Epaminonda's Blog.....: FILATELIE – VÂNĂTOAREA CA PASIUNE A REGILOR ROMÂNIEI

În data de 15 decembrie 2021 Romfilatelia a introdus în circuitul filatelic mondial emisiunea de mărci poștale Pasiunile regilor României (II), care explorează interesele particulare ale monarhilor României dincolo de ocupațiile lor oficiale, de implicarea în treburile statului, abordând o tematică incitantă –Vânătoarea. Pasiunea pentru vânătoare a existat în rândul reprezentanților tuturor familiilor regale ale Europei. În România, regăsim, firește, această pasiune, bine susținută de bogăția faunei care se constituie ca obiect al vânătorii.

De-a lungul vieții sale, pentru regele Carol I vânătoarea a fost percepută ca un mod civilizat de respectare a unei tradiții îndelungate, continuare a ars bellorum (arta războiului), Regele fiind educat și pregătit în cele mai bune școli militare ale Europei. În timpul său, pe plaiurile buzoiene unde acesta era prezent la vânătorile de urși, a fost ridicat conacul de la Rușețu, frecventat de toți regii României și ulterior, de reprezentanții nomenclaturii comuniste. Vânătorile regale aveau loc cu participarea invitaților străini, membri ai caselor regale ale Europei, iar invitația la vânătoare era considerată un semn de înaltă prețuire din partea regelui. Alături de aceștia, la partidele organizate participau și membrii familiilor reprezentative ale aristocrației românești. Considerate ca un ansamblu arhitectonic de excepție, Castelele Peleș și Foișor prezintă simbolurile care omagiază pasiunea vânătorii prin decorarea unor piese de mobilier și existența unor vitralii, basoreliefuri care înfățișează animale sau vânători, trofee ale animalelor vânate de familiile regale, embleme cinegetice sau colecții de arme vechi vânătorești. Dacă adăugăm la acestea impresionantele tapiserii flamande, intitulate Vânătoare de mistreți și Vânătoare cu șoimi, reușim să ne convingem că vânătoarea a fost o pasiune a tuturor regilor României. Nu trebuie să înțelegem că vânătoarea regală se desfășura oriunde și oricum. O descriere lămuritoare a legilor ce erau riguros respectate, o face Majestatea Sa Regele Mihai I: „Legile noastre de vânătoare erau foarte bine puse la punct, cu totul diferit de ce e acum. Erau perioade de timp admise pentru fiecare fel de vânat. Unele animale nu puteau fi vânate decât cu autorizație specială, erau protejate… urșii, de pildă. Cerbii lopătari nu existau decât în parcuri închise… era interzisă împușcarea păsărilor cântătoare. Pe urmă cerbii: mărimea și numărul lor erau reglementate la noi. Nu aveai voie să împuști orice și oricât… să bați recorduri mondiale”. (Interviu luat de Andrei Săvulescu în anul 1996). Din toate păsările și animalele vânate, se reținea o parte pentru nevoile Palatului Regal iar restul era vândut pentru a se asigura finanțarea parțială a cheltuielilor ocazionate de întreținerea terenurilor de vânătoare.

Îndrăgostit de zona de vânătoare din Munții Gurghiului, Ferdinand I a construit o cabană de vânătoare la Lăpușna, cu o arhitectură asemănătoare Castelului Peleș.

Este locul unde, mai târziu, Carol al lea II organizează o vânătoare, având printre invitați pe Regele Alexandru al Iugoslaviei (căsătorit cu Principesa Mărioara a României). Fotografiile realizate prezintă ca trofee de excepție coarnele cerbilor vânați. Cele mai multe prezențe la vânătorile regale le-au avut Carol al II-lea și fiul său Mihai. Regele era nu numai un pasionat al vânătorii, ci și al armelor de vânătoare. Între acestea se înscrie arma produsă de Holland & Holland, cu pat din os, lunetă Zeiss și ornamente ovale din aur, cu monograma regelui și coroana regală. Această armă a fost confiscată și modificată pentru dictatorul Nicolae Ceaușescu, care o folosea adeseori.

Regele Mihai I, a început să practice vânătoarea încă de la 11 ani. Un episod reținut în memoria participanților la o vânătoare de potârnichi în Sinaia-Livada (Timiș) este cel din septembrie 1936, când fiul regelui, „Mihăiță”, a stabilit recordul României de atunci, cu 89 de potârnichi vânate într-o singură zi. Cu un umor fin, Regele Mihai I se confesează autorului cărții O domnie întreruptă (Philippe Viguié Desplaces): „Tatăl meu a încurajat foarte mult pasiunea mea pentru vânătoare. Până în clipa când am ajuns să trag aproape de bine ca și el, poate chiar mai bine… Ceea ce i-a plăcut mai puțin”. Printre locurile frecvent întâlnite pentru organizarea vânătorilor regale s-au mai regăsit Valea Siretului (vânătoare de cerbi), Scroviștea, domeniu regal unde se găseau din belșug rațe, gâște și mistreți, Gheboaia, moșie a familiei Suțu, loc în care se întâlneau sitari. Pe terenurile de lângă Castelul Săvârșin s-au organizat vânători în timpul Regelui Mihai I. În pădurea tânără a zonei erau mulți mistreți și cerbi. De menționat faptul că Regele Carol al II-lea și Mihai au participat și la vânători organizate în afara granițelor țării, în Cehoslovacia, Franța și Germania. În exilul impus, Regele Mihai I a fost invitat la mai multe vânători ca oaspete al Reginei Angliei sau al familiei regale a Danemarcei. Ca un fapt inedit merită menționată prezența regelui Mihai I la o vânătoare de elani în Suedia, în anul 1949, împreună cu Prințul Wilhelm al Suediei, Regele Frederic al Danemarcei și Prințul Axel al Danemarcei. Mărcile poștale ale emisiunii cu valorile nominale de 3 lei, 6,50 lei, 10 lei și respectiv 10,50 lei, reproduc portretele regilor României Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I în ținută adecvată terenurilor de vânătoare, alături de scene simbolice ale vânătorilor regale regăsite în suita de vitralii a Castelului Peleș.

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.

Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - A 135-a aniversare a înființării trupelor de geniu

Necesităţile impuse de dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei naţionale, l-au determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe ceilalţi factori de decizie militară să puna bazele unor arme noi. În acest context ia fiinţa arma Geniului prin crearea în anul 1859 în Moldova a primei subunităţi române de geniu, Batalionul 1 Geniu, prin abrobarea data la 31 mai 1859 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe Raportul Consiliului de Ministrii nr. 1902. Un an mai târziu, corpul de geniu instituit prin ordonanţa din 31 mai 1859, va spori prin înfiinţarea unui al doilea batalion în Tara Româneasca, care împreuna cu cel din Moldova vor constitui întâiul regiment de geniu. Primele batalioane de geniu ale ostirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în patru companii. Comandant al acestor subunităti a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici, care s-a numărat printre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră.

Cupa U.T.C. '87 - radioamatorism (Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Radioamatorismul reprezintă practicarea radiocomunicațiilor prin posturi de emisie-recepție proprii, fără a se urmări interese economice sau transmiterea altor informații în afară de cele referitoare la calitatea emisiunilor stabilite. Instalațiile de radioemisie folosite de radioamatori (numite stații) au o denumire convențională care se atribuie pe plan central în fiecare țară. Radioamatorii pot face parte din diferite asociații naționale (radiocluburi) sau internaționale. Radioamatorismul, ca mișcare de amatori de radiotelegrafie, a apărut pentru prima dată în SUA (1919). În anul 1925 a fost înființată „Uniunea Internațională a Radioamatorilor (I.A.R.U.)”. În România, primul radioclub a fost înființat în anul 1926, iar în anul 1936 s-a înființat „Asociația Amatorilor Români de Unde Scurte”. În prezent, radioamatorii din România sunt reprezentați la IARU de „Federația Română de Radioamatorism”. Radioamatorii se pot organiza liber, conform legii civile.

Nicolae Grigorescu - Celebrul pictor român

Nicolae Grigorescu este primul pictor român de circulatie europeana, care a trait între anii 1838-1907. A început prin a face pictura religioasa: icoane si pictura murala în câteva biserici si mănăstiri din România - pictura de la mânastirea Agapia, ramânând pâna în zilele noastre o capodopera a geniului. Studiile si le-a facut la Paris, iar apoi s-a retras la Barbizon, alaturându-se grupului de pictori non-conformisti, care cu cativa ani înainte se stabilisera acolo practicând pictura de plain-air, începe sa picteze în padurea Fontainbleau, renuntând la principiile artei academiste, practicând un nou stil, asemenea unui Millet, Diaz, Corot, Troyon etc. Cunoaste o evolutie foarte rapida spre noua formula plastica, care se poate vedea în toate genurile pe care le-a abordat cu o neasemuita usurinta: portret, peisaj, scene diverse (istorice, câmpenesti, de razboi etc.), natura statica etc.Legaturile lui Grigorescu cu lumea artistica europeana, în special cu cea franceza, au fost foarte strânse, ani de-a rândul a avut în acelasi timp ateliere în România si Franta. Cel mai mult Grigorescu a iubit Bretania si Normandia: "Spalatorese în Bretania", "Taranca franceza în vie", "Fetita bretona", "Plaja la ocean", "Batrâna la Brolle", "Strada la Vitre", "Interior la Vitre", "Pescarita la Granville". A asimilat informatii care au aparut în a doua jumatate a veacului trecut si le-a aplicat în mod creator pentru a exprima adevarul plastic specific peisajului românesc. Eliberandu-se de conventionalismul academic a reusit în mod exceptional redarea sincera, directa si spontana a imaginii adevarate a naturii. A adus în arta româneasca legatura intima cu natura, contactul direct cu realitatea. O mentiune trebuie facuta pentru a scoate în evidenta talentul de desenator al lui Grigorescu. Artistul a desenat foarte mult, cele mai multe desene care se pastreaza pâna astazi, sunt legate de Razboiul de Independenta (1877) la care a participat ca reporter de razboi. Acum mai mult ca în alte situatii, ajunge sa se exprime în chip desavârsit, imaginile fiind prinse în fuga condeiului în care fiecare trasatura bruta, oarecum rezumativa, are ceva din precizia si forta unui cuvant spus într-o telegrama. Expresia rapida, precisa, elimina tot ce nu este indispensabil pentru a pastra si pune în valoare esentialul. Astfel, numai prin simplul duct al liniei, fara nici un fel de umbra, sugereaza volumele, asa cum au izbutit sa o faca marii desenatori clasici: "Trecerea Dunarii la Corabia", "Cap de pod între Tumu Magurele si Nicopole", "Caruta de campanie cu trei cai", "Rosier calare", "Turc fumând din pipa"; "Vedete la Plevna", "Ambulanta pe front". Catre sfârsitul vietii a venit definitiv în România, stabilindu-se pe Valea Prahovei pe care o cunostea înca din tinerete, când obisnuia sa faca dese excursii însotit de prietenii sai. Pentru o perioada s-a stabilit la Posada, o mica asezare între Sinaia si Câmpina, un loc foarte îndragit de artist. In 1891 paraseste Posada si se stabileste la Câmpina. Aici a avut 2 ateliere, unul mai întâi închiriat si apoi între anii 1901-1904 si-a construit pe un teren cumparat pe soseaua nationala, o casa-atelier în care a locuit împreuna cu sotia Maria Danciu si fiul lor Gheorghe. Planul a fost întocmit de însusi artistul, în stilul caselor din zona: opt camere, parter si etaj, balcoane pe trei laturi si acoperisul din sindrila. A trait în aceasta casa până în anul mortii (21 iulie 1907).

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
Stema Translivaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Sibenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921 a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen, la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Comportarea în situ a construcțiilor - Comisia Națională

Și în regimul comunist se organizau periodic întâlniri ale constructorilor specialiști pe tema comportării în exploatare a construcțiilor și studiul rezistenței acestora la dezastre naturale ori bombardamente de război. Școala românească de construcții era foarte apreciată și pe vremea comunismului. Specialiști români și-au adus contribuția la realizarea unor mari obiective industriale și în alte state ale lumii.

Fecioara Maria - 50 euro cent

Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iiisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de către Arhanghelul Gabriel,ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus. Conform definițiilor dogmatice adoptate de Sinodul ecumenic de la Efes, din anul 431, la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie – Eva - tot printr-o femeie – Maria - a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea "noua Evă". Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, și, ca exemplu, aproximativ 70% din catedralele franceze.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII