Epaminonda's Blog.....: octombrie 2025

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea franceză PERONNE,

departamentul SOMME, regiunea HAUTS DE FRANCE, și

câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite dar și un

jeton, o monedă, o medalie și o insignă locale.

Statuia nouă a eroinei Marie Foure

Vechea statuie a eroinei Marie Foure

Clinica de chirurgie

Piața Marie Foure

Piața Mare

Piața Gării

Marile mori

Monumentul eroilor locali 1870

Monumentul eroilor locali 1914 - 1918

Cazarma Foy

Casa Dabot

Piața Daudre

Strada Sfântul Furcy

Strada Ludovic al XI-lea

Școala comunala de fete

Catedrala

Chioșcul

Vechiul pod Levis

Podul porții Sfântu Nicolae

Castelul

Gara veche

Gara nouă

Biserica Sfântu Ioan

Muzeul Marelui Război

Poșta

Fântâna

Zidul orașului cu poarta

Poarta Bretania

Poarta Paris

Trimiteri poștale ilustrate

Vedere generală

Insignă locală

Monedă locală

Jeton local

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DUEL EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Institutul Pompilian

Promoția anului școlar 1925 - 1926

Prin muncă domnim

Produsul de mai sus este o medalie premiu oferită în anul școlar 1925 - 1926 cursantelor de la Institutul Pompilian din București. Pe revers se distinge binemeritata coroană de lauri iar pe margine atrage atenție înscrisul: “C’EST PAR LE TRAVAIL QU’ON REGNE” care se traduce cam așa: “PRIN MUNCĂ DOMNIM”. Institutul „Pompilian” a fost o școală particulară de fete din București, fondată în anul 1896 de matematiciana Constanța Pompilian împreună cu tatăl ei, profesorul de desen Gheorghe Pompilian. Clădirea s-a aflat pe Calea Rahovei, pe un teren pe care acesta îl deținea. Acolo, Gheorghe Pompilian a construit, pe cheltuiala sa, câteva clădiri spațioase, cuprinzând săli de curs, săli de repetiție, dormitoare, cantină și o capelă. În spatele clădirilor, a amenajat un teren de sport. Constanța Pompilian-Zossima, licențiată în matematică a Universității din București și a Universității Sorbona, datorită tatălui, a fost fondatoarea, proprietara și directoarea acestui pension. Școala oferea cursuri de pictură, cultură generală și muzică. Institutul a fost naționalizat după 1948, iar clădirea sa a fost demolată în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Aici au studiat:

Olga Greceanu (1890-1978) - scriitoare, pictoriță, figură reprezentativă a neobizantinismului românesc
Florica Bagdasar (1901-1978) - medic, prima femeie ministru din România
Ligia Minovici (1911-2004) - cofondatoare împreună cu soțul ei, Dumitru Minovici, a Muzeului de Artă Veche Apuseană
Maria Banuș (1914-1999) - poetă, traducătoare și eseistă
Irina Eliade (1920-1998) - traducătoare și prozatoare
Nina Cassian (1924-2014) - poetă, eseistă și traducătoare

Școala a avut 12 clase, săli și teren de sport, internat și o capelă. Constanța Pompilian și-a dorit după spusele sale un sistem pedagogic, bazat pe „dragostea pentru copii, dar o dragoste pe care copilul să o simtă în truda profesorului pentru copii, nu în slăbiciunea profesorului faţă de greşelile copiilor şi nu în cele din urmă claritatea în explicare, cât şi în formulare”. Dar cine a fost Constanța D. Pompilian? A fost fiica lui Dumitru Pompilian, vajnic patriot, profesor de desen si caligrafie la Gimnaziul ”Gheorghe Lazar” din Bucuresti, și a văzut lumina zilei la data de 8 august 1870. A urmat primele patru clase primare în particular, iar 4 clase de liceu le-a urmat la gimnaziul ”Gh.Lazar”, cu o aprobare speciala din partea Ministerului Educatiei, întrucât gimnaziul era în exclusivitate pentru baieti, aceasta derogare facându-se datorita faptului ca tatal era profesor la acel gimnaziu. Urmatoarele 4 clase de liceu le-a urmat tot în particular, obtinând Bacalaureatul cu mare succes, înscriindu-se în continuare la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de matematica, având ca profesor de mare valoare pe Spiru Haret. În 1892 a obtinut licenta, plecând apoi la Paris pentru desavârsirea studiilor, revenind în tara în anul 1895 cu a doua licenta în matematica, dobândita tot în chip stralucit la Sorbona. La revenirea în tara a fondat renumita ”Gazeta matematică”, urmând să intre în învatamânt. Tatal sau s-a gândit ca toata priceperea, energia si spiritul de initiativa al fiicei sale, dragostea pentru dezvoltarea stiintelor atât în tara, cât si în strainatate, dar și cultura ei generala, sa fie cheltuita cu mult rost si folos. Astfel a cladit pe cont propriu, pentru copiii din Bucuresti o scoala, un nou asezamânt didactic spre binele tarii denumit firesc Institutul Pompilian. În conceptia ei, Constanta D. Pompilian-Zossima, spunea ca: ”Scoala trebuie sa fie o familie mai mare, un lacas în care elevul sa vina cu drag, stiind ca, daca i se cere munca, i se vor da si clipe de înaltatoare multumiri”. C. Zossima a avut întotdeauna marea grije în privinta alegerii profesorilor, pretuind primordial cunostintele lor academice si destoinicia, avântul saditor de imbolduri si rabdarea migaloasa a staruintei neîntrerupte. Pe lângă Constanța Pompilian aici au predat printre alții și Traian Lalescu, Vasile Voiculescu sau Alexandru Toma. Constanta Pompilian s-a casatorit cu inginerul constructor Zossima, de origine grec, profesor la Institutul Politehnic din Bucuresti, care a facut parte din pleiada inginerilor constructori din Vechiul Regat. Sotii Zossima, persoane de larga si rafinata cultura, erau prieteni, printre altii, cu Alexandru Vlahuta, Barbu Delavrancea, I.L.Caragiale, care le-au dedicat si unele scrieri. Constanta D.Pompilian-Zossima a decedat în anul 1936 la Bucuresti, în vârsta de 66 ani, iar cavoul întregii Familii Pompilian-Zossima se afla în Cimitirul Bellu din Bucuresti.

A.S.E. (Academia de Științe Economice) 15 ani 1874 - 1989

Facultatea de Comerț Exterior

Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de către Carol I prin Decretul Regal nr. 2978 din data de 6 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale". Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învațământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. ASE este una dintre cele cinci universități românești de elită care fac parte din consorțiul „Universitaria” care colaborează și cooperează în domeniul învățământului superior și cercetării științifice. Universitatea oferă programe de studii acreditate la nivel național la nivel de licență, masterat și doctorat în diverse domenii. Istoricul Academiei de Studii Economice din București (ASE) a fost marcat de numeroase evoluții și schimbări, care au adus îmbunătățiri semnificative și dezvoltări în cadrul instituției. Înființată la 6 aprilie 1913, prin Decret Regal, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale" (AISCI), instituția a avut un parcurs de dezvoltare continuă. În anul 1921, mai precis la 19 august, AISCI a dobândit dreptul de a organiza doctoratul, o etapă importantă pentru consolidarea calității academice. O altă schimbare semnificativă a avut loc în 1927, când au fost introduse două niveluri de pregătire: licența, cu o durată de trei ani, și doctoratul, cu o durată de cel puțin un an. În același timp, anul preparator a fost introdus în anul universitar 1929-1930, fiind ulterior integrat în anii de studii în 1936. În 1935, AISCI a trecut din subordinea Ministerului Comerțului și Industriei în cea a Ministerului Instrucțiunii Publice, oferind astfel o nouă direcție instituției. În anul 1947, în urma fuzionării cu Academia de Studii Cooperatiste, a devenit „Academia de Studii Comerciale și Cooperatiste”. În 1948 Academia de Științe Comerciale și Cooperatiste și-a schimbat numele în „Institutul de Științe Economice și Planificare” (ISEP). Anii următori au adus noi inovații în planurile de învățământ ale ASE, precum introducerea educației fizice și sportului ca disciplină obligatorie în planurile de învățământ în 1951 sau implementarea învățământului fără frecvență începând cu anul universitar 1951-1952. În anul 1952, Institutul de Științe Economice și Planificare devine V. I. Lenin, iar din anul 1958 în „Institutul de Științe Economice” (ISE). În 1957, a fost instituită durata de cinci ani pentru studiile la zi, valabilă pentru toate facultățile, consolidând astfel programul de pregătire academică. În 1967, „Institutul de Stiințe Economice” (ISE) și-a schimbat denumirea în „Academia de Studii Economice” (ASE). ASE avea urmatoarele facultați: Ecomomia producției, Calcul economic si cibernetică economică (nou inființata), Comerț (cu o noua secție: Economia comerțului exterior), Finanțe, Contabilitate, Economie generală. Continuând cu anul universitar 1968-1969, învățământul seral a fost introdus, extinzând astfel posibilitățile de acces la educație pentru un număr mai mare de studenți, iar din anul 1971, s-au introdus cursurile postuniversitare. Odată cu anul 1991, învățământul de lungă și scurtă durată (colegii) a fost introdus, asigurând astfel accesul la educație pentru un număr mai mare de tineri.

În 1993, a fost introdusă structura învățământului organizat pe cicluri (module), iar în anul următor, în 1994-1995, au fost adăugate studiile aprofundate (un an, după licență), dezvoltând astfel gama de programe educaționale. În 1997, ASE a fost recunoscută ca Instituție Organizatoare de Doctorat (IOD), consolidându-și astfel poziția în cercetare și dezvoltând programele de pregătire doctorală. Începând cu anul universitar 1998-1999, învățământul la distanță a fost introdus sub numele de "Învățământ Economic Deschis la Distanță," oferind o modalitate flexibilă de studiu pentru cei interesați. În anul 2000-2001, au fost adăugate programele de masterat, completând astfel oferta de programe de studii.Un moment important în istoria ASE a fost anul 2005, când a fost implementat procesul Bologna, aducând alinierea la standardele europene de învățământ și creând structura cu trei niveluri: licență (3 ani), masterat (2 ani) și doctorat (3 ani). În anul 2011 a fost introdus un nou model de doctorat, concentrat exclusiv pe cercetare. În cadrul instituției sunt următoarele facultăți:

Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare in limbi străine
Facultatea de Administrație si Management Public
Bucharest Business School (Școala de Afaceri)
Facultatea de Bussines și Turism
Facultatea de Cibernetică, Statistică si Informatică Economica
Facultatea de Contabilitate si Informatică de Gestiune
Facultatea de Drept
Facultatea de Economie Agroalimentară si a Mediului
Facultatea de Economie Teoretică si Aplicată
Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori
Facultatea de Management
Facultatea de Marketing
Facultatea de Relații Economice Internaționale

Automatica - România

Automatica SA București este o companie cu acționariat românesc, specializată în fabricarea de echipamente electrice și automatizări în următoarele domenii:

energie: echipamente și soluții pentru distribuția și controlul energiei electrice
procese industriale: automatizări de proces, proiectare și execuție de echipament industrial adaptat la procesul tehnologic al clientului, precum linii de cântărire și dozare sau roboți industriali

Automatica SA este un martor al suișurilor și coborâșurilor industriei românești. Poartă acest nume din 1960, însă începuturile se suprapun cu istoria Ford. Al doilea razboi mondial, naționalizarea, industrializarea forțată, revoluția din 1989 și dezindustrializarea care a urmat, privatizarea au fost evenimente care au marcat evoluția companiei. Cândva însa, în acest trecut tumultuos s-a format o cultură a performanței, independentă de doctrine și agende paralele. Există înca în Automatica spiritul campionului, al inginerului care nu face compromisuri și nu se dă bătut. Înființată în 1932, Ford Romania S.A.R cumpără în septembrie 1934 un teren în suprafață de 7535 metri pătrați, proprietatea Imobiliara Chrissoveloni și dobândește un drept de preemțiune asupra unui teren alăturat. În mai 1935 Ford avea să achiziționeze înca 5685,5 metri pătrați de la același vânzător. Aici urma să se infiinţeze uzina de automobile FORD Romania SAR, având prima linie de montaj operaţională din Europa de Est.Legea 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și de transporturi include în anexă la poz.104 Ford Romania S.A.R. Se înfiintează astfel Autoindependența, în subordinea Ministerului Industriei Metalurgice. Anii următori vor aduce câteva schimbări de denumire și obiect de activitate.Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române adoptă Hotarârea nr.147/18.02.1960 privind inființarea întreprinderii industriale de stat Automatica, a cărei necesitate este justificată de nevoia creșterii productivității muncii pentru a atinge obiectivele privind industrializarea și exportul. Automatica avea să funcționeze în vechea hală Ford și extinderile ulterioare până la vânzarea terenului în 2008. În anii ‘70-’80 la AUTOMATICA s-au omologat primele echipamente complexe ca: automate programabile, roboţi industriali, sisteme de distribuție 0,4 kV debroșabil MCC-M14, pupitre de comandă MiniMod, centrale de avertizare şi stingere incendiu SESAM, echipamente de dozare şi cântărire etc. În 1981 Automatica implementează primul Program de Asigurarea Calităţii aliniat la standardul canadian CSA Z 299.3, pentru realizarea produselor destinate domeniului nuclear. Între 1985 – 2004 Automatica produce echipamente de distribuţie electrică, control şi automatizare pentru domeniu nuclear (Fabrica de apă grea ROMAG Drobeta şi CNE Cernavodă). În anii ‘87-’92 la AUTOMATICA s-a proiectat şi executat primul sistem complex SCADA din România, pentru Fabrica de pelete de la combinatul minier Krivoi Rog (fosta URSS, astăzi Ucraina). În 1996 Automatica devine primul producător român de echipamente electrice şi de automatizare cu Sistemul Calităţii certificat de un organism extern acreditat (TÜV-CERT Germania). În 2014 Automatica a proiectat şi omologat un nou tip de celulă de medie tensiune 12/24kV rezistentă la arc și având curenți de scurtcircuit ≤ 50kA (12kV) și ≤ 25kA (24kV). Celula poate fi integrată simplu în sisteme SCADA și Smart-Grid. Transferul afacerii Automatica în grupul CEMS (anul 2014) a reprezentat întâlnirea fericită între o echipă experimentată și energia unui grup dezvoltat prin inovare și pasiunea pentru cele mai noi tehnologii. Pentru Automatica SA a început o nouă etapă de dezvoltare. Pentru clienții Automatica, acest fapt se traduce în echipamente și servicii de cea mai bună calitate, parteneriat pe termen lung și garanția respectării promisiunilor.

C.S. (Clubul sportiv) Steaua București

Fotbal Club Steaua București, cunoscut ca Steaua București sau simplu Steaua, este un club de fotbal românesc, care evoluează în liga I. Este clubul românesc cu cel mai mare succes fotbalistic pe plan național și internațional. De-a lungul istoriei, Steaua a câștigat cele mai multe campionate, cupe și supercupe ale României. La data scrierii prezentului articol - noiembrie 2012 - palmaresul naţional al clubului este următorul: 23 de titluri de Campioană naţională, 21 de Cupe ale României şi 5 Supercupe ale României. Steaua a fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, și a doua echipă est-europenă și singura din România care are în palmares Supercupa Europei. Fondat pe 7 iunie 1947 ca „ASA București” (Asociația Sportivă a Armatei București), clubul și-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui „Steaua” în anul 1961. Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut ca și clubul sportiv al Armatei Române. Cu toate acestea, departamentul de fotbal s-a separat de clubul sportiv în anul 1998. Din acel moment, singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiția istorică și stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naţionale. De-a lungul timpului, echipa a avut mai multe steme, datorită diferitelor schimbări de proprietari și de regimuri. Culorile tradiţionale ale clubului sunt roşu şi albastru. Steaua a jucat multe meciuri pe stadionul Ghencea, inaugurat în anul 1974 şi care are capacitatea de 28365 locuri. Ultimile meciuri ale Stelei s-au desfăşurat pe ultramodernul stadion Arena naţională, construit pe locul vechiului stadion 23 August. Deasupra am postat stemele (logourile) clubului de fotbal STEAUA Bucureşti, de-a lungul timpului. Pe stadionul barcelonez arhiplin “Ramon Sanchez Pizjuan”, în care suporterii catalani au creat pe întreaga durată a meciului o atmosferă incendiară, jucătorii Stelei au rezistat presiunii create ajungând la loviturile de 11 metri, unde fantasticul Duckadam, care ulterior a ajuns în 'Cartea Recordurilor', a apărat toate cele patru execuţii ale jucătorilor spanioli, iar Lăcatuş şi Balint au punctat pentru acel uriaş triumf. Şi-au adus aportul la acea izbândă, elogiată în presa din întreaga lume, jucători de o valoare incontestabilă: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan, Majaru, Balint, Boloni-Lăcătuş Piţurcă, echipa de bază din acel meci. Dar şi Radu II, Iordănescu, Stângaciu, Pistol, T. Stoica, suspendat în acel meci. În marea lor majoritate, după Decembrie '89, au evoluat la echipe din campionate puternice ale bătrânului continent. De asemenea, trebuie amintită conducerea tehnică, formată din Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, şi conducerea administrativă, formată din Ion Alexandrescu şi Constantin Dănilescu. Ei au fost cei care prin competenţă şi profesionalism au dus la această extraordinară victorie a fotbalului românesc.

