Epaminonda's Blog.....: IJSSELMUIDEN

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea olandeză IJSSELMUIDEN,

municipalitatea KANTEN, provincia OVERIJSSEL, din vremuri

diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Sint Crispjin

Biserica Hervormde

O fermă

O intrare în localitate

Casa Moezburg

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BUZĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Muzeul Județean Buzău

Vas ceramică - Epoca bronzului

Tabăra de sculptură Măgura - Ceas solar - România

Muzeul Județean Buzău reprezintă cea mai prestigioasă instituție cu profil muzeal din județul Buzău. Este o instituție permanent aflată în scopul societății deschisă publicului, care se ocupă cu strângerea, păstrarea, identificarea, catalogarea, menținerea, conservarea și expunerea de diverse obiecte sau artefacte ce reprezintă interes științific, istoric, artistic în scopul studierii, educării și recreerii, a mărturiilor material și spirituale ale existenței și evoluției comunităților locale a zonei de curbură a Carpaţilor din următoarele puncte de vedere: arheologic, istoric, etnografic, artistic, al culturii și civilizației și al marilor personalități creatoare așa cum se reflectă toate acestea în piesele de muzeu, din cele mai vechi timpuri până în contemporaneitate. Obiectul de activitate al Muzeului Județean Buzău îl constituie: depozitarea, conservarea și asigurarea restaurării patrimoniului cultural național, acționarea permanentă pentru îmbogățirea patrimoniului muzeal județean și național, organizarea de expoziții tematice temporare, de expuneri, simpozioane, manifestări aniversare ale unor evenimente ori personalități culturale, istorice, politice, realizarea și verificarea evidenței științifice și scriptice a tuturor bunurilor culturale existente în colecțiile secțiilor Muzeului Județean Buzău, asigurarea tuturor bunurilor de patrimoniu. Muzeul servește, de asemenea, drept centru de conferințe pentru publicul buzoian și național, dar și ca loc de desfășurare pentru conferințe internaționale. În muzeu sunt organizate colocvii, consfătuiri, concursuri, concerte, întruniri dintre cele mai variate. Aici se organizează anual sesiuni naționale de comunicări și referate ale căror rezultate sunt publicate în revistele de specialitate ale muzeului: “Mousaios” și “Analele Buzăului”. În anul 1891, Basil Iorgulescu cerea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice permisiunea de a constitui la Buzău, o colecție de piese arheologice, istorice și etnografice, ce fuseseră adunate de acesta în cei peste zece ani de căutări în județ. Prin urmare, în anul 1895 lua naștere prima colecție publică de piese arheologice, antropologice și istorice la Buzău, fiind expusă în una din sălile Liceului “Bogdan Petriceicu Hașdeu”. Astfel, se poate considera acest moment ca reprezentând nașterea primului muzeu buzoian. La data de 1 iulie 1933, ia ființă la Buzău, un muzeu în adevăratul sens al cuvântului, organizat în temeiul prevederilor articolelor 11-27 din “Legea pentru organizarea bibliotecilor și muzeelor publice”. Denumit “Muzeul regional al învățătorilor”, acesta funcționa pe lângă Revizoratul școlar și își avea sediul la etajul Școlii Primare numărul 1 de fete, deschis publicului pentru vizitare, doar o dată pe săptămână. Acesta era organizat pe mai multe secții: zoologie, botanică, istorie, numismatică, medalistică, artistică, istoria medicinei, geologică, monografică, publicistică și a copilului. Exponatele urmau să fie obținute atât prin achiziții cât și prin donații. Astfel de probleme reveneau unui comitet de sprijin alcătuit din 100 de persoane, conducerea muzeului fiind asigurată de un consiliu artistic în a cărei componență intrau profesori de diverse specialități, fiecare având în grijă câte o secție. Muzeul este transferat într-o încăpere a Palatului Comunal, în anul 1936, fiind deschis pentru public începând cu data de 24 iunie. Din cauza celui de-al doilea război mondial, muzeul trece prin unele perioade critice, o mare parte din patrimoniu fiind distrusă. Redeschis în anul 1953, muzeul are o expoziție permanentă propriu-zisă din anul 1955. Apreciind primele expoziții permanente, se poate afirma că, acestea nu reprezentau decât o simplă etalare, și aceea destul de confuză, a patrimoniului. Această expunere consta în piese originale, texte, grafice, hărți și panouri din placaj pe care erau reproduse scene din viața oamenilor, în decursul timpului. Pe data de 1 februarie 1968, a avut loc reorganizarea Muzeului Orășenesc Buzău, devenind astfel Muzeul Județean Buzău. Muzeul a cunoscut și câteva etape mai dificile. După reorganizarea sa din perioada 1962-1964 cu intervenții și modificări permanente reclamate nu de criterii științifice ci de cerințe de ordin subiectiv, în septembrie 1974 muzeul este închis și transferat în Palatul Comunal. Transferul s-a efectuat în ideea organizării aici a unui complex muzeal, în care pe lângă expoziția permanentă de arheologie și istorie să-și găsească locul și o secție de artă decorativă. După acest eveniment, în ideea înființării unei secții de artă decorativă, din anul 1971 se fac demersuri și se obțin, prin intermediul Oficiului pentru organizarea expozițiilor, lucrări de artă plastică (pictură, sculptură), dar și decorativă (ceramică, sticlă, imprimeuri, tapiserii). Așadar, se decide ca, la data de 9 decembrie 1976, muzeul să fie mutat în actualul sediu din Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 50, operațiune finalizată în luna martie a anului 1977. Muzeul Județean Buzău a cunoscut și câteva etape mai dificile. La noul sediu au fost executate, până în anul 1980, majoritatea lucrărilor de reparații capitale, consolidări și amenajări, s-a refăcut și îmbogățit tematica cu scopul de a acoperi spațiul existent. Toate aceste eforturi au fost finalizate la data de 12 iulie 1980 prin vernisarea sectorului de pictură “Brăduț Covaliu”, iar în luna decembrie a aceluiași an, a avut loc inaugurarea secției de artă decorativă a Muzeului Județean Buzău. Expoziția permanentă de arheologie și istorie, organizată în 13 săli cu secțiile: istorie veche și arheologie, istorie medie, modernă și contemporană, modernizată sub aspect muzeotehnic, a fost inaugurată la 7 iulie 1981, reorganizată în 1986 și actualizată în 1990. Clădirea Muzeului Judeţean Buzău a fost construită între 1931-1937 şi se situează între valorile de patrimoniu de importanţă regională fiind inclusă în lista monumentelor de patrimoniu. Clădirea a fost reabilitată în perioada 2010-2015 printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea totală a proiectului „Reabilitare Muzeul Judeţean Buzău” a fost de 38.347.904,32 lei.

Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura este un adevărat fenomen care s-a dovedit un creuzet de talente şi de creaţie liberă, o şcoală de înaltă artă, recunoscută pe plan european. Această tabără constituie un început de drum pentru sculptura românească, dar şi pentru alte tabere asemănătoare care s-au desfăşurat sau se desfăşoară pe plan naţional. Cu efortul conjugat al autorităţilor locale, al Uniunii Artiştilor Plastici din România, în august 1970 s-a pus temelia acestei tabere. Dovadă peste timp este “pisania” de început a taberei care consfinţeşte acest fapt. ,,Această piatră s-a înălţat azi ziua 18, luna August, anul 1970, la hotarul de început al acestei aşezări, dăruită sculpturii de judeţul Buzău”. Urmează în continuare numele celor 16 sculptori care au deschis acest ansamblu monumental. De la început s-a convenit ca tabăra să se desfăşoare pe durata lunii august, să lucreze mereu alţi 16 sculptori, iar fiecare să-şi conceapă pe loc lucrarea în funcţie de blocul de piatră pe care îl are la dispoziţie. Singurul sculptor care a lucrat în toate cele 16 ediţii a fost preşedintele filialei UAP Buzău, sculptorul Gheorghe Coman. Cunoscutul artist plastic, veteran de război, a creat la Măgura acea atmosferă de emulaţie, de bună dispoziţie şi efervescenţă creatoare proprie marilor capodopere. Înainte de sosirea artiştilor la Măgura, cioplitorii de la Ciuta scoteau din carieră 16 blocuri de piatră, de forme şi dimensiuni diferite. Blocurile de piatră erau transportate cu utilaje grele într-una din poienile Măgurei şi amplasate aleatoriu, dar grupate ca să formeze un tot unitar, iar în final să se constituie într-o ediţie de sine stătătoare. Pe lângă cantităţile pantagruelice de băutură, vin, ţuică şi mâncare aleasă pe care artiştii le primeau de la CAP-urile fruntaşe din judeţ, şi le consumau în incinta mănăstirii, ziua cea mare, decisivă pentru creaţia lor şi judecata de apoi a posterităţii, era tragerea la sorţi. Ideile apăreau doar în faţa blocului de piatră care putea să fie darnic sau, dimpotrivă, lipsit de noroc. Blocurile de piatră erau numerotate şi în ziua deschiderii taberei cei 16 sculptori scoteau din “căciulă” un număr care indica blocul de piatră ce îi revenea spre a fi prelucrat. Extragerea era urmată de strigăte de bucurie, când blocul de piatră era generos, sau dimpotrivă, de dezamăgire, când piatra nu era mai mică. Toţi artiştii, fără deosebire, erau satisfăcuţi, căci piatra de Măgura era de calitate, iar tema era lăsată la inspiraţia fiecăruia. Artiştii făceau înconjurul blocului de piatră, meditau îndelung, după care întocmeau schiţe sau simple crochiuri în urma unor dialoguri cu meşterii pietrari sau cu colegii de breaslă pentru ca, în final, blocul de piatră să capete forma operei de artă şi să intre în rezonanţă cu poiana şi pădurea din proxima vecinătate. Mirajul taberei de la Măgura a fost deplina libertate de creaţie, iar motto-ul taberei într-o perioadă de mari constrângeri artistice era Temă liberă, libertate totală de creaţie. Cioplitorii de la Ciuta erau prezenţi în tabără în toată această perioadă, ajutând sculptorii să-şi materializeze ideile creatoare, de la degroşatul pietrei până la finisajul propriu-zis. La cele 16 ediţii au participat toate numele “grele” ale sculpturii româneşti din ultimele decenii şi de aceea o enumerare, fie şi ea aleatorie, se poate face cu greu. Cei 163 de sculptori, reprezentativi pentru sculptura românească, au dat pietrei, la Măgura, valori artistice nebănuite care şi astăzi sunt motiv de meditaţie şi reverie. Tabăra este situata la 28 de km de orasul Buzau, pe raza administrativa a localitatii Magura, în apropierea Manastirii Ciolanu și azi ea aparșine de Muzeul Judetean Buzau. Tabără omagiază cele 16 secole de atestare documentara a Buzaului, fiind astfel conceputa ca, timp de 16 ani, 16 sculptori, mereu altii, sa lucreze in poienile Magurei si sa lase cate o lucrare distincta ce-i să-i reprezente. Tabăra s-a deschis oficial in august 1970 si s-a repetat pana in 1985. Cand fenomenul s-a incheiat, au ramas aici 256 de lucrari in piatra, lucrate de 163 de sculptori, adevarate capodopere ale geniului, ce se intind pe 21 ha; Sculptorii erau, la acea vreme, elevi ai liceelor de artă din țară sau proaspeți absolvenți ai Academiei de Arhitectură din București. Din păcate, sculpturile nu au fost marcate o perioadă pentru ca vizitatorii să poată cunoaște autorul și titlul lucrării. În prezent, fiecare sculptură are o tăbliță cu un număr de identificare. La intrarea în tabără puteți vedea numele sculptorilor și numerele lucrărilor acestora. Terenul de 21 ha, pe care sa află lucrările, aparține Mănăstirii Ciolanu dar acum este în administrarea autorităților culturale ale județului Buzău, care plătesc o chirie mănastirii. Numele care i s-a dat taberei se datorează faptului că piatra folosită a fost procurată din comuna Măgura, această tabără situându-se, de fapt, în comuna Tisău, vecină cu Măgura.

România - Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul de Poliție Județean - Buzău

Domnului plutonier adjutant șef (r)

Jipa Petre - pentru înaltul profesionalism

dovedit în cariera de agent de poliție

Până la apariția unor organe specializate de apărare a ordinii și linistii interne, ca politia, armata, justitia etc., oranduirea sociala a fost asigurata cu concursul întregii colectivitati.De-a lungul timpului apararea ordinii si linistii publice în Tarile Romane a fost încredintata unor organe care au purtat diferite denumiri: vornicul, vataful de vanatori, spatarul, aga în Tara Romaneasca. Cuvantul "politie" s-a împamantenit în limba romana probabil din epoca fanariota sub influenta greceasca în secolele XVII - XVIII. În baza Regulamentului Organic din 1831 se trece la organizarea generala a politiei. În activitatea sa Agia s-a bazat pe Regulamentul întocmit de Aga Costache Cantacuzino denumit "Alcatuirea politiei si drepturile sale" - prima lege a politiei cuprinzand 46 de articole. Legea din 17.06.1878 instituie la Bucuresti o politie judiciara si acorda tuturor comunelor urbane dreptul de a avea o politie municipala. În judetul Buzau în secolele XVIII - XIX ordinea si siguranta publica au fost încredintate ispravnicului care pana la Alexandru Ipsilanti era si administratorul judetului si, totodata, judecator local, fiind ajutat în îndeplinirea functiei de catre zapcii. Prin aplicarea prevederilor Regulamentului Organic s-a creat politia, iar la punctul 3 al memoriului trimis catre Obsteasca Adunare a Tarii Romanesti la 23.10.1831 se specifica: "Fiindca acest oras (Buzaul) se afla în drum mare din obstestile asezamantului trebuind a cere a se înfiinta politia cat mai în grab, un logofat, 2 paznici si 4 epistati, caci din lipsa acestora se vor pricinui greseli a caror greutate cade asupra carmuirii". În secolul XX prin legea de la 01.04.1903 omul politic de anvergura Vasile Lascar va moderniza politia, lege prin care s-a obtinut stabilitatea functionarului de politie. În Regulamentul din septembrie 1904 se stipula: "politia din orase stă sub autoritatea ministrului de interne". Anul 1929 aduce politistilor buzoieni o noua lege care stipula atributiile generale ale politiei defalcate pe: politia administrativa - care apara libertatea, proprietatea si siguranta persoanelor - si politie judiciara - care constata si urmarea orice infractiune de siguranta sau informationala. O noua lege de organizare a politiei în 1938 semnata de regele Carol al II-lea stipula trecerea politiei urbane din judete sub conducerea comandamentului Legiunii de jandarmi. Realitatile din teren si o puternica opozitie au condus la 01.03.1938 la abrogarea acestei legi. Dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial politia buzoiana s-a implicat în urmarirea si arestarea spionilor sovietici si a aflat o serie de amanunte legate de starea de fapt din Basarabia; de asemenea, s-au luat masuri pentru preîntampinarea actelor de sabotaj. În aceeasi perioada autoritatile competente buzoiene au luat masuri fata de controlul si supravegherea asistentei asigurate refugiatilor polonezi, iar dupa Dictatul de la Viena si întelegerea de la Craiova a fost monitorizata de catre politistii buzoieni trecerea prin Buzau a refugiatilor din Transilvania, Basarabia si Bucovina. Anul 1943 aduce politiei buzoiene, dupa mai bine de 100 de ani de la înfiintare un sediu propriu. În secolul XIX si în prima jumatatea a secolului XX politia a avut sedii provizorii în case închiriate de la anumiti locuitori. În luna iunie 1943 politia locala a fost mutata în imobilul "General Leon Gavriliul" din str. Transilvaniei, nr. 3. În 1944 politia buzoiana a fost mutata în sediul Palatului Comunal. Prin Decretul nr. 25 din 23.01.1949 a fost desfiintata politia si înfiintata Directiunea Generala a Militiei avand ca principale atributii urmarirea si cercetarea infractiunilor de pe întreg teritoriul tarii, din atributiile Militiei disparand activitatea informativa si contrainformativa care îi va reveni noii structuri înfiintate în 1949 - Securitatea Statului. Militia buzoiana a trecut în totalitate de partea Revolutiei din decembrie 1989, iar în art. 4 din Legea 40 din 18.12.1990 se stipuleaza: "Politia face parte din Ministerul de Interne (.) si îndeplineste atributiile ministrului privind asigurarea respectarii legilor, ordinii si linistii publice". Prin Legea nr. 26 din 11.05.1994 privind organizarea si functionarea Politiei Romane politia a revenit în actualitate ca o institutie de baza în exercitarea atributiilor pe linia apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor, avutului privat si public, prevenirii si descoperirii infractiunilor, respectarii ordinii si linistii publice. O schimbare radicala în organizarea si functionarea Politiei Romane a provocat-o adoptarea Legii nr. 218 din 23.04.2002. De asta data activitatea Politiei Romane constituie serviciu public specializat si se realizeaza în interesul persoanei, al comunitatii, precum si în sprijinul institutiilor statului. Prin adoptarea acestor 2 acte normative s-a urmărit punerea în practica a principiilor europene de asigurare a ordinii si linistii publice, politistul fiind functionar public în slujba comunitatii si a statului. Mai mult, deoarece Ministerul Administratiei si Internelor este minister integrator cu atributii concrete pe capitolul 24 "Justitie si afaceri interne", politiei îi revin importante sarcini de îndeplinit pentru realizarea acestui obiectiv important.

A.N.C.M.R.R. - Filiala Buzău - 25 ani 1991 - 2016

(Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere)

Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” este continuatoarea nobilelor tradiții ale structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere atestate legal din 1925, precum şi moştenitoarea patrimoniului deţinut de acestea. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ( A.N.C.M.R.R.) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, independentă democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă. Deviza Asociaţiei: ,,Patrie, onoare, demnitate”. Sediul central al acesteia este în Palatul Cercului Militar Naţional din strada Constantin Mille, nr.1, Sector 1, Bucureşti. A.N.C.M.R.R. este o structură asociativă, constituită prin liberul consimţămînt al cadrelor militare în rezervă şi în retragere, provenite din Ministerul Apărării Naţionale. A.N.C.M.R.R. are structuri în toate cele 41 judeţe ale ţării şi în sectoarele Capitalei. Asociaţia funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de Onoare al A.N.C.M.R.R. Asociaţia nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în favoarea sau defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi şi acte normative ce vizează protecţia socială a cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Scopul acestei asociații este următorul; Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială. Sus am postat logo-ul Asociației Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere are filiale în fiecare județ al țării. Filiala Județeană Buzău „Mareșal Alexandru Averescu” a ANCMRR “Alexandru Ioan Cuza” are sediul la Comenduirea Garnizoanei Buzău, pe Bulevardul Unirii, la nr.140 și a fost fondată în anul 1991. Ea este condusă de un comitet format din cinci persoane, al cărui președinte este (în anul 2023) Colonelul în retragere Bălăceanu Gheorghe. Această filială are și două subfiliale:

Subfiliala din Râmnicu Sărat, fondată în anul 1991, având sediu în incinta Cercului Militar (Strada Nicolae Bălcescu, nr.2)
Subfiliala “Nicolae Tăutu” din Cislău, fondată în anul 2014, având sediul în incinta Căminului Cultural

Fundația General Grigore Baștan

Fundația „General Grigore Baștan” a fost înființată prin voința de asociere liber exprimată a cinci membri fondatori, cu respectarea legii nr.21/1994. Fundația a dobândit personalitate juridică ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.188/21.12.1995 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București. Sediul central al fundației este situat în municipiul București, Sectorul 2, pe Strada Toamnei, la nr.38, Apartamentul 1, Parter. Fundația are următorul scop: desfășurarea activităților de cinstire a memoriei generalului Grigore Baștan, a eroilor și valorilor parașutismului militar și civil românesc precum și desfășurarea activităților de promovare a sporturilor aeronautice. Dedesubt am postat o fotografie cu bustul generalului Baștan, de lângă Spitalul județean Buzău. Enumăr mai jos și câteva dintre obiectivele fundației:

Organizarea anuală a Memorialului “General Grigore Baștan, cu spprijinul M.Ap.N și a aerocluburilor.
Comemorarea eroilor români parașutiști din toate timpurile
Sprijinirea materială și morală a militarilor și civililor parașutiști precum și urmașilor acestora, aflați în stare financiară sau morală precară
Stabilirea de relații de colaborare cu entități similare de peste hotare
Susținerea pregătirii tinerilor elevi și studenți din instuțiile militare de învățământ cu profil aeronautic
Promovarea și înlesnirea practicării sporturilor aeronautice
Organizarea de activități culturale și științifice în domeniul aeronautic
Formarea practicanților sporturilor aeronautice în spiritul disciplinei liber consimțite și a respectului față de semeni, formarea și dezvoltarea tăriei de caracter, obținerea și menținerea unei sănătăți fizice și psihice bune
Acordarea de premii, burse sau stagii de pregătire persoanelor cu preocupări și rezultate deosebite în practicarea sporturilor aeronautice
Sponsorizarea totală sau parțială a unor acțiuni în sprijinul aeronauticii (instruire, calificare, perfecționare, licențe) dar și construcții și exploatate a tehnicii specifice.

Generalul-maior Grigore Baștan s-a născut la 23 ianuarie 1922 în localitatea Coșcodeni, județul Bălți (azi în Republica Moldova) și a decedat la 8 februarie 1983 la București. A făcut parte din prima companie de parașutiști militari din armata română, subunitate înființată la 10 iunie 1941, iar în anul 1944 participând la luptele din nordul Bucureștiului. În anul 1950 și-a adus o contribuție esențială la reînființarea primului batalion de parașutiști și a avut un aport valoros la dezvoltarea pe noi baze a acestei specialități militare, în pregătirea a mii de parașutiști militari. A avut preocupări în dezvoltarea materialelor de desant, iar spiritul său de inventator și inovator a dus la realizări notabile, inclusiv prin realizarea completului de parașute BG-7M (principală) și BG-3m (de rezervă), folosite pe o perioadă îndelungată în Armata României. La 20 august 1970, stabilește un record național la saltul cu parașuta, executând un salt din aeronavă de la înălțimea de 10000 metri cu o cădere liberă de 7000 metri. A fost implicat în mod activ și în coordonarea parașutismului sportiv în România. În anul 1971 devine primul general parașutist din armata română și va conduce destinele parașutismului militar românesc până la trecerea în rezervă în anul 1979.

A patra conferință națională A.S.C.I.O.R. - Buzău - octombrie 2021

(Asociația pentru Civilizație Ortodoxă)

Uniți prin credință pentru viitor

Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), filiala Buzău, a luat ființă în anul 2017, ea fiind o societate de credință, cultură, atitudine creștină care are ca obiective promovarea înțelegerii dreptei credințe, promovarea identității culturale, implicit a românismului, promovarea istoriei adevărate, promovare activității și responsabilității sociale, promovarea împreună lucrării pentru semenii noștri prin foarte diverse activități, promovarea unui nou tip de civilizație bazată pe Legea lui Dumnezeu. ASCIOR a avut peste 60 de activități regionale și naționale prin conferințe, lansări de carte, simpozioane, expoziții etc, dar și prin editarea revistei Orizonturile Bucuriei, înființarea Conferințelor și Congreselor pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, editarea antologiilor ASCIOR, deschiderea unor Grupuri ASCIOR în vederea înființării lor ca filiale. Prin programele de susținere a persoanelor aflate în dificultate am reușit, cu sprijinul susținătorilor noștri, care fac sau nu parte din asociație, să oferim ajutoare în diverse moduri dar și în bani. Prin programele de susținere a tinerilor am acordat tinerilor prezenți la manifestările ASCIOR premii pentru elevi de peste 12 ani și tineri până în 25 ani în bonuri valorice dar și numerar. Revista asociației - „Orizonturile Bucuriei” se editează în 700-1000 exemplare pe număr, apare (de regulă) la 2 luni și are peste 60 de colaboratori, de la cercetători și profesori universitari pe diverse domenii de activitate, din țară sau din străinătate, la debutanți în literatură sau pasionați în artă.

Municipiul Buzău (nume antic - Mousaios) este reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. La recensământul din anul 2002 orașul avea o populație de 134227 locutori. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Buzăul a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu, iar prima sa atestare documentară provine din anul 376 E.N. Sus am postat stemele vechi, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Buzău, iar dedesubt pozele câtorva reprezentative monumente de arhitectură și cultură buzoiene, din vremuri diferite.

Biserica Banu

Hala

Administrația financiară - azi

Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu

Biserica Greci

Biserica Sfinții Îngeri

Cercul militar

Proprietatea Sava Gerota azi Hotelul Coroana

Gara cu peronul

Episcopia

Bustul Generalului aviator parașutist Grigore Baștan

Palatul Comunal (Primăria)

Județul Buzău este situat în sud-estul României, la curbura Carpaților, fiind traversat de la N-V spre S-E de râul cu același nume de la care și-a luat numele. Județul se întinde pe o suprafață de 6103 kilometri pătrați, numără aproximativ 495000 de locuitori și are reședința în orașul cu același nume. Ca structură administrativă județul este compus din 2 municipii - Buzău și Râmnicu Sărat, 3 orașe - Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele și 82 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Buzău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului Buzău, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.