Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 29 noiembrie 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei, care celebrează planta Popâlnicul nobil denumire științifică - Hepatica nobilis Mill.

În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2021”, în partea de jos, sub o linie orizontală, este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului este redată imaginea color a Popâlnicului nobil. Urmând circumferința monedei, sunt gravate cu majuscule inscripțiile „CARTEA ROŞIE", „POPÂLNIC NOBIL" și „HEPATICA NOBILIS MILL”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

valoarea – 50 lei,

data emiterii – 29 noiembrie 2021,
seria – “Cartea Roșie a Republicii Moldova”,
metal (compoziție) – argint,
puritatea – 99,9%,
forma – rotundă,
diametrul – 35 milimetri,
greutatea – 22 grame,
calitatea – proof,
margine – zimțată
tiraj – 300 exemplare.

Popâlnicul nobil, denumire științifică - Hepatica nobilis Mill, este o plantă din familia Ranunculaceae, răspândită în Europa şi Extremul Orient. Creşte în pădurile de foioase în locaţii umbrite şi semiumbrite, pe substraturi calcaroase. Colectarea plantei în orice scop, este interzisă. Este cunoscută şi sub alte denumiri populare: trei crai, crucea voinicului, popâlnic iepuresc. Aproape necunoscut în antichitate, popâlnicul nobil a început să fie cunoscut în Europa în secolul al XV-lea şi folosit în tratarea bolilor de ficat. În Grecia antică, această miraculoasă plantă era consacrată lui Jupiter, simbolizând focul şi dragostea. În Japonia, popâlnicul se cultiva în exclusivitate ca plantă ornamentală încă în secolul al XVII-lea. Este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, îngroşat, brun-întunecat cu numeroase rădăcini adventive cu tulpină scapiformă, erectă, pubescentă. Frunze sunt sempervirescente, trilobate, pieloase cu baza cordată, lung-peţiolate; peţiol de 5-15 cm lungime; lobi ovali, cu marginea întreagă, iar florile sunt solitare, terminale, de circa 15-25 mm în diametru, albastre-violet sau roze. Planta înfloreşte la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie. În cultură plantele au nevoie de condiţii speciale. Preferă sol bogat, uşor, parţial umbrit şi uşor umed. Atenţie! Utilizarea internă a popâlnicului necesită multă atenţie şi supraveghere medicală obligatorie. Autotratamentul, fie el şi chibzuit, nu este lipsit de riscuri.
2. În luna mai a anului 2022 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei, care celebrează trecerea a 80 de ani de la nașterea lui Mihai Dolgan.

În centrul câmpului aversului monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redat chipul lui Mihai Dolgan privind ușor spre dreapta, suprapus peste imaginea unui disc de pickup. Undeva în dreapta jos se distinge o claviatură de pian, iar dreapta sus periferic circular sunt aplicate pe două rânduri inscripțiile: “MIHAI DOLGAN” (numele personajului) și “1942 - 2008” (anii de viață). În planul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2022”, în partea de jos, sub o linie orizontală, este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” încadrată de înscrisurile: ”Ag 999” (materialul, din care este confecționată moneda, și puritatea acestuia) și “22,0 g” (greutatea monedei). Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

valoarea – 50 lei,
data emiterii – 29 noiembrie 2021,
seria – “Personalități”,
metal (compoziție) – argint,
puritatea – 99,9%,
forma – rotundă,
diametrul – 35 milimetri,
greutatea – 22 grame,
calitatea – proof,
margine – zimțată
tiraj – 500 exemplare.

Mihai Dolgan a fost un aprecia compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova. El s-a născut la data de 14 martie 1942 în localitatea Vladimireuca din județul interbelic Bălți – România și a decedat la data de 16 martie 2008 la Chișinău. În anul 1949 el și toată familia au fost deportați în Siberia, fiind încarcerați într-un lagăr. Revenit în țară, în anii 1956–1967 a lucrat ca acordeonist la Casa de cultură din localitatea Sîngerei. El a fondat în anul 1967 legendara formație basarabeană muzicală Noroc. Între anii 1971 – 1974 a lucrat la diverse filarmonici din Rusia și Ucraina. Din anul 1974 a condus formația muzicală "Contemporanul", unde s-au produs majoritatea talentelor de interpreți vocali și instrumentali din Republica Moldova. Pentru meritele sale a fot multiplu recompensat și decorat: Ordinul Republicii, Medalia Mihai Eminescu, Artist Emerit
și Artist al Poporului. Celebrul compozitor a lăsat un tezaur muzical impunător: șlagăre nemuritoare, printre care „De ce plâng chitarele?”, „Dor, dorule”, „Cântă un artist”, „Primăvara”, „Soare”, „Toamnele” ș.a. Creația lui Mihai Dolgan constituie un adevărat fenomen artistic. Compozitorul a educat generații întregi, cultivându-le gustul pentru muzica bună, rafinată, modernă.
3. Începând cu 23 decembrie 2022, Banca Națională a Moldovei A pus în circulație o monedă comemorativă ca mijloc de plată și în scop numismatic.

Moneda face parte din seria „Poveștile copilăriei” și este dedicată capodoperei „Amintiri din copilărie” - expresie admirabilă a forței creatoare a povestitorului român Ion Creangă. În câmpul central al aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu se prezintă Stema Republicii Moldova, în partea de sus – anul emiterii “2022”, în partea de jos, sub o linie, pe două rânduri orizontale – valoarea “20 LEI” și periferic circular - inscripțiile: “REPUBLICA” (pe partea stângă) și ”MOLDOVA” (pe partea dreaptă). În câmpul central al reversului și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, pe fundalul unui cireș și a unei case țărănești se regăsesc imaginile unor personaje din opera “Amintiri din copilărie” a lui Ion Creangă (în partea dreaptă) și (în partea stângă) – înscrisul stilizat “AMINTIRI DIN COPILĂRIE” și o carte deschisă. Comercializarea monedei către publicul larg se efectuează prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – Poveștile copilăriei
valoarea nominală – 20 lei
material compoziție – tombac argintat
forma – rotundă
diametrul – 35 milimetri
greutatea – 20 grame
margine – zimțată
tiraj – 300 exemplare

“Amintiri din copilărie”, capodoperă și expresie a forței creatoare a marelui povestitor român - Ion Creangă, este prima epopee a satului și o atitudine a sensibilității, o acceptare a vieții, în ecourile ei, profund umane, cu filosofia ei resemnată. În acest epos popular neuitatele tipuri ale eroilor sunt surprinse în structura lor etică, mama, tatăl, frații, bunicul și bunica, mătușile și megieșii cresc în esența lor morală cu liniștirile și defectele fundamentale ale țăranului legat de realitățile satului. Geniul lucid și mișcător, spiritul realist și umorul melancolic al autorului “Amintirilor din copilărie” evidențiază exclusiv natura umană. Umorul lui Creangă este umorul vieții, fenomen magnific, în care durerea și bucuria, răul și binele, prostia și inteligența, umbra și lumina se îmbrățișează armonios și organic zi de zi. Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului

român Ion Creangă. Cea mai mare dintre lucrările sale aparținând genului

memorialistic, ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple de narațiune la persoana întâi din literatura română, fiind considerată de critici capodopera lui Creangă. Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri Literare, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului. Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în ceea ce era atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social al universului copilăriei sale, descriind relațiile dintre eroul principal, cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan a Petrei sau Nic-a lui Ștefan a Petrei, și diversele persoane cu care interacționează. Amintiri din copilărie a fost editată și publicată de mai multe ori, și este văzută ca o lucrare clasică a literaturii pentru copii în limba română. A constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori și a stat la baza filmului omonim din anul 1964, realizat de regizoarea română - Elisabeta Bostan.

xxx

"THE END"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Romania 1918 - 2018 (Centenarul Marii Uniri)

Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unui proiect de țară la care a contribuit toată națiunea, de la oamenii politici și ofițerii care au gestionat situația creată de Primul Război Mondial, până la țăranii care s-au rupt de glie și au apărat patria cu arma în mână. Când a izbucnit războiul, românii se aflau răspândiți în trei state – Regatul României, Austro-Ungaria și Rusia țaristă. Conflagrația mondială a adus românilor de pretutindeni încercări grele: concentrarea pe front, internări în lagăre, refugii, boală, foamete etc. Însă, la sfârșitul războiului, situația s-a întors în favoarea lor și s-a creat posibilitatea unirii într-un singur stat.

Prima provincie care s-a unit cu Țara a fost Basarabia. Partea de răsărit a Moldovei istorice a ajuns în granițele Rusiei în 1812, după înfrângerea Imperiului Otoman într-un război cu trupele țarului. În februarie 1917, țarul a fost alungat de revoluționari, iar popoarele din imperiu au început să ceară drepturi naționale. În noiembrie 1917, Marele Congres al Ostașilor Moldoveni a decis convocarea unui Sfat al Țării, o adunare care trebuia să fie aleasă și reprezentativă pentru toate naționalitățile și straturile sociale. Sfatul Țării a proclamat mai întâi autonomia Basarabiei, iar mai apoi, independența. Copleșiți de dezordinile provocate de soldații ruși și germani, liderii basarabeni au cerut intervenția armatei române, care a trecut Prutul și a stabilizat regiunea. Conștienți că singura soluție pentru Basarabia era unirea cu România, liderii Sfatului Țării au început negocieri cu guvernul de la Iași. Autoritățile române au propus dezbaterea chestiunii unirii în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918. În deschiderea lucrărilor au vorbit Ion Inculeț, președintele Sfatului, și Alexandru Marghiloman, prim-ministrul român. Unirea a fost aprobată cu majoritate de voturi, fiind acceptată imediat de Marghiloman, iar mai apoi de Regele Ferdinand I.

A doua regiune care a proclamat unirea cu Regatul României a fost Bucovina. Teritoriul fusese desprins din Moldova istorică în anul 1775, printr-o tranzacție dintre Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Înfrânți în Primul Război Mondial, austriecii au încercat să păstreze unitatea statului printr-o proclamație a împăratului, prin care propunea federalizarea. Pentru bucovineni nu avea însă nici un plan concret, drept pentru care ucrainenii au lansat mai multe proiecte de integrare a fostelor teritorii moldave în statul pe care și-l proiectau în regiune. Începând din luna octombrie 1918, Iancu Flondor, Sextil Pușcariu și alți patrioți bucovineni au inițiat organizarea politică a românilor și au cerut unirea cu Regatul României. Datorită dezordinilor provocate de naționaliștii ucraineni și bolșevici, Consiliul Național al românilor a cerut intervenția armatei române în Bucovina. Generalul Iacob Zadik și ostașii săi au intrat în Cernăuți la 11 noiembrie, restabilind ordinea în oraș. Naționalitățile din Bucovina au fost convocate, la 28 noiembrie, într-un Congres General, votând cu majoritate zdrobitoare unirea „pe vecie” cu România.

Desăvârșirea unității naționale a românilor s-a consacrat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. Ca și bucovinenii, ardelenii au trecut la acțiuni concrete pentru viitorul lor după destrămarea Austro-Ungariei, în octombrie 1918. Întruniți la Oradea, patrioții transilvăneni au decis că națiunea română era „liberă de orice înrâurire străină”. Declarația a fost citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta, iar apoi românii au convocat o Mare Adunare Națională, care să decidă soarta Transilvaniei. O parte dintre delegați au fost aleși prin vot universal, iar restul au fost desemnați din rândul clerului și asociațiilor culturale. Adunarea s-a ținut la Casa Armatei din Alba Iulia, iar cei 1.288 de delegați au votat unirea teritoriilor locuite de românii din Ungaria cu Regatul României.

Alexandru cel Bun - Domnul Moldovei

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușatinul, vine la domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrân (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava. Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, este luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrân, unde probabil şi va muri ulterior fără a reveni în Moldova. A fost un domn paşnic, de unde şi porecla de "cel Bun", un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod. Ţara Moldovei s-a întins încetul cu încetul de la nucleul unde se formase, regiunea din nord-vest cu capitala la Suceava, cu marele oraş Baia din ce în ce mai mult. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea pînă la Marea Neagră, icluzînd şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi. În momentul când Moldova devine stăpînă pe această regiune, Cetatea Albă este încă în mîna genovezilor care acceptă însă suzeranitatea voievodului moldovean. Mai tîrziu, în vremea lui Ștefan cel Mare, deasupra unei întrări pe cetate, se va afla stema Moldovei, capul de zimbru sau, mai corect, de bour, stemă ce se mai vede şi astăzi. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi. Pînă la Alexandru cel Bun Voievod, numirea lui Iosif ca Mitropolit în Moldova nu era primită de Patriarhul de la Constantinopol care vroia să impună un mitropolit grec, fapt ce a creat o mare schismă între biserica moldovenească şi Patriarhia ecumenică (Patriarhia Constantinopolului). Meritul lui Alexandru cel Bun a fost obţinerea acordul Patriarhului de recunoaştere a lui Iosif ca mitropolit canonic asupra întregii Moldove în anul 1401. Delegatul în această privinţă a domnitorului a fost Grigore Ţamblac, originar din Tîrnova în Bulgaria, care a revenit de la Constantinopol cu un hrisov care recunoştea pe Iosif Mitropolit al Moldovei. În 1402 (după alţi istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului mucenic Ioan cel Nou. În afară de consolidarea Mitropoliei Moldovei, Alexandru cel Bun a întemeiat două mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormîntat. Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, recunoscînd suzeranitatea lui Vladislav Jagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricarui duşman, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecînd prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă. Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare. Alexandru cel Bun este totuşi vasal al regelui Poloniei. Sunt documente despre împrejurările în care a prestat jurământul împreună cu boierii lui, şi nu numai atît, este şi o altă dovadă că şi-a îndeplinit îndatoririle de vasal şi a participat la o luptă celebră între polonezi şi cavalerii teutoni. Aceşti urmaşi ai cavalerilor cruciaţi din Palestina erau stabiliţi în nordul Poloniei, justificîndu-şi prezenţa prin misiunea de a-i creştina pe acei păgîni care mai rămăseseră în nord-estul continentului: lituanienii. De-atunci a rămas în limba română expresia „liftă păgînă": la origine era „litvă păgînă"! Lituanienii rămân păgîni pînă pe la sfîrşitul veacului al XIV-lea. Lituanienii sunt foarte buni ostaşi, şi în frunte cu voievodul lor se întind peste ţări de limbă rusă sau ruteană. Lituania, pe la 1350, îngloba teritoriile de astăzi ale Lituaniei, Bielorusiei, sudul şi vestul Ucrainei (ţara Galiţiei). Era mai mare decît Polonia. Regele Poloniei a reuşit să încheie alianţă cu marele duce al Lituaniei prin căsătorii şi, neavînd urmaş în linie bărbătească, i-a urmat la tron Vladislav Jagetto, voievodul lituanian care s-a creştinat. Aşadar, pe la 1390, unită cu Lituania, Polonia devine de două ori mai mare. Cu vremea însă, polonezii (noi ziceam pe vremea aceea: leşii, după numele unui trib de-al lor zis leah), mai de timpuriu creştinaţi şi mai înaintaţi în civilizaţie, vor asimila parţial Lituania, şi vor fi principalul element în această uniune polono-lituaniană. Duşmanul polonezilor şi lituanienilor este ordinul cavaleresc german care s-a stabilit pe teritoriul numit pînă la ultimul război mondial Prusia orientală, împiedicînd accesul Poloniei la Marea Baltică. De-atunci se duc periodic lupte între cavalerii teutoni, temuţi războinici, şi regele Poloniei. La o mare bătălie care s-a dat la 1410 la Tannenberg sau Grunwald (ambele nume sunt valabile), Moldova lui Alexandru cel Bun a trimis un contingent de 400 de călăreţi. Pare o cifră derizorie, dar pentru acea epocă nu însemna puţin. Aceşti călăreţi, e interesant ce spune cronica, au fost cei care au hotărît soarta bătăliei aplicînd o tactică militară pe care o regăsim la Asăneşti, cei care, la 1205, la Adrianopol, ajutaţi de cavaleria cumană, înving pe cruciaţii francezi şi-l fac prizonier pe împăratul Baldovin al Constantinopolului. Atacă frontal, iar cînd ajung în faţa duşmanului se opresc brusc, cum fac încă şi azi arabii, şi se prefac că fug. Cavalerii, îmbrăcaţi în armuri, se iau după ei, dar, fiind greoi, se împrăştie. Cavaleria uşoară se opreşte brusc din nou şi îi înconjoară, cîte trei-patru împotriva unuia, şi îi distrug pe cavaleri. Această tactică e încă o dovadă că de la cumani au deprins românii în Evul Mediu arta militară: avem, la un interval de 200 de ani, exact aceeaşi tactică a cavaleriei uşoare pentru a hotărî soarta unei bătălii. Alexandru cel Bun însă, cu toate că l-a ajutat încă o dată pe regele Poloniei în 1422 - Bătălia de la Marienburg, la sfîrşitul domniei sale s-a aliat cu Ungaria şi cu Ordinul Teutonic împotriva Poloniei, ca să pună stăpânire pe ţinutul Pocuţiei, dat amanet de regele Poloniei unui predecesor al lui Alexandru, în schimbul unui împrumut de 3 000 de ruble de argint, niciodată restituit. Această nefericită „afacere" va strica periodic relaţiile polono-moldovene timp de o sută de ani. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şi Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru a reuşit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia şi Ungaria. În urma lui au ramas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul. Losonczi Margit, soţia domnitorului, fiică de nobil maghiar, mama voievodului Petru I Mușat contribuie foarte mult la sprijinul acordat catolicilor. Sub patronatul ei franciscanii veniţi de la manastirea din Şumuleu (azi Şumuleu-Ciuc, Jud. Harghita) o mănăstire în Bacău încă din anul 1390. Construirea bisericii gotice, care se află pe locul bisericii actuale se poate data tot în această perioadă. (Sursa - http://www.istoria.md)

Mănăstirea Bistriţa din județul Neamț, este situată în satul cu același nume, comuna Alexandru cel Bun și a fost zidită înainte de anul 1407 (prima atestare documentară) de către domnitorul Alexandru cel Bun (1400 - 1432), care a înzestrat-o cu sate, moşii şi odoare scumpe. În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniţă, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică şi iconografică, care se păstrează până astăzi. În anul 1546 Petru Rareș a renovat mănăstirea şi a construit un zid împrejurul ei.Tot el i-a dăruit satul Mojeştii cu tot cu venitul produs de acesta. În anul 1554 Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet. Bistriţa are o foarte mare valoare istorică şi arheologică fiind inclusă în Lista monumentelor istorice din România. Este zidită în stil bizantin, bogat ornată, având uşa de la intrare păstrată din momentul construirii fiind lucrată cu multă artă. Se remarcă icoana Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. După tradiţie, această icoană a fost dată ca „dar de patron” Doamnei Ana, soţia lui Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irena (Ana), soţia împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul (1391-1425) şi de Patriarhul Matei, ai Constantinopolului, în 1401. Ulterior, familia voievodală dăruieşte icoana Sfintei Ana Mănăstirii Bistriţa. Cu toate că Mănăstirea Bistriţa este una dintre ctitoriile cele mai de seamă ale Moldovei, ctitorie a patru domnitori, că are o vechime de mai bine de şase secole, că a avut un însemnat rol duhovnicesc şi cultural, este cunoscută în mod nedrept de puţin. Mănăstirea Bistriţa, vechea ctitorie muşatină, este situată în partea de apus a Municipiului Piatra – Neamţ, la 8 kilometri distanţă, pe valea râului Bistriţa, spre oraşul Bicaz, în comuna Alexandru cel Bun. Ea străjuieşte aici de peste şase veacuri ca o neclintită mărturie de credinţă, ca un odor de mare preţ şi turn de veghe al Moldovei, spre lauda lui Dumnezeu, spre mângâierea bunilor creştini şi dăinuirea neamului românesc. În partea de răsărit a mănăstirii se înalţă dealul Cetăţuia, îmbrăcat în păduri de stejar şi molid, în partea de apus străjuieşte „platoul lui Petru Rareş”şi muntele Simon, la nord opcina Ciprianei, acoperită de poieni, iar spre miazăzi se întinde satul Bistriţa. În mijloc, între păduri şi sate, se află străjuind, ca o adevărată cetate, Mănăstirea Bistriţa. Incintă mănăstirii are o formă aproape pătrată, fiind înconjurată de un zid din piatră, înalt de 4-6 metri, prevăzut, pe alocuri, cu metereze şi zid de strajă. Incinta închisă de aceste ziduri păstrează o atmosferă caldă, liniştită, care te îndemnă la meditaţie, nesimţindu-te claustrat, ci protejat, nu atât de ziduri, cât de sentimentul că eşti aproape de Dumnezeu şi de vrednicii strămoşi. Intarea în mănăstire se face prin bolta unui turn, cu un paraclis la etaj închinat Sfântului Ierarh Nicolae, care, împreună cu clădirea din stânga şi zidul înconjurător al mănăstirii au fost zidite de Petru Rareş între 1541-1546. Zidul a servit, în scurgerea vremurilor, nu numai ca înprejmuire, ci şi ca zid de apărare, din spatele căruia se va fi auzit zgomot de arme şi se vor fi văzut viteji încordând arcurile. A fost refăcut în 1776 de egumenul Iacov Arhimandritul. În centrul incintei se înalţă, stăpânind împrejurimile şi răspândind, ca o mireasmă, duhul marilor voievoizi şi clerici, biserica, adevărată catedrală muşatină, zidită de Alexandru cel Bun între 1400-1402 şi refăcută apoi de Alexandru Lăpuşneanu la anul 1554. În partea nord-est a bisericii se află turnul clopotniţă zidit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare la 1498, cu un paraclis la etaj, închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De clopotniţă este lipit un adaos ce completează paraclisul lui Ştefan cel Mare, zidit de Petru Rareş între anii 1541-1546. În unghiul de nord-vest al incintei vedem casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată şi înnoită de Petru Rareş, de care se leagă un corp de chilii din secolul XVIII, în care astăzi se află trapeza şi bucătăria mănăstirii. În partea de est a incintei se află un corp de chilii, precum şi în partea de nord, în acesta din urmă gasindu-se veşmântăria, biblioteca şi cancelaria mănăstirii. La intrare in incinta mănăstirii, în partea de sud, atrage atenţia o monumentală statuie (din marmură, înaltă de 3 m) a lui Alexandru cel Bun, ridicată în anul 1982, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la moartea marelui ctitor. În afara zidului de incintă, în partea de nord, este actuala stăreţie, un corp de chilii, arhondaricul şi gospodăria mănăstirii. Înainte de intrare propriu-zisă in incinta mănăstirii, în partea dreaptă, se găsesc cimitirul, biserica cimitirului, un corp de chilii şi spaţii de cazare pentru pelerini, iar în partea stângă livada mănăstirii.

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
Stema Transilvaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Sibenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921 s-a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen, la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Meritul masonic

Egalitate, fraternitate, umanitate

Loja C.A,Roseti nr.7 sub obediența Marelui Ordin Român

Produsul medalistic de mai sus este o Medalie masonică de merit emisă de Loja C.A. Rosetti nr.7 din București. Piesa este confecționată din bronz, are forma rotundă, cu diametrul de 38 milimetri și poate fi admirată în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, fiind opera gravorului Schvartz. În centrul aversului pe două rânduri orizontale este aplicată inscripția: “MERITUL / MASONIC”, sub fiecare dintre cuvinte fiind marcat câte un cartuș pentru înscrirea premiului și numelui premiantului. Pe partea stângă a aversului este prezentată o ramură de măslin, pe coada acesteia fiind prinsă o panglică. În centrul reversului, pe trei rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “EGALITATE / FRATERNITATE / UMANITATE” iar deasupra și dedesubtul acesteia sunt redate câte o floricică stilizată de crin. Între două cercuri liniare continui exterioare este aplicată inscripția: “:. LOJA C. A. ROSETI N°7 :. SUB OB (obediența):. M :. O :. ROMÂN. (marelui ordin). Grupurile de trei puncte ce intercalează această inscripție sunt simboluri specific masonice.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insigna - XXV (atletism) 1932 - 1957

Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc în anul 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab. Treptat, crește interesul pentru activitatea sportivă, în general, și atletism, în particular. Se organizează curse care atrag un număr mare de concurenți, se conturează o literatură de specialitate și sunt organizate competiții pe criterii de vârstă. Mai mult, cu prilejul serbărilor școlare sunt introduse întreceri la alergări și sărituri la mai multe licee din diverse orașe. În anul 1912, se înființează Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri, parte din Federația Română a Societăților Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federației Române de Atletism (FRA), a 19-a federație pe lista mondială, care în anul 1923 se afiliaza la Federația Internațională de Atletism Amator (IAAF). Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în anul 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din anul 1922, femeile vor avea propriile competiții, iar trei ani mai târziu vor fi organizate primele Campionate Naționale Feminine, precum și primele Campionate pentru juniori. În anul 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegație a Romaniei formată din 10 atleți și 2 atlete participă pentru prima dată la o astfel de competiție, iar în același an debutează Campionatele Universitare din România. În anul 1930, la Atena, atleții români se clasează pe locul al doilea, la prima ediție oficială a Jocurilor Balcanice, iar în anul 1934, la ediția inaugurală a Campionatelor Europene, participă 4 atleți români.

În anul 1937, FRA organizează, pentru prima dată în România, Jocurile Balcanice, iar în anul 1948 debutează seria Campionatelor Internaționale ale României, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Începând cu anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate marile competiții mondiale și europene și scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului românesc.

De-a lungul secolelor, marii artisti ai lumii au lasat omenirii mosteniri culturale nepretuite. Arta sculpturii a dat nastere unor capodopere care, prin maretia, valoarea si spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodopera a Antichitatii grecesti, ce dateaza din perioada 460-450 I.Hr. Din pacate, originalul grecesc din bronz nu mai exista, insa a devenit celebru prin numeroasele copii realizate in marmura de artistii Imperiului Roman, atat la scara reala, cat si redimensionate. Celebra sculptura exprima forta si energia atletica in cel mai armonios si echilibrat mod. Desi, in prezent, se considera ca pozitia aruncatorului este nefireasca si reprezinta o maniera ineficienta de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate in redarea fiecarui muschi incordat de pe corpul atletului.

Insigna - A.C.R. (Automobil Clubul Român)

Mai jos prezint câteva file din istoria veche a Automobil Clubului Roman (A.C.R.), fost Automobil Clubul Regal Roman (A.C.R.R.) 1904 – 2014.

5 aprilie 1904. În salonul de onoare al Hotelului Boulevard din Bucureşti (clădire existentă şi în prezent), un grup de automobilişti, constituiţi în Adunarea Generală, a hotarât şi a semnat actul de înfiinţare a primei asociaţii a automobiliştilor din ţara noastră: Automobil Club Român. Automobil Club Român se înscrie, astfel, în primele 10 cluburi centenare din Europa şi în primele 14 cluburi centenare din întreaga lume
Septembrie 1904. Are loc prima cursă de automobile din România organizată de ACR pe traseul Bucureşti – Giurgiu – Bucureşti (120 km). România a fost printre primele 6 ţări din lume care au organizat concursuri auto, după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria.
8 decembrie 1905. ACR a fost primit ca membru al Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute de la Paris, devenită ulterior Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA).
Anul 1914. Automobil Club Român îşi schimbă statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), iar timp de 33 de ani Regii României au deţinut funcţia de preşedinţi de onoare ai ACRR.
15 ianuarie 1921. Adunarea Generală a ACRR introduce un nou capitol în Statut (capitolul 6) privind autorizarea cluburilor regionale. Primul club regional a fost înfiinţat la 8 septembrie 1921, la Cluj. Printre membrii lui de onoare s-a numărat Octavian Goga.
Anul 1925. ACRR s-a afiliat la Consiliul Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris.
Anul 1926. Alexandru Berlescu realizează, în premieră, înconjurul României pe un Oldsmobile, parcurgând 2447 km în 50 de ore. Are loc, de asemenea, în România, prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, performanţă realizată de Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, pe o maşină Buick.
Anul 1927. Este înfiinţat Automobil Club Regional Moldova de Sus, Cernăuţi, potrivit Statutului ACRR.
Anul 1929. Automobil Club Regal Român devine membru fondator al CERCULUI DE SPORTURI BĂNEASA (Country Club), cu denumirea actuală de Clubul Diplomatic Bucureşti.
Anul 1936. Petre Cristea şi Ion Zamfirescu (însoţiţi de Gogu Constantinescu) câştigă Raliul Monte Carlo, pe un Ford V8, performanţă considerată ca fiind cea mai mare victorie a automobilismului românesc.
1 ianuarie 1948. Automobil Club Regal Român primeşte denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), cu sediul în B-dul 6 Martie nr. 5, fiind unicul club naţional recunoscut oficial.
Anul 1953. Este organizată Competiţia automobilistică MARELE PREMIU al RPR şi CIRCUITUL CFR pe parcelarea Floreasca din Bucureşti.
Anul 1958. Urmare a transformărilor politice din România, desfiinţarea Regatului, la iniţiativa unui grup de automobilişti, ACRPR a fost reorganizat într-o nouă concepţie, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR).
1964. Are loc prima ediţie a Raliului Dunării – CASTROL, care avea startul la Viena şi sosirea la Braşov.
1967. Are loc prima ediţie a Raliului României.
1967. Un comitet de iniţiativă a depus diligenţele necesare pentru transformarea AAR în Automobil Clubul Român. La împlinirea a 63 de ani de existenţă, asociaţia automobiliştilor din România revenea, astfel, la numele ei iniţial – Automobil Clubul Român.
18 octombrie 1967. ACR se mută în noul său sediu situat în Str. Nikos Beloiannis nr. 27, astăzi Str. Take Ionescu nr. 27.
17 mai 1974. Se înfiinţează Federaţia Română de Automobilism şi Karting (ACR – FRAK).

Set 2 insigne - F.R.O.B. (Fabrica Română de Osii și Boghiuri)

F.R.O.B. (Fabrica română de osii și boghiuri), denumire ulterioară – I.O.B. (Întreprinderea de osii și boghiuri), denumire actuală - S.C. S.M.R. S.A. Balş – oraș din județul Olt (S.C. Subansambluri Material Rulant S.A.) a fost proiectată şi construită între anii 1965 - 1970 şi a fost cunoscută peste tot în lume până în anul 1990 ca Intreprinderea de osii şi boghiuri Balș (I.O.B.), iar după această dată este înregistrată la Camera de Comerţ Olt cu numărul J28/31 din 1991, sub actuala denumire. Din proiectare a fost prevăzută cu utilaje de mare complexitate tehnologică, posedând în prezent noutăti de ultimă oră în industria producătorilor de material rulant de cale ferată din lume. Deschiderea României după anul 1989, către economia de piată a făcut ca profilul uzinei să fie mult mai complex, să se asimileze noi produse, să se dezvolte activitătile de marketing si management performante. SC SMR este o firmă cu capital privat românesc 100%, principalul acţionar fiind M.R. INVESTIŢII INDUSTRIALE SA Bucureşti. Suprafaţa firmei este de 50 hectare, din care circa 60% reprezintă spaţii de producţie, iar restul este reprezentat de reţele interne de căi ferate, drumuri de acces, depozite şi anexe. Obiectivul de activitate al SC SMR SA Balş îl constituie: producţia de subansambluri pentru material rulant: boghiuri, osii, roţi monobloc, osii montate, aparate de rulare, elaborarea de oţel şi turnarea de lingouri şi piese din oţel, execuţia de piese turnate, forjate şi matriţate, construcţii metalice, prelucrări mecanice prin aşchiere și tratamente termice. Prin produsele realizate si prin tehnologiile aplicate, bazate pe o îndelungată experientă, SC SMR SA si-a câstigat de-a lungul timpului un loc de frunte printre producătorii de material rulant de cale ferată din lume. Fiind specializată în producerea de material rulant de cale ferată, SC SMR SA este dotată cu utilaje moderne şi de înaltă productivitate care permit desfăşurarea unui flux de fabricaţie de la materia primă până la produsul finit.

_______________ooOoo_______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII