anul 1879 după moartea profesorului Ștefan Micle, există susțineri solide că o primă întâlnire pasională a avut loc în februarie 1876, când soțul Veronicăi era plecat din Iași. Multe poezii apar imediat după această dată: Iubind în Taină, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și Farmec, Gelozie etc. După august 1879, flacăra pasiunii adaugă noi poezii: Ah, Cerut-am de la zodii, Dormi, Tu mă privești cu mari ochi ș.a. După moartea lui Ștefan Micle (1879) se reia legătura dintre cei doi, după ce în ciorna scrisorii de condoleanțe Eminescu scria: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”. Puțini știu că Eminescu era și foarte gelos, motiv pentru care au apărut dese rupturi ale relației dintre cei doi iubiți. El dorea absolutul, o iubire exclusivă și îl deranjau toate speculațiile care făceau referire la infidelitățile Veronicăi. În 1883, a debutat boala care avea să-i fie fatală, șase ani mai târziu, lui Mihai Eminescu. Diagnosticul pus atunci de medicii de la Sanatoriul doctorului Șuțu, din București, a fost „psihoză maniaco-depresivă”. A fost trimis de medici la tratament la Viena, apoi prin Italia, revenind în Iași abia peste un an. Au urmat luni întregi de tratamente și recuperare, iar în 1887 a ajuns în grija surorii sale, Henrieta, la Botoșani. În tot acest timp, Veronica, mutată la București împreună cu copiii, încerca să-l convingă să revină în Capitală, pentru a fi mai bine îngrijit. A reușit să-l facă să vină la București abia în aprilie 1888. Târziu, în dimineața zilei de 15 iunie 1989, poetul se stingea în sanatoriul doctorului Șuțu. Ultima dată Veronica își vede iubitul în vara anului 1888. Starea poetului se înrăutățește și din cauza unui tratament medical, dacă nu rău intenționat, cel puțin neadecvat. Veronica nu vrea să-l vadă în această stare, ci să-l păstreze în amintire pe Eminescu aflat în „cea mai splendidă epocă a vieții sale intelectuale. Și așa sunt fără nici o lege și fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puțin acela al poeziei, care pentru mine s-a fost întrupat în ființa lui Eminescu”. Veronica nu l-a putut uita, luându-și viața la data de 4 august 1889. Sinuciderea, urmare a unei otrăviri cu arsenic, s-a petrecut la Mănăstirea Văratec, unde se retrăsese. O sinucidere premeditată, la fix 50 de zile după moartea iubirii sale, Mihai Eminescu. Nici unul dintre personaje nu a renunțat în timpul marcat de iubire la individualitatea proprie, dar miraculos, au acceptat individualitatea senzuală a celuilalt. În ciuda suișurilor și coborâșurilor din relația lor sentimentală s-au iubit cu adevărat, cu intensitate, disperare și teamă. Veronica Micle a avut un loc unic în viața lui Eminescu, manifestându-se ca un imbold în creația eminesciană, dovadă care este oferită de minunatele poezii de dragoste semnate de „poetul nepereche”, din ciclul Veronian. Pe timbrele cu valoarea de 5 lei și respectiv 11,50 lei sunt reproduse în prim plan portretele celor doi îndrăgostiți, Mihai Eminescu și

Veronica Micle. Aceste portrete, individual evidențiate în compoziția grafică a timbrelor sunt acompaniate de sufletul pereche, prezentat în oglindă în varianta alb-negru. Pe colița nedantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, se regăsește timbrul ce ilustrează ambele jumătăți ale acestei romantice iubiri împreună cu poezia „Dormi” de Mihai Eminescu și o ilustrație simbol a celor doi îndrăgostiți realizată de Ligia Macovei.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Veronica Micle, nume de fată Câmpeanu, (născută la data de 22 aprilie 1850 în Năsăud şi decedată la data de 3 august 1889 la Văratec) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de poetul naşional Mihai Eminescu.Tatăl ei, Ilie Câmpeanu, a murit înainte de naşterea fiicei sale, iar mama, Ana, s-a mutat în 1850, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamţ, iar în 1852 se stabileşte în Iaşi. După cursurile primare Veronica se înscrie la Şcoala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alţii, Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul ei soţ, atunci în vârstă de 43 de ani. La 7 august 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle care pe atunci era profesor universitar, iar mai târziu a rector al Universităţii din Iași. În anul 1866 se naşte primul copil al soţilor Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naşte Virginia Livia, alintată „Fluture”. În 1869 contribuie la înfiinţarea şi bunul mers al unei şcoli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor şcoli de fete din Iași şi începe să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al bibliotecii Centrale din Iași. Va locui aici până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relaţie tumultoasă. În 1875 Ştefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității şi numit director al Şcolii de Arte şi Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia. În timpul Războiului de independenţă a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul oastaşilor români răniţi” şi i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor. La 4 august 1879 moare soţul ei, Ştefan Micle. Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reuşească, să-şi întemeieze o familie. În 1886 Veronica locuieşte la Bucureşti, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din Bucureşti.. Cealaltă fiică îmbrăţișează cariera tatălui său şi devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamţ, moştenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. La 3 august 1889 se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Primăria municipiului Târgoviște - România

Târgovişte, fosta capitala a principatului Ţării Româneşti, este înzestrat cu o pereche de impresionante clădiri publice în stilul Beaux Arts, datând din perioada La Belle Époque: Primăria, împreună cu Muzeul de Artă, unde a funcţionat cândva vechea prefectură. Stilul s-a propagat prin intermediul instituţiei academice École des Beaux-Arts din Paris, având o influenţă uriaşă în lume, fiind în special potrivit pentru edificii publice sau private grandioase. Ambele monumente arhitecturale din Târgovişte, menţionate aici, sunt opera arhitectului (unele surse îl desemnează ca antreprenor constructor) Giovanni Baldassare Vignossa (am găsit, în şase surse, diferite feluri de scriere a acestui nume, optând pentru forma de faţă) şi a artistului decorator Giovanni Battista del Basso.

Aceştia au făcut parte din cel de-al “doilea val” de constructori, arhitecţi şi artişti italieni activi în ţară, care au contribuit în mare măsură la ridicarea mediului construit a ceea ce este acum arhitectura României. “Primul val” de italieni (veneţieni în special) a fost activ la sfârşitul sec. 17 – începutul sec. 18, în timpul domniei Prinţului Constantin Brâncoveanu, contribuind la fundamentarea stilului brâncovenesc, precursor şi sursă de inspiraţie al celui neoromânesc din perioada modernă.

Un al “treilea val” s-a desfăşurat în perioada interbelică, atunci când companii de construcţii şi birouri de arhitectură italiene au contribuit la realizarea arhitecturii Art Deco a Bucureştiului şi din restul ţării. Cel de-al “patrulea val” a început în timpul ultimei decade, odată cu boom-ul de construcţii şi imobiliar ce a avut loc pe aceste meleaguri, unde antreprenorii de construcţii italieni sunt printre cei mai activi în acest domeniu. Fotomontajul de mai sus şi fotografiile care urmeaza, prezintă din diferite unghiuri primăria din Târgovişte (constructie inaugurată în 1897). Îmi plac proporţiile echilibrate ale clădirii şi aerul de convivialitate al acesteia, caracteristici potrivite rolului primăriei în cadrul comunităţii.

Un foarte curios element în cadrul bogatei panoplii decorative a clădirii este tema rozei vânturilor (un detaliu arhitectural ornamental rar folosit în România) de pe vârful turnului, o balenă cu o coroană pe cap, ansamblu redat mai degraba in stil Art Nouveau, care face un contrast captivant cu mediul acestui oraş situat la poalele Carpaţilor Meridionali, departe de mări şi oceane. Ceasul clădirii ocupă frontonul acesteia, avand o excelenta vizibilitate din piata publica, si pare a conserva cadranul şi limbile originale, inclusiv din mecanismul de sec. 19, judecand dupa tureta cu clopot de deasupra arcului de fronton. Este încadrat de doi grifoni din zinc de sorginte clasică, ce simbolizeaza autoritatea. Frontonul este de factură renascentistă, imbinarea celor două tipuri de design, constituind esenţa arhitecturii de stil Beaux Arts.

Ceasurile publice de epoca, ce constituie importante puncte de focus pentru comunitate, au fost şi sunt încă printre principalele victime ale valului de renovări şi reparaţii abuzive de clădiri monument din ultima decadă şi ceva, unde, ca o regulă în România, nu se face apel la istorici de arhitectură.

Bucureştiul de exemplu fiind vaduvit de un număr important de orologii, înlocuite cu dispozitive electronice fără identitate, atât de pe edificiile de epocă din proprietatea statului, cât şi ale celor ocupate de mari companii. Este meritul edililor din Târgovişte de a conserva acest important element arhitectural şi clădirea primăriei în ansamblul ei, care în interior este un alt capitol fascinant de design Beaux Arts, şi de a păstra din identitatea arhitecturala atat de mult asaltată şi distrusă în alte oraşe în anii de la căderea comunismului. (articol preluat de la Valentin Mandache). Primăria municipiului Târgoviște este situată pe Bulevardul Revoluției, la nr. 1-3.

Insigna - A.J.V.P.S. - Dâmbovița

(Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Sus am postat logo-ul AGVPS din România. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

Termenul de iepure desemnează o serie de specii de mamifere cu urechi lungi din familia Leporidae, ordinul Lagomorpha. Acestea se clasifică în 2 categorii: iepure de câmp și iepure de casă. Din punct de vedere genetic cele două specii sunt complet diferite și nu se pot înmulți între ei. În întreaga lume se cunosc circa 45 de specii larg răspândite. Se disting 3 grupuri principale de iepuri: iepuri propriu-ziși (printre care și iepurele de câmp), iepuri de vizuină și iepuri cu blana aspră. Iepurele de câmp are lungimea corpului este de 48–52 cm, la care se adaugă coada de 8–9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. Năpârlirea are loc primăvara. Este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna, cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte. Chiar și după o săptămână puii pot părăsi culcușul pentru a-și căuta singuri hrana. Gestația este de 42-43 de zile. Aproximativ 64% dintre iepuri nu apucă vârsta de un an de zile. Mortalitatea așa mare a iepurilor de câmp se datorează în principal numeroșilor dușmani din lanțul trofic, cât și intervenției nechibzuite a omului.

Insigna - Crizantema de Aur

Festivalul concurs de romanțe - Târgoviște

Festivalul național de romanțe „Crizantema de Aur” este un eveniment muzical ce are loc an de an, începând cu anul 1967, în Târgoviște. Evenimentul este organizat de către Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul pentru Cultură Tradițională Dâmbovița și Casa de Cultură „I. G. Vasiliu”. Sus am postat un afiş al festivalului din anul 2012.

Insigna - Radio Minisat - Doar pentru voi!

Târgoviște - 98,5 FM; Moreni - 67,58 FM

Radio MINISAT Târgoviște este un radio cu acoperire locală ce are sediul în Strada Aviator Niegel, nr. 2, municipiul Târgoviște. Primul radio privat din Dâmboviţa, lansat în eter pe 15 martie 1995, Radio MINISAT a devenit în timp, prin calitatea programelor sale şi prin evenimentele pe care le-am organizat, un adevărat brand târgoviştean. Atributele brandului Radio MINISAT sunt actual, inventiv, dinamic, distractiv. Acest radio a organizat ani la rand concerte de pomină cu cele mai tari trupe, cei mai tari artisti si cel mai numeros public. Radioul a desfășurat nenumărate campanii, unele mai inovatoare ca altele, a organizat super petreceri în cluburi și s-a raliat unor initiative locale demne de toată lauda. Radio MINISAT este liderul de necontestat al presei audio dâmboviţene. Permanent conectat la dorinţele ascultătorilor, întotdeauna sensibil la realităţile comunităţii în care este perfect integrat, Radio MINISAT reprezintă vocea la unison a sutelor de mii de ascultători acordaţi pe frecvenţa care le aduce in viaţă ritm, culoare şi veselie. Cele cinci frecvenţe pe care le deţinem la Târgovişte, Moreni, Găeşti, Titu şi Moroeni ne permit să acoperim toată suprafaţa judeţului, ba chiar si o parte din Valea Prahovei prin frecvenţa de la Predeal. Radioul poate fi ascultat și pe internet.

Insigna - 1894 - 1984 Titu - Târgoviște - CFR - 100 ani

(Căile ferate române)

Titu este un oraș din județul Dâmbovița, care include și satele: Fusea, Hagioaica, Mereni, Plopu și Sălcuța. Orașul Titu este situat în partea de sud a României și a județului Dâmbovița, aproximativ la 50 km nord-vest de capitala țării. Gara Titu este un nod feroviar pe liniile secundare de la nord-vest de București. Aici se intersectează linia București – Pitești cu linia ce duce spre Târgoviște și Pietroșița. Orașul Titu este traversat de șoseaua națională DN7 care leagă Bucureștiul de Pitești. La recensământul din anul 2011 orașul număra 9658 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 92,9%, romi – 3,43% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației orașului Titu astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,62% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Linia de cale ferată Titu - Târgoviște - Pietroșița este o cale ferată secundară din România, neelectrificată, dublă pe distanța Titu - Teiș Hm., simplă pe distanța Teiș Hm. - Pietroșița. Linia a fost inaugurată în mai multe etape, astfel: la 2 ianuarie 1884 segmentul Titu - Târgoviște, la 27 mai 1894 segmentul Târgoviște - Pucioasa și la 12 noiembrie 1912 segmentul Pucioasa - Pietroșița. În data de 15 mai 2013, segmentul Târgoviște - Pietroșița a fost închis traficului de călători datorită nerentabilității acestuia. La data de 1 octombrie 2015, CFR Călători a reluat cursele de pasageri pe segmentul Târgoviște - Pietroșița. La data de 15 octombrie 2015, operatorul feroviar privat Transferoviar Călători a introdus de asemenea curse pe segmentul respectiv.

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restructurare a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov.

Târgoviște este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Dâmbovița, Muntenia, România, numărând aproximativ 80000 de locuitori. Reședință domnească și capitală între anii 1396 și 1714, orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al Țării Românești. Orașul este situat pe o terasă înaltă de 260 de metri, deasupra văii râului Ialomița, la limita dintre regiunea deluroasă subcarpatică și Câmpia înaltă a Târgoviștei. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic, dar prima atestare documentară a localității este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul în anul 1396. Sus am postat stema actuală, iar dedesubt fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Târgoviște, din vremuri diferite.

Biserica Stelei

Biserica Viforâta

Cetatea

Palatul administrativ

Casa de cultură

Curtea domnească

Comandamentul Diviziei

Liceul militar Mănăstirea Dealu

Palatul Poștei

Podul Mihai Bravu

Prefectura

Gara

Gimnaziul Văcărescu

Magazinul Muntenia

Catedrala mitropolitană

Muzeul de Istorie

Muzeul Poliției

Poarta București

Turnul Chindia

Dâmbovița este un județ din regiunea Muntenia, România, cu reședința în municipiul Târgoviște. Județul are o suprafață de 4054 kilometri pătrați (1,7 % din suprafața țării) și numără aproximativ 502000 de locuitori, fiind situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Altitudinea maximă se înregistrează în Vârful Omu (2505 metri) din Munții Bucegi, iar cea minimă de cca 120–125 metri, în Câmpia Titu. Unitățile administrativ-teritoriale ale județului sunt: 2 municipii – Târgoviște și Moreni, 5 orașe – Găești, Pucioasa, Titu, Fieni și Răcari, precum și 81 de comune, cu 361 de sate. Sus am postat stema și harta județului Dâmbovița iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură dâmbovițene, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.