Epaminonda's Blog.....: SEYCHELLES

20 rupii 1974
SEYCHELLES

Este un stat situat pe teritoriul a

158 de insule din Oceanul Indian,

la nord de Insula Madagscar.

Este o republică prezidențială ce

a obținut independența la data

de 29 iunie 1976 față de Marea Britanie.

Acest stat are capitala în orașul Victoria,

se întinde pe 455 kilometri pătrați de uscat

și numără aproximativ 81000 de locuitori.

Bancnota statului în circulaţie este Rupia,

iar deviza sa națională este:

“Sfârșitul încoronează opera”.

Stema oficială:

Steagul oficial adoptat la 18 iunie 1996:

Alte steaguri oficiale:

Principala reprezentare de pe aversul bancnotei postate aici

este chipul fostei suverane Elisabeta a II-a

a Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord

Elisabeta a II-a, nume real și complet Elizabeth Alexandra Mary, a fost suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a încă 15 state, membre Commonwealth. Cele 15 state, membre Commonwealth sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis. Ea s-a născut la data de 21 aprilie 1926 și a decedat la data de 8 septembrie 2022.

Aeroportul internațional

Palatul prezidențial

Catedrala Imaculata concepție

Deasupra am postat pozele a trei monumente reprezentative

pentru cultura și arhitectura capitalei statului,

iar mai jos am postat o marcă poștală,

un jeton, o insignă, o medalie și o monedă

emise de autoritățile competente ale statului Seichelles.

Marcă poștală

Jeton

Insignă

Medalie

Monedă

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

_____________xxx____________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Barbu Catargiu - 26 octombrie 1807 - 8 iunie 1862

Școala de toamnă - Ediția 5 * 2005 - 2006 Maia Catargi

Barbu Catargiu (născut la 26 octombrie 1807 în Bucureşti şi decedat la 8 sau 20 iunie 1862 în Bucureşti) a fost un jurnalist, lider al partidei conservatoare, strălucit orator şi politician român. La 22 ianuarie 1862 a luat fiinţă guvernul unic al Principatelor Unite - România - (până atunci existau guverne separate în Moldova şi în Ţara Românească). Preşedinte al Consiliului de Miniştri a fost numit Barbu Catargiu. Funcţia era echivalentă cu funcţia de prim ministru. Guvernul Catargiu a luat măsuri pentru unificarea administrativă şi politică a ţării. Pe 26 ianuarie ministerele din fostul Principat al Moldovei au fost desfiinţate, fiind înlocuite temporar cu „directorate”. Pe 8/20 iunie 1862 Barbu Catargiu este asasinat lângă clopotniţa Mitropoliei, pe cînd pleca de la o şedinţă a Adunării (parlamentul îşi avea sediul în palatul de pe Dealul Mitropoliei). În perioada respectivă conservatorii încercau să treacă o lege rurală care să favorizeze pe marii proprietari (erau doar cîteva mii în întreaga ţară) în detrimentul ţăranilor. Pentru a sprijini împroprietărirea ţăranilor, liberalii radicali au convocat pentru 11 iunie o adunare populară. Catargiu răspunsese unei interpelări parlamentare referitoare la această adunare, pe care guvernul o interzice. Asasinul lui Catargiu a fugit şi nu a fost niciodată prins, deşi lăsase arma crimei la locul faptei. Nu s-a stabilit clar dacă a fost vorba de o răzbunare sau de o crimă politică, dar în epocă lumea înclina spre ipoteza unei crime politice. Asasinul său prezumtiv se pare că a fost Gheorghe Bogati. Barbu Catargiu a fost membru în Obşteasca Adunare (din 1837) a Ţării româneşti, director (din decembrie 1842) la Departamentul Dreptăţii (Justiţiei), la 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer, a fost apoi suplinitor la Sfatul Vistieriei (din 2 decembrie 1848). Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluţionare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în ţări din Occident, interesându-se de viaţa civilă şi de stat. Barbu s-a născut la Bucureşti, fiind fiul marelui vornic Ştefan Catargiu. A studiat la şcoala grecească de la Schitul Măgureanu, apoi la Paris. Întors în ţară, a ocupat diferite funcţii administrative şi politice. Nu a luat parte la revoluţia de la 1848, dar a fost un susţinător al unirii Principatelor Române. În primii ani ai domniei lui Cuza, Barbu Catargiu era cel mai important reprezentant al taberei conservatorilor, ce avea majoritatea în camerele ambelor principate.

Școala de toamnă Maia – Catargi este numele unui simpozion național de istorie ce se organizează începând din anul 2005, în prima jumătate a lunii septembrie în comuna Maia din județul Ialomița. Activitatea este organizată sub egida Bibliotecii comunale Maia dar și a Așezământului (muzeu) de artă și cultură religioasă Maia – Catargi, fondat în anul 1996, ca secție a Muzeului Județean Ialomița.

Comportarea în situ a construcțiilor

C.N.I.T. (Consiliul Național al Inginerilor și Tehnicienilor)

Și în regimul comunist se organizau periodic întâlniri ale constructorilor specialiști pe tema comportării în exploatare a construcțiilor și studiul rezistenței acestora la dezastre naturale ori bombardamente de război.

Școala românească de construcții era foarte apreciată și pe vremea comunismului. Specialiști români și-au adus contribuția la realizarea unor mari obiective industriale și în alte state ale lumii.

C.N.I.T. (Consiliul Național al Inginerilor și Tehnicienilor) a fost forma de organizare asociativă a inginerilor și tehnicienilor din România. În țara noastră, asociații profesionale ale inginerilor încep să apară încă din secolul al XIX-lea, când în anul 1876 se înființează Societatea de Ingineri și Arhitecți, însă prima asociație viabilă a fost Societatea Politehnică, înființată în anul 1881 cu ocazia inaugurării căii ferate Buzău-Mărășești, prima cale ferată din România proiectată și executată de ingineri români. În anul 1918 s-a înființat la Iași Asociația Generală a Inginerilor din România. Scopul declarat a fost „organizarea și sporirea cunoștințelor și puterii de muncă a inginerilor (...), pentru a aduce cel mai mare folos în opera de refacere a țării (...), solidaritatea și susținerea intereselor profesionale ale acestora”. În anul 1949 cele două asociații fuzionează sub denumirea de Asociația Științifică a Tehnicienilor (A.S.T.). Numele asociației a fost schimbat între anii 1951 - 1962 în Asociația Științifică a Inginerilor și Tehnicienilor (A.S.I.T.), iar între anii 1962 - 1989 în Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor (C.N.I.T.). În anul 1990 asociația și-a reluat numele de „Asociația Generală a Inginerilor din România”. Asociația Generală a Inginerilor din România este o organizație profesională neguvernamentală a inginerilor din România, având ca obiective să promoveze cultura industrială și să sprijine activitatea profesională a inginerilor. Sediul instituției este situat în București, pe Calea Victoriei, la nr.118, deasupra fiind postată o poză a sediului central.

Dinamoviada de atletism 1981

Dinamo a fost și este încă denumirea unor cluburi sportive românești dar și din alte state ale fostului lagăr comunist. Aceste cluburi funcționau sub patronajul (sponsorizarea) Ministerelor de Interne (Afacerilor interne sau cum se mai numeau ele atunci). Periodic aveau loc competiții interne sau internaționale ale sportivilor legitimați la aceste cluburi. Aceste competiții se numeau Dinamoviade și în cadrul lor se desfășurau atractive și importante concursuri în diverse sporturi.

Piesa de mai sus s-a conferit tuturor participanților la Dinamoviada internațională de atletism ce a avut loc la București în anul 1981. Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc în anul 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab. Treptat, crește interesul pentru activitatea sportivă, în general, și atletism, în particular. Se organizează curse care atrag un număr mare de concurenți, se conturează o literatură de specialitate și sunt organizate competiții pe criterii de vârstă. Mai mult, cu prilejul serbărilor școlare sunt introduse întreceri la alergări și sărituri la mai multe licee din diverse orașe. În anul 1912, se înființează Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri, parte din Federația Română a Societăților Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federației Române de Atletism (FRA), a 19-a federație pe lista mondială, care în anul 1923 se afiliaza la Federația Internațională de Atletism Amator (IAAF). Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în anul 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din anul 1922, femeile vor avea propriile competiții, iar trei ani mai târziu vor fi organizate primele Campionate Naționale Feminine, precum și primele Campionate pentru juniori. În anul 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegație a Romaniei formată din 10 atleți și 2 atlete participă pentru prima dată la o astfel de competiție, iar în același an debutează Campionatele Universitare din România. În anul 1930, la Atena, atleții români se clasează pe locul al doilea, la prima ediție oficială a Jocurilor Balcanice, iar în anul 1934, la ediția inaugurală a Campionatelor Europene, participă 4 atleți români. În anul 1937, FRA organizează, pentru prima dată în România, Jocurile Balcanice, iar în anul 1948 debutează seria Campionatelor Internaționale ale României, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Începând cu anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate marile competiții mondiale și europene și scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului românesc.

Cupa U.T.C. - schi (Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Editura "Pământ românesc"

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda Editurii “Pământ Românesc”. Studiind intens netul nu am aflat niciun fel de informații despre această editură. Totuși DEX (dicționarul explicativ al limbii române) oferă câteva informații despre editură, în general: “Editura = Instituție cu personalitate juridică specializată în valorificarea dreptului de autor, care publică și difuzează operele de creație intelectuală. Încă din Antichitate s-au multiplicat manuscrise prin copiere, orice persoană interesată în achiziționarea unui manuscris putând să-l recopieze. În perioada Evului Mediu, în Europa, ateliere de copiat au existat aproape numai în mănăstiri, Biserica fiind principalul editor de carte. O activitate de editare susținută a început însă, practic, o dată cu apariția tiparului în Europa. În sec. 16-17, au început să se afirme case editoriale ca Elzevir (Leiden), Plantin (Anvers), Estienne (Paris) ș.a., după care s-au înființat edituri la Leipzig, Viena, Florența, Zürich, Londra, Edinburgh (în Europa), Boston, Philadelphia, New York (S.U.A.). Printre cele mai vechi și mai importante edituri din România au fost „Socec” (1852), „Casa Școalelor” (1896), „Minerva” (1898), „Datina Românească” (1908), înființată de N. Iorga, „Cartea Românească” (1919), „Cultura națională” (1921), continuată de „Fundația regală pentru literatură și artă” (1933), condusă de Al. Rosetti ș.a. În prezent, în România există circa 3000 de edituri și case editoriale (Editura Academiei, Editura Albatros, Cartea Românească, Editura Ion Creangă, Editura Dacia, Editura Didactică și Pedagogică, Editura Eminescu, Editura Enciclopedică, Editura Kriterion, Editura Litera, Editura Meridiane, Editura Minerva, Editura Științifică, Editura Tehnică; Editura All, Editura Fundației Culturale Române, Editura Humanitas, Institutul European, Editura Nemira, Editura RAO, Editura Teora, Editura Univers Enciclopedic ș.a.).”

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII