Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În anul 2022 Banca centrală a statului sud asiatic Bangladeș a lansat în circulație o bancnotă nouă cu valoarea de 50 taka, cu mai multe elemente de securitate și cu design mai atractiv.

Principalele reprezentări de pe bancnotă sunt:

pe avers – chipul lui Sheikh Hasina
pe revers – calea ferată suspendată Metrorail

Bancnota este realizată pe hârtie în culorile primare: verde, roz, albastru și maro, în format orizontal cu dimensiunile 130 x 60 milimetri.

Sheikh Hasina, nume de căsătorie Sheikh Hasina Wazed, este o politiciană din Banglades, născută în data de 28 septembrie 1947, care ocupă funcția de prim ministru începând cu luna ianuarie, anul 2009. A mai deținut această din iunie 1996 până în iulie 2001. Ea este persoana care a fost în această funcție cea mai lungă perioadă de timp în istoria Bangladeshului, fiind în această poziție pentru o perioadă combinată de peste 17 ani. Hasina este fiica primului președinte al statului – Sheick Mujibur Rahman, fiind cea mai mare dintre cei cinci copii ai săi. Cariera sa politică a durat mai mult de patru decenii. Anterior, a fost lider al opoziției din 1986 până în 1990 și din 1991 până în 1995. Hasina a fost considerată una dintre cele mai puternice femei din lume, ocupând locul 39 pe lista Forbes Magazine a celor mai puternice 100 de femei din lume în 2020, locul 26 în 2018, și locul 30 în 2017. De asemenea, ea a fost inclusă pe lista „primilor 100 de gânditori globali” din deceniul actual. Hasina este membru al Consiliului femeilor lideri mondiali, o rețea internațională de actuali și foști președinți și prim-miniștri femei. Ea a fost inclusă și în lista celor mai influente 100 de persoane din lume a revistei Time din 2018.

Metroul suprateran din capitala Daka este una dintre cele mai recente, rapide și moderne magistrale de transport din Bangladeș, aflată încă în construcție. Garniturile de tren sunt compuse din câte șase vagoane și o locomotivă, putând transporta peste 2300 pasageri, așezați sau în picioare, la fiecare cursă. Viteza maximă de deplasare a garniturilor de metrou este de 110 kilometri pe oră.
2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 9 iunie 2007 prin care se popularizează Farul Punta de n’Ensiola.

Farul Punta de n'Ensiola, numit și Farul Cabrera, este situat în sud-vestul Insulei Cabrera, în Parcul Național Arhipelagul Cabrera din Insulele Baleare – Spania. El a fost dat în folosință în data de 15 august 1870, deși construcția sa era terminată cu doi ani mai devreme. Din punct de vedere topografic el are următoarele coordonate geografice:

latitudine nordică - 39° 7' 45
longitudine estică - 2° 56'

Farul este situat pe o stâncă înaltă de 100 de metri, iar înălțimea sa proprie este de 21 metri. Semnalele luminoase emise de acest far sunt vizibile de la distanța de 20 de mile marine (aproximativ 37 kilometri). Pentru doi ani acest far a fost abandonat dar în anul 1929 a fost redat în exploatare cu o nouă instalație de semnalizare. În anul 1967 turnul a fost supraînălțat iar felinarul său a fost înlocuit cu unul și mai modern. Turnul a fost căptușit la exterior cu tablă vopsită precum jocul de șah, în culorile alb și roșu. Din anul 1971 farul este automatizat și lipsit de pază. Accesul la far se face doar de pe mare. De la farul său priveliștea este impresionantă.
3. În anul 2022 Banca centrală a statului sud american Columbia a lansat în circulație o bancnotă nouă cu valoarea de 2000 pesos cu mai multe elemente de securitate și cu design mai atractiv.

Principalele reprezentări de pe bancnotă sunt:

pe avers – chipul lui Debora Arango Peres
pe revers – Cano Cristales (Canalul de Cristal, din provincia Meta)

Bancnota este realizată pe hârtie în culorile primare: gri-verzui, în format orizontal cu dimensiunile 128 x 66 milimetri.

