Epaminonda's Blog.....: SALO

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea italiană SALO, provincia BRESCIA,

regiunea LOMBARDIA și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Debarcaderul

Grand Hotel

Lacul Garda

Trimiteri poștale

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna turistică - Brașov (Biserica Neagră)

Edificiu de secol XVI, cunoscut initial sub numele de Biserica Sfanta Maria, (Biserica Neagră) este cel mai reprezentativ monument de arhitectura gotica din Romania. Biserica a fost incendiata anterior anului 1384, iar reconstructia sa a durat pana in 1477. O inscriptie descoperita in zidul bisericii il atesta ca prim ctitor pe Thomas despre care aflam ca a murit in anul 1410. Planul utilizat de catre arhitecti a fost acela de bazilica cu trei nave, egale ca inaltime, inscriindu-se in tipul de biserica-hala preferate in secolele XV-XVI in spatiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecti si mesteri. Biserica Neagra este cel mai mare edificiu de cult in stil gotic din sud-estul Europei masurand 89 de metri lungime, 38 de metri latime, 21 metri inaltime in interior si 40 metri inaltime in exterior. In aceasta biserica incapeau circa 5000 de persoane, cam cat era populatia orasului in epoca. Grav avariata dupa incendiul din 1689, Biserica Neagra este refacuta cu ajutorul unor mesteri veniti din Gdansk, pentru ca mesterii locali nu stiau sa inchida bolti de dimensiuni atat mari. Noile bolti sunt executate in stil baroc si nu in stil gotic. Biserica Neagra este celebra nu doar datorita dimensiunilor sale impresionante. Astfel, clopotnita sa adaposteste cel mai mare clopot din spatiul romanesc, un clopot din bronz care cantareste 6 tone. Biserica Neagra este cunoscuta si pentru marea sa orga (cea mai mare din sud-estul Europei) avand peste 4000 de tuburi. Corul sustinut de contraforti exteriori decorati cu edicole care adapostesc statui de sfinti reprezinta unul din putinele exemple de acest tip din Transilvania. Colectia de covoare orientale a Bisericii Negre constituie cea mai bogata colectie de acest fel din Romania. Daca sunteti in Brasov nu ratati concertele saptamanale de orga sustinute aici pe cea mai mare orga (marti, joi si vineri) din sud-estul Europei. Cu excepția muzeului Topkapi din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Chiar și un necunoscător ar fi impresionat de mulțimea de nunațe și modele a acestui decor neobișnuit, în vreme ce expertul va fi fascinat.În toate țările din răsărit, covoarele erau folosite în scop decorativ sau ca simbol al statului în primărie și în biserici, unde se decorau stranele și locurile patricienilor și ale conducătorilor breslelor. Ca să încapă în stranele înguste ele se tăiau adesea pe lungime, ceea ce demosntra că nu erau apreciate în mod deosebit. Se presupune că după Reforma care se împotrivea picturilor iconografice, covoarele au fost cele ce împodobeau pereții bisericii reformatoare, în locul icoanelor cu sfinți și al altarelor îndepărtate. Pe unele dintre ele se găsesc inscripții care menționează faptul că au fost dăruite bisericii.Într-un raport de inventar al Bisericii Negre din anii 1830 erau menționate doar 39 de covoare, dar la sfârșitul secolului erau peste 110. Pentru că nu există documente scrise, acest fapt s-ar putea explica doar prin trecerea neconsemnată a covoarelor din posesia persoanelor private și a breslelor după dizolvarea acestora (în 1876) în posesia bisericii. La sfârșitul sec. al XIX-lea, Prezbiteriul (Consiliul Bisericesc) al Bisericii Negre îl însărcină pe profesorul de arte E. Kühlbrandt cu inventarierea obiectelor de artă ale bisericii, printre care și a covoarelor. Kühlbrandt intră în legătură cu cel mai renumit expert în covoare al vremii, Prof. A. Riedl din Viena, care recunoscu valoarea colecției și îndemnă spre o depozitare propice și specializată. În tot acest timp, în alte locații, covoarele erau depozitate și scoase la licitații publice. Marea expoziție de meșteșug din Budapesta, 1914, unde au fost trimise și 39 de covoare din Brașov, a contribuit la creșterea interesului pentru produsele de artă exotice. Cu această ocazie, covoarele au fost spălate pentru prima oară și restaurate parțial. Astăzi colecția cuprinde 156 de exemplare, printre care și unele fragmente. Nici astăzi specialiștii nu sunt mereu siguri în privința tipurilor de covoare și a datării lor. Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca „transilvănene“, pentru că s-au păstrat în număr mare și în multe variante pe teritoriul Transilvaniei. Această grupă este formată în pricipal din așa-numitele covoare cu nișă dublă, apoi mai sunt covoarele cu nișă și covoarele de rugăciune care de diferențiază doar prin decorațiile centrale, covoarele „albe“, printe care se numără covoarele „Cintamani“, „Pasăre“ și „Scorpion“, al căror nume derivează din motivele evidente, covoarele-coloană cu motive arhitectonice. Cele mai multe covoare sunt in stare bună până la excelentă. Acest lucru se datorează în primul rând fostului atelier bisericesc de covoare de stat, aflat sub conducerea lui Era Nussbächer, și care a contribut în mod esențial la această acțiune. În interior, vizitatorul poate descoperi nenumărate obiecte de artă:

Altarul principal (1866): Până la reformă, biserica a purtat hramul Sf. Maria. Din acest motiv se presupune că altarul medieval care s-a pierdut ar fi avut o tematică mariologică. Pictura principală a actualului altar are ca temă o imagine a predicii de pe munte, ce ocupă un loc central în credința în harul lui Dumnezeu și în doctrina evanghelică. Altarul neogotic formează împreună cu stranele corului o unitate conceptuală.
Cristelnița (Bronz, 1472): Unul dintre puținele obiecte rămase din perioada de dinainte de incendiu și în același timp un exemplu valoros al artei de turnătorie medievală. Scrierea gotică minusculă destăinuie numele dăinuitorului: Parohul Johannes Reudel. În protuberanța boltită din piciorul cristelniței se pune mangal pentru încălzirea apei de botez.
Amvonul (1696): Predecesorul acestuia s-a pierdut în marele incendiu. Maistrul măcelar Laurenz Bomches a susținut ridicarea celui nou, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile-oglindă ale amvonului.
Altarul din Feldioara (sec. 15): Un fragment din retablul altarului transilvănean care s-a păstrat. Din Feldioara el a ajuns in posesia Muzeului Săsesc al Țării Bârsei, iar de acolo în Biserica Neagră. Pe tablă sunt pictate scene din viața lui Hristos.
Portalurile gotice (1477): Pe aripile portalului sudic, decorate cu motive vegetale gotice, este inscripționat anul 1477 alături de personaje fantastice. Dacă aceasta este data acceptată a lucrării atunci cele cinci portaluri sunt – alături de cristelniță – un alt element original al bisericii, care a supraviețuit incendiului din 1689.
Fresca Mariei deasupra celui de-al doilea lintou al portalului sudic: Pictura înfățișează pe Maria și pe pruncul Isus alături de Sf. Katharina și Sf. Barbara. Poziționarea unui motiv meditativ deasupra intrării corespunde cu tematicile timpanelor bisericești. În cazul celor două blazoane este vorba despre cel al Regelui Matthias și al soției sale, Beatrix de Aragon. Prezența lor în pictură ar putea indica faptul că Regele Matthias Corvinus ar fi fost dăinuitorul picturii pentru asigurarea relației bună dintre orașul Brașov și Rege.
Statuia Honterus de Harro Magnussen (1898): Statuia este o reprezentare idealistă a reformatorului, umanistului, tipografului și pionierului sistemului școlar, Johannes Honterus (1498-1549). Poziția sa și cartea pe care o ține în mână sunt în perfectă concordanță cu împrejurimile: cu o carte în mână, savantul indică spre liceul brașovean cu tradiție. Honterus coresponda cu Melanchton, reprezentantul umanismului în învățământ, și încuraja reorganizarea sistemului școlar. În același timp era și fondatorul primei tipografii în care au fost editate materiale reformatoare, materiale didactice și volume ale clasicilor antici ai reformei educației din Transilvania. În perioada reformei, vechile școli teologice latine au fost transformate în școli protestante. Cele doua reliefuri din bronz de pe soclu îl reprezintă pe Honterus în tipografie și la împărtășanie. Printre acestea se mai numara si stranele din secolele XVIII-XIX care atestă activitatea intensă a breslelor brașovene, alături de multe alte piese din aur și pietre funerare ale personalităților brașovene. În partea din spate a bisericii se află două expoziții deschise permanent, care povestesc despre istoria Bisericii Negre și despre viața reformatorului Johannes Honterus.
Până de curând tezaurul de parament al locașului a fost în mare măsură trecut cu vederea, până când, în 2002, specialiștii i-au descoperit valoarea. Cuprinzând piese vestimentare din perioada Evului Mediu, el nu este cu nimic mai prejos decât marile colecții din Danzig, Halberstadt, Brandenburg și Stralsund. Biserica Neagră din Brașov adăpostește și un număr mare de veșminte liturgice din materiale textile medievale și baroce de lux. Printre ele se află și veșmintele preoțești de slujbă și pluvialele purtate în Biserica Catolică în ceremoniile de sfințire sau în timpul procesiunilor. După Reformă, ele au fost purtate în slujbele evanghelice din Brașov până în sec. XIX, motivul fiind legătura cu moștenirea bogată și ca o mărturisire a Luteranismului. În sec. XIX au fost întocmite și paramente noi care au fost date uitării doar în ultima perioadă. Materialele, adesea mătăsuri brodate, provin de cele mai multe ori din țesătorii italiene, iar unele sunt de producție turcească. Broderiile valoroase din fir de aur sau mătase, sunt moldovenești, italiene, central-europene sau chiar locale.

Castelul Bran - România

Castelul Bran, situat intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, în comuna Bran, la 30 de km de Brasov, este singurul punct turistic care atrage sute de mii de turisti datorita unei legende, Legenda Contelui Dracula, deşi izvoarele spun ca Ţepeş ar fi trecut o singură dată pe aici, în drum spre Braşov. Initial Castelul Bran (in limba slava «brana» inseamna «poarta») a fost o fortareata cunoscuta sub numele de Dietrichstein, construita de Ordinul Cavalerilor Teutoni in anul 1212, care a fost cucerita de sasi spre sfarsitul secolului al XIII-lea. Prima atestare documentara este din 1377 cand brasovenii au primit, din partea lui Ludovic I d’Anjou, dreptul de a ridica cetatea pe locul fostei fortarete. Apoi, intre 1419-1424 a intrat in posesia lui Sigismund. La sfarsitul secolului al XV-lea a fost subordonata comitetului secuilor si sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei. La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a Romaniei Mari, in semn de recunostinta din partea orasului Brasov pentru contributia la Unirea cea mare de la 1918. Imediat dupa aceasta, timp de 7 ani, Castelul a intrat intr-o perioada de restaurare, sub conducerea arhitectului Curtii Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o resedinta de vara. Tot in aceasta perioada a fost construita si Casa de ceai. In timpul acestor lucrari, Castelul a fost dotat cu apa curenta de la o fantana sapata in stanca, adanca de 57 de metri si iluminat de la o uzina electrica cu turbina. De la aceasta uzina au fost apoi electrificate, in 1932, satele Bran, Simon si Moeciu. Apoi, in 1938, Regina Maria a lasat Castelul Bran drept mostenire Principesei Ileana, care l-a stapanit pana in 1948. Dupa abdicarea Regelui Mihai si expulzarea Casei Regale, Castelul a intrat in proprietatea statului, fiind abandonat si devastat. Abia in 1956 a fost amenajat ca muzeu de istorie si arta medievala. In 1987, castelul a intrat in restaurare, lucrare terminata in linii mari in 1993. In 2006 Castelul a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg, urmasul Principesei Ileana. In iarna lui 2007 noul proprietar l-a scos la vanzare. Deoarece consiliul Judetean Brasov s-a arata dispus sa rascumpere Castelul, avocatii care se ocupau de tranzactie au cerut pretul de 60 milioane de euro. Dupa o ancheta efectuata de o comisie parlamentara concluzia a fost ca retrocedarea Castelui Bran catre Dominic de Habsburg nu s-a facut cu respectarea tuturor prevederilor legale. In final, Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg de la 1 iunie 2009, cand avocatii Casei de Habsburg si conducerea muzeului au semnat procesele verbale de predare-primire a castelului. Nepot al Reginei Maria si fiu al Principesei Ileana, Dominic de Habsburg a dobandit Castelul Bran la aproape sase decenii dupa ce familia sa a fost fortata de regimul comunist sa paraseasca tara, pe cand el avea doar zece ani. Dupa ce Ministerul Culturii si Cultelor a retras majoritatea obiectelor din Castelul Bran, acestea au fost inlocuite cu obiecte si mobilier care au apartinut familiei de Habsburg, printre cele mai pretioase fiindCoroana, sceptrul si un pumnal de argint care au apartinut Regelui Ferdinand, o fotografie-portret a Principesei Ileana cu semnatura acesteia,un acoperamant al patului Reginei Maria, cateva piese de mobilier, dar si o carte de oaspeti care a apartinut Reginei Maria acesta fiindu-i daruita, în 1920, de comunitatea brasovenilor si în care se pastreaza impresiile tuturor personalitatilor din tara si strainatate ce au trecut pragul castelului de-a lungul a aproape trei decenii. Potrivit unui reprezentant al aministratiei Castelului Bran, in castel va fi amenajata si o sala de proiectii cu imagini ale Arhivei Nationale de Film despre istoria familiei regale si a castelului, o camera a costumelor familiilor regale, precum si o sufragerie. In plus, in Turnul Rotund al castelului va fi amenajat un apartament de lux,pentru cei care vor sa stea sa petreaca o noapte in Castelul Bran. De asemenea, proprietarii castelului intentioneaza sa restaureze Casa de Ceai a Reginei Maria, aflata in incinta domeniului Bran, care sa fie apoi deschisa publicului. Intr-una dintre camerele castelului, a fost amenajata si o camera “Bram Stoker”, unde este prezentata legenda lui Vlad Ţepeş (cunoscut si ca Vlad Dracul), precum si a mitului lui Dracula. In curtea Castelului este amenajat un muzeu al satului ce prezinta viata taranilor din zona, munca si traditiile din zona Rucar-Bran. In perioada sarbatorii Halloween, Castelul Bran este destinatia preferata a turistilor americani si englezi. O noua atractie turistica oferita de noii proprietari este un numar de 10410 sticle de Merlot de Dealu Mare din 2007 botezat ad-hoc „Chateau Bran”, la 45 de lei sticla, si 1377 de sticle de Cabernet Sauvignon din acelasi an si aceeasi podgorie, la 160 de lei sticla „înnobilata” cu mentiunea „Reserve de l’Archiduc” si semnatura „Dominic”. „Ambele sortimente vor fi comercializate doar la Castelul Bran, sub denumirea «Chateau Bran. Revista americana Forbes a plasat Castelul Bran pe pozitia a doua in randul celor mai scumpe proprietati din lume, cu o valoare estimata la 140 milioane dolari.

Insigna turistică - Munții Făgăraș

Muntii Fagaras se afla in Carpatii Meridionali, spre E-V, avand o lungime de 70 km, latime de 40 km, intinzandu-se pe o suprafata de 2000 kmp, reprezentand astfel cel mai puternic masiv alpin din muntii Romaniei. La vest se invecineaza cu defileul Oltului, la est cu Piatra Craiului, la sud-est cu Muntii Iezer-Papusa, la nord-est cu Masivul Taga si Persanii sudici, la nord cu sesul Tarii Oltului, iar la sud se invecineaza cu Culoarul Lovistei. Muntii Fagaras sunt formati dintr-o multime de piscuri si creste aliniate, care coboara catre extremitati sub 2000 m, catre defileul Oltului si depresiunea Dambovitei. Peste 20 de varfuri cu inaltimi mai mari de 2000 m se afla intre Suru si Ludisor, dintre care unele depasesc 2500 m: Moldoveanu - cel mai inalt, Negoiu, Vanatoarea lui Buteanu, Lespezi, Dara. Muchiile dinspre nord sunt scurte, puternic inclinate si se pierd in sesul Tarii Oltului, iar muchiile dinspre sud coboara in ulucul depresionar al Lovistei. Relieful glaciar (impresionant, inalt, cu gheturi, zapezi si geruri) si relieful fluvio-torential (monoton, moderat, domol) se gasesc in plan vertical. Relieful glaciar al Muntilor Fagaras, datorita inalimilor mari, are o larga varietate de forme glaciare foarte bine conservate. Vaile dintre Suru si Berivoiu sunt largite, in forma de U si adancite de ghetari, de-o parte si de alta a crestei principale. Crestele ascutite ale Fagarasilor si abrupturile stancoase sunt rezultatul activitatii ghetarilor. Intr-un contrast izbitor cu relieful glaciar, apare cel fluvio-torential, in care vaile se ingusteaza brusc, versantii sunt tot mai putin stancosi, iar custurile dispar, relieful continuandu-se cu pajisti largi si paduri. Pe plan transversal, din varful muntelui pana in sesul Tarii Oltului povarnisul coboara cu peste 2000 m pe mai putin de 10km, pe orizontala. De exemplu Coltul Vistei Mari are 2527 m iar in Vistisoara altitudinea coboara pana la 600 m. Din punct de vedere longitudinal Masivul Fagaras se vede ca un zid imens de piatra care coboara catre extremitati, sub 2000 m alt. Aici intalnim varfuri cu altitudini peste 2400 - 2500 m cum ar fi: Vf. Moldoveanu cu 2544 m, Vf. Negoiu cu 2535 m, Vf. Vistea Mare cu 2527 m, Vf. Lespezi cu 2522 m sau Vf. Vanatoarea lui Buteanu cu 2507 m. Sectorul central al Fagarasilor se imparte in sectorul glaciar de est (intre Fereastra Mare a Sambetei si Muntele Buzduganu) si sectorul glaciar de vest (intre Saua Scarii si tarnita Apei Cumpanite). Aici doar Dara ajunge la 2500 m, iar peste 2400 m varfurile: Ciortea si Boiu (catre vest), Urlea, Iezerul, Fundul Bandei si Musetescu (catre est). Muntii Fagaras sunt formati din roci metamorfice dure, de fundament, apartinand sisturilor cristaline, a caror sistuozitate este foarte impotanta in practicarea alpinismului. Versantul transilvan este alcatuit din sisturi de epizona, roci slab metamorfozate (formate la 4000 - 7000 m adancime), creasta principala din sisturi cristaline de mezozona (formate la 7000 - 14000 m adancime), aflorimentele pe spinari si abrupturi din sisturi cu mica alba, mica neagra si gnaise. Versantul argesan este alcatuit din roci cristaline de catazona (formate la peste 14000 m adancime), catre sud apar conglomeratele. Se intalnesc in caldarile si-n vaile glaciare, oferind turistilor locuri cu peisaje minunate pentru popas. Apa din aceste lacuri alpine este buna de baut, fiind apa curata, stransa din zapezi si ploi, de o transparenta uimitoare. In Masivul Fagaras se pot intalni intre 30 - 70 lacuri glaciare, in functie de anotimpul in care ne aflam.

Capra neagră este o adevarată mândrie a țării noastre, a fost declarată

monument al naturii și sălășluiește pe crestele alpine, greu accesibile chiar și celor mai experimentați alpiniști. Despre ea Eugen Jebeleanu spunea; “Au plămădit-o înălțimile muntelui – acolo unde creștetele poartă ocalele nevăzute ale cerurilor – din cutezanțe și din gingășii, au întărit-o stâncile din crită; au agerit-o vânturile și au săgetat-o piscurile și hăurile. Așa a ajuns să împartă cu vulturii împărăția neprihănirilor. Suișurile ei pieptișe, săriturile cele mai pline de cerbicie te țin cu sufletul la gură…” Capra neagra este cel mai „vechi“ mamifer din Romania: ea traia in perioadele glaciare cuaternare, alaturi de mamut si de rinocerul linos. A supravietuit incalzirii climatului retragindu-se in zonele montane inalte, ce constituie si habitatul ei actual: golul alpin si padurile adiacente. In schimb, ceea ce s-a schimbat drastic este distributia caprelor negre pe teritoriul Romaniei. Denumit stiintific Rupicapra rupicapra carpathica, acest animal ierbivor este gregar: traieste in ciopoare de 5-30 exemplare, conduse de femele batrine. Masculii adulti de peste cinci ani duc o viata solitara, retrasi in zone greu accesibile. Vârsta unui exemplar poate fi aflata numarind inelele de pe coarne. Durata de viata este estimata la 15-20 de ani. Capra neagra se distinge prin agilitate, putind face salturi de pâna la 2 metri inaltime si 6 metri lungime. Chiar si pe stinci abrupte, poate atinge o viteza de 50 km/ora. La nevoie poate inota, dar traversarea lacurilor alpine o epuizeaza. Printre dusmanii caprelor negre se numara ursii, lupii, râsii si acvilele de munte, dar numarul exemplarelor nu este periclitat de pradatori ci de braconieri.

Cetatea Rupea - Transilvania

Decebal - Regele Daciei

Cetatea Rupea (sau Cetatea Cohalmului) este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleolitic și neoliticul timpuriu (5.500-3.500 î.H.), având statu de monument istoric. Ea este situată în orașul brașovean Rupea, pe Strada Cetății. Prima atestare documentară datează din anul 1324 când sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert, al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetății, Castrum Kuholm. Numele de Kuholom face referire la roca pe care a fost ridicata: bazaltul. Documente din secolul al XV-lea menționează cetatea ca fiind un important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle. Cetatea a servit de-a lungul timpului ca fortificație dar și refugiu pentru populația ce locuia dealurile și valea din împrejurimi, așezarea ei fiind strategică: la îmbinarea drumurilor ce făceau legătura între Transilvania, Moldova și Țara Românească. Curtinele formează 4 incinte, fiind întărite din loc în loc cu turnuri poligonale, circulația fiind controlată de mai multe porți interioare care compartimentează ansamblul fortificat. Incinta centrală este prevăzută cu un reduit și cu o capelă. În 1716, zidurile cetății au folosit drept refugiu supraviețuitorilor epidemiei de ciumă, izbucnită în localitatea de lângă cetate. Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 1790, în urma unei furtuni puternice care i-a distrus acoperișul, rămânând pentru multă vreme în paragină. În timpul regimului comunist, cetatea a rezistat la distrugerea ei completă de către autoritățile comuniste, care doreau reciclarea bazaltului pentru amenajarea localității Rupea. Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Consiliul Local Rupea a semnat în anul 2009 un contract de finanțare, cu fonduri nerambursabile, a proiectului de reabilitare și extindere a infrastructurii turistice a orașului Rupea. Din acest proiect face parte și reabilitarea cetății abandonată de la Rupea. Din iunie 2013 Cetatea Rupea este restaurată în întregime. Cetatea Rupea este situată la 50 km de Brașov, construită pe un masiv de bazalt, în zona rezervației geologice Dealul Cohalm - "Bazaltele de la Rupea". Este o cetate țărănească cu patru zone întărite cu turnuri poligonale. Cetatea este modificată în timp, prin adăugarea a două curți interioare și trei turnuri de apărare. Fortăreața are forma unei spirale ascendente (cochilii de melc) și este construită pe trei incinte:

cetatea de sus (1500 mp) care este cea mai veche construcție. Cetatea de sus a fost ridicată pe ruinele davei dacice (se presupune că ar fi ruinele cetății dacice Ramidava). Aici se mai pot încă admira: Turnul Slaninii, specific comunităților săsești și fântâna adâncă de 59 de metri, Camera judelui, Camera preotului și Turnul Pulberăriei.
cetatea de mijloc, construcție din secolul al XV-lea, lărgită la începutul secolului al XVII-lea. Aici se pot identifica Turnul cu gratii, Capela și un alt Turn Pentagonal, unic în Europa, poartă de intrare în cetatea de mijloc.
cetatea de jos, construită în secolul al XVIII-lea. aici se află locuința paznicului cetății, din 1850, și magazia militară, construită la începutul secolului al XIX-lea

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Societatea Numismatică Română

Centrul cultural "Reduta" - Secția numismatică Brașov

Al III-lea Congres internațional de numismatică

"Regalitatea în România" - Brașov 2016

Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate.

Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris. Pe listele Societăţii Numismatice Române sunt în prezent 400 de colecţionari plătitori de cotizaţie din care câteva zeci sunt profesionişti care lucrează în muzee, centre de cercetare, universităţi, iar ceilalţi sunt colecţionari răspândiţi prin toată ţara.

Coroana regală a României s-a confecţionat din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţiontă la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii. Decizia de a se confecţiona o coroană de oţel, în locul uneia de aur, are o înaltă semnificaţie politică şi filosofică, reflectând, în acelaşi timp şi concepţia lui Carol I despre monarhia modernă. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea "Trecerea Dunării". Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în anul 1922.

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Brașov din vremuri diferite.

Biserica Sfântul Nicolae

Biserica reformată și Presbiteriul

Biserica săsească din deal

Cercul militar

Fosta primărie (Turnul sfatului)

Banca națională săsească

Palatul justiției (azi Prefectura)

Primăria

Prima școală românească

Școala Madchen

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Brașov, din vremuri diferite.