AFRICA OCCIDENTALĂ FRANCEZĂ

0,5 franci 1944

AFRICA OCCIDENTALĂ FRANCEZĂ

A fost o uniune de colonii franceze, situată în vestul Africii pe teritoriul aproximativ de astăzi al următoarelor 15 state africane: Benin, Burkina Fasso, Capul Verde, Coasta de Fildeş, Gambia, Ghana, Guinea, Guinea Bissau, Liberia, Mali, Mauritania, Niger, Nigeria, Senegal şi Sierra Leone.

Mai târziu a aderat la această uniune de colonii şi statul Togo.

Capitala uniunii de colonii a funcţionat alternativ în următoarele oraşe senegaleze: Saint Louis şi Dakar.

Suprafaţa coloniilor a fost de 5 milioane km.p dar, populaţia nu este cunoscută cu exactitate.

Deviză naţională acceptată a fost deviza Franţei: 
Libertate, egalitate, fraternitate.

Toate coloniile şi-au păstrat stemele şi steagurile proprii.

Această uniune de colonii s-a mai numit şi Africa occidentală.

***


CÂTEVA PROVERBE, 

MAXIME, CUGETĂRI 
ŞI EXPRESII ÎN LIMBA LATINĂ

1. A bovi maiori discat arate minor – De la boul bătrân să înveţe şi boul tânăr să are.
2. Ab alio expectes, alteri quid feceris! – Aşteaptă de la altul ce i-ai făcut tu lui!

___________xxXxx___________

CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

 Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia, 

poţi citi în articolul 

LE HAVRE - FRANŢA

70 de ani de la prima medalie M.Eminescu

bătută la Monetăria Statului

1940 - 2010 

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române.

Mihai Eminescu 

1889 - Centenar - 1989

Acest portret este opera artistului plastic Gheorghe Călineşti,  realizat în anul centenarului morţii, 1989. Bustul poetului este redat pe faţa unui medalion din gips cu r = 145 mm, având orientarea spre dreapta. În jurul portretului este dispus textul: „1889 – MIHAI EMINESCU – 1989 – CENTENARUL”. Grosimea medalionului : 20 mm (şi 40 peste efigie). Semnătura autorului pe spatele medalionului. Modul în care a fost realizat portretul ne face să credem că artistul s-a inspirat de imaginea fotografiei din 1869, realizată la Praga de J. Tamaş.

140 de ani de la organizarea serbărilor de la Putna - 1871 

Putna - Ierusalimul neamului românesc 

Mihai Eminescu - 15 august 1871

Secţia numismatică Alexandria - 2011

Manastirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti. 

Mihai Eminescu 

La centenarul morţii poetului  

1850 - 1889

Serbarea de la Putna - 1871

În anul 1870, împlinindu-se 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii, studenţii români din Viena au decis să transforme evenimentul într-o mare Serbare naţională organizată la Putna. Vestea aceasta a provocat un mare entuziasm în toate provinciile româneşti. Activitatea Comitetului ales de societăţile studenţeşti din Viena pentru organizarea Serbării şi numeroasele dezbateri din presa vremii au provocat suspiciuni din partea autorităţilor austro-ungare, care au încercat interzicerea acestei serbări. Guvernatorul Bucovinei a cerut, la 8 iulie, ministrului de Interne, instrucţiuni în legătură cu atitudinea faţă de această proiectată manifestare românească. Izbucnirea războiului franco-prusac, greutăţile financiare cauzate de falimentul băncii unde s-au depus banii pentru serbare, măsurile de intimidare din partea autorităţilor austro-ungare au determinat amânarea serbării pentru anul următor. Motivând amânarea, Mihai Eminescu scria într-un articol publicat în Convorbiri literare, în toamna anului 1870, că serbarea a fost „…pornită dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât de glorios, pe atât de nefericit”. La 18 martie, studenţii din Viena au ales un nou Comitet pentru organizarea Serbării de la Putna. În primele zile ale lunii august întregul comitet care se ocupa de organizarea serbărilor, format din Ioan Slavici - preşedinte, Mihai Eminescu - secretar, precum şi Petru Pitei, Pamfil Dan, Sterie Ciurcu, Vasile Morariu, Ion Cocinschi şi Elie Luţia, se afla la Cernăuţi, desăvârşind ultimele aprobări şi măsuri de organizare. De la Cernăuţi, Mihai Eminescu şi o parte din organizatori călătoresc cu trenul la Dorneşti (Hadikfalva), atunci cea mai apropiată staţie a liniei ferate Cernăuţi - Iţcani de orăşelul Rădăuţi. De aici, cu o trăsură, au venit la Rădăuţi, la 5 august, unde s-au întâlnit cu prefectul Oreste Renney, de la care au primit sprijinul necesar, ca şi din partea egumenului Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici. Ioan Slavici ne spune că „Eminescu, venit cu vreo opt zile înainte de serbare, a luat şi el parte la toate mulţumirile noastre”. Aceasta înseamnă că Eminescu a rămas la Rădăuţi şi în împrejurimi timp de două zile. Se spune că a fost găzduit de preotul Ioan Mândrilă. În anul 2000, „Anul Eminescu”, Primăria municipiului Rădăuţi a dispus confecţionarea unei plăci memoriale, pe care a aşezat-o pe clădirea unde a fost casa preotului şi pe care este scris: „Pe acest loc s-a aflat casa în care protopopul Ioan Mândrilă l-a găzduit pe poetul Mihai Eminescu şi scriitorul Ioan Slavici, organizatorii serbărilor de la Putna, din august 1871”. Sunt păreri potrivit cărora Eminescu s-a interesat de buna primire a oaspeţilor, inclusiv la gospodării ţărăneşti din localităţile din preajma mănăstirii . De la Rădăuţi, Eminescu a plecat la Putna cu trăsura. Aici a participat la serbarea „de suflet românesc, importantă prin idei, prin parada costumului naţional”, prin depunerea pe mormântul lui Ştefan cel Mare a unei urne de argint cu pământ din toate teritoriile române; prin gestul colonelului Boteanu, care şi-a depus centironul de aur pe mormânt, prin muzica celor 30 de lăutari conduşi de vestitul Grigore Vindireu şi prin entuziasmul elevului Ciprian Porumbescu care, după ce a cântat, adresându-se tatălui său, a spus cuvintele devenite celebre „Tată, am cântat Daciei întregi”. În ziua de 14-26 august seara, în atmosfera creată de dangătul clopotelor mănăstirii, a avut loc „privegherea religioasă” la mormântul lui Ştefan cel Mare, printre cei prezenţi aflându-se Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Gr. Tocilescu, Constantin Istrati, G. Dem. Teodorescu şi o dele-gaţie din partea Mitropoliei Moldovei. A doua zi, duminică 15-27 august, partici-panţii s-au adunat în faţa porticului festiv, şi în prezenţa a 3000 de oameni, A. D. Xe-nopol a rostit cuvântarea festivă. Au rămas memorabile cuvintele: „Tu, umbră mărea-ţă a lui Ştefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău şi, cu puterea ta de fier, încoardă-ţi voinţa pentru împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuieşte către nemurire… Pe mormântul lui Ştefan cel Mare, pe astă amintire comună tuturor, venim noi deci astăzi cu credinţa în un viitor comun”. În continuare a urmat Congresul studenţilor români. Mihai Eminescu a socotit că serbarea de la Putna a avut un rol deosebit: „Se va ridica simţul naţional, aproape adormit până acuma, şi va lua alt avânt, iar studenţii ce-au sosit din toate părţile şi-au făcut cunoştinţă şi legături de prietenie între dânşii... vor fi propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că, lucrând uniţi şi con-duşi de acelaşi ideal, vor con-tribui la deşteptarea şi mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag... Deşi despărţiţi prin hotare politice, toţi ştiu că sunt unul şi acelaşi neam şi această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru neam, lege şi ţară...”.La încheierea manifestărilor de la Putna, Eminescu a plecat la Suceava, de aici la Ipoteşti şi apoi la Societatea „Junimea” din Iaşi, iar în toamnă se întoarce la Viena, locuind la colegul său Samuil Isopescu. Serbarea de la Putna, cu a-devărat importantă şi grandi-oasă, a fost pentru tânărul de 21 de ani Mihai Eminescu un moment semnificativ în deve-nirea sa politică, patriotică şi poetică. 

M.Eminescu - I.Creangă

Ion Creangă (născut 1 martie 1837 la Humuleşti şi decedat la 31 decembrie 1889 în Iaşi) a fost un important scriitor roman. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilarie. A fost bun prieten cu poetul naţional al neamului românesc – Mihai Eminescu. Trupul lui Creangă odihneşte în cimitirul Eternitatea din Iaşi.

__________ooOoo__________

Câteva vignete de pe bonduri şi certificate americane