Débora Arango Pérez (n. 11 noiembrie 1907 – d. 4 decembrie 2005) a fost o artistă și acuarelistă columbiană care și-a dezvoltat opera în cadrul mișcării expresioniste. Este considerată cea mai importantă și controversată artistă columbiană; Transgresivă în pictura ei, ea a abordat criticile sociale și politice, precum și a fost prima pictoriță columbiană care a pictat nuduri feminine. Ea a fost al șaptelea dintre unsprezece copii dintr-o familie de înaltă clasă. Rebeliunea ei a început de la o vârstă foarte fragedă, când în complicitate cu niște rude s-a îmbrăcat în bărbat și a mers călare, activitate cenzurată pe atunci femeilor pentru că „aia era treaba bărbaților”. În 1939 a participat la o expoziție la Club Unión și a obținut un premiu controversat de lumea artiștilor columbieni. Un an mai târziu i s-a organizat o expoziție individuală la Teatrul Colón și aceasta stârnind puternice controverse din partea societății columbiene mult prea conservatoare, astfel că la câteva zile după deschiderea expoziției, se dispune închiderea acesteia. Artista a fost pe punctul de a fi excomunicată pentru plângerile repetate făcute de Liga Decenței din Medellin pentru caracterul „imoral” al cadrelor sale. Ca urmare ea se aventurează în lumea satirei politice, folosind metafore zoologice în arta sa pentru a face aluzie la aspecte politice din societate. După peregrinări prin Europa, nelipsind reproșurile dar și succesele, revine în țara sa și expune fără rețineri (anii 1957 - 1964). În ciuda controverselor pe care le-a stârnit opera sa, Arango a primit numeroase premii. De-a lungul unei cariere care a durat aproape opt decenii, Arango a contestat constant tradiția și a stârnit controverse în lucrările sale. Rolul femeii în societate este o temă majoră în multe dintre lucrările lui Arango. Ea a prezentat femeile în imagini într-un mod în care nu erau văzute în mod normal: de exemplu, prostituate sau femei în închisoare. Débora Arango a donat 233 de piese din operele sale de artă Muzeului de Arte Moderne din orașul columbian Medelin (anul 1986). . Deși a fost adesea refuzată în anii în care producea unele dintre cele mai provocatoare lucrări ale sale, astăzi este considerată una dintre cele mai importante artiști. din Columbia, ca feministă și ca artist politic.

Caño Cristales (în engleză - Crystal Channel, în limba română – Canalul de Cristal) este un râu columbian cu cascade și curgere rapidă, situat în provincia Meta, afluent al râului Guayabero. Râul este numit în mod obișnuit „Râul celor cinci culori” sau „Curcubeul lichid” și este remarcat pentru culorile sale izbitoare. Albia râului, de la sfârșitul lunii iulie până în noiembrie, este de diferite culori galben, verde, albastru, negru și mai ales roșu, ultima cauzată de plantele Macarenia clavigera (familia Podostemaceae) de pe albia râului.
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează automobilele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 20 martie 2003 prin care se popularizează automobilul Ford T 1924.

Ford Model T (cunoscut și ca Tin Lizzie sau Flivver) a fost un automobil

produs de Henry Ford la Ford Motor Company între anii 1908 – 1927. Automobilul ford s-a produs în diverse modele (19 de la A la T), primul exemplar ieșind pe porțile Uzinei Piquette din Detroit, Michigan, SUA la data de 27 septembrie 1908.Ford Model T a fost numit automobilul care a influențat lumea. Modelul T a fost dotat cu un motor pe față ce avea 2,9 litri și 4 cilindri. Motorul producea 20 de cai-putere și o viteză maximă de 64–72 km/h. Consumul de 11,1 – 18,7 litri la 100 km este unul remarcabil chiar și în zilele noastre. Motorul funcționa și cu gazolină sau etanol. Modelul T a fost un model cu transmisie pe spate cu cutie cu trei viteze din care una este pentru mers înapoi. Au fost foarte puține schimbări de design în viața acestui model de automobil: primul model avea radiatorul, evacuarea și farurile aparente. Până în anul 1915 portierele de la șofer și pasagerul din față lipseau. Modelul T a folosit în premieră tehnologii foarte avansate precum folosirea oțelului cu vanadiu pentru o mai bună duritate. Aceasta a permis componentelor lui Model T chiar să funcționeze chiar și după 80 de ani de la fabricație! Deși odată Henry Ford a spus ”Orice client poate avea o mașină în culoarea preferată dacă aceasta este negru” modelele T au fost produse în diferite culori (peste 30) între 1908 și 1914. Ford a ales culoarea neagră ca și culoare de bază deoarece se usca mai repede la vopsit decât alte culori disponibile la vremea aceea, era mai durabilă și mai ieftină. Aceasta i-a permis reducerea timpului de producție. Producția totală a lui Model T a fost de 15.007.034 de bucăți (în 19 ani). În anul 1914, se producea o mașină la 93 de minute. În acel an uzina Ford a produs mai multe mașini decât toți ceilalți producători la un loc. Modelul T a fost un mare succes comercial. Atunci când Model T a ajuns la 10 milioane de exemplare, 9 din 10 mașini din lume aveau marca Ford. De fapt a fost un succes atât mare încât Ford nu a cumpărat nici un fel de publicitate între anii 1917 și 1923. Ford Model T a fost primul model de automobil asamblat în mai multe țări simultan: Canada și Anglia din 1911, Germania și Argentina din 1925,mai apoi a fost produs și în: Franța, Spania, Danemarca, Belgia, Brazilia, Mexic și Japonia. În permanentă căutare de noi procedee de creștere a eficienței fabricii sale, Ford a introdus în 1913 liniile de fabricație pe componente ("banda de lucru"). În anul 1914 mașina costa 450 – 890 dolari iar în anul 1916 prețul a scăzut la 360 dolari. În anul 1918 jumătate din mașinile din America erau Model T. Redau mai jos alte câteva caracteristici tehnice ale acestui automobil:

