Epaminonda's Blog.....: DEBICA

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente
de cultură și arhitectură din localitatea poloneză DEBICA, în
limba germană DEMBITZA, voievodatul SUBCARPATIA, din
vremuri diferite dar și două insigne locale.

Gimnaziul

Ansamblul monumental Regele Kazimir al III-lea cel Mare

Fabrica de anvelope

Biserica Matki Bozej

Biserica Sfânta Jadviga

Arhitectură locală

Set 2 insigne locale

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx__________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Întreprinderea de construcții metalice Bocșa

C.M.B. (Construcții metalice Bocșa)

20 de ani de la realizarea

primelor echipamente hidromecanice 1967 - 1987

Întreprinderea Construcții Metalice Bocșa (C.M.B.) a fost o companie producătoare de construcții metalice din România. Obiectul principal de activitate al CMB îl reprezenta construcția, cercetarea, proiectarea, montarea, întreținerea, repararea de confecții metalice pentru obiective industriale, civile, termoenergetice, precum și efectuarea operațiunilor de comert exterior, marketing, consulting și engeneering. Compania a fost privatizată în decembrie 2002 când s-a vândut 70 la sută din acțiunile CMB către Victor Târlea, pentru suma de 2,7 milioane euro. În toamna anului 2005, compania a intrat în faliment. Până în anul 1989, la CM Bocșa se fabricau componente pentru poduri metalice și macarale-turn de toate tipurile. Podul de la Vadul Oii sau părți importante din Unitatea centrală a Centralei nucleare Cernavodă au fost proiectate și fabricate la Bocșa. Cladirile si halele fostei Intreprinderi de Constructii Metalice (CMB) din orasul Bocsa (judetul Caras-Severin), se intindeau pe o suprafata de 50300 metri patrati. Dacă în anul 1990 întreprinderea avea 5200 angajați astăzi mai are doar 260.

Insigna - Băile Herculane

Băile Herculane este un oraș din județul Caraș-Severin, Banat, România. Are o populație de aproximativ 6000 de locuitori. Este situat pe Valea Cernei, la 5 km de principala arteră rutieră ce leagă vestul țării de București – DN6 (E70). Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 D.Hr, fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință”. În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristocrația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. Deasupra am postat stema și o fotografia cu sediul Primăriei - Băile Herculane.

In anul 1871 ducele Karls a facut cadou Bailor Herculane Statuia lui Hercules cu pielea leului de Nemeea pe umeri, confectionata din fier de tun (poza de deasupra). Pe soclul statuii este scris; "Herculi pro salute imperatorum severi et Antonini P II Conservatori Augustorum Dominorum nostrorum CI Gallus C.V. legatus eorum PR. PP. CUM SUIS" 198-211 e.n. Baile Herculane" ceea ce înseamnă; “Lui Hercules cu omagii i s-a ridicat acest altar pentru imparatii Severus Antonius Pius, C.I. Gallus, devotata augustilor nostri imparati, trimisul acestora ca guvernator al Provinciei impreuna cu ai sai 198-211 e.n. Baile Herculane."

Insigna - Școala din Țicvaniul Mare 250 ani 1724 - 1974

Țicvaniu Mare este o comună din județul Caraș-Severin care include și satele: Cârnecea, Secășeni și Țicvaniu Mic. Prima atestare documentară a existenței comunei parvine din anul 1437. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1984 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002) dintre care: români – 41,94%, romi – 63,4% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Țicvaniu Mare astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 79,93%, penticostali – 4,58%, greco catolici – 6,04%, baptiști – 1,96% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Localitatea Țicvaniu Mare este o zonă accentuat defavorizată ca urmare a reducerii drastice alocurilor de muncă, accentuarea fenomenului de migrație a membrilor grupurilor dezavantajate în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Peste 70% din populația comunei este șomeră datorită închiderii multor fabrici din Oravița și Reșița, majoritatea familiilor trăind din ajutorul social. Restul populației e angajată în instituțiile publice ale comunei. Populației comunei lucrează în cea mai mare parte în agricultură deși condițiile geografice și climatice nu sunt foarte prielnice. Ceva venituri se obțin din vânzarea produselor lactate și a legumelor și fructelor. Deci localnicii trăiesc din alocațiile copiilor, ajutoare sociale, efectuare de munci cu ziua în alte gospodării, activități de zugravire, zidărie și curățenie generală la cerere în alte gospodării. Școala din Țicvaniu a fost înființată în anul 1754 din dorința oamenilor de a învăța copii lor carte. Aici au deprins taina cititului și scrisului oameni cu renume precum: Romul Ladea – sculptor și profesor ce a trăit între anii 1901 – 1970, Virgil Birou - scriitor ce a trăit în perioada 1903-1968, Iosif Siegescu – profesor și deputat în Parlamentul de la Budapesta ce a trăit în perioada 1873-1931, Iuliu Birou și alții. În semn de recunoaștere unitatea școlară poartă numele Iuliu Birou – învățător, autor de manuale școlare, dirijor, folclorist și compozitor, ce a făcut și face cinste comunei. Școala gimnazială “Iuliu Birou” din Țicvaniau Mare are două localuri: unul vechi de mai bine de 200 sute de ani cu mari și urgente nevoi de reparații, aici învățând ciclul II și unul nou, dat în folosință în aul 2007 unde studiază ciclu I și grădinița.

Matrița - C.S.M. Caransebeș

(Clubul sportiv muncitoresc)

C.S.M. (Clubul sportiv municipal) Caransebeș este clubul sportiv susținut de Primăria municipiului. Clubul cuprinde secții pentru seniori (atletism, fotbal și șah) cât și pentru juniori (judo, lupte, șah).

Caransebeș (în maghiară - Karánsebes, în germană Karansebesch), este un municipiu din județul Caraș Severin care include și satul Jupa. Localitatea este un important nod feroviar, fiind localizat la aproximativ 40 km depărtare de Reșița, 21 km de Oțelu Roșu și 70 km de Hațeg. Prima atestare documentară a localității ne parvine din anul 1289. După ce căile ferate au început să apară, rolul Caransebeșului a crescut continuu. La sfârșitul secolului al XIX-lea românii din oraș l-au ales deputat în Parlamentul Ungariei pe Traian Doda, fost general în armata austriacă și un mare luptător pentru puținele drepturi politice pe care românii le aveau la acea dată în cadrul dualismului austro-ungar. În urma unirii Transilvaniei cu România din 1918, Caransebeșul a devenit parte a României Mari. În timpul regimului comunist lângă Caransebeș s-a construit un aeroport și o bază aeriană în apropierea orașului. La recensământul din anul 2011 orașul număra 24689 locuitori ăn scădere față de recensământul anterior (anul 2002) dintre care: români – 82,14%, romi – 2,13%, ucrainieni – 1,39%, germani – 1,07% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Caransebeș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 77,07%, romano catolici- 3,49%, penticostali – 2,41%, baptiști – 3,5% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Insigna - Mihai Eminescu la Oravița 1868 - 2003

135 de ani de la popasul lui M.Eminescu,

însoțind trupa de teatru a lui M. Pascaly

Ioan Aiacoboaiei

Teatrul din Oravița a fost construit în anul 1816 după modelul teatrului Burgtheater din Viena. Este cea mai veche clădire de teatru din Banat. În prezent adăpostește Muzeul de Istorie a Teatrului și a orașului Oravița. De asemenea, reprezintă prima clădire de teatru din Banat construită din piatră, precum și prima clădire din Europa luminată cu ajutorul lămpilor cu acetilenă. Teatrul a fost inaugurat în anul 1817 de împăratul Francisc I al Austriei și de împărăteasa Carolina Augusta. Un episod aparte din istoria teatrului este legat de vizita trupei lui Mihail Pascaly, din care făcea parte și Mihai Eminescu, ca sufleur. Trupa a prezentat două spectacole, în zilele de 1 și 2 septembrie 1868.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă

Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Reșița, din vremuri diferite.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Prefectura

Primăria

Catedrala ortodoxă română

Sinagoga

Universitatea Eftimie Murgu

Atelierul mecanic

Barajul de apă

Colaj

Cărămidăria

Cartierul Lunca Bârzavei

Centrala electrică

Fabrica de locomotive

Galeria ereditară

Intrarea în mină

Vila Koch

Caraș-Severin este un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Caraș-Severin, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.