Epaminonda's Blog.....: SCHONBICHL BEI AMSTETTEN

Mai jos admiri și două vechi trimiteri poștale ilustrate reprezentând

o clădire turistică din sătucul austriac SCHONBICLH BEI

AMSTETTEN, comuna AMSTETTEN,

bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ

Trimiteri poștale

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Mărțișorul flotei naționale române - 50 B

Vocea poporului - vocea lui Dumnezeu

Cu peste 100 de ani in urma, pe 1 martie 1913, romancele purtau la rever, legat cu fir rosu-alb, un martisor mai neobisnuit. Aurite sau argintate, martisoarele aveau gravate pe fata un torpilor, iar pe verso inscriptia:

'Martisorul flotei nationale romane. Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu', incrustata in marca tarii, cu coroana de fier a Regelui Carol I ca simbol central. Nu mai putin de 100000 de martisoare au fost vandute in cursul lunii februarie, facand concurenta serioasa 'fratilor Roller', comerciantii traditionali de 'martisoare fine', care aveau magazinul lor de ani de zile in strada Smardan. Si asta pentru ca, doar cu 50 de bani (pentru martisoarele argintate) si cu un leu (pentru cele aurite), romanul facea un gest de mare patriotism, fondurile astfel stranse fiind menite maririi flotei militare a Regatului. In plin conflict militar in Balcani – Romania inca era neutra, dar diferendul romano-bulgar avea sa vare pana la urma si tara noastra in razboi – Regele Carol I ii chemase pe cetatenii tarii sa contribuie la constituirea unui fond destinat inzestrarii marinei militare. Conferinta ambasadorilor de la Londra, care cauta sa solutioneze criza din Balcani, nu promitea sa aduca decat un armistitiu, cel mult o pace fragila, iar Romania nu stia daca-si va putea permite neutralitatea pana la sfarsit. Mesajul Tronului a fost, in epoca, unul hotarat, cerand camerelor legiuitoare sa ia in calcul bugetul necesar pentru intarirea armatei. E si motivul pentru care, in decembrie, se deschide Subscriptia Publica pentru marirea marinei militare nationale. S-a tinut, chiar, o conferinta la Ateneu, care sa arate cetatenilor de ce este nevoie de aceasta flota, iar presa vremii s-a implicat si ea in stimularea simtamantului patriotic. 'Sa marim si sa intarim flota militara a tarii', scria ziarul Universul. 'Ce trebuie pentru aceasta? Sa ne deschidem pungile cu totii, fara ezitare, ca un singur om, si sa oferim indata obolul nostru, oricat ar fi el.' Din subscriptia publica, pana la 1 martie, se adunasera aproape 150.000 de lei (strangerea de fonduri avea sa continue insa si dupa martisor), iar primii 1.000 de subscriptori care contribuisera cu cel putin 10 lei aveau dreptul de a 'boteza' vasele ce urmau sa fie achizitionate. S-au organizat concerte, spectacole de teatru si chiar... spectacole de circ, in beneficiul flotei militare nationale. Functionarii publici, cadrele didactice si alte categorii profesionale au donat salariul lor pe o zi pentru largirea acestui fond. Insa una dintre cele mai 'prizate' initiative a fost cea a asociatiei ofiterilor in rezerva din Ploiesti, care a emis ideea 'martisorului pentru flota nationala'. S-a si intervenit la Ministerul de Razboi si la Ministerul de Interne, pentru ca aceste martisoare sa fie distribuite in toata tara, cu incepere de la 5 februarie. Comanda a fost de 100000 de bucati (50000 argintate si 50000 aurite). S-au strans, astfel, 75000 de lei; iar leul avea greutate, pe-atunci!. Comitetul pentru distribuirea acestui martisor a fost format din deputatii I. Ionescu Quintus si Gh. Nicolaescu, apoi: Barbu Fotescu, George Nasopol, Gh. T. Danescu – proprietari si Gh. Danescu – agricultor, toti ofiteri in rezerva prahoveni. Acestia au constituit Comitetul flotei nationale al ofiterilor de rezerva si au continuat sa lucreze, in lunile urmatoare, in folosul inzestrarii marinei militare romane.

Mihai Eminescu 1850 - 1889

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. Prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Dedesubt prezint câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el;

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mănâ cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.