caroserie – 2, 3 sau 4 uși, berlină, convertible, wagon, roadster
motorizare – 2,9 litri, 20 cai putere, 4 cilindri în linie
cutie de viteze – 2 sau 3 trepte
ampatament – 2515 milimetri
lungime – 3404 milimetri
lățime – 1676 milimetri
greutate – 540 kilograme

5. În anul 2022 Banca centrală a statului arab Emiratele Arabe Unite a lansat în circulație o bancnotă nouă cu valoarea de 2000 dirham cu mai multe elemente de securitate și cu design mai atractiv. Principalele reprezentări de pe bancnotă sunt:

pe avers – chipul lui Zayed bin Sultan Al Nahyan
pe revers – centrala nucleară Barakah

Bancnota este realizată pe hârtie în culoarea generală maro în format orizontal.

Zayed bin Sultan Al Nahyan (n. 6 mai 1918 – d. 2 noiembrie 2004) a fost emir de Abu Dhabi pentru aproape 40 de ani (6 august 1966 – 2 noiembrie 2004). Este părintele fondator și principala forță din spatele formării statului - Emiratele Arabe Unite, așa cum sunt cunoscute astăzi, devenind primul președinte al acestei federații de monarhii absolutiste, aflându-se în această postură pentru aproape 33 de ani, din 1971 până la moartea sa în 2004. El este numit popular în Emiratele Arabe Unite ca „Părintele Națiunii”. Anul 2018 a fost declarat „Anul lui Zayed”, fiind centenarul nașterii sale, iar pentru a marca acest an comemorativ, compania aeriană Emirates a adăugat la designul exterior al unor avioane din flota sa o fotografie a marelui lider alături de mesajul „Year of Zayed - 100 years from the birth of the great leader”. (anul Zayed – 100 de ani de la nașterea marelui lider).

Centrala nucleară Barakah din Emiratele Arabe Unite este situată la 50 kilometri vest de localitatea Ruwais – emiratul Abu Dhabi (având coordonatele geografice: 23°58′04″- N și 52°13′54″ - E). Edificiul s-a realizat pe durata a zece ani (2012 - 2022) și a costat 24,4 miliarde de dolari USD. Această unitate este prima centrală nucleară din Peninsula Arabică, a doua în regiunea Golfului Persic și prima centrală nucleară comercială din lumea arabă, fiind format din patru reactoare nucleare APR-1400 (trei în funcțiune, unul în curs de testare post-construcție). Primul reactor a început să genereze electricitate în august 2020 și a intrat în funcțiune comercială în anul 2021. Câteva date tehnice generale ale centralei sunt:

tipuri de reactoare – PWR
furnizor de reactoare – firma KEPCO din Coreea de Sud
sursă de răcire – Golful Persic
capacitate termică – 4 x 3983 MWth

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DEH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE DIN

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

U.C.M. Reșița - fondată 1771 - INET Grup

(Uzina de Construcții Mașini)

Complexul metalurgic Resita a fost fondat în 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. U.C.M. Resita S.A. s-a infiintat in anul 1991 din fosta Întreprindere de Construcţii de Maşini Reşiţa (I.C.M. Resita). Dupa Legea privatizarii (nr. 58/1991) la 10 iunie 1993, proprietatea a fost transferata in proportie de 70% catre Fondul Proprietatii de Stat si in proportie de 30% catre Fondul Proprietatii. Sus am postat logo-ul Uzinei de construcții de mașini din Reșița. Când intri pe poarta U.C.M. Reșița (Uzina de construcții mașini) te impresionează dimensiunea de dezvoltare a uzinei, care are 25 de hectare de hale şi se întinde pe o suprafaţă de 130 de hectare. La U.C.M. totul este uriaş: halele de producţie, utilajele care ajung şi la 15 metri lungime şi înălţime, echipamentele pentru hidrocentrale care se produc aici şi care ajung să cântărească şi 120 de tone. U.C.M. este un mamut industrial care s-a extins în toate direcţiile timp de două veacuri şi jumătate şi a devenit practic sinonim cu oraşul Reşiţa, platformele industriale ale uzinei fiind amplasate în trei regiuni diferite ale oraşului. Platforma veche este situată în partea de sus a oraşului şi are o secţie de motoare navale, una de servomotoare, alta de tratament termic, de mecanică grea, de generatoare mari, sculerie şi secţia diesel, unde se făceau motoare. Platforma a doua care este praf şi pulbere acum, unde erau sectoarele aşa -zise calde, oţelărie, turnătorie, neferoase, forje. Toate piesele turnate din oţel sau fontă, alamă, bronz. Acum nu mai e aproape nimic. A mai rămas doar platforma Câlnicel din cadrul U.C.M., care a fost construită între anii 1975 - 1983. Cuprinde trei secţii, o secţie de prelucrări mecanice mari, secţia de sudură, secţia de generatoare. Începând din anul 1922 atelierul de întreţinere şi reparare maşini electrice existente în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa - UDR - (denumirea din aceea perioadă a uzinelor din Reşiţa) a început să producă şi maşini electrice noi pentru terţi. Etapa marchează apariţia celei dintâi fabrici de maşini electrice din Romania.

Aici s-au produs diferite motoare trifazate de curent alternativ, motoare şi dinamuri de curent continuu, generatoare trifazate pentru centrale electrice, motoare de curent continuu pentru tramvaie, motoare trifazate pentru laminoare, grupuri convertizoare, transformatoare, etc. În anii 1930-1932 la UCM Reşiţa se realizau primele maşini electrice în construcţie sudată, pionierat în tehnică, iar începând cu 1952 respectiv 1960 producea şi generatoare electrice pentru turbine cu abur, respectiv generatoare electrice pentru turbine hidraulice. UCM Reşiţa a păstrat în profil maşinile electrice de putere mare şi speciale, în general cu caracter de unicat sau cel mult de serie mică. Înainte de anul 1989 uzina de la Reşiţa dădea de lucru la peste 14000 de oameni, însă odată cu prăbuşirea economiei interne de după Revoluţie şi un management privat care într-un deceniu n-a reuşit să o rentabilizeze, în companie mai sunt astăzi 1590 de salariaţi şi aceia trăiesc cu grija că-şi vor pierde locurile de muncă. U.C.M. a fost fondată în data de 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. Sus am postat logo-ul U.C.M. Reşiţa.

În anul 1862 se construieşte aici prima locomotivă Tender STEG cu 10 roţi cuplate (vezi poza de mai sus).

Das Banater Bergland - Banatul Montan - 2015 - D.F.B.B. 1990 - 2015

25 de ani - Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) (în limba germană - Demokratisches Forum der Deutschen in Rumänien, abreviat ca DFDR) este o asociație a minorițății germane din România recunoscută prin HG 599 din 4 iunie 2008 ca fiind de utilitate publică. Aceasta a fost înființată în timpul Revoluției din decembrie 1989. În virtutea Legii partidelor, asociația poate participa la viața politică din România și poate propune candidați la nivel local și parlamentar. Legislația electorală le acordă dreptul tuturor celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România la un reprezentant în Camera Deputaților. Condiția este ca organizația să participe la alegeri și să obțină numărul minim de voturi menționat în lege. La alegerile locale din 27 septembrie 2020, FDGR a obținut 5 mandate de primari, 5 mandate de consilieri județeni și 68 de mandate de consilieri locali.

Filiala județeană Caraș-Severin a Forumului Democrat al Germanilor din România (Forumul Democrat al Banater Berglanddeutschen - DFBB) este o asociație înregistrată care reprezintă interesele minorității germane din întreg județul. DFBB militează împotriva oricărei discriminări împotriva minorității germane din România și pledează pentru menținerea limbii materne germane în școli, cultură și presă. Ea menține și sprijină păstrarea tradițiilor culturale, sociale și religioase în satele cu populație minoritară germană. Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin are sediul pe Strada Oituz, nr.6, numără 350 membri și a fost fondat în data de 9 ianuarie 1990.

De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit nenumărate împărţiri şi divizări administrative, în funcţie de interesele de moment ale stăpânitorilor săi. Mai ales în ultimul secol, aceste împărţiri au ajuns să ţină cont din ce în ce mai puţin de specificul său şi de dorinţele locuitorilor. Banatul istoric are o suprafaţă totală de 28.526 kmp, care în 1919-1920 au fost împărţiţi între trei state astfel: 18.966 kmp au revenit României (66,5%), 9.276 kmp se află acum în Serbia (32,5%) şi 284 kmp în Ungaria (1%). De formă patrată, Banatul are limite naturale în trei părţi (Mureşul la nord, Tisa la vest şi Dunărea la sud), o limită convenţională fiind doar cea de la est, care îl desparte de Transilvania şi Oltenia. Divizat după 1779 în comitate şi după 1920 în judeţe, Banatul a suferit unele separaţii care ar fi putut foarte bine să fie evitate, ţinând cont de suprafaţa sa relativ mică, asemănătoare cu cea a Belgiei sau Olandei. Din păcate, de multe ori interesele de la centru au urmărit atât tăierea sa în unităţi teritoriale distincte şi fără legături între ele, conduse în spirit centralist, cât şi detaşarea unor zone de margine, care au fost alipite în mod discreţionar altor regiuni. Acum, când falimentul împărţirii în judeţe începe să fie recunoscut şi la nivel oficial, acest lucru poate fi observat cel mai bine tocmai în regiunea noastră. În vremea administraţiei maghiare, Banatul a fost divizat în trei comitate, care acopereau fâşii verticale de teritoriu mergând de la nord la sud. Cel vestic se numea Torontal, fiind acum în cea mai mare parte a sa inclus în Serbia (Voivodina) şi Ungaria. Partea centrală o ocupa comitatul Timiş, cuprinzând regiunea Timişoara, dar şi teritorii din sud, actualmente în Banatul sârbesc (Vârşeţ, Biserica Albă). Zona estică o forma comitatul Caraş-Severin. După 1920, divizarea în judeţe (termen până atunci necunoscut în Banat, unde în perioada medievală fuseseră districte, cu suprafaţă mult mai mică) s-a făcut pe orizontală. Partea nordică a devenit judeţul Timiş-Torontal (ca un ecou al pretenţiilor teritoriale faţă de treimea din Banat cuprinsă în alte ţări), iar judeţul Caraş-Severin a fost în scurt timp divizat la rândul său în cele două componente. Această situaţie s-a menţinut până în anul 1950. Trecerea de la judeţe la regiuni nu a însemnat imediat refacerea unităţii Banatului, însă succesivele modificări ale acestora au adus în cele din urmă forma dorită, care a existat în intervalul 1960-1968. Lăsând la o parte aspectele negative ale perioadei comuniste, putem spune că în sfârşit organizarea administrativă din acei ani respecta realitatea istorică. Revenirea la judeţe în 1968 a lovit din nou puternic în unitatea regiunii. Doar judeţul Timiş face parte din Banat în mod integral. Caraş-Severinul cuprinde trei localităţi (Bucova, Bouţari şi Cornişoru) care aparţin Transilvaniei (Hunedoara). La rândul său, judeţul Hunedoara a primit satele bănăţene Sălciva şi Pojoga, iar Mehedinţiul a primit oraşul bănăţean Orşova şi încă 11 localităţi (Baia Nouă, Coramnic, Dubova, Eibenthal, Ieşelniţa, Jupalnic, Ogradena, Plavişeviţa, Sviniţa, Tişoviţa, Tufări), limita istorică între Banat şi Oltenia fiind în realitate la Vârciorova. De asemenea, aproape tot malul stâng al Mureşului a fost inclus în judeţul Arad, care în cea mai mare parte nu aparţine Banatului. Unele probleme apar la delimitarea nordică, întrucât Mureşul, care reprezintă limita naturală a Banatului, trece prin mijlocul oraşelor Arad şi Lipova. Lipova este un vechi oraş bănăţean, iar zona Aradului din stânga Mureşului este formată din trei foste sate bănăţene (Aradu Nou, Sânnicolau Mic şi Mureşel). Din acest motiv, considerăm că soluţia adoptată în 1960-1968 a fost cea corectă, alipindu-se Banatului o fâşie de teren din dreapta Mureşului, care mergea până la Curtici, Şiria şi Săvârşin inclusiv.

Placheta - Cupa veteranilor - Semenic 1988

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Statiunea turistica Semenic este situata in judetul Caras-Severin, in Muntii Semenic. Muntii Semenic reprezinta cea mai importanta subunitate a Muntilor Banatului, nu degeaba intreaga zona poarta numele de Banatul Montan. Muntii Semenic fac parte din grupa sudica a Carpatilor Occidentali, culminand cu Varful Piatra Goznei (1447 metri) si Varful Semenic (1445 metri). Partiile de schi din Muntii Semenic se gasesc la 40 km de Resita, la o altitudine de 1400 de metri, si ofera servicii turistice precum centre de închiriat echipament sportiv, cursuri de initiere la schi, snowmobile, nordic walking, cicloturism, enduroturism, drumetiile. Complexul turistic cu spatii de cazare, restaurante si baruri se gaseste la peste 1400 m altitudine, intre virfurile Piatra Goznei si Semenic.Clima este blanda si usor suportabila, chiar si pentru copii. In timpul iernii temperaturile se situeaza intre -25 grade Celsius pana la +6 grade Celsius, vara intre +10 grade Celsius si +25 grade Celsius. Semenicul este unul dintre putinele locuri din tara unde zapada persista chiar si sase luni pe an, timp in care turistii pot schia in voie, la preturi acceptabile. Tot în zonă, însă în Văliug, a fost amenajată cea mai lungă pârtie de schi din ţară, de 5,8 kilometri şi o alta, de 800 de metri, dotată cu nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială. Dintre pârtiile mai vechi, chiar din staţiune, cea mai lungă pârtie de pe Semenic este Uriaşul cu o lungime de 1200 de metri. Diferenţa de nivel este de 220 de metri, iar traseul este considerat de un nivel mediu. Teleschiul poate transporta până la 800 de persoane pe oră. Ajungând pe aici se poate vizita; colectia trofeelor de vanatoare si biserica din secolul al XIX-lea, ce fac parte din ansamblul complexului turistic din Semenic, parcul national Semenic, lacul Cozna de la Crivaia, rezervatia naturala Izvoarele Nerei, rezervatia paleontologica de la Soceni, Lacul Valiug, Punctul fosilifer de la Apadia, Delinesti, Petrosnita, Târnova, Garâna, statiunea balneoclimaterica și lacul Trei Ape.

Arsenal Reșița

Produsul medalistic de mai sus este o insignă emisă la comanda clubului sportiv Arsenal din municipiul Reșița. Se pare că acest club se axează mai mult pe sportul fotbal. Din studiul internetului am aflat că la Reșița își are sediu o societate comercială cu denumirea Arsenal Reșița. Aceasta a fost înființată în anul 1972 pentru a produce tunuri de calibru mare și mijlociu. După 1990, fabrica s-a orientat și spre alte produse și servicii din domeniul civil. Din 2001, Arsenal Reșița funcționează drept filială a Companiei Naționale ROMARM. Se poate deduce că echipa Arsenal Reșița este susținută financiar de această fabrică și nu are vechime mai mare decât fabrica. Sus am postat o poza cu terenul de joc al echipei dar și un logo.

Kirchenchor Reschitza (Corul bisericesc - Reșița)

Produsul medalistic de mai sus este o veche insignă emisă de un cor german bisericesc ce a activat cândva în orașul Reșița. Probabil că insigna se oferea tuturor membrilor formației corale și se purta la piept. În afară de înscrisul Kirchenchor Reschitza (în limba română – Corul Bisericesc din Reșița) insigna nu oferă niciun detaliu. În zadar am căutat în imensitatea internetului. Se știe că în vremuri de demult, pe lângă multe lăcașe de cult, au existat formații corale, în deosebi ale etnicilor germani.

Jetonul I.C.M.R.R. - C

(Întreprinderea de Construcții Montaje și Reparații - Reșița)

Piesa medalistică de mai sus reprezintă un jeton emis de I.C.M.M.R. (Întreprinderea de Construcții Montaje Metalurgice și Reparații) din municipiul Reșița. Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Reșița (în limba maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în limba

cehă Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură reșițene din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Uzina electrică

Uzina de laminat și Atelierul de mașini

Biserica Romano Catolică

Industria distileriei lemnelor

Hotel Național

Atelierul de roți montate

Cărămidăria

Instalația de aglomerare

Gara de Sud

Vederi

Caraș-Severin este un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Caraș-Severin, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.