ATH Run Kids Athletics

Piesa de mai sus este o medalie atipică realizată de către compania orădeană privată Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită copiilor și juniorilor participanți la o competiție sportivă de sală.

Competiția are loc anual în sala de atletism Ioan Soter din București în organizarea Clubului Sportiv Athletics Run Club, având ca parteneri: Asociația Municipală de Atletism București și Federația Română de Atletism. Adresa clubului organizator este Strada Maior Ion Coravu – București. La competiție participă copii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, pe categorii de vârste desigur, în următoarele probe: alergare pe distanțe scurte, săritura în lungime, alergare peste garduri, ștafetă etc

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Pavilionul de mostre

În cadrul amplei acțiuni de propagandă (promovarea mărețelor realizări ale socialismului românesc) conducerea de partid și de stat a RPR a decis organizarea unei grandioase Expozitii a Realizarilor Economiei Nationale în anul 1964. În acest scop s-a edificat un ansamblu de constructii, al carui nucleu il constituie Pavilionul Central din Piața Scânteii, București după planurile unui colectiv de arhitecți condus de arhitectul Ascanio Damian. Edificiul se compune din doua parti importante, constructia perimetrala si cupola. Prin cele trei galerii situate la cote diferite, legate intre ele prin scari libere, dispuse ritmic si radial, se realizeaza un interesant echilibru arhitectural interior. Accesul publicului se face dinspre esplanada la nivelul primei galerii, prin intermediul unei rampe care formeaza trena edificiului. Aria construita este de aproximativ 10.000 mp, pavilionul inscriindu-se intr-un diametru de aproape 180 de metri. Inaltimea totala este de 42 de metri, iar diametrul cupolei este de 93 de metri. Edificiul a fost dat în folosință în anul 1962 Camerei de Comerț a municipiului București, in calitate de beneficiar. Inca de la inceput a existat o fireasca preocupare pentru folosirea in cea mai mare masura a constructiei. In principal, au fost avute in vedere trei directii: organizarea de expozitii romanesti, de expozitii straine si de manifestari culturale. In ceea ce priveste expozitiile romanesti, s-a optat pentru organizarea targului anual numit „Pavilionul de mostre”, manifestare expozitionala care insotea contractarea centralizata a „fondului pietei“ pentru marfuri metalochimice, textile-confectii- incaltaminte si agroalimentare. Au avut loc și trei expoziții străine oragnizate de Franța, Germania și Austria. Grandioasa Expozitie a Realizarilor Economiei Nationale (EREN ‘64) a fost organizata pe un teren de peste 100 de hectare, intins de la malul Lacului Herastrau pana dincolo de Pavilionul Central si de la Casa Scanteii pana catre Strandul Herastrau (numit in epoca Strandul Tineretului). Parterul Pavilionului Central a fost destinat prezentarii realizarilor din industria metalurgica si a constructiilor de masini.Inelul al doilea a fost dedicat energiei si industriei extractive. Pe inelul al treilea au expus unitatile din silvicultura, economia forestiera si prelucrarea lemnului. Agricultura a avut parte de o prezentare deosebita. In afara de produsele industriale destinate agriculturii, de la celebrele tractoare universale U-650 si U-651 fabricate la Brasov pana la combinele produse la Semanatoarea, au fost amenajate, pe terenuri aflate in zona in care se gasesc astazi hotelurile Parc si Flora, culturi demonstrative agricole (cereale, plante tehnice etc.), dar si forestiere.Pe platforma exterioara a sectorului transporturilor au fost expuse locomotivele Diesel electrice realizate la Electroputere, vagoanele de cale ferata produse la Arad, autocamioanele

Carpati si Bucegi fabricate la Brasov. Unul dintre cele mai spectaculoase exponate (mai cu seama din cauza iluminarii sale pe timp de noapte) a fost instalatia de foraj de mare adancime 3DH-200A produsa la Uzina 1 Mai din Ploiesti, amplasata pe platforma de prezentare a sectorului petrolier. Sectorului constructiilor i-au fost destinate pavilionul de pe malul Lacului Herastrau si platformele exterioare din preajma. Au fost prezentate noile tehnologii si elementele tipizate folosite in constructii. Expozitia Realizarilor Economiei Nationale a fost completata cu doua noi pavilioane, unul social-cultural si altul de arta populara, dar si cu un cinematograf in aer liber, in care au fost organizate simpozioane si conferinte de specialitate, prezentari de filme documentare, spectacole artistice, manifestari folclorice si altele. Inaugurarea oficiala a EREN a avut loc vineri, 21 august 1964. Fata de interesul de care s-a bucurat EREN ‘64, s-a luat hotararea ca o noua editie sa aiba loc in 1969. Manifestarea a continuat si dupa aceea, in ritm de una la cinci ani, dar sub numele adaptat de EDES, adica Expozitia Dezvoltarii Economico-Sociale. Ideea organizarii unui targ comercial international cu caracter industrial la Bucuresti precede, fireste, organizarea primei editii a TIB.Ideea organizarii unui targ industrial a venit firesc, cu atat mai mult cu cat practica desfasurarii targurilor in strainatate era cunoscuta in Romania. Si de la idee la materializare n-a mai fost decat un pas…In ziua de 31 mai 1968, in presa a aparut informatia avand urmatorul cuprins: „Potrivit unei hotarari a Consiliului de Ministri, cu incepere din anul 1970, in Capitala se va organiza, la fiecare doi ani, in luna octombrie, Targul International – Bucuresti. Prima editie a Targului International Bucuresti a fost programata pentru perioada 13-24 octombrie 1970. Desfasurarea primelor sase editii ale Targului International Bucuresti, in deceniul 1970-1980, a cunoscut un mare succes, cu mult peste asteptari. Cateva cifre sunt semnificative. Recordul numarului de firme expozante: 1.100 in 1972. Recordul numarului de pavilioane nationale: 22 in 1972. Recordul numarului de tari participante: 34 in 1974. Recordul suprafetei de expunere: 70.000 de metri patrati in 1974. Efectul esential asupra economiei romanesti l-a constituit, in principal, faptul ca, in imprejurarile epocii, s-a realizat o deschidere catre importuri si exporturi semnificative. In deceniul 1970-1980, volumul comertului exterior al Romaniei a sporit de 4,6 ori (exportul de 4,5 ori, importul de 5 ori). Succesul repurtat de TIB n-a trecut fara efecte pe plan expozitional. S-a hotarat sa se organizeze si alte manifestari comerciale. In acest fel au aparut TIBCO, Salonul international al chimiei si Tehno-Expo. Cele trei noi manifestari au fost, pe buna dreptate, considerate ca „frati mai mici“, adevarate mladite dezvoltate din trunchiul viguros al TIB. TIBCO, manifestare comerciala internationala special dedicata bunurilor de consum, a debutat in 1974, desfasurandu-se cu o frecventa mai mare, in fiecare an, primavara. Salonul international al chimiei, manifestare menita sa promoveze produsele industriei chimice si petrochimice, aflata in epoca intr-un proces de intensa (chiar fortata) dezvoltare, a debutat tot in 1974 si avea loc in corelare si concomitent cu TIBCO. In sfarsit, Tehno-Expo, expozitie internationala specializata in produse tehnice, un fel de „mini-TIB“, a fost organizata, incepand cu 1977, alternativ cu TIB si a fost menita sa suplineasca, dupa parerea factorilor de decizie politica in domeniu, faptul ca TIB se tinea doar o data la doi ani. Certificatul de nastere al TIBCO a fost semnat la 12 mai 1974. In acea zi s-a inaugurat prima editie, orientata catre textile si confectii, incaltaminte, articole de sticlarie, portelan si faianta, mobila, produse cosmetice, detergenti, coloranti, fibre sintetice, produse din materiale plastice, produse ale industriei electrotehnice si electronice, artizanat. Din editia urmatoare, profilul s-a largit cu marfurile agroalimentare. TIBCO s-a afirmat ca o manifestare economica statornica, cu o participare de prestigiu, care a generat un urias interes in randurile publicului larg. In anul 1973, odata cu adoptarea Decretului 623/1973 privind reorganizarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, conducerea Camerei decide, potrivit atributiilor si competentelor ce i-au fost stabilite, infiintarea Intreprinderii de Targuri si Expozitii. In legatura cu activitatea Intreprinderii de Targuri si Expozitii, precursorul societatii comerciale Romexpo s.a., este important de subliniat un aspect interesant. Intreprinderea de Targuri si Expozitii a fost infiintata pentru a prezenta realizarile economiei nationale, in special la targul intern. Includerea in structura sa a fostului Oficiu de expozitii se explica prin nevoia folosirii in comun a unor elemente de infrastructura. In deceniul al IX-lea al secolului trecut, Intreprinderea de Targuri si Expozitii a ajuns sa desfasoare o extrem de intensa activitate externa, de cateva zeci de participari la targuri comerciale internationale pe an. Intreprinderea de Targuri si Expozitii si Camera de Comert si Industrie a Romaniei realizau astfel prezentarea economiei romanesti si peste hotare, pentru marirea volumului exporturilor, pentru identificarea, patrunderea si pastrarea de noi piete de desfacere pentru productia autohtona si pentru achitarea datoriei externe a tarii.

Pavilonul Expoziţional Romexpo este situat pe bulevardul Mărăști, nr. 67, sector 1, aparţine Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti și este închiriat Societății comerciale Romexpo, liderul industriei românești de târguri și expoziții. Necesitatea construirii a apărut când regimul comunist a dorit să işi legitimeze o dată în plus puterea, prin aniversarea unor evenimente la nivel naţional – în 1962 celebrarea finalului procesului de colectivizare şi in 1964, aniversarea celor 20 de ani de la “victoria împotriva fascismului”. În plus, relativa îndepărtare de influenţa Moscovei a marcat reîntoarcerea la modernismul arhitectural, ceea ce a făcut posibilă această realizare de excepţie. Decizia asupra partiului arhitectural nu a aparţinut în întregime echipei de proiectare, deoarece puterea politică a impus ca model de structură şi imagine pavilionul “Z” din cadrul Complexului expoziţional din Brno, construit după un proiect al profesorului Ferdinand Lederer în 1958. În 1959 autoritatea administrativa a Capitalei decide construirea unui spațiu expozițional, ca efect al creșterii economice accelerate și al extinderii relațiilor comerciale internaționale. Centrul expozițional urma sa fie construit folosind soluții arhitecturale de avangarda. Drept urmare, în 1960 se realizează planurile pavilionului 1 - Cupola centrala. În aprilie 1962 acesta este inaugurat printr-un congres cu participarea a 11000 de persoane. Arhitectura pavilionului este una din cele mai moderne din Europa, devenind emblematica pentru Bucurestiul modern. Clădirea este realizarea arhitectului Ascanio Damian, alături de colectivul: arh. Mircea Enescu, ing. Adrian Stănescu (coordonator general), arhitecții V. Ursache, Adrian Stănescu, R. Popescu, S. Miclescu, Vera Hariton, inginerii Em. Baiculescu, M. Savescu, Liana Popovici, A. Nefian și colaborarea inginerilor D. D. Niculescu, M. Soare și N. Potârniche. Pavilionul a fost amplasat pe terenul de aproximativ 100 ha rămas liber odată cu desfiinţarea Hipodromului – acest spaţiu urma să fie ocupat de ansamblul târgului de expoziţii şi de spaţiu verde.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.