Traian Vuia - 150 de ani de la nașterea lui

Automobil zburător - aeroplan montat pe un

cărucior purtător și propulsat de o elice aeriană

18 martie 1906 - Montesson

Traian Vuia s-a născut în vara anului 1872, la data de 17/29 august, în localitatea Surducu Mic, din judeţul Timiş. Astăzi, localitatea îi poartă numele în semn de recunoştinţă. Între 1884-1892 Traian Vuia s-a aflat la Lugoj, unde a urmat studiile liceale. În această perioadă a construit mai multe modele de aparate de zbor de tipul zmeelor. Traian Vuia şi-a aşezat numele între legende, în panteonul de aur al umanității. Acest român de geniu şi-a demonstrat ideile revoluționare în ştiință şi în aviație, încredințând urmaşilor o moştenire neprețuită. Traian Vuia a fost primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol folosind doar sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. Până la avionul inventat de Vuia, denumit Vuia nr. I și poreclit Liliacul, decolarea dispozitivelor de zbor se făcea cu ajutorul unor mijloace exterioare aparatului, cum ar fi: catapultă, cablu de lansare sau remorcare. După ce a trecut examenul de bacalaureat, în anul 1892, Traian Vuia a plecat la Budapesta. S-a înscris la Politehnică, dar veniturile pe care le avea nu i-au permis să urmeze decât Facultatea de Drept. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în ştiinte juridice solicitând, în conformitate cu drepturile minime pe care le avea un student român, ca diploma eliberată să fie redactată în limba latină şi nu în limba maghiară. După absolvirea facultăţii, a ales să urmeze calea zborului şi a progresului, hotărând să-şi pună în practică ideile la Paris. La plecarea de acasă, i-a spus mamei sale: “Mă duc departe, la Paris, dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău; că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă” Ambiţiosul inventator purta cu el proiectul „aeroplanului-automobil”, pe care îl va prezenta, prin comparaţie cu alte aparate de zbor de la acea vreme, în cadrul unei conferinţe ţinută la Aeroclubul Francez. În februarie 1903 prezintă în faţa Academiei de Ştiinţe pariziene „Proiectul aeroplanului-automobil”. Ca orice idee care depăşeşte timpul său, proiectul a fost primit cu scepticism: “Găsirea unei soluţii la problema zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himeră.” Totuşi, inginerul român nu se descurajează şi îşi brevetează în acelaşi an aparatul de zbor conceput el. De acum, toate eforturile lui Vuia se vor îndrepta către construcţia efectivă a aeroplanului-automobil. Piedicile nu erau puţine, dar cel mai mult îl preocupa tipul de motor cu care să înzestreze aparatul “Vuia I”. Avea nevoie de un motor uşor care să-i asigure propulsia şi sustenaţia. Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze, avea să declare inginerul câţiva ani mai târziu. În aceste condiţii, inventatorul s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul, bazându-se pe cunoştinţele sale de mecanică şi termodinamică. Pe 18 martie 1906, la Montesson, în apropiere de Paris,Traian Vuia realizeaza primul zbor din lume cu un aparat mai greu decat aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord.

Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne. În anul 1946 Traian Vuia a fost ales Membru de onoare al Academiei Române. În anul 1950, revine în ţară, grav bolnav. Se stinge din viaţă la Bucureşti, în acelaşi an, la 3 septembrie. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. De la Traian Vuia ne-a rămas o vorbă de duh nepieritoare: “Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci pentru gloria geniului uman.”

Expoziția industrială japoneză

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată în amintirea unei oarecare expoziții industriale japoneze ce s-a organizat în România cândva. Se poate presupune că de-a lungul vremii s-au organizat mai multe expoziții industriale japoneze în țara noastră, dar insigna de mai sus nu oferă niciun fel de informații cu referire la data, locul sau industriile prezentate. Se știe că în regimul comunist se cristalizase obiceiul organizării de expoziții pe domenii și peste hotare, și asta cu caracter de reciprocitate. Cu această ocazie se încheiau și contracte economice de comerț și colaborare cu alte state ale lumii. Insigna face trimitere la steagul Japoniei.

Set 2 insigne - F.R.P. (Federația Română de Patinaj)

Patinajul incepe sa fie practicat in tara noastra din a doua jumatate a secolului XIX-lea. La 17 februarie 1874 membrii "Asociatiei de patinaj" din Cluj au participat la primul concurs public. La 1 decembrie 1912, anul infiintarii "Federatiei Societatilor Sportive din Romania", a fost infiintata si o "Comisie a sporturilor de iarna". Anul 1922 marcheaza organizarea in Bucuresti a primului concurs a "Cercului atletic bucurestean", si infiintarea primei "Comsii de patinaj" care a fost de fapt prima Federatie. In anul1923 a fost organizat un "bal mascat pe gheata", patinajul fiin practicat in localitatile: Sibiu, Targu Mures, Cluj, Arad, Lupeni si Petrosani. In anul 1925, Clujul devine centrul de activitate al patinajului. In 1927 "Comisia sporturilor de iarna" se transforma in "Comisia pentru sporturile pe gheata", iar in 1931 in "Federatia sporturilor de iarna".

Insigna pionierească - Tot înainte

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri.

Insigna de membru al Organizației de Pionieri

În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia.

“Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier".

În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII