Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Râmnicelu, până în 1964 – Obidiți, este o comună din județul Buzău, care includ eși satele: Colibași, Fotin și Știubei fiind situată pe cele două maluri ale râului Râmnicu Sărat, imediat în aval de municipiul Râmnicu Sărat. Comuna este străbătută prin partea sa sudică, de șoseaua națională DN22, care leagă Râmnicu Sărat de Brăila, iar prin cea nordică de șoseaua județeană DJ202, care leagă Râmnicu Sărat de comuna Măicănești – Vrancea. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4789 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4335 locuitori) dintre care: români – 52,87%, romi – 39,23% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 56,58%, penticostali – 35,24% și restul – nedeclarată sau altă religie. În 1950, județul Râmnicu Sărat a fost desființat, iar comuna a fost transferată raionului Râmnicu Sărat din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. Obiectivele turistice ale comunei sunt:

situl arheologic “Movila Săpată”din zona satului Știubeiu care cuprinde: o așezare neolitică (mileniile al VI-lea–al V-lea î.e.n.), o așezare din Epoca Bronzului (mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.) și o necropolă medievală timpurie din secolele al X-lea–al XI-lea.
situl arheologic “Movila Panait D. Matei”, aflat la 1,6 km sud-sud-est de satul Știubeiu, cuprinde și el o așezare neolitică și una din Epoca Bronzului din aceleași perioade ca primul, precum și o așezare din epoca migrațiilor aparținând culturii Cenreahov (secolul al IV-lea e.n.) și o necropolă medievală timpurie din secolul al XI-lea.
Casele Mănăilă (1920) și Dan Stan (1915), ambele în satul Râmnicelu.

În curtea bisericii, cu hramul “Sfântul Gheorghe” din satul Colibași, se găsesc mai multe cruci cu numele şi fotografiile unor eroi căzuţi în cele două războaie mondiale, ridicate de către familiile acestora.

În apropierea şcolii din satul Râmnicelu se înalţă monumentul eroilor localităţii, aşezat pe un postament din ciment placat cu marmură şi având o cruce în vârf. Inscripţia ne informează că a fost construit , “În amintirea eroilor neamului căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea României” şi că, s-a “Ridicat în anul 1996, preot fiind Banu Viorel, cu contribuţia credincioşilor din parohia Râmnicelu, eparhia Buzău”. Pe monument sunt înscrise numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale şi în revoluţia din decembrie 1989.

În curtea bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din satul Știubeiu, a fost ridicat, în anul 1980, un monument având în vârf o cruce care este aşezat pe un postament din ciment, placat cu plăci de marmură, la iniţiativa preotului Banu Ionel, cu contribuţia sătenilor. Inscripţia arată că a fost ridicat, “În memoria celor căzuţi la datorie pentru patrie”, numele acestora fiind înscrise pe monument.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

C.O.S. Combinatul de oțeluri speciale - Târgoviște

Pentru contribuția la dezvoltarea combinatului,

în semn de prețuire 1973 - 14 dec. - 1983

Mechel Târgoviște (fost Combinatul de Oțeluri Speciale - C.O.S. - Târgoviște) este o companie din industria siderurgică din România, parte a grupului siderurgic rus Mechel. Încă din anul 1978, de la punerea sa în funcțiune, Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a fost dotat cu tehnologie modernă destinată producției de oțeluri speciale aliate și înalt aliate necesare dezvoltării industriei naționale, civile și de apărare (de exemplu, cea mai mare parte a oțelurilor nucleare utilizate la construcția Centralei nucleare de la Cernavodă au fost elaborate la Târgoviște). În cadrul combinatului a fost creată și secția Forjă de Blocuri și Bare (F.B.B.), care a fost utilată, printr-o infuzie de capital de peste 90 milioane de dolari la cotația anilor '80, cu mașini de forjat radial de ultimă generație. În anul 2010, secția FBB deținea singurele utilaje din Europa de Est certificate de NATO. În anul 2006 combinatul a avut o cifră de afaceri de afaceri de 646,8 milioane lei ți un profit net de aproximativ 57 milioane lei. Astăzi combinatul este deținut de firma Nikarom Invest din București. Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a fost privatizat în 2002, fiind preluat de firma Conares Trading, înregistrată în Elveția, pentru suma de circa 35 de milioane de dolari. Conares a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel. În luna februarie 2013 Mechel a vândut toate proprietățile sale din România, inclusiv combinatul de la Târgoviște, contra sumei simbolice de 230 lei firmei Nikarom Invest din București iar Mechel Târgoviște a revenit la numele vechi de Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște. În anul 2013, compania consuma circa 0,4 TWh de energie, aproape 1% din cât consumă România în total.

Primăria municipiului Târgoviște - România

România - Ministerul Apărării Naționale

Direcția Domenii și Infrastructuri

Târgovişte, fosta capitala a principatului Ţării Româneşti, este înzestrat cu o pereche de impresionante clădiri publice în stilul Beaux Arts, datând din perioada La Belle Époque: Primăria, împreună cu Muzeul de Artă, unde a funcţionat cândva vechea prefectură. Stilul s-a propagat prin intermediul instituţiei academice École des Beaux-Arts din Paris, având o influenţă uriaşă în lume, fiind în special potrivit pentru edificii publice sau private grandioase. Ambele monumente arhitecturale din Târgovişte, menţionate aici, sunt opera arhitectului (unele surse îl desemnează ca antreprenor constructor) Giovanni Baldassare Vignossa (am găsit, în şase surse, diferite feluri de scriere a acestui nume, optând pentru forma de faţă) şi a artistului decorator Giovanni Battista del Basso. Aceştia au făcut parte din cel de-al “doilea val” de constructori, arhitecţi şi artişti italieni activi în ţară, care au contribuit în mare măsură la ridicarea mediului construit a ceea ce este acum arhitectura României. “Primul val” de italieni (veneţieni în special) a fost activ la sfârşitul sec. 17 – începutul sec. 18, în timpul domniei Prinţului Constantin Brâncoveanu, contribuind la fundamentarea stilului brâncovenesc, precursor şi sursă de inspiraţie al celui neoromânesc din perioada modernă. Un al “treilea val” s-a desfăşurat în perioada interbelică, atunci când companii de construcţii şi birouri de arhitectură italiene au contribuit la realizarea arhitecturii Art Deco a Bucureştiului şi din restul ţării. Cel de-al “patrulea val” a început în timpul ultimei decade, odată cu boom-ul de construcţii şi imobiliar ce a avut loc pe aceste meleaguri, unde antreprenorii de construcţii italieni sunt printre cei mai activi în acest domeniu. Fotomontajul de mai sus şi fotografiile care urmeaza, prezintă din diferite unghiuri primăria din Târgovişte (constructie inaugurată în 1897). Îmi plac proporţiile echilibrate ale clădirii şi aerul de convivialitate al acesteia, caracteristici potrivite rolului primăriei în cadrul comunităţii. Un foarte curios element în cadrul bogatei panoplii decorative a clădirii este tema rozei vânturilor (un detaliu arhitectural ornamental rar folosit în România) de pe vârful turnului, o balenă cu o coroană pe cap, ansamblu redat mai degraba in stil Art Nouveau, care face un contrast captivant cu mediul acestui oraş situat la poalele Carpaţilor Meridionali, departe de mări şi oceane. Ceasul clădirii ocupă frontonul acesteia, avand o excelenta vizibilitate din piata publica, si pare a conserva cadranul şi limbile originale, inclusiv din mecanismul de sec. 19, judecand dupa tureta cu clopot de deasupra arcului de fronton. Este încadrat de doi grifoni din zinc de sorginte clasică, ce simbolizeaza autoritatea. Frontonul este de factură renascentistă, imbinarea celor două tipuri de design, constituind esenţa arhitecturii de stil Beaux Arts. Ceasurile publice de epoca, ce constituie importante puncte de focus pentru comunitate, au fost şi sunt încă printre principalele victime ale valului de renovări şi reparaţii abuzive de clădiri monument din ultima decadă şi ceva, unde, ca o regulă în România, nu se face apel la istorici de arhitectură.

Bucureştiul de exemplu fiind vaduvit de un număr important de orologii, înlocuite cu dispozitive electronice fără identitate, atât de pe edificiile de epocă din proprietatea statului, cât şi ale celor ocupate de mari companii. Este meritul edililor din Târgovişte de a conserva acest important element arhitectural şi clădirea primăriei în ansamblul ei, care în interior este un alt capitol fascinant de design Beaux Arts, şi de a păstra din identitatea arhitecturala atât de mult asaltată şi distrusă în alte oraşe în anii de la căderea comunismului. Primăria municipiului Târgoviște este situată pe Bulevardul Revoluției, la nr. 1-3.
(articol preluat de la Valentin Mandache).

Direcţia domenii şi infrastructuri (denumirea veche – Direcția construcții și domenii militare) este structura tehnică de specialitate a ministerului - autoritatea în domeniu - care potrivit reglementărilor în vigoare exercită în Ministerul Apărării Naţionale, obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute de legislaţie pentru proprietar şi administrator ce vizează fondul imobiliar şi reprezintă investitorul ministerului pentru obiective de infrastructuri construcţii militare. Ea coordonează, în specialitate, întreg sistemul de domenii şi infrastructuri la toate eşaloanele, elaborând norme tehnice, norme de funcţionare, proceduri, dispoziţii, precizări şi este singura autoritate în domeniu care iniţiază propuneri de acte normative sau modificări ale celor existente, ce pot avea impact asupra domeniului de responsabilitate. De asemenea, exercită direct şi prin unităţile subordonate controlul exploatării cazărmilor şi cel al aplicării şi respectării legislaţiei şi a regulamentelor militare de specialitate. Sus am postat steagul de identificare al acestei structuri militare. Responsabilităţile şi competenţele Direcţiei domenii şi infrastructuri se manifestă în domeniul: administrării proprietăţii imobiliare publice şi private a Ministerul Apărării Naţionale; elaborării politicii ministerului privind proprietatea imobiliară, modernizarea, dezvoltarea, menţinerea sau, după caz, reducerea acesteia prin proiecte şi programe imobiliare specifice; reprezentării intereselor Ministerului Apărării Naţionale, în relaţiile cu autorităţile administraţiei centrale şi locale şi cu armatele străine; controlului de stat în construcţii şi controlului disciplinei în urbanism şi amenajarea teritoriului, în Ministerul Apărării Naţionale; exercitării obligaţiilor şi responsabilităţilor prevăzute de lege pentru proprietar; elaborării propunerilor de acte normative specifice, emiterii de norme tehnice, dispoziţii şi precizări şi coordonării implementării acestora în întregul sistem de administrare, exploatare şi mentenanţă a proprietăţii imobiliare a ministerului; controlului respectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind modul de utilizare a spaţiilor, administrarea şi exploatarea cazărmilor, starea de întreţinere / reparaţii a proprietăţii imobiliare puse la dispoziţia categoriilor de forte ale armatei (similar). Sus am postat fanionul de identificare al acestei structuri militare.

Parcul Natural Bucegi - Babele - România

Peștera Ialomiței

Parcul Natural Bucegi este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a V-a IUCN (Uniunea Națională de Conservare a Naturii) situată pe teritoriile administrative ale județelor Brașov, Dâmbovița și Prahova. Aria naturală se întinde în partea sudică a județului Brașov (pe teritoriile administrative ale orașelor Predeal și Râșnov și pe cele ale comunelor Bran și Moeciu), în cea nordică a județului Dâmbovița (pe teritoriul comunei Moroeni) și în cea nord-vestică a județului Prahova, pe teritoriile administrative ale orașelor Azuga, Bușteni, Comarnic și Sinaia. Parcul Natural Bucegi a fost creat în anul 1974 pentru promovarea și dezvoltarea turismului, ca măsură de prevenire a procesului de exploatare irațională a resurselor naturale și distrugere a diversității biologice. El are o suprafață totală de 32663 ha, din care jumătate se află pe teritoriul județului Dâmbovița. În arealul parcului sunt incluse rezervațiile naturale:

Abruptul Bucșoiu-Mălăiești-Gaura (1634 ha)
Lacul fosilifer Paliul Hoților (arie protejată de tip paleontologic întinsă pe o suprafață de 6 ha, cu formațiuni de flișuri cretacice stratificate alcătuite din roci argilo-marnoase, conglomerate tilloide, blocuri de calcare și șisturi marno-argiloase cu inserții de calcit; cu bogate depozite de faună și floră fosilă)
Turbăria Lăptici cu o suprafață de 14,90 ha
Locul fosilifer Vama Strunga (10 ha)
Peștera Cocora (307 ha)
Abruptul prahovean Bucegi (3.478 ha)
Munții Colții lui Barbeș (1.513 ha)
Peștera Răteiului (1,50 ha).

Geologic, munții Bucegi sunt alcătuiți dintr-o mare varietate de roci: calcare, șisturi cristaline, fapt pentru care relieful este divers. Frumusețea peisajului este sporită de culmile abrupte de peste 1000 m dinspre Valea Prahovei, de netezimea platoului Bucegilor și de cascade (Urlătoarea). Altitudinile oscilează între 800 m și 2505 m (vf.Omu), unde este amplasată o stație meteorologică. Parcul cuprinde o mare diversitate biologică, geologică, geomorfologică, carstul ce prezintă o importanță deosebită prin frumusețea peisajului și prin interesul științific.Parcul prezintă o arie naturală montană cu o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Fauna parcului este una diversificată și reprezentată de mai multe specii de mamifere, păsări, pești, amfibieni și reptile, unele protejate prin lege și aflate pe lista roșie (UCIN). Flora ariei protejate este constituită din specii vegetale distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii geomorfologice sau altitudinii. În arealul acestui parc frumoase de cultură și arhitectură: Biserica Adormirea Maicii Domnului – Bran, Mănăstirea Sinaia, Castelele Peleș și Pelișor din Sinaia, Mănăstirea Caraiman, Biserica Domnească din Bușteni, Castelul Bran, Castelul Cantacuzino Bușteni.

Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpații Meridionali. Important obiectiv turistic, Cabana Babele este situată sub vârful cu același nume și este punctul de plecare central în drumețiile din munții Bucegi. Babele sunt „martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliană diferențiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate cretacice) și se găsesc în imediata vecinătate a cabanei cu același nume. Accesul este posibil cu telecabina Bușteni-Babele din Bușteni sau cu piciorul de la Bușteni pe Valea Jepilor sau pe creasta Bucegilor de la cabana Piatra Arsă. Din Bușteni pornește poteca marcată cu triunghi albastru pe văile Urlătoarea Mică și Urlătoarea Mare până în apropiere de cantonul Jepi. În continuare, urmează o potecă de legătură marcată cu triunghi roșu până sub Vârful Ciocârlia (2025 m), unde întâlnește drumul marcat cu bandă galbenă ce urmează linia telefonică până la cabana Babele. Durata traseului este de aproximativ 5 ore. Traseul Bușteni–cantonul Jepi este recomandat de parcurs doar vara. Ciupercile de piatră numite „Babele”- monumente ale naturii- aflate chiar în fața cabanei, precum și Sfinxul din imediata apropiere, constituie atracții importante, explicând afluența turiștilor la cabana Babele. Păstrând legătura cu Sfinxul, Babele au fost supranumite „Altarele ciclopice din Caraiman”, fiind închinate Pământului și Cerului, Soarelui și Lunii, ca și lui Marte, zeu al războiului și al agriculturii. Despre apariția lor s-au format legende și teorii. Unii cercetători apreciază că agenții modelatori au fost apa și vântul cu sprijinul înghețului și dezghețului. Se are în vedere și alternanța rocilor, gresii și calcare de pe platou. Însă nu poate fi negată intervenția umană la finisarea formelor mai mult sau mai puțin regulate. Până acum, nici o dovadă științifică nu a putut explica pe de-a întregul acest fenomen și, astfel, legendele în jurul acestor stânci se dezvoltă în continuare.

Peştera Ialomiţei se află în inima Masivului Bucegi, în versantul drept al Cheilor Peşterii de pe Valea Ialomiţei, la o altitudine de 1530 m. Se poate ajunge cu mijloace auto, pe şoseaua ce urcă din Sinaia, trecând pe lângă cabanele Izvorul Dorului şi Bolboci sau dinspre Târgovişte, pe drumul ce urcă pe Valea Ialomiţei trecâd pe la Barajul de la Bolboci. Poteci mâncate, venind de la Omu, Babele, Vârfu cu Dor, Bran, converg către acest punct turistic. Linia de telecabină Bușteni-Babele-Peştera, facilitează accesul spre aceste locuri pitoreşti. Cea mai importantă bază de cazare o constituie Hotelul Peștera, cu o capacitate de 170 locuri, iar la jumatate de oră distanţă se află Cabana Padina, cu o capacitate de cca 120 locuri. În perioadele de vârf se poate înnopta şi la Schitul Cocora. Poienile largi, ascunse între brazi, de pe malul Ialomiţei, oferă minunate locuri de camping. Prima descriere este făcută de Klemlauf în 1793, dar Peştera Ialomiţei era cunoscută cu mult timp înainte, căci Mihnea Vodă cel Rău s-a ascuns aici în 1510. Schitul construit în sec. XVII de călugării mănăstirii Sinaia (distrus de un incendiu) l-a impresionat puternic pe călătorul englez John Padget, prin sălbăticia şi pitorescul locului. El relatează că după spusele bătrânilor călugări, peştera merge preţ de multe zile prin munte, deşi pe atunci nu se cunoştea decât Grota lui Mihnea Vodă. În 1896 L Popovici-Haţeg şi L Sângeorzan descoperă cea mai mare parte a peşterii, până La Altar. În 1911, biospeologul C. N. Ionescu explorează încă 120 m în amonte de La Altar. Cercetări speologice sistematice sunt întreprinse de M. Şerban şi L Viehmann în 1953, ajutaţi de alpinistul Emilian Cristea. Ei au cartat 800 m de galerii, considerându-se explorarea terminată în linii mari. Mii de turişti, alpinişti şi speologi s-au perindat apoi în peşteră, fără să se mai poată spera la noi descoperiri. Şi totuşi, în 1979, speologii amatori ai Clubului speologic „Hades” - Ploieşti, forţând o strâmtoare aflată doar la câţiva metri de potecă turistică, au descoperit o nouă sală, lungă de aproape 60 m şi înaltă de 15 m, slab concreţionată, dar importantă pentru înţelegerea genezei peşterii. Lungimea totală actuală este de 128 m. Peştera Ialomiţei s-a format pe direcţia unei falii orientată est-vest. Faţă de acest plan de ruptură, cele două campartimente s-au deplasat unul faţă de celălalt, lăsând între ele un gol care este peştera. Apele de infiltraţie şi pârâul captat de acest gol au modelat prin eroziune calcarul, dar efectele acestei mişcări sunt marile oglinzi de fricţiune - suprafeţe de rocă netezite, înalte de zeci de metri, din Sala Urşilor şi Sala Hades. Portalul, înalt de peste 10 m, deşi urâţit de un gard metalic şi stâlpi electrici, ne reţine atenţia prin geometria sa : lespezile slab înclinate ale tavanului sunt strate de calcar jurasic, bogat în resturi fosile. Grota Mihnea ne impresionează prin dimensiunile sale, iar în timpul iernii şi prin stalagmitele de gheaţă formate pe seama infiltraţiilor de apă. În capătul sălii întâlnim o a doua poartă şi pătrundem în Pasaj - un tunel scund, care după câţiva metri ne conduce în Sala Decebal, cu o scurtă prelungire, Galeria Sfânta Ana, unde nu avem nimic deosebit de privit. Urcăm apoi abrupt o succesiune de scări printr-o galerie strâmtă, prin care curge apă în perioadele umede ale anului. După acest urcuş pătrundem într-o nouă săliţă : este punctul La răspântie, căci de aici ne putem abate fie la dreapta pentru a vedea Lacul, fie la stânga, spre Sala Urşilor. Optând pentru a doua variantă, ne strecurăm mai întâi pe sub o boltă scundă şi iată-ne într-un spaţiu uriaş : Grota Urşilor, lungă de 60 m, lată de 30 m şi înaltă de 25 m, este una dintre marile săli din peşterile noastre. Ea reprezintă şi cel mai demn de admirat obiectiv al peşterii, din păcate slab pus în valoare de actuala amenajare. Sala Urşilor a avut cu mult mai multe podoabe, care au fost distruse de turiştii ce s-au perindat de aproape un secol. Pe la 1920, aici s-a desfăşurat şi un original concurs de tir: Concurenţii : elevi-ofiţeri veniţi într-o excursie ; ţintele : stalactitele din bolta Sălii Urşilor. Se mai pot vedea totuşi stalagmite masive „tip sfeşnic”, cu partea superioară foarte plată, caracteristice sălilor înalte, unde picătura de alimentare căzând de la mare înălţime are o largă zonă de împrăştiere. Urcând pe nivelul superior al sălii, unde se află o platformă netedă, trecem printr-o scurtă porţiune chiar pe sub tavanul cavităţii. Este punctul cel mai înalt: de la intrare până aici am urcat aproape 80 m. Coborând un prag stâncos, ajungem la pârâul subteran ce vine prin Galeria Apelor. Pentru a merge dincolo de Altar (un grup de stalagmite conice care barau cândva accesul mai departe), va trebui să trecem puţin prin apă, iar după 60 m vom intra într-o nouă săliţă, frumos concreţionată şi mai bine conservată, unde excursia noastră se poate considera încheiată. La întoarcere putem alege o variantă diferită de coborâre din Sala Urşilor: pe sub peretele nordic, foarte neted şi împodobit cu lungi draperii, o potecă se strecoară printre bolovani ajungand la cascada de la lac. În acelaşi loc ajunge şi pârâul din Galeria Apelor, curgând pe sub bolovani, pentru a se prăvăli apoi într-o cascadă înaltă de 3 m care, în perioadele cu debit bogat, alimentează un lac adânc de 4 m, cu apă limpede. Acest pârâu provine din cantarea carstică a unui afluent a1 Văii Horoaba. Peştera Ialomiţei a fost amenajată de Societatea Carpatină, apoi de călugării schitului, în 1967 ea a fost electrificată şi în acest moment se află în administrarea O.J.T. Dâmboviţa. Trebuie să recunoaştem însă că actualele amenajări se află la acelaşi nivel rudimentar de la începutul secolului, la care s-a adăugat o doză suplimentară de paragină, căreia lumina electrică nu-i sporeşte farmecul. În condiţiile în care peştera rămâne adesea fără ghid nu putem recomanda turistului decât să vină aici pregătit cu echipament şi surse individuale de lumină, să fie atent când merge pe scările putrede şi să privească peştera prin ce este ea, ca o creaţie a naturii şi nu prin ce a făcut din ea nepriceperea omenească. Durata normală a vizitării este de 1-1½ oră. O îmbrăcăminte mai călduroasă este recomandată, temperatura medie fiind de 5°C. Peştera este deschisă de marţi până duminică, între orele 9:00 - 18:00, iar taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Peştera Ialomiţei din masivul Bucegi a fost inaugurată pe 25 iulie 2015, după reabilitarea cu fonduri europene de 6,4 milioane de lei. În cadrul proiectului a fost modernizată aleea de acces la peşteră, căile de acces în interior, au fost refăcute instalaţiile electrice şi a fost amenajat un punct de informare turistică. La intrarea în peşteră a fost instalată o scenă pentru oficierea de slujbe sau pentru susţinerea unor concerte.

Vlad Țepeș Dracula 1431 - 1476

Turnul Chindiei - Cetatea Domnească Târgoviște

Vlad Ţepeș (născut noiembrie/decembrie 1432 şi decedat decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1455-1462 şi 1476. S-a născut în cetatea Sighişoara, ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănene. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei şi apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei, verişoară cu Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieţi şi o fată: Radu şi Vlad din prima căsătorie, Mihail şi Mihnea I cel Rău din a doua, şi Zaleska din a treia căsătorie. În timpul domniei sale, ŢaraRomânească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de turci. Vlad Ţepeş a devenit vestit prin severitate şi pentru că obişnuia să îşi tragă duşmanii în ţeapă. Datorită conflictelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică. În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obţineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) ameninţând Europa. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare. Fiind un personaj nu numai istoric, ci si literar si folcloric voievodul a fost ales de scriitorul Bram Stoker ca erou principal al romanului sau aparut in anul 1897. De atunci, Dracula si Transilvania, taramul care adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri undeva in mijlocul padurilor intunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez. Se spune ca transformarea lui Vlad Tepes in Contele Dracula insetat de sange se datoreaza faptului ca, potrivit obiceiului in acea vreme, invingatorul unei lupte isi potolea setea band sangele celor invinsi. Vlad Tepes s-a nascut in orasul Sighisoara, in Transilvania in 1431, fiind mai tarziu domnitor al Valahiei. Tatal sau, Vlad Dracul, a fost cavaler in Ordinul Dragonului, ordin cavaleresc din Estul Europei care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman. Al doilea fiu al sau a fost Vlad II – DRACULA, A-ul de la sfarsitul cuvantului „dracul” fiind un mod prin care se stabilea apartenenta – Dracula, fiul lui Dracul. Porecla „Tepes” i-a fost atribuita abia dupa moartea sa in 1476, din cauza modului in care ii pedepsea pe otomani, tragandu-i in teapa. Tragerea in teapa era un mod de executie crud, victima fiind infipta intr-un par ascutit, gros cat bratul unui om. Se spune despre Vlad ca ii placeau executiile in masa, varfurile parilor formand un fel de „padure”. Pentru a se bucura de aceste „spectacole” Vlad obisnuia sa organizeze ospaturi in fata celor care mureau in chinuri. Copil fiind, Vlad Tepes a trait ca ostatic al turcilor. In timp ce familia i-a fost asasinata el a fost pus la curent cu chinurile pe care aceasta le-a indurat. Acesta pare a fi motivul ce i-a otravit sufletul asa incat, ajuns voievod, pedepsea taind, jupuind, spanzurand, decapitand sau tragand in teapa. Cunocut pentru sadismul sau, Vlad era in acelasi timp respectat de supusii sai pentru campaniile de lupta impotriva turcilor. Era respectat atat ca luptator cat si ca voievod ce nu tolera nedreptatea, in timpul domniei lui ridicand cateva manastiri. A fost un erou adulat, dar si temut de poporul lui. Pentru romani, Vlad Tepes a ramas voievodul in timpul caruia puteai bea apa din fantana Cetatii Targoviste, cu un pocal din aur masiv fara ca cineva sa-l fure (surse istorice confirma existenta acestei cupe care a fost folosita pana in ziua in care Vlad Tepes a murit). Despre moartea lui Dracula nu se cunosc prea multe, existand cateva ipoteze. Cea mai populara poveste este aceea ca ar fi fost ucis intr-o batalie impotriva turcilor, in apropiere de Bucuresti, in decembrie 1476. Altii sustin ca a fost ucis de boieri valahi, in timpul luptei. Ce s-a intamplat insa cu corpul neinsufletit al lui Vlad? Aceasta este un alt mister, o tesatura de legende, din care nici una nu a putut fi confirmata. Majoritatea istoricilor considera ca Vlad a fost inmormantat in apropierea altarului Manastirii Snagov, manastire ce se afla pe o insula in mijlocul lacului Snagov, singura legatura fiind barcile. Ceea ce este sigur este faptul ca i-a fost taiat capul si dus la Constantinopol, pentru ca intreaga lume otomana sa vada ca domnia voievodului infricosator se incheiase cu adevarat. In 1931-32, arheologul Dinu Rosetti, la ordinul Academiei Romane, a cercetat Manastirea Snagov pentru a descoperi trupul lui Vlad Dracula. Dar nu a descoperit decat cateva morminte jefuite, in interiorul manastirii, legendele locale spunand ca trupul lui Vlad ar fi fost inmormantat chiar la intrarea in manastire. Nedand crezare acestei legende, cercetatorul a sapat si a scos la iveala un mormant aflat in fata altarului. Mormantul era insa gol. Continuand sa sape, a gasit un altar pagan, cu oase ale animalelor sacrificate. Dand o sansa legendei, a inceput sa cerceteze locul de la intrarea in manastire, unde a gasit un mormant ce nu fusese jefuit, apartinand, se pare, unui nobil. Hainele care invaluiau cadavrul aratau ca apartineau unui om instarit. A fost gasit si un inel, provenit din Nuremberg. Totusi scheletul avea si cap si, asa cum am spus mai sus, este un lucru cert ca Vlad a fost decapitat. Manastirea Snagov are insa un grad ridicat de umiditate, ceea ce face ca majoritatea ramasitelor pamantesti ale celor inmormantati aici sa se descompuna foarte repede. Este deci foarte posibil ca si trupul lui Vlad sa se fi descompus inainte de a fi fost incepute cercetarile pentru descoperirea lui.

Curtea Domnească din Târgoviște a fost concepută ca un complex de edifcii care să servească atât ca centru al administraţiei ţării, cât şi ca locuinţă pentru domnitor, familia sa şi pentru numeroşii curteni și slujitori. Acesta era locul în care se ţineau consfătuirile divanului, se efectuau judecăţile mai importante şi se eliberau actele cancelariei. Tot aici erau primiţi oaspeţii şi călătorii străini aflaţi cu diferite prilejuri prin Țara Românească. Prima menţiune documentară a Curţii domneşti din Târgovişte se face în privilegiul din anul 1403, în care se arată că domnul îşi ia libertatea de a alege el mai întâi mărfurile pentru cerinţele casei sale din Târgovişte. Monumentele ridicate în secolele XV-XVIII ce fac parte din complexul “Curtea Domnească” sunt următoarele: Palatul domnesc, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mare - ctitoria lui Petru Cercel, Biserica Sfânta Vineri, Casa doamnei Bălașa, Biserica paraclis veche, Baia domnească și Foișorul. În actele interne, Curtea Domnească este atestată în timpul lui Mircea cel Bătrân când, într-un act al fiului și asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, se vorbește despre „[…]însuși orașul domniei mele Târgoviște[…]” Din acest act se poate înțelege că, la acea dată, aici funcționa o reședință voievodală, fortificată desigur. De altfel, săpăturile arheologice confirmă această supoziție, datând perioadei lui Mircea cel Bătrân: o casă, prima biserică-paraclis, o curtină și urme ale unei palisade (palancă) de lemn de mici dimensiuni. Dezvoltarea și extinderea fortificațiilor se face însă o jumătate de veac mai târziu, după menționarea ca singură capitală a Țării Românești (act emis de Alexandru I (Aldea) din anul1431). După mijlocul veacului al XV-lea, fortificațiile curții domnești devin cele mai mari din țară, șanțul de apărare, lat de aproximativ 20-24 m și adânc de 4m fiind întărit cu pari de lemn dispuși oblic în mal. Un act datat 17 noiembrie 1476 menționează pentru prima oară un pârcălab al cetății ceea ce presupune că, la acea dată, Târgoviște avea un important rol militar. Spre sfârșitul aceluiași secol se ridică o porțiune de cca. 20 m de zidce se terminată cu un turn de veghe. O altă etapă de extindere a fortificațiilor este inițiată la sfârșitul secolului al XVI-lea de către voievodul Petru Cercel care aduce suprafața din interiorul incintei la cca. 29000 mp, suprafața cea mai mare de dezvoltare a întinderii fortificațiilor pe care a avut-o de-a lungul timpului. Totodată, cu această nouă extindere, repară palatul și construiește o serie de utilități absolut necesare, precum apeductul ce aproviziona cu apă palatul și garnizoana. Totuși perioada maximă de dezvoltare a reședinței voievodale o cunoaște sub domnia lui Matei Basarab care dublează practic grosimea zidurilor, reface șanțul de apărare, ce urmează traseul fortificațiilor lui Petru Cercel. Acest nou șanț, cu o lățime și o adâncime de 3 m, era dublat de un val de pământ pe o lungime de 5 km peste care se ridica o palisadă de bușteni. Pe zidul de piatră au fost amenajate 10 bastioane de formă rectangulară (astăzi se mai văd urmele a 7 dintre acestea) cu o suprafață de 40 x 45 m. Cele 5 porți de acces în cetate, ce purtau numele localităților spre care se îndreptau drumurile (Buzău, Argeș, Dealu, Câmpulung și București), au fost refăcute din piatră asigurându-le și o cameră pentru corpul de gardă. Noile porți erau de formă pătrată, cu latura de 8,5 m, iar pe direcția de acces aveau două arcade cu deschiderea de 5 m. În ziua de azi se menține în elevație numai Poarta Dealului, iar porțile Câmpulungului și a Bucureștiului fiind descoperite din întâmplare cu ocazia unor lucrări edilitare, ultima fiind reconstituită.

Turnul Chindia reprezintă emblema de secole a orașului Târgoviște. Cel mai probabil a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Vlad Ţepeş. Cercetările întreprinse de arheologul N. Constantinescu au dovedit faptul că turnul Chindia a fost zidit pe pridvorul paraclisului din vremea lui Mircea cel Bătrân. Aşa cum se prezintă astăzi, Turnul Chindiei este rezultatul refacerii de la mijlocul secolului al XX-lea. Înalt de 27 m, este alcătuit dintr-o bază, având forma unui trunchi de piramidă, placată cu piatră de talie, din care se dezvoltă un corp cilindric, lucrat din cărămidă, cu diametrul la exterior de 9 m. Construcţia este alcătuită din trei etaje, dintre care ultimele două sunt marcate în afară de câte patru deschideri la fiecare nivel, terminate în arc frânt, şi de două balcoane, sprijinite pe console de piatră profilată, în interior, în jurul axului vertical, se înfăşoară o scară în spirală care urcă până la terasa aflată la partea superioară. Vizitatorii au posibilitatea de a se bucura de priveliștea panoramică a orașului, o dată ce urcă cele 122 de trepte ale turnului și pot admira foto-expoziția „Vlad Țepeș – Dracula. Legendă și adevăr istoric”. Curtea domnească din municipiul Târgoviște este situată pe Strada Calea Domnească, la nr. 118.

Grupul școlar I.U.P. Târgoviște - XXX ani - iunie 1979

A XXX-a aniversare a grupului școlar I.U.P. Târgoviște 1949 - 1979

Produsul de mai sus este o medalie realizată la comanda Grupului Școlar I.U.P. din municipiul Târgoviște. Medalia a fost realizată în anul 1979, ea celebrând existența de 30 de ani a acestu grup școlar. Studiind atent și îndelung internetul nu am aflat niciun fel de informații despre acest grup școlar sau despre acronimul IUP, deși sunt aproape sigur că ar putea însemna Întreprinderea de utilaj petrolier, având în vedere că și în județul Dâmbovița s-a extras și încă se extrage petrol.

Târgoviște este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Dâmbovița, Muntenia, România, numărând aproximativ 80000 de locuitori. Reședință domnească și capitală între anii 1396 și 1714, orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al Țării Românești. Orașul este situat pe o terasă înaltă de 260 de metri, deasupra văii râului Ialomița, la limita dintre regiunea deluroasă subcarpatică și Câmpia înaltă a Târgoviștei. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic, dar prima atestare documentară a localității este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul în anul 1396. Sus am postat stema actuală, iar dedesubt fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Târgoviște, din vremuri diferite.

Podul Mihai Bravu

Regimentul 3 Dâmbovița nr.22 Târgoviște

Tribunalul

Palatul Diviziei

Școala de Cavalerie

Poșta

Casa d'Italia

Bulevardul Carol I

Prefectura

Vederi

Dâmbovița este un județ din regiunea Muntenia, România, cu reședința în municipiul Târgoviște. Județul are o suprafață de 4054 kilometri pătrați (1,7 % din suprafața țării) și numără aproximativ 502000 de locuitori, fiind situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Altitudinea maximă se înregistrează în Vârful Omu (2505 metri) din Munții Bucegi, iar cea minimă de cca 120–125 metri, în Câmpia Titu. Unitățile administrativ-teritoriale ale județului sunt: 2 municipii – Târgoviște și Moreni, 5 orașe – Găești, Pucioasa, Titu, Fieni și Răcari, precum și 81 de comune, cu 361 de sate. Sus am postat stema și harta județului Dâmbovița iar mai jos pozele câtorva frumoase locuri de vizitat în acest județ, dar și monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.